Dileală.pdf – Podcast de Week-end – Episodul 196

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Versiunea video completă: pe pagina dedicată sau în Donors’ Circle

În aproape 200 de săptămâni pe care le-am trecut în revistă pe Canapea, au fost măcar 15 (cu tot cu asta ce tocmai a trecut) în care, sincer, am simțit că fluxul de știri își bate joc de noi. Nu în sensul că nu au fost știri (slow news days una după alta, se întâmplă și aia, dar mai rar) ci în sensul c-au fost nenumărate știri, dar care n-au niciun sens.

Văzând acestea, zis-am să mergem la Marșul pentru Viață că poate așa mai prindem o știre de-acolo dar nici asta n-a fost să fie, evenimentul fiind plictisitor în cel mai bun caz.

Dar, măcar am lămurit una din nadele aruncate pe piață – povestea cu religia ca materie la bac – un subiect inerent neserios și tratat ca atare chiar și de cei ce teoretic ar trebui să-l favorizeze. Tot în segmentul public discutăm și de celălalt subiect momeală, recte avionul cu care a zburat Iohannis 😴

Între timp, apare un nou partid: USR.pdf. Și nu, nu-i o glumă. Adică este, dar nu e satiră. Pe fundal, PSD și-a asigurat Ministerul Justiției. Un subiect-scandal,… ai zice important. Dar clasa clevetitoare teoretic interesată e ocupată să discute religia la Bac 🤷🏻‍♂️

Pe fundal CNCD e ocupat cu amenzi pentru meme-uri sau pentru comentarii adevărate despre șpăgarii eroi criminali căci, vedeți voi, în RSR șpăgarii au nu doar dreptul să te omoare, dar au și dreptul ”social” de-a nu fi insultați în timp ce te omoară.

Și că veni vorba de șpăgari, la finalul segmentului public discutăm puțin și despre instituțiile-parazit din RSR – precum Uniunea Muzicologilor și Compozitorilor din România, Uniunea Scriitorilor, Centrul Național al Cinematografiei și alte instituții a căror existență e bazată exclusiv pe hoție pe față.

În segmentul geopolitic în sfârșit trecem la lucruri mai serioase, dar nu înainte de-a discuta despre disputa dintre actualul ministru al afacerilor externe (Bogdan Aurescu) și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Ministrul de externe l-a comparat pe șeful său pe linie de partid cu goarna rusească Sputnik după ce Rareș Bogdan a îndrăznit să remarce niște lucruri adevărate despre activitatea Excelenței Sale. S-a lăsat cu sânge pe pereți. Destul de amuzant.

Apoi, ca de obicei, le luăm la rând în jurul Rusiei: Premierul Armeniei se stropșește la Putin pe față notând în public prestația jalnică a „pacificatorilor” ruși în Karabakh; încă un membru al cabinetului de la Belgrad notează că Serbia ar trebui să adopte sancțiuni împotriva Rusiei, Finlanda depășește opoziția Turciei și în esență își asigură intrarea în NATO iar președintele Uzbekistanului schimbă răspunsul clasic din era Karimov despre geopolitica națiunii din Asia Centrală.

Tot în segmentul geopolitică discutăm și trei controverse: Declarațiile lui Ron DeSantis, scrisoarea către Volodîmîr Zelenski cu privire la faptul că membrii regimului separatist de la Tiraspol au pașapoarte ucrainene cam în răspăr chiar cu legea ucraineană și incidentul cu drona americană spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre, în acest ultim caz controversa fiind mai degrabă modul jalnic în care Divizia Presă a tratat incidentul.

În știri externe aflăm că planurile Comisiei Europene au toate șansele să dea cu multă disonanță cognitivă eurofanaticilor.

Pe de o parte, evrosoyuz va cere bani cetățenilor moldoveni, britanici, americani sau canadieni pentru privilegiul de-a călători pe-aici. O ocazie bună pentru Partidul Șor să mai adune niște voturi.

Pe de altă parte, Comisia pregătește o versiune europeană a Foreign Agents Registration Act – adică fix tipul de lege pe care aceeași Comisie o înjura de mama focului acum nici 10 zile când aceasta era introdusă la Tbilisi (sigur, proiectul gruzin era prost scris, însă nu pe motivele alea a fost criticat de Comisie). ONG-urile zice-se ”pro-democrație” deja sunt în trepidații (printre altele pentur că aproape toate iau bani din Qatar sau China).

