De ce trebuie sabotat Progresul

Atunci când ai pretenția că știi exact tot ce e mai bun pentru toți ceilalți, că știi cum trebuie să arate progresul tuturor și că le cunoști viitorul, atunci ești progresist, ceea ce e totalitarism din start și credință religioasă în sine, din moment ce ai pretenția că ai prevăzut viitorul.

Poate vă întrebati ce m-a apucat să propun sabotarea progresului. A se citi: progresism.

Ce vreau sa zic: Progresul cu P mare și articulat e exact Progresul progresismului. Progresul Unic și Obligatoriu. În rest, există progresuri, cum menționez mai jos.
Însăși ideea că există Progresul e progresistă.

Ceea ce se autointitulează “Progresism” azi nu e altceva decât un mix de ideologii, de religii politice, adică utopii totalitare ale trecutului din care s-a luat câte ceva cu un singur scop: instaurarea dictaturii globale a Progresului Unic și Obligatoriu pentru toată lumea.

Progresismul a confiscat ideea de progres, așa cum a confiscat știința, morala, cultura și întreg viitorul. Aici e vorba de Progresul Unic și Obligatoriu pentru toți, nu de progres în sine.

Cel care pretinde că deține cheile viitorului trebuie să te convingă cumva. Și atunci își îmbracă credința în știință, dogmele în drepturile omului, sclavia în egalitate, colectivismul în comuniune, înregimentarea în eliberare și virtualul în realitate. Scopul scuză minciunile.

Dar, culmea, progresiștii sunt cei care au nevoie cu disperare de o tradiție, pe care, pentru că nu o au, o inventează. Pentru că omul, pe lângă aura științifică și eliberatoare, mai are nevoie și de tradiția unei lupte seculare. Pentru asta utopia își inventează un trecut utopic, numit ucronie. Orice utopie își are ucronia ei.

Acest trecut al utopiei trebuie să arate ca o luptă împotriva trecutului oprimant și nedrept al lumii pentru ca prezentul să arate ca o eliberare și reparație istorică, iar viitorul să fie numai al utopiei.

Motorul progresismului e răzbunarea, nu progresul. Tot ce aduc nou nu e ca să adauge ceva util, benefic, profitabil, conform definiției progresului, ci ca să strice ceva din trecut. Obiectivul prioritar e demolarea, fără să aibă importanță ce pun în loc și dacă se pune nimic în loc e și mai bine. Tot progresismul e orientat spre trecutul pe care se razbună, nu spre viitor.

De-asta, în orice discuție, din prima, habotnicii progresismului aduc mereu vorba de preistorie, antichitate, evul mediu, patriarhat, capitalism, naționalism, fascism, creștinism, rasism, oprimare, discriminare etc. La prima critică pe care o aduci concepției lor despre progres, sar cu întrebarea care își conține răspunsul și acuzarea totodată: “Dar ce, vrei să rămâi în Evul mediu, să nu mai progresăm?”.

Absolut toată agenda pornește din răzbunare: avort, sinucidere asistată, ”căsătorie homosexuală”, ”discriminare pozitivă”, schimbare de sex, cote de gen, invazie migraționista, egalitarism, inventarea drepturilor omului, eugenie, transumanism etc. Femeile se razbună pe barbați, gay-ii pe heterosexuali, negrii pe albi, etniile lumii pe etniile europene, ateii și musulmanii pe creștini etc. – asta e soluția progresistă pentru problemele lumii. Un ciclu al răzbunării fără sfârșit. Chiar și un ateu poate înțelege că o fac de-ai dracu’.
Pentru progresism există crime în favoarea umanității.

Răzbunarea nu e dreptate, ci arma prostului și ticălosului.

E un iacobinism global sau, dacă vreți, Revoluția Franceză la scară planetară.

Nu-i vorba de niciun progres, ci de demolarea civilizației actuale și în primul rând a liberalismului democratic și civilizației europene. Răzbunarea pe lumea de până azi la grămadă, fără niciun discernământ.

Și, mai ales, fără milă, fără posibilă apărare, dezbatere, reflecție, iertare, împăcare sau răscumpărare. Progresismul a readus ghilotina în piața publică.

Mi s-a confirmat asta când am întrebat: “Când se va încheia reparația istorică numită discriminare pozitivă?” și am primit răspunsul: “Niciodata.”

Toți erau de acord, într-o sumbră unanimitate. Asta înseamnă lipsa totală a iertării. Progresismul nu conține acest concept. Progresismul nu iartă.

Mi s-a confirmat și când am întrebat un amic: “Care ar fi soluția ta pentru o lume mai bună?” și mi-a răspuns : “Să dispară pentru totdeauna cei ca tine.”, la care a adăugat : “Orice progres trebuie început cu ghilotina.”

Aici, pentru că am pomenit de Revoluția Franceză și ghilotină, trebuie menționat că Revoluția Franceză a avut 3 etape, pe care progresismul le ia la pachet, nediferențiat, justificând una prin cealaltă. E evident că face acelasi lucru ca Robespierre: justifică ghilotina prin nobilele idealuri ale Revoluției.

De aceea progresismul e reacționar și anacronic.
Daca vrem un real progres și un viitor trebuie să nu mai luăm în considerare progresismul ca opțiune pentru viitor.

Ori, concepțiile despre progres sunt diverse, progresul prin definiție general acceptată aduce un aport benefic material sau spiritual pentru toți or, nu cunoaște nimeni viitorul, iar progresul, ca și viitorul, sunt împreună. Și atunci, pe tema progresului suntem nevoiți să o dăm la pace, altfel nu mai avem viitor împreună.
Se poate face și o analogie cu stupidul slogan legat de libertate: “Progresul meu se termină acolo unde începe progresul tău”.

Progresul nu poate fi decât un rezultat al negocierii permanente, al compromisului înspre consens social, al gândirii și faptei împreună, al vieții. Progresul nu e un proiect unic și definitiv, ci un drum. Eu cred că varianta asta nu e dictatură.

Dar progresismul ce face: elimină toate variantele de progres din schemă, individuale și de grup, democrația progresurilor, libertatea viitorurilor, consensul unui progres și viitor comun.
Și impune speciei umane dictatura viitorului proiectat unilateral dinainte. E religia seculara care vine cu viitorul de-a gata și bagă pe gât proiectul raiului pe pământ. Rai care, dacă ești realist, obiectiv și moral, daca nu te-ai rupt de natură și de propria natură, dacă mai ții la cunoaștere, adica știință și cultură, realizezi că nu va exista niciodată. Fără iluzii. Pentru că așa-i omul, nu-i în stare să facă rai. Nici nu-i nevoie.

Aici nu-i vorba că sunt doar antiprogresist, ci că sunt pro-progres în același timp, așa cum l-am definit, ca armonie între progresuri.
În locul dictaturii progresului propun democrația progresurilor.

Putem opri, și chiar e nevoie, motorul ăsta, bagându-i bețe-n roate cum prindem ocazia.

Cu asta nu oprim progresul, ci ura, răzbunarea și instaurarea utopiei totalitare.

De la libertate la dictatură și retur

Pasul 1: Inducerea unei frici patologice, față de un inamic invizibil. O frică menită să degradeze umanitatea la o condiție animalică. Inamicul ucide! Nu știm exact cum (motiv suplimentar de frică!), nu știm exact pe cine (alt motiv), și nici măcar câți o să ucidă, dar este mai sigur să estimăm că o să omoare, dacă nu pe toata lumea, măcar zeci sau sute de milioane de oameni. Ceva trebuie făcut!!!

Pasul 2: Acel ceva care trebuie făcut sunt restricțiile. Instaurarea restricțiilor se clădește pe frica animalică indusă în pasul anterior. Ele sunt aprioric bune, inamicul invizibil ucide, ascunderea în case este singura soluție! Evitarea altor oameni este imperios necesară, desprinderea de familii, de prieteni, de colegii de muncă – o măsură de protecție! Abandonarea locurilor de muncă – o măsură de supraviețuire, disoluția congregațiilor religioase, un act de ”bun-simț.”

De reținut: una din slujbele care trebuiesc abandonate este cea de parlamentar. Cu asta, vocea popoarelor dispare și în locul ei rămân doar megafoanele guvernanților și gurnaliștii din presă, care pot să spună ce au chef.

Pasul 3: Menținerea restricțiilor, indiferent de opoziția populației. Este de așteptat ca o parte a populației să se împotrivească. Inamicul este nu doar invizibil, dar tot invizibili sunt și munții de cadavre preziși în timpul pasului 1, așa că unii încep să pună întrebări incomode, statistica nu mai poate fi contorsionată, așa că numărul de morți făcut de inamicul invizibil este ajustat, după nevoie.

Este posibil ca mortul să fi trecut pe lângă inamicul invizibil? Atunci, sigur a fost ucis de către acesta. A fost mortul în compania unui individ care a fost în contact cu inamicul invizibil? Atunci, sigur a fost ucis de către acesta. În general, a murit, din orice altă cauză în afara unui accident violent? Inamicul sigur a avut ceva de-a face cu moartea asta! Gata, nici o moarte fără inamicul invizibil!

Pasul 4: Crearea de clase antagoniste. Cei care se supun restricțiilor, o clasă de lăudat. Cei care nu se supun, o altă clasă. Între ele, cea de-a treia clasă: cei care, eroic, ajută la menținerea restrictiilor. Cei din prima clasă, de lăudat pentru obediența lor, trebuie să laude eroii care mențin restricțiile.

Ca orice eroi, aceștia sunt într-o ipotetica linie întâi, în contact direct cu inamicul, luptă pentru binele comun – pentru că exista un bine comun, nu-i așa? Cei care care nu sunt obedienți devin ținta unui linșaj mediatic intens, care să-i transforme în inamici ai binelui comun. Inamicul invizibil încă mai este adus în discuție, dar rolul lui se apropie de sfârșit, un nou inamic este gata să fie servit omenirii.

Pasul 5: Instaurarea urii de clasă. Inamicul invizibil iese, treptat, din scenă. Nu mai omoară, dar ăsta este un argument pentru a arăta lumii că restricțiile sunt bune. În locul morților, care sunt greu de falsificat, apar cazurile de contact cu inamicul invizibil. La fel de invizibile ca și inamicul, cazurile astea devin vârful de lance al menținerii restricțiilor.

Faptul că este neclar cum se dovedesc cazurile astea, faptul că efectele contactului cu inamicul invizibil sunt tot invizibile, ca și inamicul, nu fac decât să servească teza că inamicul este perfid, nu te poți juca cu el, fără să devii un caz. Oponenții restricțiilor devin, mai întâi, agenți ai inamicului invizibil, după care, un inamic în toată regula. Ei, cei care se opun restricțiilor, sunt, de fapt, mai răi decât acel inamic invizibil. Fără ei, fara împotrivirea lor, războiul cu inamicul invizibil era câștigat. Obedienții sunt îndemnați să-i vadă ca pe un inamic, de data asta vizibil, palpabil, care atentează la viața lor.

Ura de clasă este instaurată fără probleme. Și dacă cei care nu vor să se supună arată și ei semne de ură, ăsta este un atu în plus, este foarte ușor să le spui obedienților că inamicul este plin de ură împotriva lor.

Pasul 6: Reprimarea opoziției. Pentru că linșajul mediatic este util doar până la un punct, opozanții restricțiilor trebuie să fie reprimați și fizic. Pentru asta, sunt fabricate “legi”. Nu contează dacă ele nu trec prin parlamente, nu contează dacă încalcă brutal constituțiile statelor. Important este ca represiunea împotriva celor care se opun restricțiilor să fie făcuta legală.

Ieri, niște oameni bătuți măr de catre forțele de ordine, într-un metrou. Azi, niște demonstranți bătuți într-o piață dintr-o mare capitală a lumii, Mâine… cine știe? Oricum, veștile se răspândesc, frica de bătaie este sfântă, așa că sigur vor fi mai puțini opozanți (fățiși, cel puțin) ai restricțiilor.

Aici ne aflăm în momentul ăsta. La orizont, alți pași, inca neclari: poate încarcerarea unor rebeli, poate niște linșaje făcute de miliții populare, poate restrângerea unor drepturi pentru cei care nu se vaccinează, poate niște “școli” de reeducare a încăpățânaților, poate… cine știe…

Oricum, noua “normalitate” este aproape complet instaurată, și poartă un singur nume: dictatură. Libertatea este noul inamic al lumii și, dacă nu vrem să o pierdem, nu trebuie să ne oprim din a ne împotrivi eforturilor de instaurare a “noii normalități”.

Pasul 1: Menținerea opoziției față de orice fel de restricții, și intensificarea ei. Mediul online este bun pentru păstrarea legăturii între oameni, dar nu mai mult decât atât. Întâlniți-va prietenii, vociferați, peste tot, împotriva restricțiilor și, mai ales, lăsați-o mai ușor cu respectul arătat celor care se supun restricțiilor, că nu merită așa ceva!

Nu are rost să vă argumentați poziția – oricum suntem în faza în care argumentele bazate pe fapte și logică și-au dovedit inutilitatea!

Pasul 2: Pentru că forțele politice, din întreaga lume, au devenit forțe de represiune; pentru că niciun partid și niciun politician marcant nu pare să dea semne de împotrivire față de nebunia asta, apariția unor noi partide este absolut necesară.

Partide care să ia faptele din ultimele luni, să tragă concluzii din ele, care să arate care sunt punctele slabe ale democrațiilor și statelor de drept, cum au fost ele exploatate pentru instaurarea unei dictaturi, și să vină cu programe de reformă, care sa înlăture asemenea posibilități în viitor. Dacă sunteți membri într-un partid, încercați să faceți presiuni interne pentru asta. Dacă nu se poate, sau dacă nu sunteți membri într-un partid, ăsta este momentul să vă apucați de politică.

Pasul 3: Organizarea unei opoziții civice puternice, care să adune rebelii într-un singur glas. Proteste, publicații care să contracareze media mainstream, asta este prima urgență. Și fiți gata să finanțați așa ceva, nimic nu se poate face fără bani.

Pasul 4: Intrarea în confruntare directă cu guvernanții, în orice fel, fie în cadru constituțional, prin alegeri, fie extra-constituțional, dacă este nevoie…

E 19 septembrie. Mai avem stradă?!

Astăzi sunt așteptate două proteste în București. Unul la Piața Victoriei (Marele Protest pentru Libertate – ora 17:00) și unul la Piața Universității (Vrem școli, nu lagăre! – ora 16:00). Nu suntem deloc mari fani ai niciunuia dintre organizatori dar cu asta suntem obișnuiți încă din 2017. Nici pe organizatorii protestelor anti-Dragnea nu-i aveam la inimă. Dar când – sau mai bine zis mai ales când – subiectul e unul just, n-o să stau pe gânduri prea mult de frica unor ciudați de pe Internet preocupați mai mult cu comentariul de pe margine.

Nu sunt primele proteste de săptămâna asta. Pe 15 septembrie s-a protestat împotriva cretinismului suprem din școli atât în București (200 de oameni) cât și în Buzău (tot 200 de oameni). Dacă în Buzău, în mijlocul săptămânii, au putut ieși 200 de oameni să protesteze – o să-mi permit să fiu rezervat optimist pentru această după amiază. Protestele s-au întețit odată cu venirea lui septembrie, întărind regula sezonului de proteste. Firește, sperăm la cât mai mult, chiar dacă nu avem nicio implicare în organizare.

Ușor-ușor, din ce în ce mai mulți, trebuie să se învețe că opiniile debitate de soborul mediatic nu sunt sincere. Mereu au fost nesincere – dar acum cu atât mai mult stau așa lucrurile în condițiile în care TOATĂ presa mare și o mare parte din presa ”mică” este literalmente cumpărată de regimul PNL. Știu, știu, banii de la Regim sunt ca să ne ”informeze” privind pandemia de tuse chinezească – întrucât, desigur, noi suntem un popor de cretini siniștri și nu știm și noi să mai citim un studiu, să mai vedem ce mai fac alții și în genere să ne formăm o idee și fără propaganda deșănțată pe banii noștri desfășurată de Regimul de la București.

Nu de alta dar așa, fără propaganda guvernamentală, riscăm să aflăm că suntem printre cei mai demenți din UE în ceea ce privește tortura psihologică intenționată a copiilor în școli sub scuza pandemiei.

Graficul corect. Originalul era probabil black propaganda ca să mai aibă shillii guvernamentali ce molfăi

Odată ce te înveți cu ideea că presa mare minte tot timpul, cu intenție și fără absolut nicio jenă – devine mai simplu. Devine mult mai simplu să ieși la proteste pentru că ți se pare o cauză justă (sau pentru că pur și simplu ai chef să te plimbi – căci, să recunoaștem, protestele la noi sunt oricum predominant evenimente de socializare de ani buni). Și ieși la proteste indiferent că în aceeași mulțime se află 1-2-10 oameni dezagreabili. Deja suntem antrenați și cu asta și cu standardele duble.

Prezența Stegarului Dac, spre exemplu, era ”o pată de culoare” la protestele cu iz ecologist de acum 4 ani sau la cele anti-Dragnea de acum 3 și doi ani de zile. Dar prezența fix a aceluiași om este dovada infiltrării rusești la protestele împotriva regimului anticonstituțional instaurat de iliberalul Orbán Ludovic și organizația criminală Partidul Național Liberal. Dacă nu v-ați obișnuit cu astfel de mizerii, standarde duble și intoxicări, nu-i nimic. O să vă obișnuiți până la urmă. Într-un final ajungeți toți și oamenii Bisericii, și ai Rusiei și ai lui Soros György simultan. Eventual și naziști în același timp. Bun venit în ”presa” și comentariatul modern!

Da, veți fi în Piață și veți ”respira același aer” și cu oameni de-a dreptul siniștri. Mare brânză. La metrou nu vă uitați să nu cumva să fiți în același vagon cu cineva care merge la ședințele partidului pe care-l detestați?

Da, veți fi luați la mișto de niște Marghioale pe Internet care tremură de frica unei răceli în spatele calculatorului. Ei, și? Sunt doar cuvinte pe ecran. Există lucruri mai importante în viață decât să fii popular(ă) pe Internet în rândul unor oameni de-a căror părere oricum este profund nesănătos să-ți pese.

Germania a avut toată pandemia proteste cu zeci și sute de mii de oameni. Suedia avea la vârful epidemiei proteste cu mii de oameni. De SUA, aliatul nostru strategic, nici nu mai discutăm.

De ce mă rog frumos trebuie noi, țară UE și NATO, să ne rugăm frumos de un regim oricum nevotat de nimeni? Drepturile nu se cer frumos – ci se afirmă! Regimul chipurile a făcut o concesie permițând proteste de maximum 100 de oameni. Și dacă vor fi 10 mii ce veți face mă? Mai exact. Așa, în meandrele concretului? Veți lua la bătaie jurnaliștii din nou? Așa, ca-n Belarus? Sau ca la colegul de partid european al lui Orbán Ludovic din Bulgaria?

Justificarea premierului pentru ”relaxarea” privind protestele este una halucinantă: “Nu vreau să mai comenteze cineva că vrem să cenzurăm dreptul de manifestare al oamenilor”. Adicătelea, pulimea să nu mai comenteze că el are de guvernat, clar? Ce atâtea proteste?! Na mă și vouă săracilor, dar numai 100! Că altfel trimite Arahat Miliția după voi așa cum de altfel deja a amenințat. De-aia noi am prefera să fie 10 mii la protest. Minimum. Dictatorii de tinichea de tipul ăsta așa se aplatizează.

Indiferent însă de câți oameni vor fi la cele două proteste – că vor fi 100, o mie sau o sută de mii – important este ca ele (protestele) să-și mențină o oarecare frecvență: nici să obosească baza dar nici să permită uitarea subiectului.

Idioțenia ce are loc acum în majoritatea școlilor românești este mai atroce decât școlile de corecție de tristă amintire. Iar dacă pentru copiii noștri nu protestăm, atunci nu merită să avem nici țară, nici drepturi, nici nimic. Merităm să se cace PNL-ul în capul nostru cum are chef. E atât de simplu.

La fel de importantă rămâne și lupta legală. Părinții trebuie să învețe (din mers, unii dintre ei) că au și drepturi, nu doar obligații. Printre ele se află dreptul la protest față de orice măsură a școlii. Dreptul de a refuza măsuri abuzive asupra copiilor lor. Și, da, foarte important – dreptul de a acționa școala cu totul în instanță. Și de a depune plângeri penale. Și, da, de a trolla și lua la mișto întreaga șandrama pandemică școlară. Și, da, dreptul de-a-și educa copiii în același spirit! Astea sunt drepturi firești într-un stat de drept – chit că-l încurcă și-i dau coșmaruri lui Raed Arafat care, dacă ar putea, ar băga părinții disidenți direct în Gulag pentru că îndrăznesc să pună la îndoială opinia despre epidemiologie a anestezistului de mâna a 14-a.

Ce va fi, nu știm. Ce știm însă e că vom fi acolo la fel ca la majoritatea protestelor din ultimii 3 ani. Să filmăm, să documentăm în mod pe bune imparțial – luând în balon și criticând și pe cei care ne împărtășesc parțial sau total opinia. Pe vremuri asta se chema ”presă”. Azi e doar o ciudățenie. Aia e, mai bine ciudați decât intelectuali angajați la Stat să lingem ciubota dictaturii.

Ah, și încă ceva: Dacă veniți la proteste, vă rugăm nu vorbiți în limba engleză. Savanții de renume mondial au descoperit că vorbitul în engleză răspândește chinavirus mai mult decât alte limbi. 🤡

Al dracu’ virus dom’le cum e el periculos numai când e vorba de lucruri care țin de democrație și libertate (proteste, vorbitul în engleză, banii cash sau libertatea de asociere) dar nu e deloc periculos când e vorba de lucruri care țin de regimuri totalitare (solitary confinement e okay, plățile supravegheate de toată planeta sunt okay, deplasările doar cu țâdulă sunt okay, suprimarea individualității prin botnițe e okay) – alea nu transmit chinavirus.

Muie PNL! Și muie oricui care mai răspândește panică și încearcă să vă convingă de idioțenii similare.

Gata. Hai afară!

Sezonul de proteste 20-21 este deja deschis

”A trecut Sânta Mărie, te-ai <scăpat> în pălărie” – zice o vorbă din bătrâni. Ideea e(ra) că vine iarna și bărbații renunțau la pălărie pentru căciulă de blană la foarte scurt timp după Sfânta Maria (nu e deloc clar dacă se referă la 15 august sau 8 septembrie – contează mai puțin oricum).

Nu știu să explic de ce – dar e o particularitate a poporului român de a protesta și de a face câte-un igloo (mai mic sau mai mare) aproape exclusiv iarna. Dacă scoatem mineriada din 1990 și 10 august 2018 – devine aproape imposibil de găsit un eveniment major cu mulți oameni în stradă care să NU fi avut loc iarna. E drept, minerii sunt sau au fost speciali. Tot de ei se leagă și celelalte două evenimente majore care deviază de la regulă – greva din 1929 (cel mai nasol episod cu mineri din România de departe) și greva din 1977 – ambele în august.

