Andreea Moldovan nu pricepe noțiunea de ierarhie

Ierarhie vine din greacă: ιεραρχία, de la ιερός-ieros, sacru, și άρχω-arho, regulă.

Băieții învață relativ repede această idee, cam pe la 10 ani, când inevitabil se ceartă între ei din cauza unor fleacuri și unul mai necăjit sau care are impresia că a fost nedreptățit vine cu “fratele mai mare” sau “cu gașca”. Și fratele mai mare începe să împartă pumni în barba ăstora mai mici din tabara opusă.

La vârsta aia băieții înțeleg imediat că există ierarhii nescrise de care trebuie să ții cont; acolo un copil de 14 ani e un uriaș cu 2-3 capete peste cel de 10 ani, și devine autoritate supremă pe terenul de fotbal. Tot atunci apar și strategiile de colaborare împotriva lui, împotriva găștilor din alt cartier care vin să-ți ocupe terenul de fotbal etc.

Să vedeți acolo planuri de razboi, alianțe, strategii, tactici subversive, momeli întinse adversarului ca să-l prinzi într-un gang. Artilerie, alergări rezistență, formații de luptă, echipament, armură, blindaj etc. Tot atunci apar și primele capete sparte.

Feministele nu înțeleg aceste lucruri. Ele cred că sunt mereu pe barba lor. Că sunt autoritate supremă. Well, femeile n-au barbă. Nu le-a dat nimeni un pumn în barbă, pe nedrept, sau pe NV (nevăzute), la o vârstă fragedă. Cred că pot lua decizii fără să spună nimanui. Nu înțeleg că predictabilitatea e cheia succesului, nu pricep de ce.

Când adaugi acestui fenomen o feministă militantă care are impresia că e și deșteaptă (uitând că Dunning Kruger e principalul ei inamic cu care ar trebui să se lupte, nu patriarhatul sau autoritatea unui executiv și sistem de legi undeva), uite că încep să apară deciziile luate pe ascuns, tertipurile și subterfugiile de birocrat care din împiegat de mișcare într-o gară brusc se crede Jupiter, capabil să decida el soarta oricui. Că doar are Puterea să facă asta și nu a înțeles că orice decizie are și consecințe proporționale cu puterea de care dispune atunci. Consecințe ce pot fi și un pumn în barbă, la fel de neprevăzut.

Culmea e că tot ei sunt surprinși când primesc de la viață fix ceea ce merită. Exact ca marxiștii care rămân surprinși că după ce fac o revoluție sunt schimbați și executați de alți marxiști mai revoluționari și sângeroși decât erau ei care se credeau mari genii de luptă, experți în gherile și atacuri neprevăzute.

Singura chestie predictibilă aici e că o data deschisă Cutia Pandorei, ei vor cădea pradă aceleiași impredictibilități, lipsei de reguli, lipsei de ORDINE, criterii și IERARHII.

De ce? Pentru că ei nu se pot integra într-un sistem de reguli, care să aibă o ordine sau ierarhie pe undeva. Pentru că ei sunt anarhiști, nu se SUPUN ei nimănui.

Andreea Moldovan tocmai a descoperit cum e să-ți iei una în barbă pe NV. La fel cum a băgat și ea legile în Monitorul Oficial, tot pe ascuns, crezând că e deșteaptă și că îi merge. Că poate să facă orice.

Ce a facut ea acolo e golănie șmecherească. Nu cred că înțelege nici acum cu ce a greșit. Nici Vlad nu înțelege că există reguli nescrise, lucruri care nu se fac.

Deja și influiensări anti-AZ? Sigur e vaccin nasol sau PR?

Ne povestește cinstita și balerină Beatrice Șerbănescu, într-un articol apărut pe site-ul Antena3 care reproduce bucăți dintr-un interviu mai lung al balerinei Operei Naționale, cum se leșină de la vaccinul AstraZeneca și cât de periculoase sunt efectele secundare ale vaccinului salvator.

„Influensărița” de 45 kg ne povestește cum era ea să ajungă la o întâlnire neprogramată cu vâslașul Caron sau, cum spun românii, să dea ortul popii, după ce a urmat sfatul „comandantului acțiunii” și al celorlalți „infuensări”, cu mai mulți urmăritori decât ea, și s-a vaccinat pentru că nu făcuse boala niciodată (sau cel puțin ea nu știe să o fi făcut) și era eligibilă pentru vaccinare.

Numai că, pentru un om cu niște cunoștințe de bază în domeniul medical, povestea ei dezminte, dacă e citită atent, întregul set de acuzații aduse vaccinului AstraZeneca. Nu contestă nimeni că vaccinul în sine are mai multe efecte secundare decât toate celelalte, cel puțin între cele declarate de pacienții care s-au înțepat, ajungând undeva la o treime din totalul efectelor adverse. Dar… ceea ce ne povestește doamna dansatoare nu sunt altceva decât simptomele arhicunoscute ale sincopei, cunoscută în popor ca leșin.

„În jurul orei prânzului am luat un paracetamol, am stat toată ziua în pat, nu am putut să mănânc decât niște fructe şi am băut două căni cu ceai și apă. În jurul orei 19:30 când a venit soțul meu (conferențiar medic oftalmolog) de la serviciu a venit să vadă, cum mă simt și s-a dus la bucătărie să mănânce.
M-am ridicat și eu din pat, că am zis să mai fac și eu câțiva pași şi m-am dus la bucătărie”

Deci doamna a stat o zi întreagă în pat, într-o poziție care lasă sângele să ajungă la creier mult mai ușor, prin ușurarea circulației sangvine în zona picioarelor. Iar după ce a stat nemâncată și dezhidratată (nu, când ai stări febrile nu ajunge să bei 2 căni de ceai o zi întreagă) s-a gândit că o scimbare bruscă de poziție și efort i-ar face mai bine.

“Am leşinat de două ori. Mulţumec lui Dumnezeu că nu au fost copiii acasă”
“Am stat cinci minute în picioare și dintr-o dată am simțit că amețesc și m-am așezat pe scaun și de aici o să vă povestesc din relatarea soţului meu. Au urmat două episoade succesive primul a fost un leșin din care mi-am revenit câteva momente după care mi-am pierdut din nou conștiența.”

Ce nu știe doamna, și acesta este și motivul pentru car s-a speriat atât de tare, este că una din cauzele care pot duce la declanșarea unei sincope/leșin este hipotensiunea arterială ortostatică, o scădere a tensiunii arteriale ce apare atunci cand o persoană a fost in picioare pentru un timp sau schimbări de pozitie din culcat în picioare. Sângele tinde să se acumuleze în picioare împiedicând astfel o cantitate normală de sânge să fie returnată la inimă, reacție care are ca și consecință naturală o scădere a cantității de sânge care ar trebui să plece de la inimă înspre corp, implicit către creier. În mometul în care cantitatea de sânge care irigă creierul scade brusc acesta reacționează și se instalează leșinul.

Ce e mai trist în toată povestea asta este reacția soțului care, medic fiind, s-a comportat mai panicard decât băbuța de la parter când mai leșină câte un plod care a stat juma de zi cu capul în jos. Conferențiar… adică le povestește altora cum e cu medicina prin zona ochilor…

O să vă întrebați de ce s-a întâmplat de 2 ori? Păi… nu prea a fost. A fost o singură manifestare, mai lungă, accentuată de starea fizică a doamnei (o balerină care își menține greutatea constant mai jos decât majoritatea femeilor de vârsta și înălțimea ei nu se alimentează chiar exemplar iar acum era și mai slăbită din cauza simptomelor de răceală) și de reacția total pe arătură a soțului care, aparent, nu a știut cum se acordă primul ajutor în cazul unei sincope, adică așezarea pacientei în poziția orizontală cu picioarele ridicate la 30 de grade deasupra nivelului inimii. Această poziție va permite gravitației să mențină sângele la nivelul creierului. Dacă nu te poți întinde, te așezi dar… îți pui capul între genunchi, până te simți mai bine.

