”Combaterea dezinformării” ca job de shill

Nu ar trebui să vă mire dacă, în condițiile apariției pomului lăudat al shillingului pe bani UE, guvernul va găsi metode de a instrumentaliza „combaterea dezinformării rusești” în sensul validării propagandei sale.

Nu mi se pare de neimaginat că vom asista la nașterea unor platforme de tocat bani cu acest subiect arzător, care va fi brusc legat de subiectul propagandei și influenței chinezești – subiect pe care s-a dormit în continuu, cât timp chinezii se urcau în capul nostru.

Ambele subiecte vor fi dezvoltate tardiv și ineficient – fondurile europene sunt, până una alta, colectate sub îndrumarea acelor țări care fac afaceri lucrative cu Huawei și Gazprom; paradoxal, bien-penseurii care ne vor îndruma în acest sens, pe această cale, vor fi indirect plătiți tocmai din contribuții rusești și chinezești la bugetul acestei entități corupte de-i zice UE.

Chiar și așa, puțin de reproșat unor asemenea inițiative în sine – e dramatic când un om își aruncă independența la gunoi pentru mercenariat, but such is life.

Numai că, atunci când vor începe cursa lor de luptă cu fake news, cu rușii, cu ăia care dau like la postările rușilor, cu ăia care dau like la ăia care dau like la postările rușilor, cu mătușile și unchii celor aflați pe lista celor aflați pe lista lui Dughin, respectivii doctrinari conservatori vor obscura orice subiect privind colaborarea UE-China, Gates-China, Big Pharma-China, și vor slugări pentru comunicarea strategică; ba vor fi chiar sursă „independentă” pentru cenzurarea ideilor care nu convin puterii executive care de ieri-alaltăieri se lupta, și ea, tot cu rușii.

Și testul de curvăsărie va veni atunci când ne vor spune ceva bun, sau absolut nimic, despre trackingul universal și despre firewall-ul european (firewall-ul ăla bun). Iar când aceste idei de succes, chinezești ca sursă și ca scop, vor fi implementate, când sinofilii care domnesc peste noi vor putea să facă în liniște joncțiunea cu China, ei își vor putea strânge banii rezultați din acest proiect.

Vor fi și ultimii bani pe care îi vor câștiga, înainte de a fi ei înșiși anulați și trimiși alături de contrarevoluționarii mai puțini utili. Sau poate, mai rău, se vor descoperi pe sine ca utili și utile în continuare.

În cheia asta poate fi citită reticența atâtora de a critica instituțiile UE și guvernul nostru, la ceasul la care își fac de cap.

Dan A. Dima
Eseist, traducător și desenator; cu o pregătire în științele sociale, subminată de o dragoste pentru adevăr. Sceptic de modă veche. Nu prea se mai fabrică din ăștia.