În rest, însă, ca regulă, cu cât mai frig de crapă pietrele afară, cu atât mai bine și cu atât mai mare apetitul românilor pentru protest. Permiteți-mi să dau câteva exemple pentru a ilustra:

  • Revoluția română de la 1848: Începe în Moldova, în februarie spre final.
  • Răsturnarea lui Al. Ioan Cuza: 11-12 februarie 1866 (da, nu a fost pașnic cum vă învață la școală)
  • Răscoala de la 1907: Începută în luna februarie
  • Revolta de la Hotin: 20 ianuarie – 1 februarie 1919
  • ”Greva generală a proletariatului din România” – 20 octombrie 1920 (vă explic îndată de ce pun ȘI exemplul ăsta)
  • Răscoala de la Tatarbunar: 15-18 septembrie 1924 (provocare bolșevică)
  • 7000 de muncitori CFR fac una din cele mai mari greve din epocă în 1933: în ianuarie 1933 mai exact
  • Tot în ianuarie 1933 se întâmplă pentru prima dată în România ca sindicaliștii să ocupe o fabrică. Mai toate grevele mari ale anului 1933 au avut loc între ianuarie și martie ale acelui an
  • Mișcările studențești din București și Timișoara din 1956 – luna octombrie (căutați despre Aurel Baghiu dacă nu știți la ce se referă acest eveniment)
  • Revolta studenților din Iași: februarie 1987
  • Revolta de la Brașov: noiembrie 1987
  • Protestul lui Corneliu Babeș: 2 martie 1989 (observați că între ăsta și Revoluție se află fix perioada caldă!)
  • Revoluția din decembrie 1989
  • Mineriada din 1991: luna septembrie spre final
  • Mineriada din ianuarie 1999
  • Protestele anti-Băsescu și de opoziție la măsurile de austeritate din 2010: începute la 24 septembrie. Profesorii fac două proteste mari pe 5 și 15 noiembrie. Se naște sloganul ”ieși afară, javră ordinară!”
  • Protestele din 2012: începute la 12 ianuarie. Pe 19 ianuarie se înregistrează și violențe
  • Protestele ”Roșia Montană”: 1 septembrie 2013 – 11 februarie 2014
  • COLECTIV – 3-9 noiembrie 2015
  • 5000 de ciobanii vin la București și amenință cu igloo major dacă reglementările privind domeniul lor nu sunt retrase imediat. Intră cu forța în Palatul Parlamentului și sunt primiți la negocieri. Și imediat au fost retrase și n-au mai fost introduse niciodată. Se întâmpla… în decembrie 2015. La minus 20 de grade Celsius.
  • Protestele împotriva OUG 13: 18 ianuarie – 5 martie 2017 (observați, din nou, oprirea bruscă odată cu venirea căldurii). Protestele au fost reluate în noiembrie 2017 și s-au aplatizat spre finalul lunii ianuarie 2018 după demisia premierului Tudose.
  • 2018: Ciobanii vin din nou la București, de data asta să-l înjure pe Daea. Pe 10 octombrie.
  • Ultimul protest mai mare din anul 2020 a avut loc pe 18 ianuarie.
  • Ultimul igloo cu scandal din 2020 a avut loc la Ditrău (mai țineți minte?) – pe 26 ianuarie

Firește, mai sunt și alte exemple. Și mai sunt vreo 2-3 contraexemple pe lângă cele amintite la început. Dar regula este, zic eu, destul de conturată: Indiferent de regim, indiferent de organizator (fie că a fost vorba de URSS, de ONG-uri, de plebi de pe internet, sau de muncitori supărați) și indiferent de cauză – apetitul românilor pentru protest este fără doar și poate mult mai mare în sezonul rece decât este în sezonul cald.

Mișcările studențești din 1956 au avut drept cauză revolta anticomunistă din Ungaria – studenții români sperau la ceva similar și aici dacă adună suficient momentum. N-a fost să fie dar cert e că alte mișcări similare din lagărul comunist care au avut loc vara sau primăvara nu au generat ecou și aici.

În prezent vedem cum bulgarii sunt cu miile în stradă de 75-ish de zile. La noi e cald și frumos… nu iese mai nimeni. Abia de-acum încolo încep discuțiile serioase despre proteste pe bune serioase și mari.

Ce este interesant e că regula se menține indiferent că vorbim de monarhie, republică, regim mai democratic sau mai totalitar, comunism mai stalinist sau mai puțin stalinist, nu pare să aibă vreo importanță. Indiferent de cine e la putere și indiferent de gravitatea situației – dacă e să fie protest în România, statistic e de pariat pe sezonul rece. În intervalul 15 septembrie – 5 martie, mai exact. Cu foarte-foarte puține variațiuni.

Anii ’20 și mai ales ’30 ai secolului trecut au fost plini de provocări bolșevice. Dar singurele notabile sunt în sezonul rece. În epoca comunistă mulți au încercat să protesteze – dar singurele notabile sunt în sezonul rece. În epoca postdecembristă au fost multe greve și proteste – dar aproape toate dintre cele relevante au avut loc în sezonul rece.

Nici apariția internetului nu pare să fi schimbat mare lucru. Da, poți viraliza ușor mesajele în feluri în care era greu de crezut în 2004 în România (când munceai enorm doar pentru a demonta minciunile regimului Năstase – de unde nervi și bani și pentru organizat proteste?). Dar mobilizarea în stradă tot ”merge” cu frâna de mână trasă în iulie sau august.

Și sunt convins că nu sunt singurul care a observat asta. Poate și de-aia mulți oameni ai Sistemului au privit și continuă să privească cu suspiciune și consternare momentul 10 august 2018. Întocmai pentru că e complet atipic față de standardul românilor. În peste 170 de ani de proteste românești nu există nimic comparabil cu 10.08.18 ca ordin de mărime și impact care să fi avut loc în sezonul cald. Revolta anticomunistă de la ITA Arad din 1947 ar fi cumva comparabilă (în sensul că a fost făcută tot pe căldură și a fost un moment foarte dur și violent) – dar totuși mult mai mică.

De ce stau lucrurile așa?

Pe scurt: Nimeni nu pare să știe. Pentru că mai nimeni nu pare să-și fi pus în mod serios problema.

Există, desigur, multe speculații – de la faptul că imediat după concedii oamenii stau prost financiar și-s mai iritabili (asta poate explică situația de azi, dar nu explică precedenții cel puțin 172 de ani) și până la faptul că iarna scoate la iveală problemele mult mai ușor decât vara când, nu-i așa, viața oricum e bună.

Așa o fi – dar nu vedem același trend nici la verii noștri latini (Franța are sezonul de proteste în mai și iunie, de exemplu) și nici în jurul României. Ungurii nu par să aibă o regulă (deși, e drept, cel mai mare protest al lor, cel din 2014, a fost toamna). Sârbii au dat foc la guvern în iulie 2020 după ce coruptul comunist de care tot nu reușesc să scape – Aleksandar Vučić – a vrut să-i bage în carantină să nu tușească. Sârbii i-au explicat, cu cocktail-uri Molotov, bâte, topoare și arme de foc – că e neștiințific să bagi țara în carantină. Și guvernul a înțeles!

Bulgarii fac protestele în general vara. Ucrainenii par să aibă un apetit similar cu al nostru. Cel puțin protestele politice (inclusiv Maidanul) au avut loc în sezonul rece mai toate.

Și totuși, nimeni n-a reușit să dea un răspuns: De ce le-o fi plăcând românilor mult mai mult să protesteze la -20°C decât la +25°C?!?! Explicația cu concediile nu explică de fapt nimic. Nici explicația cu lenea de vară de sorginte latină nu ține (căci dacă era așa, o vedeam și la alți latini. Și spaniolii tot vara fac protestele!).

Nu pretind că știu răspunsul. Dar e important de observat că nimeni nu-l caută oricum.

De ce contează ”regula”?

Și ajungem în prezent. Pe 17 septembrie 2020. Cu două zile înainte de anunțatele proteste antiguvernamentale pe care, vă spun sincer, le aștept fără prea mare entuziasm. Dar le aștept cu o doză de optimism. O doză foarte-foarte moderată, dar totuși prezentă.

Pe 15-17 mai mă așteptam să filmez 30 de oameni. Am filmat până la urmă spre 500 pe zi în medie. Pe 12 iulie n-am putut fi prezent dar mă așteptam să-mi ajungă poze/filmări cu 100 de oameni. Să tot fi fost vreo 2000. Și apoi a venit vârful sezonului cald (statistic, istoric, zero proteste). 10 august 2020 a fost un fâs per ansamblu. În norma statistică.

Acum însă, norma statistică zice că nu e deloc nerezonabil să ne așteptăm la 5000 de participanți pe 19 septembrie. Firește, pot apărea surprize (în ambele sensuri). Genul ăsta de analiză nu e în totalitate o știință exactă. Dar importantă e tendința.

Și tendința, statistic vorbind, e ca numărul și amploarea protestelor să crească după data de 15 septembrie a oricărui an. Amploarea, firește, e dictată și de cât de mari sunt problemele din cauza cărora se protestează (de aceea protestele din septembrie 2019 nu le ține minte nimeni deși noi am fost și la alea).

În septembrie 2019 nu era mai nimeni care să vrea să muncească și să nu găsească de lucru. Și nu se punea problema ca regimul să-ți interzică să muncești. Sau să te aresteze în gulag spitalicesc pentru că s-ar putea să tușești conform unui ”test” chinezesc scump și cu 30% eroare. În septembrie 2019 nu se punea problema să fii arestat la domiciliu două săptămâni pentru infracțiunea de-a te fi întors din țara greșită fără drept de apel sau posibilitate de a te apăra.

În septembrie 2019 trăiai normal. Astăzi, doar elita de Partid și de Stat are voie să fumeze liniștită și să bea un coniac de ziua de naștere. Doar nomenclatura are voie să dea o petrecere mai zdravănă – tu, pulime, nu ai voie decât să stai în casă ca să sALvEzI vIeȚi și să aPLaTiZeZi CuRbA. Și apoi să porți botniță ca să aRăȚi cĂ-țI pAsĂ. Și, desigur, să te supui ordinelor anticonstituționale și dictatoriale ale regimului. Atât.

Și, foarte important, în septembrie 2019 copiii tăi mergeau la școală, nu la instituții de tortură psihologică intenționată în formă continuată în care nici să respire normal nu le este permis.

În septembrie 2020 lucrurile stau cu totul diferit. De aceea, statistic, e de pariat pe o amploare mai mare. În septembrie 2019 era de neconceput să scoți 200 de oameni în mijlocul săptămânii la protest într-un orășel de provincie.

În septembrie 2020 te amenință Arahat la televizor cu pulanele Miliției dacă ieși la protest peste 100 de oameni. Același Arahat pentru care pulimea a ieșit în stradă în 2012. În 2012 eu eram printre ăia ”nașpa” întocmai pentru că aveam despre acest dubios aproximativ aceeași părere ca și acum. E drept că în 2012 nu mă gândeam ȘI la oportunitatea tocătoarelor de crengi când venea vorba de subiectul Raed Arafat. Dar asta e o poveste pentru altădată.

Așadar: Începe sezonul de proteste. Indiferent de opinia mea sau a oricui altcuiva despre subiect.

Dacă aș fi PNL, m-aș teme la modul foarte serios. Și dacă aș fi PSD m-aș teme. Dacă aș fi USR m-aș apuca de pregătit întorsul narativei căci aș pleca cu prima șansă nu doar să evit aplatizarea, dar chiar să fiu atârnac la tăvălug. Dacă aș fi partid mai mic decât astea trei, m-aș apuca serios de muncă. 20 de ore pe zi. Fără pauză până la Parlamentare. Care Parlamentare au loc aproape de vârful sezonului de proteste. Yum-yum! 😊

Dar hei, ce știu eu? Eu-s doar un tip ciudat care stă pe canapea și povestește lucruri. Și filmează. Evident, nu am ”poziția de răspundere” a ”autorităților” ca să vă salvez de covizi și nici n-am 20 de litere înainte sau după nume – chiar dacă mai toate calculele și predicțiile mele au prostul obicei de-a se și întâmpla. Așa că nu-i nevoie să mă crezi pe mine.

Deocamdată atât.

Mai puțin teorie, mai mult conspirație: Bill Gates în sufletul pandemiei

Imaginați-vă că trebuie să descrieți ce s-a întâmplat la Wannsee în ianuarie 1942.

Că aveți sarcina de a cuprinde în cuvinte toate legăturile subtile, și adeseori neoficiale, ba chiar absente din orice însemnare tangibilă, dintre capii birocrației național-socialiste – în efortul lor de a concepe, ghida, executa și secretiza Holocaustul. Că trebuie să explicați cum acest proces a presupus transmiterea unor directive clare (dar, din nou, perfect secretizate) către sute de angrenaje separate, de la miliții colaboraționiste locale la acari și magazioneri, și desigur la mii de călăi în uniformă. Că întreaga învăluire a unui continent pentru selectarea și exterminarea unor grupe de oameni a fost condensată în discursuri și negocieri care au durat, cu totul, câteva ore.

Apoi încercați să vă atribuiți această sarcină, de a descrie ce se întâmplă, fără să fi avut acces direct la discuții, și încercând să reconstituiți concluziile ei doar din efectele ei observabile în timp real. Efectele sunt totuși disparate – oamenii mor sau doar dispar ici-colo, și doar privirea celui atent suspectează că există un plan. Precum cel care are în mână un mesaj ilizibil, care nu poate fi decât un cod; mintea ageră va suspecta existența unui cod, fără a trebui să-l și înțeleagă, în toate detaliile lui, sau chiar în oricare dintre detaliile lui.

Ce sunteți acum? Gândiți-vă: trebuie să faceți toate acestea în timp ce planul pe care îl suspectați se desfășoară; dacă ați atrage atenția prea mult asupra lui, planul nu s-ar mai desfășura. Cel care își desfășoară planul, sau care doar îi susține realizarea, are la îndemână un instrument pentru  a nu permite vreo boicotare. Vedeți, el, prin înseși implicațiile planului, începe prin a se infilitra în discursul public – îl va perturba sau chiar domina, după cum „simte” că-i este mai ușor.

Din emanațiile acestei stări de fapt, mesagerul, cel dispus să observe tiparul, cel alarmat de constanța legăturilor între elementele disparate, devine „teoretician al conspirației”. Nu conspiratorul conspiră, ci teoreticianul „vede” conspirații. Nu realitatea este reală, ci ochii minții îi joacă feste celui dispus s-o urmărească. Ați devenit nefrecventabil, sunteți acum cel din afara cercului de opinii admise.

 

În orice alte condiții, o „teorie a conspirației” necesită, pentru a putea fi probată, scoaterea la lumină a unor conexiuni între persoane și instituții altfel lipsite de legături de directe și interese naturale, dintre cele viabile în spațiul public, „Teoriile conspirației” au o putere explicativă slabă în mult prea multe cazuri – și de aceea, o reputație execrabilă.

Toți știm, pe aceste coordonate, că o „teorie a conspirației” este suspectă. Nu îi revine publicului munca de a proba că atacul de la 11 septembrie nu a fost o conspirație israeliană, că revoluția bolșevică nu a fost opera masoneriei, că NASA nu ne ascunde realitatea despre forma non-sferoidală a planetei pe care locuim; în toate aceste cazuri, sarcina de a demonstra că este altfel decât am crede îi revine celui care afirmă scenariul „alternativ”. Pur argumentativ, realitatea poate c-o fi cu totul alta, dar noi funcționăm cu lucruri plauzibile și demonstrabile.

Din nefericire, nu putem încheia expunerea într-un punct. Realitatea pe care ne-o impune experiența istorică nu admite decât punct și virgulă.

Nu uitați: aspectul teoretic al unor conspirații nu presupune (nici nu ar putea presupune) că nu există și conspirații non-teoretice, faptice, întâmplate. O teorie ar fi greu de conceput, de propagat, dacă nu ar apela pentru justificare fie la un exemplu real, fie, măcar, la o extrapolare plauzibilă. O țară ca România asistă zilnic la conspirații low-tier, din cele numite „fapte de corupție” – imposibile fără o înțelegere discretă între un corupt și un corupător, organizate în secret contra interesului public. În America, acest gen de înțelegeri sunt cuprinse sub umbrela crimes of conspiracy, despre care aflăm:

„Incriminarea conspirației are ca scop să împiedice potențialii răufăctori din a se organiza și să-i aducă în fața legii pe toți cei care vor fi avut roluri active în proiecte criminale. […] nu este necesar ca rezultatul [acestor proiecte] să fi fost atins pentru ca fapta să atragă consecințe penale.”

Apoi complicațiile: pretenția că densitatea de actori necesari unei conspirații ar fi, automat, invalidarea acelei conspirații. Cine ridică acest argument s-ar putea trezi în imposibilitatea de a explica momentul Wannsee – în care un indescriptibil angrenaj de factori, coordonați din câteva puncte, a putut să producă exterminarea a milioane de civili evrei, reușind să instrumenteze indiferența sau complicitatea unor mase de europeni de alte etnii. Mergeți mai adânc în istorie și veți descoperi că, pentru a pune în circulație și fixa în mentalul colectiv tema unui „complot universal evreiesc” – Protocoalele Înțelepților Sionului – antisemiții din Rusia au avut nevoie să inițieze o conjurație antisemită europeană (cu plastografi, cu agenți de influență, cu propagandiști și, nu în cele din urmă, cu simpli imbecili). Două paradoxuri care vă sunt suficiente, și care îmi permit acum să vă confrunt cu analogia mea despre timpuri prezente, prin memoria a ceea ce a fost.

Acapararea

Epidemia de Covid-19 a izbucnit în China, oficial în decembrie 2019. În chiar aceeași lună, Vox, publicație-reper a stângii americane, găzduia un amplu reportaj sub semnăturile Juliei Belluz și Marinei Buissonnière; titlul și subtitlul său, în traducerea mea: „Cum a fost infilitrat universul politicii publice de sănătate, la nivel global, de către McKinsey. Fundația Gates a infuzat miliarde de dolari în acest sector – și o etică afaceristă de care consultanții să poată profita”.

Textul (accesibil online) atrage atenția asupra unei componente „business” din întreprinderea sanitară și filantropică a Fundației lui Bill și Melinda Gates – unul dintre cei mai mari actori de pe piața antreprenoriatului caritabil. Firme „de consultanță”, între care se disting giganții McKinsey și BCG (Boston Consulting Group), servesc drept interfață pentru nu-mai-puțin-gigantica Fundație și, mai ales, pentru o ramură dedicată a Fundației, „Alianța Gavi”. Prin Gavi, care este totodată un cartel al marilor producători de vaccinuri, Bill Gates și McKinsey speră să poată influența politicile globale de vaccinare – și o pot chiar face, în interesul tuturor asociaților, dacă au acces la autoritatea mondială în domeniu, adică la Organizația Mondială a Sănătății.

Revelația lui Belluz și Buissonnière este că întreg aparatul descris mai sus este angajat în influențarea și parazitarea OMS, încă de prin 2016; din 2017, influența este la vedere, declarată și asumată de către oficialii centrali ai OMS. În iulie al acelui an, etiopianul Tedros Adhanom își inaugura mandatul de șef al Organizației, exprimându-și în fața colegilor dezideratul de a „reforma” OMS cu ajutor direct de la McKinsey – și, implicit, sub privirea atentă a lui Bill Gates. Autoarele descriu procesul ulterior ca pe un soi de privatizare incrementală a OMS, unde cheltuielile sunt reduse și investițiile, în schimb, sunt recuperate – o combinație de vis personal al lui Adhanom și expertiză managerială a firmelor de consultanță.

În ambele cazuri, supracontrolul pare că le revine miliardarilor Gates și Warren Buffett, custozii Fundației numite după primul. Asemenea concluzii fuseseră deja trase în același an, când jurnalistele Natalie Huet și Carmen Păun scriau în Politico despre „cel mai puternic doctor al planetei” (o ironie? Gates nu a terminat niciodată colegiul, darămite o facultate de medicină). Din acest reportaj aflăm că ofensiva lui Gates din interiorul OMS ar fi trezit vii suspiciuni ale vechii conduceri; aflăm și că, sub noua conducere, criticii lui Gates din OMS nu au vorbit cu presa decât având protecția anonimatului, pentru a denunța „calul troian al intereselor corporatiste”.

Adăugați aici observațiile cercetătoarelor Marlee Tichenor și Devi Sridhar, despre cum, prin cele peste 3 miliarde pe care le donează anual celor mai mari instituții din domeniul politicii sanitare, Fundația „împinge o agendă” la nivel global, dând liniile directoare pentru întreaga planetă. Autoarele observă mai departe o relație cu totul incestuoasă și „perturbatoare”, prin care familia Gates acaparează colectarea și stocarea datelor medicale la nivel global (un aspect care va deveni relevant mai jos în acest eseu). Simultan, miliardarul direcționează ce concluzii se trag în baza datelor colectate, prin sponsorizarea revistelor medicale care le interpretează.

 

Totuși, cum se poate să fi ajuns în fața situației în care acapararea operată asupra forului mondial al sănătății, cel care decide linia de urmat în caz de pandemie, să se poată întâmpla în liniște?

Reveniți asupra noțiunii de „protecția anonimatului” pentru a înțelege reacția oficialilor înșiși – cine iese din linie este ținta persecuțiilor. Apoi, revedeți sus-numita activitate de PR, care operează simultan prin abonarea la resursele OMS și prin fixarea termenilor în care povestea poate fi spusă în exterior. Ca să vizualizați care e contribuția faptică a McKinsey și BCG la asemenea proiecte, imaginați-vă pe cineva plătit să mintă. Să mintă invaziv, neîntrerupt, nerușinat, energic, până la fixarea definitivă a unei „narative” și a unor „soluții”, la capătul epuizării opoziției.

Se mai cere menționată aici o a treia componentă, aceea a cumpărării presei de către Gates însuși. Ițele investițiilor lui Gates în materiale favorabile au fost descurcate de abia pe finalul lui august 2020, când Tim Schwab a confruntat frontal subiectul pentru Columbia Journalism Review. Numărul mare de publicații care au de ce să-i mulțumească magnatului rivalizează doar cu numărul de companii și laboratoare unde Gates își investește banii și își cultivă cercetătorii favoriți; printre beneficiarii diverselor burse de jurnalism se numără New York Times, NPR, Al Jazeera, BBC și The Guardian (lista nu e nici pe departe completă; ei i se poate adăuga, spre exemplu, „publicația” Vice). În plus, Gates aruncă o provocare la adresa bunului gust, finanțând simultan și institute care asigură, teoretic, neutralitatea jurnalistică și acuratețea științifică a publicațiilor.

Și iată rezultatul, constatat de Schwab: „Acum douăzeci de ani, jurnaliștii investigau primul avânt filantropic al lui Bill Gates ca pe un mijloc de îmbogățire a companiei sale de software sau ca pe un efort de PR pentru a-și mai salva din reputația terfelită în cursul luptei pe tema monopolurilor, aceea purtată între Microsoft și Departamentul de Justiție. Astăzi, Fundația este cel mai adesea subiectul unor profiluri soft și a unor editoriale numai zâmbet despre ce treabă bună face.”

Putem specula toți, de la exemple precise, stridente, cum se va fi coordonat acest activ de propagandă în cursul pandemiei covid19. Putem apoi completa impresia cu o rememorare a faptului că Adhanom s-a folosit de pandemie pentru a deveni „cel mai important influencer din social media, pentru întreaga planetă”. Efortul, desfășurat prin martie, ne-a confruntat cu exhibițiile igieniste ale lui Jimmy Fallon, Ricardo Kaká, sau ale altor vedete de rang secund, toate dispuse să sară în sprijinul sănătății noastre.

Aș vrea să vă subliniez aici mai clar felul în care intruziunea lui Gates în politicile sanitare globale nu are cum să vă fie indiferent, și, din păcate, nu are cum să fie trecut la categoria de „fapte diverse”. Articolul 6 din Legea 136/2020, adoptată spre final de iulie, prevede că ordinele date de către directorul OMS devin baza declarării unor „măsuri cu caracter temporar” în domeniul sănătății publice – adică, OMS poate interveni direct pentru repetarea la nesfârșit a scenariului la care asistăm. Și astfel:

Fundația Gates/McKinsey   →   OMS   →   autoritățile române

 

După cum voi detalia mai jos în text, Gates are o poziționare ambiguă față de economia de piață, propunând, în plan ideologic general, un capitalism „reformat”. Și totuși, în timp ce afișează o modestie autocritică, ba chiar o deschidere către redistribuția socialistă, același Gates este un reformator în sens invers al carității și filantropiei. Panegiricul socialist în loc de competiția pentru atenția consumatorului, pe piață, dar competiție și consumatori acolo unde capitalismul nu i-a cerut niciodată – în redistribuția carității.

Ramificațiile unei asemenea bizarerii sunt nesperat de lucrative pentru Bill și Melinda Gates.

Același Tim Schwab se apleca în martie 2020 asupra multiplelor fațete pe care Gates nu și le prezintă publicului, observând: „[Gates promovează] un model caritabil în care cei mai direcți beneficiari, uneori, nu sunt săracii planetei, ci tocmai cei mai bogați cetățeni ai ei, în care scopul nu este să-i ajuți pe cei sărmani, ci să-i ajuți pe cei bogați să-i ajute pe cei sărmani.”

