„Analiștii” noștri sunt pe coclauri

„Mobilizarea parțială din Rusia și referendumurile din sudul Ucrainei nu vor schimba nimic.” – Așa încearcă să ne „liniștească” mai toți „analiștii” mainstream.

Ei pierd din vedere faptul că:

1. Doctrina militară a Federației Ruse (doctrina Gherasimov) adoptată în 2013, care trasează principiile și viziunea în baza căreia operează Armata Rusă, are în vedere cinci forme diferite de război: informațional, cibernetic, economic, diplomatic și convențional (pe calea armelor). Este suficient ca unul din ele să se întâmple ca statul rus să se considere atacat și să aibă dreptul de a folosi toate tipurile de război pentru a se apăra, însă într-un raport de 4 la 1, însemând 80% mijloace non-militare și doar 20% război în sensul de acțiuni militare. Intern, rușii au folosit doctrina pentru justificarea anexării Crimeii și a războiului din Donbas. Printre mijloacele non-militare de luptă cu alt stat, doctrina include: creșterea de la zero a opoziției politice, susținerea opoziției politice și schimbarea conducerii politice a țării.

2. Adică exact ce a făcut Rusia de la Petru cel Mare încoace în orice țară de graniță pe care a vrut să o „elibereze”, inclusiv în Principatele Române, exact ceea ce a făcut și în Ucraina și exact ceea ce face acum în Basarabia. Protestele partidului pro-rus ȘOR, susținut cu mare entuziasm din prostie și ticăloșie de niște oameni politici din România, au ca scop demiterea guvernării actuale de la Chișinău și înlocuirea ei cu o guvernare explicit pro-rusă, întoarcerea Republicii Moldova cu fața spre Moscova. Nu este vorba doar despre dorința lui ȘOR de a scăpa de dosarele penale, ci despre geopolitică.

Având în vedere actuala ecuație parlamentară, unde PAS (partidul Maiei Sandu) deține majoritatea este cam greu de crezul că se poate întâmpla asta curând. Există două intervale de timp:
a. La parlamentarele din 2025 să ne trezim cu o majoritate PCRM+PSRM+ȘOR (toate pro-ruse), pe fondul greșelilor comise de guvernarea actuală și în lipsa revenirii PAS sau a apariției unui partid pro-românesc sau pro-european credibil care să preia din electoratul dezamăgit al PAS și care să facă guvern alături de PAS.
b. Rușii pot închide robinetul de gaze și să dea vina prin agenții lor din stânga Prutului pe Maia Sandu și guvernarea Gavrilița. Unii parlamentari PAS ar putea ceda presiunilor. La votarea moțiunii de cenzură și pentru apărarea propriului guvern au participat doar 44 din 62 de parlamentari. La „opoziția” pro-rusă au lipsit doar 7 din 37. Am mai văzut intrigi și răsturnări de situații inedite în viața politică de pe Bîc, că nu m-ar surprinde nimic. Cine știe istoria guvernărilor din ultimii 30 și de ani înțelege. Anticipatele ar propulsa direct, la limită, o majoritate pro-rusă.

3. A doua țintă a protestelor, dacă ați urmărit cu atenție, sunt anularea exercițiilor militare de pregătire a Armatei Naționale a Republicii Moldova de către România și NATO și combaterea oricărui ajutor militar occidental pentru Republica Moldova.

După ce ar avea controlul politic asupra Basarabiei, comuniștii, socialiștii și oamenii lui Șor ar putea să „rezolve” două probleme mai vechi, adică Donetsk-ul și Lugansk-ul nostru: Transnistria și Găgăuzia.
a. Transformă RM în stat „asimetric” sau federal, dând putere de decizie Transnistriei și Găgăuziei asupra Chișinăului, ceea ce ar lega definitiv Basarabia de Rusia; sau
b. RM le susține autodeterminarea (independența), le-o recunoaște, iar după acestea de unesc cu Rusia – plan care l-ar implementa Moscova doar într-o situație de criză (reunirea Basarabiei cu România sau aderarea clară a RM la UE).

Pentru asta, ca să nu se mai repete vreun „război civil” (cum vorbește Rusia despre Războiul din Transnistria din 1992 când ea a atacat Republica Moldova ca să prevină reunirea cu România) Rusia va trimite din nou „trupe de pacificare” în Moldova, ca „fasciștii români” să nu se răscoale împotriva „etnicilor ruși”. Adică Rusia își va întări prezența militară în Basarabia, eventual cu rezerviști/recruți din Bureatia și Iakuția, dar și cu trupe bine antrenate.

Cu această ocazie, Rusia ar putea încerca deschiderea unui front nou prin Transnistria. Da, știu, sună prost din punct de vedere strategic la momentul dat, dar la câte decizii proaste au luat Putin și Șoigu nu m-ar mai mira nimic. Foarte probabil nu s-ar întâmpla imediat peste noapte, ci abia când rușii ar avea siguranța că Armata Ucrainei nu ar putea să ducă o contraofensivă serioasă împotriva Transnistriei – adică atunci când și-ar îndeplini planul expus mai sus privitor la federalizarea RM.

4. Referendumurile din regiunile Donetsk, Lugansk, Zaporojia și Herson este clar că vor fi fraudate și că „nu vor fi recunoscute de lumea civilizată”, însă pe ruși îi ajută ca să își fundamenteze juridic, pentru ei, „apărarea teritoriului țării lor”. Din moment ce ele vor fi încorporate în Rusia, iar Armata Ucraineană se luptă să le elibereze (ocupe în termeni moscoviți), Putin va spune că Rusia este atacată de Ucraina și atunci își vor găsi motive și resurse umane să reia ofensiva la nord (Kiev, Chernihiv, Sumî) și să invoce clauza de apărare mutuală din tratatul CSTO (alianța militară din spațiul CSI), chemând în sprijinul lor trupe din Belarus în principal, dar poate și din Kârgâstan, Tajikistan etc., care vor declara de facto război Ucrainei. Mulți dar proști, că am văzut cu toții cum s-a mobilizat a doua armată din lume. Însă așa cum s-a râs de ei, așa și reușesc încă să țină o bună parte din teritoriile ocupate din sudul Ucrainei.

Unde este România în tot filmul acesta?

Klaus Iohannis îl decorează pe Marian Lupu, mâna dreaptă a lui Plahotniuc și un mare moldovenist și anti-român, diverși oameni politici asociați cu PNL îl ajută pe ȘOR cu campania electorală, iar despre interconectarea energetică nu se știe clar dacă este operațională și dacă noi putem deschide robinetul când îl închid rușii. La București sunt alte priorități, cum ar fi creșterea salariilor parlamentarilor în plină criză.

Guvernul și partidele de la București trebuie să:

1. Pregătească la modul serios și urgent interconectarea energetică (gaz, energie electrică) și să fie dispusă să ofere energie la preț redus, pe datorie, pentru Basarabia.

2. Să ofere cetățenilor săi din afara granițelor un program dedicat pentru satisfacerea stagiului militar, astfel încât aceștia să fie pregătiți să-și apere țara. Doar în Republica Moldova sunt circa 800.000 din care cel puțin o trebuie sunt bărbați de vârstă matură. 🙂

3. Să liberalizeze regimul armelor și munițiilor – inclusiv să elimine taxele. Ar fi un catalizator ar politicii de deterrence (descurajare) a oricărei acțiuni a Rusiei în zonă.

4. Să elimine TVA la gaz, curent electric, carburanți și să scadă nivelul accizelor. Scăderea taxelor crește nivelul bunăstării, creșterea nivelului bunăstării duce la creșterea bazei de impozitare. Banii pe care nu îi mai cheltui pe facturi, îi dai pe altceva, îi investești etc. Un popor lăsat în pace să își ducă viața va avea și pentru ce să lupte, iar țara va fi capabilă să treacă ușor prin crize. A se vedea Polonia.

5. Să transmită partenerilor euro-atlantici că da, suntem în alianță cu ei, dar orice politici agresive care intră în contradicție cu fundamentul creștin și conservator al acestui popor vor da doar prilej pentru Rusia și propaganda ei să le exploateze. Așa „retrograzi” și „medievali” cum suntem noi ne ținem de alianțele noastre, dar devenim mai slabi când ni se cere să devenim ceea ce nu suntem. Este o constantă a istoriei românești care nu se va schimba. Valabil și pentru stânga Prutului, unde progresismul nu a făcut altceva decât să crească voturile partidelor pro-ruse.

Istoria ne învață că din orice criză poți ieși câștigător. Dacă știi cum să joci. Iar România ar putea ieși câștigătoare dacă în fruntea ei ar fi oameni vizionari, înțelepți și curajoși, nu slugarnici, hoți și căcăcioși.

Recorder.ro demonstrează de ce avem nevoie de FARA

Este necesară o lege tip Foreign Agent Registration Act în România. Am explicat de ce acum câteva zile.
Ei bine, ieri compania pe care o dădeam exemplu de agent străin în sensul legii americane a publicat o investigație despre presa miluită:

Recomandăm cu căldură vizionarea materialului. Conține o eroare de interpretare a legii la minutul 20:36 – unde PSD este acuza că încalcă legea prin practicile sale. Acest lucru pur și simplu nu e adevărat. PSD se comportă imoral, mizerabil, poate chiar anti democratic, poate chiar împotriva spiritului legii și/sau a democrației liberale. Dar sigur-sigur nu încalcă legea.

În afară de acea scăpare, totuși, materialul de la Recorder este unul foarte bun. Este o investigație clasică de presă despre cum restul presei e miluită cu bani public de partide. Investigația e făcută în tandem cu ceva ONG obscur și Europa Liberă. Nimic în neregulă cu asta.

Însă, neintenționat, acest material demonstrează și de ce avem nevoie de o versiune românească a Foreign Agent Registration Act.

Recorder îl presează (pe bună dreptate) pe Ciolacu să spună exact căror instituții de presă le-a dat bani din subvenția de partid (care sunt bani publici și deci prezumtiv supuși cerințelor de transparență). Însă Recorder o face de pe prezumția că ei înșiși sunt ”societatea civilă” care trage Puterea la răspundere.

Atâta doar că nu-i chiar așa. Recorder este finanțat parțial de Comisia Europeană (deci tot din bani publici) și partenerii de investigație sunt finanțați de Congresul American (deci tot din bani publici). Asta arată nu doar ipocrizia Recorder (nu că ar exista vreo fițuică de presă care să nu fie ipocrită) dar și acest moral outrage are la rândul său un beneficiar.

Recorder îi impută (din nou, pe foarte bună dreptate) lui Ciutacu, Gâdea și Prelipceanu că își schimbă comportamentul în cadrul emisiunilor plătite cu bani grei de către partidele politice – jurnaliștii devenind doar simpli amfitrioni, fără știrea publicului care sunt lăsați să creadă sau induși în eroare că urmăresc un talk show pe bune.

Însă ce nu spune materialul (și ar spune, dacă am avea FARA) e că fix aceeași critică se aplică și pentru Recorder. Și asta se poate proba oricând prin ce nu spune niciodată Recorder.

