Mai puțin teorie, mai mult conspirație: Bill Gates în sufletul pandemiei

Imaginați-vă că trebuie să descrieți ce s-a întâmplat la Wannsee în ianuarie 1942.

Că aveți sarcina de a cuprinde în cuvinte toate legăturile subtile, și adeseori neoficiale, ba chiar absente din orice însemnare tangibilă, dintre capii birocrației național-socialiste – în efortul lor de a concepe, ghida, executa și secretiza Holocaustul. Că trebuie să explicați cum acest proces a presupus transmiterea unor directive clare (dar, din nou, perfect secretizate) către sute de angrenaje separate, de la miliții colaboraționiste locale la acari și magazioneri, și desigur la mii de călăi în uniformă. Că întreaga învăluire a unui continent pentru selectarea și exterminarea unor grupe de oameni a fost condensată în discursuri și negocieri care au durat, cu totul, câteva ore.

Apoi încercați să vă atribuiți această sarcină, de a descrie ce se întâmplă, fără să fi avut acces direct la discuții, și încercând să reconstituiți concluziile ei doar din efectele ei observabile în timp real. Efectele sunt totuși disparate – oamenii mor sau doar dispar ici-colo, și doar privirea celui atent suspectează că există un plan. Precum cel care are în mână un mesaj ilizibil, care nu poate fi decât un cod; mintea ageră va suspecta existența unui cod, fără a trebui să-l și înțeleagă, în toate detaliile lui, sau chiar în oricare dintre detaliile lui.

Ce sunteți acum? Gândiți-vă: trebuie să faceți toate acestea în timp ce planul pe care îl suspectați se desfășoară; dacă ați atrage atenția prea mult asupra lui, planul nu s-ar mai desfășura. Cel care își desfășoară planul, sau care doar îi susține realizarea, are la îndemână un instrument pentru  a nu permite vreo boicotare. Vedeți, el, prin înseși implicațiile planului, începe prin a se infilitra în discursul public – îl va perturba sau chiar domina, după cum „simte” că-i este mai ușor.

Din emanațiile acestei stări de fapt, mesagerul, cel dispus să observe tiparul, cel alarmat de constanța legăturilor între elementele disparate, devine „teoretician al conspirației”. Nu conspiratorul conspiră, ci teoreticianul „vede” conspirații. Nu realitatea este reală, ci ochii minții îi joacă feste celui dispus s-o urmărească. Ați devenit nefrecventabil, sunteți acum cel din afara cercului de opinii admise.

 

În orice alte condiții, o „teorie a conspirației” necesită, pentru a putea fi probată, scoaterea la lumină a unor conexiuni între persoane și instituții altfel lipsite de legături de directe și interese naturale, dintre cele viabile în spațiul public, „Teoriile conspirației” au o putere explicativă slabă în mult prea multe cazuri – și de aceea, o reputație execrabilă.

Toți știm, pe aceste coordonate, că o „teorie a conspirației” este suspectă. Nu îi revine publicului munca de a proba că atacul de la 11 septembrie nu a fost o conspirație israeliană, că revoluția bolșevică nu a fost opera masoneriei, că NASA nu ne ascunde realitatea despre forma non-sferoidală a planetei pe care locuim; în toate aceste cazuri, sarcina de a demonstra că este altfel decât am crede îi revine celui care afirmă scenariul „alternativ”. Pur argumentativ, realitatea poate c-o fi cu totul alta, dar noi funcționăm cu lucruri plauzibile și demonstrabile.

Din nefericire, nu putem încheia expunerea într-un punct. Realitatea pe care ne-o impune experiența istorică nu admite decât punct și virgulă.

Nu uitați: aspectul teoretic al unor conspirații nu presupune (nici nu ar putea presupune) că nu există și conspirații non-teoretice, faptice, întâmplate. O teorie ar fi greu de conceput, de propagat, dacă nu ar apela pentru justificare fie la un exemplu real, fie, măcar, la o extrapolare plauzibilă. O țară ca România asistă zilnic la conspirații low-tier, din cele numite „fapte de corupție” – imposibile fără o înțelegere discretă între un corupt și un corupător, organizate în secret contra interesului public. În America, acest gen de înțelegeri sunt cuprinse sub umbrela crimes of conspiracy, despre care aflăm:

„Incriminarea conspirației are ca scop să împiedice potențialii răufăctori din a se organiza și să-i aducă în fața legii pe toți cei care vor fi avut roluri active în proiecte criminale. […] nu este necesar ca rezultatul [acestor proiecte] să fi fost atins pentru ca fapta să atragă consecințe penale.”

Apoi complicațiile: pretenția că densitatea de actori necesari unei conspirații ar fi, automat, invalidarea acelei conspirații. Cine ridică acest argument s-ar putea trezi în imposibilitatea de a explica momentul Wannsee – în care un indescriptibil angrenaj de factori, coordonați din câteva puncte, a putut să producă exterminarea a milioane de civili evrei, reușind să instrumenteze indiferența sau complicitatea unor mase de europeni de alte etnii. Mergeți mai adânc în istorie și veți descoperi că, pentru a pune în circulație și fixa în mentalul colectiv tema unui „complot universal evreiesc” – Protocoalele Înțelepților Sionului – antisemiții din Rusia au avut nevoie să inițieze o conjurație antisemită europeană (cu plastografi, cu agenți de influență, cu propagandiști și, nu în cele din urmă, cu simpli imbecili). Două paradoxuri care vă sunt suficiente, și care îmi permit acum să vă confrunt cu analogia mea despre timpuri prezente, prin memoria a ceea ce a fost.

Acapararea

Epidemia de Covid-19 a izbucnit în China, oficial în decembrie 2019. În chiar aceeași lună, Vox, publicație-reper a stângii americane, găzduia un amplu reportaj sub semnăturile Juliei Belluz și Marinei Buissonnière; titlul și subtitlul său, în traducerea mea: „Cum a fost infilitrat universul politicii publice de sănătate, la nivel global, de către McKinsey. Fundația Gates a infuzat miliarde de dolari în acest sector – și o etică afaceristă de care consultanții să poată profita”.

Textul (accesibil online) atrage atenția asupra unei componente „business” din întreprinderea sanitară și filantropică a Fundației lui Bill și Melinda Gates – unul dintre cei mai mari actori de pe piața antreprenoriatului caritabil. Firme „de consultanță”, între care se disting giganții McKinsey și BCG (Boston Consulting Group), servesc drept interfață pentru nu-mai-puțin-gigantica Fundație și, mai ales, pentru o ramură dedicată a Fundației, „Alianța Gavi”. Prin Gavi, care este totodată un cartel al marilor producători de vaccinuri, Bill Gates și McKinsey speră să poată influența politicile globale de vaccinare – și o pot chiar face, în interesul tuturor asociaților, dacă au acces la autoritatea mondială în domeniu, adică la Organizația Mondială a Sănătății.

Revelația lui Belluz și Buissonnière este că întreg aparatul descris mai sus este angajat în influențarea și parazitarea OMS, încă de prin 2016; din 2017, influența este la vedere, declarată și asumată de către oficialii centrali ai OMS. În iulie al acelui an, etiopianul Tedros Adhanom își inaugura mandatul de șef al Organizației, exprimându-și în fața colegilor dezideratul de a „reforma” OMS cu ajutor direct de la McKinsey – și, implicit, sub privirea atentă a lui Bill Gates. Autoarele descriu procesul ulterior ca pe un soi de privatizare incrementală a OMS, unde cheltuielile sunt reduse și investițiile, în schimb, sunt recuperate – o combinație de vis personal al lui Adhanom și expertiză managerială a firmelor de consultanță.

În ambele cazuri, supracontrolul pare că le revine miliardarilor Gates și Warren Buffett, custozii Fundației numite după primul. Asemenea concluzii fuseseră deja trase în același an, când jurnalistele Natalie Huet și Carmen Păun scriau în Politico despre „cel mai puternic doctor al planetei” (o ironie? Gates nu a terminat niciodată colegiul, darămite o facultate de medicină). Din acest reportaj aflăm că ofensiva lui Gates din interiorul OMS ar fi trezit vii suspiciuni ale vechii conduceri; aflăm și că, sub noua conducere, criticii lui Gates din OMS nu au vorbit cu presa decât având protecția anonimatului, pentru a denunța „calul troian al intereselor corporatiste”.

Adăugați aici observațiile cercetătoarelor Marlee Tichenor și Devi Sridhar, despre cum, prin cele peste 3 miliarde pe care le donează anual celor mai mari instituții din domeniul politicii sanitare, Fundația „împinge o agendă” la nivel global, dând liniile directoare pentru întreaga planetă. Autoarele observă mai departe o relație cu totul incestuoasă și „perturbatoare”, prin care familia Gates acaparează colectarea și stocarea datelor medicale la nivel global (un aspect care va deveni relevant mai jos în acest eseu). Simultan, miliardarul direcționează ce concluzii se trag în baza datelor colectate, prin sponsorizarea revistelor medicale care le interpretează.

 

Totuși, cum se poate să fi ajuns în fața situației în care acapararea operată asupra forului mondial al sănătății, cel care decide linia de urmat în caz de pandemie, să se poată întâmpla în liniște?

Reveniți asupra noțiunii de „protecția anonimatului” pentru a înțelege reacția oficialilor înșiși – cine iese din linie este ținta persecuțiilor. Apoi, revedeți sus-numita activitate de PR, care operează simultan prin abonarea la resursele OMS și prin fixarea termenilor în care povestea poate fi spusă în exterior. Ca să vizualizați care e contribuția faptică a McKinsey și BCG la asemenea proiecte, imaginați-vă pe cineva plătit să mintă. Să mintă invaziv, neîntrerupt, nerușinat, energic, până la fixarea definitivă a unei „narative” și a unor „soluții”, la capătul epuizării opoziției.

Se mai cere menționată aici o a treia componentă, aceea a cumpărării presei de către Gates însuși. Ițele investițiilor lui Gates în materiale favorabile au fost descurcate de abia pe finalul lui august 2020, când Tim Schwab a confruntat frontal subiectul pentru Columbia Journalism Review. Numărul mare de publicații care au de ce să-i mulțumească magnatului rivalizează doar cu numărul de companii și laboratoare unde Gates își investește banii și își cultivă cercetătorii favoriți; printre beneficiarii diverselor burse de jurnalism se numără New York Times, NPR, Al Jazeera, BBC și The Guardian (lista nu e nici pe departe completă; ei i se poate adăuga, spre exemplu, „publicația” Vice). În plus, Gates aruncă o provocare la adresa bunului gust, finanțând simultan și institute care asigură, teoretic, neutralitatea jurnalistică și acuratețea științifică a publicațiilor.

Și iată rezultatul, constatat de Schwab: „Acum douăzeci de ani, jurnaliștii investigau primul avânt filantropic al lui Bill Gates ca pe un mijloc de îmbogățire a companiei sale de software sau ca pe un efort de PR pentru a-și mai salva din reputația terfelită în cursul luptei pe tema monopolurilor, aceea purtată între Microsoft și Departamentul de Justiție. Astăzi, Fundația este cel mai adesea subiectul unor profiluri soft și a unor editoriale numai zâmbet despre ce treabă bună face.”