Puteți, cu o doză mare de certitudine, să presupuneți că efortul publicitar al McKinsey-BCG este cel care aduce la urechea dvs. propoziții de tip: „Bill Gates este un filantrop care face bine planetei, din altruism.” Unii au auzit și varianta, tot laudativă, dar aparent mai cinică: „Bill Gates se plictisește, a realizat prea multe la viața lui, acum vrea să schimbe lumea.” Dar oare câți dintre dvs. au auzit până acum informația, apud Schwab: „La capătul unei investigații a 19.000 de burse caritabile acordate de Fundația Gates în ultimele două decenii, [rezultă că] aproape 2 miliarde de dolari au fost acordate ca donații scutite de taxe către unele companii private […] pentru a produce noi tipuri de medicamente, a îmbunătăți sănătatea publică, în țările subdezvoltate, a dezvolta servicii financiare pentru consumatorii musulmani, și a răspândi vești bune cu privire la activitatea Fundației.” Câți înțeleg că acest program de donații era direcționat, măcar în parte, către companii precum Sanofi, Novartis, Merck sau GlaxoSmithKline, toate avându-l pe Gates însuși ca acționar? – și că acest comportament atinge deja limitele moralității, dacă nu cumva ale legalității.

În fundalul activităților (nu-i așa?) caritabile ale Fundației, Schwab mai descoperă și „fondul strategic de investiții”, prin care Gates participă direct la gestionarea unor firme al căror profit este apoi tezaurizat „filantropic”. Și aceste companii sunt, la rândul lor, bursiere ale Fundației – o circularitate pe care nu o veți auzi discutată în cutia de rezonanță McKinsey.

Totalitarismul comercializat

Poate cel mai tulburător aspect public al activității lui Bill Gates în vremurile pandemiei este dorința lui de a ridica în slăvi, din toate țările pământului, tocmai China comunistă. Acest impuls, pe care îl reproduc și oficialii OMS, s-a dezvăluit pe deplin publicului pe final de aprilie 2020, într-o emisiune CNN. Gates afirma despre regimul lui Xi Jinping că „a făcut în multe feluri bine” cu ocazia pandemiei (alături de „fenomenala” OMS); prin contrast, America lui Donald Trump „s-a descurcat foarte rău”. Filantropul plusa, la câteva zile după, apărând China împotriva acuzațiilor că ar fi ascuns sau falsificat date despre focarul epidemic din Wuhan, teoretizând (rizibil) că regiunea nu mai contribuia la răspândirea infecțiilor, și argumentând că numai „cooperarea” la nivel global putea pune capăt crizei. „Cooperare”, cum ar veni, între China și victimele pasivității chinezești.

Astfel de inepții revoltătoare erau deja contracarate de jurnaliști independenți. Dintre aceștia, Hinnerk Feldwisch-Drentrup scrisese deja un rechizitoriu la adresa OMS ca unealtă de propagandă a Chinei. În mai, serviciul german de informații și Institutul Koch publicau primele date din care reieșea nu doar că regimul Xi mințise legat de pandemie, ci și că o făcuse cu ajutorul lui Adhanom. Chiar și așa, prea puțini critici au îndrăznit să-și ridice ochii cât să poată observa că tocmai sponsorul OMS, puternicul om de la Microsoft era cel care valida, sau poate chiar fixa, directivele și tabuurile sinofile ale Organizației.

Pe aceeași tradiție se înscrie și McKinsey. Dacă aveați vreun dubiu, nu vă rămâne decât să consultați reportajul New York Times din decembrie 2018, despre cum firma a depus eforturi susținute, și remunerate, ca să cosmetizeze totalitarismul chinezesc și cleptocrația moscovită. Răspunsul vag, învăluitor, al instituției acuzate este parcă direct contrazis de comportamentul pensionarilor McKinsey în chiar momentul pandemiei. Vedeți în acest sens dialogul din aprilie 2020, în care fostul partener McKinsey Peter Walker răspunde la criticile naționalistului american Tucker Carlson. Walker își apără aici afirmațiile obscene în sprijinul regimului Xi (o „democrație răspunzătoare în fața poporului”); dar, și mai sinistru, merge până la a-și exprima susținerea directă față de crime.

Pentru mintea lui Walker, abordarea anticovid ghidată de la centru de Xi, incluzând zidirea oamenilor vii în propriile apartamente, era lăudabilă, ba chiar un posibil model pentru Occident. Tot ce mai trebuie, sugerează Walker, este să ne adaptăm puțin valorile la un ideal colectiv, să ne abandonăm individualismul.

Tranziția postindividualistă operată prin acest strâns parteneriat apare argumentată și în cazul doamnei Yinuo Li. Debutantă în lumea consultanței cu McKinsey, Yinuo a trecut apoi la Fundația Gates, ramura din China, și se ocupă cu implementarea modelului comunist chinez în afara Chinei. După cum teoretizează Yinuo, pentru a combate malaria sau alte boli tropicale, țări ca Tanzania (deși proapăt trezite din experimente eșuate cu maoismul african) ar avea nevoie să rețină încă și mai multe din modelul colectivist al Chinei.

Polenizarea este încrucișată, de vreme ce, pe măsură ce adoptă din valori, Gates, McKinsey și companiile pe care le reprezintă primesc tranșe feudale din piața farmaceutică a Chinei. Într-un articol din 2011, Gates (vorbind și în numele amicului Buffett) își exprima fascinația față de capacitatea biotehnologică a Chinei, inclusiv, sau mai ales, în ce ține de producerea noilor vaccinuri. În timp ce epidemia de covid începuse la Wuhan, Fundația și firma de consultanță organizau la Pekin un simpozion, în urma căruia obțineau acordul regimului pentru desfacerea de noi produse medicale.

Acest gen de întrepătrundere trebuie să fie privit ca sursă pentru declarațiile lui Gates din aprilie. La final de februarie, Xi însuși adresa mulțumiri familiei Gates pentru sprijinul adus în fața pandemiei: „Susțin cooperarea dumneavoastră cu instituțiile chinezești de resort, și anticipez o coordonare sporită și eforturi concentrate în cadrul comunității internaționale pentru sănătatea și bunăstarea comună”. Mai multe voci, aceeași melodie.

Prietenia Gates-China apare structurată în jurul revoluției biotehnologice; prin subcapitolele ei, Gates se întinde către un alt aspect propriu universului comunist, unul ale cărui implicații ne privesc în mod special în vremuri de pandemie.

În noiembrie 2019, presa taiwaneză relata, nu fără o indignare mocnită, că miliardarul își manifestase public simpatia pentru firma Huawei și al său sistem tehnologic 5G. O astfel de poziționare servea și ea interesul Chinei, în aceeași schemă a „cooperării” internaționale. În aceeași săptămână, Ajit Pai, ca șef al autorității americane de reglementare în domeniul comunicațiilor, scosese Huawei de pe lista furnizorilor de încredere, sfătuindu-și concetățenii să nici nu le mai cumpere produsele. Astfel, la doar câteva săptămâni înainte de criza pandemică, Gates relansa un talking point sofistic: să nu ne întoarcem spatele către regimul Xi, și să nu credem că tot ce vine din China este rău. În aceeași lună, Microsoft obținea de la administrația Trump o excepție temporară de la embargoul chinezesc, recâștigându-și dreptul de a vinde software către Huawei.

Ați putea crede că raționamentele lui Gates în sprijinul Huawei sunt doar vorbe dulci menite a proteja înțelegeri lucrative pentru Microsoft – că Gates, fiind pur și simplu obtuz, nu percepe riscul de securitate pe care îl presupune asocierea cu Huawei; și cam atât.

Pentru a vă păstra această convingere, ar trebui să uitați că Huawei și a sa tehnologie 5G sunt uneltele esențiale prin care regimul Xi își controlează și-și reprimă populația, că Huawei este parte activă la distrugerea morală și fizică a minorității turcofone din Uyghuristan, și că Microsoft este de ceva vreme un complice mai puțin vizibil, dar activ, la aceste practici (vezi sinteza lui Zak Doffman din Revista Forbes).

Și iarăși, subiectul nu vă este indiferent: puteți afla (din ce au publicat pe acest subiect Doffman sau Tenzin Dalha) că tehnologia de supraveghere în masă a chinezilor era deja exportată în țări ca Ecuador și Etiopia lui Adhanom, unde ajungea la dispoziția unor servicii secrete brusc întărite, și instantaneu tiranice. Un avertisment care ar fi trebuit să ne fie deja clar dinainte de justificarea acestor măsuri prin controlul pandemic. Un control pandemic care se suprapune, absolut întâmplător, peste normalizarea și universalizarea „inovațiilor 5G”, peste batjocorirea publică a celor ce ridică întrebări legate de utilitatea acesteia.

Mai cunoașteți alte țări, și alte servicii, interesate de asemenea experimente?

 

Am văzut mai sus criticile aduse de Trichenor și Sridhar privind colectarea și (deja) perturbarea datelor medicale în rețeaua medical-electronică fondată de Bill Gates. Cu ani înaintea pandemiei, el intrase deja în cursa pentru exportul modelului chinezesc, sub forma mai discretă a unui proiect numit (profetic, desigur) „ID2020”. Normalizarea tehnologiei urma să se facă prin alipirea firmelor Microsoft și Accenture la „criza refugiaților” și la campaniile de vaccinare. Astfel, ID2020 urma „să ajute refugiații și alte astfel de persoane să-și demonstreze identitatea prin intermediul unei rețele de identificare digitală având la bază tehnologia blockchain – un registru digital descentralizat utilizat simultan de mai multe computere în rețea. […] sectoare precum cel sanitar au furnizat „germeni” pe care se poate construi o identitate digitală. De exemplu, 86% dintre copiii lumii sunt injectați cu vaccinul DPT contra difteriei și a altor boli, dar numai 65% dintre ei au un certificat de naștere.”

Izbucnirii pandemiei i-au urmat felurite proiecte, implicând mai pe ascuns sau mai pe la vedere firme din evantaiul de investiții, la toate capetele, ale magnatului Gates. Soluțiile gravitau acum explicit către „pașapoarte digitale de vaccinare”, în baza cărora oamenii să (nu) poată circula în afara domiciliului. Prin aprilie 2020, „Inițiativa Credențială Covid”, ghidându-se direct după observațiile patronului Microsoft, lucra la pașapoarte blockchain prin care „indivizii să poată demonstra (și să ceară ca alții să le demonstreze la rândul lor) că și-au revenit din infecția cu noul coronavirus, că au fost testați pozitiv pentru anticorpi, sau că au primit un vaccin, de la momentul în care acesta va fi disponibil.”

Aici se cere introdusă o notă privind teoretica implicare a lui Gates în tentativa de a introduce în SUA noi metode de supraveghere digitală, de inspirație asiatică și sub un pretext pandemic. Piesa centrală a argumentului este că Gates l-ar fi sponsorizat pe congresmanul Bobby Rush să propună o lege pentru localizarea (tracking) și urmărirea electronică a persoanelor (contact tracing) – Actul TRACE, care a fost într-adevăr propus spre aprobare. Mai grav, Gates este acuzat de către detectivii-contabili John Moynihan și Larry Doyle că s-ar fi înțeles cu Rush pe acest subiect din 2019, anticipând pandemia, și având în vedere un imens câștig financiar pentru Gates, obținut din banii contribuabililor.

Acționând ca la un semnal, presa de fact-checking ne asigură că nu este nici pe departe așa – sau, mai precis, că nu există vreo dovadă a înțelegerii dintre Gates și Rush, sau a câștigului pe care Gates l-ar fi extras de aici. Acei dintre dumneavoastră care sunt înarmați cu răbdare pot decide singuri dacă este așa sau nu, urmărindu-i pe Moynihan și Doyle în emisiunea de la True Pundit.

Ce este însă cert este că, la vremea la care asemenea acuzații au apărut în spațiul public, Gates își manifesta dezinteresul pentru identitatea „descentralizată”, recomandând în schimb tocmai un sistem masiv de colectare și stocare a datelor despre infecțiile covid. La baza acestuia urmau să stea cohortele de utilizatori conectați la dispozitive bluetooth. În mai, autoritățile federale din SUA au intervenit pentru a bloca un „proiect de urmărire a virusului”, aplaudat și în mare parte finanțat de Gates. Până la acel moment, rezultatele a peste 12.000 de teste covid fuseseră colectate cu acordul oficialilor din statul Washington, și introduse într-o bază de date.

În cursul acelorași săptămâni, avocata Renieris părăsea proiectul ID2020, declarându-l a fi, în mare, neinteresat de conservarea drepturilor umane; aproape simultan, Microsoft își anunța relansarea proiectului de identificare „descentralizată” blockchain, universalizat de la refugiați și alți marginali, și denumit „ION”. Cele două evenimente sunt descrise în detaliu într-un articol CoinDesk al jurnalistei Leigh Cuen; tot de acolo, cititorul va afla că aceste tehnologii sunt mai degrabă inutile în anticiparea și prevenirea epidemiilor, că securizarea datelor prin intermediul lor e mai degrabă indezirabilă, dar și că guvernele naționale precum cel din Honduras au început să le implementeze pentru urmărirea și triajul propriilor cetățeni.

Gates ideologul

Puțini își mai aduc aminte că observațiile lui Gates despre China au fost anticipate și prefațate de teoriile aceluiași Gates pe subiecte precum „criza capitalismului” și „inegalitatea veniturilor la nivel global” – într-un articol din mai 2019, miliardarul big tech se declara „în acord” cu economistul Paul Collier și cu al său slogan: „capitalismul trebuie manageriat, nu înfrânt.” În cursul aceleiași luni, Gates a mers ceva mai departe, exprimându-și credința cum că există o compatibilitate de fond între socialismul Noii Stângi americane și capitalism. Citându-l pe acest subiect, Monica Nickelsburg de la Geek Wire nu a putut să nu sugereze că Gates ignoră termenii problemei, discutând despre varianta unui socialism capitalist cu taxe mari, în timp ce Noua Stângă propune naționalizarea unor sectoare ale economiei.

Pentru astfel de antecedente ideologice puteți plonja și mai adânc, de exemplu în martie 2013, când Gates se alinia printre criticii din interior ai capitalismului ca atare, declarându-i acestuia eșecul relativ în fața pericolelor absolute, ilustrându-și aceste remarci cu un exemplu alambicat, atacabil la fiecare pas al raționamentului, despre cum piața ar fi împiedicat combaterea eficientă a malariei. Vedeți discuția relevantă și critica adresată de mai la stânga în articolul The Guardian.

Ați mai auzit undeva povestea aceasta: este ceea ce afirmau, cu doar câteva cuvinte schimbate, Walker și Yinuo, de la McKinsey.

 

Edificiul ideologic construit de Gates îl are în centru pe Gates însuși, „manager” al capitalismului, geniu intervenționist ex-machina pentru reechilibrarea lumii. Pe fundamentul „reformării capitalismului”, clișeu care ar putea în alte condiții să fie uitat în grămada de vorbe goale ale bogaților care se simt vinovați pentru cât sunt de bogați, se urcă vizibil și deranjant relativistul moral, veșmântul de concepte fiindu-i scuză acestuia să-și caute parteneri de afaceri în regimul Xi.

Nu uitați, însă, că există o limită concretă pentru avântul redistributiv al lui Gates. Am subliniat-o mai sus: afirmațiile autoflagelante ale antreprenorului Gates nu cadrează tocmai cu activitățile lui de rentier în ale filantropiei. Gates este, mai mult de atât, un ipocrit activ – după cum ne informează Schwab, tamtamul său declarativ pentru taxarea progresivă merge în paralel cu inventarea de noi și noi modele evazioniste, menite să protejeze cât mai acerb profiturile realizate în conglomeratul Microsoft-Fundație.

Mai important: în chiar timpul dedicat acestui subgen bizar al filantropiei, Gates vă spune că el însuși participă la un „reglaj” al economiei și societății, la nivel planetar. Capitalismul nu a eradicat malaria sau pertussisul? Nicio grijă, Gates și Paul Collier au apărut pe lume tocmai pentru a răspunde acestei chemări, trebuie doar să ascultați de ei.

Eu nu vreau să reglez capitalismul, în niciun caz prin forțe proprii. Îmi imaginez, de altfel, că nici pe dumneavoastră nu vă ține treji un asemenea proiect. Nu cred că vă surprinde că majoritatea celor înstăriți nu sunt consumați de schemele redistributiv-egalitare ce par să tot revină în gândirea și rostirea lui Gates.

Ce este însă cert e că, pentru a-l suspecta pe Gates că face ceea ce Gates spune că vrea și având puterea să o facă, nu mai este nevoie de vreun palier conspirativ suplimentar – nici de Illuminati, nici de masoni, nici de reptilieni sau oameni-cârtiță. Ceea ce presupune că orice suspsiciune față de Gates este plauzibilă și deja parțial probată prin ceea ce auzim din gura lui Gates însuși. Și mai presupune și că, atunci când cineva încearcă să ridiculizeze acest raționament prin analogii cu Illuminati sau oameni-cârtiță, acel cineva vă minte.

 

Problematizarea capitalismului, la Gates, atinge apoi aspecte și mai greu de digerat, propulsate direct din mijlocul dezbaterii celei mai incomode cu privire la alegerile medicale – o dezbatere care atinge, în plan mai larg, însăși natura umană. Vedeți dvs, magnatul de la Microsoft nu este doar un promotor al „reformei capitalismului”, ci și un partizan al eugenismului (selectarea indivizilor apți, prin reproducere tot așa, „manageriată”) în forma sa cea mai falacioasă, aceea a malthusianismului – credința, recurentă în istorie, cum că suntem „prea mulți pentru o planetă așa de mică”.

Să-l presupunem pe Gates un urmaș al curentului liberal eugenics, a cărui istorie discretă, îmbibată de managerialism, asistențialism, rasism, explică și încadrează istoricul bisecular al stângii elitiste nord-americane. Conexiunea este în primul rând una de familie: deși mitizat ca „self-made man”, Bill Gates este fiul altui Bill, înstărit avocat, promotor al unor cauze politice, și el însuși „filantrop”. Niciunui cititor nu va putea să-i scape că acest prim Gates, Gates senior, se numără printre curatorii organizației Planned Parenthood, a cărei misiune este de a difuza în mase contraceptive și accesul la avort, funcționând simultan ca un grup de susținere pentru Partidul democrat.

 

Implicarea lui Bill Gates, a familiei lui Bill Gates, a Fundației lui Bill Gates, în vastul program eugenist este de natură a scandaliza întreg spectrul politic. Grupările conservatoare anti-avort sunt desigur în centrul furtunii; dar vă va interesa că Bill Gates avorționistul trezește rumoare și la stânga.

Plantat în această zonă, autorul Jacob Levich îi reproșează lui Gates promovarea unui „mit al suprapopulării” – trasând o conexiune între Fundația Gates și eugenia clasică, sterilizatoare, decidentă în ce ține de reproducere ca privilegiu. Observația centrală a lui Levich este că Gates și-ar fi exprimat atașamentul complet la un eugenism frust, dacă acesta nu ar fi devenit dezavuat de către fondul ONU pentru Populație – dezavuat nu în 1945, ci abia în 1994. În completare, îl aveți pe educatorul Matthew Gerken cu un comentariu aspru despre „eugenia centristă”, „soft”, Fundației Gates; Gerken atrage atenția asupra unei mărturisiri fugitive a Melindei Gates, de unde ar reieși că vaccinările la nivel global nu au sens decât dacă sunt acompaniate de un declin demografic.

Sigur, nu putem valida aici toate acuzațiile care plutesc la adresa Fundației Gates și a organizațiilor asociate acesteia. Nu știm în ce măsură putem credita medicii și episcopii kenieni când afirmau (în 2014) că vaccinul antitetanos administrat est-africanilor ar fi avut ca scop ascuns depopularea prin inducerea infertilității; ce știm cu siguranță e că, în țări ca România, incidentul nici măcar nu trezește interesul jurnaliștilor.

Dar, mai mult de atât, știm despre anticoncepționalul Depro-Provera, făcut disponibil prin programele lui Gates, că are efecte devastatoare, de termen lung, asupra fertilității și sănătății fizice a consumatoarelor; știm că soții Bill și Melinda Gates aveau ca scop să le administreze produsul unui număr de 120 milioane de femei pe mai multe continente – și că e implauzibil, în fapt imposibil, ca acele femei să fi primit informații complete despre riscurile cărora li se expun. Citiți în acest sens scurtul eseu al lui Joy Pullman – veți constata că sterilizarea manageriată este o practică a cotidianului.

Aceeași impresie dezgustătoare vă poate fi transmisă prin lectura articolului lui Paul Conley, undem suntem anunțați, nu fără entuziasm, că pasiunile de eugenist și programator ale lui Gates se îmbină în susținerea start-up-ului MicroCHIPS [sic!], având ca obiect de activitate controlul reproducerii prin cipuri implantate sub piele [sic!]. Nici Conley nu putea trece sub tăcere că „unii susținători ai libertarianismului civic” identificau în MicroCHIPS o treaptă către „viitorul distopic în care guverne și corporații malefice preiau controlul asupra fertilității feminine în scopuri nefaste.”

 

„Teoria conspirației”, spuneți? Sărim în prezent, în chiar mijlocul pandemiei: februarie 2020, momentul în care Gates ne propune să credem că „editarea genetică” a organismului uman perfecționată până la „o singură injecție”, ar fi viitorul pentru controlarea, apoi eradicarea, unor tare genetice. Editare genetică – eugenie in situ – și doar cu o injecție; un proiect prezentat ca dezirabil de însuși Gates, același om care garantează și că reproducerea controlată prin cipuri electronice este un câștig pentru planetă.

„Criza”

Dacă exista vreun dubiu că preocupările soților Gates – inginerie genetică și control al reproducerii – pot fi pe undeva îngemănate, revizitați în ce constă, mai precis, soluția Fundației la proliferarea malariei. Bill și Melinda au implementat un program al firmei Oxitec, de modificare genetică a țânțarilor; potrivit unui articol al MIT Technology Review: „Tehnologia implică modificarea la nivel de ADN a țânțarului, astfel încât, atunci când insecta respectivă se va fi reprodus, să aibă loc o modificare genetică aparte – una care să fie neprielnică supraviețuirii ca specie.” Țânțarul-mutant va produce urmași care nu vor produce urmași.

Să notăm apoi că, potrivit aceleiași surse, Gates a fost confruntat cu un asalt de obiecții etice și ecologice. Să reținem tot de acolo și teza lui Gates cum că editarea genetică în masă ar fi accesibilă în doar câțiva ani: „Trebuie să fiu mereu respectuos față de cei care cred că ar fi o întreprindere riscantă. Eu nu cred că este [subl. n.].”

Credințele și necredințele lui Gates, la fel ca ale oricărui om, au avut însă prilejul de a fi testate pe viu. Dacă vă întrebați ce s-a ales de experimentul cu țânțari-mutant, puteți afla din New Scientist (septembrie 2019): Oxitec a recunoscut că noile gene au fost asimilate în vechea populație, fără ca efectul intenționat să se răspândească; Oxitec respinge însă categoric criticile cum că tentativa nu ar fi făcut decât să fortifice specia, să facă țânțarii mai rezistenți la încercările noastre de a-i distruge. Rămâne să alegem noi dacă, în lumina acestui rezultat, vedem în crezul Oxitec un bio-optimism deșănțat sau o mostră de șarlatanie pură.

Este virusul însuși o creație de laborator?

Eseul pe care îl citiți nu poate acoperi în întregime această temă – răspunsul la întrebare va trebui să rămână suspendat cel puțin până la ridicarea voalului de ceață, voal care planează asupra războiului mocnit dintre China și Statele Unite. Ce este însă bătător la ochi este că aparatul de propagandă al Fundației Gates/OMS, aparat a cărui existență a fost bine documentată mai sus, a încercat de timpuriu să lipească ideea că virusul chiar ar fi fost produs în laborator de (iarăși) „teorii ale conspirației”.

Răspunsul, în asemenea scenarii, era la argumentul „virusul este o armă biologică”, ocolind însă de departe alte poziții, deloc implauzibile:

  • virusul este un experiment eșuat cu arme biologice
  • virusul este rezultatul unei cercetări benigne, dar care a scăpat de sub control
  • virusul a fost lansat nu ca o armă biologică performantă, ci ca un front în războiul psihologic și economic al Chinei cu lumea

„Demistificatorii” or fi acționat asfel fie din dorința de a ascunde implicarea lui Gates, fie din efortul de a masca iresponsabilitatea sau nocivitatea Chinei, fie pur și simplu din prostie.