Sigur, e posibil să mă înșel. Dar, ca să fie clar că mă înșel, ar trebui să vedem la Recorder o vehemență măcar comparabilă și pe subiecte precum:

Desigur, și alte subiecte. Dar măcar astea trei.

În materialul citat mai sus USR primește 10-15 secunde. O menționare în treacăt că au fost ”mai transparenți” și… atât. Asta deși, din ancheta publicată în același timp de Europa Liberă, aflăm că de fapt și USR folosește fix aceleași scheme pe care le folosește și PNL și PSD.

Desigur, nu e nimic ilegal în asta (în ciuda a ceea ce pretinde Recorder) dar e deja a 15-a oară consecutiv când partidul condus de Drulă este tratat cu mânuși de copil în situații absolut identice cu cele în care se află alte partide împotriva cărora Recorder se dă de ceasul morții că vai de mine moralitatea, legea, deontologia ș.a.m.d.

Mai apoi, dacă am avea FARA în România, pe lângă că ar ști toți cei care privesc materialul că au de-a face cu un agent străin, am putea pune (legal și legitim) și alte întrebări precum:

  • Există vreun partid în România care primește finanțări din străinătate? Și dacă da, care?
  • Există vreun post TV în România care e finanțat din străinătate? (în afară de Antena 3 care e pe față cu CNN-ul)

Dacă Recorder făcea jurnalism onest și ”pus în serviciul public” așa cum se laudă – ei bine, e în interesul public să știm dacă partidele din România manipulează bani străini și, dacă nu cumva dă banii plătitorilor de taxe unor entități subordonate unor interese străine.

Desigur, o astfel de întrebare ar pune la îndoială și legitimitatea Recorder or… asta ar strica un pic feng shui-ul. Dar, cred eu, nu cu foarte mult. La urma urmei materialele sunt de calitate și oamenii îi vor urmări oricum (și e foarte bine că toți sunt liberi să o facă sau nu). Însă dezvăluirea părtinirii este și ea importantă.

E important că Recorder a dezvăluit că ”interviul” lui Prelipceanu cu Viorica Dăncilă era de fapt plătit cu zeci de mii de euro de PSD. Dar, la fel de important e să știm și în interesul cui. E posibil ca răspunsul chiar să fie cel din generic: în interesul public. Dar un răspuns mai convingător l-am primi printr-un mecanism de tip Foreign Agents Registration Act.

Hai, curaj, stimați aleși!

Hai să dăm drumul la dezbaterea privind influența străină în spațiul public și de advocacy din România. Dar toate influențele, nu doar unele și fără zvonuri. La concret: cine cui dă și de ce. E și în interesul Statului și în interesul publicului ca aceste informații să fie dezvăluite.

Și asta n-o va face presa (fie pentru că n-are cum, fie pentru că nu vrea). De aia ne trebuie o lege!

Este necesar un echivalent al FARA în România

Partenerul strategic are o lege numită oficial 22 U.S.C. § 611 et seq. Ca și în România, și în SUA legile au nume oficiale cumplit de dificil de ținut minte. Însă, așa cum în România nu spunem Legea 1/2011 ci ”Legea Educației Naționale” – așa și-n SUA nu zice nimeni 22 U.S.C. § 611 et seq. ci Foreign Agents Registration Act (FARA).

Adoptată în 1938 (și inițial botezată Foreign Propagandists Registration Act of 1938) cu scopul de a combate propaganda nazistă, FARA nu e chiar o lege, cât mai degrabă un set de legi care au evoluat în timp (și cărora li se adaugă case law și jurisprudență inclusiv constituțională). Evident, a suferit modificări – întocmai pentru că versiunea inițială era prea ”exaltată” și călca pe coadă Primul și cel de-al Patrulea Amendament.

Avantajul unei democrații tinere (precum România) este că nu trebuie neapărat să mai treacă prin tot acest proces – cu condiția ca versiunea românească de FARA să fie concepută cu înțelepciune și cu înțelegerea că libertatea de exprimare este pentru toată lumea de bună credință atâta vreme cât toată lumea știe cu cine are de-a face.

FARA, pe (foarte) scurt zice așa:

Toate activitățile și finanțările trebuie declarate (și făcute publice pe site-ul Ministerului Justiției) dacă sunt

    • întreprinse de indivizi sau organizații care se află sub controlul
      • unui guvern străin, sau
      • a unor organizații sau persoane din afara Statelor Unite
    • Sau dacă acționează la ”ordinul, cererea sau controlul”
      • unui guvern sau organizații sau persoane din afara SUA, sau
      • a unor persoane care sunt controlate sau subvenționate într-o proporție mare de o entitate străină

Altfel spus: dacă reprezinți interese non-americane, vrem să știm și noi. Și prin ”noi” înțelegem nu doar guvernul sau Department of Justice – ci ”noi” americanii. Căci toate înregistrările sunt publice și oricine le poate accesa.

Sigur, în practică, legea nu e perfectă. Spre exemplu te poți trezi că trebuie să te înregistrezi ca ”agent străin” dacă ai lucrat cu/pentru un politician străin în altă țară acum 4-5 ani – indiferent dacă respectivul politician e la putere sau nu, sau dacă măcar e influent. Chiar și-așa, este un instrument util.

De ce avem nevoie de FARA în România?

În primul rând pentru că spațiul nostru politico-mediatic chiar este doldora de agenți străini în sensul legii americane.

G4Media, de pildă, a fost finanțat de ”Democracy Fund” (cândva o instituție respectabilă și bipartizană, dar care în 2020 și-a declarat pe față aderarea la extrema-Stângă) și de Konrad Adenauer Stiftung – fundația de partid a CDU, același CDU care este de vină pentru o mare parte din criza energetică din Europa în general și Germania în special. Putin ar fi avut astăzi mai puțin spațiu de manevră dacă nu exista Merkel și CDU care să lege cea mai mare economie a Europei de hachițele lui Vladimir Putin.

Până acum trei-patru luni, G4Media își permitea, cu o nesimțire feroce, să demonizeze inexorabil pe oricine nu subscria la ”consensul european” al pupării lui Putin în dos pentru c-așa era ordinul pe unitate de la KAS. Și nu oricum, dacă nu erai de acord cu linia de partid de la KAS (care plătea salariile la G4media), erai insultat(ă), într-o ironie morbidă a politicii, drept… putinist.

Dar G4Media nu e singurul exemplu. Recorder, de pildă, deși se laudă că e susținut financiar de publicul său, de fapt este finanțat în parte de Alphabet Inc. (Google) și de Comisia Europeană.

Cum nici pe G4Media și nici pe Recorder nu a apărut vreodată vreun material care să pună la îndoială Uniunea Europeană sau să discute despre imensul deficit de democrație din instituțiile UE (un subiect de altfel mainstream în țări a căror presă nu e deținută de agenți străini) – este rezonabil de conchis că aceste entități acționează sub controlul unor persoane subvenționate într-o mare măsură de o entitate străină.

Libertatea (deținut de trustul non-UE Ringier) s-a poziționat inițial critic și ceva mai rațional în fața asediului iliberal, ilegitim, imoral și inutil al guvernului Orban sub scuza pandemiei. Însă, peste capul lui Tolontan, ordinul directorului executiv din Elveția, Marc Walder, a prevalat. Altfel spus, Libertatea nu este o publicație cu autonomie în redacție – ci un agent străin. Marc Walder a ordonat tuturor publicațiilor deținute de Ringier să susțină Regimul indiferent cât de aberant ar fi. Directorul publicației Bild din Germania(care se poziționase rațional) a fost destituit pentru că și-a cerut scuze publicului – și în special copiilor Germaniei – pentru acoperirea mediatică isterică și plină de minciuni cu privire la virusul chinezesc.

Combaterea minciunilor

În al doilea rând, avem nevoie de FARA în România pentru a mai tempera avântul proletar al prea multora (din toate ”taberele”) de-a sări imediat cu acuzația de globalist/putinist/sorosist/sinofil/you-name-it.

Astăzi, în astfel de situații, astfel de calomnii pur și simplu sunt rostogolite necritic și cu niciun fel de repercusiune. Ce-ai să-i faci unuia care te face globalist/putinist? Ai să-l dai în judecată pentru calomnie?! Până câștigi procesul trec ani de zile. Nu e eficient.

Existența unei legi, însă, ar echilibra balanța. Zici că-s agent străin? Prea bine – fugi și mă reclamă la Minister și forțează-mă să mă înregistrez. Iar cu decizia de-acolo că nu mă calific e mult mai ușor și în instanță. Și cel calomniat poate cere și daune mai mari. Pentru asta există deja precedent – în cazul celor acuzați pe nedrept c-ar fi fost colaboratori ai Securității. O decizie CNSAS că nu e așa e aproape decisivă într-un proces de calomnie.

Este esențial să cunoaștem foștii colaboratori ai Securității însă este esențial și să nu pătăm (re)numele unor oameni pe bază de zvonuri și bullshităreli de presă. De aceea CNSAS e o instituție importantă.

Analog, este esențial să cunoaștem agenții străini dar este esențial să avem unelte și pentru cei calomniați cu/de această etichetă pe bază de conjecturi izvorâte din partizanat politic. De aceea o lege precum FARA și o instituție care s-o implementeze este foarte importantă.

Combaterea influenței nefaste a ONG-urilor

În al treilea rând, avem nevoie de FARA în România pentru ca măcar să cunoaștem de unde vin pozițiile deseori extreme și extremiste cu care se prezintă ONG-urile zis-românești.

Spre exemplu, zilele astea se discută legea ”avertizorului de integritate”. O lege întrucâtva necesară, de altfel.

ONG-uri precum ExpertForum (un think tank obscur, finanțat aproape integral din afară și cu răspundere ZERO atunci când greșește) sau ActiveWatch presează constant Parlamentul pentru a adopta o versiune extremistă a legii care, în esență, ar legaliza și chiar premia turnătoria anonimă.

ActiveWatch acum 9 ani se plângea că de ce întreabă lumea despre finanțările de la Soros – pentru ca mai apoi președintele Mircea Toma (astăzi membru CNA!!!) să publice un articol în care detalia cât de des luau bani de la Soros.

Haideți să mai spun o dată: Astăzi audio-vizualul este reglementat ȘI de un individ (Mircea Toma) care în 2013 susținea interesele Rusiei opunându-se fracturării hidraulice și care ani la rând a fost finanțat de o entitate străină.

De altfel, cvasitotalitatea ONG-urilor care apar la ”dezbateri” sunt agenți străini în sensul legii americane. Nu e neapărat ceva în neregulă cu asta. Cei mai mulți dintre ei și-au obținut finanțările legal și legitim. Însă este foarte în neregulă faptul că informația asta nu este larg răspândită.

O versiune de FARA în România în mod necesar va trebui să conțină și o obligație de raportare în public.

O știre ar trebui să sune așa: ”Asociația X (înregistrată ca agent străin [naționalitate] în 2022) susține că legea avertizorului de integritate trebuie să conțină protecții pentru raportarea anonimă…. etc.”

