Putinismul promaschist

La moment la Moldova, 10 iulie curent, 32 grade plus în Re(s)publică, doar rușii și/sau putiniștii poartă mască. Și exclusiv rușii au o problemă cu cei ce nu o poartă.

Obiceiul de a purta mască este (și a fost în mod absolut de la apariția lui) o vrăjeală de doi bani în cel mai bun caz sau o tâmpenie sinistră și anti-științifică în restul timpului.

Drept urmare, moldovenii, oameni normali cum îi știm, nu s-au apucat nici de ordonanțe militare, nici de declarații pentru ieșit din casă la ora 20:01 și în genere de cam nimic dintre tâmpeniile iliberale, inutile, imorale și ilegale de care s-a ocupat Republica Iohanistă Arahatistan (zice-se vecinul mai înțelept de la Apus).

În aproape două săptămâni de când sunt(em) în Moldova, și în ajun de alegeri, trebuie spus clar: Doar rușilor le pasă de acest subiect. Moldovenii nu sunt ”anti-covid” și nici ”șoșociști” și sigur-sigur nici putiniști. Căci putiniștii sunt cei care au o atitudine absolut identică cu cea adoptată de votanții USR și PNL în România.

Nu, moldovenii sunt oameni normali. Vrei să porți mască? Să fii sănătos! Nu vrei? Tăt aia. Nu o să-i pese nimănui normal la cap (deci rușii nu se pun) dacă tu alegi să-ți obturezi posibilitatea de-a respira normal când afară sunt de la 35°C în sus.

În aproape două săptămâni am fost atenționat de trei ori pentru lipsa niqabului panicdemic. De fiecare dată la fel: Ваша маска, пожалуйста. O dată într-o librărie în Comrat (Găgăuzia) și de două ori în Chișinău. Atât.

Insistența pe rahatul ăla de cârpă este putinism, prorusism și dileală. A pretinde altceva înseamnă fie ignoranță, fie mințit cu bună știință în public. Și, în cazul agitatorilor Regimului iliberal de la București, cea din urmă se aplică.

Moldovenii încă sunt normali la cap. Și bine-ar fi ca mâine să voteze cerebral. Adică nicidecum cu rușii sau cu comuniștii cu manta (adică via Berlin).

Atât.

P.S.: Analiza nu se aplică și Republicii Moldovenești Nistrene. Ăia, chiar dac-ar fi și ei normali pe pandemie (dacă ar fi, că nu știu!) – tot îs cu capu’ din moment ce RMN încă există.

Atât s-a putut.

Întrebările și umorul sunt activități esențiale

Românii nu sunt uniți nici măcar în vaccin. Nici nu trebuie.

Națiuni etnocentrice ca evreii, ungurii și sârbii văd că se vaccinează toți ca unul sau nu se vaccineaza, toți ca niciunul, precum rușii, japonezii și coreenii. Nu prea au simțul umorului.

In cazul vaccinului se știe părerea mea. În alte cazuri, aceasta solidaritate de monolit poate fi benefică sau malefică, pusă în slujba a ceva constructiv sau a unei tâmpenii. Pe cât se poate, idealul ar fi unitate în diversitate.

Dar cred că asta arată că românii sunt un popor tipic european, cu care nu faci chiar ce vrei, liber, viu, cu gura mare, cu pluralism de prostii și opinii.

Și am primit semnale din toată Europa, Canada și Statele Unite că în România de azi e libertate de conștiință și exprimare, spre deosebire de țările occidentale, unde s-a limitat grav, că putem spune câte ceva, înspre orice, de la crâșmă și piață, până la tribună și amvon; că mai există dreptul de a înjura cu voce tare, din mahala până în parlament și universitate.

Excelent. Agora, Academia și Cina cea de Taină sunt pilonii civilizației europene. Alaturi de Crâșmă. Instituțiile unde oricine poate deschide gura și spune prostii, de la Petru la Galilei, Iorga și Munchausen.

Ar bine să păstrăm asta cu orice preț. Și să fim uniți întru scopuri nobile, vaccinați, nevaccinați – parcă aia ar fi problema – dându-ne și viața pentru libertatea celuilalt de a nu fi de acord cu noi.

În România e libertate de conștiință și vaccinare.

Conștiență și inconștientă. Nu tăceți din gură!

Cred că pe occidentali i-a omorât și autocenzura. Dati-o dracu’ de auto-moto-cenzură! Spuneți tare orice prostie vă trece prin cap, faceți mai multe conturi pe facebook și n-o lăsați moartă!

Puneți întrebări și faceți mișto până vă cade capul. Dictatura nu suportă întrebările și umorul. Fiți proști.

Cât adevăr ne-a dezvăluit și amintit pandemia asta… Ce învățătură de minte, trup și suflet.

Sa-I mulțumim.

Libertate, că-i mai bună decât toate.

Cine măsoară opinia în democrația cu epoleți? [GALERIE FOTO]

Deci, tovarăși: cine mai face sondaje de opinie civile în democrația noastră cu epoleți? Păi, între alte institute la fel de civile, și INSCOP Research. Cine e fondator și director general al acestui INSCOP? Un tip foarte inteligent (nu glumesc deloc), pe nume Remus Ioan Ștefureac. Licență în Științe Politice al SNSPA, doctorat la… well… Academia Națională de Informații.

Mă rog, se mai întâmplă, să nu-l căutăm din start la bască.

Cu ce s-a mai ocupat acest domn, mă veți întreba? Păi cu nimic deosebit, tovarăși, a urmat o traiectorie profesională cât se poate de obișnuită, aidoma oricăruia dintre noi: a fost consilier (civil) al lui George Maior în mandatul acestuia la șefia SRI, pe care apoi l-a urmat, loial, și la Ambasada României la Înalta Poartă. După care a(u) revenit în țară, pentru a servi în continuare patria, pe persoană fizică și cât se poate de civilă.

Deci, după cum spuneam, până aici nimic deosebit.