Tema nu va putea fi ocolită la infinit. Citiți de exemplu sinteza lui Jonathan Latham și Alison Wilson, „Se adună dovezile că virusul COVID-19 a originat într-un laborator”, cu ale sale surse impecabile și observații de bun simț. Cât timp va mai putea ignora lumea că virusul era adaptat pentru a infecta omul, sau că Wuhan, oraș cu jumătate din populația României, este simultan un centru pentru cercetări asupra liliecilor și a virusurilor SARS? Cât se vor mai face ziariștii că nu observă amplele materiale care demonstrează că laboratoarele din Wuhan se dedicaseră deja modificării genetice a virusurilor SARS?

În măcar acest punct, discursul despre „teoria conspirației” demonstrează involuntar altceva: el ne sugerează în ce măsură China poate acționa direct asupra minții occidentalilor, folosindu-se de propagandă pentru a limita cunoașterea despre subiecte care o incomodează. Nu aveți niciun motiv să presupuneți că Gates ar reprezenta o parte concurentă în acest proces de mușamalizare. Latham și Wilson o afirmă direct: dacă virusul este creat și scăpat (sau „scăpat”) din laborator, OMS și Fundația Gates sunt complice, și ar fi chiar ultimele instituții dispuse să permită investigarea corectă a episodului.

O oarecare „teorie a conspirației”, să credem. Una creditată în fața camerelor de către însuși Secretarul de Stat al SUA și fost șef al CIA, Mike Pompeo.

 

Îl implică acest scenariu pe Gates însuși, se leagă el în vreun fel direct de planurile sale?

Să reținem în primul rând că Gates, „reformatorul capitalismului”, nu și-a exprimat nicicând vreo rezervă față de investiții în imperiul comunist, și că acele investiții sunt exact în domeniul biotehnologiei. Să ne amintim că o astfel de practică este oricum indecentă, din toate punctele de vedere; să adăugăm că, în acest moment istoric, orice investiție a familiei Gates în China nu este doar suspectă, este și bine ascunsă de sus-numita „ceață”. Nici nu ar mai putea fi altfel.

Între puținele indicii directe care trec de Marele Zid: scurtul articol din ziarul conservator Washington Times, din aprilie 2020, din care aflăm cum că Anthony Fauci, ca membru al administrației Obama, ar fi sfidat legislația federală trimițând 3,7 milioane de dolari unui laborator din Wuhan (!) implicat direct în experimentarea genetică pe virusuri. Câteva zile mai apoi, Newsweek completa cu informația că Fauci și al său Institut național pentru boli alergice și infecțioase (NIAID) au dublat suma investită în respectivul laborator, continuând până în 2019 un proiect de alterare genetică a virusului SARS în specii de lilieci.

Cu alte cuvinte: Fauci, acel bărbat ajuns astăzi tocmai în poziția birocratică de unde dictează politica anti-covid la nivelul SUA, este cumva de regăsit chiar la sursa patogenului pe care-l combate.

Presa, desigur, i-a interzis publicului român să-și muncească mintea cu asemenea detalii. Va fi atunci cu atât mai interesant pentru cititorii neavizați să afle că și acest fir duce, din păcate, tot la Gates. Vizibil încă din faza timpurie a ofensivelor lui Gates în interiorul universului sanitar: în 2010, de exemplu, NIAID cu Fauci și Fundația cu Gates inițiau, sub auspiciile OMS, un vast program de vaccinare – și, în plan mai uman, un mediu în care unul devenea angajatul celuilalt. Întrepătrunderile erau apoi inevitabile, și cumva de neobservat, „firești”, în imensul spațiu de investiții și conflicte de interese pe care Gates și-l crea; ca evoluție finală, în chiar vremea în care trimitea bani la Wuhan, NIAID primea câte 2,5 milioane de dolari pe an de la Fundație pentru a explora terapii genetice anti-HIV.

Am putea deci crede că Gates e în stare să producă o pandemie globală pentru a-și impune politicile asupra lumii? Nu este cumva prea „conspiraționist”?

Ruptă de orice context, întrebarea pare stupidă și asumpția implicită – grotescă. Dar aveți contextul: un eugenist, un om prins în proiectul de realiniere economică și socială a întregii planete, își investește o avere aparent fabuloasă în scopul declarat al modificării genetice animale, apoi umane, prin procedeee perfecționate „până la o singură injecție”. Același personaj deja deține toate punctele nodale ale industriei, cercetării, politicilor publice în domeniul medical. La acest moment, implicat deja direct în planul de a steriliza, în practică (măcar temporar) 120 milioane de femei, și perfecționând tehnologii care vor reduce drastic competențele reproductive ale unei specii.

„Sună” rocambolesc, până vă dați seama că este rocambolesc – cum este însăși ideea că un singur om ar fi putut să facă lucrurile pe care Gates le-a făcut deja. Totul rămâne dependent de context – iar contextul este obscurat până la inaccesibil de intervențiile aceluiași Gates: de lucrul său cu „naratorii” și intervenționiștii de la McKinsey, dar și de investițiile masive, directe, în campanii de presă.

Vă mai aduceți poate aminte că, în luna februarie 2017, Gates ne comunica un avertisment pe tema „pandemiei care ar putea ucide 30 de milioane de oameni”, cu detaliul că un asemenea flagel ar urma să survină unui atac bioterorist. Bruce Y. Lee de la Revista Forbes ne făcea serviciul de a încadra această informație pe coordonatele facile ale PR-ului: era desigur doar o profeție, una avizată – fiindcă venea de la „un tip deștept care știe câte ceva despre sănătatea întregii lumi” (genul de recomandare pe care îl primește un amator cu ascendent financiar asupra specialiștilor). Totuși, Lee sublinia niște detalii de interes pentru 2020, cum ar fi acela că Gates lucra deja la modelarea epidemiilor și la îmbunătățirea lanțurilor de distribuire a vaccinurilor. Fără să existe încă o pandemie.

Adăugați aici o informație de nivel anecdotic, apărută în presă fără a fi fost vreodată analizată în implicațiile ei – aceea că, în cursul unei conferințe TED din 2009, Gates ar fi asmuțit un nor de țânțari asupra spectatorilor din sală. Rememorarea incidentului într-un articol CNBC sugerează că Gates și-a făcut astfel inteligibil argumentul despre (iarăși!) malarie.

Imaginați-vă că sunteți acel public, supus unui experiment didactic care începe de la neplăcut; și imaginați-vă că sunteți atât de convinși de utilitatea lui încât săriți să-l aplaudați pe experimentator. Imaginați-vă, apoi, că această reacție este cuprinsă în intenția lui Gates – că experimentatorul se așteaptă, sincer, ca scopul să-i scuze mijloacele.

 

Mașinăria de PR angrenată întru susținerea „reformatorului capitalismului” a reușit să transforme discursul lui Gates despre cum epidemiile pot fi generate de la un singur buton, ba chiar posibile semnale celor avizați cum că aceste epidemii vor trebui generate; prin intervenția „naratorilor”, aceste linii directoare devin „previziuni” și „avertismente”. Cum ar veni, Bill Gates nu este patronul unei echipe de fotbal care „se înțelege la scor” cu adversarul, ci observator UEFA sau comentator imparțial; nu-i bucătarul care poate otrăvi toți oaspeții la cină, ci criminalistul care constată moartea spontană a respectivilor.

Aceeași mașinărie se raportează discret la faptul, totuși recunoscut public în 2018, cum că Bill Gates susținea deja financiar cercetarea unui vaccin universal contra gripei – și că acest plan era formulat atât de ambițios și de nerealist, încât trezise un fel de opoziție chiar de la clientul familiei Gates, Anthony Fauci.

Gates nu a lăsat să se scurgă primăvara pentru a concepe deja planul său de vaccinare contra infecției cu Covid-19. O „notă” de pe propriul său blog, introdusă cu supratitlul „Cursa vaccinurilor explicată” (cursă exterioară lui Gates, cum ar veni, relatată de Gates la persoana a treia), contribuie în „dezbatere” câteva dintre fixațiile cruciale ale binevoitorului domn. Acesta este primul paragraf al textului:

„Una din întrebările care îmi sunt adresate cel mai adesea zilele astea este când se va putea întoarce lumea la felul ei de a fi, din decembrie, dinainte de pandemia de coronavirus. Răspund mereu la fel: atunci când vom avea un medicament aproape perfect pentru a trata Covid-19, sau când mai orice om de pe planetă va fi fost vaccinat împotriva coronavirusului.”

(Vă puteți întreba: de ce îi sunt adresate aceste întrebări tocmai lui Gates, și de ce n-ar interesa răspunsul lui la ele? – nu, nu cercetați prea mult, cadrul intervenției ex-machina a fost deja fixat pentru noi, la McKinsey și la BCG.)

Gânditorul își urmează gândul: nu putem avea decât vaccinul, susține Gates, dat fiind că orice tratament ar trebui să aibă o rată de succes de 95% – nimic sub acest prag nu e acceptabil pentru Gates și cei care lucrează pentru el. Și niciun medicament nu are această rată de succes – pretind Gates și cei care lucrează pentru el.

„Soluția”

Am urmărit mai sus, împreună, siguranța omului care afirmă că poate modifica, prin forțe proprii, edificiul economic al întregii lumi; l-am urmărit, apoi, în timp ce își exprima siguranța că el și asociații săi vor putea fi sursa unei recombinări genetice a speciilor. Misiunea globală, autoînvestită, făcută realmente posibilă prin achiziționarea OMS-ului, imposibil de criticat sub impactul unei propagande monotone, consecvent remunerată; integrată acum naturii înseși, firească prin definiție. De parcă nicio epidemie din trecut nu s-ar fi potolit fără investițiile, recomandările și profiturile lui Gates.

După această încadrare definitivă a problemelor și soluțiilor, Gates ne asigură că un vaccin clasic pentru vreun coronavirus este imposibil să apară – sugerându-ne că impedimentul principal ar fi timpul necesar cultivării materialului biologic. În baza acestei concesii minore făcute rezonabilului, Gates trece la știri pe care le consideră pozitive. El sare câteva etape logice și ne aruncă, iarăși, în plinul rocambolescului scientist: pentru a ne imuniza pe toți contra unei boli cu mortalitate absolut neglijabilă, personajul nostru propune un vaccin experimental. Gates își declară nețărmuitul său sprijin pentru cercetările firmei Moderna, cu al său vaccin ARN.

De reținut despre vaccinul ARN că el nici nu prea mai este un vaccin, că însuși numele este de-acum înșelător. Abuzând de nomenclatura clasică, Gates ne propune, la vedere, tocmai o modificare structurală. Astfel: „[…] în loc de a injecta antigenul patogenic în corpul cuiva, îi transferi corpului codul genetic necesar producerii antigenului însuși. Când antigenii își fac apariția în sfera celulelor proprii corpului, sistemul tău imunitar îi atacă – învățând, pe parcurs, cum să distrugă alți viitori intruși. În esență, corpul tău este transformat într-o fabrică de vaccinuri pentru uzul propriu.” Optimism afișat la doar câteva săptămâni după „o singură injecție” pentru modificarea genetică a unui organism.

Cine vrea să urmărească mai departe articolul lui Gates o poate face la sursă – va afla cum că vaccinul ARN ar putea fi dezvoltat în 18 luni, testat pe câteva mii de oameni, apoi administrat, prin intervenția directă a OMS, direct către 7 miliarde. Într-un an și jumătate de la publicarea acestor vădite inepții, se presupune că vom toți încolonabili, chiar încolonați, pentru a primi o injecție ale căror efecte de termen lung vor fi testate începând cu aceeași dată.

Să presupunem că nu ați avea niciun scepticism premonitoriu în fața vreunui alt vaccin – fie și în baza dovezilor că protocoalele de vaccinare suferă schimbări proteice, trecute sub tăcere, fie și în fața informațiilor despre efectele uneia sau alteia dintre campaniile heirupiste, argumentate la fel ca-n 2020.

Să presupunem, deci, că nu sunteți nici stereotipul „antivax”, pe care și-l ridică în efigie, ca adversar, o presă plătită pentru propagandă, și nici măcar scepticul natural în fața schimbărilor inexplicabile în chestiuni de siguranță publică. Puteți fi chiar cel pregătit încă să creadă, ca în 2018, că Fundația Gates este o întreprindere exclusiv altruistă.

În 2020, însă, aveți toate motivele să vă puneți întrebări – iar cine vă sugerează că nu, vă minte, la vedere, și nu pe gratis. Dacă nu v-o dictează deja propriul instinct, vă poate fi de folos semnalul de alarmă al doctorului chinez Shibo Jiang – despre cum vaccinurile dezvoltate fie de Moderna, fie de companii chinezești, sunt prost argumentate, superficial testate și cu potențial nociv greu de evaluat la acest moment. Presa științifică occidentală a fost de altfel (și pe bună dreptate) cât se poate de sceptică față de „vaccinul anti-covid Sputnik V”, anunțat ca „sigur și eficient” de către dictatorul Putin la început de august.

 

Marea Britanie oferă unul dintre exemplele flagrante de intruziune a rețelei Gates (incluzând și oamenii de la McKinsey) în fixarea unei narațiuni despre Covid care să conducă, pe linia „dezastrului”, către soluții tehnologic-vacciniste; prin conflictul mocnit între guvernul Boris Johnson și autoritățile medicale, transpolitice, exemplul britanic este totodată inegalabil în transparență.

Să ne reamintim: ereticul Johnson a fost stigmatizat pentru refuzul său inițial de a urma linia carantinistă, și apoi pentru că a fost constant mai liberal în măsurile impuse asupra publicului britanic. La capătul unor luni de imensă tensiune politică, pe final de iunie, Johnson le putea transmite englezilor că instinctele lui inițiale fuseseră validate: „pur și simplu, nu putem rămâne prizonieri ai crizei.” În august, doctorul Mark Woolhouse, ca mesager al administrației, accentua că închiderea economiei și carantina generală constituiau „o greșeală monumentală”, indicând chiar că guvernul fusese sabotat de incompetența unei comisii medicale insuficient de reprezentativă, dominată de oameni cu o singură agendă. Woolhouse mai sublinia și că „a sta în expectativa unui vaccin” nu poate constitui o strategie viabilă.

Sănătatea administrativă, și în final mintală, a jaloanelor politicii guvernamentale britanice permite o comparație directă cu abordarea Gates/OMS. Presiunile despre care vorbește Woolhouse ies azi la suprafață în cel mai strident și penibil mod, suficient pentru un studiu de caz ce poate fi extrapolat la orice țară și la orice carantină.

Să ne aducem aminte: manipularea în sens catastrofic a crizei nu ar fi putut avea loc, dacă Johnson nu s-ar fi văzut confruntat cu un „model epidemic” care prezicea o mortalitate exagerată dincolo de cotele absurdului. Ați uitat poate că respectivul model, codificat de Neil Ferguson, avea o metodologie parțial secretizată; așa că, odată desecretizat la presiunea lui Johnson, modelul s-a demonstrat a fi inept (vezi în acest sens analiza lui Kevin Dayaratna pentru Heritage Foundation).

În mod sigur, publicul a uitat o altă informație, posibil mai importantă, dar avută doar succint în vedere de autori precum Dayaratna. Aceea este că Ferguson a acceptat să-și prezinte modelul către public numai după o revizuire a codului prin intermediul unei comunități de ingineri IT, angajați ai Microsoft (inclusiv prin subcontractorii de la GitHub).

Informația este revizitată din interiorul comunității IT – acolo pot fi găsite cele mai oneste confruntări, cu implicațiile ei. „Sue Denim” (pseudonim sub care s-ar ascunde un inginer de la Google) descrie softul difuzat de Ferguson ca fiind „extrem de modificat” prin intermediul GitHub. „Denim” nu insistă asupra acestui aspect în modul în care o face un alt autor anonim de pe site-ul Peakd.com – aici este discutată pe șleau o posibilă intruziune a lui Gates însuși. „Din toate acțiunile pe care le-ar fi putut întreprinde [Ferguson], el a ales să alerge către Microsoft, nu către alți experți din domeniu, pentru a modela pandemia.” Tot de aici aflăm și posibila dublă loialitate a lui Ferguson, al cărui Imperial College a primit zeci de milioane de lire în donații de la Fundația Gates.

Simultan, guvernul Johnson a avut de-a face cu o infiltrare McKinsey-iană concentrată și dirijată în linie cu alte preocupări ale lui Gates. Financial Times scrie că „McKinsey a fost plătită cu peste jumătate de milion de lire de către guvernul britanic [în fapt, de către Departamentul Sănătății] pentru șase săptămâni de lucru în consultanță asupra «viziunii, scopului și narativei» unei noi autorități de sănătate publică pentru Anglia.” Se precizează mai jos în text că respectivul comitet nou creat „ar urma să coordoneze programul englezesc de testare-și-tracing în problema coronavirusului”.

Instituția a fost în cele din urmă consolidată – un Institutul Național de Protejare a Sănătății condus, cu totul întâmplător, de Dido Harding, fost consultant McKinsey, și beneficiar direct al unui buget de 10 milioane de lire pentru implementarea contact tracing-ului (doar în fază inițială). McKinsey este, de altfel, un beneficiar de cursă lungă al sponsorizărilor din partea bugetelor ministeriale britanice – în 2016, 600 de mii de lire, și alte 500 de mii în 2018, dedicate aceluiași scop tautologic al „definirii unui scop”, de data aceasta pentru Serviciul Național de Sănătate Publică (vezi articolul din Independent). Înțeleasă din această perspectivă temporală, pandemia este un asediu al consultanților la un „pom lăudat”, cu sacul în mână.

Meciul cu Trump

Preocupările lui Gates, cele abordate mai sus, sunt în linii mari incompatibile cu valorile occidentale, fie și dacă acestea se prezintă azi doar ca o depunere reziduală. Pentru a putea implementa programe de eugenie, de supraveghere electronică, de modificare genetică asupra individului (subiect central al dreptului public și privat, personaj-cheie al viziunii creștine sau secular-umaniste despre lume), Gates trebuie până la urmă să promoveze o revoluție filozofică. Și, în trena ei, o revoluție politică.

Cheia prieteniei Gates-China este aici: în regimul totalitar al lui Xi, asemenea scrupule nu există, nu au existat nicio secundă. China împinge mai departe decât oricine un imens experiment biotehnologic, eugenic, chiar malthusian și exterminator, unul care nu ar exista fără imensa bază tehnologică oferită de artizanii identității și identificării electronice. Vezi în acest sens apelul lui Scott Moore din Foreign Policy, altfel remarcabil prin reușita sa de a ocoli subiectul Gates – nume invocat o singură dată, lângă o platitudine despre potențialul nociv al noilor tehnologii. Sau informațiile, atât de alarmante încât au apărut chiar în New York Times la final de 2019, despre cum China folosește cercetarea genetică pentru a putea supraveghea și persecuta mai bine minoritățile etnice de pe teritoriul ei – adică, pentru a îndeplini visul eugeniștilor naziști, reluat sub comunism.

Să menționăm că acest program are la bază prelevarea unor probe ADN și date biometrice de la o populație neinformată, și că metoda li se pare chinezilor atât de banală încât au încercat să publice rezultatele „cercetării” lor în reviste academice occidentale. Să menționăm și că regimul Xi, din țara unde Gates investește în biotehnologie, practică avortul indus și pruncuciderea, ca fațete ale purificării etnice din Uyghuristan. Că același regim, acționând în același domeniu, organizează turismul medical în jurul execuțiilor publice: occidentalii bolnavi vizitează China pentru a se întoarce cu organe noi, prelevate de la cei selectați să moară în baza directivelor lui Xi. „Plec în China, săptămâna viitoare îmi vor împușca donatorul.”

McKinsey v-au arătat deja că ei nu recunosc diferențe între un client exterminator, a cărui etică e clădită pe extremism politic și pe o veche blazare „asiatică” în ce ține de viața și demnitatea umană, și o autoritate publică occidentală, una încă îngrădită de vechi legi și cutume. Lăudând regimul chinez în instanța sa anti-pandemică, Gates emitea o deloc-subtilă aluzie la nevoia de a implementa, și noi, din metodele dragonului – azi una, mâine cinci, poimâine o mie. În ritm cu „reformarea capitalismului”, în sensul aparte descris de comportamentul lui Gates însuși, și cu normalizarea supravegherii digitale.

 

Aranjați aceste informații într-o succesiune, și veți observa că Gates este, într-o proporție mai mică sau mai mare, un obstacol natural în calea contrarevoluției lui Donald Trump. Trump, cel care configurează, pe fundamentele populismului american, o coaliție a individualiștilor, a libertarienilor, a creștinilor apocaliptici, a naționaliștilor anticomuniști și antichinezi, a tuturor celor alarmați și lezați de big government, de big tech, de big pharma, de propaganda mediatică și de intruziunea parazitară a rețelelor de influență extrateritoriale; în esență, de tot ceea ce Gates susține, avansează, reprezintă, în 2020.

Dacă ați rezistat până la acest punct în text, este posibil că împărtășiți, sau că v-ați format, o suspiciune legată de utilizarea pandemiei ca un pretext pentru o răsturnare a cursului politic transcontinental. Este posibil și ca această convingere să vă fi fost formată prin confruntarea cu nenumărate probe, pe mai multe paliere, care vă transmit aceeași impresie. Pentru completare, pentru validare, pentru sinteză, vă propun și excelentul, curajosul eseu din American Mind al politologului Angelo Codevilla, unde puteți urmări pas cu pas pregătirea și implementarea atacului politic contra regimului Trump.

Codevilla prezintă rechizitoriul aproape complet al conspirației (da, conspirației) dintre tehnocrații de la nivel federal și guvernatorii democrați din New York, California, Illinois, Michigan etc. pentru a favoriza, intensifica, specula criza. Tot Codevilla înșiruie metodele prin care adevărul fundamental a fost trunchiat sau masacrat prin intervențiile directe ale lui Fauci, reverberate de colaborarea birocrați-presă într-un mediu de propagare care nu admitea decât marginale obiecții din partea puterii executive alese. (Să ne reamintim aici, din nou, teza lui Tichenor și Sridhar: din spatele lui Fauci, Gates însuși poate să manipuleze date chiar la nivel continental și mondial, pentru că Gates le deține. Și apoi exemplul Ferguson din Anglia.)

Tot Codevilla pune în perspectivă și gesturile inexplicabile ale unor politicieni democrați – emblematic fiind Andrew Cuomo, guvernatorul din New York, ale cărui directive privind internarea pacienților de covid19 la un loc cu bătrânii vulnerabili, în aziluri, ar fi condus la moartea a 5000 de persoane. Nu în cele din urmă, Codevilla trasează punct cu punct incoerența absurdă a ordinelor primite de autorități și populație din gura lui Fauci, incluzându-le alături de inexplicabilele revoluții metodologice în numărarea cazurilor și a morților. Și apoi o lungă serie de detalii despre comportamentul medicilor din spitale – detalii care îi pot servi cititorului român pentru a trasa anumite analogii.

Textul lui Codevilla, numit fără dubii „Lovitura de stat covid”, nu abordează, ce-i drept, conexiunea Gates. Totuși, pentru cine are dubii că „reformatorul capitalismului” ar fi direct interesat (și) de subminarea regimului Trump, să amintim că sinofilul Gates este deja un adversar public, de-a dreptul feroce, al președintelui american en-titre. „Informația” cum că Trump s-ar fi interesat într-un mod libidinos cu privire la Jennifer Gates (fiica magnatului) a fost strecurată în domeniul public de către însuși Bill Gates. Acest factoid discreditant, grosier și desigur neverificabil, era menit să adauge muniție unei prese care deja fabricase scandaluri sexuale avându-l ca subiect pe același Trump. Vă mai aduceți aminte azi de Michael Avenatti?