Putem specula toți, de la exemple precise, stridente, cum se va fi coordonat acest activ de propagandă în cursul pandemiei covid19. Putem apoi completa impresia cu o rememorare a faptului că Adhanom s-a folosit de pandemie pentru a deveni „cel mai important influencer din social media, pentru întreaga planetă”. Efortul, desfășurat prin martie, ne-a confruntat cu exhibițiile igieniste ale lui Jimmy Fallon, Ricardo Kaká, sau ale altor vedete de rang secund, toate dispuse să sară în sprijinul sănătății noastre.

Aș vrea să vă subliniez aici mai clar felul în care intruziunea lui Gates în politicile sanitare globale nu are cum să vă fie indiferent, și, din păcate, nu are cum să fie trecut la categoria de „fapte diverse”. Articolul 6 din Legea 136/2020, adoptată spre final de iulie, prevede că ordinele date de către directorul OMS devin baza declarării unor „măsuri cu caracter temporar” în domeniul sănătății publice – adică, OMS poate interveni direct pentru repetarea la nesfârșit a scenariului la care asistăm. Și astfel:

Fundația Gates/McKinsey   →   OMS   →   autoritățile române

 

După cum voi detalia mai jos în text, Gates are o poziționare ambiguă față de economia de piață, propunând, în plan ideologic general, un capitalism „reformat”. Și totuși, în timp ce afișează o modestie autocritică, ba chiar o deschidere către redistribuția socialistă, același Gates este un reformator în sens invers al carității și filantropiei. Panegiricul socialist în loc de competiția pentru atenția consumatorului, pe piață, dar competiție și consumatori acolo unde capitalismul nu i-a cerut niciodată – în redistribuția carității.

Ramificațiile unei asemenea bizarerii sunt nesperat de lucrative pentru Bill și Melinda Gates.

Același Tim Schwab se apleca în martie 2020 asupra multiplelor fațete pe care Gates nu și le prezintă publicului, observând: „[Gates promovează] un model caritabil în care cei mai direcți beneficiari, uneori, nu sunt săracii planetei, ci tocmai cei mai bogați cetățeni ai ei, în care scopul nu este să-i ajuți pe cei sărmani, ci să-i ajuți pe cei bogați să-i ajute pe cei sărmani.”

Puteți, cu o doză mare de certitudine, să presupuneți că efortul publicitar al McKinsey-BCG este cel care aduce la urechea dvs. propoziții de tip: „Bill Gates este un filantrop care face bine planetei, din altruism.” Unii au auzit și varianta, tot laudativă, dar aparent mai cinică: „Bill Gates se plictisește, a realizat prea multe la viața lui, acum vrea să schimbe lumea.” Dar oare câți dintre dvs. au auzit până acum informația, apud Schwab: „La capătul unei investigații a 19.000 de burse caritabile acordate de Fundația Gates în ultimele două decenii, [rezultă că] aproape 2 miliarde de dolari au fost acordate ca donații scutite de taxe către unele companii private […] pentru a produce noi tipuri de medicamente, a îmbunătăți sănătatea publică, în țările subdezvoltate, a dezvolta servicii financiare pentru consumatorii musulmani, și a răspândi vești bune cu privire la activitatea Fundației.” Câți înțeleg că acest program de donații era direcționat, măcar în parte, către companii precum Sanofi, Novartis, Merck sau GlaxoSmithKline, toate avându-l pe Gates însuși ca acționar? – și că acest comportament atinge deja limitele moralității, dacă nu cumva ale legalității.

În fundalul activităților (nu-i așa?) caritabile ale Fundației, Schwab mai descoperă și „fondul strategic de investiții”, prin care Gates participă direct la gestionarea unor firme al căror profit este apoi tezaurizat „filantropic”. Și aceste companii sunt, la rândul lor, bursiere ale Fundației – o circularitate pe care nu o veți auzi discutată în cutia de rezonanță McKinsey.

Totalitarismul comercializat

Poate cel mai tulburător aspect public al activității lui Bill Gates în vremurile pandemiei este dorința lui de a ridica în slăvi, din toate țările pământului, tocmai China comunistă. Acest impuls, pe care îl reproduc și oficialii OMS, s-a dezvăluit pe deplin publicului pe final de aprilie 2020, într-o emisiune CNN. Gates afirma despre regimul lui Xi Jinping că „a făcut în multe feluri bine” cu ocazia pandemiei (alături de „fenomenala” OMS); prin contrast, America lui Donald Trump „s-a descurcat foarte rău”. Filantropul plusa, la câteva zile după, apărând China împotriva acuzațiilor că ar fi ascuns sau falsificat date despre focarul epidemic din Wuhan, teoretizând (rizibil) că regiunea nu mai contribuia la răspândirea infecțiilor, și argumentând că numai „cooperarea” la nivel global putea pune capăt crizei. „Cooperare”, cum ar veni, între China și victimele pasivității chinezești.

Astfel de inepții revoltătoare erau deja contracarate de jurnaliști independenți. Dintre aceștia, Hinnerk Feldwisch-Drentrup scrisese deja un rechizitoriu la adresa OMS ca unealtă de propagandă a Chinei. În mai, serviciul german de informații și Institutul Koch publicau primele date din care reieșea nu doar că regimul Xi mințise legat de pandemie, ci și că o făcuse cu ajutorul lui Adhanom. Chiar și așa, prea puțini critici au îndrăznit să-și ridice ochii cât să poată observa că tocmai sponsorul OMS, puternicul om de la Microsoft era cel care valida, sau poate chiar fixa, directivele și tabuurile sinofile ale Organizației.

Pe aceeași tradiție se înscrie și McKinsey. Dacă aveați vreun dubiu, nu vă rămâne decât să consultați reportajul New York Times din decembrie 2018, despre cum firma a depus eforturi susținute, și remunerate, ca să cosmetizeze totalitarismul chinezesc și cleptocrația moscovită. Răspunsul vag, învăluitor, al instituției acuzate este parcă direct contrazis de comportamentul pensionarilor McKinsey în chiar momentul pandemiei. Vedeți în acest sens dialogul din aprilie 2020, în care fostul partener McKinsey Peter Walker răspunde la criticile naționalistului american Tucker Carlson. Walker își apără aici afirmațiile obscene în sprijinul regimului Xi (o „democrație răspunzătoare în fața poporului”); dar, și mai sinistru, merge până la a-și exprima susținerea directă față de crime.

Pentru mintea lui Walker, abordarea anticovid ghidată de la centru de Xi, incluzând zidirea oamenilor vii în propriile apartamente, era lăudabilă, ba chiar un posibil model pentru Occident. Tot ce mai trebuie, sugerează Walker, este să ne adaptăm puțin valorile la un ideal colectiv, să ne abandonăm individualismul.

Tranziția postindividualistă operată prin acest strâns parteneriat apare argumentată și în cazul doamnei Yinuo Li. Debutantă în lumea consultanței cu McKinsey, Yinuo a trecut apoi la Fundația Gates, ramura din China, și se ocupă cu implementarea modelului comunist chinez în afara Chinei. După cum teoretizează Yinuo, pentru a combate malaria sau alte boli tropicale, țări ca Tanzania (deși proapăt trezite din experimente eșuate cu maoismul african) ar avea nevoie să rețină încă și mai multe din modelul colectivist al Chinei.

Polenizarea este încrucișată, de vreme ce, pe măsură ce adoptă din valori, Gates, McKinsey și companiile pe care le reprezintă primesc tranșe feudale din piața farmaceutică a Chinei. Într-un articol din 2011, Gates (vorbind și în numele amicului Buffett) își exprima fascinația față de capacitatea biotehnologică a Chinei, inclusiv, sau mai ales, în ce ține de producerea noilor vaccinuri. În timp ce epidemia de covid începuse la Wuhan, Fundația și firma de consultanță organizau la Pekin un simpozion, în urma căruia obțineau acordul regimului pentru desfacerea de noi produse medicale.

Acest gen de întrepătrundere trebuie să fie privit ca sursă pentru declarațiile lui Gates din aprilie. La final de februarie, Xi însuși adresa mulțumiri familiei Gates pentru sprijinul adus în fața pandemiei: „Susțin cooperarea dumneavoastră cu instituțiile chinezești de resort, și anticipez o coordonare sporită și eforturi concentrate în cadrul comunității internaționale pentru sănătatea și bunăstarea comună”. Mai multe voci, aceeași melodie.

Prietenia Gates-China apare structurată în jurul revoluției biotehnologice; prin subcapitolele ei, Gates se întinde către un alt aspect propriu universului comunist, unul ale cărui implicații ne privesc în mod special în vremuri de pandemie.

În noiembrie 2019, presa taiwaneză relata, nu fără o indignare mocnită, că miliardarul își manifestase public simpatia pentru firma Huawei și al său sistem tehnologic 5G. O astfel de poziționare servea și ea interesul Chinei, în aceeași schemă a „cooperării” internaționale. În aceeași săptămână, Ajit Pai, ca șef al autorității americane de reglementare în domeniul comunicațiilor, scosese Huawei de pe lista furnizorilor de încredere, sfătuindu-și concetățenii să nici nu le mai cumpere produsele. Astfel, la doar câteva săptămâni înainte de criza pandemică, Gates relansa un talking point sofistic: să nu ne întoarcem spatele către regimul Xi, și să nu credem că tot ce vine din China este rău. În aceeași lună, Microsoft obținea de la administrația Trump o excepție temporară de la embargoul chinezesc, recâștigându-și dreptul de a vinde software către Huawei.

Ați putea crede că raționamentele lui Gates în sprijinul Huawei sunt doar vorbe dulci menite a proteja înțelegeri lucrative pentru Microsoft – că Gates, fiind pur și simplu obtuz, nu percepe riscul de securitate pe care îl presupune asocierea cu Huawei; și cam atât.

Pentru a vă păstra această convingere, ar trebui să uitați că Huawei și a sa tehnologie 5G sunt uneltele esențiale prin care regimul Xi își controlează și-și reprimă populația, că Huawei este parte activă la distrugerea morală și fizică a minorității turcofone din Uyghuristan, și că Microsoft este de ceva vreme un complice mai puțin vizibil, dar activ, la aceste practici (vezi sinteza lui Zak Doffman din Revista Forbes).

Și iarăși, subiectul nu vă este indiferent: puteți afla (din ce au publicat pe acest subiect Doffman sau Tenzin Dalha) că tehnologia de supraveghere în masă a chinezilor era deja exportată în țări ca Ecuador și Etiopia lui Adhanom, unde ajungea la dispoziția unor servicii secrete brusc întărite, și instantaneu tiranice. Un avertisment care ar fi trebuit să ne fie deja clar dinainte de justificarea acestor măsuri prin controlul pandemic. Un control pandemic care se suprapune, absolut întâmplător, peste normalizarea și universalizarea „inovațiilor 5G”, peste batjocorirea publică a celor ce ridică întrebări legate de utilitatea acesteia.

Mai cunoașteți alte țări, și alte servicii, interesate de asemenea experimente?