Iar elemetele tragice ale poveștii au tot atâta treabă cu medicina cât au clujenii cu metroul…

“Soţul meu m-a resuscitat. Îl auzeam cum striga: Respiră, respiră!”
“Auzeam doar niște strigături de respiră, respiră şi mă concentram să răspund la indicaţiile soțului meu. Încet încet am revenit la realitate. Mi-a fost teamă că o să mor. Dacă nu era soţul acasă, muream.”

Partea aceea cu „Respiră! Respiră!” e chiar amuzantă. Pentru că atunci când suferi de un leșin cauzat de reducerea cantității de oxigen la creier acesta din urmă are treburi mult mai importante de rezolvat, cum ar fi protejarea neuronilor de daune, decât interpretarea semnalelor sonore care ajung la timpan. Nu, nu auzi nimic! Pentru că dacă auzi înseamnă că nu ți-ai pierdut conștiența. Sau poate nu mai știm noi ce înseamnă pierderea conștienței…

Când am citit partea cu resurscitarea m-a umflat, efectiv, râsul. Doamna „influensăriță” a fost chemată în studio să ne spună o poveste. Numai că habar nu are despre ce vorbește iar proprietatea termenilor e la mama, nu la mica balerină speriată. De ce? Pentru că o sincopa NU NECESITĂ resurscitare. De nici un fel. Nu vorbim de un stop cardio-respirator care să necesite o intervenție în forță (da, masajul cardiac e o intervenție care necesită destulă forță fizică, nu puțini fiind aceia care s-au ales cu coaste rupte după o astfel de manevră medicală) sau repornirea sistemului respirator prin pomparea forțată de aer în plămâni. Leșinul, dacă ai sub 50 de ani și nu ești sub tratament pentru hipertensiune, nu reprezintă o amenințare la viața pacientului, fiind mult mai întâlnit la tineri decât la cei în vârstă. Statisticile din USA spun ca o treime din populație a suferit măcar odată în viață de leșin.

E curios cum apar influensării vieții să ne explice cum se moare de la un vaccin când ei nu știu exact nici cum să povestească un leșin.

Da, AstraZeneca are probleme majore dar astfel de stunt-uri de PR făcute în râs nu fac decât să bage sub preșul „exagerării” și al „propagandei” și cazurile reale de efecte secundare severe prin asocierea lor cu poveștile umflate ale unor „tanti” dezumflate…

„Cuvioase părinte” Gâdea… NU AȘA! Nu îi du în derizoriu pe cei care chiar au manifestat efecte secundare reale, nu exagerări, prin asocierea lor cu povestea de artistă de balet lipsită de atenție!

Din cetățean cu drepturi terorist anti-Cîțu

O ieșire impardonabilă, o exprimare care, în orice alt stat cu pretenții de stat de drept și democrație, ar fi dus la scuze publice și o demisie. O catalogare care ne aduce aminte, celor care mai știm ceva din istoria poporului acestuia, de o amenințare directă rostită de la balconul Comitetului Central acum mai bine de 60 de ani:

„Fără îndoială, tovarăși, nici un țăran cooperator, nici un lucrător din stațiunile de mașini și tractoare sau din gospodariile agricole de stat, nici un intelectual din institutele noastre de cercetare și din școli nu ar îngădui nimănui să pună la îndoială trăinicia și forța socialismului în România. Firește, pot să mai fie nebuni și vor fi întotdeauna, dar pentru nebuni societatea noastră socialistă dispune de mijloace necesare, inclusiv cămașa de forță.”*

Cam așa s-a auzit în cercurile celor care mai îndrăznesc astăzi să militeze împotriva demențelor numite de guwerner „măsuri anti-pandemice”, împotriva abuzurilor din instituțiile genocidare numite în glumă „spitale Covid” sau împotriva masacrului libertăților individuale desfășurat de instituția numită pe nedrept „poliție” declarația tovarășului prim ministru Florin Cîțu prin care toți cei care nu achiesează total și fără urmă de crâcnire la politicile de sărăcire, înfometare și asasinat au devenit persona non grata, specimene demne de tratamenul oferit celor care ucid în numele unei ideologii.

Să militezi pentru păstrarea dreptului de a-ți căuta fericirea, a dreptului la liberă deplasare, a dreptului de a refuza procedee și tratamente medicale a ajuns, în ochii celor pentru care legile și reglementările pandemice sunt doar recomandări, echivalentul unui act de terorist. Să ceri să fii cetățean liber, cu drepturi depline, a ajuns în ochii camarilei galbene un afront la „siguranța statului” adică nimic mai puțin decât ceea ce era în 1968, pentru regimul de tristă amintire, același tip de dizidență.

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că avem tribunale pline de teroriști? Cum altfel i-ați numi pe judecătorii care îndrăznesc să scoată oameni din carantină instituționalizată, să anuleze amenzi abuzive, cu miile, date de organele de miliție și să claseze sute de dosare penale deschise de același tovarăș plutonier Analfabetu` ?

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că sistemul medical românesc a fost infiltrat de teroriști care urmăresc distrugerea poporului român? Cum altfel s-ar numi personalul medical care îndrăznește, deși e din ce în ce mai cenzurat, să critice reglementările fără nici o noimă ale guwernerului și să sfătuiască pacienții care au simptome ușoare și au fost depistați pozitiv să nu se prezinte la spitalele Covid dacă vor să mai scape cu viață din mâinile șpăgarilor eroi?

Să înțelegem oare, tovarășe prim ministru, că avem teroriști în guvern? Sau cum altfel ar putea fi numit domnul ministru Câmpeanu din moment ce militează pentru revenirea copiilor la școală împotriva recomandărilor marelui specialist, securistul contrabandist de citostatice, ajuns ministru al sănătății și împotriva ordinelor arogante ale anestezistului ajuns mare șef peste epidemiologi, sirianul bugetar de 30 de ani care, în aceste 3 decenii, a făcut doar muncă administrativă dar încă mai are pretenția să fie numit doctor?

Sau poate, doar poate, teroriștii sunt exact cei care ne conduc și care au decis distrugerea sistematică a tot ceea ce înseamnă economie finanțată cu capital privat, a sănătății mintale a poporului, a vieților tuturor bolnavilor cronici din România și, în general, a țării acesteia…?

Sau poate e doar o coincidență… poate…

* 1 Octombrie 1968, București, Comitetul Central, discursul lui Nicolae Ceaușescu, Secretar General al Partidului Comunist Român

Pilat din Cotroceni s-a spălat pe mâini de răstignirea economiei

De ce am ales fim pe marginea străzii în 2 martie, în Cluj-Napoca? Ar spune unii din aroganță pentru că am ieșit le arătăm altora cum ar trebui reacționeze. Am ieșit la câteva grade, în frig, să le arătăm unor oameni, clujenii, cât de mult pot ignora, din nesăbuință sau din prea multă preocupare de sine, circumstanțele economice care le dictează cursul vieții.  

Reacțiile au fost extrem de îmbucurătoare. Dar cu aceeași valoare ca protestele pe facebook sau ca cele făcute în fața restaurantului în care lucrează (zic autoritățile, deși mesele sunt mai mereu goale) unii dintre cei mai afectați.  

Nu, nu a fost un protest pro HORECA. De ce protestăm noi, restul, pentru o pătură socială care stă frumușel în genunchi și practica „tea baging”? De ce am protesta în favoarea celor car au ales joace rolul slugii cuminți și își deschidă la ordin bucile. De ce i-am face un favor lui Muhamad Murad când el a ales rolul vătafului și își deschide cu mare larghețe… fie un  hotel nou în prezența lui Ludovic Orban, fie bucile către cabinetul Cîțu?  

Nu, a fost un protest împotriva unui regim care are pretenția poate decide pentru toți când și dacă avem dreptul ne îmbolnăvim de cancere sau avem grijă de bolile cronice, pentru regimul are nevoie de spitale pe care le arate pe la televizor cum gem de bolnavi de covid, (Anexa 1, I, pct. 1) în timp ce la urgență fractura deschisă te bagă în mormânt.  

A fost un protest împotriva unui regim dement care a ajuns creadă poate dicta fiecare mișcare a supușilor lui doar pentru mașinăria de propagandă a reușit, cu mare greutate, bage frica în oasele oamenilor. Frica de amendă, de dosar penal, de vizită la procuratură 

Sună familiar? Unora dintre voi nu, nu erați nici scrisoare de dragoste.  