Așadar, să revenim la INSCOP. Cine le ”comandă” lor câte un sondaj de opinie, ca să mănânce și gura lor ceva? Păi, între alții, un – în aparență – think thank (sau, mă rog, cel puțin așa se recomandă ei): Strategic Thinking Group. Maică, ce bine sună, ce civil, ce strategic de-a dreptul!

Amu, dacă îi cauți pe băieții ăștia pe net (lucrând deci doar cu ”surse deschise”, ca să folosim jargonul civil), mare lucru nu găsești, decât un SRL de apartament, cu doi angajați: Strategic Thinking Group SRL. Care SRL e extrem, dar extrem de preocupat de pericolul rusesc pe partea externă și de ascensiunea AUR pe partea internă. C-o fi, c-o păți, vai, vai, vai și înc-o dată vai de căpșorul nostru, numai pericole giganice ne pândesc din toate direcțiile. Preocupări cât se poate de civile, după cum spuneam, fără nicio legătură cu agenda trompetelor propagandei establishment-ului, da.

Deci băieții ăștia comandă sondaje de opinie sociologilor de la INSCOP. Am înțeles.

Atunci hai să intrăm pe saitul strategicthinking punct ro, ca să-l căutăm pe șeful la SRL. Care șeful, ce să vezi, este un tip pe nume… ați ghicit!… Remus Ioan Ștefureac. Pentru că așa-i în tenis(ul civil), tovarăși: tu centrezi, adică soliciți sondajul, și tot tu dai cu capul, adică execuți sondajul.

Mbun, ce alte nume mai sunt legate de acest grup de comunicare, pardon, gândire strategică? Păi, conform datelor de pe site: Ada Cornea – director executiv, Roxana Bratu – project manager, iar ca membri ai ”Consiliului Consultativ”: Brett Loyd, Andrei Cornea (da, celebrul, simultan tatăl omonimei de mai sus și totodată fiul nu mai puțin celebrului Paul Cornea), Răzvan Predica, Laurian Lungu, Barbu Mateescu, Darie Cristea, Radu Dudău (go ahead, google them).

Parteneri instituționali: INSCOP Research (ca să vezi), Verifield (alt ”institut de sondare” despre care vom povesti eventual în alt episod), CoRE (un centru de ”cercetare” din cadrul FSPAC-UBB – nu putea lipsi Clujul, nu-i așa?), fundația Konrad Adenauer (doh…) și respectiv Fundația Culturală Augustin Buzura (adică… socrul lui George Maior, decedat acum patru ani).

OK, o ultimă curiozitate: pe banii cui toată distracția asta civilă? Păi să dăm click pe iconița ”Sponsori” de pe același strategicthinkingpunctro: The German Marshall Fund și … [răpăit de tobe]… AstraZeneca! Da, exact, ăia cu vaxinul.

Deci, tovarăși, ca să concluzionăm, nimic deosebit: în vesela noastră democrație cu epoleți, un sondaj de opinie e realizat de un institut de sondare condus de un tovarăș, la comanda unui think thank de tip SRL condus de același tovarăș, care tovarăș a fost consilierul unui fost șef de serviciu de informații, acest haloimăs fiind sponsorizat, tot pe parte civilă, de un jucător din Big Pharma producător de vaxinuri pe gratis.

Circulați, circulați!

Nu pot satisface Partidul-Știință

Frate, nu cred că pot satisface dorința științei. Chiar nu pot fi bolnav la comandă. Așa-s io, mai neștiințific.

Dar n-am de ce să-mi cer scuze pentru dezamăgirea asta.

Nu pot să bag în mine leacuri preventiv pentru boli SF de peste ani, eu care nu mai iau antibiotice din secolul trecut și nu știu dacă mai trăiește doamna medic de familie (tot respectul, sărumâna!).

Am tot fost răcit, de nu mai aveam voce-n crâșmă și liniștea devenise suspectă. Amicii știe de ce.

Dar nu m-am speriat pentru că nu-s ipohondru și, cu toate că nu mi-a plăcut deloc școala, am mai citit după liceu câte ceva din lecturile obligatorii, când nu mai erau obligatorii, că așa-s eu, cu psihologie pe dos.

Așa că io am înțeles de la știință de pe vremea mea că mai exista de niște milioane de ani și imunizare naturală și acum vad ca a scos-o partidu’ de pe sticlă, în timp ce se mai predă la școală. Atunci ce să înțeleg din asta?

Nu știu, poate nici aritmetica nu mai e aceeasi și logica a progresat.
Acuma nici sănătos nu sunt, Doamne ferește, dar nu există boli colectiviste, ci bolnavi individualiști.

Ce să fac, fiind un bolnav liberal, nu se prind de mine epidemii socialiste. Nu că n-aș vrea să fiu solidar și eu, în rand cu lumea, dar am imunitate sau antivirus la așa ceva, n-o fac de-al dracu. Eu zic că n-am sindromul caprei vecinului.

Și am scăpat de boala socialismului, sorry, nu-s egal cu voi, nici măcar la boli și pastile, în primul rând pentru că-s ultimul și cel mai prost, masculul omega. Și n-am chef acum, la a 8-a tinerețe de boli la modă. Purtați voi ce viruși vreți vara asta.

Responsabilitatea pentru comunitate, nu pentru colectiv, cred că mi-am manifestat-o până acum în felul meu, cât am putut, și asta nu stă într-o mască sau un vaccin.

Și n-am fost niciodată prea medicinal, cu toate că am iubit-o pe Mona de mic, dragoste la prima erecție.

Părerea mea e că alta e pandemia și acolo văd că nimeni nu se înghesuie la vaccin nici în ruptul capului. Promit că, dacă iau boala, n-o dau mai departe, că nu-s gay din California. Așa-s eu, mai medieval, fără să fiu bubonic. Am boala mea și fac ce vreau cu ea.

Totuși, am învățat ceva de la socialism: cum nu trebe făcut.