 

Am văzut mai sus criticile aduse de Trichenor și Sridhar privind colectarea și (deja) perturbarea datelor medicale în rețeaua medical-electronică fondată de Bill Gates. Cu ani înaintea pandemiei, el intrase deja în cursa pentru exportul modelului chinezesc, sub forma mai discretă a unui proiect numit (profetic, desigur) „ID2020”. Normalizarea tehnologiei urma să se facă prin alipirea firmelor Microsoft și Accenture la „criza refugiaților” și la campaniile de vaccinare. Astfel, ID2020 urma „să ajute refugiații și alte astfel de persoane să-și demonstreze identitatea prin intermediul unei rețele de identificare digitală având la bază tehnologia blockchain – un registru digital descentralizat utilizat simultan de mai multe computere în rețea. […] sectoare precum cel sanitar au furnizat „germeni” pe care se poate construi o identitate digitală. De exemplu, 86% dintre copiii lumii sunt injectați cu vaccinul DPT contra difteriei și a altor boli, dar numai 65% dintre ei au un certificat de naștere.”

Izbucnirii pandemiei i-au urmat felurite proiecte, implicând mai pe ascuns sau mai pe la vedere firme din evantaiul de investiții, la toate capetele, ale magnatului Gates. Soluțiile gravitau acum explicit către „pașapoarte digitale de vaccinare”, în baza cărora oamenii să (nu) poată circula în afara domiciliului. Prin aprilie 2020, „Inițiativa Credențială Covid”, ghidându-se direct după observațiile patronului Microsoft, lucra la pașapoarte blockchain prin care „indivizii să poată demonstra (și să ceară ca alții să le demonstreze la rândul lor) că și-au revenit din infecția cu noul coronavirus, că au fost testați pozitiv pentru anticorpi, sau că au primit un vaccin, de la momentul în care acesta va fi disponibil.”

Aici se cere introdusă o notă privind teoretica implicare a lui Gates în tentativa de a introduce în SUA noi metode de supraveghere digitală, de inspirație asiatică și sub un pretext pandemic. Piesa centrală a argumentului este că Gates l-ar fi sponsorizat pe congresmanul Bobby Rush să propună o lege pentru localizarea (tracking) și urmărirea electronică a persoanelor (contact tracing) – Actul TRACE, care a fost într-adevăr propus spre aprobare. Mai grav, Gates este acuzat de către detectivii-contabili John Moynihan și Larry Doyle că s-ar fi înțeles cu Rush pe acest subiect din 2019, anticipând pandemia, și având în vedere un imens câștig financiar pentru Gates, obținut din banii contribuabililor.

Acționând ca la un semnal, presa de fact-checking ne asigură că nu este nici pe departe așa – sau, mai precis, că nu există vreo dovadă a înțelegerii dintre Gates și Rush, sau a câștigului pe care Gates l-ar fi extras de aici. Acei dintre dumneavoastră care sunt înarmați cu răbdare pot decide singuri dacă este așa sau nu, urmărindu-i pe Moynihan și Doyle în emisiunea de la True Pundit.

Ce este însă cert este că, la vremea la care asemenea acuzații au apărut în spațiul public, Gates își manifesta dezinteresul pentru identitatea „descentralizată”, recomandând în schimb tocmai un sistem masiv de colectare și stocare a datelor despre infecțiile covid. La baza acestuia urmau să stea cohortele de utilizatori conectați la dispozitive bluetooth. În mai, autoritățile federale din SUA au intervenit pentru a bloca un „proiect de urmărire a virusului”, aplaudat și în mare parte finanțat de Gates. Până la acel moment, rezultatele a peste 12.000 de teste covid fuseseră colectate cu acordul oficialilor din statul Washington, și introduse într-o bază de date.

În cursul acelorași săptămâni, avocata Renieris părăsea proiectul ID2020, declarându-l a fi, în mare, neinteresat de conservarea drepturilor umane; aproape simultan, Microsoft își anunța relansarea proiectului de identificare „descentralizată” blockchain, universalizat de la refugiați și alți marginali, și denumit „ION”. Cele două evenimente sunt descrise în detaliu într-un articol CoinDesk al jurnalistei Leigh Cuen; tot de acolo, cititorul va afla că aceste tehnologii sunt mai degrabă inutile în anticiparea și prevenirea epidemiilor, că securizarea datelor prin intermediul lor e mai degrabă indezirabilă, dar și că guvernele naționale precum cel din Honduras au început să le implementeze pentru urmărirea și triajul propriilor cetățeni.

Gates ideologul

Puțini își mai aduc aminte că observațiile lui Gates despre China au fost anticipate și prefațate de teoriile aceluiași Gates pe subiecte precum „criza capitalismului” și „inegalitatea veniturilor la nivel global” – într-un articol din mai 2019, miliardarul big tech se declara „în acord” cu economistul Paul Collier și cu al său slogan: „capitalismul trebuie manageriat, nu înfrânt.” În cursul aceleiași luni, Gates a mers ceva mai departe, exprimându-și credința cum că există o compatibilitate de fond între socialismul Noii Stângi americane și capitalism. Citându-l pe acest subiect, Monica Nickelsburg de la Geek Wire nu a putut să nu sugereze că Gates ignoră termenii problemei, discutând despre varianta unui socialism capitalist cu taxe mari, în timp ce Noua Stângă propune naționalizarea unor sectoare ale economiei.

Pentru astfel de antecedente ideologice puteți plonja și mai adânc, de exemplu în martie 2013, când Gates se alinia printre criticii din interior ai capitalismului ca atare, declarându-i acestuia eșecul relativ în fața pericolelor absolute, ilustrându-și aceste remarci cu un exemplu alambicat, atacabil la fiecare pas al raționamentului, despre cum piața ar fi împiedicat combaterea eficientă a malariei. Vedeți discuția relevantă și critica adresată de mai la stânga în articolul The Guardian.

Ați mai auzit undeva povestea aceasta: este ceea ce afirmau, cu doar câteva cuvinte schimbate, Walker și Yinuo, de la McKinsey.

 

Edificiul ideologic construit de Gates îl are în centru pe Gates însuși, „manager” al capitalismului, geniu intervenționist ex-machina pentru reechilibrarea lumii. Pe fundamentul „reformării capitalismului”, clișeu care ar putea în alte condiții să fie uitat în grămada de vorbe goale ale bogaților care se simt vinovați pentru cât sunt de bogați, se urcă vizibil și deranjant relativistul moral, veșmântul de concepte fiindu-i scuză acestuia să-și caute parteneri de afaceri în regimul Xi.

Nu uitați, însă, că există o limită concretă pentru avântul redistributiv al lui Gates. Am subliniat-o mai sus: afirmațiile autoflagelante ale antreprenorului Gates nu cadrează tocmai cu activitățile lui de rentier în ale filantropiei. Gates este, mai mult de atât, un ipocrit activ – după cum ne informează Schwab, tamtamul său declarativ pentru taxarea progresivă merge în paralel cu inventarea de noi și noi modele evazioniste, menite să protejeze cât mai acerb profiturile realizate în conglomeratul Microsoft-Fundație.

Mai important: în chiar timpul dedicat acestui subgen bizar al filantropiei, Gates vă spune că el însuși participă la un „reglaj” al economiei și societății, la nivel planetar. Capitalismul nu a eradicat malaria sau pertussisul? Nicio grijă, Gates și Paul Collier au apărut pe lume tocmai pentru a răspunde acestei chemări, trebuie doar să ascultați de ei.

Eu nu vreau să reglez capitalismul, în niciun caz prin forțe proprii. Îmi imaginez, de altfel, că nici pe dumneavoastră nu vă ține treji un asemenea proiect. Nu cred că vă surprinde că majoritatea celor înstăriți nu sunt consumați de schemele redistributiv-egalitare ce par să tot revină în gândirea și rostirea lui Gates.

Ce este însă cert e că, pentru a-l suspecta pe Gates că face ceea ce Gates spune că vrea și având puterea să o facă, nu mai este nevoie de vreun palier conspirativ suplimentar – nici de Illuminati, nici de masoni, nici de reptilieni sau oameni-cârtiță. Ceea ce presupune că orice suspsiciune față de Gates este plauzibilă și deja parțial probată prin ceea ce auzim din gura lui Gates însuși. Și mai presupune și că, atunci când cineva încearcă să ridiculizeze acest raționament prin analogii cu Illuminati sau oameni-cârtiță, acel cineva vă minte.

 

Problematizarea capitalismului, la Gates, atinge apoi aspecte și mai greu de digerat, propulsate direct din mijlocul dezbaterii celei mai incomode cu privire la alegerile medicale – o dezbatere care atinge, în plan mai larg, însăși natura umană. Vedeți dvs, magnatul de la Microsoft nu este doar un promotor al „reformei capitalismului”, ci și un partizan al eugenismului (selectarea indivizilor apți, prin reproducere tot așa, „manageriată”) în forma sa cea mai falacioasă, aceea a malthusianismului – credința, recurentă în istorie, cum că suntem „prea mulți pentru o planetă așa de mică”.

Să-l presupunem pe Gates un urmaș al curentului liberal eugenics, a cărui istorie discretă, îmbibată de managerialism, asistențialism, rasism, explică și încadrează istoricul bisecular al stângii elitiste nord-americane. Conexiunea este în primul rând una de familie: deși mitizat ca „self-made man”, Bill Gates este fiul altui Bill, înstărit avocat, promotor al unor cauze politice, și el însuși „filantrop”. Niciunui cititor nu va putea să-i scape că acest prim Gates, Gates senior, se numără printre curatorii organizației Planned Parenthood, a cărei misiune este de a difuza în mase contraceptive și accesul la avort, funcționând simultan ca un grup de susținere pentru Partidul democrat.

 

Implicarea lui Bill Gates, a familiei lui Bill Gates, a Fundației lui Bill Gates, în vastul program eugenist este de natură a scandaliza întreg spectrul politic. Grupările conservatoare anti-avort sunt desigur în centrul furtunii; dar vă va interesa că Bill Gates avorționistul trezește rumoare și la stânga.

Plantat în această zonă, autorul Jacob Levich îi reproșează lui Gates promovarea unui „mit al suprapopulării” – trasând o conexiune între Fundația Gates și eugenia clasică, sterilizatoare, decidentă în ce ține de reproducere ca privilegiu. Observația centrală a lui Levich este că Gates și-ar fi exprimat atașamentul complet la un eugenism frust, dacă acesta nu ar fi devenit dezavuat de către fondul ONU pentru Populație – dezavuat nu în 1945, ci abia în 1994. În completare, îl aveți pe educatorul Matthew Gerken cu un comentariu aspru despre „eugenia centristă”, „soft”, Fundației Gates; Gerken atrage atenția asupra unei mărturisiri fugitive a Melindei Gates, de unde ar reieși că vaccinările la nivel global nu au sens decât dacă sunt acompaniate de un declin demografic.

Sigur, nu putem valida aici toate acuzațiile care plutesc la adresa Fundației Gates și a organizațiilor asociate acesteia. Nu știm în ce măsură putem credita medicii și episcopii kenieni când afirmau (în 2014) că vaccinul antitetanos administrat est-africanilor ar fi avut ca scop ascuns depopularea prin inducerea infertilității; ce știm cu siguranță e că, în țări ca România, incidentul nici măcar nu trezește interesul jurnaliștilor.

Dar, mai mult de atât, știm despre anticoncepționalul Depro-Provera, făcut disponibil prin programele lui Gates, că are efecte devastatoare, de termen lung, asupra fertilității și sănătății fizice a consumatoarelor; știm că soții Bill și Melinda Gates aveau ca scop să le administreze produsul unui număr de 120 milioane de femei pe mai multe continente – și că e implauzibil, în fapt imposibil, ca acele femei să fi primit informații complete despre riscurile cărora li se expun. Citiți în acest sens scurtul eseu al lui Joy Pullman – veți constata că sterilizarea manageriată este o practică a cotidianului.