Puteți de-acum contrasta nivelul sordid atins de Gates cu tandrețea raporturilor dintre același Gates și Barack Obama. În 2008, de exemplu, filantropul se declara dispus să intre el însuși în Cabinetul Obama, cu scopul declarat de a majora investițiile statului în economie, „combătând sărăcia”. Poate ați uitat, poate nu ați aflat niciodată, că, în 2012, Gates participa la colectarea de fonduri pentru campania de realegere a lui Obama, declarându-se deschis pentru politica de taxare accentuată și progresivă, în spiritul aceleiași „reforme a capitalismului”. Puteți revizita apoi donația faraonică (25 de milioane de dolari) a Fundației Gates la construcția Centrului Prezidențial Obama din Chicago, în 2017, sau contribuția lui Obama la promovarea scriitoarei Melinda Gates, în 2019.

Am putut observa împreună că familia Gates este intrinsec legată de Partidul Democrat, de opoziția la Trump, prin întreaga activitate de eugenist a lui Bill Gates-tatăl. O legătură pe care fiul o continuă prin repetiție și amplificare: încă din 2006, Fundația Gates era îngemănată prin activitățile sale cu Fundația lui Bill și (mai ales) Hillary Clinton, folosindu-se de aceasta din urmă pentru a câștiga atenția guvernelor naționale de pe mai multe continente. Relația se consolida la momentul în care doamna Clinton ocupa locul de senator democrat pentru New York, și cam un an înainte de lansarea ei în cursa prezidențială; în 2009-2013, aceeași doamnă Clinton urma să definească politica externă a SUA, ca Secretar de Stat.

Câțiva ani mai târziu, Fundația eponimă a familiei Clinton a devenit centrul unui scandal nesfârșit privind donațiile ca mască a unui trafic de influență, pay-for-play, unde mituirea ministrului de externe al regimului Obama ar fi asigurat alinierea politicii americane la interese străine. Se poate apoi argumenta, pe această bază, că Gates, renunțând la ambiția sa ministerială, s-a pliat și activat politic în interiorul unei mașinării democrate, fiind el însuși implicat în corupția de la Departamentul de Stat obamist – și că, la un moment-dat, acest trecut pay-for-play va face obiectul unei investigații judicare.

Publicul român pare să fi înțeles, și în parte să fi asimilat ca pe niște mesaje neutre, sloganurile democraților pe teme globaliste, repetate ad nauseam împotriva lui Trump, și devenite chiar justificări ale violențelor pe timp de pandemie. Ceea ce e mai puțin clar pentru români, deoarece ar necesita o informare corectă din partea presei, este că Partidul democrat este totodată mediul întotdeauna accesibil nu doar intruziunilor globaliste, ci și celor sinofile, mergând până la afilieri explicite la comunismul chinezesc.

Nu uitați cât scandal au trezit, la vremea lor, poziționările virulent protecționiste ale lui Trump în raport cu aceeași Chină – poziționări al căror istoric poate fi parcurs în trecut, cel puțin pe parcursul administrației Obama, adică în vremea în care Gates nu făcea decât să-și întărească prezența în spatele Marelui Zid. Și apoi probele în ce privește sinofilia contracandidatului Joe Biden (accesibile, de exemplu, prin narațiunea ostilă a lui Tom Cotton, „Joe Biden este președintele pe care și-l dorește China”): susținător al primirii Chinei în forul economic mondial, spectator placid (alături de Obama) al reîntoarcerii la stalinism sub bagheta lui Xi, și tată al lui Hunter Biden, devenit subit acționar în companii chinezești, fostul vicepreședinte este incapabil de a condamna abuzurile comise de acel regim, dar insistent în a pretinde că Trump este un „xenofob” când o face.

Observați dublul standard: democrații l-au numit pe Trump „om al lui Putin” în baza unor indicii mult mai vagi decât este azi evidența relației stabile dintre Joe Biden și comuniștii chinezi. În aprilie, toți rivalii principali din alegerile primare, inclusiv Biden, erau în varii grade critici la adresa Chinei, dar simultan convinși că regimul Xi nu trebuia confruntat direct, pentru a putea rămâne cooperant pe subiectul „încălzire globală” (vezi în acest sens nota lui Richard Maude din The Interpreter). O lună mai târziu, bagajul devenise atât de toxic în putreziciunea lui, astfel încât Biden a trebuit să se redefinească pe sine ca dușman al ascensiunii chineze, și chiar să-l depășească pe Trump în violența verbală pe subiect. Efectul acestui scurt experiment, așa cum a fost el înregistrat în publicația democrată Axios, e că mulți de la stânga stângii partidului i-au reproșat lui Biden însuși că devenise „xenofob”.

Chiar și declarativ, despărțirea lui Biden de Xi este acum de neconceput; democrații și-au întins singuri capcana sinofiliei, măcar și prin afilierea la globalism. Argumentul lui Codevilla, citat mai sus, include observații despre cum înseși politicile introduse de către guvernatori democrați sub pretextul combaterii pandemiei sunt de inspirație chinezească, și că supravegherea populației prin metode chinezești nu mai este un deziderat obscur, ci unul afirmat public; inclusă în combinație pentru a oferi justificare practică, OMS este „o extensie a guvernului chinezesc”.

În tandem, subminarea administraţiei Trump și a Americii conservatoare a putut continua, prin revolte în stradă sprijinite de stânga democrată, relativizate de presa antitrumpistă, și neîngrădite de vreun considerent epidemiologic. Pentru a putea cuprinde aberantul acestei pseudorevoluții, este suficient să amintim că eseistul hongkonghez Chip Tsao putea afirma, printr-un citat atribuit unui „prieten chinez din SUA”, că democrații sunt manipulați din interior de o facțiune comunistă, înspre o „revoluție culturală”. Nu uitați, de altfel, că în prelungirea loviturii decelate de Codevilla, până și democrații din mainstream-ul globalist evaluează instigarea unui război civil dacă (sau atunci când) Biden va pierde.

Românii care cred, din inerție, că America are una și aceeași politică sub ambele administrații au în față sarcina de a înțelege că este vorba, în fapt, de două Americi. Cei care înțeleg acest fapt, dar continuă să-l bagatelizeze, o fac probabil din frica de a contempla alternativa la regimul Trump, și ce ar însemna aceasta pentru restul planetei. În ambele categorii, de neștiutori și de fricoși, se poate răspândi de-acum revelația că Bill Gates și Xi Jinping sunt mai aproape unul de altul decât este oricare dintre ei de Trump. La fel de aproape pe cât sunt Microsoft și Huawei.

O constatare de-a dreptul violentă.

 

Este posibil că, pe fondul pandemiei, am asistat la o subtilă și civilizată trântă între un președinte care intenționa să nu-și pericliteze șansele de realegere și autoritățile medicale care manipulau criza și decideau măsurile de urmat, cu ale lor implicații politice și economice. Cititorii vor înțelege că aceste autorități nu sunt alese, că loialitățile lor nu sunt obligatoriu față de Trump și față de populația americană.

Astfel, afilierile lui Fauci au fost deja discutate în oarece detaliu mai sus; le puteți evalua în toată absurditatea și toxicitatea lor dacă țineți cont că Fauci ar fi contribuit la apariția virusului, aspect care este ofocial investigat de către Departamentul de Stat al lui Pompeo. Loialitățile bizare ale omului de la NIAID pot fi accentuate, și evaluate contextual, dacă ne raportăm la articolul de-a dreptul ideologic, semnat de Fauci și David Morens în septembrie 2020. Textul, rămas și el complet invizibil presei românești, este caracterizat de conservatoarea Cheryl Chumley drept „întruchipare a visului globalist”, „o redefinire completă a vieții umane”.

Fauci și Morens recomandă transferul de puteri politice către OMS, în detrimentul republicii americane, și leagă explicit tema pandemiilor de aceea mai largă, a încălzirii globale. Împreună, amenințările n-ar putea fi combătute decât prin celebra Green New Deal, pe care elitele mondiale o adoptă tacit, fără consultare, ca pe o strategie de redefinire economică și socială a întregii planete. Nimic altceva decât această „reformă a capitalismului” nu ne mai poate proteja de pandemii, fie ele și unele complet suportabile – unele care necesită falsificarea datelor pentru a părea mai mult decât sunt. Și nimic mai mult decât cedarea de puteri către organisme internaționale, chiar în fața evidentei duplicități a lui Adhanom, chiar în fața incompetenței probate a organismelor internaționale în precedentele pandemii, chiar în fața probei că însăși prezența ONU este responsabilă pentru erupția holerei în Haiti, în 2010.

La fel ca expertiza lui Gates, care gravitează de la sisteme de operare la eugenie și medicină, aplicabilitatea înțelepciunii lui Fauci este nestăvilită. Imunologul Fauci este, începând cu 2020, conservaționistul Fauci, politicianul Fauci, reformatorul social Fauci. Coaliția globalistă care îi susține pe ambii face apel la știință și tehnocrație împotriva politicii – o face pentru a închide gura alegătorilor, și pentru a o deschide, la ore de maximă audiență, pe aceea a nevorbiților și nealeșilor.

 

Victoriile treptate ale lui Trump împotriva acestui sabotaj interior și exterior pot fi urmărite prin momente emblematice. Pe final de aprilie, în timp ce Gates își reafirma public respectul pentru China, Trump sugera că soluții de tipul pașapoartelor de imunitate sunt „minunate” dar neconstituționale, anunțând două săptămâni mai apoi că America urma să se redeschidă „cu sau fără vaccin”. Vaccinul, preciza Trump în același context, urma să fie dezvoltat în viitor cu sprijinul direct al Armatei SUA, și chiar împotriva intereselor din big pharma. Putem observa că această confiscare, și în fapt supraveghere directă, militară, a „cursei pentru un vaccin” a fost identificată și deplânsă în Foreign Affairs ca „tragedie a naționalismului vaccinist” – în esență, deci, ca un atac la practica și retorica internaționalistă a OMS și a Fundației Gates.

La început de august 2020, același Trump anunța că administrația sa urma să cumpere 100 de milioane de doze de vaccin ARN Moderna. Această știre poate fi citită în mai multe feluri; eu unul vă propun să vedeți în ea o altă limitare a câmpului de acțiune al lui Gates – fie și prin aceea că ar reduce drastic numărul de persoane care „trebuie” să primească vaccinul, și păstrând opțiunea de a nu-l utiliza deloc.

Confiscarea narațiunii de la „inamic” a mai venit și cu asigurarea dată de Trump că nimic nu va fi întreprins contra libertăților individuale, începând cu aceea de a spune nu vaccinului. Tot în august, Fauci însuși se vedea nevoit să anunțe că obligația vaccinării nu va putea fi impusă la nivel federal – ceea ce i-ar împinge pe propagandiștii big pharma în zona unde vor face ca vaccinarea să fie impusă prin intermediul edictelor date la nivel de state, al angajatorilor, al localurilor publice, al școlilor, așa cum ne „explică” zelosul National Geographic. Teme care ar putea să trezească atenția celor care nu locuiesc în acea țară guvernată de Trump, și unde impunerea vaccinului prin edict de la centru, în aplauzele presei, în mesajul general de hăituire a celor ce ridică obiecții, este o posibilitate cât se poate de tangibilă.

Un fel de concluzie

Nimic din ce am scris mai sus nu constituie garanția ultimă că Gates desfășoară un plan, fie pentru asigurarea supremației chinezești și a ororilor globaliste, fie pentru modificarea bagajului genetic al omenirii, fie pentru un scenariu combinat, cu ambele în proporții variabile. O asemenea garanție nu v-ar putea fi oferită într-un eseu – ilustrativ, polemic, parțial speculativ, ca mai orice eseu. Nu sunt procurorul lui Gates, dar nu pot fi nici agentul lui de presă, în contrast cu toți aceia care și-au abandonat etica profesională în ultimele luni.

Eseul meu este, însă, un apel la simțurile și rațiunea voastră, în speranța că veți înțelege: nu vă puteți abandona soarta în mâinile celor care v-au demonstrat ce vor, și v-au sugerat ei înșiși că nu e neapărat binele vostru. Viziunea lor vă implică, vă utilizează, vă sfărâmă, în numele unui „mai bine” despre care nu sunteți întrebați. Mâna lui Gates se întinde pentru a gâtui instituții sacre și garanții colective, chiar în ultimele fărâme ale civilității – acel „nu îți voi face rău, pentru că nici tu nu îmi faci mie”. Aveți tot dreptul de a vă opune, și l-ați fi avut pe baze și mai șubrede; „fereastra oportunității”, timpul de acțiune împotriva unei lumi care se închide deasupra voastră, nu e încă epuizată.

 

În timp ce scriam acest text, a cărui redactare s-a prelungit mai mult decât aș fi crezut, subiectul a devenit independent de așteptările mele, și ghidat de nevoia de a comunica informații accesibile, dar umbrite, către publicul român. Am promis însă că voi menționa în concluzia lui și motivul inițial, cel care m-a convis de necesitatea scrierii.

Astfel, dacă acest text există, îi puteți mulțumi jurnalistului și oengistului Gelu Trandafir, care a insistat public ca el să fie scris, și ca eu să fiu cel care-l scrie. Îi datorez scuze de altfel pentru întârzierea lui: nu am fost plătit să cercetez tema, nici să-l redactez, și tot ce citiți acum a fost scris în marginea unui program de lucru destul de solicitant; meritam, poate, să fiu ridiculizat pentru întârziere, dar nu și concluziile aberante pe care jurnalistul Trandafir le-a publicat despre mine pe rețelele sociale, afirmând, poate un pic prea devreme, că sunt incapabil de a scrie un text lung și lizibil.

Iată-l: este lung, este lizibil. Ba poate chiar argumentat.

Merit, totuși, atenția agresivă, întrucâtva rănită, pe care mi-a acordat-o jurnalistul Trandafir. Dumnealui nu face decât să răspundă la atenția pe care i-am acordat-o eu însumi, la consternarea mea că dumnealui, autodeclarat om de dreapta, conservator eurosceptic (atât cât poate fi un beneficiar al fondurilor europene), și catolic implicat activ în cauze pro-life, nu reușește, nici la a zecea strigare, și nici în fața unor probe concludente, să producă un gând critic despre Bill Gates. Vorbim despre Bill Gates, „reformator al capitalismului”, stâlp al campaniilor Partidului Democrat, eugenist și avorționist sinofil. Și mai vorbim despre experimente vacciniste care trec prin cultivarea țesutului prelevat de la fetuși avortați.

Sunt și acestea tăceri care își vor găsi plauzibile explicații de prin ograda de influență a big tech – poate într-un alt eseu, dacă timpul mi-o și ne-o va mai permite. Deocamdată, aici îmi onorez față de jurnalistul Trandafir și celelalte două promisiuni făcute: aceea că eseul îl va menționa pe nume, și aceea că, spre deosebire de ocazionalele texte ale dumnealui, nu va fi publicat într-un mediu de propagare a directivelor guvernamentale.

Și încă ceva

Am lăsat pentru ultimele paragrafe o notă despre poate cea mai greu de înțeles conexiune din cariera filantropică a lui Bill Gates. Este o informație care nu știu să fi atras atenția vreunei publicații românești, dar care are totuși implicații incendiare, de genul scandalurilor care ar ține prima pagină, în orice alte circumstanțe.

Să rezumăm: cel puțin din 2011, Gates a cultivat o prietenie și o colaborare, motivate „filantropic”, cu pedofilul traficant de carne vie Jeffrey Epstein. Cel puțin din 2011 – adică trei ani după ce Epstein părăsise închisoarea în urma unei condamnări pentru sex cu minore; jurnalista Whitney Webb afirmă (nu neapărat credibil, dar în orice caz notabil) că în fapt cei doi filantropi se cunoșteau și se curtau de prin ultimul deceniu al secolului trecut – tocmai la debutul carierei criminale a viitorului pușcăriaș Epstein.

În restul expunerii sale (pe care o puteți urmări integral aici), Webb introduce două alte subteme, care sunt menite, și ele, să trezească interesul publicului. Ea sugerează că este inexplicabilă o legătură Gates-Epstein care să fi putut ignora asocierile imunde ale acestuia din urmă – o argumentație plauzibilă, pe care o puteți urmări detaliată și într-o fascinantă relatare a lui Eric Weinstein, matematician și investitor pe bursă, despre comportamentul și valorile afișate public de același Epstein. Atât Webb, cât și Weinstein, exprimă convingerea că Epstein trafica bani și servicii pentru o agenție de spionaj (sau mai multe), context în care sexul cu minore ar fi constituit o unealtă de șantaj asupra „țintelor” unor activități de spionaj. Webb sugerează mai apoi că Gates ar fi avut un interes direct în spălarea banilor rezultați din activități ilegale: „singurul motiv ca Bill Gates să-și fi creat legături cu un asemenea om ține de expertiza lui Jeffrey Epstein în băncile-fantomă și în exploatarea informațiilor confidențiale”.

Să ignorăm ipoteza și să credem că, dintr-un motiv oarecare, astfel de conexiuni la vedere ale lui Epstein i-ar fi rămas necunoscute lui Gates; că credem că explicația lui Gates este plauzibilă, în sensul în care cei doi bărbați, unul dintre ei proaspăt eliberat din celulă, împărtășeau pasiuni umanitare sau științifice. Pasiuni care fac că Boris Nikolic, cândva consilier științific al lui Gates, ajunge executorul testamentar al lui Epstein – lucru evidențiat la momentul „sinuciderii” abrupte a aceluiași Epstein, în august 2019.

Să acceptăm însă, tot cu titlu de ipoteză (o ipoteză atroce și de neocolit), celălalt argument avansat de Webb: că legătura dintre Gates, Nikolic și Epstein ar trece prin corolarul unei investiții „științifice”, prin implicări la comun în eugenie, în identitatea digitală, în controlul populației. Epstein, un eugenist amator, dar asiduu, și totodată un traficant de persoane, ar fi urmărit cu interes eforturile lui Gates de a lega vaccinarea de o identitate digitală unică. Cine controlează datele despre indivizi le poate de asemenea manipula; cine știe în orice moment unde se află un copil este și cel care îl poate face dispărut fără urmă.

Același Epstein care ar fi afirmat public că își dorea un harem universal, pentru ca gena sa priapică să rămână definitiv imprimată într-un cluster de ADN, reprodusă generație după generație, răspândită la întreaga omenire. Acel Epstein – și, lângă el, Bill Gates.

 

O membrană semitransparentă acoperă acum acest nivel al informației; McKinsey și „influencerii”, contractorii și propagandiștii, au până la urmă ca misiune și asta – nu trebuie să vă preocupe, cum nu îi preocupă desigur nici pe ei, că asociatul unui pedofil eugenist este cel care călărește răspunsul mondial la pandemie.

Membrana nu este însă impenetrabilă. În susmenționatul articol din The Nation, Tim Schwab discută în treacăt o colaborare „care nu s-a materializat niciodată” între cei doi investitori, „din care Epstein ar fi urmat să obțină milioane de dolari ca manager salarizat [al proiectelor lui Gates].”

Încă și mai penetrant în spațiul public este un articol din New York Times, apărut sub titlul: „Bill Gates s-a întâlnit cu Jeffrey Epstein de mai multe ori, în ciuda trecutului acestuia”. Autorii, Emily Flitter și James B. Stewart, atrag aici atenția nu doar asupra conexiunii Nikolic, ci și cu privire la cariera unei anumite Melanie Walker, trecută din cercul intim al lui Epstein în managementul de program al Fundației Gates. Textul este în mod special jenant pentru familia Gates, subliniind, în văzul tuturor, o informație de neocolit: aceea că Bill Gates a mințit privind legătura sa cu suicidarul pedofil.

Articolul lui Flitter și Stewart apărea în ediția ziarului din 12 octombrie 2019, cam la două luni după moartea lui Epstein. Epidemia de Covid-19 era oficial anunțată, la Wuhan, după doar 50 de zile.

Întrețineți ideile greșite!

Aseară, în Târgu-Mureș, cineva a făcut asta.

În timp ce mă aștept ca asta să fie o cascadorie legată de campania electorală, apariția unui astfel de fenomen în orașul ăsta mă-ngrijorează. Dacă știu ceva bine pe lumea asta, știu cum gândește un extremist, fiindcă am fost unul atâția ani.

De obicei nu prea fac postări serioase. De data asta o să fac o excepție.
Climatul politic al civilizației europene și americane, acum, este unul al faliilor crescânde. Al oamenilor care nu se mai pot înțelege, nu mai pot comunica unii cu alții, din pricina unor falii ideologice care se lărgesc perpetuu, alimentate tot mai intens de narative, de basme politice concepute pentru a radicaliza mai departe populațiile.

Ceea ce, întrucâtva, e firesc. E normal s-avem opinii diferite și să vrem lucruri diferite. E foarte bine.

Problema e alta, cred: problema e că manifestările astea violente, nuanțate de o violență simbolică, răsturnarea statuilor, a monumentelor, semnifică pentru mine că radicalizarea a ajuns în punctul în care dialogul e, dacă nu imposibil, cel puțin descurajat cultural.

Bun. Mie nu-mi stă-n fire să spun oamenilor ce să facă. Dar: ăsta e punctul în care trebuie întors trenul, fiindcă dacă nu avem dialog, nu mai avem sociatate. Cultura noastră se învârte în jurul unei piețe libere a ideilor, care uneori, ca acum, trebuie susținută activ. Prin efort conștient.

Faceți efortul ăla. Nu trebuie să fiți de acord cu ideea oponentului ca s-o-ntrețineți. Dar întrețineți-o. Avem instinctul de a ne tribaliza. Luptați un pic cu el, indiferent de ce susțineți. Puțină opoziție activă în fața instinctului ăstuia e o idee bună, după cum am mai zis. Nu e greu să întreții o idee.

Sună poate desuet, dar de multe ori, fenomenele care distrug culturi au chestii extrem de simple la bază, cum ar fi absența dialogului.

Fiindcă într-o astfel de absență, civilizația se prăbușește în facțiuni. Ceea ce se întâmplă acum. Restul, epoca post-truth, postmodernismul ideologic, wasteland-ul credinței, sunt argumente bizantine. Ce contează, cred, e modul în care cât mai mulți dintre noi înoată activ împotriva zeitgeist-ului, a curentului.

E greu, dar trebuie. Get thinking.

Cum subminezi legal măsurile imbecile din școli (mic ghid)

Mâine începe școala! Prilej minunat pentru distracție intensă pe spinarea Guvernului precum și a lacheilor din Sistem care ling ciubota dictaturii.

Să o spunem din capul locului: A submina, lua la mișto, sfida și da de pământ cu „măsurile” imbecile și unice în Europa gândite de semianalfabeta Monica Anisie care nu înțelege nimic din ce se întâmplă în jurul ei (după cum măcar recunoaște) reprezintă o datorie cetățenească a oricărui cetățean non-imbecil al acestei țări – fie că este profesor, părinte sau elev.

Acestei îndatoriri i se adaugă, desigur, și votatul intenționat împotriva PNL, ieșitul la proteste și, desigur, ignorarea în general a prostiei generalizate care ocupă vremelnic instituția numită Guvernul României. Dar despre astea mai târziu.

Desigur, ghidul se adresează oamenilor normali. Deci nu celor convinși că o să murim toți de chinavirus în timp ce tușim și nici celor convinși că virusul nu există și că totul e o conspirație unică și unificatoare. Bolile mintale se tratează la psihiatrie – nicidecum în muncă de teren ca operativ. Legat de acest subiect, dacă locuiți cu cineva aflat în grupă de risc pe bune (un grup mult mai restrâns oricum față de ce vă spun panicarzii) – nu aplicați tacticile care vă cresc riscul de-a lua pufosul. Scopul este aplatizarea imbecilității cu consecința asumată a unei tuse. Situațiile cu risc real (și nu închipuit) de deces trebuie să fie tratate separat, cu alte priorități.