Adică să mă abțin cât pot, să nu cumva să salvez lumea, nici măcar din greșeală, că mai mult stric. Așa e religia mea. Și nu sunt supărat pe chestia asta, doar mă întreb de ce faceți atâta tărăboi, cel puțin de un an încoace. Parcă v-ați convertit toți la Apocalipsa după Ioan. Aia nu-i film de la Hollywood, ci o petrecem de când lumea, chiar și în concediu, chiar și sănătoși.

Reveniți-vă!

Asta e, Partid iubit, nu ți-ai găsit bolnavul, nu sunt pacientul englez, ipohondrul model, de mic n-am stat la injecție; o asistentă chiar și-a luat un pumn, în timp ce alte 3 mă țineau la un vaccin de grădiniță.

Baftă! Numai bine! Sănătate!

Andreea Moldovan nu pricepe noțiunea de ierarhie

Ierarhie vine din greacă: ιεραρχία, de la ιερός-ieros, sacru, și άρχω-arho, regulă.

Băieții învață relativ repede această idee, cam pe la 10 ani, când inevitabil se ceartă între ei din cauza unor fleacuri și unul mai necăjit sau care are impresia că a fost nedreptățit vine cu “fratele mai mare” sau “cu gașca”. Și fratele mai mare începe să împartă pumni în barba ăstora mai mici din tabara opusă.

La vârsta aia băieții înțeleg imediat că există ierarhii nescrise de care trebuie să ții cont; acolo un copil de 14 ani e un uriaș cu 2-3 capete peste cel de 10 ani, și devine autoritate supremă pe terenul de fotbal. Tot atunci apar și strategiile de colaborare împotriva lui, împotriva găștilor din alt cartier care vin să-ți ocupe terenul de fotbal etc.

Să vedeți acolo planuri de razboi, alianțe, strategii, tactici subversive, momeli întinse adversarului ca să-l prinzi într-un gang. Artilerie, alergări rezistență, formații de luptă, echipament, armură, blindaj etc. Tot atunci apar și primele capete sparte.

Feministele nu înțeleg aceste lucruri. Ele cred că sunt mereu pe barba lor. Că sunt autoritate supremă. Well, femeile n-au barbă. Nu le-a dat nimeni un pumn în barbă, pe nedrept, sau pe NV (nevăzute), la o vârstă fragedă. Cred că pot lua decizii fără să spună nimanui. Nu înțeleg că predictabilitatea e cheia succesului, nu pricep de ce.

Când adaugi acestui fenomen o feministă militantă care are impresia că e și deșteaptă (uitând că Dunning Kruger e principalul ei inamic cu care ar trebui să se lupte, nu patriarhatul sau autoritatea unui executiv și sistem de legi undeva), uite că încep să apară deciziile luate pe ascuns, tertipurile și subterfugiile de birocrat care din împiegat de mișcare într-o gară brusc se crede Jupiter, capabil să decida el soarta oricui. Că doar are Puterea să facă asta și nu a înțeles că orice decizie are și consecințe proporționale cu puterea de care dispune atunci. Consecințe ce pot fi și un pumn în barbă, la fel de neprevăzut.

Culmea e că tot ei sunt surprinși când primesc de la viață fix ceea ce merită. Exact ca marxiștii care rămân surprinși că după ce fac o revoluție sunt schimbați și executați de alți marxiști mai revoluționari și sângeroși decât erau ei care se credeau mari genii de luptă, experți în gherile și atacuri neprevăzute.

Singura chestie predictibilă aici e că o data deschisă Cutia Pandorei, ei vor cădea pradă aceleiași impredictibilități, lipsei de reguli, lipsei de ORDINE, criterii și IERARHII.

De ce? Pentru că ei nu se pot integra într-un sistem de reguli, care să aibă o ordine sau ierarhie pe undeva. Pentru că ei sunt anarhiști, nu se SUPUN ei nimănui.

Andreea Moldovan tocmai a descoperit cum e să-ți iei una în barbă pe NV. La fel cum a băgat și ea legile în Monitorul Oficial, tot pe ascuns, crezând că e deșteaptă și că îi merge. Că poate să facă orice.

Ce a facut ea acolo e golănie șmecherească. Nu cred că înțelege nici acum cu ce a greșit. Nici Vlad nu înțelege că există reguli nescrise, lucruri care nu se fac.

Deja și influiensări anti-AZ? Sigur e vaccin nasol sau PR?

Ne povestește cinstita și balerină Beatrice Șerbănescu, într-un articol apărut pe site-ul Antena3 care reproduce bucăți dintr-un interviu mai lung al balerinei Operei Naționale, cum se leșină de la vaccinul AstraZeneca și cât de periculoase sunt efectele secundare ale vaccinului salvator.

„Influensărița” de 45 kg ne povestește cum era ea să ajungă la o întâlnire neprogramată cu vâslașul Caron sau, cum spun românii, să dea ortul popii, după ce a urmat sfatul „comandantului acțiunii” și al celorlalți „infuensări”, cu mai mulți urmăritori decât ea, și s-a vaccinat pentru că nu făcuse boala niciodată (sau cel puțin ea nu știe să o fi făcut) și era eligibilă pentru vaccinare.

Numai că, pentru un om cu niște cunoștințe de bază în domeniul medical, povestea ei dezminte, dacă e citită atent, întregul set de acuzații aduse vaccinului AstraZeneca. Nu contestă nimeni că vaccinul în sine are mai multe efecte secundare decât toate celelalte, cel puțin între cele declarate de pacienții care s-au înțepat, ajungând undeva la o treime din totalul efectelor adverse. Dar… ceea ce ne povestește doamna dansatoare nu sunt altceva decât simptomele arhicunoscute ale sincopei, cunoscută în popor ca leșin.