Aceeași impresie dezgustătoare vă poate fi transmisă prin lectura articolului lui Paul Conley, undem suntem anunțați, nu fără entuziasm, că pasiunile de eugenist și programator ale lui Gates se îmbină în susținerea start-up-ului MicroCHIPS [sic!], având ca obiect de activitate controlul reproducerii prin cipuri implantate sub piele [sic!]. Nici Conley nu putea trece sub tăcere că „unii susținători ai libertarianismului civic” identificau în MicroCHIPS o treaptă către „viitorul distopic în care guverne și corporații malefice preiau controlul asupra fertilității feminine în scopuri nefaste.”

 

„Teoria conspirației”, spuneți? Sărim în prezent, în chiar mijlocul pandemiei: februarie 2020, momentul în care Gates ne propune să credem că „editarea genetică” a organismului uman perfecționată până la „o singură injecție”, ar fi viitorul pentru controlarea, apoi eradicarea, unor tare genetice. Editare genetică – eugenie in situ – și doar cu o injecție; un proiect prezentat ca dezirabil de însuși Gates, același om care garantează și că reproducerea controlată prin cipuri electronice este un câștig pentru planetă.

„Criza”

Dacă exista vreun dubiu că preocupările soților Gates – inginerie genetică și control al reproducerii – pot fi pe undeva îngemănate, revizitați în ce constă, mai precis, soluția Fundației la proliferarea malariei. Bill și Melinda au implementat un program al firmei Oxitec, de modificare genetică a țânțarilor; potrivit unui articol al MIT Technology Review: „Tehnologia implică modificarea la nivel de ADN a țânțarului, astfel încât, atunci când insecta respectivă se va fi reprodus, să aibă loc o modificare genetică aparte – una care să fie neprielnică supraviețuirii ca specie.” Țânțarul-mutant va produce urmași care nu vor produce urmași.

Să notăm apoi că, potrivit aceleiași surse, Gates a fost confruntat cu un asalt de obiecții etice și ecologice. Să reținem tot de acolo și teza lui Gates cum că editarea genetică în masă ar fi accesibilă în doar câțiva ani: „Trebuie să fiu mereu respectuos față de cei care cred că ar fi o întreprindere riscantă. Eu nu cred că este [subl. n.].”

Credințele și necredințele lui Gates, la fel ca ale oricărui om, au avut însă prilejul de a fi testate pe viu. Dacă vă întrebați ce s-a ales de experimentul cu țânțari-mutant, puteți afla din New Scientist (septembrie 2019): Oxitec a recunoscut că noile gene au fost asimilate în vechea populație, fără ca efectul intenționat să se răspândească; Oxitec respinge însă categoric criticile cum că tentativa nu ar fi făcut decât să fortifice specia, să facă țânțarii mai rezistenți la încercările noastre de a-i distruge. Rămâne să alegem noi dacă, în lumina acestui rezultat, vedem în crezul Oxitec un bio-optimism deșănțat sau o mostră de șarlatanie pură.

Este virusul însuși o creație de laborator?

Eseul pe care îl citiți nu poate acoperi în întregime această temă – răspunsul la întrebare va trebui să rămână suspendat cel puțin până la ridicarea voalului de ceață, voal care planează asupra războiului mocnit dintre China și Statele Unite. Ce este însă bătător la ochi este că aparatul de propagandă al Fundației Gates/OMS, aparat a cărui existență a fost bine documentată mai sus, a încercat de timpuriu să lipească ideea că virusul chiar ar fi fost produs în laborator de (iarăși) „teorii ale conspirației”.

Răspunsul, în asemenea scenarii, era la argumentul „virusul este o armă biologică”, ocolind însă de departe alte poziții, deloc implauzibile:

  • virusul este un experiment eșuat cu arme biologice
  • virusul este rezultatul unei cercetări benigne, dar care a scăpat de sub control
  • virusul a fost lansat nu ca o armă biologică performantă, ci ca un front în războiul psihologic și economic al Chinei cu lumea

„Demistificatorii” or fi acționat asfel fie din dorința de a ascunde implicarea lui Gates, fie din efortul de a masca iresponsabilitatea sau nocivitatea Chinei, fie pur și simplu din prostie.

Tema nu va putea fi ocolită la infinit. Citiți de exemplu sinteza lui Jonathan Latham și Alison Wilson, „Se adună dovezile că virusul COVID-19 a originat într-un laborator”, cu ale sale surse impecabile și observații de bun simț. Cât timp va mai putea ignora lumea că virusul era adaptat pentru a infecta omul, sau că Wuhan, oraș cu jumătate din populația României, este simultan un centru pentru cercetări asupra liliecilor și a virusurilor SARS? Cât se vor mai face ziariștii că nu observă amplele materiale care demonstrează că laboratoarele din Wuhan se dedicaseră deja modificării genetice a virusurilor SARS?

În măcar acest punct, discursul despre „teoria conspirației” demonstrează involuntar altceva: el ne sugerează în ce măsură China poate acționa direct asupra minții occidentalilor, folosindu-se de propagandă pentru a limita cunoașterea despre subiecte care o incomodează. Nu aveți niciun motiv să presupuneți că Gates ar reprezenta o parte concurentă în acest proces de mușamalizare. Latham și Wilson o afirmă direct: dacă virusul este creat și scăpat (sau „scăpat”) din laborator, OMS și Fundația Gates sunt complice, și ar fi chiar ultimele instituții dispuse să permită investigarea corectă a episodului.

O oarecare „teorie a conspirației”, să credem. Una creditată în fața camerelor de către însuși Secretarul de Stat al SUA și fost șef al CIA, Mike Pompeo.

 

Îl implică acest scenariu pe Gates însuși, se leagă el în vreun fel direct de planurile sale?

Să reținem în primul rând că Gates, „reformatorul capitalismului”, nu și-a exprimat nicicând vreo rezervă față de investiții în imperiul comunist, și că acele investiții sunt exact în domeniul biotehnologiei. Să ne amintim că o astfel de practică este oricum indecentă, din toate punctele de vedere; să adăugăm că, în acest moment istoric, orice investiție a familiei Gates în China nu este doar suspectă, este și bine ascunsă de sus-numita „ceață”. Nici nu ar mai putea fi altfel.

Între puținele indicii directe care trec de Marele Zid: scurtul articol din ziarul conservator Washington Times, din aprilie 2020, din care aflăm cum că Anthony Fauci, ca membru al administrației Obama, ar fi sfidat legislația federală trimițând 3,7 milioane de dolari unui laborator din Wuhan (!) implicat direct în experimentarea genetică pe virusuri. Câteva zile mai apoi, Newsweek completa cu informația că Fauci și al său Institut național pentru boli alergice și infecțioase (NIAID) au dublat suma investită în respectivul laborator, continuând până în 2019 un proiect de alterare genetică a virusului SARS în specii de lilieci.

Cu alte cuvinte: Fauci, acel bărbat ajuns astăzi tocmai în poziția birocratică de unde dictează politica anti-covid la nivelul SUA, este cumva de regăsit chiar la sursa patogenului pe care-l combate.

Presa, desigur, i-a interzis publicului român să-și muncească mintea cu asemenea detalii. Va fi atunci cu atât mai interesant pentru cititorii neavizați să afle că și acest fir duce, din păcate, tot la Gates. Vizibil încă din faza timpurie a ofensivelor lui Gates în interiorul universului sanitar: în 2010, de exemplu, NIAID cu Fauci și Fundația cu Gates inițiau, sub auspiciile OMS, un vast program de vaccinare – și, în plan mai uman, un mediu în care unul devenea angajatul celuilalt. Întrepătrunderile erau apoi inevitabile, și cumva de neobservat, „firești”, în imensul spațiu de investiții și conflicte de interese pe care Gates și-l crea; ca evoluție finală, în chiar vremea în care trimitea bani la Wuhan, NIAID primea câte 2,5 milioane de dolari pe an de la Fundație pentru a explora terapii genetice anti-HIV.

Am putea deci crede că Gates e în stare să producă o pandemie globală pentru a-și impune politicile asupra lumii? Nu este cumva prea „conspiraționist”?

Ruptă de orice context, întrebarea pare stupidă și asumpția implicită – grotescă. Dar aveți contextul: un eugenist, un om prins în proiectul de realiniere economică și socială a întregii planete, își investește o avere aparent fabuloasă în scopul declarat al modificării genetice animale, apoi umane, prin procedeee perfecționate „până la o singură injecție”. Același personaj deja deține toate punctele nodale ale industriei, cercetării, politicilor publice în domeniul medical. La acest moment, implicat deja direct în planul de a steriliza, în practică (măcar temporar) 120 milioane de femei, și perfecționând tehnologii care vor reduce drastic competențele reproductive ale unei specii.

„Sună” rocambolesc, până vă dați seama că este rocambolesc – cum este însăși ideea că un singur om ar fi putut să facă lucrurile pe care Gates le-a făcut deja. Totul rămâne dependent de context – iar contextul este obscurat până la inaccesibil de intervențiile aceluiași Gates: de lucrul său cu „naratorii” și intervenționiștii de la McKinsey, dar și de investițiile masive, directe, în campanii de presă.

Vă mai aduceți poate aminte că, în luna februarie 2017, Gates ne comunica un avertisment pe tema „pandemiei care ar putea ucide 30 de milioane de oameni”, cu detaliul că un asemenea flagel ar urma să survină unui atac bioterorist. Bruce Y. Lee de la Revista Forbes ne făcea serviciul de a încadra această informație pe coordonatele facile ale PR-ului: era desigur doar o profeție, una avizată – fiindcă venea de la „un tip deștept care știe câte ceva despre sănătatea întregii lumi” (genul de recomandare pe care îl primește un amator cu ascendent financiar asupra specialiștilor). Totuși, Lee sublinia niște detalii de interes pentru 2020, cum ar fi acela că Gates lucra deja la modelarea epidemiilor și la îmbunătățirea lanțurilor de distribuire a vaccinurilor. Fără să existe încă o pandemie.

Adăugați aici o informație de nivel anecdotic, apărută în presă fără a fi fost vreodată analizată în implicațiile ei – aceea că, în cursul unei conferințe TED din 2009, Gates ar fi asmuțit un nor de țânțari asupra spectatorilor din sală. Rememorarea incidentului într-un articol CNBC sugerează că Gates și-a făcut astfel inteligibil argumentul despre (iarăși!) malarie.

Imaginați-vă că sunteți acel public, supus unui experiment didactic care începe de la neplăcut; și imaginați-vă că sunteți atât de convinși de utilitatea lui încât săriți să-l aplaudați pe experimentator. Imaginați-vă, apoi, că această reacție este cuprinsă în intenția lui Gates – că experimentatorul se așteaptă, sincer, ca scopul să-i scuze mijloacele.