A fost un protest împotriva Comandantului Acțiunii, cel care a decis acum un an toată populația merită arest la domiciliu pentru așa i s-a dictat de sus, de la Comandantul Suprem, acel zeu cotrocenian de neatins. A fost un protest împotriva unora ajunși la putere promițând #faracoruptie dar au călcat în picioare constituția de nenumărate ori, au abuzat de puterile oferite prin decret și au terorizat populația pentru… nimic. Pentru absolut nimic. Spitalele sunt goale de când Curtea Constituțională a decis că arestul pe o perioadă nedeterminată a celor detectați pozitiv dar fără simptome este o încălcare a tuturor legilor în vigoare.  

A fost un protest împotriva fostului cabinet Orban, astăzi istorie (spre fericirea poporului) și a cabinetului Cîțu, acest mare finanțist care a decis cu de la sine putere că afacerile mici din domeniul ospitalității pot să își dea duhul liniștite. Acest cabinet care a decis să ducă mai departe terorizarea populație și distrugerea psihică a viitoarei generații prin forțarea lor la un semi-arest și distrugerea părinților prin sărăcie.  

Economia a fost executată. Iar presa, miluită cu vreo 100 de milioane de lei, a filmat mereu numai ce a primit ordin, din spate, să nu se vadă sângele, în timp ce ne explica cât de calm e condamnatul. A filmat doar ce i s-a permis în vreme ce ne explica ce bine o duce și ce frumos arată poporul român. Nu i-a interesat că poporul face foame și a ajuns la pragul disperării. Pentru că domnului Cîțu nu îi pasă nici cât negru sub unghie că 40% din cutiile de medicamente vândute în farmacii sunt pentru tratament psihiatric. Nici de faptul că pentru fiecare mort de covid mai sunt încă 2 care ne părăsesc din cauză că nu mai pot lupta cu cancerul sau alte boli cronice, la ordinul gunoiului sirian care încă mai conduce DSU după Colectiv și Apuseni.  

Iar poporul…. Poporul stă cuminte în mașini, cu masca pe față și dacă e singur în mașină, și execută ordine.

Ordinul de a nu comenta la deciziile guvernului deși, dacă ar fi fost ceilalți, acum era grămadă în stradă urlând împotriva „dictaturii”. Ordinul de a muri de foame fără a pune asta în spatele lor. Ordinul de a trăi cu dureri incomensurabile fără a reproșa nimic „eroilor” care îi scot afară din secțiile de urgență, că sunt prea mulți. Ordinul de-ași privi copiii cum se distrug încet din cauza izolării.  

Același popor care și-a îngropat liderul la Ghencea Militar acum stă în casă și își distruge propria viață ca să „salveze vieți”. Și să nu îi arăți poporului ăstuia obrazul și să nu-l întrebi cum de nu îi e rușine că nu e în stradă încă…  ?!

 

10 grafice pentru a înțelege politica românească

Au trecut alegerile și Parlamentul e în vacanță până luni. Un moment excelent pentru niște grafice ca să înțelegem mai bine cum arată politica românească teoretic pentru următorii 4 ani. Zic teoretic pentru că știm prea bine că majoritățile se fac și desfac de mai multe ori pe durata unui mandat – mai ales dacă rezultatele inițiale dau un parlament fragmentat – așa cum e teoretic situația cu acesta.

Insist pe cuvântul teoretic pentru că, așa cum veți vedea în grafice, parlamentul actual e fragmentat doar prin comparație cu precedentele – dar mai e mult până să fie suficient de fragmentat încât să merite această etichetă.

Pentru simplificare, am luat grupurile parlamentare așa cum sunt ele acum în Camera Deputaților: PSD 110 membri, PNL 93, USR 55, AUR 32, UDMR 21 și grupul Minorităților Naționale 18 membri.

Diferența față de Senat e mică și absența grupului minorităților n-ar schimba semnificativ graficele următoare. Cu acest set de date am făcut următoarele nouă grafice. Așadar…

Graficul de mai sus arată coaliția din acest moment. Sub galben-albastru sunt reunite grupurile PNL, USR, UDMR și Minoritățile (care minorități tradițional susțin guvernul indiferent cine e Guvernul și rareori votează moțiunile de cenzură). Simplu, nu?

Graficul ăsta e important pentru că veți tot auzi de la politicieni din zona galben-albastră cum PSD-ul și AUR îi încurcă. Graficul însă e clar: 57% din Parlament e în arcul guvernamental.

Majoritatea actuală este comparabilă cu cea a PSD-ALDE. În prezent coaliția de guvernământ contează teoretic pe 187 de deputați. În 2016 coaliția PSD-ALDE conta pe 174 de deputați. Sau 192 dacă adaugi grupul Minorităților (care câteodată a susținut guvernul și câteodată nu).

Rețineți graficul ăsta. Salvați-l și folosiți-l când vă povestește vreun mușteriu despre cum peeeesedeeee îi obstrucționează.

Și-acum să începem să jonglăm. PNL și PSD sunt în esență aproximativ același partid. În decursul ultimului deceniu această realitate a fost și oficializată sub numele de Uniunea Social-Liberală (USL).

Chiar dacă pe hârtie USL nu mai există, în practică s-a tot văzut în ultimii ani că există fără probleme. De altfel, imediat după alegerile din 6 decembrie 2020 s-a discut destul de serios și posibilitatea unui guvern PNL-PSD – fie și numai ca marotă să mai taie din pretențiile exagerate ale USR (ajungem și la ei imediat).

Existența „modelului german” în care PNL-ul lor și PSD-ul lor guvernează de 15 ani aproape neîntrerupt e în sine un argument pentru pulime că nu e chiar așa de rău USL-ul. Bine, faptul că Germania nu este o democrație e un aspect separat pe care oricum nu-l ia nimeni în calcul în public căci în public o țară este democrație „iliberală” doar dacă se numește Ungaria. Vedeți voi, Orbán Viktor e dictator pentru că-i la putere de 9-10 ani. Angela Merkel e la putere de 16 ani într-un sistem de „managed democracy” dar aia e okay. Pentru că cartof.

Uitându-ne la acest grafic, observăm cât de lent este de fapt progresul României. În 2008 USL-ul strângea 51,7% (cărora li se mai adăugau câțiva USLamiști din PD-L). În 2012 USL aduna oficial 66,26%. Iată-ne 8 ani mai târziu și USL încă se află la peste 60%.

Dar dacă există mai mult decât USL?

Recent au apărut două știri interesante.

Prima: PSD-iștii lui Dragnea intră la guvernare pe valul USR. Ministrul economiei, Claudiu Năsui, o vrea director pe o colaboratoare a Securității (via economica.net)

A doua: Radu Szekely, fostul director de cabinet al Ecaterinei Andronescu, propus de USR PLUS secretar de stat la Ministerul Educației (via EduPedu)

Pentru partizanii USR-iști, ambele știri sunt ”fake news pesedist” – chit că ambele sunt adevărate. Dar mulți dintre partizanii USR-iști încă nu știu politică. Și nu înțeleg că scopul oricărei mișcări noi e să adune putere. Și nu poți să fii tu special. Mai devreme sau mai târziu,… trebuie să te integrezi în Sistem.

E de discutat în ce măsură USR este integrat în Sistem (e clar că încă nu e complet procesul) dar, mai în glumă mai în serios, putem deja discuta despre existența USRL-ului – adică USL+USR. Un fel de ciorbă.

Și aici însă putem vedea un oarecare progres. În 2008 PD-L, PNL și PSD scoteau împreună 84,1%. Astăzi, pe de altă parte, USRL-ul nu mai atinge 80%. Foarte lent progresul în țara noastră – dar cu siguranță observabil! Mai ales în condițiile în care partea albastră din partidele tricolor mai și zguduie un pic corabia din când în când.

