Pseudo-închiderea ”ortodoxinfo” e un semn foarte rău

Aplaudacii actualului regim, alături de panicarzi și alte foci s-au grăbit să se bucure ca proștii la deciziile ANCOM de-a închide o serie de website-uri zice-se de ”fake news”. De multe dintre ele nu auzise nimeni dar, desigur, asta contează mai puțin.

La fel contează mai puțin și ce scria efectiv pe website-urile cu pricina. Nu tăgăduim că o porțiune semnificativă din conținutul lor (sau poate chiar integral) reprezintă ceea ce, în limbaj colocvial, am putea numi fără să greșim prea mult drept mizerie. Ei și? Dreptul de-a scrie mizerie este mult mai important decât dreptul aplaudacilor și ipohondrilor de-a se simți ”în siguranță” de știri (false sau nu).

La ce nu pare să se gândească mai nimeni este că atunci când cedezi o astfel de putere Statului, ea va fi, cu siguranță folosită și împotriva celor cu care ești tu de acord.

E chiar amuzant să-i vedem pe cei care au ieșit în stradă împotriva premierului Sorin Grindeanu să-l aplaude acum pe același Sorin Grindeanu (între timp reprofilat director ANCOM). Desigur, de la activiști nu trebuie așteptat prea mult creier și nici consecvență. Însă de la cei care pretind că știu și înțeleg politică poate ar fi cazul să așteptăm.

Dacă peste 3 luni Grindeanu închide usr.ro pentru știri false, ce faceți? Credeți că nu e posibil? Da’ de ce n-ar fi, având în vedere că CCR doarme în papuci și, la adăpostul stării de urgență, Grupul de Panicare Strategică face absolut ce-l taie capul neținând cont de nicio lege?

Capitolul din decretul de instituire a stării de urgență care chipurile îi permite Grupului de Înmormântare Strategică să decidă ei cu de la sine putere ce e fals și ce nu face obiectul unei sesizări de neconstituționalitate. Dar până se pronunță CCR?

De asemenea, decretul de instituire a stării de urgență nu menționează libertatea de exprimare printre drepturile ce ar putea fi limitate. Altfel spus, „soluția” găsită de Iohannis, Grindeanu și compania este una mai românească așa. Un fel de las-o bă că merge-așa cu drepturile inviolabile constituționale ale cetățenilor.

A avea încredere în guvern e o prostie în sine

Guvernul României nu e-n stare să ne spună câți angajați are. Dar cumva ar trebui să-l credem pe cuvânt că știe mai bine cum e treaba cu chinavirusul și, de fapt, știe atât de bine încât trebuie să ne ”păzească” pe noi restul de informații false.

Asta în condițiile în care informații false de tipul celor răspândite de website-urile cu pricina se găsesc inclusiv pe site-ul presidency.ro. Informații demonstrabil false sunt publicate în fiecare zi de Digi24. Unde ne oprim, mai exact?

Ah, dar vedeți voi, ăia cenzurați îs finanțați de ruși – vor zice aplaudacii. Păi dacă e așa, există un proces legal pentru asta. Deschide-le dosar penal, hai să vedem dovezile într-un proces public și, pe urmă, în urma unei decizii judecătorești definitive și irevocabile, acționăm. Până acum singurele website-uri închise legal în România sunt cele de tipul thepiratebay.org pe motive de drepturi de autor. Și în urma unui proces lung, cu multe dovezi, cu respectarea strictă a drepturilor acuzatului. Statul Român și ANCOM se află cumva deasupra legii? Lor nu li se aplică aceste lucruri?

Și dacă nu, atunci putem să încheiem prosteala aia vândută des de Klaus Iohannis cu „statul de drept”? Căci de la începutul stării de demență am văzut mult stat de drepți și foarte-foarte puțin stat de drept.

Până una alta Statul Român a amendat peste 1% din populația țării cu amenzi totalizând mai mult decât impozitul pe profit din luna februarie pe motive de-a dreptul ridicole în majoritatea cazurilor. Nimeni rezonabil nu poate să aibă încredere în acest guvern să ne spună ce e adevărat și ce nu.

Desigur, baza stă în faptul că există mulți oameni nerezonabili în România. PNL și PSD probabil că așteaptă să-și facă planul de voturi de pe urma acestora. Și e foarte posibil să le și iasă. Mai ales în primă fază, când numărul celor care refuză să trăiască în frică e încă mic.

Strict tehnic

„Blocarea” e în sine o glumă proastă. Realist, blocarea unui website în România este imposibilă. Dar dintre toate metodele, ANCOM a ales-o de departe pe cea mai amatoricească dintre ele. Blocarea la nivel de DNS e echivalentul în rețelistică cu a trimite un dosar legat cu sfoară la etajul 2 pentru cererea online.

Ortodoxinfo deja e din nou peste tot cu un nou link. Și era absolut firesc să stea lucrurile așa.

Numai că, spre deosebire de acum două zile – cei care operează site-ul vor putea pretinde fără să mai greșească atât de mult că sunt călcați de un stat dictatorial scăpat de sub control. Și vor fi și crezuți de suficient de mulți oameni. Și de ce n-ar fi? În goana să vă mulțumiți aplaudacii ați transformat niște obscuri în victime legitime ale Sistemului. Boilor!

Va veni vremea când aceste lucruri vor trebui decontate. Și vor fi decontate. Sperăm noi, foarte sincer, în limitele statului de drept. Iar atunci când va veni vremea aceea, să sperăm că și aplaudacii vor plăti personal pentru faptul că au susținut, fie și temporar, prezența unui regim care acționează arbitrar, discreționar, extra-judiciar și, foarte important, incompetent.

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.