Tot din capul locului precizăm că ghidul se aplică în învățământul preuniversitar. Pentru învățământul universitar lucrurile se complică întrucât acela nu este un drept constituțional, astfel că sunteți la mâna „intelectualilor” cu carnet de partid din universități. Csf? Ncsf. Așadar,

Dacă ești părinte/tutore/frate mai mare

  1. Sub nicio formă n-ai măști. Deloc. Guvernul a admis în public că nu are măști pentru toată lumea dar, în același timp, nu are nici cadrul legal să refuze intrarea în școală pe motiv că ”ai bani de măști” (școala nu are autoritate să determine nominal cine este „elev din familie vulnerabilă” și cine nu). Te identifici drept sărac 🤡 Drept urmare, refuzul accesului în școală reprezintă o încălcare a dreptului constituțional la învățământ. Desigur, este de așteptat ca Guvernul să încerce asta (la urma urmei această guvernare criminală guvernează explicit împotriva Constituției din luna martie încoace). Dar până încearcă, aveți dreptul legal să n-aveți bani de măști pentru copil. Simplu. Școala este gratuită și obligatorie – drept urmare e obligația organizatorului să asigure cadrul ca acest lucru să se și întâmple.
  2. După o vreme nu o să mai „țină” punctul 1. Așa că fiți pregătiți cu un certificat medical/adeverință medicală prin care îi este interzis copilului dumneavoastră să poarte mască. Vă descurcați – așa cum s-au descurcat și profesorii care folosesc pandemia să tragă chiulul declarându-se în mod vădit fals drept ”grupă de risc”.
  3. Refuzați categoric ședințele cu părinții „online”. Nu puneți în practică nimic spus la aceste ședințe. Nu aveți calculator și nici internet. Nu există obligația în sensul legii să aveți nici măcar telefon, darămite conexiune la Internet. Să vi se trimită scrisoare prin poștă (adresă aveți obligația să aveți și s-o și declarați școlii). Insistați pe acest detaliu până când obțineți ședință fizică – la fața locului, ca oamenii normali.
  4. Pregătiți recuzită: Tricouri cu Hapciu19 (sau meme-uri echivalente), măscuțe cu #aplatizamPNL (descărcați șablon gratuit de aici și altă versiune de aici), măscuțe cu mesaje similare (foarte important non-vulgare!), nasuri de clown dar fără sunet (nasul roșu e tehnic vorbind regulamentar în majoritatea unităților de învățământ – doar sunetul de HONK nu este!) și, desigur, materiale de propagandă (clipuri, poze, meme-uri) de distribuit în mod constant – ZILNIC!! – în grupurile de părinți. Una la 12 ore, pentru început. Dacă găsiți unde să croșetați viruși pufoși, dați-ne și nouă de știre că mai vrem și pentru noi. Ar fi ideal să fie câte 1-2 viruși pufoși în fiecare clasă 👌🏻
  5. Cunoașteți-vă bine atât prietenii cât și dușmanii. Fără dubiu vor exista școli în care corpul profesoral e format din oameni predominant normali – caz în care nivelul de exagerare trebuie ținut la minimum. Nu vreți să faceți viața grea unor oameni care deja sunt de acord cu noi. Și reciproca este însă valabilă: fără dubiu vor exista școli în care corpul profesoral este compus predominant din dobitoci siniștri sau din indivizi cu un interes (spre exemplu sindicaliștii care propagă în public mesaj panicard cu scopul de-a obține creșteri salariale – în realitate durându-i drept în 14 de virus). În acest ultim caz, nivelul de trolling trebuie să fie mare.
  6. Cunoașteți-vă bine și colectivul de părinți. Încercați să convingeți cât mai mulți. Marginalizați panicarzii fără milă. În ședințe aplicați tactici #rezist – îi întrerupeți constant, puneți-le la îndoială sănătatea mintală, buna credință și chiar capacitatea de-a-și crește copiii. Perfect legitim – copiii cu părinți panicarzi sunt ei înșiși victime ale unor acte de violență psihologică îngrozitoare de 6 luni de zile încoace.
  7. Dacă sunteți membru în vreun comitet de părinți – nu ezitați să vă folosiți poziția la maximum.
  8. Dacă sunteți membru într-un ONG de părinți, nu ezitați să vă folosiți de statut pentru a protesta (atât fizic cât și prin scrisori, contestații, reclamații, etc.) – dacă nu sunteți membru într-o astfel de structură, neapărat căutați una și înscrieți-vă. Ieri, de preferință! Menține presiunea. Nu te opri deloc. Dacă opoziția se prinde de o idee, lovește-i cu alte două la care nu se așteaptă. (Regula nr. 8)
  9. Condiționați plata fondului clasei/școlii de relaxarea sau renunțarea totală la măsurile pandemice. Știm cu toții că fondul clasei/școlii reprezintă o practică ilegală în sine dar larg răspândită. Această pârghie trebuie obligatoriu folosită împotriva mafiei din școli. Vreți bani de fond? Încetați terorizarea copiilor. Simplu. Indiferent cu ce vă amenință, rețineți că e totul o minciună. Nu există pârghie legală să fiți sancționat în vreun fel pentru neplata fondului clasei/școlii. Există însă pârghie legală să acționați școala în instanță pentru că vi-l cere. Cunoașteți-vă și cereți-vă drepturile!

Dacă ești profesor

  1. Prezintă-te fizic la școală.
  2. Distribuie constant propagandă menită să submineze încrederea colegilor în Monica Anisie în special și în Partidul Național Liberal în general. Website-ul EduPedu este o resursă excelentă de materiale despre prostia incomensurabilă a administrației PNL.
  3. La orice conversație cu elevii, în absolut orice circumstanță, căutați să aduceți discuția despre subiectul pandemiei, subliniind răutatea, incompetența, reaua-voință și corupția Guvernului. În cazul conversațiilor în afara școlii – insistați pe faptul că dușmanul copiilor este Partidul Național Liberal. Duceți la îndeplinire coșmarul lui Raed Arafat care deja se teme de faptul că nimeni nu-l mai ia în serios – începând cu copiii și adolescenții. Arătați-le tinerilor că nu sunt singuri și că ceea ce ei observă este evident și pentru adulți.
  4. Obțineți certificat medical de exceptare de la purtat mască. Vă descurcați – așa cum s-au descurcat și colegii corupți în sens invers 😷
  5. Dacă sunteți membru în orice for de decizie la nivelul școlii (de la director la membru în consiliul de administrație sau altceva) – nu ezitați să vă folosiți cinic poziția. Căutați să convingeți folosindu-vă autoritatea. Dacă nu puteți, folosiți-vă poziția pentru a tergiversa măsuri pandemice de orice fel. Rețineți că și ședințele profesorale au nevoie de cvorum. Și pot fi contestate.  Puneți-vă la punct cu procedurile interne și nu ezitați să le folosiți!
  6. Evident, nu observați niciodată dacă elevii n-au măști. N-ați văzut. Se mai întâmplă!
  7. În caz de conflict cu vreun părinte panicard, luați poziția ”n-am văzut”, ”vă imaginați”, ”vi se pare”. Copiii n-au nicio vină – dar părinții panicarzi sunt parte din Problemă. Drive them crazy! Marginalizați-i fără milă și portretizați-i în orice circumstanță drept fanatici religioși (căci chiar asta sunt!). Ridiculizarea este cea mai potentă armă a omului. (Regula nr. 5)

Dacă ești elev(ă)

  1. Îți uiți masca acasă. Mai ales prima săptămână! N-ai bani. Nu-ți permiți. Să-ți dea școala!
  2. Profesorul nu are voie să vă dea afară din oră. Deloc, niciodată, pentru absolut niciun motiv. Drept urmare, dacă vreun profesor încearcă, obligatoriu mergeți chiar atunci și formulați plângere scrisă împotriva profesorului respectiv adresată directorului. Mergeți la secretariat și luați număr de înregistrare. Dacă sunteți refuzați, repetați demersul la ISJ (Inspectoratul Școlar Județean) sau la ISMB în cazul Capitalei cu o plângere atât împotriva profesorului respectiv cât și împotriva instituției (liceu/școală). Nu există să vă refuze registratura ISJ/ISMB. Dacă ești într-o clasă unită – faceți toți la fel. În fiecare zi, dacă e nevoie. Dacă legea spune că fiecare scrisoare primește un răspuns, trimite 30 de mii de scrisori. (Regula nr. 4)
  3. Tehnic vorbind, masca cu #aplatizamPNL reprezintă publicitate electorală care este, așadar, interzisă în școli. DAR Guvernul zice că masca e obligatorie. Drept urmare, profesorul este pus să aleagă care din reguli e respectată. Dacă alege să vă oblige să o dați jos reclamați-l că vă pune sănătatea în pericol! Dacă alege să vă lase s-o purtați oricum – faceți poză în ora profesorului panicard și reclamați-l că tolerează publicitate electorală. De asemenea, folosiți poza pentru a răspândi informația că profesorul este PeSeDist și insistați din momentul incidentului până la finalul primului semestru cu această etichetă. Dacă e spusă de suficiente ori, n-o va mai contesta nimeni. Make your enemy live up to his own book of rules. (Regula nr. 4) IMPORTANT: Această metodă se aplică doar profesorilor panicarzi sau sindicaliști (care se dau panicarzi pentru beneficii). Nu aplicați așa ceva oamenilor normali. Scopul este să faceți viața panicarzilor cât mai grea cu putință fără a încălca legea (dimpotrivă, o respectați la virgulă!).
  4. Întotdeauna purtați ceva care subminează narativa panicardă (MAGA hat, tricou cu chinavirus, măscuță personalizată, statisticile CDC, declarațiile lui Didier Raoult, etc.). În fiecare moment al zilei amintiți celor din jur că toată debandada „măsurilor” este o farsă de prost gust care nu doar că nu merită luată în serios – dar nu trebuie luată în serios de nimeni care nu este oligofren.
  5. Ignorați amenințările cu „nota la purtare”. Folosiți ocazia pentru a vă educa și colegii că „nota la purtare” este o relicvă comunistă cu impact comparabil cu media la muzică sau religie. 99% din ce vă spun profesorii despre „nota la purtare” e o minciună (unii profesori nici ei nu știu că spun minciuni și recită o poezie care nu mai este valabilă de zeci de ani). Notă: Toate notele pot fi contestate (deci inclusiv nota la purtare). Cu excepția situației în care adunați multe absențe sau bateți vreun profesor – scăderea notei la purtare se contestă cu succes de fiecare dată.
  6. Înarmați-vă cu exemple concrete (din Nemția, din Cehia, din Suedia, din Danemarca) – exemple de țări în care terorizarea psihologică a copiilor nu a fost adoptată și în care, iată, nu s-a mai tușit deși școala a început ca pentru oameni normali – nu ca pentru vite duse la reeducare întru „noul normal”. Argumentați cu calm, dar ferm, oricui încearcă să vă convingă de tot felul de minciuni guvernamentale (veți auzi des sintagma ”așa e peste tot în lume” – acesta fiind unul din punctajele de partid livrate de PNL profesorilor de la catedre).
  7. Obțineți de la psiholog (sau psihiatru) după data de 1 sau 15 octombrie – un certificat care atestă că sănătatea voastră mintală este direct afectată de HONK-urile imbecile denumite oficial ”măsuri de protecție în școli”. Amenințați apoi școala cu procese și plângeri penale. Fiți dispuși să și faceți ceea ce amenințați că faceți. Nu blufați!!! De reținut: Amenințarea este deseori mai mare decât acțiunea însăși. Ego-ul și imaginația opoziției crează consecințe mai vaste decât ar putea-o face orice activist (Regula nr. 9)
  8. Dacă părinții nu vă sunt aliați, luați voi inițiativa și condiționați achitarea fondului clasei/școlii de relaxarea sau renunțarea la măsurile panicdemice. Nu au ce să vă facă indiferent cât borș amenințător vă vor mânca. Fondul școlii/clasei este ilegal și punctum. Folosiți-vă de acest aspect să formulați cererea rezonabilă: ”Nu vă reclam pentru practica ilegală dacă renunțați la X, Y, Z măsuri (de preferință toate – cereți cât mai mult)”
  9. Dacă există resurse precum grup de Facebook al clasei sau ceva similar – faceți-vă timp și faceți ieșiri pe-afară cât mai ține vremea. Neapărat poze multe fără „distanțare socială” – apoi distribuite în așa fel încât să le vadă și profesorii. Pozele neapărat se distribuie cu mesaje de tipul ”Hapciu!”, ”Am tușit”, ”cough-cough”, etc. Vă descurcați, nu trebuie să vă învățăm noi 😇
  10. Dacă părinții vă sunt aliați, faceți ieșiri comune și cu câțiva părinți și apoi repetați procesul de la punctul de mai sus. Cu cât mai aglomerat, cu atât mai bine. Hapciu!
  11. Faceți des schimb de rechizite în prezența profesorilor. Așa identificați ușor panicarzii. Unii membri ai religiei carantinei sunt suficient de inteligenți încât să nu se exprime des în public în favoarea dictaturii. Dacă în două săptămâni nu vă bate nimeni la cap pe subiect, renunțați. Dacă însă iese cu show, faceți-o de 5 ori mai mult. Apoi de 10 ori mai mult.
  12. Jucați fotbal. Des. Guvernul poate să recomande orice – e ilegal să vă oprească cineva din jucat fotbal! Dar filmați orice încercare de-a face asta din partea oricărei figuri de autoritate. Apoi viralizați clipul.
  13. Din același registru, schimbați de locurile între voi în clasă. Dacă nu observă nimeni (sau nu-i pasă nimănui), e foarte bine. Dacă însă observă, forțați nota să vi se argumenteze în sensul legii de ce sunteți bătuți la cap să nu o faceți. ”Recomandările” idioților din PNL și Guvern NU sunt lege. Nu aveți obligația legală să vă supuneți majorității imbecilităților sinistre din ”recomandările” guvernului.
  14. În clasă ți se face foame și sete foarte des. Nu poți bea prin mască 😷 Firește, după fiecare masă, trebuie să ieșiți ca să vă spălați pe mâini că așa spun regulile – și n-ați vrea să încălcați regulile, nu?
  15. Contestă în scris cât mai multe note (de preferință toate) puse în timpul „cursurilor online”. Reamintim că notarea online este ilegală în sine și completamente în afara normelor.
  16. Tot pe subiectul orelor online, nu știi să intri. Nu ai obligația legală și nici regulamentară să știi să folosești Zoom/Microsoft Team/sau ce soft se mai folosește prin debandada asta. În timp ce te „chinui” să intri, amintește de mai multe zeci de ori că totul e pierdere de vreme și mai bine faceți ora normal, la clasă, ca oamenii normali.
  17. Nu uitați să tratați totul cu zâmbetul pe buze. Nu vă luați prea în serios așa cum nu trebuie să luați nici „măsurile” în serios. Adulții panicarzi sunt fie proști fie au un interes (de regulă financiar). Lăsați-i să se înfoaie și să tune și să fulgere. Le râdeți în nas și vă vedeți de treabă. NU AU CE SĂ VĂ FACĂ, E important să vă simțiți bine în timp ce luați măsurile la perpulis. O tactică bună este cea care aduce bucurie celor ce o practică (Regula nr. 6)

Pentru toată lumea

Există lucruri pe care le pot face toți cei implicați (inclusiv personalul auxiliar). Cum ar fi:

  1. Identifică cel mai atacabil panicard și concentrează-te asupra acelei persoane. Succesul crește și mai mult dacă acea persoană este director (plin sau adjunct). Alegeți ținta, definiți-o, personalizați-o și polarizați-o. Tăiați-i rețeaua de suport și separați-o de potențialul de simpatie. Țintiți indivizi, nu instituții. Indivizii suferă mai tare decât instituțiile. (Regula nr. 13)
  2. Nu irosiți timp prea mult gândindu-vă la detalii. După o scurtă vreme o să vă „vină natural” să trollați măsurile. Atâta vreme cât nu e ilegal, nu ezitați să puneți în practică orice idee. Premisa tacticii este dezvoltarea unui mecanism operațional care să ducă la menținerea presiunii constante pe opoziție. Această presiune constantă și aparent haotică duce la reacții din partea opoziției – reacții care sunt esențiale pentru succesul proiectului (Regula nr. 10)
  3. Complicați lucrurile acolo unde opoziția le vrea simple și simplificați acolo unde opoziția le vrea complicate. Dacă directorul vrea distanță de un metru, țineți distanța la 20 de centimetri căci e prea complicat de măsurat un metru și riscați să zgârâiați pereții. Dacă vrea 1,5 metri – țineți distanța de minimum 2 metri. Pentru că e prea greu de măsurat. De câte ori apare ocazia, ieșiți din tiparul la care se pricepe opoziția. Căutați mereu noi metode pentru a pune opoziția în dificultate prin incertitudine. (Regula nr. 3)

Punerea la îndoială, contestarea și sfidarea autorității ilegitime este de datoria oricărui cetățean liber. Regimul Orban a anunțat cu surle și trâmbițe că e gata să reacționeze ”la orice situație”. La poker asta se numește bluf. Și e timpul să zicem ”call” și să vedem până unde merge cacealmaua.

Deocamdată atât.

Ne vedem la proteste.

Mâine merg și eu la școală 🤡

Statul și Frica

Pavlov a făcut teste pentru a vedea care este procesul de învățare al animalelor și a aflat că ele pot fi condiționate față de stimuli care nu au nicio legătură unul cu celălalt, astfel că dacă stimulul nou era prezent se puteau observa efectele stimulului vechi. În cazul lui, apariția mâncării, stimulul vechi și persoana care i-a dat-o, stimulul nou. Lenin știind că omul este un animal și-a dat seama că o astfel de metodă s-ar putea aplica și pe ei, însă el a avut o adăugare, de ce să conectezi un stimul atât de inutil pe cât apariția unui tehnician cu pofta de mâncare, când poți uni ceva mult mai eficient, FRICA.

Stalin a folosit această lecție atunci când a distrus ceva extrem de închegat în conștiința umană, dorința de a mânca. Cum poți face un om să muncească un an de zile pentru recolta lui de grâu fără să mănânce nimic din ea? Cum îl poți face ca atunci când o produce să o predea colhozului? Simplu! Îi spui că el are libertatea să nu o facă, dar aceea libertate nu ar trebui să fie o dorință copilăroasă de a face ce vrea ca într-o rebeliune. Un om matur și iluminat înțelege că e mai bine ca exercițiul libertății să fie unul responsabil și voluntar, să ia masuri pentru a-și proteja comunitatea astfel încât să nu fie necesar ca ceilalți oameni să își dorească impunerea unor masuri din partea partidului, iar FRICA de astfel de masuri să nu fie motivația pentru a face ceea e corect. O astfel de motivație ar trebui să vină dintr-o autentică dorință de a avea empatie față de restul cetățenilor. Cu alte cuvinte, a-ți preda grâul care a rezultat din truda ta de un an, nu este despre tine, este despre alții; de fapt este cel mai cu adevărat patriotic lucru pe care l-ai putea face chiar acum.

Desigur că una dintre cele mai mari episoade de foamete, Holodomorul, care a urmat după aceea în Ucraina și Belarus s-a întâmplat pentru că au fost nenumărați oameni care nu au fost suficient de patrioți și care au ținut grâu ca măcar copiii lor să poată trăi, chiar dacă ei aproape că mureau de foame, și să poată trece peste acest cataclism. Alți oameni, și nu puțini, au fost cei care nu au făcut asta, deși chiar și lor le era foame, și i-au turnat pe cei care au făcut-o.
Îmi pot imagina privirile acestor brute, țintite înspre cei care își hrăneau odraslele, direct în ochii lor cu o expresie neutră și o scârbă nemărginită față de cei care încălcau recomandările STATULUI. O moarte prin înfometare e mai bună decât o moarte în lagăr sau în fața plutonului de execuție. Nu?

Uneori e ca și cum frica poate fi condiționată de iminența unui pericol… de fapt exista o diferență între un animal (un câine) și un om. Doar omul are conceptul de iminență; poți de oricâte ori să-i spui unui câine că vei trage un glonț în capul lui de prost, dacă nu (spre exemplu) latră în fiecare dimineață până te trezește să mergi la muncă. În cazul omului așa ceva este posibil, mai bine respecți acum regulile și te asiguri că toți ceilalți o fac, oricât de absurde ar fi și oricât de tare te-ar afecta chiar și pe tine, decât să încerci să te opui lor.

Nietzsche a înțeles că o dată cu dispariția religiei va trebui să existe un alt mediator față de astfel de impulsuri și anume conștiința individuală. Astfel că societatea va avea nevoie de unii indivizi numiți ubermensch-i care să poată face diferența între etica unei porunci biblice cum este „să nu furi” și să porți mas… să iți dai sudoare frunții celor care știu mai bine de ce și cât ai nevoie. Din păcate crudul adevăr este că sunt oameni proști și mulți care nu vor putea niciodată ajunge la un astfel de ideal. Ei sunt precum cetățenii conduși de IngSoc, STATUL din 1984, și vor face ce le spune televizorul sau în epoca noastră, faceberg-ul și (portavocele guvernului) site-urile de știri online.

Eu nu pot înțelege FRICA de autoritate, pentru că ea este un instrument al condiționării indiferent de cine o folosește. Ceea ce pot înțelege este faptul că eu pot să fac acțiuni care îmi sunt fie benefice mie, sau în detrimentul meu, iar dacă acele acțiuni au agresat pe cineva (fie direct sau neintenționat) vor exista consecințe pentru asta. Cu alte cuvinte am libertatea de a fi propriul meu arbitru, iar la ultima curte voi fi judecat corect și voi accepta premiul sau pedeapsa acesteia și voi accepta având curajul de a merge pe mâna Lui oriunde aș ajunge pentru că așa este corect. Însă gradul de dreptate pe care îl voi avea când voi fi judecat în această lume va fi dictat de SUS și întotdeauna vor fi cei care mă vor privi pe mine sau pe tine ca pe un câcat cu ochi și te vor urî pentru că nu respecți distanțarea sociala sau nu ai botnița pe moacă atunci când vorbești cu ei sau intri în alimentarele/magazinele/școlile lor. Iar când te prind că ai încălcat „legea”, imediat te toarnă la secu… miliție. Ei iți mai și spun că ar trebui să iți fie milă de ei pentru că ei muncesc ,,nenumărate” ore pentru a putea mânca grâul cel de toate zilele și tu prin acțiunile tale individuale îi faci să piardă și asta din cauza amenzii pe care ei ar urma să o plătească din salariul lor.

Aceștia sunt cei care se cred superiori pentru ceea ce fac, iar prin acțiunile lor ne duc din ce în ce mai aproape de o dictatură cum a fost cea de acum 30 de ani, majoritatea din sifonarii din trecut au murit, dar ideea lor imorală a rămas vie împreună cu mulți adepți ai ei care nici nu își pot imagina cât este de rea. De această idee îmi este mie FRICĂ și dacă nu vom munci cu toții pentru a o extirpa, veți ajunge și voi să vedeți cât de mult ,,bine” poate să vă facă dictatura STATULUI.

De la Carantină la „Marea Resetare”

Carantina instalată cu ocazia pandemiei de coronavirus a accelerat implementarea unor planuri mai vechi de a stabili o așa numită nouă ordine globală. Sub auspiciile Forumului Economic Mondial (FEM), actori politici globali pledează pentru o „Mare Resetare” cu scopul de a crea o tehnocrație globală. Nu este o coincidență faptul că pe data de 18 Octombrie 2019, FEM a participat la New York în cadrul „Event 201” în cadrul unei simulări pandemice organizate de Centrul pentru Sănătate John Hopkins.

Perspectiva acestei tehnocrații implică o strînsă cooperare între mai marii industriei digitale și guverne. Incluzînd programe ca venitul minim garantat și asistență medicală universală, noua formă de guvernare combină controlul social strict cu promisiunea unei justiții sociale extinse.

Adevărul, în schimb, este că această nouă ordine mondială a tiraniei digitale vine cu un sistem comprehensiv de credit social. Republica Populară Chineză este pionierul acestei metode de supraveghere și control al indivizilor, corporațiilor și entităților socio-politice.

Pentru individ, identitatea este redusă la o aplicație sau chip care înregistrează aproape orice activitate personală. Pentru a putea accesa cîteva drepturi individuale, chiar și pentru a călători dintr-un loc în altul, persoana trebuie să compenseze accesul la aceste aparente privilegii prin supunerea față de o rețea de reglementări care definesc în detaliu ce ar însemna „o bună purtare” considerată benefică pentru umanitate și mediul înconjurător. Spre exemplu, în timpul unei pandemii, acest tip de control se va extinde de la obligația de a purta mască și practicarea distanței sociale pînă la a avea anumite vaccinuri pentru a putea aplica pentru un job sau a călători.