Este pur și simplu incorect față de public să li se permită unor oameni care acționează la comandă străină să se prezinte drept ”societate civilă”. Procedând astfel, România a ajuns în situația descrisă de Antonio Gramsci (filosof marxist italian). În România ”societatea civilă” e complet deconectată de societate. Dacă citești ce griji are ”societatea civilă” din România astăzi, riști să crezi că e vorba de o altă țară. Dar adevărul e că chiar este vorba de o altă țară – căci ”societatea civilă” o fi ea din România, dar nu prea e românească.

Cum (nu) ar trebui să arate legea?

În primul rând legea ar trebui să fie ”îngustă” (narrow in scope) atât din considerente constituționale cât și din considerente practice.

Nu orice finanțare străină merită investigată prea mult. Dacă legea e prea atotcuprinzătoare, întreg demersul e dus în derizoriu (lucru care s-a întâmplat în SUA, motiv pentru care în 1966 a fost redus rolul și scopul ei).

Praguri și excepții

Spre exemplu, fundația Romanian Angel Appeal (una dintre cele mai bogate ONG-uri din țară și cu peste 30 de ani de tradiție) ajută copiii și tinerii afectați de HIV/SIDA. Începută în 1991 la inițiativa lui George Harrison (membru The Beatles) ca fundație în sprijinul copiilor bolnavi cronic din celebrele orfelinate ale groazei moștenite din perioada ceaușistă, RAA este o constantă în ceea ce privește susținerea copiilor (în special) care trăiesc cu boli cronice (în special HIV, tuberculoză și autism) și care sunt pe bune victime ale excluziunii sociale. Nu auziți de ei în presă, tocmai pentru că RAA e ocupat să-și facă misiunea pentru care s-a fondat, nu să fie influiensări pe Internet și nici să bată cu petul în asfalt.

O lege de tip FARA în România în mod necesar va trebui să lase în pace organizații cu finanțare străină precum RAA.

Însă, spre deosebire de SUA, în România avem cam multe fundații și asociații zis-umanitare care se află sub patronajul unor oameni politici (vezi Asociația MagiCamp) sau care fac și un pic de treabă dar și foarte mult lobby politic (vezi Asociația ”Dăruiește Viață”). Nu mai ești doar o asociație umanitară în momentul în care faci activism politic mult în afara scopului umanitar.

Altfel spus: Dacă ești asociație umanitară dedicată (să zicem) copiilor cu autism – este firesc să fii prezent la dezbatere (inclusiv în Parlament) când discuția este despre legea persoanelor cu handicap sau serviciile dedicate persoanelor cu autism. Însă dacă ești asociație umanitară și-ți folosești influența pentru a susține sau a te opune unui candidat – atunci ar trebui să te înregistrezi ca agent străin dacă primești predominant finanțări străine.

O lege de tip FARA în mod obligatoriu va trebui să conțină un prag minim rezonabil.

Altfel spus, o donație sau un grant de $1000 sau chiar de $10,000 din afara țării nu ar trebui să declanșeze mecanismul legii. Însă trei donații la rând de $10,000 de la aceeași entitate sau același individ străin ar trebui să declanșeze mecanismul legii.

În legaleză ar putea fi formulat cam așa:

art. X: Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor juridice a căror finanțare exterioară este mai mare de 1000 ISR sau reprezintă mai mult de 25% din bugetul anual al persoanei juridice

Art. Y: Dispozițiile articolului X se aplică și în cazul persoanelor juridice ale căror finanțare implică trei sau mai multe plăți de la aceeași entitate străină, dacă acestea cumulat sunt mai mari de 500ISR sau reprezintă mai mult de 10% din bugetul anual al persoanei juridice

art. Z: Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor fizice a căror finanțare exterioară este mai mare de 100ISR anual

ISR (indicatorul social de referință) este un coeficient în baza căruia sunt stabilite cuantumurile ajutoarelor sociale, alocațiilor, amenzilor, etc. și se ajustează în fiecare an în luna martie. În prezent, 1 ISR = 525,5 lei.

Desigur, putem dezbate dacă procentul de 25% este optim. E posibil să fie prea mic.

Definiții

Mai sus am creionat cui nu ar trebui să se aplice. Însă e nevoie de o definiție (similară cu cea din legea americană) care să satisfacă nevoile din România.

Putem scrie o lege clară în pedepse și praguri și lăsa la latitudinea Executivului (prin norme metodologice) însă, făcând asta, am ajunge la situația de selective enforcement care s-a întâmplat și în SUA. Executivul mereu va fi tentat să abuzeze de o putere insuficient de clar definită.

În legaleză, ar putea suna așa:

Un agent străin este o persoană fizică sau juridică în sensul legii care desfășoară activități media (inclusiv online) cu peste 10.000 de vizualizări pe lună, activități partizane politic precum și activități de lobby care nu intră sub incidența altor legi și care:

    • Este angajat sau se află într-o altă formă de colaborare cu
      • un guvern străin, sau
      • organizații sau persoane din afara României
    • Sau dacă acționează, inclusiv neremunerat, la ordinul, solicitarea sau controlul

      • unui guvern sau organizații sau persoane din afara României, sau

      • a unor persoane care sunt controlate sau subvenționate într-o proporție mare de o entitate străină

Tot nu e suficient de clar, întrucât noțiunea de lobby nu există în legea românească (apropo – și de o lege a lobby-ing-ului avem nevoie!) iar ”activități partizane politic” nu e suficient de clar. Indiferent, niște latitudine tot va trebui lăsată Executivului. Însă o lege bine scrisă lasă cât mai puțină (și aici sunt eu prea ”extremist” când mă aștept ca Parlamentul să-și cunoască interesul ca instituție – același Parlament care a lăsat Executivul să legifereze prin HG un an și 10 luni, în fine).

De aceea, în secțiunea de definiții a legii, ar putea încăpea:

Activitățile media reprezintă totalitatea activităților în spațiul public mediatic (inclusiv rețelele de socializare). Nu se consideră activitate media în sensul prezentei legi publicarea de materiale de circulație redusă (sub 10.000 de exemplare în cazul materialelor tipărite și sub 10.000 de vizualizări pe lună în cazul materialelor online).

Activitățile partizane în sensul prezentei legi reprezintă totalitatea activităților legale de susținere a unor candidați sau a unui partid politic – inclusiv distribuirea de pliante, amplificarea de conținut pe rețelele sociale, organizarea de mitinguri politice sau proteste precum și aparițiile în spațiul audiovizual. Reprezintă activitate partizană și susținerea vehementă a unor cauze controversate.

O cauză controversată este orice cauză împotriva căreia se exprimă minimum un partid politic, ONG, organizație sindicală sau orice altă entitate care nu face obiectul prezentei legi

Ultimul paragraf este esențial. Nu țin morțiș să arate neapărat așa. Însă o lege de tip FARA trebuie neapărat să cuprindă și acei indivizi care o ard „apolitic” în timp ce promovează cauze extremiste fiind finanțați din afara țării. Aici intră și cei care cer ieșirea României din NATO dar și cei care cer legalizarea ”căsătoriei” homosexuale (ambele fiind cauze străine în sine, oricum).

Pedepse

Mecanismul de implementare ar trebui să fie similar cu cel din SUA: în speță statul îți trimite o notificare că ai X zile să te pui în acord cu Legea. Dacă nu, iei o amendă și ai alte X zile să te conformezi.

Dacă tot nu, statul te dă în judecată în civil și poți încheia procesul dacă te pui în acord cu Legea. Dacă tot nu, atunci o pedeapsă penală dar nu mai mare de 12 luni detențiune, o amendă penală nu mai mare de 1000 ISR, sau ambele. În cazul persoanelor juridice, entitatea poate fi radiată iar răspunderea penală este a președintelui/administratorului.

Cele din urmă pedepse ar trebui evitate (cum sunt evitate și în SUA) și încurajată conformarea voluntară. Însă trebuie să existe și un „băț”.

Limitele unei astfel de legi

Apariția unui echivalent al FARA în România nu ar rezolva toate problemele. Dar ar atenua câteva sau, în cel mai ”rău” caz, ar deschide măcar discuția despre unele probleme care astăzi sunt ”invizibile” inclusiv pentru cei care pretind că se pricep.

O astfel de lege nu-și propune să cenzureze (ca-n Rusia) dar își propune să extindă informarea și să stimuleze dezbaterea (ca-n SUA).

Sub nicio formă o astfel de lege nu ar trebui să includă prevederi care obstrucționează activitatea. Atâta vreme cât activitatea desfășurată este legală și în limitele Constituției, ea trebuie permisă. Însă nu există dreptul de-a face advocacy pe bani străini în mod anonim.

Ideal, o astfel de lege ar duce la dezbateri mai profunde precum: ”Putem avea încredere în dezvăluirile publicației X, având în vedere că este agent străin al țării Y care i se opune politicianului Z despre care publicația X dezvăluie chestii? De unde știm că nu e o știre la comandă?”

Așa cum guvernul nu trebuie crezut pe cuvânt niciodată, nici presa sau ONG-urile nu trebuie prezumate ca fiind de bună credință (pentru că deseori nu sunt) – mai ales dacă interesul financiar indică altceva. O astfel de lege măcar ar transparentiza parțial acel interes financiar.

De asemenea, o astfel de lege nu va împiedica indivizii (de bună credință sau nu) să asculte și să pună în practică sfaturile unor entități străine. Și asta e bine. Nu aceia sunt problema. Indivizii au dreptul să asculte de cine vor și să adopte ce opinii politice au chef. Scopul unei astfel de legi este transparentizarea relațiilor la scară mai mare. 1000 sau chiar 10.000 de oameni crezând o prostie în mod independent nu pot face prea mult rău. Însă 10.000 de activiști organizați și plătiți peste cota pieței din exterior pot face enorm de mult rău.

Las altora, care se pricep (mult) mai bine decât mine, să găsească o formulă legală și legitimă prin care și diseminarea să fie încurajată. Poate prin amendament la legea audiovizualului? 🤔

Cert este că e nevoie și de un mecanism care să împingă rezultatele. Căci degeaba e publicat pe un site al ministerului jusitiției că publicația/ONG-ul X este agent străin dacă acea informație nu este diseminată. Hai să fim serioși, aproape nimeni nu stă să scormonească prin site-uri guvernamentale.

Spre exemplu, în octombrie 2021, presa ”echidistantă și independentă” (dar plătită gros din bani publici) relata despre un ”protest al părinților” chipurile ”revoltați” că autoritățile nu au mai închis școlile de frica virusului chinezesc. În realitate, la ”protest” fuseseră 3 oameni (da, trei!), toți trei parte a unui ONG finanțat cu zeci de mii de euro de Pfizer și Sanofi.

Informația asta era publică în sine. Însă se găsea într-o bază de date relativ dificil de chestionat (mai ales dacă nu știai exact ce cauți) pe siteul ANMDMR (Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România). Vedeți voi, pentru Pharma există deja în România un fel de ”FARA”. Cei care primesc sponsorizări de la companii farmaceutice (fie că sunt doctori sau ONG-uri) trebuie să le declare și informația este publicată. Însă… cine s-o citească?

De aceea, pentru un echivalent FARA, trebuie găsit un mecanism de implementare care să fie mai de succes decât mecanismul ANMDMR. Nu pretind că știu cum, dar insist că trebuie.