 

Mașinăria de PR angrenată întru susținerea „reformatorului capitalismului” a reușit să transforme discursul lui Gates despre cum epidemiile pot fi generate de la un singur buton, ba chiar posibile semnale celor avizați cum că aceste epidemii vor trebui generate; prin intervenția „naratorilor”, aceste linii directoare devin „previziuni” și „avertismente”. Cum ar veni, Bill Gates nu este patronul unei echipe de fotbal care „se înțelege la scor” cu adversarul, ci observator UEFA sau comentator imparțial; nu-i bucătarul care poate otrăvi toți oaspeții la cină, ci criminalistul care constată moartea spontană a respectivilor.

Aceeași mașinărie se raportează discret la faptul, totuși recunoscut public în 2018, cum că Bill Gates susținea deja financiar cercetarea unui vaccin universal contra gripei – și că acest plan era formulat atât de ambițios și de nerealist, încât trezise un fel de opoziție chiar de la clientul familiei Gates, Anthony Fauci.

Gates nu a lăsat să se scurgă primăvara pentru a concepe deja planul său de vaccinare contra infecției cu Covid-19. O „notă” de pe propriul său blog, introdusă cu supratitlul „Cursa vaccinurilor explicată” (cursă exterioară lui Gates, cum ar veni, relatată de Gates la persoana a treia), contribuie în „dezbatere” câteva dintre fixațiile cruciale ale binevoitorului domn. Acesta este primul paragraf al textului:

„Una din întrebările care îmi sunt adresate cel mai adesea zilele astea este când se va putea întoarce lumea la felul ei de a fi, din decembrie, dinainte de pandemia de coronavirus. Răspund mereu la fel: atunci când vom avea un medicament aproape perfect pentru a trata Covid-19, sau când mai orice om de pe planetă va fi fost vaccinat împotriva coronavirusului.”

(Vă puteți întreba: de ce îi sunt adresate aceste întrebări tocmai lui Gates, și de ce n-ar interesa răspunsul lui la ele? – nu, nu cercetați prea mult, cadrul intervenției ex-machina a fost deja fixat pentru noi, la McKinsey și la BCG.)

Gânditorul își urmează gândul: nu putem avea decât vaccinul, susține Gates, dat fiind că orice tratament ar trebui să aibă o rată de succes de 95% – nimic sub acest prag nu e acceptabil pentru Gates și cei care lucrează pentru el. Și niciun medicament nu are această rată de succes – pretind Gates și cei care lucrează pentru el.

„Soluția”

Am urmărit mai sus, împreună, siguranța omului care afirmă că poate modifica, prin forțe proprii, edificiul economic al întregii lumi; l-am urmărit, apoi, în timp ce își exprima siguranța că el și asociații săi vor putea fi sursa unei recombinări genetice a speciilor. Misiunea globală, autoînvestită, făcută realmente posibilă prin achiziționarea OMS-ului, imposibil de criticat sub impactul unei propagande monotone, consecvent remunerată; integrată acum naturii înseși, firească prin definiție. De parcă nicio epidemie din trecut nu s-ar fi potolit fără investițiile, recomandările și profiturile lui Gates.

După această încadrare definitivă a problemelor și soluțiilor, Gates ne asigură că un vaccin clasic pentru vreun coronavirus este imposibil să apară – sugerându-ne că impedimentul principal ar fi timpul necesar cultivării materialului biologic. În baza acestei concesii minore făcute rezonabilului, Gates trece la știri pe care le consideră pozitive. El sare câteva etape logice și ne aruncă, iarăși, în plinul rocambolescului scientist: pentru a ne imuniza pe toți contra unei boli cu mortalitate absolut neglijabilă, personajul nostru propune un vaccin experimental. Gates își declară nețărmuitul său sprijin pentru cercetările firmei Moderna, cu al său vaccin ARN.

De reținut despre vaccinul ARN că el nici nu prea mai este un vaccin, că însuși numele este de-acum înșelător. Abuzând de nomenclatura clasică, Gates ne propune, la vedere, tocmai o modificare structurală. Astfel: „[…] în loc de a injecta antigenul patogenic în corpul cuiva, îi transferi corpului codul genetic necesar producerii antigenului însuși. Când antigenii își fac apariția în sfera celulelor proprii corpului, sistemul tău imunitar îi atacă – învățând, pe parcurs, cum să distrugă alți viitori intruși. În esență, corpul tău este transformat într-o fabrică de vaccinuri pentru uzul propriu.” Optimism afișat la doar câteva săptămâni după „o singură injecție” pentru modificarea genetică a unui organism.

Cine vrea să urmărească mai departe articolul lui Gates o poate face la sursă – va afla cum că vaccinul ARN ar putea fi dezvoltat în 18 luni, testat pe câteva mii de oameni, apoi administrat, prin intervenția directă a OMS, direct către 7 miliarde. Într-un an și jumătate de la publicarea acestor vădite inepții, se presupune că vom toți încolonabili, chiar încolonați, pentru a primi o injecție ale căror efecte de termen lung vor fi testate începând cu aceeași dată.

Să presupunem că nu ați avea niciun scepticism premonitoriu în fața vreunui alt vaccin – fie și în baza dovezilor că protocoalele de vaccinare suferă schimbări proteice, trecute sub tăcere, fie și în fața informațiilor despre efectele uneia sau alteia dintre campaniile heirupiste, argumentate la fel ca-n 2020.

Să presupunem, deci, că nu sunteți nici stereotipul „antivax”, pe care și-l ridică în efigie, ca adversar, o presă plătită pentru propagandă, și nici măcar scepticul natural în fața schimbărilor inexplicabile în chestiuni de siguranță publică. Puteți fi chiar cel pregătit încă să creadă, ca în 2018, că Fundația Gates este o întreprindere exclusiv altruistă.

În 2020, însă, aveți toate motivele să vă puneți întrebări – iar cine vă sugerează că nu, vă minte, la vedere, și nu pe gratis. Dacă nu v-o dictează deja propriul instinct, vă poate fi de folos semnalul de alarmă al doctorului chinez Shibo Jiang – despre cum vaccinurile dezvoltate fie de Moderna, fie de companii chinezești, sunt prost argumentate, superficial testate și cu potențial nociv greu de evaluat la acest moment. Presa științifică occidentală a fost de altfel (și pe bună dreptate) cât se poate de sceptică față de „vaccinul anti-covid Sputnik V”, anunțat ca „sigur și eficient” de către dictatorul Putin la început de august.

 

Marea Britanie oferă unul dintre exemplele flagrante de intruziune a rețelei Gates (incluzând și oamenii de la McKinsey) în fixarea unei narațiuni despre Covid care să conducă, pe linia „dezastrului”, către soluții tehnologic-vacciniste; prin conflictul mocnit între guvernul Boris Johnson și autoritățile medicale, transpolitice, exemplul britanic este totodată inegalabil în transparență.

Să ne reamintim: ereticul Johnson a fost stigmatizat pentru refuzul său inițial de a urma linia carantinistă, și apoi pentru că a fost constant mai liberal în măsurile impuse asupra publicului britanic. La capătul unor luni de imensă tensiune politică, pe final de iunie, Johnson le putea transmite englezilor că instinctele lui inițiale fuseseră validate: „pur și simplu, nu putem rămâne prizonieri ai crizei.” În august, doctorul Mark Woolhouse, ca mesager al administrației, accentua că închiderea economiei și carantina generală constituiau „o greșeală monumentală”, indicând chiar că guvernul fusese sabotat de incompetența unei comisii medicale insuficient de reprezentativă, dominată de oameni cu o singură agendă. Woolhouse mai sublinia și că „a sta în expectativa unui vaccin” nu poate constitui o strategie viabilă.

Sănătatea administrativă, și în final mintală, a jaloanelor politicii guvernamentale britanice permite o comparație directă cu abordarea Gates/OMS. Presiunile despre care vorbește Woolhouse ies azi la suprafață în cel mai strident și penibil mod, suficient pentru un studiu de caz ce poate fi extrapolat la orice țară și la orice carantină.

Să ne aducem aminte: manipularea în sens catastrofic a crizei nu ar fi putut avea loc, dacă Johnson nu s-ar fi văzut confruntat cu un „model epidemic” care prezicea o mortalitate exagerată dincolo de cotele absurdului. Ați uitat poate că respectivul model, codificat de Neil Ferguson, avea o metodologie parțial secretizată; așa că, odată desecretizat la presiunea lui Johnson, modelul s-a demonstrat a fi inept (vezi în acest sens analiza lui Kevin Dayaratna pentru Heritage Foundation).

În mod sigur, publicul a uitat o altă informație, posibil mai importantă, dar avută doar succint în vedere de autori precum Dayaratna. Aceea este că Ferguson a acceptat să-și prezinte modelul către public numai după o revizuire a codului prin intermediul unei comunități de ingineri IT, angajați ai Microsoft (inclusiv prin subcontractorii de la GitHub).

Informația este revizitată din interiorul comunității IT – acolo pot fi găsite cele mai oneste confruntări, cu implicațiile ei. „Sue Denim” (pseudonim sub care s-ar ascunde un inginer de la Google) descrie softul difuzat de Ferguson ca fiind „extrem de modificat” prin intermediul GitHub. „Denim” nu insistă asupra acestui aspect în modul în care o face un alt autor anonim de pe site-ul Peakd.com – aici este discutată pe șleau o posibilă intruziune a lui Gates însuși. „Din toate acțiunile pe care le-ar fi putut întreprinde [Ferguson], el a ales să alerge către Microsoft, nu către alți experți din domeniu, pentru a modela pandemia.” Tot de aici aflăm și posibila dublă loialitate a lui Ferguson, al cărui Imperial College a primit zeci de milioane de lire în donații de la Fundația Gates.

Simultan, guvernul Johnson a avut de-a face cu o infiltrare McKinsey-iană concentrată și dirijată în linie cu alte preocupări ale lui Gates. Financial Times scrie că „McKinsey a fost plătită cu peste jumătate de milion de lire de către guvernul britanic [în fapt, de către Departamentul Sănătății] pentru șase săptămâni de lucru în consultanță asupra «viziunii, scopului și narativei» unei noi autorități de sănătate publică pentru Anglia.” Se precizează mai jos în text că respectivul comitet nou creat „ar urma să coordoneze programul englezesc de testare-și-tracing în problema coronavirusului”.

Instituția a fost în cele din urmă consolidată – un Institutul Național de Protejare a Sănătății condus, cu totul întâmplător, de Dido Harding, fost consultant McKinsey, și beneficiar direct al unui buget de 10 milioane de lire pentru implementarea contact tracing-ului (doar în fază inițială). McKinsey este, de altfel, un beneficiar de cursă lungă al sponsorizărilor din partea bugetelor ministeriale britanice – în 2016, 600 de mii de lire, și alte 500 de mii în 2018, dedicate aceluiași scop tautologic al „definirii unui scop”, de data aceasta pentru Serviciul Național de Sănătate Publică (vezi articolul din Independent). Înțeleasă din această perspectivă temporală, pandemia este un asediu al consultanților la un „pom lăudat”, cu sacul în mână.

Meciul cu Trump

Preocupările lui Gates, cele abordate mai sus, sunt în linii mari incompatibile cu valorile occidentale, fie și dacă acestea se prezintă azi doar ca o depunere reziduală. Pentru a putea implementa programe de eugenie, de supraveghere electronică, de modificare genetică asupra individului (subiect central al dreptului public și privat, personaj-cheie al viziunii creștine sau secular-umaniste despre lume), Gates trebuie până la urmă să promoveze o revoluție filozofică. Și, în trena ei, o revoluție politică.