Reprezintă, pe scurt, un tip de inginerie socială care este opusul unei ordini sau evoluții spontane. La fel ca inginerul mecanic față de o mașină, inginerul social – sau tehnocratul – tratează societatea ca pe un obiect. Spre deosebire de reprimarea brutală a totalitarismelor de altădata, inginerul social modern va încerca să facă mașinăria socială să funcționeze pe cont propriu în conformitate cu designul planificat. În acest scop, inginerul social trebuie să aplice legile societății așa cum inginerul mecanic urmărește legile naturii. Teoria comportamentală a atins un nivel de cunoaștere care face posibile visele ingineriei sociale. Mașinațiunile ingineriei sociale nu operează prin forță brută, dar printr-un impuls subtil.

În noua ordine imaginată de „Marea Resetare”, avansul tehnologic nu este destinat să servească îmbunătățirii condiției oamenilor, ci să supună individul tiraniei statului tehnocrat. Justificarea e că „experții știu mai bine”.

Agenda

Planul pentru resetarea lumii reprezintă creația unui grup elitist de businessmeni, politicieni și anturajul lor intelectual care se întîlnesc în fiecare an în luna ianuarie la Davos, în Elveția. Fondat în 1971, Forumul Economic Mondial a devenit de atunci un mega-eveniment global. Peste 3000 de lideri din toată lumea au participat la reuniune în 2020.

Sub ghidarea FEM, agenda Marii Resetări anunță că finalizarea actualei transformări industriale necesită o revizuire minuțioasă a economiei, politicii și societății. O astfel de transformare comprehensivă necesită o alterare a comportamentului uman, de aceea „transumanismul” este parte din program.

Marea Resetare va fi tema celei de-a 51-a reuniuni a Forumului Economic Mondial din Davos în 2021. Agenda sa va exprima angajamentul de a orienta economia mondială spre „un viitor mai echitabil, sustenabil și rezilient.” Programul cere un „nou contract social” care să fie centrat pe egalitate rasială, justiție socială și protecția mediului. Schimbările climatice necesită din partea noastră „decarbonizarea economiei” și de aducere a gîndirii și comportamentului uman „în armonie cu natura”. Scopul este construcția unor „economii mai egale, inclusive și sustenabile”. Promotorii FEM consideră că această nouă ordine mondială trebuie „urgent” implementată, subliniind că pandemia „a demonstrat nesustenabilitatea sistemului nostru actual” căruia „îi lipsește coeziunea socială”.

Proiectul Marii Resetări a FEM reprezintă inginerie socială la cel mai înalt nivel. Avocații resetării susțin că ONU a ratat misiunea de a institui ordinea în lume și nu ar putea forța avansarea agendei sale de dezvoltare durabilă – cunoscută ca Agenda 2030 – din cauza modului birocratic, greoi și contradictoriu de a acționa. În schimb, acțiunile comitetului organizational al FEM sunt rapide și inteligente. Cînd se va atinge consensul, va urma implementarea de către elitele globale din toată lumea.

Inginerie socială

Ideologia FEM nu este de stînga sau de dreapta, nu este progresivă sau conservatoare, nu este de asemenea nici fascistă sau comunistă, ci pur și simplu tehnocrată. Ca atare, include elemente ale ideologiilor colectiviste anterioare.

În ultimele decenii, consensul reuniunilor de la Davos s-a exprimat în direcția că lumea are nevoie de o revoluție, și că reformele au durat prea mult. Membrii FEM anticipează o răsturnare în cel mai scurt timp. Perioada de timp ar trebui să fie atît de scurtă, încît cei mai mulți oameni să realizeze cu greu că o revoluție este în desfășuare. Schimbarea trebuie să fie atît de rapidă și dramatică, încît cei ce vor realiza desfășurarea acestei revoluții să nu aibă timp să se mobilizeze împotrivă.

Ideea de bază a Marii Resetări se exprimă prin același principiu care a ghidat transformările radicale de la Revoluția Franceză la cea Rusă și Chineză. Este ideea raționalismului constructivist încorporat în stat. Însă proiecte ca Marea Resetare lasă fără răspuns întrebarea cine conduce statele. Statul în sine nu conduce. Statul e un instrument de putere. Nu statul abstract decide, ci liderii grupărilor politice specifice și ai anumitor grupuri sociale.

Regimurile totalitare anterioare trebuiau să desfășoare execuții în masa și lagăre de concentrare pentru a menține puterea. Astăzi, cu ajutorul noilor tehnologii, se consideră că dizidenții pot fi identificați și marginalizați cu ușurință. Non-conformiștii vor fi reduși la tăcere prin descalificarea opiniilor divergente ca moralmente demne de dispreț.

Regimul de carantină din 2020 e posibil să reprezinte o avanpremieră a felului în care funcționează acest sistem. Carantina a funcționat ca și cum ar fi fost orchestrată – și probabil a și fost. Ca și cum ar fi acționat la comanda unui centru unic, liderii națiunilor mari și mici – și de nivele diferite de dezvoltare economică – au implementat măsuri aproape identice. Nu doar că multe guverne au acționat la unison, acestea au aplicat aceste măsuri desconsiderînd oribilele consecințe ale unei carantine globale.

Luni de zile de suspendare a economiei au distrus baza economică a milioane de familii. La pachet cu distanțarea socială, carantina a produs o masă de oameni incapabili să-și poarte singuri de grijă. Inițial, guvernele au distrus sursele de existență, apoi politicienii s-a proclamat ca salvatori. Cererea de asistență socială nu mai este limitată unor grupuri specifice, ci a devenit o nevoie pentru masele largi.

Altădată războiul era „sănătatea statului”. Acum este frica de boală. Ce ne așteaptă nu se traduce prin confortul unui stat dădacă extins și benevolent, cu venit minim garantat, servicii medicale și educație pentru toți. Carantina și consecințele sale au descris o imagine preliminară a ceea ce urmează: o stare permanentă de frică, control comportamental strict, pierderi masive de locuri de muncă și creșterea dependenței față de stat.

Odată cu măsurile luate în contextul pandemiei de coronavirus s-a realizat un mare pas în resetare economiei globale. Fără rezistență populară, sfîrșitul pandemiei nu va însemna sfîrșitul carantinei și a distanțării sociale. Deocamdată oponenții noii ordini globale a tiraniei digitale au access la media și diverse platforme pentru a se opune. Dar timpul se scurge rapid. Agenții noii ordini globale au simțit sînge. Declararea coronavirusului o pandemie a devenit un pretext convenabil pentru promovarea agendei Marii Resetări. Doar o opoziție masivă poate încetini și opri extinderea puterii tehnocrației tiranice în ascensiune.

Anthony P. Mueller este profesor de economie care predă actualmente în Brazilia.

Articol în original: https://mises.org/wire/lockdowns-great-reset

Cum #aplatizămPNL oraș cu oraș (ghid orientativ)

Spre deosebire de alți comentatori politici care vă tot spun cu cine să NU votați, noi ne-am tot străduit de fiecare dată să dăm măcar o sugestie – chiar dacă cu multe rezerve și, evident, tot timpul imperfectă (pentru că nu există îngeri în politică, oricât de mult ar vrea unii să creadă asta).

Vin alegerile locale și cu ele o primă etapă în care toți oamenii obișnuiți care n-au timp și nici chef de politică pe pâine pot ajuta la scopul principal al oamenilor liberi: Aplatizarea PNL – o organizație care a suprimat (și continuă să suprime) libertăți fundamentale, a guvernat explicit împotriva legii, statului de drept și ordinii constituționale și și-a justificat aceste abuzuri prin existența virusului chinezesc ca și cum gripa în sine ar fi de vină că PNL este un partid ceaușist.

La alegerile locale se votează deseori omul și nu partidul – ceea ce, firește, va face dificilă campania doar pe mesaj anti-PNL. Cu toate astea, merită încercat. Un eșec de proporții al PNL la alegerile locale ar reprezenta un imens progres pentru libertatea, prosperitatea și stabilitatea domniei legii în țara noastră. Orice picior în dinți dat PNL-ului (politic vorbind, firește) reprezintă a priori un lucru bun pentru Țară.

Limite și metodologie

Principala limită a acestui demers e dată de faptul că și noi avem un număr limitat de oameni în teren sau care pot merge în teren. În trecut suplineam această limită cu ajutorul presei. Acest lucru este eminamente imposibil de această dată întrucât toată presa este cumpărată din bani publici de către regimul PNL – astfel că, dacă te iei după presa ”mare” – nu există nimeni în afară de PNL și PSD. Până și USR, deși a dat mâna cu Sistemul, tot are probleme în a se face văzut.

Ghidul va fi constant actualizat până în ziua votului, pe măsură ce adunăm date noi și ne facem astfel o idee despre situația politică dintr-un oraș sau dintr-o localitate nouă. Ideal ar fi ca până în ziua votului ghidul să aibă măcar două orașe din fiecare județ al țării. Greu de crezut că ne va ieși – dar cu cât mai multe localități acoperite, cu atât mai bine.

Scopul este să oferim o opțiune – oricât de imperfectă ar fi ea și să evităm cât mai mult soluția ”anulați-vă votul”. Criteriile sunt după cum urmează:

  • Fără membri PNL pe cât posibil
  • De evitat cât mai mult membri PSD
  • De evitat cât mai mult membri din orice partid care au ieșit din PNL în anul 2020
  • De preferat candidați care totuși au o șansă reală să prindă ceva
  • De evitat pe cât posibil candidații traseiști (veți vedea că e mult mai greu decât pare!)
  • Enervarea PNL poate fi criteriu de departajare
  • Amuzamentul poate fi criteriu de departajare în caz de mocirlă general(izat)ă
  • Dacă totuși nu se pot îndeplini niciuna din condițiile de mai sus, atunci de oferit o explicație cât mai clară pentru opțiunea PNL/PSD/[traseist PNL]/[candidat fără șanse]

Așadar, fără pretenția de a fi un ghid complet, vă prezentăm ghidul electoral – precum și justificările fiecărui element. Ghidul este ordonat alfabetic și este, desigur, pentru cei 20-21 de oameni care ne urmăresc.

București

Primar general: Octavian Bădescu (AD)/Traian Băsescu(PMP) [obs. 1]

Listă de consilieri generali: Alternativa Dreaptă

Locurile eligibile (best case scenario):

1) Licxandru Valentin

2) Alexandru Radu

 Primar de sectorListă de consilieriObservații
Sectorul 1Clotilde Armand (USR)PMP (8)2
Sectorul 2Marian Cătălin Militaru (PMP)PMP7
Sectorul 3Robert Negoiță (București 2020)PMP6
Sectorul 4Daniel Băluță (PSD)PMP4
Sectorul 5Daniel Marian Vanghelie (PSDI ?!?)PMP3
Sectorul 6Ștefan Viorel Florescu (PMP)PMP5

Observații:

  1. În cazul Primăriei Generale sunt două școli de gândire: Votul ideologic și votul pentru a enerva stabilimentul. Ideologic, candidatul independent susținut de AD, antreprenorul Octavian Bădescu este fără dubiu cea mai bună opțiune – experiență dovedită în mediul privat mare (ridicat afaceri la milioane de euro fără prieteni în Sistem), bun cunoscător și practician al noțiunilor de dreapta și cu cea mai sănătoasă viziune în ceea ce privește bugetarii în general. Votul pentru a enerva stabilimentul clar cel mai bine merge spre fostul președinte al țării Traian Băsescu, candidatul susținut de Partidul Mișcarea Populară. Din punctul nostru de vedere ambele opțiuni sunt bune pentru obiectivul aplatizării PNL – una pune bazele unei construcții mai sănătoase, cealaltă enervează la culme „lumea bună”.
  2. Singurul candidat al alianței PNL-USR care clar nu e din același aluat cu restul este Clotilde care, spre deosebire de restul colhozului, are deja un trackrecord dovedit ceva mai spre dreapta. Sigur, e departe de-a fi o opțiune ideală – dar dintre candidații cu șanse de la Sectorul 1, e cea mai bună opțiune. În plus, este și candidatul cel mai puțin probabil să lingă ciubota PNL. Să zicem că surse apropiate au declarat pentru noi asta 😀
  3. În cazul sectorului 5 lucrurile sunt mega complicate – în sensul că absolut toți candidații sunt terrible în viziunea noastră. Dar dintre toți ăia terrible, cel care produce cel mai mult amuzament. Vanghelie enervează și PSD-ul (ba chiar are partid care se cheamă PSDI 🤡) și enervează și „lumea bună” (care în perioada asta pretinde că PNL nu e cancer metastazic). Nasol e că oricine câștigă, locuitorii sectorului 5 pierd. Dar măcar distracție să fie în timp ce se scufundă vaporul. Vouă nu vă e dor de un Vanghelion ca pe vremuri? 🤡
  4. Sectorul 4 pare să fi fost uitat de toți. Marea alianță „dă dreapta” vine cu o anonimă de la PLUS de care nici nu ai cum să faci mișto. Că adormi după maximum 3 minute după ce-o auzi vorbind. PSD are cel mai șters primar în acest sector (și care evident candidează pentru un nou mandat) iar site-urile mai micuțe care totuși se uită și la ceilalți candidați în afara PNL-PSD omit cu totul Sectorul 4. După o vizită în teren, însă, conchidem că actualul primar – așa mega-șters cum e – este totuși de preferat în dauna contracandidatului de la PLUSSR.
  5. În sectorul 6 e greu de crezut că nu va fi reales actualul primar. Între timp, candidatul PNL, domnul Ciucu, a apărat majoritatea abuzurilor regimului Orban încercând cu toată nesimțirea să ne convingă că încălcarea Constituției de către regim este rodul imaginației conspiraționiste și nicidecum jurisprudență stabilită, de netăgăduit și obligatorie inclusiv și mai ales pentru PNL. Drept urmare, pentru a enerva lumea bună, noi mergem pe candidatul PMP pentru a susține proiectul de-a pedepsi PNL pentru nesimțirea și aroganța sa. Gabriel Mutu (PSD) nu a fost o opțiune deloc.
  6. Robert Negoiță este un primar decent. Punct. Niciunul dintre contracandidați nici măcar nu se apropie ca relevanță. Faptul că s-a certat cu PSD e chiar încă o bilă albă pentru Negoiță. Da, da, știm, știm, e corupt. Arătați-ne și nouă babă frumoasă, copil cuminte și primar necorupt.
  7. Ca și în cazul sectorului 4, și sectorul 2 prezintă o listă cu candidați perfect șterși. Dacă la sectorul 1 s-au înghesuit VIP-uri din toate partidele, Sectorul 2 e ca și cum nu există. Cel mai probabil Dan Cristian Popescu pleacă cu prima șansă – însă el nu se încadrează criteriilor noastre fiind recent plecat din PNL. Astfel că nu rămâne decât o opțiune pentru amuzament – așa că noi propunem candidatul PMP. Nu va câștiga. Dar va fi amuzant să vedem lumea bună tremurând dacă acesta va scoate un scor bun.
  8. În același registru, votatul listelor de consilieri ai PMP la sectoare ajută la slăbirea viitoarei influențe a PNL în București. În perioada asta, presa miluită vă tot spune că în consilii cei din PMP ”au votat cot la cot cu PSD” însă în realitate asta s-a întâmplat mai degrabă ocazional. Ca regulă consilierii PMP au votat destul de independent și rar s-au aliniat unei agende impuse de un partid mai mare. Pe scurt – consilierii PMP enervează des ambele partide. De-aia merită votați. Tot ce e rău pentru PNL-PSD este în sine un lucru bun pentru oamenii obișnuiți.

Alba

Președinte CJ: Ioan Dîrzu (PSD)

Lista de consilieri județeni: USR

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
Alba IuliaGabriel Pleșa (USR)USR

Realist vorbind pentru CJ toate partidele își cam bat joc încercând să facă culoar pentru președintele în exercițiu. USR motivează prin lipsa de cadre, PMP motivează prin lipsa de interes. PSD îl trimite pe Ioan Dîrzu, parlamentarul cel mai activ în tragerea la răspundere a lui Marcel Vela din timpul stării de demență-urgență. Măcar din perspectiva asta ar merita votat – deși nu este fundamental diferit față de niciunul dintre contracandidați.

În ceea ce privește lista pentru CJ, USR propune un amalgam de trădători din PNL și figuri complet necunoscute. Din punctul ăsta de vedere, e posibil să iasă de-o aplatizare cu fainoșag dacă USR obține suficiente locuri în CJ. De aceea noi recomandăm votarea lor la CJ Alba.

Alba Iulia. Principalii candidați cu șanse sunt doi PNL-iști. PNL-istul Gabriel Pleșa trecut la USR și PNL-istul Paul Voicu susținut puternic de baronul local al județului Mircea Hava. Gabriel Pleșa însă a avut bunul simț ca o dată cu trecerea la USR să demisioneze din funcția de viceprimar și să se dedice noului partid. De asemenea, Pleșa provine din facțiunea PNL care a refuzat fuziunea cu PD-L și a plecat după ce a constatat că nici facțiunea Orbán Ludovic nu e mai brează. Oricum, un om supărat rău de tot pe PNL. De aceea noi recomandăm votarea sa – căci și el face parte din clubul de oameni care vor cu orice preț să aplatizeze PNL. Și probabil știe chiar mai bine decât noi de ce aplatizarea PNL este în sine un lucru bun.

În ceea ce privește lista de consilieri, până și shillii PNL admit că e foarte probabil să piardă majoritatea în Consiliul Local Alba Iulia. Însă este important cât de mare va fi diferența. De aceea în opinia noastră un vot pentru lista USR la CL Alba Iulia este de preferat. Nu e o soluție ideală, dar contribuie în mod semnificativ la aplatizarea PNL.

Argeș

Președinte CJ: Adrian Ștefan-Cîrstea (USR)

Lista de consilieri județeni: USR

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
PiteștiCristian Gentea (PSD)PMP
Câmpulung MuscelMarius Dumitrescu (AD)Alternativa Dreaptă

Consiliul Județean actual e osificat de tot. Dacă la nivelul municipiului reședință de județ competiția este cât de cât reală – la nivelul CJ nu există competiție. De aceea merită votat USR la CJ Argeș doar pentru a speria un pic stabilimentul. Greu de crezut că USR va obține șefia CJ dar 1-2 consilieri județeni de la USR ar putea fi utili în următorii 4 ani pentru scurgeri de HONK-uri. Și, desigur, 1-2 consilieri USR la CJ Argeș înseamnă 1-2 consilieri mai puțini pentru Partidul Niciodată Liberal – ceea ce, firește, reprezintă un imens progres pentru județ și pentru țară.

Pitești. În municipiul Pitești lupta se dă între doi pesediști – unul care-și asumă pesedismul pe față (Cristian Gentea), și unul care o dă cotită. Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL, este fost lider de marcă al PSD Argeș și actualmente viceprimar. Actualul primar în funcție este interimar după ce primarul ales a fost demis în 2019 după ce a fost găsit incompatibil de către ANI.

Toți ceilalți candidați la fotoliul de primar sunt eminamente de decor. Drept urmare alegerea este între pesedistul care vrea să aplatizeze taxele locale pentru a proteja business-ul local de impactul guvernării PNL sau pesedistul care e încântat de gustul ciubotei regimului liberalo-medical de la București și vrea să continuie să aplatizeze întreaga viață socio-economică a tuturor. Noi zicem că nu-i grea alegerea.

În ceea ce privește lista de consilieri, considerăm că lista PMP merită un vot pentru a ajuta la extinderea numărului de consilieri care nu sunt direct PSD-iști (așa cum sunt toți de la PSD și PNL în Pitești).

Bacău

Președinte CJ: Valentin Ivancea (PSD)

Lista de consilieri județeni: PSD

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
BacăuStanciu-Viziteu Lucian Daniel (USR)Corneliu Agop (Uniunea Armenilor din România)
BuhușiRezmireș Gheorghe Daniel (Alternativa Dreaptă)Alternativa Dreaptă

Actualul președinte al CJ Bacău (tot de la PSD) nu se află nici măcar pe listă pentru un nou mandat de consilier. În județul Bacău PNL și PLUSR sunt în alianță. La CJ candidatul ”alianței” este de la PNL, drept urmare nu trebuie votat sub nicio formă pentru absolut niciun motiv. PSD însă schimbă aproape integral garnitura în județ ceea ce în sine ar putea fi sursă de HONK. Dacă nu va fi HONK, măcar să nu fie PSD-dar-cu-galben.

Municipiul Bacău. Municipiul se zbate ca un pește pe uscat de la elicopterarea lui Sechelariu încoace și niciunul dintre candidați nu a convins în ultimele 3 cicluri electorale. De data asta, însă, USR vine cu unu’ care e mai uns cu mai multe alifii. Lucian Viziteu vede lucrurile mult mai altfel (neironic) decât băieții și fetele care s-au tot plimbat prin conducere după căderea lui Sechelariu și, spre deosebire de majoritatea USR-iștilor din județ, chiar se și pricepe la sportul ăsta numit politică. În viziunea noastră, Bacăul are șanse măcar să se oprească din decădere cu Lucian Viziteu primar și cu un CL cât de cât măcar albăstrit. Nu va face minuni – orașul are nevoie de multe reforme – dar măcar nu va fi nici naiv (cum e la modă în USR) și nici bătut în cap (cum e la modă în organizația municipală a PSD de vreo 10 ani încoace).

În cazul listei de consilieri, sunt prea multe nume vechi pe liste astfel că noi considerăm că susținerea listei UAR cu un singur nume e de bun augur. Fostul antrenor de gimnastică măcar să e pricepe la ceva, nu visează progresisme și nu are condamnări penale. E chiar bun 👌🏻

Orașul Buhuși. Orașul a stat în umbra lui Ionel Turcea între 2000 și 2016. O întreagă generație a crescut în oraș cu eternul primar PSD cu muuuulte probleme penale. Prin 2011 circula chiar un banc prin oraș: ”Dacă intră Turcea la închisoare, atunci vom ști că vine sfârșitul lumii”

Sfârșitul lumii n-a venit dar nici Turcea n-a intrat la închisoare deși a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese și declarat incompatibil de ANI. Turcea însă s-a judecat aproape patru ani cu ANI și într-un final a câștigat, instanța hotărând că prelungirea interdicției este abuzivă astfel că ”eternul primar” va candidat pentru un nou mandat, de data aceasta din partea Pro-România.

După 2016 lucrurile au început să se (mai) schimbe în (mai) bine odată cu elicopterarea lui Turcea. Problemele din oraș nu se mai rezolvau cu o donație de 100 de lei din partea primarului pentru partea vătămată (da, fără glumă!) – ci ceva mai în sensul legii. Actualul viceprimar, Rezmireș Daniel (AD) a fost unul din oamenii care au condus începutul de reformă într-un oraș rămas blocat în timp undeva prin 2001 vreme de circa 15 ani. De aceea în opinia noastră actualul viceprimar merită susținut pentru un mandat de primar – mai ales în condițiile în care reformele împinse de el au fost și sunt apreciate de comunitate.

Bihor

Președinte CJ: Simona Bișboacă (USR)

Lista de consilieri județeni: PMP

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
OradeaMircea Jacan (Partidul Oamenilor Liberi)POL
BeiușSorin Brișcan (USR)USR

Renunțarea bruscă a lui Ilie Bolojan de la a mai candida pentru încă un mandat (al patrulea) la cârma Primăriei Oradea a deschis oportunități noi. În teorie UDMR și PSD se află în alianță în județul Bihor – dar presa locală deja vorbește despre asta la trecut, menționând că ”UDMR a găsit mai bine” aliindu-se cu PNL la nivel de județ. Drept urmare, pentru șefia CJ trebuie fragmentat votul cât mai mult întrucât Ilie Bolojan nu are o notorietate foarte mare la nivel de județ în afara Oradiei. USR propune o doamnă antreprenor. Good enough.

În ceea ce privește lista de consilieri, principiul este același – orice pentru a fragmenta o eventuală alianță. PMP Bihor e o filială destul de puternică și drept urmare n-ar fi un vot irosit și ar contribui la efortul general de a submina PNL.