Nu ne vom face bine (indiferent ce idee ai avea despre ce înseamnă ”ne facem bine”) atâta timp cât discursul politic este doldora de interferențe străine necunoscute/nedeclarate și, în unele cazuri (deloc puține) chiar direct dominat, uneori chiar integral.

Să începem măcar discuția despre o astfel de lege în România. Nu mă aștept s-o avem și promulgată sesiunea asta parlamentară. Sau până în 2024. Dar cândva, cu cât mai repede cu atât mai bine, trebuie să avem așa ceva. Mai ales în contextul actual.

Atât.

Micul baby boom românesc și potențialele sale efecte

V-a enervat pseudo-scandalul de acum câteva zile cu restaurantul cuiîipasă care nu mai vrea să permită accesul copiilor? Indiferent de ce parte a dezbaterii v-ați situat (sau dacă v-a păsat în vreun fel), trebuie să vă pregătiți pentru mai multe astfel de momente în viitorul foarte apropiat.

Pe fundal, aproape pe nesimțite, ba chiar în răspărul poveștii oficiale, rata totală a fertilității în România intră în al 11-lea an consecutiv de creștere. N-ai să vezi asta la televizor și nici nu ai să citești despre ea în ”presă” – care presă an de an în februarie e ocupată să dea fake news-uri despre ”cel mai mic număr de nașteri” (pentru că în februarie apar datele nefinalizate pe anul precedent – am explicat pe larg în iunie 2021 în format video).

Ba, mai mult, de la o vreme INS a adoptat termenul de indice conjunctural al fertilității. Toată planeta îi zice RTF/TRF (rata totală a fertilității) dar ai noștri acum îs mai cu moț.

În fine, trecând peste tehnicalități, un lucru e sigur: În perioada imediat următoare (2-5 ani) veți vedea mult mai mulți copii prin orașe decât v-ați obișnuit până acum. Perioada 2000-2012 a fost doldora de recorduri negative în ceea ce privește RTF și, în plus, fertilitatea (atâta cât era) era mai mult la țară. Însă lucrurile s-au schimbat enorm.

Sursa: A. Ioniță, S. Rădoi, et. al. – Evenimente demografice în anul 2020, Institutul Național de Statistică, 2021

Nu doar că nașterile în urban le-au depășit pe cele din rural (pentru al 4-lea an consecutiv), dar nașterile în urban sunt mai probabile să se întâmple în familii organizate. Și, știm deja că familiile normale tind să vrea chestii (politic vorbind) și e o chestiune de timp până când vor începe să se organizeze (și mai abitir decât o fac acum, în sensul ăsta zic).

Consecințele vor fi destul de vizibile. De la normalizarea locurilor de joacă peste tot (la restaurant, la mall, în curând la instituții publice, probabil curând și prin gările mai mari) până la diversificarea ofertei educaționale (mai ales că de anul ăsta se și poate mai ușor – în ciuda smiorcurilor în public de la ”societatea civilă”).

Apropo de societatea în civil civilă: Mai toată societatea țivilă (DeClic, USR, dracu’-să-i-cheptene) e condusă/organizată de oameni fără copii. Ceea ce înseamnă că se află pe curs de coliziune cu acest grup în creștere de părinți tineri urbani. O să fie glorios, vă promit 👌🏻

Așadar, la ce să ne așteptăm?

  • Presiune mai mare pe zona educațională diversă/alternativă – homeschooling, unschooling, școli religioase. Cîmpeanu acum doar temporizează. Degeaba smiorcăie sindicatele. Peste 5 ani o să-și aducă aminte cu drag de ”moderația” lui Cîmpeanu. Tăvălugul va fi neiertător.
  • Presiune mai mare în zona pomenilor/socialismelor. Invariabil o porțiune din acești noi părinți vor fi socialiști (chiar dacă nu-și vor spune așa) și vor cere chestii – alocații mai mari, ”gratuități” de tot felul, etc.
  • Backlash mai mare asupra wokăismelor. Asta n-o să placă la soțietatea țivilă – dar inclusiv progresiștii se leapădă de Satana progres de îndată ce se pune problema ca odorul lor să fie spălat pe creier cu wokăisme. Rate ale fertilității mai mari tind să aducă după ele și un tipar de vot social-conservator. Excepțiile sunt rare și scurte.
  • Locuri de joacă și parcuri. Recent, un candidat la șefia USR spunea că „Dacă vrem ca partid să creştem în sondaje, trebuie să lucrăm pe segmentul acesta: crearea de locuri de muncă, nu de joacă”. Trecând peste analfabetismul economic al declarației (nu Statul/partidele crează locuri de muncă), exact opusul va fi prioritar. Prea multe dintre orașele patriei au devenit ”neîncăpătoare” pentru copii. S-au făcut parcări pe maidanele unde băteau mingea țâncii. Eh… în câțiva ani să vezi ce reapar maidanele. Mai moderne, sau mai sărăcăcioase, dar de reapărut vor reapărea! Unele orașe deja s-au apucat de pe-acum să le facă (întrucât și primarii se uită pe cam aceleași date pe care ne uităm și noi).
  • Apariția suburban soccer moms și la noi. Inițial nu va fi un grup suficient de influent electoral (cu excepția alegerilor locale, poate). Însă cu timpul vor începe să conteze. În jurul orașelor mari deja există soccer moms de facto (și soccer dads). Adică părinți care cam asta fac toată ziua: conduc copilu’ cu mașina de la școală la fotbal, de la fotbal la înot, de la înot la o petrecere (când/dacă e cazul) și de-acolo acas’. Rinse and repeat.
  • Nu avem cum să știm cum se va cristaliza politic acest grup de soccer parents (adică nu știm ce vor vrea) – dar putem intui că nu vor fi tăcuți. Și mai putem intui că vor fi neiertători cu orice politician pe care-l vor percepe negativ în raport cu odorul lor.
  • Reapariția și proliferarea taberelor. În ultimii 4 ani a explodat numărul de firme/organizații care oferă tabere pentru copii contra cost. Însă segmentul e departe de-a-și fi atins potențialul. Prețurile încă sunt piperate. 1500 de lei pentru 6 zile (doar un exemplu) însă și serviciile sunt complet diferite (în general înspre bine) față de ce suntem noi obișnuiți, ăștia mai purisani. Vor apărea și opțiuni ceva mai ieftine.
  • În continuarea punctului de mai sus, deja se constată o normă: telefoanele rămân în dulap. Am ”studiat” vreo 40 de oferte de tabere. Toate au ca regulă interdicția cvasi-totală a pruncilor la telefonul mobil și internet (o oră, seara, pentru a ține legătura cu cei de-acasă – atât!). Nu spun că am studiat toate ofertele – dar spun că e o cerere imensă în piață de oportunități de-a scoate plodul cu nasul din ecrane. As it turns out, noii părinți nu sunt chiar mândri că-s ”digital natives” și caută metode ca pruncii lor să știe să funcționeze în lumea reală mai degrabă. Nu o spun eu – o spune piața!
  • Toți părinții caută (uneori poate în exces) să prevină situația în care odorul lor comite greșelile pe care ei înșiși le-au comis. Asta are și părți bune și părți rele. Partea bună e că acești părinți vor fi aliați foarte buni în lupta pentru subțierea influenței tehnologiei.
  • Creșterea vieții de noapte. După 10 ani de declin continuu (între 2008 și 2018), viața de noapte începuse să crească din nou. Apoi a venit dileala liberalo-militară așa-zis pandemică ce a radicalizat mai mulți tineri decât își dau seama sociologii neamului. Am prins cluburi de noapte în 2021 (când oficial erau închise) mai aglomerate decât în 2019. Iar în 2022 e înghesuială la deschis locuri noi pentru viața de noapte. Trendul ăsta nu se va opri. Toți copiii ăia ”în plus” vor fi curând adolescenți și în niciun caz nu vor vrea să fie acasă la 20:00 cu măscuța pe mufă ca să nu moară bunica.

Desigur, aceste consecințe vor fi deșirate pe parcursul a 5-6-7 ani și vor fi acutizate sau, dimpotrivă, moderate în funcție de RTF din următorii ani. Dacă însă se menține trendul și RTF rămâne măcar constant peste 1,7 – măcar câteva dintre schimbările structurale descrise mai sus se vor materializa cu siguranță.

Repet: Între 1990 și 2012 România a operat cu RTF cuprins între 1,2 și 1,45 (uneori chiar 1,18 !!!). Așa s-a ajuns la închideri sau comasări de școli (din lipsă de elevi), la transformarea maidanelor de bătut mingea în parcări dar și la cvasi-dispariția vieții de noapte în unele orașe (din lipsă de adolescenți și tineri – principala piață a vieții de noapte).

În cartierul unde se nășteau 118 copii în anul 2000, se nasc acum 179 (sau 181, sau 176 – depinde pe cine întrebi). Iar mortalitatea infantilă e mai mică azi decât în 2000 (deși în 2020 a crescut față de 2019). Diferența este enormă. Și în mod obligatoriu va determina schimbări.

Numărul avorturilor (cât și incidența avortului) s-a prăbușit în România. În 2011, doar 66% dintre sarcini se terminau cu o naștere a unui copil viu. Nu mai puțin de 34% (peste o treime!!) din sarcinile din 2011 s-au terminat în avort (majoritatea absolută la cerere).

În 2020, s-a înregistrat cel mai mic număr de avorturi practic dintotdeauna (statistici se țin din 1958), nu mai puțin de 86% dintre sarcini terminându-se cu un copil născut viu. Ca să continui cu perspectiva: Niciodată până în 2017 nu s-a atins un procent de 80% sau peste.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă pe de o parte că numărul sarcinilor nedorite e în scădere consecventă. Mai înseamnă că militantismul pentru interzicerea prin lege a avortului este politic contraproductiv în acest moment – metodele curente (de persuasiune țintită) arătând clar rezultate superioare. Ca să vă faceți o idee, în 1967, anul decretului, doar 72% dintre sarcini s-au terminat cu un copil născut viu.

Sigur, toate cifrele din prezent sunt și ele raportate la o populație mai mică – ceea ce nu-i neapărat rău. Un salt demografic brusc à la 1967 ar fi un șoc prea mare. E mai bine ca lucrurile să curgă natural.

Și acum lucrurile curg natural în direcția corectă.

N-o să vă scrie presa despre asta. Dar încercați să observați parcurile și terenurile de sport.

România se vindecă. României o să-i fie (mai) bine. Ignorați zăbăucii și panicarzii care vă spun ba că o să muriți de la climă, ba de la foamete, ba de covid sau de frig.

Apropo, decesele cauzate de climă sunt în scădere accelerată de 100 de ani, atât procentual cât și în valori absolute – deși populația a tot crescut. Foamete e în Zair/Congo, nu în România. Și dacă n-am murit de frig în 2000, când iarna a ținut 6 luni și două săptămâni cu zăpada cât casa și geruri adevărate (și mai nimeni n-avea tras gaz, lol) – n-o să murim de frig nici în 2022. Alea cu covidul și cu foametea nici nu merită luate în serios.