„În jurul orei prânzului am luat un paracetamol, am stat toată ziua în pat, nu am putut să mănânc decât niște fructe şi am băut două căni cu ceai și apă. În jurul orei 19:30 când a venit soțul meu (conferențiar medic oftalmolog) de la serviciu a venit să vadă, cum mă simt și s-a dus la bucătărie să mănânce.
M-am ridicat și eu din pat, că am zis să mai fac și eu câțiva pași şi m-am dus la bucătărie”

Deci doamna a stat o zi întreagă în pat, într-o poziție care lasă sângele să ajungă la creier mult mai ușor, prin ușurarea circulației sangvine în zona picioarelor. Iar după ce a stat nemâncată și dezhidratată (nu, când ai stări febrile nu ajunge să bei 2 căni de ceai o zi întreagă) s-a gândit că o scimbare bruscă de poziție și efort i-ar face mai bine.

“Am leşinat de două ori. Mulţumec lui Dumnezeu că nu au fost copiii acasă”
“Am stat cinci minute în picioare și dintr-o dată am simțit că amețesc și m-am așezat pe scaun și de aici o să vă povestesc din relatarea soţului meu. Au urmat două episoade succesive primul a fost un leșin din care mi-am revenit câteva momente după care mi-am pierdut din nou conștiența.”

Ce nu știe doamna, și acesta este și motivul pentru car s-a speriat atât de tare, este că una din cauzele care pot duce la declanșarea unei sincope/leșin este hipotensiunea arterială ortostatică, o scădere a tensiunii arteriale ce apare atunci cand o persoană a fost in picioare pentru un timp sau schimbări de pozitie din culcat în picioare. Sângele tinde să se acumuleze în picioare împiedicând astfel o cantitate normală de sânge să fie returnată la inimă, reacție care are ca și consecință naturală o scădere a cantității de sânge care ar trebui să plece de la inimă înspre corp, implicit către creier. În mometul în care cantitatea de sânge care irigă creierul scade brusc acesta reacționează și se instalează leșinul.

Ce e mai trist în toată povestea asta este reacția soțului care, medic fiind, s-a comportat mai panicard decât băbuța de la parter când mai leșină câte un plod care a stat juma de zi cu capul în jos. Conferențiar… adică le povestește altora cum e cu medicina prin zona ochilor…

O să vă întrebați de ce s-a întâmplat de 2 ori? Păi… nu prea a fost. A fost o singură manifestare, mai lungă, accentuată de starea fizică a doamnei (o balerină care își menține greutatea constant mai jos decât majoritatea femeilor de vârsta și înălțimea ei nu se alimentează chiar exemplar iar acum era și mai slăbită din cauza simptomelor de răceală) și de reacția total pe arătură a soțului care, aparent, nu a știut cum se acordă primul ajutor în cazul unei sincope, adică așezarea pacientei în poziția orizontală cu picioarele ridicate la 30 de grade deasupra nivelului inimii. Această poziție va permite gravitației să mențină sângele la nivelul creierului. Dacă nu te poți întinde, te așezi dar… îți pui capul între genunchi, până te simți mai bine.

Iar elemetele tragice ale poveștii au tot atâta treabă cu medicina cât au clujenii cu metroul…

“Soţul meu m-a resuscitat. Îl auzeam cum striga: Respiră, respiră!”
“Auzeam doar niște strigături de respiră, respiră şi mă concentram să răspund la indicaţiile soțului meu. Încet încet am revenit la realitate. Mi-a fost teamă că o să mor. Dacă nu era soţul acasă, muream.”

Partea aceea cu „Respiră! Respiră!” e chiar amuzantă. Pentru că atunci când suferi de un leșin cauzat de reducerea cantității de oxigen la creier acesta din urmă are treburi mult mai importante de rezolvat, cum ar fi protejarea neuronilor de daune, decât interpretarea semnalelor sonore care ajung la timpan. Nu, nu auzi nimic! Pentru că dacă auzi înseamnă că nu ți-ai pierdut conștiența. Sau poate nu mai știm noi ce înseamnă pierderea conștienței…

Când am citit partea cu resurscitarea m-a umflat, efectiv, râsul. Doamna „influensăriță” a fost chemată în studio să ne spună o poveste. Numai că habar nu are despre ce vorbește iar proprietatea termenilor e la mama, nu la mica balerină speriată. De ce? Pentru că o sincopa NU NECESITĂ resurscitare. De nici un fel. Nu vorbim de un stop cardio-respirator care să necesite o intervenție în forță (da, masajul cardiac e o intervenție care necesită destulă forță fizică, nu puțini fiind aceia care s-au ales cu coaste rupte după o astfel de manevră medicală) sau repornirea sistemului respirator prin pomparea forțată de aer în plămâni. Leșinul, dacă ai sub 50 de ani și nu ești sub tratament pentru hipertensiune, nu reprezintă o amenințare la viața pacientului, fiind mult mai întâlnit la tineri decât la cei în vârstă. Statisticile din USA spun ca o treime din populație a suferit măcar odată în viață de leșin.

E curios cum apar influensării vieții să ne explice cum se moare de la un vaccin când ei nu știu exact nici cum să povestească un leșin.

Da, AstraZeneca are probleme majore dar astfel de stunt-uri de PR făcute în râs nu fac decât să bage sub preșul „exagerării” și al „propagandei” și cazurile reale de efecte secundare severe prin asocierea lor cu poveștile umflate ale unor „tanti” dezumflate…

„Cuvioase părinte” Gâdea… NU AȘA! Nu îi du în derizoriu pe cei care chiar au manifestat efecte secundare reale, nu exagerări, prin asocierea lor cu povestea de artistă de balet lipsită de atenție!

