10 lucruri de așteptat de la finalul pandemiei

Azi începe UNTOLD-u’ cu mască pe rât. Deci o zi foarte bună să scriu articolul ăsta.

Acum 9 luni fratili vostru vă povestea, în Ziua Întâi a Marii Campanii de Vacțânare, despre cele 10 lucruri de așteptat de la aceasta. Fratili vostru a nimerit impecabil 9 dintre ele. Pe cea de-a 10-a am greșit-o pentru că am supraestimat interesul lui Putin de-a-și vinde vakțâna rusă cum se zice peste Prut. Și, de asemenea, am uitat că vin alegerile în Germania și deci prorusismul tradițional al Berlinului e băgat umpique sub preș. Așa că înțelegerea de-a produce Sputnik V în Nemția (dată ca sigură în decembrie 2020) a rămas… în aer.

Eh, nu-i nimic. 9 din 10 tot e foarte bine.

Ca la fiecare 9 luni (martie 2020, decembrie 2020 și, iată, acum) fratili vostru revine cu actualizări. De data asta însă cel mai probabil va fi și ultima actualizare.

Înainte să dau predicții să remarcăm știrea pe care n-o zice nimeni: Pandemia s-a terminat. Ca orice pandemie de virus respirator, ea ține între 12 (cel mai bun caz) și 24 de luni (în cel mai rău caz). Eh… asta cu pufos chinezesc e… cam spre 24 de luni. Sau 22. Sau 19. Mă rog, depinde de unde numeri. Cert e că-i cam gata.

De unde mai știm? Păi putem să ne uităm la ce face Singapore (statul cu al treilea cel mai sever set de măsuri după Australia și China). Singapore este un stat fascist în cel mai pur sens al cuvântului. Guvernul controlează tot, alegerile libere nu există dar economia are un mix cu dominanță privată cu excepția apartamentelor – deținute integral de Stat. Eh, într-o asemenea țară, Statul poate face absolut orice are chef și nimeni nu va crâcni. E țara în care faci bulău că n-ai purtat botnița. Eh, în acea țară, însuși vocile Sistemului spun clar: Bă, aia e. Cam gata cu joaca de-a pandemia e timpul să dăm drumul la bani să circule că totuși suntem paradis fiscal. Și ușor-ușor s-au apucat să întrerupă raportarea. Și să aplatizeze și testarea. Și să nu mai spună nici ce „cazuri” îs importate sau transmise local.

Dacă acum 9 luni tot ce era mai la Stânga Texasului și Floridei lăuda și bălea după „modelul australian” – acum însăși oficina extremei-Stângi Luminate din Occident spune clar: Australia nu mai este o democrație și a pretinde altceva e o nebunie. Adică fix ce ziceam noi și acum un an. Tic-tac.

De programul absolut imbecil din Israel nu face (încă) nimeni mișto (deși ar trebui) dar va veni și rândul lor.

Și apoi e Danemarca, țară care a zis stop joc. Așa, hodoronc tronc. Deși legal putea ține cu nebunia până în octombrie, au zis: ”Ia gata, bă! Ajunge. A fost și înțăpare, cine-a vrut bine, cine nu, la fel de bine. Hai că avem treabă!” Cel puțin două săptămâni Danemarca va avea mai puțin „restricții” decât Suedia (cu mențiunea că danezii chiar au luat în serios recomandările – spre deosebire de suedezi care, după cum am arătat anul trecut în plin „val 1” – nu prea s-au omorât).

Dacă în Danemarca și Singapore politicienii și „experții” au lăudat vacțânurile pentru succes – în alte locuri lucrurile stau fix la fel cu aproape nimeni înțepat. În Nepal de pildă 70% din populație are ceva imunitate deși s-au înțepat mai puțini decât în Bulgaria și cu apă chioară chinezească pe deasupra.

Și apoi sunt statele americane precum Iowa. Publicația plutocratului globalist Jeff Bezos, The Washington Post, ne avertiza în februarie că vor trona munții de cadavre și că doamna Kim Reynolds (guvernatorul Republican din stat) este o criminală nenorocită. Am povestit la vremea respectivă.