Dacă n-am murit de foame în 2007, cu producție de grâu de peste 4 ori mai mică (!!) decât în prezent, n-om muri de foame nici în 2022.

Panicardisemele du jour sunt ultimele zbateri ale unui establishment speriat. Sub 1% dintre oameni dau doi cenți pe bullshitul încălzist. Și doar 3% dintre tinerii sub 30 de ani spălați pe creier în universitățile Partidului Democrat din SUA. Restul de 97% sunt ocupați cu făcutul de copii. Și la noi, și la ei.

Gata, vă las că am un avion de prins. Să vedem dacă și-n Kazahstan e la fel 😀

Let’s explore!

De ce răsturnarea Roe v. Wade contează în România

În cursul zilei de ieri Curtea Supremă a SUA (SCOTUS) a corectat o greșeală comisă de aceeași instituție în urmă cu 49 de ani. Asta ca să vedeți cât de mult durează să se ia o decizie altfel absolut evidentă. Scrie undeva în Constituția SUA despre avort? Nu? Păi atunci nu e drept constituțional ci o problemă a statelor. Simplu. Și simplu a fost – doar că a fost nevoie de activism fără încetare vreme de 49 de ani și de multă muncă la firul ierbii… tot 49 de ani. Și de 6 oameni suficient de curajoși încât să scrie pe-o foaie că iarba este verde.

Dar de ce contează asta pentru România? În două feluri. Unul direct și unul indirect. Dar ca să explic trebuie întâi să clarificăm niște lucruri insuficient clarificate de soborul mediatic autohton.

Dincolo de reacțiile isterice din așa-zisa presă din România – majoritatea luate cu copy/Ciucă și traduse (deseori prost) de pe site-urile multiplelor oficine ale extremei-Stângi din SUA – deciziile SCOTUS contează foarte mult și dincolo de granițele SUA. Iar aceasta în mod special contează pentru România datorită indiciului lăsat de Clarence Thomas în opinia concurentă pentru Majoritate. Zice domnia sa așa:

În cazurile viitoare, ar trebui să revizuim toate precedentele Curții bazate pe așa-numitul proces echitabil de substanță (substantive due process), inclusiv Grinswold, Lawrence și Obergefell. Deoarece orice decizie luată pe raționamentul procesului echitabil de substanță este în mod demonstrabil eronată și avem așadar datoria să corectăm eroarea stabilită prin aceste precedente. După ce întoarcem aceste decizii demonstrabil eronate, va rămâne întrebarea dacă nu cumva alte prevederi constituționale garantează paleta de drepturi pe care le-au generat cazurile judecate sub doctrina procesului echitabil de substanță.

De exemplu, ne-am putea întreba dacă vreunul din aceste drepturi anunțate de această Curte sub doctrina procesului echitabil nu e cumva mai degrabă un ”privilegiu sau imunitate a cetățenilor Statelor Unite” protejată astfel de cel de-al 14-lea amendament.

Pentru a răspunde la acea întrebare trebuie să decidem asupra unor întrebări premergătoare – inclusiv dacă prevederea privind privilegiile și imunitățile din cel de-al 14-lea amendament protejează și drepturi ne-enumerate în Constituție; și dacă da, cum pot fi acele drepturi identificate.

Cu astea spuse, chiar dacă prevederea din cel de-al 14-lea amendament protejează drepturi neenumerate, în cazul de față Curtea demonstrează fără echivoc că avortul nu este unul dintre ele sub nicio abordare interpretativă plauzibilă.

Mai mult decât atât, în afară de a fi demonstrabil incorectă interpretarea clausei procesului echitabil, această ficțiune legală a ”procesului echitabil de substanță” este în mod special periculoasă. Cel puțin trei pericole indică spre aruncarea la coș a întregii doctrine.

Primul dintre ele este acela că doctrina procesului echitabil de substabță înalță judecătorii în dauna și explicit în detrimentul Poporului de pe urma căruia judecătorii își trag autoritatea pentru început.

Acest lucru se întâmplă deoarece prevederea privind procesul echitabil vorbește numai de ”proces” în sine și atât – de aceea Curtea mereu a avut probleme în a defini ce drepturi de substanță protejează această clauză.

În practică, abordarea de până acum a Curții în identificarea acelor drepturi așa-zis fundamentale implică fără niciun dubiu crearea de măsuri noi (policymaking) mai degrabă decât analiză legală neutră.

Traducere: Abordarea prin care s-a ”găsit” ”dreptul” la avort sau ”căsătorie” homosexuală n-are nicio treabă cu analiza legală constituțională neutră (adică rolul SCOTUS) și are foarte mult de-a face cu legiferarea (adică ceea ce NU este rolul SCOTUS).

Obergefell v. Hodges și Coman et. al. v. Inspectoratul General pentru Imigrări and Ministerul Afacerilor Interne

Obergefell v. Hodges este un caz din 2015 la SCOTUS în care, similar cu Roe v. Wade, s-a ”găsit” ”dreptul” la ”căsătorie homosexuală” în Constituția SUA, asta deși în Constituția SUA cuvântul ”căsătorie” și cuvântul ”homosexual” (sau orice echivalent) nu apar niciodată printre cele 7591 de cuvinte ale documentului.

În 2010, Adrian Coman (cetățenie română și americană) și Clai Hamilton (cetățenie americană) s-au „căsătorit” la Bruxelles unde lucra românul. Când au dorit însă să se mute în România, au constatat că domnul Hamilton are nevoie de un motiv serios pentru a locui aici – și, nu, faptul că e ”soțul” lui Coman nu se pune pentru că în România soțul are soție și nu soț. Ghinion.

Așa că în 2013 băieții ăștia doi dau în judecată IGI și MAI la CEJ insistând că termenul de ”soți” din TFUE se referă și la ei, nu doar la oamenii normali. Cazul a fost pus imediat pe hold. De ce?

Păi, vedeți voi, în 2013 până și Sfântul Obama suna precum Coaliția pentru Familie pe acest subiect iar spectrul supărării unui stat din Est (România, adică) în prag de alegeri pe un subiect pe care și partenerul strategic (SUA, adică) îl vede fix la fel a dat fiori pe șira spinării la CEJ așa că ”familia” Coman-Hamilton a fost lăsată să facă anticameră, CEJ adoptând poziția ”să mai vedem ce se-ntâmplă și pe-urmă vorbim”.

În 2015 vine însă Obergefell, Sfântul Obama ”evoluează” și brusc e fan ”căsătorii” homosexuale (după ce 20 de ani ca activist și 7 ca președinte n-a fost) și în 2016 cazul Hamilton e luat în serios. În 2018 se dă sentința: România era obligată să-i dea permis de ședere ca ”membru al familiei” extracomunitarului Hamilton pentru că dacă Belgia e căzută-n freză, automat tot restul Europei trebuie să recunoască a priori și necritic actele emise acolo.

Iată așadar o situație foarte concretă în care policy din România este influențată de o decizie eronată a SCOTUS – decizie luată în urma presiunilor violente ale grupărilor de extremă-Stânga și de niște judecători activiști în frunte cu Ruth Bader Ginsburg.

România însă a refuzat să se îndoaie la aberațiile CEJ așa că în 2021 Nicu Ștefănuță (USR) alături de alți militanți de extremă Stânga din Parlamentul European au propus sancționarea României pentru tupeul de-a nu acorda permise de ședere celor care nu prezintă acte valide în conformitate cu legile României. Tot în 2021, susținuți financiar de Comisia Europeană (via ILGA – ACCEPT) – deci tot pe bani publici, băieții ăștia doi – Coman și Hamilton – au dat România în judecată și la CEDO.

Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă (adică tot pe bani publici) Coman spunea că abia așteaptă impunere din afară și că ăsta e un lucru bun. Termenul de globohomo în mod cert se aplică ”familiei” Hamilton-Coman.

Și totul a început de la cazul Obergefell. Fără acel caz la SCOTUS, băieții ăștia doi (și întreg lobby-ul de miliarde din spatele lor) făceau în continuare anticameră în Luxemburg.

Dacă Obergefell va cădea curând, avem apoi o șansă mai mare să păstrăm în România status quo-ul actual. Și, cine știe, poate din 2024 nu mai votăm USR și ne alegem și noi cu niște politicieni care să le spună bruxellienilor, aidoma celor polonezi, să mai meargă cu cercul în ceea ce privește solicitările astea obraznice. Căci asta și este – o obrăznicie să încerci să forțezi peste capul electoratului schimbarea unei legi precum cea a imigrației pentru a acomoda sensibilități și practici care oricum nu sunt parte din cadrul legal românesc.

Nu e nicio diferență între cazul ”familiei” Coman-Hamilton și cazul saudiților care merg în Bosnia și solicită ca Statul bosniac să le recunoască ”căsătoria” cu 10 femei. Ambele reprezintă obrăznicie față de țara gazdă și ar trebui întâmpinate cu ordin de deportare, nicidecum cu acomodare.

Mandatele de perchiziție digitală și intimitatea

În România nu prea auzi de așa ceva (deși există!) însă în SUA e deja o practică curentă.

Până ieri, a discuta deschis despre moduri prin care individul se poate feri de acest pericol foarte real (pus în practică de Stat dar făcut posibil cu ajutorul Big Tech) era considerat apanajul extremei drepte sau al ciudaților cu coif de staniol.

Ieri, însă, MSNBC, o oficină a Stângii, titra mare, cu litere de-o șchioapă: Cum ar putea companiile de tehnologie dar și utilizatorii să-și protejeze intimitatea. Brusc, discuția despre intimitate pe bune (substantive privacy, dacă-mi permiteți) e mainstream. Iată ce scriu angajații MSNBC:

Decizia SCOTUS pune platformele online într-o poziție dificilă. Deși companiile mari din tech au mai luat poziție pe subiecte politice în linie cu valorile lor – inclusiv anumite tipuri de reglementări în domeniul intimității dar și reforme ale sistemului de imigrație pentru a-și proteja forța de muncă – intrarea lor într-un subiect atât de controversat precum avortul le-ar putea aduce probleme mari din partea ambelor tabere ale dezbaterii.

Apărătorii celor care au căutat să facă avort sau ale celor cercetate penal după ce au pierdut o sarcină spun că deja s-au lovit de îngrijorări cu privire la intimitate în statele care au legi mai restrictive cu privire la avort.[…]

”Problema e că dacă o construiești, ei vor veni,” spune Corynne McSherry, director juridic al ONG-ului Electronic Frontier Foundation. ”Dacă creezi baze de date uriașe cu informații, simultan creezi și un borcan cu miere pentru oamenii legii care sunt atrași la tine – tu fiind o parte terță; oamenii legii vor încerca să obțină informațiile pe care ei le consideră utile pentru cercetări penale.”

De aceea un grup de politicieni Democrați conduși de senatorul Ron Wyden din Oregon și deputata Anna Eshoo din California au scris o scrisoare luna trecută adresată Google privind îngrijorările aduse de faptul că ”practicile curente de colectare și reținere extensivă a datelor privind locația telefonului mobil va duce la transformarea firmei într-o unealtă a extremiștilor de dreapta care vor căuta să penalizeze pe cei care caută îngrijire sanitară reproductivă (termen eufemistic al Stângii pentru avort, n.t.). Și spunem asta pentru că Google stochează informații privind istoricul deplasărilor a sute de milioane de utilizatori de smartphone-uri, date pe care cu regularitate le partajează cu agențiile guvernamentale.”