Din cetățean cu drepturi terorist anti-Cîțu

O ieșire impardonabilă, o exprimare care, în orice alt stat cu pretenții de stat de drept și democrație, ar fi dus la scuze publice și o demisie. O catalogare care ne aduce aminte, celor care mai știm ceva din istoria poporului acestuia, de o amenințare directă rostită de la balconul Comitetului Central acum mai bine de 60 de ani:

„Fără îndoială, tovarăși, nici un țăran cooperator, nici un lucrător din stațiunile de mașini și tractoare sau din gospodariile agricole de stat, nici un intelectual din institutele noastre de cercetare și din școli nu ar îngădui nimănui să pună la îndoială trăinicia și forța socialismului în România. Firește, pot să mai fie nebuni și vor fi întotdeauna, dar pentru nebuni societatea noastră socialistă dispune de mijloace necesare, inclusiv cămașa de forță.”*

Cam așa s-a auzit în cercurile celor care mai îndrăznesc astăzi să militeze împotriva demențelor numite de guwerner „măsuri anti-pandemice”, împotriva abuzurilor din instituțiile genocidare numite în glumă „spitale Covid” sau împotriva masacrului libertăților individuale desfășurat de instituția numită pe nedrept „poliție” declarația tovarășului prim ministru Florin Cîțu prin care toți cei care nu achiesează total și fără urmă de crâcnire la politicile de sărăcire, înfometare și asasinat au devenit persona non grata, specimene demne de tratamenul oferit celor care ucid în numele unei ideologii.

Să militezi pentru păstrarea dreptului de a-ți căuta fericirea, a dreptului la liberă deplasare, a dreptului de a refuza procedee și tratamente medicale a ajuns, în ochii celor pentru care legile și reglementările pandemice sunt doar recomandări, echivalentul unui act de terorist. Să ceri să fii cetățean liber, cu drepturi depline, a ajuns în ochii camarilei galbene un afront la „siguranța statului” adică nimic mai puțin decât ceea ce era în 1968, pentru regimul de tristă amintire, același tip de dizidență.

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că avem tribunale pline de teroriști? Cum altfel i-ați numi pe judecătorii care îndrăznesc să scoată oameni din carantină instituționalizată, să anuleze amenzi abuzive, cu miile, date de organele de miliție și să claseze sute de dosare penale deschise de același tovarăș plutonier Analfabetu` ?

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că sistemul medical românesc a fost infiltrat de teroriști care urmăresc distrugerea poporului român? Cum altfel s-ar numi personalul medical care îndrăznește, deși e din ce în ce mai cenzurat, să critice reglementările fără nici o noimă ale guwernerului și să sfătuiască pacienții care au simptome ușoare și au fost depistați pozitiv să nu se prezinte la spitalele Covid dacă vor să mai scape cu viață din mâinile șpăgarilor eroi?

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că avem teroriști în guvern? Sau cum altfel ar putea fi numit domnul ministru Câmpeanu din moment ce militează pentru revenirea copiilor la școală împotriva recomandărilor marelui specialist, securistul contrabandist de citostatice, ajuns ministru al sănătății și împotriva ordinelor arogante ale anestezistului ajuns mare șef peste epidemiologi, sirianul bugetar de 30 de ani care, în aceste 3 decenii, a făcut doar muncă administrativă dar încă mai are pretenția să fie numit doctor?

Sau poate, doar poate, teroriștii sunt exact cei care ne conduc și care au decis distrugerea sistematică a tot ceea ce înseamnă economie finanțată cu capital privat, a sănătății mintale a poporului, a vieților tuturor bolnavilor cronici din România și, în general, a țării acesteia…?

Sau poate e doar o coincidență… poate…

* 1 Octombrie 1968, București, Comitetul Central, discursul lui Nicolae Ceaușescu, Secretar General al Partidului Comunist Român

Pilat din Cotroceni s-a spălat pe mâini de răstignirea economiei

De ce am ales fim pe marginea străzii în 2 martie, în Cluj-Napoca? Ar spune unii din aroganță pentru că am ieșit le arătăm altora cum ar trebui reacționeze. Am ieșit la câteva grade, în frig, să le arătăm unor oameni, clujenii, cât de mult pot ignora, din nesăbuință sau din prea multă preocupare de sine, circumstanțele economice care le dictează cursul vieții.  

Reacțiile au fost extrem de îmbucurătoare. Dar cu aceeași valoare ca protestele pe facebook sau ca cele făcute în fața restaurantului în care lucrează (zic autoritățile, deși mesele sunt mai mereu goale) unii dintre cei mai afectați.  

Nu, nu a fost un protest pro HORECA. De ce protestăm noi, restul, pentru o pătură socială care stă frumușel în genunchi și practica „tea baging”? De ce am protesta în favoarea celor car au ales joace rolul slugii cuminți și își deschidă la ordin bucile. De ce i-am face un favor lui Muhamad Murad când el a ales rolul vătafului și își deschide cu mare larghețe… fie un  hotel nou în prezența lui Ludovic Orban, fie bucile către cabinetul Cîțu?  

Nu, a fost un protest împotriva unui regim care are pretenția poate decide pentru toți când și dacă avem dreptul ne îmbolnăvim de cancere sau avem grijă de bolile cronice, pentru regimul are nevoie de spitale pe care le arate pe la televizor cum gem de bolnavi de covid, (Anexa 1, I, pct. 1) în timp ce la urgență fractura deschisă te bagă în mormânt.  

A fost un protest împotriva unui regim dement care a ajuns creadă poate dicta fiecare mișcare a supușilor lui doar pentru mașinăria de propagandă a reușit, cu mare greutate, bage frica în oasele oamenilor. Frica de amendă, de dosar penal, de vizită la procuratură 

Sună familiar? Unora dintre voi nu, nu erați nici scrisoare de dragoste.  

A fost un protest împotriva Comandantului Acțiunii, cel care a decis acum un an toată populația merită arest la domiciliu pentru așa i s-a dictat de sus, de la Comandantul Suprem, acel zeu cotrocenian de neatins. A fost un protest împotriva unora ajunși la putere promițând #faracoruptie dar au călcat în picioare constituția de nenumărate ori, au abuzat de puterile oferite prin decret și au terorizat populația pentru… nimic. Pentru absolut nimic. Spitalele sunt goale de când Curtea Constituțională a decis că arestul pe o perioadă nedeterminată a celor detectați pozitiv dar fără simptome este o încălcare a tuturor legilor în vigoare.  