Da, o zguduie prost de cele mai multe ori. Dar măcar o zguduie. Cei mai în vârstă își aduc aminte cum în 2000 sau 1992 nu zguduia nimeni corabia deloc. CTP sigur își aduce aminte că era unul din ăia care aplauda liniștea. Ca și astăzi de altfel – căci pe măsură ce lucrurile se schimbă, în aceeași măsură ele rămân cam la fel 😀

Ăsta e cel mai deprimant grafic din serie. Și l-am făcut așa pentru că nu vroiam să fie chiar monocolor.

Dacă la AUR e admisă mai mult sau mai puțin pe față susținerea „patrioților din Sistem”, la Minorități oricum nu se agită nimeni. Deci cumva sunt trei facțiuni. Sistemul (85%), o altă facțiune din Sistem (să zicem cu portocaliu) și facțiunea care nu merită integrată (Minoritățile).

Desigur, modul ăsta de-a privi politica e util numai în anumite circumstanțe absolut punctuale. Spre exemplu, dacă ar apărea propunerea ca România să invadeze militar Republica Moldova, cam așa ar arăta voturile în Parlament. E de așteptat ca AUR (Sistemul dar cu portocaliu) să voteze în favoare, Minoritățile să se abțină și restul să voteze împotrivă.

Ăsta e un grafic ușor inexact. Căci nu prea e PSD-dar-cu-albastru ci mai degrabă USRi. Cu i de la iPad cum ar veni 🤪

Și totuși, e un grafic util pentru că nu trebuie uitat că există pesediști în absolut toate partidele parlamentare (și în aproape toate partidele extraparlamentare). De ce? Pentru că pesedismul e curentul de gândire dominant în România. Și aia nu se schimbă în 4 ani. Iaca nici în 30 nu prea s-a schimbat decât cel mult marginal.

Rețineți graficul ăsta de fiecare dată când dați peste revendicări revoluționare cu oameni noi care vor schimba ei lumea și alte povești cu zâne. Lumea se schimbă cu fiecare înmormântare – nu cu un secretar de stat ales de discipolul Partidului Comunist Chinez (da, la Bulai mă refer și la recent-numita Iulia Popovici ca secretar de Stat în ministerul culturii – o duduie apropiată de Vasile Ernu, rusofil dughinist, eh… metehne vechi).

În graficul următor vedem cum se schimbă lumea de fapt.

Graficul ăsta e cel mai puțin științific dintre toate – căci am folosit multă aproximare liberală. Însă oricât ne-am certa pe cifre – în mare graficul e unul corect.

Majoritatea noilor aleși din partea PSD îs iluștri necunoscuți și mulți din ei cu idei diferite față de precedenta legislatură. Sigur, tot pesedisme – dar pesedisme cu altă aromă și cu altă atitudine. Aș zice eu că mai rele decât precedenta legislatură dar nu ziceți asta în public pentru că e nasol.

În PNL e proporție aproximativ egală între foștii PD-L-iști și oamenii noi (ăia care fie nu făceau politică în 2012 – fie se opuneau în surdină USL-ului) – însă cu un ușor avantaj pentru PD-L-iști atât la nivelul parlamentarilor cât și la nivelul figurilor vizibile în public.

UDMR ca de obicei n-are facțiuni (de-aia și este cel mai rezilient partid din România) iar celelalte două partide, USR și AUR au câte trei facțiuni – dileală, tolerabil/căldicel și câte 2% care-s acolo pentru agenda reală (leftism la USR și non-leftism la AUR).

Graficul de mai sus explică și de ce atâta frustrare din partea USR în ceea ce privește AUR. Diliii din USR se simt (pe bună dreptate) depășiți numeric de diliii din AUR.

Tot din graficul de mai sus înțelegem și de ce pare atât de fragilă coaliția de guvernământ. Cu un UDMR cu agendă proprie, mai scazi 5% diliii și revoluționarii din USR și deja coaliția în Parlament pierde între 5 și 11%. Adicătelea… hardcore-ul guvernamental e… minoritar.

Tot din același grafic înțelegem și de ce PSD nu vrea la guvernare. Partidul lor e fracționat în feluri în care n-a mai fost de foarte multă vreme. O guvernare PSD ar fi presărată de conflicte interne în feluri în care celula de criză din partid nu e obișnuită. Astfel că PSD preferă (pe bună dreptate dacă ne uităm la grafic) să îndure furtuna internă din opoziție – să aibă timp să integreze noii veniți. Fiți fără grijă – îi va integra. Aripa de stânga a USL mereu a integrat cu mare succes aproape orice.

Valabil și la aripa de dreapta a USL – portocaliii îi vor integra până la urmă pe galbeni. Veți vedea.

Se vorbește mult despre faptul că pragul de 5% este prea mare. Așa că am luat rezultatele de la ultimele alegeri și am făcut grupurile parlamentare sub prezumția că pragul electoral ar fi 1%. Au ieșit 2,53% voturi ”risipite” de redistribuit și le-am redistribuit și pe acelea după algoritmul din legea electorală.

Și uite ce-a ieșit:

O fi mai bine? O fi mai rău?

După redistribuire proporțiile ar arăta aproximativ cam așa: PSD 30,15%, PNL 26,2%, USR 16,31%, AUR 9,42%, UDMR 5,9%, PMP 4,94%, ProRomânia 4,13%, PER 1,33% și PPU-SL 1,19%.

După cum se poate vedea, structura fundamentală nu s-ar modifica foarte mult. Partidele așa-zis „de dreapta” tot ar forma un bloc mai mare decât partidele așa-zis „de stânga” – asta deși un prag de 1% aplicat alegerilor din 6 decembrie ar avantaja explicit partide așa-zis „de stânga” (ProRomânia, PER și PPU-SL fiind în esență excrescențe ale PSD).

Pe grafic ar arăta cam așa:

Într-o astfel de configurație, ”Dreapta” tot ar avea nevoie de UDMR și ar face 53,35%. Cu tot cu minorități tot ar fi ușor sub 55% – adică marginal mai puțin decât ce a ieșit în viața reală cu prag de 5% și cu multe voturi redistribuite.

Graficul ăsta ne arată și de ce discuția despre pragul electoral e cam superfluă. Reprezentativitatea efectivă nu se modifică prea mult. Și nici nu apar dileli suplimentare. PRM nici măcar 1% n-a făcut iar dileli și mai mari (precum Partidul Socialist Român sau Partidul Comuniștilor) n-au făcut nici măcar cât PRM.

Ce vreau să zic e că dacă vrem un model ca-n Olanda (unde chiar ai tot felul de ciudățenii prin Parlament) – s-ar putea ca pragul de 1% să nu fie suficient de mic.

La fel de drept este că și dacă regulile jocului ar fi cu prag de 1% atunci multe partide mici ar trage mult mai tare. 1% înseamnă 60 de mii de voturi. Sau poate 100 de mii la o prezență foarte mare. Oricum, mult mai ușor de obținut decât minimumul de 400 de mii necesar astăzi pentru a fi sigur de intrarea în Parlament.

Însă și dacă am implementa o astfel de reformă electorală, nu e deloc clar că s-ar schimba proporția din cel din urmă grafic:

Am luat deputat cu deputat și i-am împărțit după voturile din ultimii ani (sau declarațiile politice în cazul celor noi în Parlament) în PSD-iști și non-PSD-iști. Și rezultatul nu e unul măgulitor. 78% (sau 255 de membri) din Camera Deputaților sunt, într-un fel sau altul… pesediști.

Și am fost cu bias mare: De la USR am numărat doar 10 pesediști (deși poate ar fi trebuit să număr 14 sau 15). De la AUR am numărat doar 16 pesediști (deși poate 20 era mai corect) iar de la PNL am numărat doar 80 de pesediști deși puteam număra 85 sau 86. Ne putem certa pe numărătoare dacă vreți, nu asta e așa de important.

Important e că oricum ai număra, nu-ți ies mai puțin de 70% pesediști în Parlament. Paradoxal, asta e o veste bună. Oricum ai număra totuși sunt mai puțini pesediști în Parlamentul României în 2021 decât erau în 1992. După alegerile din 1992 Parlamentul României avea cel puțin 80% pesediști (87-88% mai realist). Astăzi are cel mult 80%.

Progresul e lent. Foarte lent. Și asta pentru că oricâtă propagandă exaltată ați consuma în bulele voastre favorite, Țara nu funcționează chiar așa.