Cheia prieteniei Gates-China este aici: în regimul totalitar al lui Xi, asemenea scrupule nu există, nu au existat nicio secundă. China împinge mai departe decât oricine un imens experiment biotehnologic, eugenic, chiar malthusian și exterminator, unul care nu ar exista fără imensa bază tehnologică oferită de artizanii identității și identificării electronice. Vezi în acest sens apelul lui Scott Moore din Foreign Policy, altfel remarcabil prin reușita sa de a ocoli subiectul Gates – nume invocat o singură dată, lângă o platitudine despre potențialul nociv al noilor tehnologii. Sau informațiile, atât de alarmante încât au apărut chiar în New York Times la final de 2019, despre cum China folosește cercetarea genetică pentru a putea supraveghea și persecuta mai bine minoritățile etnice de pe teritoriul ei – adică, pentru a îndeplini visul eugeniștilor naziști, reluat sub comunism.

Să menționăm că acest program are la bază prelevarea unor probe ADN și date biometrice de la o populație neinformată, și că metoda li se pare chinezilor atât de banală încât au încercat să publice rezultatele „cercetării” lor în reviste academice occidentale. Să menționăm și că regimul Xi, din țara unde Gates investește în biotehnologie, practică avortul indus și pruncuciderea, ca fațete ale purificării etnice din Uyghuristan. Că același regim, acționând în același domeniu, organizează turismul medical în jurul execuțiilor publice: occidentalii bolnavi vizitează China pentru a se întoarce cu organe noi, prelevate de la cei selectați să moară în baza directivelor lui Xi. „Plec în China, săptămâna viitoare îmi vor împușca donatorul.”

McKinsey v-au arătat deja că ei nu recunosc diferențe între un client exterminator, a cărui etică e clădită pe extremism politic și pe o veche blazare „asiatică” în ce ține de viața și demnitatea umană, și o autoritate publică occidentală, una încă îngrădită de vechi legi și cutume. Lăudând regimul chinez în instanța sa anti-pandemică, Gates emitea o deloc-subtilă aluzie la nevoia de a implementa, și noi, din metodele dragonului – azi una, mâine cinci, poimâine o mie. În ritm cu „reformarea capitalismului”, în sensul aparte descris de comportamentul lui Gates însuși, și cu normalizarea supravegherii digitale.

 

Aranjați aceste informații într-o succesiune, și veți observa că Gates este, într-o proporție mai mică sau mai mare, un obstacol natural în calea contrarevoluției lui Donald Trump. Trump, cel care configurează, pe fundamentele populismului american, o coaliție a individualiștilor, a libertarienilor, a creștinilor apocaliptici, a naționaliștilor anticomuniști și antichinezi, a tuturor celor alarmați și lezați de big government, de big tech, de big pharma, de propaganda mediatică și de intruziunea parazitară a rețelelor de influență extrateritoriale; în esență, de tot ceea ce Gates susține, avansează, reprezintă, în 2020.

Dacă ați rezistat până la acest punct în text, este posibil că împărtășiți, sau că v-ați format, o suspiciune legată de utilizarea pandemiei ca un pretext pentru o răsturnare a cursului politic transcontinental. Este posibil și ca această convingere să vă fi fost formată prin confruntarea cu nenumărate probe, pe mai multe paliere, care vă transmit aceeași impresie. Pentru completare, pentru validare, pentru sinteză, vă propun și excelentul, curajosul eseu din American Mind al politologului Angelo Codevilla, unde puteți urmări pas cu pas pregătirea și implementarea atacului politic contra regimului Trump.

Codevilla prezintă rechizitoriul aproape complet al conspirației (da, conspirației) dintre tehnocrații de la nivel federal și guvernatorii democrați din New York, California, Illinois, Michigan etc. pentru a favoriza, intensifica, specula criza. Tot Codevilla înșiruie metodele prin care adevărul fundamental a fost trunchiat sau masacrat prin intervențiile directe ale lui Fauci, reverberate de colaborarea birocrați-presă într-un mediu de propagare care nu admitea decât marginale obiecții din partea puterii executive alese. (Să ne reamintim aici, din nou, teza lui Tichenor și Sridhar: din spatele lui Fauci, Gates însuși poate să manipuleze date chiar la nivel continental și mondial, pentru că Gates le deține. Și apoi exemplul Ferguson din Anglia.)

Tot Codevilla pune în perspectivă și gesturile inexplicabile ale unor politicieni democrați – emblematic fiind Andrew Cuomo, guvernatorul din New York, ale cărui directive privind internarea pacienților de covid19 la un loc cu bătrânii vulnerabili, în aziluri, ar fi condus la moartea a 5000 de persoane. Nu în cele din urmă, Codevilla trasează punct cu punct incoerența absurdă a ordinelor primite de autorități și populație din gura lui Fauci, incluzându-le alături de inexplicabilele revoluții metodologice în numărarea cazurilor și a morților. Și apoi o lungă serie de detalii despre comportamentul medicilor din spitale – detalii care îi pot servi cititorului român pentru a trasa anumite analogii.

Textul lui Codevilla, numit fără dubii „Lovitura de stat covid”, nu abordează, ce-i drept, conexiunea Gates. Totuși, pentru cine are dubii că „reformatorul capitalismului” ar fi direct interesat (și) de subminarea regimului Trump, să amintim că sinofilul Gates este deja un adversar public, de-a dreptul feroce, al președintelui american en-titre. „Informația” cum că Trump s-ar fi interesat într-un mod libidinos cu privire la Jennifer Gates (fiica magnatului) a fost strecurată în domeniul public de către însuși Bill Gates. Acest factoid discreditant, grosier și desigur neverificabil, era menit să adauge muniție unei prese care deja fabricase scandaluri sexuale avându-l ca subiect pe același Trump. Vă mai aduceți aminte azi de Michael Avenatti?

Puteți de-acum contrasta nivelul sordid atins de Gates cu tandrețea raporturilor dintre același Gates și Barack Obama. În 2008, de exemplu, filantropul se declara dispus să intre el însuși în Cabinetul Obama, cu scopul declarat de a majora investițiile statului în economie, „combătând sărăcia”. Poate ați uitat, poate nu ați aflat niciodată, că, în 2012, Gates participa la colectarea de fonduri pentru campania de realegere a lui Obama, declarându-se deschis pentru politica de taxare accentuată și progresivă, în spiritul aceleiași „reforme a capitalismului”. Puteți revizita apoi donația faraonică (25 de milioane de dolari) a Fundației Gates la construcția Centrului Prezidențial Obama din Chicago, în 2017, sau contribuția lui Obama la promovarea scriitoarei Melinda Gates, în 2019.

Am putut observa împreună că familia Gates este intrinsec legată de Partidul Democrat, de opoziția la Trump, prin întreaga activitate de eugenist a lui Bill Gates-tatăl. O legătură pe care fiul o continuă prin repetiție și amplificare: încă din 2006, Fundația Gates era îngemănată prin activitățile sale cu Fundația lui Bill și (mai ales) Hillary Clinton, folosindu-se de aceasta din urmă pentru a câștiga atenția guvernelor naționale de pe mai multe continente. Relația se consolida la momentul în care doamna Clinton ocupa locul de senator democrat pentru New York, și cam un an înainte de lansarea ei în cursa prezidențială; în 2009-2013, aceeași doamnă Clinton urma să definească politica externă a SUA, ca Secretar de Stat.

Câțiva ani mai târziu, Fundația eponimă a familiei Clinton a devenit centrul unui scandal nesfârșit privind donațiile ca mască a unui trafic de influență, pay-for-play, unde mituirea ministrului de externe al regimului Obama ar fi asigurat alinierea politicii americane la interese străine. Se poate apoi argumenta, pe această bază, că Gates, renunțând la ambiția sa ministerială, s-a pliat și activat politic în interiorul unei mașinării democrate, fiind el însuși implicat în corupția de la Departamentul de Stat obamist – și că, la un moment-dat, acest trecut pay-for-play va face obiectul unei investigații judicare.

Publicul român pare să fi înțeles, și în parte să fi asimilat ca pe niște mesaje neutre, sloganurile democraților pe teme globaliste, repetate ad nauseam împotriva lui Trump, și devenite chiar justificări ale violențelor pe timp de pandemie. Ceea ce e mai puțin clar pentru români, deoarece ar necesita o informare corectă din partea presei, este că Partidul democrat este totodată mediul întotdeauna accesibil nu doar intruziunilor globaliste, ci și celor sinofile, mergând până la afilieri explicite la comunismul chinezesc.

Nu uitați cât scandal au trezit, la vremea lor, poziționările virulent protecționiste ale lui Trump în raport cu aceeași Chină – poziționări al căror istoric poate fi parcurs în trecut, cel puțin pe parcursul administrației Obama, adică în vremea în care Gates nu făcea decât să-și întărească prezența în spatele Marelui Zid. Și apoi probele în ce privește sinofilia contracandidatului Joe Biden (accesibile, de exemplu, prin narațiunea ostilă a lui Tom Cotton, „Joe Biden este președintele pe care și-l dorește China”): susținător al primirii Chinei în forul economic mondial, spectator placid (alături de Obama) al reîntoarcerii la stalinism sub bagheta lui Xi, și tată al lui Hunter Biden, devenit subit acționar în companii chinezești, fostul vicepreședinte este incapabil de a condamna abuzurile comise de acel regim, dar insistent în a pretinde că Trump este un „xenofob” când o face.

Observați dublul standard: democrații l-au numit pe Trump „om al lui Putin” în baza unor indicii mult mai vagi decât este azi evidența relației stabile dintre Joe Biden și comuniștii chinezi. În aprilie, toți rivalii principali din alegerile primare, inclusiv Biden, erau în varii grade critici la adresa Chinei, dar simultan convinși că regimul Xi nu trebuia confruntat direct, pentru a putea rămâne cooperant pe subiectul „încălzire globală” (vezi în acest sens nota lui Richard Maude din The Interpreter). O lună mai târziu, bagajul devenise atât de toxic în putreziciunea lui, astfel încât Biden a trebuit să se redefinească pe sine ca dușman al ascensiunii chineze, și chiar să-l depășească pe Trump în violența verbală pe subiect. Efectul acestui scurt experiment, așa cum a fost el înregistrat în publicația democrată Axios, e că mulți de la stânga stângii partidului i-au reproșat lui Biden însuși că devenise „xenofob”.

Chiar și declarativ, despărțirea lui Biden de Xi este acum de neconceput; democrații și-au întins singuri capcana sinofiliei, măcar și prin afilierea la globalism. Argumentul lui Codevilla, citat mai sus, include observații despre cum înseși politicile introduse de către guvernatori democrați sub pretextul combaterii pandemiei sunt de inspirație chinezească, și că supravegherea populației prin metode chinezești nu mai este un deziderat obscur, ci unul afirmat public; inclusă în combinație pentru a oferi justificare practică, OMS este „o extensie a guvernului chinezesc”.