Oradea. Retragerea lui Ilie Bolojan schimbă un pic lucrurile. Dacă Ilie Bolojan rămânea să candideze, nu se punea problema sub nicio formă ca PNL să nu câștige primăria. Însă, cel care va candida în locul lui Bolojan din partea PNL – viceprimarul Florin Birta – nu se bucură de aceeași notorietate. Firește, echipa PNL speră să transfere cât mai mult din popularitatea lui Ilie Bolojan către acesta. Inițial USR începuse tare campania însă ulterior s-a fâsâit sub presiunea liderilor de la București (atât ai PNL cât și ai USR). Candidatul PSD este văzut inclusiv de PSD drept mână moartă astfel că avem de-a face cu un blat generalizat.

Drept urmare, merită forțată nota cu Partidul Oamenilor Liberi. Candidatul de la primărie – Mircea Jacan – este fost jurnalist și în prezent director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Ca standard, POL Oradea își propune să scoată din minți toate facțiunile politice 👌🏻

Beiuș. PNL propune un candidat despre care gurile rele spun că abia a ieșit de la dezalcoolizare. În orice caz, candidatul PNL este în prezent primar în altă localitate din județ (Lazuri de Beiuș) și vrea un ”upgrade”. PSD o propune pe fosta șefă a organizației de femei. Ugh. PLUSR vine însă cu un antreprenor local fără prea multe pile și care a crescut muncind și aducând valoare economică în comunitate.

În viziunea noastră PLUSR oferă cea mai mică doză de cancer în Beiuș.

Botoșani

Președinte CJ: Federovici Doina-Elena (PSD)

Lista de consilieri județeni: Uniunea Salvați România

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
Mun. BotoșaniCiubotaru Gheorghe (PMP)PSD

Principalii candidați cu șanse la șefia CJ sunt doi PSD-iști. PSD-istul Șoptică între timp în PNL și PSD-ista Doina Federovici. Restul candidaților sunt de decor. De preferat este Doina Federovici pentru că a avut atitudinea constant corectă în ceea ce privește derapajele anticonstituționale ale PNL. Altfel? Dumnezău cu mila.

Obligatoriu lista USR la CJ Botoșani pentru că, la fel ca și la Iași, USR-ul local încă face opoziție cât de cât pe bune. Un CJ cu Doina Federovici președinte și USR mai mărișor ar aplatiza un pic și mafia altfel transpartinică. Dar doar un pic.

Mun. Botoșani. Singurul candidat cu șanse cât de cât de-a-l detrona pe primarul PNL-ist în funcție pare să fie Gheorghe Ciubotaru, fondatorul ElectroAlpha Botoșani – om cu notorietate în oraș și în genere văzut mai puțin nasol decât mai toți ceilalți politicieni locali. Va fi greu și pentru că în spatele primarului în funcție stă Costel Șoptică – un politician educat integral în PSD și foarte abil (candidat al PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean și tartorul de facto al filialei). Cu astea spuse, nu găsim altă variantă mai bună de-atât pentru primăria reședinței de județ.

În cazul listei de consilieri, la nivelul municipiului prietenia PSD-PNL nu merge la fel de bine ca în restul județului astfel că un CL cu prezență PSD mai mare va fi util în următorii ani pentru a frâna elanul revoluționar PeNeList.

Brăila

Președinte CJ: Viorel Botea (PMP)

Lista de consilieri județeni: PMP

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
BrăilaLucian Căprariu (Brăila Nouă)USR
FăureiStăncescu Virginia (PMP)USR
IancaGurgui Neculai Iancu (PMP)Partidul Brăila Nouă

Județul Brăila este unul complet acaprat de USL. Oricine nu este din PSD-PNL în esență cam nu există în județul Brăila. Dintre partidele mai mici (USR, PMP, Pro România, etc.) doar PMP sort-of-oarecum mai există. Din sondajele la nivel de județ reiese că ”binomul” PSD-PNL tot pierde voturi dar nu toate se regăsesc în dreptul altor partide – semn că mulți sunt pur și simplu scârbiți și nu vor vota.

Chiar și-așa, un vot pentru garnitrura PMP la nivelul județului ar ajuta măcar la menținerea breșelor existente (și în prezent PMP are prezență în CJ Brăila) fără a ajuta elanul revoluționar cringe al PLUSR (mai mult PLUS decât USR în jud. Brăila) și fără a contribui la perpetuarea baroniadei PSD-PNL. Din păcate nu există o soluție entuziasmantă și viabilă pentru vârful județului Brăila ”etapa” asta.

Mun. Brăila. Municipiul reședință de județ este fief PSD literalmente dintotdeauna și dacă e să folosim logica de tipul „wisdom of the crowds” – este de așteptat să și rămână așa. Edilul în funcție Marian Dragomir (PSD) a măturat cu toată concurența în 2016. Însă, este de așteptat ca lucrurile să fie un pic mai strânse de data aceasta și pentru că PNL nu se prezintă cu candidat propriu ci preferă să-l susțină pe Lucian Căprariu președintele partidului local Brăila Nouă și consilier local. În decembrie 2018 l-am vizitat pe domnul Căprariu care a stat de vorbă cu noi preț de peste 100 de minute (vedeți interviul aici). Dacă e cineva cu o șansă măcar cât de cât să învingă edilul PSD, acela este candidatul partidului Brăila Nouă.

Cu astea spuse, și în cazul în care Lucian Căprariu câștigă și în cazul în care pierde, cel mai rău lucru posibil ar fi ca PNL să aibă prea multe voturi în Consiliul Local. De aceea noi sugerăm un vot pentru USR la CL Brăila pentru a scoate din minți binomul PSD-PNL indiferent de culoarea celui care va ocupa fotoliul de primar până în 2024.

Cluj

Președinte CJ: Bogdan Costea (Partidul Verde)

Listă de consilieri județeni: Partidul Republican

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
Cluj NapocaRadu Lupaș (Partidul Republican)UDMR
FloreștiFlaviu-Dacian Udrea (USR)Alternativa Dreaptă
DejMorar Costan (PNL)UDMR
GherlaNeselean Ioan (PSD)UDMR
Turda
Câmpia Turzii

În opinia noastră niciunul dintre candidații la șefia Consiliului Județean Cluj nu merită votul nostru. Dar, cum am promis că nu vom recomanda anularea buletinului de vot, l-am selectat pe candidatul Partidului Verde în ideea că nu deranjează pe nimeni. Strict ca să nu fie buletin anulat. PMP vine cu singurul om din PMP Cluj pe care nu l-am putea recomanda, USR vine cu un individ pe care nu l-am pune în nicio funcție nici măcar să ne conducă dușmanii iar PNL vine cu Alin Tișe. Există voci din zona de dreapta care spun că Senatorul Lungu (candidatul PMP) ar trebui recomandat întocmai pentru succesul său recent cu privire la aplatizarea ideologiei genderiste în școli. În opinia noastră acel succes îl califică pentru un nou mandat de senator – dar nu și pentru administrator al județului.

Cel mai probabil candidatul PNL va câștiga însă, în opinia noastră, nu mai este o opțiune bună așa cum a fost în alți ani. De aceea nu recomandăm votarea lui.

În ceea ce privește lista de consilieri, preferăm Partidul Republican din simplul motiv că vine cu o influență din zona antreprenorială a județului – motorul economiei cum ar veni. Antreprenorii județului nu au nici acum o reprezentare politică măcar semi-decentă. Ar fi un pas important dacă Partidul Republican ar da un consilier județean. Șansele sunt mici, dar merită încercat.

Este de reținut că în județul Cluj nu prea există partide. PNL, PSD, Pro România, UDMR și PMP sunt esențialmente același partid la nivelul județului Cluj cu foarte puține excepții (vezi UDMR Dej sau PMP Turda).

Cluj-Napoca. Nu se pune problema ca Emil Boc (PNL) să piardă primăria. Boc este un primar măcar decent (chit că nu ne place nouă PNL-ul astăzi). Drept urmare, criteriul amuzamentului intră în discuție.

Un vot pentru republicanul Lupaș ajută în două feluri: Enervează susținătorii PLUSSR (întotdeauna un lucru bun când vine vorba de USR Cluj – cea mai extremistă și mai far-Left filială din țară) și, de asemenea, un vot pentru candidatul republican poate încuraja pe viitor o mai deasă implicare a antreprenorilor în politică.

În ceea ce privește lista de consilieri, mai ales după elicopterarea lui Péter Eckstein-Kovács, UDMR mereu a avut oameni tolerabili prin Consiliul Local. N-au venit nici cu PSD-isme și nici n-au lins ciubota PNL-ului. E un motiv suficient pentru a le fi votată lista pe 27 septembrie la Cluj Napoca.

Florești. Primăria celei mai mari comune din România are nevoie urgentă de o schimbare. La fotoliul de primar însă principalii candidați cu șanse sunt primarul în exercițiu recent exclus din PNL și o rudă a acestuia care candidează din partea PNL. Urâtă situație. Merită încercat totuși cu candidatul USR fie și prin prisma faptului că filiala din Florești a USR diferă mult de standardul clujean. Un rezultat bun al candidatului USR ar putea fi folosit ulterior ca argument că direcția din USR Florești ar fi mai potrivită decât direcția în stilul Emanuel Ungureanu..

În cazul consilierilor locali, însă, lucrurile sunt mai clare – Alternativa Dreaptă având o listă de consilieri acceptabilă și care poate spera în mod rezonabil la măcar un loc. Astfel că clujenii cu buletin de Florești au ce vota dacă nu vor să susțină mafia galbenă din comună care a ajuns sub Șulea atât de haram încât până și PNL Cluj caută să păstreze „distanța socială” de aceasta.

Dej. În municipiul Dej primarul în exercițiu – Ing. Morar Costan – a fost ales din partea PSD în 2016. În iulie 2020 acesta a trecut la PNL. Chiar și-așa, Morar Costan rămâne opțiunea noastră pentru municipiul Dej (contrar trendului național) întrucât progresul în ultimii 4 ani este evident. Domnul Costan a preluat primăria cu datorii imense și astăzi poate discuta chiar și de excedente pe lângă investiții masive în infrastructura orașului și luarea în serios a mai multor probleme sociale din oraș.

Cu astea spuse, domnului Costan nu ar trebui să i se dea un CL la cheie cu NPC-uri din PNL. Însă și un vot pentru PSD ar fi o idee proastă întrucât PSD-iștii ar putea dori să se răzbune pe primar în detrimentul dejenilor. În opinia noastră, un vot pentru UDMR la CL Dej este optim, consilierii UDMR votând deseori după meritul proiectului și mai rar politic în ultimii ani (chiar și înainte de 2016).

Gherla. Principalii candidați cu șanse sunt primarul în exercițiu Neselean Ioan (PSD) și primarul din perioada 2004-2012 Drăgan Ovidiu (PNL). Candidatul PNL a pierdut în 2012 pentru că devenise arogant, autoritar și complet deconectat de realitățile orașului (după cum parțial chiar el însuși recunoștea după alegerile din 2012). Candidatul PSD a fost în situație de incompatibilitate între 2013 și 2016 ca viceprimar pentru cumul de funcții. Recursul la acea decizie se va judeca în… 2023. Și nu e singurul politician local în situația asta.

Ce este cert e că după alegerea lui Neselean lucrurile chiar s-au îmbunătățit în oraș. Departe de așteptările din ce în ce mai ridicate ale locuitorilor – dar mai mult decât sub administrația PNL (lucru în sine o performanță ca primar PSD într-un fief PNL). Alegerea va fi una foarte strânsă, electoratul lui Neselean fiind foarte apatic în vreme ce cel dedicat candidatului PNL este marginal mai energic. Greu de spus cine va câștiga însă noi am merge pe mâna primarului în funcție căci acesta măcar nu te ia de prost.

UDMR se așteaptă să obțină minimum 10% din voturile valabil exprimate la CL Gherla. Odată cu elicopterarea revoluționarilor progresiști din UDMR Gherla, un vot pentru lista lor de consilieri este un pariu sigur și în orice caz preferabil cloacei PSD-PNL sau, mai rău, USR.

Galați

Președinte CJ: Oana Claudia-Iurescu (PMP)

Lista de consilieri județeni: PACT

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
GalațiAndrei Velea (PACT pentru Galați)Alternativa Dreaptă

Șefia Consiliului Județean Galați foarte probabil va merge din nou la PSD-istul Costel Fotea deși, realist, județul chiar are nevoie de o schimbare. Cei care vor schimbare nu preau au de ce să voteze cu candidatul PNL pe care inclusiv fanii PNL îl recunosc drept cel mai slab lider PNL Galați de la înființarea filialei. În afară de lovitura de imagine prin cooptarea luptătorului K1 Cătălin Moroșanu în capul listei pentru CJ Galați, George Stângă nu se poate lăuda cu prea multe.

Noi o recomandăm însă pe Oana Claudia Iurescu celor care vor schimbare la vârful județului. Consilierul local din partea PMP a fost destul de consecventă în ultimii 2 ani întru identificarea și corectarea neregulilor din municipiul reședință de județ și, spre deosebire de candidatul PNL, pare și că ar vrea să câștige. Și în timpul epidemiei de chinavirus doamna Iurescu nu s-a sfiit să dea de pământ în public cu practicile guvernului liberalo-medical arătând cu dovezi că întocmai minciunile PNL pot crește numărul de victime ale virusului chinezesc.

În ceea ce privește lista de consilieri județeni, noi recomandăm lista de la PACT din simplul motiv că PACT măcar se face că nu e parte din același stabiliment, iar listele partidelor mari sunt… uh… în fine.

Galați. În municipiul reședință de județ este greu de crezut că fotoliul de primar va fi ocupat de altcineva după 27 septembrie. Primarul în exercițiu Ionuț Pucheanu (39 de ani, PSD) a reușit să „ia ochiul” prin faptul că era unul dintre cei mai tineri primari la momentul în care a fost ales și, pe lângă faptul că a fost o pată de culoare printre NPC-uril de la PSD, chiar a mai și făcut pe ici pe colo câte ceva. Desigur, departe de ce-am fi dorit noi, motiv pentru care noi recomandăm încurajarea opțiunii localiste acolo unde există. Și în Galați există PACT pentru Galați. În decembrie 2018 l-am vizitat pe omul nr. 1 de la PACT (video aici).

În privința listei de consilieri atât PACT cât și Alternativa Dreaptă se potrivesc criteriilor noastre. Noi însă mergem pe mâna AD ca fiind cea mai de dreapta opțiune.

Iași

Președinte CJ: Maricel Popa (PSD)

Lista de consilieri județeni: USR

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
IașiCosette Chichirău (USR)USR

În județul Iași PSD și PNL sunt în esență același partid. Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean în funcție s-a descurcat onorabil în ultimii 4 ani – inclusiv cu guvernare ostilă. Ceilalți doi candidați sunt unul foarte toxic (Alexe – PNL) și unul de treabă dar traseist (Marius Bodea ex-PNL acum candidează pentru USR). Pentru lista de consilieri județeni merită votată lista USR pentru că e după chipul și asemănarea lui Cosette: oameni dispuși să intre la rupere și să facă scandal. Cu cât partidele Sistemului se ceartă între ele, cu atât mai bine.

Muncipiul Iași. În municipiul reședință de județ PSD și PNL sunt perfect echivalente. Candidatul PSD pentru fotoliul de primar este deputatul Camelia Gavrila (fostă PNL) iar candidatul PNL este primarul în funcție Mihai Chirica (fost PSD). Cosette Chichirău le dă dureri de cap ambilor. De-aia merită votată. La Iași electoratul are șansa de-a aplatiza și PNL și PSD în același timp 👌🏻

Cu astea spuse, Chirica are fără dubiu prima șansă însă în CL lucrurile ”se joacă”. Cosette este pe primul loc și pe lista de CL astfel că un vot pentru lista USR în municipiul reședință de județ aproape garantează show bun de tot în cazul cel mai probabil al unei administrații Chirica-PNL cu USR-Cosette în „opoziție”. 🤡

Satu Mare

Președinte CJ: Pataki Csaba (UDMR)

Lista de consilieri județeni: USR

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
Satu MareGábor Kereskényi (UDMR)UDMR
CareiEugen Kovács (UDMR)USR

Strict pe realizări, este destul de greu să-l contești pe președintle CJ în exercițiu, UDMR-istul Pataki Csaba. Și cu pandemie, și fără, Consiliul Județean a tot dat înainte cu investițiile cu un spor cu care administrație PNL și PSD din precedentele mandate pre-2016 nici măcar nu-și puteau imagina. Desigur, candidatul PNL insistă că Csaba n-a făcu suficient. Însă noi ne uităm la județ în 2010, 2014 și 2019-20. Schimbarea în bine a început în 2017. Acestea sunt faptele. Drept urmare, noi recomandăm să se meargă tot pe mâna lui Csaba Pataki.

În ceea ce privește lista de consilieri, noi mergem pe mâna USR pentru că la nivel de județ e singurul partid (în afară de UDMR, dacă vă vine să credeți) care n-a făcut campanie militant etnică. Măcar pentru atâta lucru merită răsplătiți cu 1-2 consilieri județeni și concomitent pedepsiți PNL-iștii pentru atitudinea vadimistă din campania pentru Consiliul Județean.

Mun. Satu Mare. Principalul contracandidat al primarului în exercițiu este Dorel Coica (PSD), fost primar al orașului între 2012 și 2016. Oricine a văzut Sătmarul în 2015 și 2020 și nu este orb, observă fără absolut niciun dubiu diferența netă în favoarea actualului primar Gábor Kereskényi. De altfel în 2016 la alegeri bancul circula cam așa: ”Decât un Coica Dorel, mai bine un Gábor ca Kereskényi”. Bancul ăsta ar fi ”discursul urii” în București dar în Sătmar are sens perfect. Și se aplică la literă și în 2020.

Mun. Carei. În Carei/Nagykároly nu există prea multe motive de nemulțumire în ceea ce-l privește pe Eugen Kovács – iar puținele care există sunt aplatizabile și ignorabile ușor în condițiile în care contracandidații sunt foarte șterși sau controversați.

În cazul consilierilor, însă, este de preferat un vot pentru lista USR în ideea de a nu contribui la creșterea fiefului UDMR dar nici la creșterea nejustificată a prezenței PNL în oraș.

Suceava

Președinte CJ: Adomnicăi Mirela Elena (PSD)

Lista de consilieri județeni: Uniunea Salvați România

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
SuceavaMarian Andronache (PMP)PSD
FălticeniConstantin Blanariu (ALDE)Partidul Ecologist Român
RădăuțiOlivia Stan (independent)PMP
Vatra DorneiAdrian Radu Rey (PLUS)Partidul Verde
SalceaEzekiel Belțic (Alternativa Dreaptă)AD

Rădăuți. Orașul este condus de un PSD-ist care e posibil să mai ia un mandat. Merită însă susținută candidata independentă Olivia Stan pentru că, de bine de rău, ar îmbunătăți imaginea orașului și are și o serie de realizări concrete în mediul privat (spre deosebire de toți contracandidații). În cazul listei de consilieri merită votat PMP din simplul motiv că aceștia se află deseori în contradicție cu administrația PSD și, foarte important, nu sunt PNL-iști.

Timiș

Președinte CJ: Călin Dobra (PSD)

Lista de consilieri județeni: USR

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
TimișoaraNicolae Robu (PNL)PMP
LugojGabriela Marinela Hlușcu (AD)Alternativa Dreaptă

La vârful județului obiectivul este prevenirea cu orice preț ca județul Timiș să devină cu totul fief PNL. Actualul președinte CJ, PSD-istul Călin Dobra, are cele mai mari șanse să câștige și în același timp să nu plece capul la penelisme. În ceea ce privește lista de consilieri județeni, cea a USR-ului conține, în opinia noastră, cele mai puține catastrofe și de aceea ar fi, în opinia noastră, cea mai bună opțiune.

Timișoara. Locuitorii orașului de pe Bega au de departe cea mai dificilă alegere de făcut. Problemele actualului primar PNL-ist sunt arhicunoscute și au fost consecvent relatate atât în presa locală cât și cea națională. Pe de altă parte, însă, contracandidatul propus de USR este un individ profund periculos. Dominic Fritz (cetățean german) îi reproșează lui Nicolae Robu că este „naționalist” – ca și cum asta ar fi ceva rău. Globohomo far-left și corupție ideologică la absolut toate nivelurile sau clasica incompetență și corupție pe care o știe toată lumea? Asta e alegerea în fața căreia sunt puși timișorenii. În opinia noastră, cea din urmă este mai puțin periculoasă.

Vaslui

Președinte CJ: Mihai Cătălin-Botez (USR)

Lista de consilieri județeni: PMP

LocalitatePrimarListă de consilieriObservații
VasluiEugen Tăbăcaru (PMP)USR
BârladDaniel Olteanu (ALDE)ALDE
HușiCorneliu Filip (USR)USR

Aplatizarea lui Dumitru Buzatu (Președintele CJ în exercițiu, PSD) este o prioritate pentru oricine semi-rezonabil care locuiește în județul Vaslui. Pe de altă parte, înlocuirea lui cu orice membru PNL mai degrabă ar înrăutăți lucrurile în condițiile în care organizația condusă de Nelu Tătaru și-a arătat deja apetitul nestăvilit pentru nepotisme și corupție. Drept urmare, singura opțiune rezonabilă rămâne candidatul USR care, de bine de rău, nu a apucat încă să facă rău.

În cazul listei pentru consilierii județeni, lista PMP îl conține și pe fostul președinte al CJ Corneliu Bichineț care mai mereu a fost cel mai amuzant din troika Mihalachi-Buzatu-Bichineț ce-a condus județul până în 2016.

Vaslui. Municipiul reședință de județ va fi cel mai probabil câștigat din nou de actualul primar, Vasile Pavăl (PSD). Noi recomandăm votarea candidatului PMP strict pentru a preveni situația din 2016 când Pavăl a obținut trei sferturi din sufragii, dându-i o aroganță prea mare. În cazul consilierilor, merită votată lista USR în ideea că poate așa mai generează niște distracție în următorii 4 ani scoțând la iveală în presă honk-uri masive ale administrației PSD.

Bârlad. Aplatizarea actualei administrații PNL este impetuos necesară. Până la 1 iunie părea că actualul primar – Dumitru Bouroș (Mitică) – nu va avea probleme în a fi reales. Însă, PNL a avut probleme majore în a reuși să strângă minimul de semnături iar apetitul electoratului pentru schimbare a crescut vertiginos, mai ales după încheierea stării de urgență demență. Surse locale ne spun că nici în interiorul organizației județene a PNL nu este văzut foarte bine.

Din partea PSD candidează Constantin Constantinescu (nea Titi) – fost primar al orașului între 2004 și 2016, scos din viața politică de către DNA și puternic pătat în mintea electoratului. USR se prezintă în esență cu o anonimă, cunoscută doar în cercurile presei locale și cam atât.

Rămâne așadar cu șanse de-a câștiga candidatul ALDE, deputatul Daniel Olteanu – plecat din PNL în urmă cu mai mulți ani întocmai din cauza actualului primar. Bine, între noi fie vorba și actualul primar a fost în ALDE o vreme. Asta ca să ne înțelegem cât de complicat e să „joci” alegerile locale doar după principiul ”PSD/PNL man bad”.

În cazul listei de consilieri orice vot care nu e dat PNL-ului ajută foarte mult la Bârlad întrucât PNL în sine este nepopular astfel că e de așteptat ca următorul consiliul local să aibă mai puțini membri din partea PNL. Noi recomandăm lista ALDE pentru că despre cei de pe acea listă avem cea mai puțin proastă părere.

Huși. Tradițional un fief PNL, în 2016 Ioan Ciupilan de la PSD a reușit să câștige (opusul față de Bârlad – tradițional fief PSD câștigat surprinzător de actualul primar de la PNL). Local, înțelepciunea mulțimilor zice că actualul primar va mai prinde un mandat.

În viziunea noastră, însă, administrația nominal-PSD din Huși e prea confortabilă cu ciubota PNL și cu Nelu Tătaru. Drept urmare noi recomandăm evitarea cu orice preț a unui vot pentru PSD sau PNL în municipiul Huși. Un vot pentru USR nu va schimba lucrurile în Huși – dar va enerva actualul stabiliment și va răni și mai mult PNL, ambele lucruri fiind lucruri bune în sine atât pentru Huși cât și pentru România în general.

Ultima actualizare: 25 septembrie 2020