Hopa! Păi ce-ai făcut Bobiță?

Acum nici 3 luni era o teorie a conspirației de pe Canapea că:

  • deținerea de smartphone e în sine un lucru rău pentru intimitatea individului
  • Big Tech e în sine un catalizator al totalitarismului, nicidecum o unealtă a libertății
  • Big Tech e în același pat cu Statul Maximal
  • indivizii cu încredere prea mare în tehnologie sunt supravegheați în feluri multiple care fac STASI sau fosta Securitate să pară niște democrați pufoși prin comparație

A trebuit să vină răsturnarea Roe v. Wade ca să începem să auzim ȘI de la stângiști ceea ce noi spunem de ani de zile. Să sperăm că-i ține!

Important e să-i țină până când trece prin Congres o lege privind limitarea Big Tech. Vremea dezbaterii dacă Big Tech ar trebui să fie reglementat cu forța a trecut de mult. E timpul dezbaterii privind forma reglementării. Aproape orice formă ar lua reglementarea – inevitabil va influența în bine și România. Și iată cum, indirect, căderea Roe v. Wade contează și pentru România.

Măcar atât – căci judecătorii CCR n-au nici timp, nici prerogative și nici înțelepciunea și intelectul necesar pentru a dezbate lucruri atât de complicate la noi. Măcar prin ricoșeu să luăm și noi ceva bun de la partenerul strategic.

No, servus! Spor la sorbit lacrimi leftiste.

 

A aflat focărimea cum stă treaba

Doza de greață din infosferă din ultimele zile / săptămîni este furnizată generos de influensări, analiști, jurnaliști și diverși educați degeaba care au început să mîrîie anti-UE și anti-progresism, după ce au slăvit axa Bruxelles – Berlin – Paris și toate demențele eco-diverso-pandemico-activiste pînă dincolo de marginile ridicolului, ani de zile.

Dacă aveai ceva de comentat negativ despre politica lui Mutti și a Germaniei, acum mai puțin de jumate de an, te scuipau din toate pozițiile și te dădeau de putinist (în timp ce tu tocmai alianța ruso-germană o criticai). Acuma s-au luminat, se iau de Mutti, de Scholz, or aflat pînă și cum or vîndut nemții armament rușilor, deși oficial era european interzis. Au opinii critice, alea, alea. Epifanii, domnule!

Dacă aveai ceva rău de zis de birocrația UE, moaaaamă, spume și furie la gura digitală a ăstora erau. Acuma, mno, că să vedeți, că politicile eco ale UE ne cam înmormîntează economic, că dependența de ruși e și din cauza politicilor CE. Analizează fin, expert; au revelații.

Dacă ziceai că UE, SUA și NATO sînt chestii diferite și interesele lor nu neapărat converg, precum nici ale noastre interese nu sînt similare în raport cu toate entitățile respective, cum îți mai explicau ei că domnule, civilizația, vestul, astea sînt la pachet, UEșiNATO, valorileeuroatlanticedemocrațiaprogresul etc. Acuma încep aceștia să facă diferențieri, mă-nțelegi?, adică stai, că nu e totuna, că să ne apropiem de America, că UE e secundar, că aia, că aialaltă. Merg la subtil, la nuanța geo-politică, au descoperit forța detaliului.

Pînă acum două luni, Polonia era, în gură ăstora, țara aia iresponsabilă și iliberală și cum îndrăznește să se abată de la mărețele linii ideologice trasate de preluminații de la Bruxelles și Berlin?! Și dă-i, și luptă cu iliberalismul leșesc. Acuma? Vai de mine, dar Polonia, ce demnitate, ce forță, ce exemplu de urmat. Le-or căzut solzi de pe ochi, ce sa mai zici?!

Acum ceva vreme, cînd zicea Trump că să își mărească europenii investițiile în apărare și să o lase naibii mai moale cu gazul și petrolul de la ruși, că se înrobesc, mvaaiiiii, dar cum își permite, tiranul, dementul, vrea să ne bage în al treilea război mondial! Plus că e și putinist, din moment ce ne zice să nu luăm gaz de la Putin, evident, e perfect logic, nu? Și acuma? Tovarăși, trebuie să creștem bugetele de apărare, trebuie să scăpăm de dependența energetică de ruși (sigur, unul nu zice și că Trump a avut dreptate, la literă și virgulă). Zici că sînt la campionat național pentru titlul de „captain obvious” acești simpatici „formatori de opinie”.

O să se intensifice. O să fie interesant cum o să încerce să se arunce unii pe alții sub tren luminații aștia, pe măsură ce situația economică o să se înrăutățească și din ce în ce mai mulți oameni, mai ales tineri, din ce în ce mai săraci, o să caute pe cineva care să le dea socoteală. Deja e clar că, cel puțin acelor „formatori” care fac pe bani și la comandă propagandă mizerabilă în ce direcție se plătește să facă, li s-a transmis că direcția s-a schimbat. Sau poate li s-a tăiat din remunerație că, deh, vine criza, inclusiv, poate, cea de credibilitate a unsuroșilor și învechiților propagandiști.

Cum mi-am regăsit credința în Dumnezeu?

S-a întâmplat într-unul din cele mai groaznice și nenorocite clipe din viața mea, când înțelesesem că omul pe care îl iubeam mă trădase pentru ambiții minore și făcuse absolut tot ce putuse să mă țină departen de copii, închis într-o secție de psihiatrie mai groaznică decât un penitenciar de maximă siguranță, în Botoșaniul natal.

Pentru că nu prea aveai ce face pe secție, după vreo două zile i-am cerut doctoriței să mă lase să aduc o Biblie. Și am început să le citesc bolnavilor, din plictiseală, ba din Proverbe, ba de prin Evanghelii. Ca să omor din timp. Într-o seara le citeam din Iov, și pentru că citeam destul de repede am ajuns la Cap 22. A treia cuvântare a lui Elifaz a fost pentru mine o stâncă de granit de care m-am izbit

A fost momentul în care am realizat cât rău făcusem vreme de două decenii din mândrie și cât de mare e pedeapsa divină în realitate, pentru că zilele petrecute pe secția aia au fost doar încălzirea. Am terminat de citit capitolul cu lacrimi curgând șuvoi pe obraz, imposibil de controlat și cu o durere apăsătoare care creștea cu fiecare verset pe care îl citeam.

Nimic din ce am încercat după nu a putut să îmi calmeze plânsul sau durerea. Până când raționalul din mine a spus… „Măi, dar poate… n-ai mai încercat de mult…” Și m-am așezat în genunchi și am început să recit o rugăciune de iertare, Psalmul 50, când am realizat, 20 de cuvinte mai târziu, că e pace… că nu mai doare așa tare… că există iertare…

Seara aceea m-a chinuit oribil pentru că îmi îngrămădise toate relele făcute de mine din mândrie, mă zdrobise sub greutatea lor, gata să mă sufoce. Dar ori de câte ori recitam Psalmul 50 sau Crezul înăutrul meu furtuna se potolea și se instala pacea, oricât de grea ar fi pedeapsa pe care o primesc pentru 2 decenii de apostazie.

Mândria pe care îmi construisem viața s-a întors împotriva mea și mi-a năruit în cap tot ce am construit. În noaptea aceea am adormit plângând. Dar nu mai durea așa tare…

Pericolul de a fi ignorant față de China

Articolul acesta mi-a venit ca idee de la o discuție de pe Telegram despre un youtuber no-name care e și tehno-optimist dar și anti-China; vorba era că acesta era mai anti-China decât colegul meu canapelist, Lucian, cel proclamat prin aclamație publică “Dumnezeul ăla de pe canapea”. Mai în glumă, mai în serios, asta e adevărat în același mod ca și acea scenă din primul episod al Războiului Stelelor, când Obi-Wan și Anakin erau în ocean și atacați de pești colosali – there’s bigger fish out there.

E, ăla-s eu, cel care de ar avea o flotă pe măsură aș bloca tot accesul la Pacific al Chinei fără pic de remușcare.

De ce o afirmație așa de radicală?

Răspunsul e simultan și simplu, și complicat; mai pe scurt omenirea a regresat ireversibil din cauza dependenței de fabrica globală de ieftineli, China; o mostră a consecințelor ale globalizării, și mai ales dependența disproporționată de o singură putere industrială o vedem acum și o să o mai vedem câțiva ani de acum încolo unde toată planeta a fost băgată la coteț în anul 2020 și destule țări chiar și în 2021; brusc modelul logistic Just In Time s-a dus у пизду și multe lanțuri logistice s-au oprit subit din cauza penuriei de componente, de exemplu cipurile pentru mașini. Asta e totuși vârful iceberg-ului ale problemelor și deciziilor luate la nivel politic, dar nici populația nu scapă de vină, pentru că nu e ca și cum li s-a băgat actualul status quo pe gât; vasta majoritate a ales să se conformeze sistemului și să nu se gândească la potențialele consecințe pe viitor ale acestor alegeri.

Totuși, hai să-i dăm drumul poveștii.

În cursa de a fabrica lucrurile cât mai ieftin, am ajuns sclavii globalizării

Mergeți în orice magazin și deveniți conștienți de sursa produselor care le cumpărați; rapid veți observa că foarte multe sunt produse în China, și destule dacă nu-s produse cu totul în China, în multe cazuri folosesc materie primă produsă în China.
China a devenit expertă la a submina diferite domenii critice, pentru că în ochii Partidului Comunist Chinez le convine mai mult să piardă bani din manevre de genul și să câștige pe plan geopolitic și economic prin dominația unui anumit domeniu. Acest lucru recent l-am văzut în Serbia când a fost vorba despre deschis o mină de litiu. Aleksandr Vučić fiind un cap de pod pentru China în Europa, a putut mobiliza foarte ușor gloata pentru a nu risca relațiile cu China ca să nu apară fabrici de baterii de litiu care să nu fie controlate pe față sau pe la spate de China.

Da, aproape toate bateriile de litiu folosite în electronicele pe care le avem toți, de la laptop-uri, smartphone-uri, mașini electrice, cucmobile (cunoscute ca și e-trotinete), baterii externe…lista continuă. Nu e ca și cum este ceva special sau high-tech să fabrici baterii pe litiu în altă parte; Tesla dovedește asta destul de clar, dar Tesla este o excepție pentru că este totuși o industrie de nișă unde valoarea adăugată a produselor vândute este foarte mare, și Musk își permite glume de genul; e, restul nu-s așa norocoși: dacă vrei baterii, trebuie să te faci prieten cu Xi, pentru că numai țara lui Xi are reglementări pe poluare practic non-existente și o mână de muncă artificial ținută suficient de ieftină și numeroasă pentru a submina apariția altor Gigafabrici ca și a lui Tesla.