În tandem, subminarea administraţiei Trump și a Americii conservatoare a putut continua, prin revolte în stradă sprijinite de stânga democrată, relativizate de presa antitrumpistă, și neîngrădite de vreun considerent epidemiologic. Pentru a putea cuprinde aberantul acestei pseudorevoluții, este suficient să amintim că eseistul hongkonghez Chip Tsao putea afirma, printr-un citat atribuit unui „prieten chinez din SUA”, că democrații sunt manipulați din interior de o facțiune comunistă, înspre o „revoluție culturală”. Nu uitați, de altfel, că în prelungirea loviturii decelate de Codevilla, până și democrații din mainstream-ul globalist evaluează instigarea unui război civil dacă (sau atunci când) Biden va pierde.

Românii care cred, din inerție, că America are una și aceeași politică sub ambele administrații au în față sarcina de a înțelege că este vorba, în fapt, de două Americi. Cei care înțeleg acest fapt, dar continuă să-l bagatelizeze, o fac probabil din frica de a contempla alternativa la regimul Trump, și ce ar însemna aceasta pentru restul planetei. În ambele categorii, de neștiutori și de fricoși, se poate răspândi de-acum revelația că Bill Gates și Xi Jinping sunt mai aproape unul de altul decât este oricare dintre ei de Trump. La fel de aproape pe cât sunt Microsoft și Huawei.

O constatare de-a dreptul violentă.

 

Este posibil că, pe fondul pandemiei, am asistat la o subtilă și civilizată trântă între un președinte care intenționa să nu-și pericliteze șansele de realegere și autoritățile medicale care manipulau criza și decideau măsurile de urmat, cu ale lor implicații politice și economice. Cititorii vor înțelege că aceste autorități nu sunt alese, că loialitățile lor nu sunt obligatoriu față de Trump și față de populația americană.

Astfel, afilierile lui Fauci au fost deja discutate în oarece detaliu mai sus; le puteți evalua în toată absurditatea și toxicitatea lor dacă țineți cont că Fauci ar fi contribuit la apariția virusului, aspect care este ofocial investigat de către Departamentul de Stat al lui Pompeo. Loialitățile bizare ale omului de la NIAID pot fi accentuate, și evaluate contextual, dacă ne raportăm la articolul de-a dreptul ideologic, semnat de Fauci și David Morens în septembrie 2020. Textul, rămas și el complet invizibil presei românești, este caracterizat de conservatoarea Cheryl Chumley drept „întruchipare a visului globalist”, „o redefinire completă a vieții umane”.

Fauci și Morens recomandă transferul de puteri politice către OMS, în detrimentul republicii americane, și leagă explicit tema pandemiilor de aceea mai largă, a încălzirii globale. Împreună, amenințările n-ar putea fi combătute decât prin celebra Green New Deal, pe care elitele mondiale o adoptă tacit, fără consultare, ca pe o strategie de redefinire economică și socială a întregii planete. Nimic altceva decât această „reformă a capitalismului” nu ne mai poate proteja de pandemii, fie ele și unele complet suportabile – unele care necesită falsificarea datelor pentru a părea mai mult decât sunt. Și nimic mai mult decât cedarea de puteri către organisme internaționale, chiar în fața evidentei duplicități a lui Adhanom, chiar în fața incompetenței probate a organismelor internaționale în precedentele pandemii, chiar în fața probei că însăși prezența ONU este responsabilă pentru erupția holerei în Haiti, în 2010.

La fel ca expertiza lui Gates, care gravitează de la sisteme de operare la eugenie și medicină, aplicabilitatea înțelepciunii lui Fauci este nestăvilită. Imunologul Fauci este, începând cu 2020, conservaționistul Fauci, politicianul Fauci, reformatorul social Fauci. Coaliția globalistă care îi susține pe ambii face apel la știință și tehnocrație împotriva politicii – o face pentru a închide gura alegătorilor, și pentru a o deschide, la ore de maximă audiență, pe aceea a nevorbiților și nealeșilor.

 

Victoriile treptate ale lui Trump împotriva acestui sabotaj interior și exterior pot fi urmărite prin momente emblematice. Pe final de aprilie, în timp ce Gates își reafirma public respectul pentru China, Trump sugera că soluții de tipul pașapoartelor de imunitate sunt „minunate” dar neconstituționale, anunțând două săptămâni mai apoi că America urma să se redeschidă „cu sau fără vaccin”. Vaccinul, preciza Trump în același context, urma să fie dezvoltat în viitor cu sprijinul direct al Armatei SUA, și chiar împotriva intereselor din big pharma. Putem observa că această confiscare, și în fapt supraveghere directă, militară, a „cursei pentru un vaccin” a fost identificată și deplânsă în Foreign Affairs ca „tragedie a naționalismului vaccinist” – în esență, deci, ca un atac la practica și retorica internaționalistă a OMS și a Fundației Gates.

La început de august 2020, același Trump anunța că administrația sa urma să cumpere 100 de milioane de doze de vaccin ARN Moderna. Această știre poate fi citită în mai multe feluri; eu unul vă propun să vedeți în ea o altă limitare a câmpului de acțiune al lui Gates – fie și prin aceea că ar reduce drastic numărul de persoane care „trebuie” să primească vaccinul, și păstrând opțiunea de a nu-l utiliza deloc.

Confiscarea narațiunii de la „inamic” a mai venit și cu asigurarea dată de Trump că nimic nu va fi întreprins contra libertăților individuale, începând cu aceea de a spune nu vaccinului. Tot în august, Fauci însuși se vedea nevoit să anunțe că obligația vaccinării nu va putea fi impusă la nivel federal – ceea ce i-ar împinge pe propagandiștii big pharma în zona unde vor face ca vaccinarea să fie impusă prin intermediul edictelor date la nivel de state, al angajatorilor, al localurilor publice, al școlilor, așa cum ne „explică” zelosul National Geographic. Teme care ar putea să trezească atenția celor care nu locuiesc în acea țară guvernată de Trump, și unde impunerea vaccinului prin edict de la centru, în aplauzele presei, în mesajul general de hăituire a celor ce ridică obiecții, este o posibilitate cât se poate de tangibilă.

Un fel de concluzie

Nimic din ce am scris mai sus nu constituie garanția ultimă că Gates desfășoară un plan, fie pentru asigurarea supremației chinezești și a ororilor globaliste, fie pentru modificarea bagajului genetic al omenirii, fie pentru un scenariu combinat, cu ambele în proporții variabile. O asemenea garanție nu v-ar putea fi oferită într-un eseu – ilustrativ, polemic, parțial speculativ, ca mai orice eseu. Nu sunt procurorul lui Gates, dar nu pot fi nici agentul lui de presă, în contrast cu toți aceia care și-au abandonat etica profesională în ultimele luni.

Eseul meu este, însă, un apel la simțurile și rațiunea voastră, în speranța că veți înțelege: nu vă puteți abandona soarta în mâinile celor care v-au demonstrat ce vor, și v-au sugerat ei înșiși că nu e neapărat binele vostru. Viziunea lor vă implică, vă utilizează, vă sfărâmă, în numele unui „mai bine” despre care nu sunteți întrebați. Mâna lui Gates se întinde pentru a gâtui instituții sacre și garanții colective, chiar în ultimele fărâme ale civilității – acel „nu îți voi face rău, pentru că nici tu nu îmi faci mie”. Aveți tot dreptul de a vă opune, și l-ați fi avut pe baze și mai șubrede; „fereastra oportunității”, timpul de acțiune împotriva unei lumi care se închide deasupra voastră, nu e încă epuizată.

 

În timp ce scriam acest text, a cărui redactare s-a prelungit mai mult decât aș fi crezut, subiectul a devenit independent de așteptările mele, și ghidat de nevoia de a comunica informații accesibile, dar umbrite, către publicul român. Am promis însă că voi menționa în concluzia lui și motivul inițial, cel care m-a convis de necesitatea scrierii.

Astfel, dacă acest text există, îi puteți mulțumi jurnalistului și oengistului Gelu Trandafir, care a insistat public ca el să fie scris, și ca eu să fiu cel care-l scrie. Îi datorez scuze de altfel pentru întârzierea lui: nu am fost plătit să cercetez tema, nici să-l redactez, și tot ce citiți acum a fost scris în marginea unui program de lucru destul de solicitant; meritam, poate, să fiu ridiculizat pentru întârziere, dar nu și concluziile aberante pe care jurnalistul Trandafir le-a publicat despre mine pe rețelele sociale, afirmând, poate un pic prea devreme, că sunt incapabil de a scrie un text lung și lizibil.

Iată-l: este lung, este lizibil. Ba poate chiar argumentat.

Merit, totuși, atenția agresivă, întrucâtva rănită, pe care mi-a acordat-o jurnalistul Trandafir. Dumnealui nu face decât să răspundă la atenția pe care i-am acordat-o eu însumi, la consternarea mea că dumnealui, autodeclarat om de dreapta, conservator eurosceptic (atât cât poate fi un beneficiar al fondurilor europene), și catolic implicat activ în cauze pro-life, nu reușește, nici la a zecea strigare, și nici în fața unor probe concludente, să producă un gând critic despre Bill Gates. Vorbim despre Bill Gates, „reformator al capitalismului”, stâlp al campaniilor Partidului Democrat, eugenist și avorționist sinofil. Și mai vorbim despre experimente vacciniste care trec prin cultivarea țesutului prelevat de la fetuși avortați.

Sunt și acestea tăceri care își vor găsi plauzibile explicații de prin ograda de influență a big tech – poate într-un alt eseu, dacă timpul mi-o și ne-o va mai permite. Deocamdată, aici îmi onorez față de jurnalistul Trandafir și celelalte două promisiuni făcute: aceea că eseul îl va menționa pe nume, și aceea că, spre deosebire de ocazionalele texte ale dumnealui, nu va fi publicat într-un mediu de propagare a directivelor guvernamentale.

Și încă ceva

Am lăsat pentru ultimele paragrafe o notă despre poate cea mai greu de înțeles conexiune din cariera filantropică a lui Bill Gates. Este o informație care nu știu să fi atras atenția vreunei publicații românești, dar care are totuși implicații incendiare, de genul scandalurilor care ar ține prima pagină, în orice alte circumstanțe.

Să rezumăm: cel puțin din 2011, Gates a cultivat o prietenie și o colaborare, motivate „filantropic”, cu pedofilul traficant de carne vie Jeffrey Epstein. Cel puțin din 2011 – adică trei ani după ce Epstein părăsise închisoarea în urma unei condamnări pentru sex cu minore; jurnalista Whitney Webb afirmă (nu neapărat credibil, dar în orice caz notabil) că în fapt cei doi filantropi se cunoșteau și se curtau de prin ultimul deceniu al secolului trecut – tocmai la debutul carierei criminale a viitorului pușcăriaș Epstein.

În restul expunerii sale (pe care o puteți urmări integral aici), Webb introduce două alte subteme, care sunt menite, și ele, să trezească interesul publicului. Ea sugerează că este inexplicabilă o legătură Gates-Epstein care să fi putut ignora asocierile imunde ale acestuia din urmă – o argumentație plauzibilă, pe care o puteți urmări detaliată și într-o fascinantă relatare a lui Eric Weinstein, matematician și investitor pe bursă, despre comportamentul și valorile afișate public de același Epstein. Atât Webb, cât și Weinstein, exprimă convingerea că Epstein trafica bani și servicii pentru o agenție de spionaj (sau mai multe), context în care sexul cu minore ar fi constituit o unealtă de șantaj asupra „țintelor” unor activități de spionaj. Webb sugerează mai apoi că Gates ar fi avut un interes direct în spălarea banilor rezultați din activități ilegale: „singurul motiv ca Bill Gates să-și fi creat legături cu un asemenea om ține de expertiza lui Jeffrey Epstein în băncile-fantomă și în exploatarea informațiilor confidențiale”.