Tot în ultimul segment discutăm pe larg faptul că, senin, și din senin, în Nemția tocmai s-a transmis la televizor întreaga viziune canapelistă asupra pandemiei și vaccinării: în speță faptul că ministrul Lauterbach e un polititruc corupt, incompetent, mincinos și posibil plagiator (și nicidecum vreun profesionist lăudabil), că serul cu miocardită a rănit sute de mii de nemți care acum dau statul în judecată în corpore și mulți riscă să moară la propriu cu dreptatea în mână (pe lângă cei care au murit deja și de care nu știe mai nimeni), precum și despre profiturile imense și contractele oneroase semnate la nivel de Evrosoyuz cu Big Pharma. Toate astea, în 11 minute la ZDF. Vom arăta segmentul integral și-l vom comenta pe îndelete.

Și, în fine, la final adresăm și panicile bancare – cu exemple suplimentare față de ce-a oferit presa românească, dar și cu context (acea noțiune complet străină presei de la noi).

Un episod dens, cât să țină pentru perioada imediat următoare când focusul se mută pe alte proiecte. Detalii, în Donors’ Cicle.

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26142145-functie-vrea-ciuca-dupa-face-rotatia-premierilor-ciolacu-spun-vorbit-domnul-prim-ministru.htm

Știre 2 – https://www.g4media.ro/ciolacu-nu-respinge-o-canidatura-la-prezidentiale-in-tandem-cu-ciuca-premier-nu-este-exclus-acest-scenariu-dar-nu-e-simplu.html

Știre 3 – http://stiri.tvr.ro/13-culte-religioase-se-opun-promovarii—-diversita–ii—–patriarhia–invatamantul-public-trebuie-ocrotit-de-ideologizare–obligatia-promovarii—diversitatii-sexuale—in-scoala—–abuziva-si-nociva–_926938.html#view

Discuții aprinse după ce elevii unui liceu bucureștean au văzut filmul „Close”, despre prietenia dintre doi băieți de 13 ani. „Nu e nimic cu tentă sexuală” – https://www.libertatea.ro/stiri/discutii-aprinse-dupa-ce-elevii-unui-liceu-bucurestean-au-vazut-filmul-close-despre-prietenia-dintre-doi-baieti-de-13-ani-nu-e-nimic-cu-tenta-sexuala-4479309

Știre 4 – https://www.g4media.ro/curtea-suprema-a-dat-castigat-de-cauza-cncd-care-l-a-amendat-pe-vladimir-tismaneanu-cu-5-000-de-lei-pentru-o-postare-cu-conotatii-rasiste.html

Știre 5 – https://www.hotnews.ro/stiri-magazin-26138982-olivia-steer-sanctionata-cncd-postarea-din-pandemie-care-adus-amenda-5-000-lei.htm

Știre 6 – https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/legendarul-muzician-nicu-covaci-refuzat-de-2250316.html

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=aEiNGCMXFME

Știre 7 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/aurescu-raspuns-dur-pentru-rares-bogdan-el-cerea-sa-blocam-la-granita-cerealele-ucrainene-e-ca-si-cum-as-fi-atacat-de-sputnik-2280283

Știre 8 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26139910-rusia-neaga-lovit-drona-americana-avea-zbor-necontrolat-pierdut-altitudine.htm

What We Know So Far About the Downed American Drone – https://www.nytimes.com/2023/03/15/world/europe/us-drone-russia-jet-black-sea.html

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26137513-afirmatii-rare-ale-mariei-zaharova-care-recunoaste-kremlin-exista-dispute-privind-razboiul-din-ucraina.htm

clip zaharova – https://www.youtube.com/watch?v=zAZiF43woBQ

Захарова и Игорь Ашманов поспорили о нужности Росинформбюро: «Нет единой информационной картины» – https://www.business-gazeta.ru/news/586371

Știre 10 – https://www.g4media.ro/claudiu-tarziu-liderul-senatorilor-din-partidul-extremist-aur-ucraina-ajuta-in-continuare-capeteniile-separatiste-de-la-tiraspol-sa-supravietuiasca-sa-circule-si-faciliteaza-celor-120-000.html

Claudiu Târziu, scrisoare către Volodimir Zelenski. „Retrageți cetățenia ucraineană marionetelor Moscovei din Transnistria!” – https://evz.ro/claudiu-tarziu-scrisoare-catre-volodimir-zelenski-retrageti-cetatenia-ucraineana-marionetelor-moscovei-din-transnistria.html

Știre 11 – https://www.libertatea.ro/opinii/romanii-din-odesa-cernauti-si-chisinau-unirea-neasteptata-prin-limba-cum-ii-ajuta-pe-romanii-din-ucraina-inlocuirea-limbii-moldovenesti-cu-limba-romana-4472846

Кінець “молдовської мови”. Нащо Молдова змінює конституцію та чому це важливо для України – https://www.eurointegration.com.ua/articles/2023/03/3/7157291/

Limba română înlocuiește limba moldovenească în toate legile Republicii Moldova – vot final în Parlamentul de la Chișinău – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26143581-limba-romana-inlocuieste-limba-moldoveneasca-toate-legile-republicii-moldova-vot-final-parlamentul-chisinau.htm