Cam atât.

19 grade ajung pentru proletariat

A fost o dată ca niciodată o campanie electorală. Se întâmpla hăt-hăt demult în luna lui septemvrie a Anului Domnului 2020. Alegerile urmau să determine cine va fi bașkan în Bükreș pentru următorii 4 ani.

Bașkanul din jilț – Gabriela Firea – era rea tare. Pesediza fonduri, angaja pile și neamuri, irosea bani pe fală și, foarte important, era coruptă. Chema la discuții cu ușile închise numai prietenii de clan cărora după aceea le organiza licitații cu dedicație. Rea tare era Firea! Ba, mai mult, ținea și boborul bükreștean în frig iarna.

Când veni campania, simțind că pierde, bașkan Firea încropește un proiect european ca măcar să nu mai fie frig în case. Numai că proiectele europene durează mult – chiar și dacă ești tu bașkan. Nu ajută nici când bașkan la Victoria ajung unii din celălalt clan (mai cu galben așa).

În fine, vine campania și pretendentul la jilțul de bașkan – Nicu Șordan – vine și tună și fulgeră la adresa bașkanului roșu Firea. Ba chiar promite solemn că a doua zi după alegeri se va putea face duș – ducând astfel Bükreșul spre noi culmi ale progresului.

Trece campania, Șordan câștigă și este înscăunat bașkan al Bükreșului cu ajutorul clanului mai cu galben dar și cu niște băieți mai albastru-portocalii așa despre care nu știe nimeni ce-i cu ei.

Și vine iarna. Și… surpriză! Tot frig este. Duș tot nu se poate face. Dar anunță Șordan că va atrage el fonduri europene (în realitate continuând inițiativa bașkanului cel rău și roșu).

Până atunci, însă, proletariatul trebuie să învețe să fie civilizat. Știați că în civilizație se dârdâie la 19 grade Celsius când afară sunt -10? Dacă nu știați, vă spune Șordan, bașkan de Bükreș.

Și, colac peste pupăză, Șordan cheamă și el prietenii la o șuetă înaintea unei licitații publice. Pe vremuri asta se chema corupție. Dar asta era pe vremuri, în preistorie, când bașkan era Firea cea Rea și Roșie.

Acum nu mai sunt importante nici legea, nici corupția și evident nici căldura (lipsa ei fiind un semn de civilizație – ați înțeles băi nespălaților?). Acum e important că Bükreșul are bașkan nou.

Nu e clar pentru cine e important sau de ce e ăsta un lucru bun. Dar măcar este bașkan nou. Cu galben-albastru-portocaliu.

Atât.

Să-i ia cineva Facebergu’ lu’ Caramitru

1989. 22 decembrie, ora 12:51.

Ion Caramitru împreună cu Mircea Dinescu, Petre Roman și alții au luat cu asalt TVR. Și după ce declarau TVR televiziune liberă, din studioul 1, le aduceau la cunoștiință cetățenilor că “teroriștii” trag în mulțime și otrăvesc apele.

31 de ani mai târziu, 9 ianuarie 2021 ora 12:28, fiul lui Ion Caramitru, susține conspirații cu “teroriști” îndemnați de Trump și Alex Jones care caută să-i asasineze pe senatorii care voiau să confirme președinția lui Joseph Robinette Biden.

Așchia nu pare să sară departe de trunchi.

Și ne zice Andrei Caramitru cum faptul că un „terorist” are la el niște coliere de plastic (fașete) cu care legăm firele în mănunchi în calculatoare este în sine dovada prezenței unor forțe „hiper-organizate, cu tactici militare” iar fașetele în sine au ajuns acum „cătușe speciale pentru imobilizare”.

S-ar putea spune că s-a uitat la prea multe filme Caramitru cel mic. Sau poate nu?

Cert e că până și audiența lui fidelă este șocată (sau șoșocată?) de nivelul de delir:

 

Da’ chiar: Până la urmă ce-a pățit Jeffrey Epstein?

Dacă tot e Andrei Caramitru atât de expert în conspirații subterane, oare ne spune și care e adevărul de la Roswell? Dar atacurile de la 11 septembrie?

Probabil Donald Trump și Alex Jones sunt de vină și pentru alea. Sau poate rușii?

Thread-ul în original: https://www.facebook.com/ACaramitru/posts/254852062951826

Thread-ul arhivat: https://archive.is/FVmpb

Mai bine șofer de basculantă decât Iulian Bulai

România TV viralizează o știre despre un deputat AUR care ar fi, vezi doamne, șofer de basculantă și care, hă-hă, și-a trecut în CV că știe să folosească Zoom, Skype și Android. Hă, hă, ce prost e, amirite? Și-l mai cheamă și Dorel, hă hă hă hă.Săpând un pic aflăm că „șofer de basculantă” o fi fost cândva. Între timp însă, de vreo 10 ani așa, Dorel-Gheorghe Acatrinei este patron al unei firme de succes în domeniul transportului de marfă. Prin firma lui mănâncă zeci de familii și în 10 ani de existență, pornind de jos, n-a „reușit” să fie nici în contracte cu Statul și nici în litigii majore.

Altfel spus, Dorel Acatrinei e parte din Talpa Țării. Aia care mișcă România (la propriu în cazul deputatului Acatrinei) și care a trebuit să se adapteze din mers de mai multe ori în postcomunism jonglând printre imbecilitățile sinistre create de politicienii ce i-au precedat în Parlament lui Dorel Acatrinei.

Oficina PNL, Newsweek (în a cărei acționariat se află și „anticomunistul” cu note la Securitate – Marius ”Vasilescu” Bostan) face mișto de Dorel Acatrinei pentru că nu e activ pe Facebook și, când totuși postează, o face citând o poezie din 1887 de Ioan Nenițescu. Vedeți dumneavoastră, a cita din Ioan Nenițescu este nasol tare de tot pentru că poeziile lui Ioan Nenițescu au tot fost recitate de Tudor Gheorghe. Și Tudor Gheorghe este „artist prezent de obicei la Antena 3” (scrie Newsweek). Iar asta e nasol. Drept urmare Ioan Nenițescu în 1887 scria pentru Antena 3. Drept urmare Dorel Acatrinei este de la Antena 3. Și dacă nu ești de acord, mă-ta-i Putin! Clar?!

Și totuși…

Dacă ăstea sunt singurele „păcate” ale domnului Dorel Acatrinei, deja domnul Acatrinei de la AUR este cel puțin în top 10% cei mai buni politicieni din istoria post-decembristă. Fără niciun fel de glumă! Gândiți-vă un pic!

Acatrinei nu este nici plagiator, nici hoț, nici comunist, nici lichea PNL-istă, nici penal PSD-ist, nici mincinos în CV ca unii USR-iști, nici revoluționar globalist ca aproape toți USR-iștii, nici posesor al unei diplome de nefăcut nimic. Nimic din toate astea. Deputatul Acatrinei este un om cu o meserie din care și-a câștigat relativ onest existența și este un bun reprezentant al categoriei sociale denumită generic Talpa Țării.

Parlamentul ar trebui să fie măcar cât de cât „oglinda societății”. Ei bine, societatea nu e formată numai din juriști, hoți, lichele, băieți și fete sinecuriste care au lucrat doar la Stat toată viața și soiangii pensați. Societatea e o chestie mai mare și mai complexă. Și da, include și șoferi de basculantă, sculeri matrițeri, coafeze, chelneri, taximetriști, fierari, instalatori,… și o mulțime de alte categorii care, între noi fie vorba, sunt mult mai importante decât toți absolvenții de SNSPA la un loc.

O societate fără șoferi de basculantă, șoferi de camion, tâmplari, dulgheri, instalatori sau lăcătuși e una care se prăbușește foarte repede. În schimb, dacă mâine ar dispărea ca prin magie toți absolvenții de SNSPA, toți sociologii, toți angajații din Presa Miluită și toți psihologii… nu ar observa absolut nimeni. În mod cert nu le-ar duce nimeni dorul!

