De mâine, 1 iulie, începe o distracție cu reverberații politice care nu prea poate fi evitată.

Bani de plafonări nu mai sunt. Așa că plafonarea e lăsată să expire. Însă, știința economică ne spune că atunci când intervii în piață să reglementezi prețul unui produs sau serviciu, inevitabil creezi distorsiuni în piață: fie o criză de supraproducție urmată de o contracție, fie o oportunitate de-a face bani pe seama contribuabililor pentru niște băieți deștepți (cazul României la plafonarea prețului la energie electrică), fie penurie pe care o acoperi cu importuri scumpe (din nou – cazul României în ultimii 3 ani)… ceva nasol se întâmplă.

În subsidiar, intervenția de obicei determină și alte efecte negative. Și, de obicei, guvernele încearcă să ”corecteze” efectele negative prin mai mult intervenționism în loc să renunțe la măsura care a produs acele efecte. Așa a pățit Azomureș care s-a trezit că trebuie să închidă din cauza prețurilor foarte mari – care prețuri sunt mari ȘI din cauza guvernului.

Mă rog,… de la 1 iulie asta nu va mai conta. Deși pentru Azomureș contează că de-aia e în proces de naționalizare preluare de către Romgaz.

Însă, tot știința economică ne spune că cu cât ții o măsură intervenționistă mai mult, cu atât fluctuația e mai mare și mai deranjantă după ce în sfârșit intervenția este oprită. După mai bine de 3 ani de plafonări (introdusă în martie 2022, vă reamintesc) – fără niciun fel de glumă, nu mai știm cât e prețul. Pentru că echilibrul de piață a fost neglijat.

Știința economică ne spune că se va forma un nou echilibru de piață. Însă… și asta durează. Cât? Păi… depinde.

Noua coaliție vrea totuși să continue să protejeze așa-numiții consumatori vulnerabili (de data asta definiți după venituri, și nu după consum) – așa că a venit cu o schemă ultracomplicată de tichete de Stat pentru plătit factura la curent valabilă 9 luni. Va funcționa? Evident că nu! Suma de 50 de lei e dificil de accesat și, chiar și pentru cei care o vor accesa, nu va reprezenta mare lucru în condițiile în care primii afectați de ridicarea plafonărilor sunt chiar cei care beneficiau de ea.

Pentru clasa de mijloc, ridicarea plafonărilor va fi în cel mai rău caz ușor iritantă. Însă pentru consumatorii vulnerabili (indiferent cum îi definim), de mâine începe ceva nasol și va ține câteva luni.

Din nou: lucrurile astea sunt inevitabile. Pentru că nu e politică, ci știință economică.

Partea cu politica va fi însă mai interesantă întocmai pentru că reacția e greu de prezis.

Sigur, à la longue nu e mare brânză. Or să intre în sistem noi capacități de producție, prețul se va regla și… cam aia e. Însă mult noroc să explici asta celui care în august factura la curent îi va fi cu 150% (sau mai mult!) mai mare decât factura din iulie.

Cheia va consta în cât de mulți vor fi afectați foarte grav. Căci s-ar putea ca definiția ”consumatorului vulnerabil” să fie greșită și în realitate să fie (mult) mai puțini sau (mult) mai mulți. Asta e o variabilă pe care nu o știe nimeni. Iar cine vă spune azi-mâine că știe (fie el așa-numit ”suveranist” sau așa-numit ”progresist”), mâncă borș.

Mai apoi, există o inerție birocratică. Facturile pe iulie se emit prin august. Lumea e în vacanță, puțini vor observa imediat. Astfel că, politic vorbind, subiectul bubuie cel mai devreme în septembrie, dacă nu chiar mai târziu. Adică pică exact în sezonul tradițional de proteste. Nasol! Sau, mă rog, nasol dacă ești Guvernul.

Partea grea spre imposibilă

Ce-am scris mai sus este economic corect dar politic greșit. Publicului român (și, sincer, european) n-ai cum să-i explici lucrurile astea în formatul ăsta. Sau, mă rog, ai cum – dar cu un cost politic uriaș.

Publicul român este, economic vorbind, destul de schizofrenic. Pe de o parte mai capitalist decât mediana europeană în ceea ce privește unele poveri fiscale și unele reglementări. Însă, în ceea ce privește lucrurile mari (cum ar fi politica energetică), publicul român este foarte foarte socialist/intervenționist.