A fost un protest împotriva fostului cabinet Orban, astăzi istorie (spre fericirea poporului) și a cabinetului Cîțu, acest mare finanțist care a decis cu de la sine putere că afacerile mici din domeniul ospitalității pot să își dea duhul liniștite. Acest cabinet care a decis să ducă mai departe terorizarea populație și distrugerea psihică a viitoarei generații prin forțarea lor la un semi-arest și distrugerea părinților prin sărăcie.  

Economia a fost executată. Iar presa, miluită cu vreo 100 de milioane de lei, a filmat mereu numai ce a primit ordin, din spate, să nu se vadă sângele, în timp ce ne explica cât de calm e condamnatul. A filmat doar ce i s-a permis în vreme ce ne explica ce bine o duce și ce frumos arată poporul român. Nu i-a interesat că poporul face foame și a ajuns la pragul disperării. Pentru că domnului Cîțu nu îi pasă nici cât negru sub unghie că 40% din cutiile de medicamente vândute în farmacii sunt pentru tratament psihiatric. Nici de faptul că pentru fiecare mort de covid mai sunt încă 2 care ne părăsesc din cauză că nu mai pot lupta cu cancerul sau alte boli cronice, la ordinul gunoiului sirian care încă mai conduce DSU după Colectiv și Apuseni.  

Iar poporul…. Poporul stă cuminte în mașini, cu masca pe față și dacă e singur în mașină, și execută ordine.

Ordinul de a nu comenta la deciziile guvernului deși, dacă ar fi fost ceilalți, acum era grămadă în stradă urlând împotriva „dictaturii”. Ordinul de a muri de foame fără a pune asta în spatele lor. Ordinul de a trăi cu dureri incomensurabile fără a reproșa nimic „eroilor” care îi scot afară din secțiile de urgență, că sunt prea mulți. Ordinul de-ași privi copiii cum se distrug încet din cauza izolării.  

Același popor care și-a îngropat liderul la Ghencea Militar acum stă în casă și își distruge propria viață ca să „salveze vieți”. Și să nu îi arăți poporului ăstuia obrazul și să nu-l întrebi cum de nu îi e rușine că nu e în stradă încă…  ?!

 

10 grafice pentru a înțelege politica românească

Au trecut alegerile și Parlamentul e în vacanță până luni. Un moment excelent pentru niște grafice ca să înțelegem mai bine cum arată politica românească teoretic pentru următorii 4 ani. Zic teoretic pentru că știm prea bine că majoritățile se fac și desfac de mai multe ori pe durata unui mandat – mai ales dacă rezultatele inițiale dau un parlament fragmentat – așa cum e teoretic situația cu acesta.

Insist pe cuvântul teoretic pentru că, așa cum veți vedea în grafice, parlamentul actual e fragmentat doar prin comparație cu precedentele – dar mai e mult până să fie suficient de fragmentat încât să merite această etichetă.

Pentru simplificare, am luat grupurile parlamentare așa cum sunt ele acum în Camera Deputaților: PSD 110 membri, PNL 93, USR 55, AUR 32, UDMR 21 și grupul Minorităților Naționale 18 membri.

Diferența față de Senat e mică și absența grupului minorităților n-ar schimba semnificativ graficele următoare. Cu acest set de date am făcut următoarele nouă grafice. Așadar…

Graficul de mai sus arată coaliția din acest moment. Sub galben-albastru sunt reunite grupurile PNL, USR, UDMR și Minoritățile (care minorități tradițional susțin guvernul indiferent cine e Guvernul și rareori votează moțiunile de cenzură). Simplu, nu?

Graficul ăsta e important pentru că veți tot auzi de la politicieni din zona galben-albastră cum PSD-ul și AUR îi încurcă. Graficul însă e clar: 57% din Parlament e în arcul guvernamental.

Majoritatea actuală este comparabilă cu cea a PSD-ALDE. În prezent coaliția de guvernământ contează teoretic pe 187 de deputați. În 2016 coaliția PSD-ALDE conta pe 174 de deputați. Sau 192 dacă adaugi grupul Minorităților (care câteodată a susținut guvernul și câteodată nu).

Rețineți graficul ăsta. Salvați-l și folosiți-l când vă povestește vreun mușteriu despre cum peeeesedeeee îi obstrucționează.

Și-acum să începem să jonglăm. PNL și PSD sunt în esență aproximativ același partid. În decursul ultimului deceniu această realitate a fost și oficializată sub numele de Uniunea Social-Liberală (USL).

Chiar dacă pe hârtie USL nu mai există, în practică s-a tot văzut în ultimii ani că există fără probleme. De altfel, imediat după alegerile din 6 decembrie 2020 s-a discut destul de serios și posibilitatea unui guvern PNL-PSD – fie și numai ca marotă să mai taie din pretențiile exagerate ale USR (ajungem și la ei imediat).

Existența „modelului german” în care PNL-ul lor și PSD-ul lor guvernează de 15 ani aproape neîntrerupt e în sine un argument pentru pulime că nu e chiar așa de rău USL-ul. Bine, faptul că Germania nu este o democrație e un aspect separat pe care oricum nu-l ia nimeni în calcul în public căci în public o țară este democrație „iliberală” doar dacă se numește Ungaria. Vedeți voi, Orbán Viktor e dictator pentru că-i la putere de 9-10 ani. Angela Merkel e la putere de 16 ani într-un sistem de „managed democracy” dar aia e okay. Pentru că cartof.

Uitându-ne la acest grafic, observăm cât de lent este de fapt progresul României. În 2008 USL-ul strângea 51,7% (cărora li se mai adăugau câțiva USLamiști din PD-L). În 2012 USL aduna oficial 66,26%. Iată-ne 8 ani mai târziu și USL încă se află la peste 60%.

Dar dacă există mai mult decât USL?

Recent au apărut două știri interesante.

Prima: PSD-iștii lui Dragnea intră la guvernare pe valul USR. Ministrul economiei, Claudiu Năsui, o vrea director pe o colaboratoare a Securității (via economica.net)

A doua: Radu Szekely, fostul director de cabinet al Ecaterinei Andronescu, propus de USR PLUS secretar de stat la Ministerul Educației (via EduPedu)

Pentru partizanii USR-iști, ambele știri sunt ”fake news pesedist” – chit că ambele sunt adevărate. Dar mulți dintre partizanii USR-iști încă nu știu politică. Și nu înțeleg că scopul oricărei mișcări noi e să adune putere. Și nu poți să fii tu special. Mai devreme sau mai târziu,… trebuie să te integrezi în Sistem.