Orice fabricant de smartphone-uri ai fi, când bagi câteva zeci sau chiar sute de milioane în a înfunda cât mai multă tehnologie în ele, să miniaturizezi componentele și totuși să fie și relativ accesibile produsele tale pentru publicul larg, totul e degeaba dacă nu ai o sursă care să alimenteze toată șandramaua; ai pierde instant în fața altora care n-au probleme să cumpere baterii din China numai ca să fi tu contra curentului, și publicul te va pedepsi prin a nu-ți cumpăra produsele pentru că publicului nu-i pasă de asemenea lucruri.

OMG, cum adică publicului nu-i pasă?

Când colegul meu de pe canapea zice că oamenii nu-s proști ci oamenii sunt foarte proști, sună a cinism și a absurditate, dar chiar așa e, și dacă aș sta să adun dovezi, n-am termina nici în 2030 de enumerat și explicat motivele. În contextul acestui articol, oamenilor nu le pasă de proveniența lucrurilor pe care le posedă, și de-acolo nici nu putem discuta de SF-urile care sunt  consecințele acestei nepăsări pentru toți. Oamenii continuă să cumpere iPhone-uri deși angajații lor se aruncă de la etaj și compania a instalat plase anti-suicid. Oamenii continuă să cumpere articole fashion deși se folosesc minorități sterilizate cu forța, transformate în sclavi pentru produs bumbacul pentru ele. Nu se poate argumenta că săracii consumatori “nu știau” ce fac atunci când votează cu portofelul lor cumpărând asemenea produse, sunt în același timp cantități vaste de produse care sunt în aceeași situație într-o formă sau alta pe care le cumpărăm fără să considerăm consecințele; așa, am înlăturat potențialii cruciați ai moralității din discuție.

E clar că din punctul ăsta de vedere n-avem cu cine când e vorba de acțiuni pe modelul societății civile; oamenii o să continue să cumpere chestii luând în considerare semnificativă prețul produsului, prețul care este nu numai ținut artificial în jos, dar cum tehnologiile s-au ieftinit și au devenit mai accesibile, au început să fie permisibile și pentru publicul larg, cu bune și cu rele, și mai ales cele care sunt încă necunoscute.

Subminarea economiilor naționale

Aici o să vă pierd pe mulți când o să zic că din punct de vedere economic, industrializarea sub Ceaușescu a fost o idee bună dar care a fost exagerată. Unde s-a exagerat a fost că inerția unui stat controlat de la centru, dorind și autarhie dar din toate aspectele imposibil de manageriat eficient a dus la colapsul economic și la elicopterarea lui Ceaușescu, dar în sine ideea a fost bună și după comunism acest covor a fost tras de sub picioarele noastre nu doar din cauza deciziilor statului, dar și din cauza populației care n-a înțeles și încă nu înțelege ce i se întâmplă.

Asta se aplică și pentru actuala clasă politică (că dară tot din aceeași populație se trage), deja global situația este complicată când, în Uniunea Europeană ești subminat din 4 părți: mercantilismul nemțesc, subminarea pe față a Chinei, și strangularea prin hiper-reglementare de la Bruxelles și de la București; pentru primele două e greu de făcut ceva fără să ai o structură paralelă care să fie competitivă economic (asta s-ar putea în viitor să o rezolve proiectul Interimarium), dar pentru ultimele două, mai ales ultima, d-aia trăim în mizeria colectivă în care ne aflăm și revenim la vorba “capul plecat, sabia nu-l taie”.

La București este fascinant cum în magazine în loc să găsești usturoi din zona Giurgiu, la 20-50km distanță la sud de capitală, găsești usturoi adus tocmai din China. În același timp nu avem nici un retailer de mâncare autohton în top 20 pe România (pe locul 21 fiind Annabella cu magazine răsfirate prin Dâmbovița și județele din împrejurimi, și undeva mult mai jos cooperativa Unicarm pornită din Satul Mare care mai are magazine în Cluj, Brașov și la Negrești, Vaslui). Nu poți să mă convingi că o entitate supra-statală de birocați autoserviți de la Bruxelles, care funcționează ca și fostul URSS (d-aia și folosim pe jumătate la mișto, pe jumătate pe bune termenii de EURSS sau Европейский Союз) știe cel mai bine cum bananele trebuie să aibă curbura perfectă, cum băutul de apă aparent nu te hidratează sau cum trebuie să ai o taxă de 5% pe tampoane numai pentru că Comisia decretează așa. Nici nu o să discutăm despre monstruozitatea numită CAP (nu, nu CAP-ul de pe vremea lui Împușcatu’, dar nici departe nu e), Common Agricultural Policy, acest Plan Valev modern al Uniunii Europene.

Nu, nu pentru că nu și dacă insiști, meriți o lopată-n cap, în speranța că ți se vor rearanja sinapele dacă consideri că o circulabă de genul ăsta poate avea vreo opinie față de domenii cât se poate de paralele față de ei. Același lucru se poate spune și despre România, unde pe lângă măsurile băgate pe gât de către Uniune, avem și noi propia clică de birocrați autoserviți pe modelul sovietic care au impresia că de la ei de la București știe Nea Lajos din Harghita câți porci să aibă în ogradă sau cum să aibă grijă de ei, sau cum în criza actuală de energie, spre surprinderea nimănui Statul iese cel mai câștigat din asta.

Nu-i de joacă deloc cu mâncarea și alte domenii strategice dacă e să ne uităm la standardul istoric al poporului, dar economia per total, mai ales pe domenii critice pentru o țară, populația subminată și din exterior, și din interior, va rămâne la fel ca și prolii din cartea lui Orwell. Sigur, dacă se va schimba ceva în materie de percepție se va întâmpla la nivel de grassroots, dar trebuie musai să lăsăm mentalitatea asta omniprezentă de “statul să facă, statul să dreagă”.

Coloniaismul prin învăluire via Belt & Road

Întotdeauna să fiți atenți când auziți oameni vorbind pozitiv despre China, pentru că prieteniile cu China deja ajung să se termine aproape tot timpul prost pentru țara care este vrăjită de mirajul “dezvoltării economice reciproce și a prieteniei între popoare”. Avem o listă considerabilă de victime care au picat din tot felul de motive, dar de-obicei un amestec de naivitate și corupție, în plasa colonialismului pe rit modern:

Lista nu este completă, dar prindeți ideea cât de veninoase sunt investițiile chineze. Lucrurile vor și continua așa pentru că există și țări/structuri politice statale care sunt perfecte pentru a fi exploatate de către imperialismul chinezesc, dar măcar să învățăm ceva din exemplul acestor națiuni să nu încercăm să nu pășim pe același drum, și mai ales pur și simplu să boicotăm un stat comunist care transformă țări întregi în colonii de sclavi financiari pentru interesele lor. În România avem succes prin a aplatiza sinofili cum sunt Viski sau Iulian Bulai, dar amenințarea vine din partea Uniunii Europene, care este plină de sinofili, în frunte cu clasa politică germană care ne sapă și când e vorba de cum ne raportăm în relația cu Rusia.

Bun, și ce este de făcut?

Boicotați tot ce este fabricație chinezească; de destule ori produsele care ba sunt producție autohtonă sau produse în altă parte mai aproape sunt numai marginal mai scumpe, dar pe termen lung mult sunt și mai fiabile când iei în considerare prețul marginal mai mare, dar și durata de viață semnificativă mai mare. Asta se aplică și când e vorba de cumpărat electronice, dar și electrocasnice, haine, produse de pe site-uri care vând copii, dar și Alibaba/Aliexpress.

Subminați simpatiile sinofile; ca în cazul avalanșelor, este suficient ca numai câțiva agenți plătiți de CCP sau de-a dreptul shilli pe gratis să intre pe poziții de influență politică, și acel cancer va fi extirpat foarte greu și la costuri considerabile.

Fiți atenți la propaganda venită de pe filiera instituțiilor internaționale chinezești și subminați-o; Institutul Confucius este principalul făptaș în această categorie, fiind principalul motor de inițiere al oamenilor naivi în a simpatiza CCP-ul, folosind bogata cultură chineză în a-i momi pe oameni de partea lor. TikTok este încă altă problemă semnificativă, fiind folosit constant de o droaie de oameni naivi, mai ales tineretul de peste 13 ani, fără să fie conștienți că ei joacă jocul Chinei și cât de prevalenți sunt propagandiștii pro-chinezi pe platformă.

Cenzură rimează totuși cu ceva

Să vorbim un pic despre libertatea de exprimare și cenzură.

Cenzurarea canalelor Sputink și RT (printre altele) pare o mișcare de bun simț într-o situație de război cu statul rus condus de Vladimir Putin. Media a reprezentat dintodeauna o armă eficientă, armă pe care Rusia sovietică și post-sovietică a folosit-o, să recunoaștem, mult mai abil decât vestul. Însă cu trecerea anilor o parte covârșitoare a presei vestice a devenit la fel de abilă și înclinată să manipuleze. Lucrurile sunt așadar un pic mai complexe decât “RT man bad”

În primul rând, nimic din toate astea nu este nou. Conceptul de „fake news” numite pe vremuri minciuni, era la fel de valabil în anii ’30 când Walter Duranty și alți jurnaliști vestici plătiți de Moscova susțineau că în Uniunea Sovietică totul merge bine și Holodomorul nu există. Același concept a fost aplicat fără jenă în interes propriu de FDR sau LBJ la vremea lor așa cum este astăzi aplicată de presa democrată din Statele Unite, presa „liberală” din Canada, etc.

Pentru început aș vrea să spun că nu văd o problemă de principiu în cenzurarea canalelor rusești. Statul român are datoria de a respecta dreptul la liberă exprimare al cetățenilor și entităților românești nu pe cel al unor entități aparținând unor puteri străine. Iar o acțiune de cenzură în timp de război (chiar dacă nu suntem implicați direct) se încadrează cred eu printre puținele atribuții UNEORI legitime ale statului: apărarea externă.

Avem de altfel și un precedent în Alien and Sedition Acts din timpul administrației Adams, al căror scop principal era prevenirea răspândirii ideilor revoluției franceze pe teritoriul Statelor Unite. Însă 2022 nu este 1798 iar nici lumea de astăzi nu mai este cea de atunci, inclusiv Statele Unite.

Personal, nu am urmărit nici RT și cu atât mai puțin Sputnik în afară de situațiile ocazionale când mai vedeam un televizor deschis pe RT sau îmi pica o știre de la Sputink în feed. Cu toate acestea Sputnik mi-a părut întotdeuna că este pe față o oficină de propagandă cu titluri deseori cringe inducing. RT părea mai echilibrat și acolo vedeai într-adevăr, mai ales în ultimii doi ani lucruri pe care presa mainstream din vest nu le arăta. Evident asta nu înseamnă că RT a devenit sursa adevărului și că difuzarea materialelor respective nu era pur și simplu convenabilă intereselor Rusiei sub regimul Putin.

Nu sunt de acord nici cu ideea că prin cenzurarea celor două canale, oamenii au rămas fără alternativă la presa mainstream din vest. Alternative există grămada, eu nu mi-am luat niciodată informațiile alternative nici dep RT nici de pe Sputnik.