Ceea ce urmează să se întâmple de mâine reprezintă o oportunitate politică pentru forțele socialiste/intervenționiste dar și pentru oportuniștii politici de toate culorile și orientările.

Nu scriu asta neapărat cu bucurie. O scriu ca să nu zâceț’ că nu vi s-a spus. Însă o mai scriu și pentru că nu e obligatoriu ca doar socialiștii/intervenționiștii să câștige și să capitalizeze de pe urma deranjului economic ce va să vină.

În mod ironic, cel mai bun lucru pe care-l poate face Regimul zice-se ”pro-european” este tocmai să adopte poziția eurosceptică. Procedând astfel, Regimul se apropie de sentimentul median din societate și împarte vina cu o forță îndepărtată și de neatins (recte Comisia Europeană).

Euroscepticismul în general nu este dominant în România. Însă scepticismul față de politicile energetice ale UE este dominant deja în România. Prin urmare este, politic vorbind, sigur chiar și pentru regimul zice-se ”pro european” să se poziționeze eurosceptic în următoarele luni punctual pe subiectul energiei.

O vor face? Habar n-am. Urmează să aflăm dacă urmașul lui Burduja la Ministerul Energiei este dispus să fie la fel de vocal.

Dar ce-am zis aici e doar un pansament. În realitate, nu se poate rezolva deloc nici anul acesta și nici la anul problema de fond: Aceea că avem o populație eminamente socialistă în ceea ce privește politicile mari (mai ales în energie) și ostilă pieței.

Acești oameni invariabil votează politicieni ostili pieței care produc legi și reglementări imbecile. Și aici mă refer la toate partidele. Legea ”liberalizării” energiei este scrisă de USR și liberalizează doar distribuția (griftul) dar nu și producția (adică cealaltă jumătate a ecuației care ar permite reglarea pieței) și nici construcția/întreținerea/renovarea infrastructurii (adică bottleneck-ul în momentele de supraproducție).

Prin urmare, având în vedere cum stau lucrurile, nu rămâne decât să vă rugați că nu iese prea urât. Poate nu bubuie infrastructura și bate soarele mai mult și astfel curentul la liber ”iese” mai ieftin decât cele mai sumbre predicții. Poate distribuitorii vor avea motivația din piață să nu exagereaze. Poate că această perturbare ține doar 3 luni și ”se descurcă” românii – plătesc cu banii de la saltea, mai fac o evaziune,… mai vedem noi. Așa am trecut cu toții de fluctuațiile mult mai mari de prețuri de la finalul anilor ’90 datorate hiperinflației, producției și distribuției haotice precum și contextului geopolitic de atunci (amintesc celor mai tineri că război la graniță era și atunci).

Poate că iese bine. Dar, din păcate, sunt șanse nenule să iasă prost.

Spre deosebire de 1997-1999, românii au așteptări mai mari iar viteza propagandei este mult mai mare. În plus, românii în 2025 sunt mai predispuși să creadă direct psihoze (în toate bulele!) într-un fel în care nu erau în 1999.

De-aia orice ar face Guvernul, nu poate opri acest scandal. Dar cum va alege să-l gestioneze ar putea determina dacă avem alegeri anticipate în 2026 sau nu. Dacă are noroc, subiectul se ”topește” între smiorcurile bugetarilor și până în octombrie se reglează piața și… aia e.

Dacă nu are noroc, revolta privind facturile la curent depășește și celelalte nemulțumiri (multe dintre ele ilegitime – în special toate cele din zona bugetărimii) și acționează ca un liant care să unifice revoltele mai mici.

Oricum ar fi, distractiv tot o să fie. Mai puțin dacă ești aliniat(ă) actualei coaliții, desigur.

5.113.169 cetățeni români au votat pentru unul din partidele compun actuala coaliție la 1 decembrie 2024. Cel puțin o parte din ei vor crede mesajul că cei pe care i-au votat le-a scumpit curentul. Sigur, nu este (și nu va fi) adevărat, dar asta va conta prea puțin.

Într-un fel sau altul, așa-zisul ”consens mainstream” urmează să afle cât de mainstream sau cât de marginal chiar este. Rezultatul nu-l putem decât intui. Dar procesul e garantat că va fi unul distractiv.