Și nici măcar nu e singurul

Ce deranjează cel mai tare e faptul că profesia deputatului AUR e prezentată ca fiind cumva rușinoasă (ca și cum ar fi o rușine să muncești) – iar focile (mai mult sau mai puțin de la PNL sau USR) nu se sfiesc să-l facă pe deputat direct prost iar pe votanții săi și mai proști. De ce? Pentru că, vedeți voi, un fost șofer de basculantă nu e „potrivit” să fie parlamentar. Hai nu zău?

Dar Vasile Berci a fost potrivit? Domnul Berci a fost tâmplar în Sighetu Marmației și apoi deputat în trei legislaturi până în 2016 (o dată de la PNȚCD și de două ori de la PNL).

În fiecare legislativ au existat astfel de oameni (și foarte bine că au existat – dacă nu existau era o problemă serioasă!) însă cumva niciodată n-a fost subiect de bășcălie. Nu a făcut nimeni mișto de PD-L-istul Gheorghe David care la origine era CAP-ist. Nici de Costică Canacheu (PD-L/PNL) nu s-a făcut mișto că n-avea facultate și era venit de la coada vacii. Dimpotrivă, era apreciat pentru conștienciozitate (era mereu în top la prezență în fiecare legislatură).

Atacul asupra lui Dorel-Gheorghe Acatrinei nu seamănă nici cu cele lansate în 2013 la adresa senatorului PP-DD Ioan Iovescu. Da, de senatorul Iovescu se făcea mișto și pentru că era șofer dar primordial era luat peste picior pentru naivitatea lui.

Însă aici nu e cazul. Presa Sistemului se ia de Dorel Acatrinei strict pe motivul clasei sociale din care face parte! Nu-i atacă nici pozițiile politice și nici nu-l acuză de vreo mârșăvie sau minciună.

Se întâmplă și pe la case mai mari

Atacul Newsweek și RTV pare să insinueze în subtext că ar fi o mare rușine ca în ditamai șParlamentul să ajungă un șofer de basculantă. Ba chiar comentacii de pe diferite pagini se aruncă și mai tare cu remarci de tipul „numa’ la noi se putea așa ceva” sau direct la subiect „numai la AUR se putea.”

Trecând peste faptul că nu e deloc adevărat că numai la AUR se putea (am dat mai sus exemple) oamenii din Talpa Țării care ajung la nivel înalt în politică nu sunt chiar atât de rari nici pe la alte case.

Spre exemplu, Peter Lundgren este eurodeputat suedez din partea Sverigedemokraterna aflat la al doilea mandat. În 2015 a fost nominalizat pentru premiul de cel mai bun europarlamentar la categoria transporturi. Peter Lundgren este șofer de camion și este în grupul parlamentar al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) – același la care vrea și AUR să adere.

Nu mai zicem de Lech Wałęsa – laureat al Premiului Nobel pentru Pace, lider al mișcării anti-comuniste Solidaritatea și primul lider ales democratic în Polonia. Lech Wałęsa este la bază electrician din foarte Talpa Țării, fiul unui tâmplar ilustru necunoscut. Soția sa era florăreasă. El lucrase ca mecanic în timpul stagiului militar obligatoriu și a făcut 8 copii cu soția sa. Mai Nimeni-în-Drum din Talpa Țării nici că putea fi Lech Wałęsa.

Râdem de deputatul AUR care-și trece în CV că poate folosi Android și Skype – dar Iulian Bulai că-i lăudat că poate conduce singur mașina… eh… aia e în regulă.

De asemenea, nu care cumva să remarcați că Iulian Bulai are primul loc de muncă din viața lui în Parlament. Nu, nu, aia nu trebuie scos în evidență. Trebuie însă să râdem de oamenii care chiar muncesc pentru ce au și după aia au și tupeul nesimțit de-a vrea să fie și reprezentați politic.

Să ne înțelegem: Deputatul Dorel Acatrinei are șanse mari să spună o prostie monumentală în timpul mandatului său. Sau să fie complet o fantomă (cum au mai fost și alții cu background similar). Nu insistăm să-i ridicăm statuie nici lui și nici partidului din care face parte.

Dar, în același timp, atacurile mârșave din direcția presei de Partid și de Stat trebuie sancționate ca atare.

Când Dorel Acatrinei va spune prostii, se cade să fie atacat. Însă deocamdată singurul motiv pentru care este atacat e pentru că nu e din clubul select al bășinoșilor din Partidul Niciodată Liberal sau al hipstărilor inutili din USR. Atât și nimic mai mult!

Bine, în fundal mai deranjează și faptul că dânsul nu este globalist, nu este nici progresist, ba chiar îi și place România. Unde mai pui că are și mai mult de un copil (deci poluează planeta) și s-ar putea să fie și cam bisericos – ceea ce, se știe, e foarte nasol în Anul Curent.

Mult mai bine e cu politicieni cu minciuni grosolane în CV sau cu zeci și sute de mii de lei încasați cam dubios din punct de vedere legal în guvernul „tehnocrat”. Da… ăia-s pâinea lu’ Dumnezeu, n’est-ce pas?

Continuați voi să-i luați pe AUR la perpulis cu nimicuri din astea. Vă rugăm mult! Și păstrați ritmul până în 2024 căci râurile de lacrimi ce se vor pogorî din televizoare și din smartphone-uri (nu neapărat Android) după alegeri vor fi de-a dreptul glorioase!

10 lucruri de așteptat de la vaccin

Pe 15 martie publicam 10 lucruri bune datorate Wuhan-chan. Am „nimerit” 8 dintre ele. A noua e încă în desfășurare. Iar pe cea de-a zecea (nr. 8 în acea listă) am nimerit-o doar parțial. Cel mult.

9 luni ș-un pic mai târziu se laudă stabilimentul cu o terapie genetică experimentală care poate merge un vaccin. Haidem așadar să vă spună fratili vostru cum o să meargă șmecheria asta.

Spre deosebire de „oamenii de știință” precum Octavian Jurma (care prezicea morți pe străzi de Crăciun), dubiosul ăla de Răzvan Cherecheș (care pe 3 decembrie spunea că ne ia dracu’ pe toți în 3 săptămâni dacă nu ne bagă PNL-ul la coteț) sau dubioși gen Mixich care sunt plătiți să facă shilling pentru Big Pharma… fratili vostru face predicții mai rar. Și când le face, le și nimerește. Așadar…

1. Incompetență. Multă

Până la conspirații de orice fel, să nu uităm că avem de-a face cu oameni. Și, în caz că n-ați aflat până acum, oamenii nu sunt proști, oamenii sunt foarte proști. Iar asta se aplică inclusiv (sau poate mai ales) șpăgarilor eroi și bugetarilor în general. Și nu doar bugetarii români.

În Nemția au băgat niște bătrâni direct în ATI după ce i-au injectat cu 5 doze deodată.

Produsul ăsta farmaceutic are condiții de depozitare foarte atipice. Organizarea logistică e absolut praf la noi. Drept urmare, vor exista (și deloc puține!) situații în care condițiile de depozitare nu vor fi respectate ceea ce va duce la rezultate ”neașteptate”. Fie vaccinul nu va avea efect, fie va avea alt efect decât cel scontat… mă rog. Și să te ții atuncea de conspirații! Și vor veni! Valuri peste valuri!

Desigur, oamenii de bine „dă dreapta” cum ar veni și cu chenzină de la Stat vor striga că de vină sunt rușii, chinezii, Tata Mare, poate chiar Partidul AUR. Oricum, cineva va fi de vină – dar sigur nu incompetența bugetarilor.

2. Să vezi distracție la primul deces

În România mor în fiecare an cam 260.000 de oameni. De toate cauzele.

Probabilitatea să moară un om la scurt timp după ce a fost vaccinat e chiar mare dacă vor fi vaccinate 8, 9 sau 10 milioane de oameni în următoarele 9 luni (eu nu cred că se va întâmpla asta, dar sărim peste – să zicem, de dragul argumentului, că autoritățile depășesc așteptările mele pesimiste și populația va fi de asemenea cooperantă peste așteptări).

Legea numerelor mari ne spune că dacă într-o populație de 19 milioane ai minimum 260 de mii de morți pe an – atunci sigur într-o submulțime de populație de 10 milioane de adulți (deci deja cu mortalitate mai mare – căci la cifrele astea copiii decedați sunt cantitate neglijabilă) o să ai măcar 100 de mii de decese în 9 luni. Statistic vorbind e extrem de improbabil să nu apară un deces la scurt timp după o vaccinare.

