Craiova: înainte iute și aprigă, acum învinsă

Craiova, orașul unde muierea asta numită soartă a decis să mă nasc, poate fi recunoscută de popor ca multe lucruri. De la locul unde crește prazul și oamenii vorbesc cu o viteză ce ar lăsa lat orice alt român ce nu vine din regiunea a cărui capitală orașul este, la draga lor casă sau aglomerare de blocuri comuniste din care vor să fugă cât de curând posibil. Pe cât părerile despre loc sunt categoric mixte, depinzând de ce fel persoană întrebi, nu locul contează atât de mult pe cât oamenii ce locuiesc și modelează prin acțiunile lor acest mic orașel.

Iuți, descurcăreți dar aprigi la mânie, noi poate nu părem în ochii altora doar altă listă de stereotipuri tocmai bună pentru scrisul a încă 1000 de bancuri, dar totuși, la fel ca și aceste glume, sunt anumite întâmplări din trecut ce arată cum gândim și cum acționam în diverse situații dificile.

De la revolta oltenilor împotriva imperiului austriac, până la urmele de gloanțe ce se află și acum pe unele clădiri ce au prins revoluția împotriva tiraniei roșii; de la bătălia de la Rovine și aventurile și faptele bune făcute de Iancu Jianu și breasla sa de haiduci, până la susținerea echipei noastre “și la bine și la greu”; noi, oltenii am fost cei ce au sărit spre pericol împotriva opresiunii și pentru neamul nostru … și totuși, în perioada actuală, urmăm ce ni se spune de la București și … tolerăm?

Realitatea actuală mă face să mă gândesc la cum ar fi arătat orașul astăzi dacă, spus pe oltenește, “Nu legumea un chinezoi o ciorbă de liliac”. Aș fi mers la liceu pe la 7-8 dimineața. Pe drum, copi mici mergeau în șir indian după învațatoarea lor și se îndreptau spre grădinița liceului meu. Adulții ar fi sărit în mașinile lor pentru a se duce la muncă și a face “un ban cinstit” pentru familia lor. Poate că, după terminarea orelor, aș fi mers cu grupul meu de prieteni prin centru la un restaurant pentru a sărbători pe unul dintre noi, în timp ce adulții se puteau bucura de o plimbare prin oraș ca după să cumpere cele necesare de la diversele magazine cu vitrine atrăgătoare. Weekend-urile ar fi fost cele mai frumoase totuși: de la plimbări prin parcul Romanescu făcute de tineri și oameni în vârsta, la savurarea unei băuturi la o terasă, spectacole la teatru, concerte și chiar meciuri de fotbal la stadion, toate fiind activități iubite de oamenii noștri … nu e așa?

Se pare că nu. Vedeți voi, orașul care, deși era umplut de urmele unor vremuri grele, înainte radia de viață, acum este decât o amintire tristă a ce era înainte. Străzile sunt pustii, părând mult mai gri și triste odată cu dispariția oamenilor, orice urmă de fericire inocentă ca un părculeț pentru copii este acoperită cu benzi pe care scrie un tulbulător mesaj, anume “acces interzis”, și centrul, perla orașului renumit în toată regiunea, prezintă o liniște și pustietate tulburătoare, vitrine neglijate dacă nu chiar goale și un echipaj de poliție gata să sară pe tine pentru a te suge de bani pentru un mic bacșiș. Poate că anumiți cititori sunt gata să desconsidere toate aceste rânduri, spunând că “totul este un rău necesar pentru combaterea virusului chinezesc”, dar tot ce pot vedea este o mare contradicție. NU NOI am fost cei ce în trecut ne revoltam? NU NOI am stat piept în piept cu toate neamurile ce îndrăzneau să ne cotropească? NU NOI am fost cei ce am încasat gloanțe doar pentru a avea asigurarea că copii noștri pot avea un viitor mai bun? TOT NOI, în loc să facem același lucru și astăzi, alegem să stăm ca niște lași în casă cu 10 straturi de măști și manuși, comandând mancărică de pe telefon și mâncând propaganda șefilor de la București ca pe o pâine la țăst caldă cu lubeniță … nu le-o fi oare rușine lui Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu și Iancu Jianu de noi și de faptul că nu acționăm acum?

Pe cât de pesimist sunt, sunt sigur că într-un oraș de aproape 300.000 de oameni, cineva poate are aceleași gânduri ca şi mine. În căutarea mea de lume cu simț al libertății prin oraș, am dat de niște indivizi extraordinari: părinți responsabili ce își luau copii afară la joacă, tineri și bătrâni zâmbitori ce stăteau printre blocuri la taclale și o scenă foarte frumoasă creată de în jur 5 bărbați ce dădeau noroc cu o bere în mână lângă o alimentară, urând ca „să trecem peste vremurile ăstea”. Poate că acestea sunt decât scântei din flacăra vieți comunității noastre, dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsam focul să se stingă! Nenorociții în uniforme, câinii de la București și gripa chinezilor nu ne pot opri pe toți! Chiar și micul efort depus de fiecare dintre noi pentru transmiterea acestui mesaj prietenilor noștri și familiei noastre în continuare poate foarte! Nu ne pot opri pe toți, căci noi suntem poporul și, așadar, cei de sus trebuie să ne slujească, nu invers!

Traiască libertatea, Traiască România, Traiască Oltenia și Traiască Craiova; toate libere!

Redacția
Redacția Freedom Alternative