Însă cenzura care este deseori folosită în combinație cu unealta complementară, presa aservită este o măsură extremă, de folosit foarte rar, de preferat deloc.
Printre altele, cenzurarea canalelor rusești distrage de la o slăbiciune mai gravă a Vestului care poate fi la rându-i exploatată de către actanții ostili cum ar fi regimul Putin.

Problema Vestului (inclusiv România) este că oamenii nu mai au, pe bună dreptate, încredere în propriile guverne. Și de ce ar mai avea? Au trecut deja doi ani în care toată presa mainstream este fie pe față aservită prin stimulente financiare de stat, fie prea interesată sau timorată ca să raporteze corect ceea ce se întâmplă. Practic, oamenii s-au trezit dezinformați atât de Rusia cât și, mai grav, de propriile guverne.

Astfel problema Vestului astăzi este în primul rând una internă în general, și nu numai atunci când vorbim despre presă. Politici energetice, economice și de apărare falimentare, presa aservită, toate astea nu au făcut decât să dezbine și să destabilizeze Vestul. Și după cum știm, o cetate când crapă, crapă mai întâi din interior.

Atunci când li se întâmplă lucruri care le afectează viața și pe care nu le înțeleg, oamenii își pun întrebări și caută răspunsuri. Iar dacă cele din propria țară nu le par satisfăcătoare, încep să-și caute informața provenită din alte părți. Asta este vulnerabilitatea pe care astăzi o exploatează canalele de dezinformare: decredibilizarea vestului. Acum 30 de ani, canale ca Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle sau poate chiar CNN aveau reputația unor surse 100% credibile. Astăzi nu mai este cazul.

Iar reacția guvernelor care a fost? Cenzura și manipularea prin organisme de presă aservite aka „surse oficiale”. Și spre deosebire de ideea comună în rândul politicienilor, influencerilor și în general a unei false elite, oamenii nu sunt proști sau mai bine zis, nu sunt lipsiți de bun simț, și sesizează că trăiesc într-un climat informațional precar în care nu știu pe cine să mai creadă.

Răspunsul guvernelor Vestice atât în problema circulației informației în timpul pandemiei și restricțiilor cât și în problema războiului dintre Rusia și Ucraina, este cel cu care ne-am obișnuit. Smucit și lipsit de finețe. Pe scurt, dacă tot ce ai este un ciocan (puterea) toate lucrurile încep să arate ca un cui (pandemia, Rusia, etc).

Tendința asta devine evidentă și periculoasă pentru că, dacă acum câteva zile vorbeam despre cenzurarea unor canale rusești, astăzi auzim instigări aberante la cenzură și arestări orientate împotriva oricui este „omul Moscovei” sau „omul lui Putin” dar nu vedem nicăieri menționată ideea că oamenii au dreptul la un proces, apărare, etc.

S-a trecut deja la vânătoarea de oameni ai Rusiei așa cum în timpul pandemiei se instiga la vânătoarea de anti-vacciniști și organizații anti-vacciniste și ele presupus servind interese rusești, Ori când nici guvernele nici presa nu reușesc să aducă dovezi care să susțină credibil o relație între anti-vacciniști și Rusia, ajungem în situația fabulei cu Ionică și lupul.

Așa că înainte să ne luptăm cu problemele și inamicii exteriori, ar fi bine să ne rezolvăm vulnerabilitățile interioare. Și ca de obicei, cea mai bună rezolvare pe care ar putea să o găsească guvernele ar fi să ne lase naibii în pace. Nu avem nevoie să fim ținuți de mână, să ni se dozeze informația să ni se spună să stăm în casă, să ne vaccinăm, sau să detestăm regimul Putin.

Marea majoritate a românilor poate discerne și lua decizii, și chiar în cazul celor care nu pot, intervenția guvernului în fluxul informațional nu face decât să încurce lucrurile. Sigur, folosiți unde puteți și în limita legii, serviciile, poliția și justiția, dacă printeți un agent putinist, îl împachetați și-l trimiteți acasă sau faceți ce vreți cu el. Dar nu încercați să ne mai dictați ce și pe cine să ascultăm sau de unde ne luăm informația.

Tovarăși intelectuali și jurnaliști conformi

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni pe care îi considerați apriori inferiori complexelor voastre personalități epistemice și i-ați etichetat disprețuitor, pentru că credeau că molima a pornit din laborator, ați făcut ceva rușinos. După ce s-a spus în gura mare și pe surse oficiale că poate a pornit din laborator și nu v-ați cerut scuze de la aceia pe care i-ați jignit degeaba, ați făcut un lucru absolut grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni pe care îi considerați prea proști pentru a merita să dialogheze cu ei crețele voastre minți cultivate și i-ați etichetat disprețuitor, pentru că credeau că restricționarea dură, nediferențiată și prelungită a libertății de mișcare sau a accesului la educație nu oprește molima și produce mai mult rău decît bine, ați făcut ceva rușinos. Cînd ați avut la dispoziție datele și studiile care confirmau ce credeau batjocoriții și nu v-ați cerut scuze de la aceia, ați făcut un lucru absolut grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni pe care îi considerați incapabili de gîndire, spre deosebire de pre-formatatele voastre intelecte și i-ați etichetat disprețuitor, pentru că credeau că un medicament sau altul sînt folositoare împotriva molimei, ați făcut ceva rușinos. După ce au ajuns medicamente de felul acelora să fie folosite în tratarea molimei în n țări, cu aprobări oficiale și nu v-ați cerut scuze de la aceia pe care i-ați umilit și despre care ați sugerat că sînt sub-oameni, ați făcut un lucru absolut grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni îngrijorați pentru că credeau că se va ajunge la încercarea de a impune, de către guverne și corporații, vac prin forță și șantaj, ați făcut un lucru rușinos. Acum, că se întîmplă fix asta și nu vă cereți scuze de la aceia pe care i-ați batjocorit degeaba, faceți un lucru absolut grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni pe care îi considerați numai buni de redus la tăcere de către vocile voastre strident fățarnice și i-ați etichetat disprețuitor, pentru că credeau că se va ajunge la condiționarea drepturilor cetățenilor de inoculare de mai multe ori pe an, ați făcut ceva rușinos. Acum, că începe să se întîmple fix asta și nu vă cereți scuze de la aceia pe care i-ați etichetat umilitor, faceți un lucru absolut grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd v-ați bătut joc de oameni mai puțin educați decît ilustrele voastre persoane care își poartă diplomele pe post de argumente, pentru că credeau că imunitatea naturală e superioară imunității vac, ați făcut ceva rușinos. Acum, că datele colectate din diferite țări arată fix asta, tot mai clar, și nu vă cereți scuze de la cei pe care i-ați tratat de imbecili, faceți un lucru absolut grețos.
Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd i-ați terfelit și umilit și v-ați dezlănțuit cu sarcasm de individ sfîșiat de resentiment și neîmpăcare asupra unora care vorbeau de nanocipuri injectate odată cu diverse seruri, ați făcut ceva rușinos. După aia veți fi aflat că așa ceva e posibil, că în 2019 deja, dacă nu mult mai devreme, MIT lucra cu success la așa tehnologie și că fundația miliardarului al cărui nume l-ați stîlcit în toate felurile, ca să batjocoriți ironic pe cei insuficient de alfabetizați, după mintea voastră, finanța cercetările MIT și pregătea implementarea tehnologiei pe populații din Africa săracă. Veți fi aflat lucrurile astea, că se găsesc în presa destul de mainstream a vremii, și nu v-ați cerut scuze de la cei pe care i-ați terfelit și așa ați făcut iar un lucru grețos.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd unii și alții atrag atenția că se vede de la o poștă cum în diverse țări super vac, numărul celor afectați de molimă atinge niveluri record, multe peste cele anterioare campaniilor de protejare împotriva molimei, ziceți că numai numărul de morți contează. Cînd unii și alții atrag atenția că noua variantă cauzează morți mult mai rar decît cele anterioare, ziceți că numărul celor afectați contează. Practicînd jongleria asta discursivă nedemnă, comiteți fie o eroare epistemică atroce, fie o ticăloșie abjectă și manipulatoare, fie ambele.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd folosiți o hartă, ca să le ziceți multor oameni că sînt idioți și apoi aruncați discuția despre hartă în derizoriu, cînd harta s-a schimbat și arată foarte rău pentru poziția voastră, arătați fie crasă incompetență în lucrul cu date, fie imens dispreț față de semeni, fie ambele.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd preaslăviți mincinoși dovediți sau incompetenți confecționeri de „predicții” și „sfaturi” din ce în ce mai aberante și le ziceți experți și îi sanctificați mediatic, în timp ce tratați cu tăcere sau cu etichete disprețuitoare oameni de știință cu cariere și rezultate impresionante care vă pun sub semnul întrebării narațiunile prost însăilate, comiteți o aberație științifică și o mizerie morală.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, cînd susțineți să li se aplice prin forță sau șantaj niște tratamente preventive tinerilor și copiilor, cînd imensa lor majoritate probabil nu au nevoie de ele, tratînd cu dispreț riscurile asociate, în loc să vă folosiți puterea pe care o aveți în infosferă și în lume pentru a convinge să primească acel tratament preventiv categoriile cu adevărat vulnerabile la molimă, pe primii nu îi ajutați, iar pe cei din urmă îi lăsați cinic să continue a umfla statisticile la rubrica decese.

Tovarăși „intelectuali publici”, „jurnaliști” și influensări conformi și dînd pe dinafară de educație și Știință, de fiecare dată cînd ați batjocorit și etichetat, în loc să discutați și să încercați mai întîi să înțelegeți, să argumentați și apoi poate să îi ajutați și pe alții să se lămurească, ați ignorat, fie cu inconștiență, fie în ticăloasă cunoștință de cauză că prima obligație a oricăruia, care își arogă postura de educator, este aceeași cu a medicului: primum non nocere.

Voi, însă, contribuind cu frenezie de posedați și aplomb de mercenari năimiți de potentați birocratici și corporatiști la distrugerea coeziunii sociale, la implementarea de segregare, la semănarea de ură, la subminarea încrederii sănătoase, care incude o doză de scepticism, în știință și tehnologie, la ruptura radicală dintre aleși și alegători, ați făcut un rău ce depășește cu mult orice rău ce putea fi provocat de însăși molima.

De fiecare dată cînd ați scuipat „prostimea”, în loc să îi vorbiți omenește, în numele sau de pe poziția „elitei” sociale, politice, educaționale, ați comis o ticăloșie și ați adîncit un rău, o divizare, o anxietate.

Ce să mai zicem zicem? Atît s-a putut, probabil. Crăciun fericit să aveți, numai nu uitați la masa de Crăciun să urmați cu sfințenie recomandările idolilor voștri calpi. Purtați deci masca (mai bine două) la masa de Crăciun și deschideți geamurile larg și apoi dîrdîiți responsabil, pios și voios în jurul cîrnațului sau, mă rog, dacă sînteți adînc luminați, în jurul bolului de guacamole făcut din avocado organic (nu anorganic), ecologic și fair trade, produs de cartelul vostru mafiot mexican preferat și livrat cu zero emisii de companiile voastre preferate de transport maritim și aerian.