E de discutat în ce măsură USR este integrat în Sistem (e clar că încă nu e complet procesul) dar, mai în glumă mai în serios, putem deja discuta despre existența USRL-ului – adică USL+USR. Un fel de ciorbă.

Și aici însă putem vedea un oarecare progres. În 2008 PD-L, PNL și PSD scoteau împreună 84,1%. Astăzi, pe de altă parte, USRL-ul nu mai atinge 80%. Foarte lent progresul în țara noastră – dar cu siguranță observabil! Mai ales în condițiile în care partea albastră din partidele tricolor mai și zguduie un pic corabia din când în când.

Da, o zguduie prost de cele mai multe ori. Dar măcar o zguduie. Cei mai în vârstă își aduc aminte cum în 2000 sau 1992 nu zguduia nimeni corabia deloc. CTP sigur își aduce aminte că era unul din ăia care aplauda liniștea. Ca și astăzi de altfel – căci pe măsură ce lucrurile se schimbă, în aceeași măsură ele rămân cam la fel 😀

Ăsta e cel mai deprimant grafic din serie. Și l-am făcut așa pentru că nu vroiam să fie chiar monocolor.

Dacă la AUR e admisă mai mult sau mai puțin pe față susținerea „patrioților din Sistem”, la Minorități oricum nu se agită nimeni. Deci cumva sunt trei facțiuni. Sistemul (85%), o altă facțiune din Sistem (să zicem cu portocaliu) și facțiunea care nu merită integrată (Minoritățile).

Desigur, modul ăsta de-a privi politica e util numai în anumite circumstanțe absolut punctuale. Spre exemplu, dacă ar apărea propunerea ca România să invadeze militar Republica Moldova, cam așa ar arăta voturile în Parlament. E de așteptat ca AUR (Sistemul dar cu portocaliu) să voteze în favoare, Minoritățile să se abțină și restul să voteze împotrivă.

Ăsta e un grafic ușor inexact. Căci nu prea e PSD-dar-cu-albastru ci mai degrabă USRi. Cu i de la iPad cum ar veni 🤪

Și totuși, e un grafic util pentru că nu trebuie uitat că există pesediști în absolut toate partidele parlamentare (și în aproape toate partidele extraparlamentare). De ce? Pentru că pesedismul e curentul de gândire dominant în România. Și aia nu se schimbă în 4 ani. Iaca nici în 30 nu prea s-a schimbat decât cel mult marginal.

Rețineți graficul ăsta de fiecare dată când dați peste revendicări revoluționare cu oameni noi care vor schimba ei lumea și alte povești cu zâne. Lumea se schimbă cu fiecare înmormântare – nu cu un secretar de stat ales de discipolul Partidului Comunist Chinez (da, la Bulai mă refer și la recent-numita Iulia Popovici ca secretar de Stat în ministerul culturii – o duduie apropiată de Vasile Ernu, rusofil dughinist, eh… metehne vechi).

În graficul următor vedem cum se schimbă lumea de fapt.

Graficul ăsta e cel mai puțin științific dintre toate – căci am folosit multă aproximare liberală. Însă oricât ne-am certa pe cifre – în mare graficul e unul corect.

Majoritatea noilor aleși din partea PSD îs iluștri necunoscuți și mulți din ei cu idei diferite față de precedenta legislatură. Sigur, tot pesedisme – dar pesedisme cu altă aromă și cu altă atitudine. Aș zice eu că mai rele decât precedenta legislatură dar nu ziceți asta în public pentru că e nasol.

În PNL e proporție aproximativ egală între foștii PD-L-iști și oamenii noi (ăia care fie nu făceau politică în 2012 – fie se opuneau în surdină USL-ului) – însă cu un ușor avantaj pentru PD-L-iști atât la nivelul parlamentarilor cât și la nivelul figurilor vizibile în public.

UDMR ca de obicei n-are facțiuni (de-aia și este cel mai rezilient partid din România) iar celelalte două partide, USR și AUR au câte trei facțiuni – dileală, tolerabil/căldicel și câte 2% care-s acolo pentru agenda reală (leftism la USR și non-leftism la AUR).

Graficul de mai sus explică și de ce atâta frustrare din partea USR în ceea ce privește AUR. Diliii din USR se simt (pe bună dreptate) depășiți numeric de diliii din AUR.

Tot din graficul de mai sus înțelegem și de ce pare atât de fragilă coaliția de guvernământ. Cu un UDMR cu agendă proprie, mai scazi 5% diliii și revoluționarii din USR și deja coaliția în Parlament pierde între 5 și 11%. Adicătelea… hardcore-ul guvernamental e… minoritar.

Tot din același grafic înțelegem și de ce PSD nu vrea la guvernare. Partidul lor e fracționat în feluri în care n-a mai fost de foarte multă vreme. O guvernare PSD ar fi presărată de conflicte interne în feluri în care celula de criză din partid nu e obișnuită. Astfel că PSD preferă (pe bună dreptate dacă ne uităm la grafic) să îndure furtuna internă din opoziție – să aibă timp să integreze noii veniți. Fiți fără grijă – îi va integra. Aripa de stânga a USL mereu a integrat cu mare succes aproape orice.

Valabil și la aripa de dreapta a USL – portocaliii îi vor integra până la urmă pe galbeni. Veți vedea.

Se vorbește mult despre faptul că pragul de 5% este prea mare. Așa că am luat rezultatele de la ultimele alegeri și am făcut grupurile parlamentare sub prezumția că pragul electoral ar fi 1%. Au ieșit 2,53% voturi ”risipite” de redistribuit și le-am redistribuit și pe acelea după algoritmul din legea electorală.