Nu doar că nu au stat lucrurile așa, dar au continuat să se îmbunătățească în mod constant în cele 7 luni trecute de la momentul de JURMAlism din publicația plutocrată. Vă recomand să citiți și comentariile. Atâta ”two minutes of hate” de bună calitate n-ați mai văzut de mult, garantat!

Deși în mod constant a greșit, evident Washington Post continuă propaganda deșănțată pentru că orice prost care stă acasă pișat pe el de frica chinavirusului înseamnă potențiali bani în plus în contul lui Jeff Bezos. E atât de simplu.

Și, apoi, desigur, este Marea Britanie. Țară care n-a înțepat nici chiar-chiar dar nici foarte-foarte și care, de asemenea, a spus stop joc acum vreo două luni și, în mod șocant, nu s-a mai răzgândit. Ba chiar din Marea Britanie vin de la cel mai înalt nivel și contre dure pentru toți exaltații care vor să se înțepe de 4327848 de ori. Desigur, în stil englezesc, tot au păstrat niște anacronisme cu liste de chilhlimbar (amber – că yellow era prea țărănesc) dar nu se sfiesc să spună că faza pandemică e cam gata. Și, rețineți – în Măreața Britanie zice-se că murit-au cei mai mulți pe cap de locuitor de la pufos chinezesc! Niște șoșocari, dom’le.

Mai în glumă, mai în serios, țările de genul ăsta cam dau tonul. Dar, așa cum ne-am obișnuit, durează o vreme până află și ai noștri.

Și, asta-i de bine, nu?

Da și nu. Ca orice virus, după ce se termină faza pandemică, ajungi în ceea ce se numește faza endemică. Unele țări (e.g. Nepal, Danemarca, El Salvador, Suedia, Albania, Marea Britanie) deja admit pe față că virusul chinezesc e cam endemic de-acum și că, asta e, o să trăim cu pufosul cum am trăit și ultima sută de ani cu gripa.

Însă acest virus a fost vândut plebii mult mai bine decât a fost vândut AH1N1 în 2009-10 (chiar dacă schema financiară a funcționat exact la fel ca atunci) astfel că politic joaca de-a pandemia se mută și ea în faza endemică. Și aici depinde de fiecare țară în parte. În funcție de când sunt alegeri, cât de corecte sunt alegerile, cât de bătută în cap e populația (dacă e bazată ca în Franța sau Bulgaria sau dacă e supusă și docilă ca-n Noua Zeelandă sau Germania), cât de dispusă e să pună mâna pe par (foarte dispusă ca-n Serbia, Muntenegru sau Ucraina – sau deloc dispusă ca-n România) și o mulțime de alți factori care pot și vor determina următoarele 9 luni.

Spre exemplu, criza guvernamentală din România pică excelent acum. Ceea ce este, desigur, foarte bine.

Însă nu toate țările sunt Danemarca, Albania, Ucraina sau Ungaria – țări unde, de jure sau de facto lucrurile au reintrat în normal. În Ucraina pentru că nu vor politicienii să fie aruncați la gunoi (la propriu și cât se poate de fizic), în Danemarca pentru că Mette Frederiksen vrea să fie realeasă, în Albania pentru că de la Hoxha încoace nu mai ascultă nimeni de Stat orice ar face sau în Ungaria unde Orban-al-lor a fost onest cu ei din prima spunându-le că vrea niște bani și putere și ei, poporul, să se descurce. Apropo de Ungaria: nu citiți ce scrie pe net. Mergeți la Budapesta. E fain! Și nu-s măști pe rât ca-n România!

Ce urmează?

Toată introducerea lungă e tocmai ca să nu aveți așteptări prea mari. Așadar, predicțiile sunt exclusiv pentru România și sunt de acum pentru până în iunie 2022.

1. O să ne mai jucăm de-a instanța

Mult mai puțin abitir și cu mai puțin pathos decât până acum, dar va mai fi necesar niște lawfare. Probabil mai ajungem la CCR încă o dată (greu de crezut că mai mult de o dată). Mai e loc de ciunțit la infama Lege 55/2020.

În plus, e o pâine judiciară de mâncat pe puținele locuri care cer test sau vacțân (vasta majoritate nu cer chiar dacă zic altceva). De ce? Pentru că procesarea de informații medicale nu se face oricum ai tu chef. În afară de stadioane, nimeni nu respectă la literă procedura. Ceea ce poate însemna procese. Asta pentru cei interesați de lege și drepturi pe bune, desigur. Restu’ pot să continue liniștite să-și predea voluntar, pe gratis, detalii medicale despre ei înșiși tuturor dubioșilor. Nu-i oprește nimeni.