Să ignorăm ipoteza și să credem că, dintr-un motiv oarecare, astfel de conexiuni la vedere ale lui Epstein i-ar fi rămas necunoscute lui Gates; că credem că explicația lui Gates este plauzibilă, în sensul în care cei doi bărbați, unul dintre ei proaspăt eliberat din celulă, împărtășeau pasiuni umanitare sau științifice. Pasiuni care fac că Boris Nikolic, cândva consilier științific al lui Gates, ajunge executorul testamentar al lui Epstein – lucru evidențiat la momentul „sinuciderii” abrupte a aceluiași Epstein, în august 2019.

Să acceptăm însă, tot cu titlu de ipoteză (o ipoteză atroce și de neocolit), celălalt argument avansat de Webb: că legătura dintre Gates, Nikolic și Epstein ar trece prin corolarul unei investiții „științifice”, prin implicări la comun în eugenie, în identitatea digitală, în controlul populației. Epstein, un eugenist amator, dar asiduu, și totodată un traficant de persoane, ar fi urmărit cu interes eforturile lui Gates de a lega vaccinarea de o identitate digitală unică. Cine controlează datele despre indivizi le poate de asemenea manipula; cine știe în orice moment unde se află un copil este și cel care îl poate face dispărut fără urmă.

Același Epstein care ar fi afirmat public că își dorea un harem universal, pentru ca gena sa priapică să rămână definitiv imprimată într-un cluster de ADN, reprodusă generație după generație, răspândită la întreaga omenire. Acel Epstein – și, lângă el, Bill Gates.

 

O membrană semitransparentă acoperă acum acest nivel al informației; McKinsey și „influencerii”, contractorii și propagandiștii, au până la urmă ca misiune și asta – nu trebuie să vă preocupe, cum nu îi preocupă desigur nici pe ei, că asociatul unui pedofil eugenist este cel care călărește răspunsul mondial la pandemie.

Membrana nu este însă impenetrabilă. În susmenționatul articol din The Nation, Tim Schwab discută în treacăt o colaborare „care nu s-a materializat niciodată” între cei doi investitori, „din care Epstein ar fi urmat să obțină milioane de dolari ca manager salarizat [al proiectelor lui Gates].”

Încă și mai penetrant în spațiul public este un articol din New York Times, apărut sub titlul: „Bill Gates s-a întâlnit cu Jeffrey Epstein de mai multe ori, în ciuda trecutului acestuia”. Autorii, Emily Flitter și James B. Stewart, atrag aici atenția nu doar asupra conexiunii Nikolic, ci și cu privire la cariera unei anumite Melanie Walker, trecută din cercul intim al lui Epstein în managementul de program al Fundației Gates. Textul este în mod special jenant pentru familia Gates, subliniind, în văzul tuturor, o informație de neocolit: aceea că Bill Gates a mințit privind legătura sa cu suicidarul pedofil.

Articolul lui Flitter și Stewart apărea în ediția ziarului din 12 octombrie 2019, cam la două luni după moartea lui Epstein. Epidemia de Covid-19 era oficial anunțată, la Wuhan, după doar 50 de zile.

”Combaterea dezinformării” ca job de shill

Nu ar trebui să vă mire dacă, în condițiile apariției pomului lăudat al shillingului pe bani UE, guvernul va găsi metode de a instrumentaliza „combaterea dezinformării rusești” în sensul validării propagandei sale.

Nu mi se pare de neimaginat că vom asista la nașterea unor platforme de tocat bani cu acest subiect arzător, care va fi brusc legat de subiectul propagandei și influenței chinezești – subiect pe care s-a dormit în continuu, cât timp chinezii se urcau în capul nostru.

Ambele subiecte vor fi dezvoltate tardiv și ineficient – fondurile europene sunt, până una alta, colectate sub îndrumarea acelor țări care fac afaceri lucrative cu Huawei și Gazprom; paradoxal, bien-penseurii care ne vor îndruma în acest sens, pe această cale, vor fi indirect plătiți tocmai din contribuții rusești și chinezești la bugetul acestei entități corupte de-i zice UE.

Chiar și așa, puțin de reproșat unor asemenea inițiative în sine – e dramatic când un om își aruncă independența la gunoi pentru mercenariat, but such is life.

Numai că, atunci când vor începe cursa lor de luptă cu fake news, cu rușii, cu ăia care dau like la postările rușilor, cu ăia care dau like la ăia care dau like la postările rușilor, cu mătușile și unchii celor aflați pe lista celor aflați pe lista lui Dughin, respectivii doctrinari conservatori vor obscura orice subiect privind colaborarea UE-China, Gates-China, Big Pharma-China, și vor slugări pentru comunicarea strategică; ba vor fi chiar sursă „independentă” pentru cenzurarea ideilor care nu convin puterii executive care de ieri-alaltăieri se lupta, și ea, tot cu rușii.

Și testul de curvăsărie va veni atunci când ne vor spune ceva bun, sau absolut nimic, despre trackingul universal și despre firewall-ul european (firewall-ul ăla bun). Iar când aceste idei de succes, chinezești ca sursă și ca scop, vor fi implementate, când sinofilii care domnesc peste noi vor putea să facă în liniște joncțiunea cu China, ei își vor putea strânge banii rezultați din acest proiect.

Vor fi și ultimii bani pe care îi vor câștiga, înainte de a fi ei înșiși anulați și trimiși alături de contrarevoluționarii mai puțini utili. Sau poate, mai rău, se vor descoperi pe sine ca utili și utile în continuare.

În cheia asta poate fi citită reticența atâtora de a critica instituțiile UE și guvernul nostru, la ceasul la care își fac de cap.

Cenzura germană e iară la modă

Țineti minte când, la început de 2016, eternul cancelar german dăduse consemn că la Köln, mai ceva ca-n Tien An Men, nu s-a întamplat nimic? Atunci presa de opoziție, în special proteica “extremă dreaptă”, și publicațiile rusofile, au sărit să expună pe larg ce s-a întâmplat. După tot felul de acrobații eșuate, după o acumulare de mărturii, presa mainstream nu a putut îngropa subiectul și a trebuit să se replieze pe relativizarea lui.

Ați mai văzut elemente din astea de sute de ori – de pildă atunci când se prezentă în materiale despre valul de atentate “informația” că respectivii atentatori sunt nereprezentativi, că au probleme mintale etc. Sau, mai recent, cu sparanghelul.

Schema se reia: trebuie să credem că nici măcar nu există raportul unui angajat din Ministerul de Interne german, susținut de o listă de experți, cum că gestionarea covidului a făcut mai multe victime decât covidul; că acel angajat a scris cel mult în nume propriu, și că merită anchetat și sancționat. Că acest fapt, exploatat (as it would) de propaganda rusească pe care nu ne mai săturăm să o combatem gratis sau remunerat, este fabricat de respectiva propagandă. Asta deși e discutat public în ziare mainstream, cum a fost și Köln.

Și în felul ăsta vedem că valorile pe care ni le propun mai-marii noștri sunt de calibru orwellian. Ce-mi trebuie mie dictatură ca-n Rusia când, iată, mi-o pot lua direct de la Berlin?

Ce-mi trebuie mie cenzura unidirecțională a lui Putin, care joaca pe greșelile noastre, incluzând cenzura bidirecționala a lui Merkel și Iohannis? Ce-mi trebuie mie cozi de topor și imbecili ca la Russia Today când, iată, îi am pe banii mei la UE?

Putem să ne uităm totuși la cifre?

Radio Europa Liberă scoate un material propagandistic despre imensa tragedie a sarcinilor la adolescente.

Urmează obișnuitul tipar: sunt invocate sarcini din intervalul 15–19 (10% din totalul nașterilor) pentru a construi un argument despre sarcini sub 15 ani. Undeva în articol se scapă informația că ar fi 10.000 de nașteri „la minore” (intervalul dintre [vârstă neprecizată] și 17 ani) pe an, în altă parte se precizează că ar fi 18.000 de copii născuți din aceste sarcini — imbecilii care lucrează pentru alte oficine de presă par să fi preluat ultima informația sub forma „sunt 18.000 de mame”, pentru că n-au înțeles, și nu a avut interes să le explice nimeni, că evenimentul nașterii poate include mai mult de un copil.

Intervalul este din prima suspect: 15–19 acoperă perioade cu totul peste vârsta consimțământului legal, și nu precizează câte sunt înspre 15, și câte înspre 19; s-ar vedea clar că majoritatea sunt înspre 19, deci includ femei căsătorite, la casa lor.

Acest interval este amestecat abuziv cu categoria „mame minore” — aș presupune că aceasta e deoarece publicul trebuie să rămână cu impresia că mamele au în general pe la 14 ani, sau chiar pe la 11. Și veți constata empiric că tocmai aceasta e impresia, la nivelul opiniilor exprimate.

Nicăieri în acele materiale nu ne e dat explicit numărul de mame, pe categorii de vârstă, și nu ne e indicat niciun număr pentur mamele sub 15 ani. Nu doar atât: nu ne este indicată nicăieri originea etnică a respectivelor mame — pentur a putea corela informația cu tiparurile nupțiale, sexuale, educaționale ale categoriilor implicate.

O comunitate de romi, unde căsătoria are loc la 15 ani, nu va considera o sarcină la 16 ani ca fiind nedorită; într-un asemenea mediu, o sarcină la 12 ani e și ea mai acceptabilă decât oriunde altundeva în România.

Influența factorului etnic este vizibilă și dacă ne uităm care sunt primele țări din clasamentul sarcinilor timpurii în Europa (din nou, categoria e 15–19!): primele patru locuri nu au nimic în comun unul cu altul, în afară de ponderea romilor în populație.

Apoi: 10% e cică mult (în Africa e pe la 20%), dar nu vă închipuiți că restul țărilor europene au 0,1% — Anglia, de exemplu, are 4%.

Întâmplător, am dat și peste acel rarissim material care se scapă privind numărul total de nașteri sub 15 ani: vorbim de 500–700 de fete pe an. Acest număr a fost divulgat de activiștii de la Scena9, dar ținut izolat de restul dezbaterii — numerele sunt cunoscute, sunt doar obscurate.

Cam 1.000 din 10.000 de fete în total nasc la vârste inacceptabil de mici; restul sunt doar tinere, dar pot fi mame cât se poate de responsabile.
Obscurarea lor arată că și activiștii care le susțin știu că numerele sunt totuși *foarte mici*.

Acesta este fenomenul pentru care trebuie să avem educație sexuală în școli. O educație care nu i-ar împiedica pe copii să facă sex la 12 ani, ba dimpotrivă; și care nu ar avea niciun efect asupra populației neșcolarizate — probabil imensa majoritate din cele 500–700 de fete.

Puteți lua numerele și le puteți invoca în dezbatere. Puteți avea orice atitudine lagată de subiect, dar vă rog: nu mai mințiți prin omisiune, lăsați oamenii să aibă numerele în față și să decidă dacă, în baza lor, se impune soluția pe care le-o sugerați.