Sigur, o să spuneți că un deces după o vaccinare nu înseamnă că decesul este cauzat de vaccinare. Și aproape sigur veți avea și dreptate.

Numai că… nu prea contează. În propagandă așa se va vedea.

Pe 28 decembrie un bărbat din Israel a făcut infarct și a murit la două ore după ce a fost vaccinat. Pe 30 decembrie a mai pățit unul în Elveția. Sigur și precis se va întâmpla și în România. Măcar o dată!

Și… când se va întâmpla,… să vezi atunci fake news-uri, conspirații și narative de mare angajament. Unele vor fi adevărate – cele mai multe vor fi bullshit direct. Iar pretenția fact-checker-ilor să le corecteze în timp real va crea doar amuzament suplimentar (pentru mine) și încrâncenare suplimentară (pentru ăia implicați).

3. PCR (Pile, Cunoștințe, Relații)

Când va fi „semnalul” că chestia asta „funcționează” – să vezi atunci favoritisme și chiar direct contrabandă.

Ghilimelele sunt pentru că nu are (și nu va avea) deloc importanță dacă produsul chiar funcționează pe bune. Importantă va fi percepția – așa cum a fost și până acum.

Măștile pe stradă, închisul crâșmelor, așa-zisa „carantină de noapte” – niciuna dintre astea nu au absolut niciun efect asupra epidemiei – dar, evident, asta nu contează. Dacă există percepția că ar „funcționa” – atunci asta e suficient.

Ei bine, când percepția că produsul farmaceutic cu pricina funcționează va atinge nadirul, atunci va apărea instant PCR-ul. Cel mai probabil chiar din ianuarie – dar nu mai târziu de 15 februarie.

Sute de mii de concetățeni își vor aminti brusc că au vreo boală cronică pentru a „urca” mai sus pe listă. Așa cum sute de mii și-au adus aminte că au probleme respiratorii ca să evite regulile imbecile privind măștile.

Nu spun că-i bine sau că-i rău. Spun doar că o să se întâmple.

4. Adeverința de vaccinare

Separat față de punctul de mai sus, va exista, cu siguranță o metodă de-a obține adeverință de vaccinare fără să trebuiască să și consumi produsul.

Deja sunt câteva sute de cadre medicale astăzi care au obținut adeverința via prieteni ”din Sistem”. Vor fi destui întreprinzători care să deschidă piața și pentru populația generală. Piața de adeverințe, nu de vaccinuri.

Cel târziu la 1 aprilie 2021 va putea fi posibil aproape pentru oricine să aibă adeverință că e imunizat la chinavirus. De imunizat pe bune… mai altădată.

Că veni vorba…

5. Imunizare naturală

Cât au fugit panicarzii de la noi de modelul suedez – dar tot ăla va rezolva per ansamblu problema.

Organizarea logistică praf de la noi, menționată la punctul 1, va face imposibilă imunizarea prin vaccin. Chiar presupunând că produsul farmaceutic chiar este atât de bun pe cât este marketat și chiar presupunând maximum de bunăvoință și cooperare din partea a peste 70% din populație. Chiar și-așa – sub nicio formă nu se va putea întâmpla nimic semnificativ pentru că logistica nu o permite.

Astfel că la 15 iulie, în cel mai fericit caz, numărul celor imunizați prin vaccin va fi aproximativ egal cu numărul celor imunizați natural.

6. Dileala va continua

Dacă din punct de vedere legal toate dilelile de „măsuri” vor fi aplatizate foarte curând (de facto aproape toate sunt deja) – dileala din retorica publică va continua cu siguranță.

Dacă astăzi sunt foarte timide, peste o lună sau peste 3 luni vor fi foarte la modă cerințe de tip fascist pe față. De care fascism? Păi fie din ăla cu a venit vremea dictaturii medicale (apud Emilian Imbri), fie din ăla cu toate vaccinurile ar trebui interzise pentru că sunt otravă!!!1111.

Dileală precum cea din Franța veți vedea din belșug, de asemenea.

Nu există niciun motiv să nu ne așteptăm la o creștere a gradului de dileală (cel puțin la nivel de retorică) în condițiile în care singurul argument împotrivă este „mai vedem noi la toamnă” (apud Fabian Schmidt via Deutsche Welle).

7. Dileala mediatică

Separat față de dileala de la nivelul retoricii este dileala soborului mediatic. Acolo nu se va schimba absolut nimic – ci va rămâne aproximativ în aceiași parametri în care se află încă din februarie 2020.

Orice reacție adversă mai severă va crea setul său de știri virale.

Sigur, guvernul a încercat să preîntâmpine asta dând încă un munte de bani publici pentru programul Presa Miluită 2.0 însă asta nu va ajuta prea mult.

8. Te fac un Sputnik?

În urmă cu vreo 3 săptămâni AstraZeneca a anunțat o colaborare cu Institutul de Stat Gamaleya din Federația Rusă. Presa de la noi a discutat foarte discret subiectul prezentând posibilitatea unei combinări a produsului britanic cu cel rusesc.

Ieri, produsul celor de la Oxford a fost autorizat în Marea Britanie.

E o chestiune de timp până când vor apărea poveștile că la mijloc e o conspirație „rusofobă” (chiar cu cuvintele astea, o să vedeți). Și nu le veți găsi în „publicația” Sputnik sau pe RT. Nu, nu – ci în paginile „publicațiilor respectabile”. Începând cu cele nemțești.

9. Arafatianismul – o constantă

Comunicarea pe subiect în România va rămâne aproximativ în parametrii actuali: Adică între foarte prost și atroce.

De altfel „campania de vaccinare” a început în specificul național peste tot. În Italia produsul a ajuns într-o dubă de înghețată. În Bulgaria într-o dubă de mezeluri. Și… în România cu milițieneală și photo-ops cu politicieni – caracteristic unei dictaturi de tinichea.

Nu vă așteptați să se schimbe mare lucru. Coordonatorul campaniei – Valeriu Gheorghiță (discipol de-al lui Cercel Întâiul Aplatizat) este ceva mai rafinat decât Raed Arafat. Dar… nu cu mult. Milițieneala e cam tot aia la sfârșitul zilei.

10. Politicienii vor continua să fie vaci cu cabină

În ciuda poveștilor cu Sistemul Atotpute®nic – toate deciziile sunt totuși politice – nu doar de jure ci și de facto. Întrucât politicienii le vor gira și tot ei le vor deconta.

Actuala CDR coaliție de guvernământ este nu doar una fragilă – dar și foarte eterogenă. Fiecare facțiune are câte un set de interese opus unei alte facțiuni teoretic partenere.

Strict pe subiect, interesele contradictorii se văd deja. Luna asta Vlad Voiculescu de la PLUSR (acum ministru al Sănătății) răgea din toți rărunchii că bucureștenii trebuiesc băgați la coteț. Între timp, Cîțu de la PNL zice că dimpotrivă. Iar noul ministru al sporturilor zice că reluarea sezonului de Liga I ar trebui să se facă cu spectatori în tribune.

Genul ăsta de declarații contradictorii vor continua în 2021 și se vor accentua. Bâlbele din 2020 au fost consecvente pe lângă ce va urma.

Cei mai pesimiști spun că bâlbele vor alimenta grupurile radicale de la punctul 6. Eu însă zic că acelea oricum se alimentează singure, indiferent de ce spun politicienii.

Efectul bâlbelor se va vedea mai degrabă într-o nouă rundă de scârbă generalizată de care vor profita toți care vor dori să intre în joc. Important e să intre în joc toți care nu sunt PNL – întrucât orice este Rău pentru PNL este prin definiție un lucru foarte bun pentru Țară.

No… cam atât.

Mai vedem peste alte 9 luni câte dintre ele am nimerit.

La mulți ani!

Tabăra de la Năvodari – Amintiri din comunism

În tabăra de copii de la Năvodari era să mor de foame, diaree și altele la 10 ani. Interesant că pedagogii și bucătăresele cu vârste între 25 și 50 de ani s-au coalizat împotriva copiilor, iar copiii făceau greva foamei în semn de protest.