Și uite ce-a ieșit:

O fi mai bine? O fi mai rău?

După redistribuire proporțiile ar arăta aproximativ cam așa: PSD 30,15%, PNL 26,2%, USR 16,31%, AUR 9,42%, UDMR 5,9%, PMP 4,94%, ProRomânia 4,13%, PER 1,33% și PPU-SL 1,19%.

După cum se poate vedea, structura fundamentală nu s-ar modifica foarte mult. Partidele așa-zis „de dreapta” tot ar forma un bloc mai mare decât partidele așa-zis „de stânga” – asta deși un prag de 1% aplicat alegerilor din 6 decembrie ar avantaja explicit partide așa-zis „de stânga” (ProRomânia, PER și PPU-SL fiind în esență excrescențe ale PSD).

Pe grafic ar arăta cam așa:

Într-o astfel de configurație, ”Dreapta” tot ar avea nevoie de UDMR și ar face 53,35%. Cu tot cu minorități tot ar fi ușor sub 55% – adică marginal mai puțin decât ce a ieșit în viața reală cu prag de 5% și cu multe voturi redistribuite.

Graficul ăsta ne arată și de ce discuția despre pragul electoral e cam superfluă. Reprezentativitatea efectivă nu se modifică prea mult. Și nici nu apar dileli suplimentare. PRM nici măcar 1% n-a făcut iar dileli și mai mari (precum Partidul Socialist Român sau Partidul Comuniștilor) n-au făcut nici măcar cât PRM.

Ce vreau să zic e că dacă vrem un model ca-n Olanda (unde chiar ai tot felul de ciudățenii prin Parlament) – s-ar putea ca pragul de 1% să nu fie suficient de mic.

La fel de drept este că și dacă regulile jocului ar fi cu prag de 1% atunci multe partide mici ar trage mult mai tare. 1% înseamnă 60 de mii de voturi. Sau poate 100 de mii la o prezență foarte mare. Oricum, mult mai ușor de obținut decât minimumul de 400 de mii necesar astăzi pentru a fi sigur de intrarea în Parlament.

Însă și dacă am implementa o astfel de reformă electorală, nu e deloc clar că s-ar schimba proporția din cel din urmă grafic:

Am luat deputat cu deputat și i-am împărțit după voturile din ultimii ani (sau declarațiile politice în cazul celor noi în Parlament) în PSD-iști și non-PSD-iști. Și rezultatul nu e unul măgulitor. 78% (sau 255 de membri) din Camera Deputaților sunt, într-un fel sau altul… pesediști.

Și am fost cu bias mare: De la USR am numărat doar 10 pesediști (deși poate ar fi trebuit să număr 14 sau 15). De la AUR am numărat doar 16 pesediști (deși poate 20 era mai corect) iar de la PNL am numărat doar 80 de pesediști deși puteam număra 85 sau 86. Ne putem certa pe numărătoare dacă vreți, nu asta e așa de important.

Important e că oricum ai număra, nu-ți ies mai puțin de 70% pesediști în Parlament. Paradoxal, asta e o veste bună. Oricum ai număra totuși sunt mai puțini pesediști în Parlamentul României în 2021 decât erau în 1992. După alegerile din 1992 Parlamentul României avea cel puțin 80% pesediști (87-88% mai realist). Astăzi are cel mult 80%.

Progresul e lent. Foarte lent. Și asta pentru că oricâtă propagandă exaltată ați consuma în bulele voastre favorite, Țara nu funcționează chiar așa.

Cam atât.

19 grade ajung pentru proletariat

A fost o dată ca niciodată o campanie electorală. Se întâmpla hăt-hăt demult în luna lui septemvrie a Anului Domnului 2020. Alegerile urmau să determine cine va fi bașkan în Bükreș pentru următorii 4 ani.

Bașkanul din jilț – Gabriela Firea – era rea tare. Pesediza fonduri, angaja pile și neamuri, irosea bani pe fală și, foarte important, era coruptă. Chema la discuții cu ușile închise numai prietenii de clan cărora după aceea le organiza licitații cu dedicație. Rea tare era Firea! Ba, mai mult, ținea și boborul bükreștean în frig iarna.

Când veni campania, simțind că pierde, bașkan Firea încropește un proiect european ca măcar să nu mai fie frig în case. Numai că proiectele europene durează mult – chiar și dacă ești tu bașkan. Nu ajută nici când bașkan la Victoria ajung unii din celălalt clan (mai cu galben așa).

În fine, vine campania și pretendentul la jilțul de bașkan – Nicu Șordan – vine și tună și fulgeră la adresa bașkanului roșu Firea. Ba chiar promite solemn că a doua zi după alegeri se va putea face duș – ducând astfel Bükreșul spre noi culmi ale progresului.

Trece campania, Șordan câștigă și este înscăunat bașkan al Bükreșului cu ajutorul clanului mai cu galben dar și cu niște băieți mai albastru-portocalii așa despre care nu știe nimeni ce-i cu ei.

Și vine iarna. Și… surpriză! Tot frig este. Duș tot nu se poate face. Dar anunță Șordan că va atrage el fonduri europene (în realitate continuând inițiativa bașkanului cel rău și roșu).

Până atunci, însă, proletariatul trebuie să învețe să fie civilizat. Știați că în civilizație se dârdâie la 19 grade Celsius când afară sunt -10? Dacă nu știați, vă spune Șordan, bașkan de Bükreș.

Și, colac peste pupăză, Șordan cheamă și el prietenii la o șuetă înaintea unei licitații publice. Pe vremuri asta se chema corupție. Dar asta era pe vremuri, în preistorie, când bașkan era Firea cea Rea și Roșie.

Acum nu mai sunt importante nici legea, nici corupția și evident nici căldura (lipsa ei fiind un semn de civilizație – ați înțeles băi nespălaților?). Acum e important că Bükreșul are bașkan nou.

Nu e clar pentru cine e important sau de ce e ăsta un lucru bun. Dar măcar este bașkan nou. Cu galben-albastru-portocaliu.

Atât.