2. De facto n-o să mai pese mai nimănui

Sigur, cei care umblați mult știți deja că în afara orașelor mari pandemia e terminată de mult în România. Dar ce spun eu e că indiferent de ce va (mai) spune Guvernul, n-o să le mai pese prea multora nici măcar în orașele mari.

Inclusiv panicați dublumăscoși de acum un an astăzi au adoptat comportamentul pe care noi l-am susținut din secunda 1. De ce? Pentru că de la un punct încolo, chiar dacă nu admiți în public, observi totuși tu însuți că nu poți să joci teatrul ăsta prost la nesfârșit fără să o dai în penibil.

3. Înțeparea cu „doza 3” – altădată

Realist vorbind se va înțepa aproximativ nimeni cu așa-zisa „doza 3”. Nu-i nevoie să mă credeț – vedem peste 9 luni. Dacă se înțeapă mai mult de două milioane de cetățeni români cu „doza 3” vom trece predicția asta la capitolul eșuate.

În cel mai rău caz, se va înmulți numărul de ceferticate (sic!) pe nașpa. Îs ele destule și acum (nu, nu doar 400 cum zice Statul) dar se vor înmulți dacă cumva astfel de condiționări vor continua în afara României.

4. Așteptați-vă din nou la proteste. Mai mari de data asta

Față de anul trecut, mult mai mulți oameni au păreri mai apropiate de ale noastre despre toată tărășenia asta.

Peste asta se adaugă costurile mult mai mari (la energie, în principal – o mare realizare a guvernului Cîțu). Foame plus restricții imbecile?😋 Yummy! Me gusta!

Dacă crezi că-ți stă cineva în casă după ora 20:00 când n-are bani de curent și gaz… am un pod de vânzare.

Potențialul de radicalizare e mult mai mare decât în octombrie 2020. Unde mai pui că și o parte din ăștia înțăpați nu-s deloc dispuși să se mai supună restricțiilor pe principiul: ”Bine bă, m-am și înțepat. Na! Acu’ lasă-mă-n %$#* pace!”

O să fie amuzant. Coroborat și cu shitshow-ul din politică… o să fie frumos. N-are cum să nu fie frumos!

5. Ura și disprețul față de doctori va mai crește un pic

Vedeți voi, prin țările alea cu apă caldă și la care românii se raportează – deja încep represaliile pe doftori. Trebuie să fii un pic cu căpuțu’ să crezi că nu vine asta și aici într-o formă sau alta.

Regimul se va spăla pe mâini și va da vina pe doftori pentru multe – unele pe bune, altele nu. De ce? Pentru că pot, de-aia.

Desigur, ăsta e un lucru foarte bun. Doctorii din România, ca tagmă, sunt o categorie demnă de dispreț fiind, ca normă statistică, niște felceri șpăgari. Le-a plăcut mult Cântarea Pandemiei dar nu le-a spus nimeni că atunci când muzica se termină și orchestra pleacă acasă, ei rămân cu nota de plată (uneori la propriu).

6. Cântarea Pandemiei mai ține un pic dar cu volum redus

De-a lungul acestei nebunii, decalajul dintre România și Occident a fluctuat mult. De la câteva zile (în cazul instituirii carantinei generale) la câteva luni.

Astfel că e foarte greu de prezis cât de lungă va fi inerția în cazul acestui aspect. Dar e de așteptat să mai țină măcar până prin decembrie.

Volumul muzicii este clar mai mic acum decât acum două, trei sau șase luni. Undeva între volumul din Israel (la maximum) și volumul din Danemarca (zero) – poate mai aproape de volumul din Ucraina. Cu diferența că în Ucraina ministrul sănătății face flash-mob-uri hip în vreme ce în România nici nu știm cine-i ministrul sănătății. Avantaj noi!

7. Pe fundal mai sunt niște bani de făcut

Mai un program de „smart cities”, mai o consultanță pe „digitalizare”, mai niște camioane cu măști (irelevant dacă le va purta vreodată cineva; sau dacă îs conforme), mai niște băieți noi (și vechi) în noi circuite de distribuție de echipament medical – ideea e că sub umbrela pandemiei s-au deschis niște robinete cu bani.

