Carnagiul din Iowa

În primul week-end al lunii februarie, doamna Kim Reynolds, guvernator al statului american Iowa, a abrogat absolut toate restricțiile pandemice. Tot. Și „stări de alertă” și „măști” și… tot.

Imediat au sărit „experții” care, prin vocea Partidului Democrat, au început să urle. Că nu au fost consultați. Că vor veni munții de cadavre. Că se umplu ATI-urile. Cunoașteți. Aceeași regie poveste ca peste tot.

Jeff Bezos este miliardarul care deține Amazon. Bezos are un interes direct în menținerea câtor mai multe restricții pentru cât mai mult timp cu putință. Cu fiecare săptămână în care proștii oamenii responsabili stau în casă de frica virusului, mai cresc un pic milioanele și miliardele în contul lui Bezos. Căci populimea va cumpăra mai mult de pe Amazon și mai puțin de la afacerile locale zdrobite de „măsuri” în beneficiul direct al Amazon și al lui Jeff Bezos personal.

Jeff Bezos mai deține și ziarul Washington Post, ziar care, deloc surprinzător, e un fel de Digi24 la noi. Oricine tușește neregulamentar este terorist. Un fel de PNL-Cîțu așa (și cu interese financiare foarte similare).

Ziarul Washington Post titra acum 5 săptămâni, la câteva zile după ridicarea restricțiilor în Iowa: Bun venit în Iowa – Statul căruia nu-i pasă dacă trăiești sau mori.

Articolul este un rechizitoriu agresiv la adresa doamnei guvernator Reynolds, a Partidului Republican și în genere a oricui îndrăznește să trăiască normal și liber și refuză să facă pe el de frica virusului Wuhan. Lyz Lenz, autoarea articolului sus-citat ne amintește că în Iowa (doamne ferește!) oamenii au mers la stadion. Ba chiar și fiica ei a îndrăznit să-și trăiască viața normal mergând la petreceri spre disperarea doamnei Lyz care nu știe cum să-i mai convingă pe concetățenii ei că distrugerea intenționată a vieții socio-economice este Calea și Adevărul.

”Ne prețuim libertățile și ne vom menține drepturile”

Doamna guvernator a acționat în spiritul motto-ului statului pe care a fost aleasă să-l conducă. Peste 667 de mii de iowani au votat-o în 2018 ca să le prețuiască libertățile și să le mențină drepturile.

Și totuși, ziarul miliardarului Jeff Bezos insistă că „liberățile noastre vin din moartea vecinilor noștri” – într-un exercițiu de Dublugândire care-l face pe Orwell să pară un amator.

Ridicarea restricțiilor a venit cu o pleiadă de predicții apocaliptice atât de la arafații lor cât și de la socialiști democrați. Guvernatorul Minnesotei inisista că e ”simplă matematică” faptul că ridicarea restricțiilor va duce la mai multe decese.

Au trecut 6 săptămâni. Cum e?

Cazuri noi detectate zilnic în Iowa. Sursa: New York Times

Păi cum? Ei, dar sigur la decese se stă rău ca trend, nu?

Decese cu Covid19 în Iowa

Nici aici nu e cu noroc. De fapt, în SUA, indiferent ce comparație vrei să alegi între state care seamănă cu România pe subiect (adică milițieneală, iliberalism, comunism epidemiologic, extremism din partea autorităților, etc.) și state care seamănă cu ceea ce ar trebui să fie SUA (adică libertate, proprietate, individualism) – în toate, dar absolut toate adepții comunismului epidemiologic arafatiano-penelist ies prost.

Comparația mea preferată e California versus Florida:

Indiferent de „măsuri” – epidemia a curs (și continuă să curgă) exact la fel. Ba chiar un picuț mai bine în Florida cea liberă față de California care se află în „lockdown” perpetuu de un an de zile!

Și asta în condițiile în care Florida e al 5-lea cel mai „bătrân” Stat din SUA (toți bătrânii speră să iasă la pensie în Florida – și foarte mulți o fac și continuă să o facă cu pandemie cu tot) iar California e în top 10 cele mai „tinere” State din SUA (orice Yuppie visează să meargă în California să ajungă star de film sau milionar tech – și mulți o făceau până la pandemie).

La fel stau lucrurile pe absolut orice „măsură”. Luați graficul oricărei țări din UE (să zicem Cehia) și suprapuneți-l peste oricare alt grafic din UE. Fără să căutați informația – încercați să ghiciți momentul pe grafic când au fost impuse măștile obligatorii. Aveți mai multe șanse să nimeriți numerele de la Loto 6/49 decât să nimeriți data introducerii măștilor obligatorii în orice țară europeană (sau stat american) având în față doar graficul cu „cazuri”.

Adevărul gol-goluț este că toate „măsurile” sunt inutile, iliberale, imorale și ilegale. Da, toate. Nu, nu există excepții.

Și oricât v-ar face Cîțu teroriști – sau alți debili care sunt parte din regimul iliberal de la București – teroriștii sunt agenții Statului. Sursa problemei este Statul. În cazul României, mai concret, sursa problemei este Regimul – Partidul Național Liberal în mod special și Raed Arafat. Și cine vă spune altceva vă minte sau e prea prost pentru a merita să vă pierdeți timpul cu personajul.

Și câtă vreme nu ieșiți în stradă să dați jos regimul, nu se va schimba nimic. Dimpotrivă! Va fi chiar mai rău!

Niciuna dintre „măsuri” n-are absolut nimic de-a face cu virusul. Și n-a avut nicio secundă. Virusul își vede și va continua să-și vadă de treabă. Indiferent de opinia mea, a voastră, a lui Cîțu, a lui Arafat, a lui Iohannis, a lui Vlăduț Carantinescu sau a oricui altcuiva. A pretinde că se poate „controla” virusul prin comunism epidemiologic este o insultă la adresa inteligenței.

Refuzați măsurile pandemice și haideți în stradă! Asta dacă vreți să fiți liberi ca-n America. Dacă nu, puteți alege să stați la coteț. Mai ales noaptea că atunci aleargă virusul după voi mai tare!

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.