O săptămână am mâncat numai smochine verzi. Peste un gard înalt era campingul dinspre Mamaia și ne mai dădeau turiștii biscuiți când ne-au văzut așa. Mâncarea era fasole, cartofi, orez, din astea, cu un pic de morcov și ceva resturi de zgârci. Fără prăjituri și alte mofturi. Dimineața era ceai și o felie de pâine cu unt. Aduceau oale imense în mijlocul cantinei și ne puneau în blide. Când se dădea semnalul că „gata masa”, că nu mâncai cât voiai tu, adunau ce a rămas în blide în aceeași oală și ne dădeau a doua zi. Dacă aveam ciorbă de fasole, a doua zi fasolea devenea felul 2.

Copiii mai mari au organizat protestul. Într-o zi au mers din prima cu blidele și le-au turnat înapoi în oala mare, apoi toți copiii i-au urmat în tăcere, în timp ce personalul urla la noi. De a doua zi cantina s-a deschis, dar n-a mai mers nici un copil să mănânce. Cei care mai aveau bani săreau gardul la camping și luau de la un chioșc câte ceva, apoi împărțeau. Atunci am primit un crenvurști chinezesc, rece bineînțeles, fără pâine, cu un gust ca în rai.

Pedeapsa ne convenea, era mai bună decât programul normal, pentru că erai mai liber. Consta în a te plimba cu un băț lung cu un cui în vârf și un sac și a aduna hârtiile de pe jos. Măcar eram singuri uneori. În cameră paza era continuă, pedagogul dormea cu noi.

Altă pedeapsă a fost să nu mă ridic din pat vreo 3 zile, trebuia să cer voie la baie. Și mai fain era că patul pedagogului era chiar lângă al meu, dar mascat de o gheretă de placaj. În fiecare zi aducea acolo o fată de liceu și făceau sex. Eu auzeam tot și îmi imaginam, până într-o zi când s-a pus o muscă pe placaj și am avut ideea grozavă să poc! Cred că ar fi putut fi un caz de penis captivus sau alte traume. A ieșit ca turbatu’ în fundu’ gol și m-a trimis la strâns gunoaie. Plăcerea mea. Acolo erau golanii, antisocialii, disidenții.

Programul celorlalți era așa: totul la comandă cu un fluier de arbitru; la un fluier mergeai înainte, la două fluiere, la dreapta și tot așa. Întâi, trebuia să înveți limbajul fluierului, că nu puteau să ne spună frumos. De la cameră, la plajă mergeai în pas de defilare.

La plajă fiecare avea prosopul perpendicular pe țărm și paralel, la distanța socială regulamentară de celelalte. La un anumit tip de fluierat stăteai pe spate și nu te mișcai până nu auzeai alt fluierat care însemna întoarcerea pe burtă.

În apă intrai la altă comandă, dar numai până la brâu, numai vreo 10 metri și obligatoriu ținându-te de mână cu ceilalți. Nu aveai voie să înoți. Și făceau asta vreo 500 de copii deodată, după fluier.

Nu zic că nu mai aveai timp să vorbești cu ceilalți pentru că programul era continuu și erau cu ochii pe tine. Așa că nu aveam nici cum să ne jucăm ceva. Numai seara mai jucau unii cărți sau fazan înainte de ora de culcare. Somn parcă era de la 9, la 5 dimineața.

Nu era televizor în cameră și nicăieri. Doar la niște megafoane mari montate pe stâlpi cânta în general muzică românească, dar mai puneau și Abba, Boney M, plus anunțuri despre programul zilnic pe ore.

Nu mai intru în detalii că de la smochine am făcut pe mine, dar la toaletă mergeam toți în grup și trebuia să stai la rând, așa că toți au suportat mirosul până mi-a venit rândul. În cabină am șters io ceva cu hârtie igienică, apoi am ieșit cu chiloții în mână la duș, cu pedagogul în ceafă. Totuși, copiii n-au râs, nu au adăugat la umilire, probabil și ei aveau aceleași probleme. Trebuia să ții în tine pentru că era oră fixă de mers la WC.

Dar am simțit solidaritatea.

Nu m-am lăsat de câcaturi până nu m-au scos în fața careului taberei ca să mă dea drept exemplu negativ. Nu făceam ceva anume, ci mai ales nu făceam sau făceam pe dos. Un prof dintr-ăsta a arătat cu degetul spre mine și a zis sutelor de copii : „Uitați-vă la el cum arată și cum se comportă ! Vedeți să nu ajungeți ca el !” Numai că eu cred că eram cel mai mic la 10 ani. Am și auzit din mulțime cum a zis un copil : „Păi, cum să ajungem ca el, că e mai mic decât noi?”

Și mai fain era că o secțiune a taberei era ocupată de copii cehi, unguri, polonezi, germani din RDG. Cu ăștia nu aveam voie să vorbim și să ne jucăm, la plajă stăteau separat și nu aveau instrucția cu fluierul. Cantina lor avea un geam mare și ne mai făceam de lucru pe acolo să vedem cum mănâncă prăjituri, meniu divers, să ne uităm la fete și la ce haine aveau; pentru noi erau îmbrăcați ca-n Germania, ca-n filmele americane. Și ăia au văzut ce praf suntem și parcă au dat odată o ciocolată din Germania.

După 2 săptămâni am găsit o fisă pe jos, bani nu mai aveam, oricum ai mei se gândiseră că am cazare, masă și distracție asigurate, și am sunat acasă să vină să mă ia că nu mai rezist. Mai țin minte doar că m-am dus amețit de soare, boală și foame la poartă și stăteam pe jos pe o bordură.

Au venit ai mei cu o mașină, dar nu mă puteam mișca sau să zic ceva, îi vedeam prin ceață cum vorbesc cu portarul. A apărut pedagogul, băiat fain care în mod sigur mă căuta prin toată tabăra, și i-a zis tatălui meu că nu mă poate lua acasă pentru că el răspunde de mine de acum. Și tata l-a întrebat : „Ce zici mă !?” Și cred că i-a despărțit portarul. Tata nu m-a recunoscut. Mama a zis : „Dar ăsta nu e Răzvan ?” Slăbisem 10 kile în 2 săptămâni și eram negru de la bronzat.

Tata avea 40 de ani și pedagogul 25. Nici acum nu prea pricep de ce bucătărese grase de peste 30 de ani și pedagogi ca ăsta, băiat de 25 de ani cu facultatea de sport la București, aveau ceva cu un copil de 10 ani. Vă jur că nu am stricat nimic, nu eram obraznic, n-am dat foc, eram chiar timid, am respectat cât am putut regulile. Doar că așa era programul și cred că ei au simțit încăpățânarea aia, refuzul, aveam un delay în a respecta ordinul.

Astăzi, pentru mine, un băiat de 25 de ani e un copil efectiv. Ce poate determina un copil de 25 de ani să tortureze fizic și psihic un copil de 10 ani mă întreb și acum. Ce avea în cap, de fapt ce urmărea, era programul partidului sau proiectul lui, ce voia să scoată din noi? Era plin de zel și foarte convins că procedează corect. Parcă mă înfiase, de-aia s-a și opus părinților. După el trebuia să rămân acolo 4ever.

Și nu eram singurul, asta era metoda aplicată tuturor. În loc să jucăm baschet și fotbal, să înotăm. Ai mei credeau că mă trimit la distracție, la relaxare cu copii de vârsta mea și eu nimerisem într-un lagăr de reeducare și exterminare. Și asta o făceau profesori și adulți români copiilor români, nu khmerii roșii sau gardienii din Gulagul sovietic.

Dacă l-aș întâlni pe pedagogul sportiv acum l-aș întreba ceva.
De fapt, am mers acolo la cerere. Văzusem la televizor tabăra de la Năvodari și am vrut și eu. Cred că e singura dată când am vrut să fiu și eu social cu ceilalți copii, integrat în sistem. Măcar am încercat. Ai mei mă avertizaseră, dar m-au lăsat, probabil ca să învăț ceva, să nu uit.

N-am uitat… 😅😂