Predicția mea e că nu se vor închide acele robinete cu bani în anul 2021 și că se va mai trage de pandemie măcar până în iunie 2022 ca să mânce gura tuturor implicați câte o felie din tort.

Desigur, de plătit vor plăti tot fraierii contribuabilii. În Marea Britanie măcar i-a anunțat pe contribuabili pe față. În România anunțul a fost făcut nu de un oficial ales – ci de un birocrat. Șeful de la Concurență a transmis plebii sec: veți plăti mai mult la curent că așa vrea Bruxelles-ul.

Motivul pentru care aici (ca și în Grecia, Albania sau Bulgaria) se procedează așa e pentru că tradițional o mulțime de taxe și spolieri ale populației sunt ascunse în facturile de energie – logica fiind că dacă de ANAF te poți feri, mai greu să te ferești de factura la curent.

O mare parte din bani merg tot către băieții deștepți ai pandemiei, fiți fără grijă.

8. Vine partea dură a crizei

Precedenta pandemie a lovit când în România încă nu lovise deloc criza. Reamintim celor mai tineri că pandemia de AH1N1 debuta prin septembrie 2009 – or partea dură a crizei lovea în a doua parte a lui 2010 când pandemia se fâsâia.

Eh, cam așa e și acum. Partea dură a crizei abia de-acum începe. Și o să fie relativ nasol.

Când vor începe concedierile (și vor începe!) și se va înmulți numărul celor care nu-și pot plăti curentul sau gazul (și vine iarna!) – să vezi atunci distracție.

E greu însă de prezis dacă partea cea mai nasoală a crizei lovește înainte de iunie 2022 (adică în intervalul de predicție a acestui ispisoc) sau abia toamna viitoare.

Important va fi să avem grijă să nu uite nimeni cine este de vină.

9. Care vrea concerte, o să le și primească

De altfel, ele se pot ține și acum. Dar pe scena rock organizatorii sunt niște virgini siniștri. Dovadă că tot ce ține de hausăreală, rap și tehno se cam ține la timp în cam toate țările Europei (inclusiv România).

Pe rock, pe de altă parte, cam bate vântul.

Dar le veți primi pe toate din februarie 2022 încolo. Vedem peste 9 luni dacă mă înșel. Dacă mă voi fi înșelat, schimb și sursa informației (deci bine-ar fi, pentru sursă, să nu mă înșel 😀).

10. Călătoriile în străinătate pe bază de legitimații vor continua

Legitimație europeană de imunizat 2021-22, color, specimen.

În multe țări ale lumii dacă te apuci să le iei în serios reglementările corona pentru intrat/ieșit din țară, te iei cu mâinile de cap. Asigurări, țâduli, ștampile peste timbru, țăfărticate… te doare capu’ nu alta.

În cele mai multe dintre ele, însă, legitimația albastră europeană de imunizat face minuni. Brusc nu mai trebe nici teste, nici carantină, nici asigurare nici,… nimic. Vă asigură fratili vostru că legitimația albastră europeană bate orice certificat european lejer!

Legitimație americană de imunizat 2021-22, color, specimen.

Este foarte adevărat însă că în unele țări este necesară legitimația americană de imunizat. Marginal mai greu de achiziționat dar, pentru țările care o solicită, la fel de eficientă ca cea europeană.

Ei bine, acest regim va mai ține în multe țări cel puțin până în iunie 2022. Gradual, unele dintre ele vor elimina această cerință, iar altele o vor instituționaliza și o vor numi ”taxă de viză”. Cele care au deja așa ceva dinainte de pandemie probabil vor scumpi taxa de viză. Mă aștept să dau 45 sau 50 de dinari ca să intru în Iordania data viitoare.

Desigur, cei care nu dețin astfel de legitimații sunt liberi să poarte două măști, să stea în carantină, să se înțepe a 4-a oară sau să facă ce cred ei de cuviință. Aia chiar nu e treaba mea. Eu doar încerc să mă adresez celor care știu sau vor să știe cum funcționează de fapt lucrurile.

Cam atât.

Vedem peste 9 luni ce-a ieșit.

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.