Știre 12 – https://podul.ro/articol/20267/lovitur-de-graie-dat-regimului-terorii-de-la-kremlin-ministrul-sarb-al-economiei-pledeaz-pentru-impunerea-de-sanciuni-contra-rusiei

Министар Баста позвао Владу Србије да се хитно изјасни о увођењу санкција Русији – https://www.rts.rs/vesti/politika/5150712/basta-vlada-srbije-uvodjenje-sankcija-rusiji.html

Știre 13 – https://www.g4media.ro/ultima-ora-erdogan-anunta-ca-turcia-a-decis-inceperea-procesului-de-ratificare-a-aderarii-finlandei-la-nato-alianta-va-deveni-si-mai-puternica-presedintele-niinisto-ader.html#comment-2142582

Știre 14 – https://www.france24.com/en/asia-pacific/20230314-armenian-pm-raises-russian-peacekeeper-problems-with-putin

Știre 15 – https://www.gazeta.uz/ru/2023/03/13/president/

Постановление КС объясняет, как новая редакция Конституции будет применяться к должностным лицам – https://www.gazeta.uz/ru/2023/03/14/referendum/

Știre 16 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ron-desantis-continuarea-implicarii-in-razboiul-dintre-ucraina-si-rusia-nu-este-un-interes-vital-al-sua-2281675

DeSantis, invitat în Ucraina să vadă invazia rusă, după ce a spus că SUA nu ar trebui să se implice mai mult – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/03/15/desantis-invitat-in-ucraina-sa-vada-invazia-rusa-dupa-ce-a-spus-ca-sua-nu-ar-trebui-sa-se-implice-mai-mult–1076286

Ron DeSantis’s First Big Mistake – https://www.wsj.com/articles/ron-desantis-ukraine-donald-trump-republicans-america-ronald-reagan-1cebb8d1

Știre 17 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/germania-nu-a-cheltuit-niciun-cent-din-fondul-de-100-de-miliarde-de-euro-pentru-modernizarea-armatei-2283203

German military revamp ‘too sluggish,’ says commissioner – https://www.dw.com/en/german-military-revamp-too-sluggish-says-commissioner/a-64977832

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=EC7rkgibN3Q

Știre 18 – https://protv.md/actualitate/cetatenii-din-republica-moldova-sua-dar-si-marea-britanie-vor-plati-7-euro-pentru-a-vizita-romania-cand-va-intra-in-vigoare-masura—2637473.html

Știre 19 – https://www.politico.eu/article/eu-ursula-von-der-leyen-ngo-qatargate-foreign-agents-law-disturbs-ngos/

Care sunt „agenții străini” ai României în SUA, conform legii americane. Cu nume și prenume – https://www.libertatea.ro/opinii/care-sunt-agenti-strainii-ai-romaniei-in-sua-conform-legii-americane-cu-nume-si-prenume-4478494

Știre 20 – https://www.g4media.ro/marea-britanie-sentinta-exemplara-pentru-o-femeie-care-a-mintit-ca-ar-fi-fost-violata-si-traficata-de-barbati-de-origine-asiatica-acuzatiile-tinerei-au-ruinat-vietile-a-trei-barbati-si-au-provocat.html

Sexual politics is damaging young men – https://www.spectator.co.uk/article/sexual-politics-is-damaging-young-men/

Știre 21 – https://www.focus.de/politik/deutschland/eine-analyse-von-ulrich-reitz-warum-karl-lauterbach-gerade-seinen-status-als-volksheld-verlieren-koennte_id_188229346.html

House votes to declassify info about origins of COVID-19 – https://apnews.com/article/covid-origins-china-wuhan-intelligence-7018f8016c7346cfaa8193933ec10063

Pfizer este de acord să revizuiască contractul UE privind vaccinul anti- COVID / Compania cere plata dozelor care nu vor fi fabricate niciodată – https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-26140205-pfizer-este-acord-revizuiasca-contractul-privind-vaccinul-anti-covid-compania-cere-plata-dozelor-care-nu-vor-fabricate-niciodata.htm

Știre 22 – https://www.g4media.ro/s-a-prabusit-silicon-valley-bank-din-cauza-politicilor-woke-promovate-de-directorii-sai-ce-sustin-criticii.html

Risky Bet on Crypto and a Run on Deposits Tank Signature Bank – https://www.nytimes.com/2023/03/12/business/signature-bank-collapse.html

Sute de angajați Google au protestat în Elveția, după ce concedierile au ajuns și în Europa – https://economedia.ro/sute-de-angajati-google-au-protestat-in-elvetia-dupa-ce-concedierile-au-ajuns-si-in-europa.html

Silicon Valley Bank, Credit Suisse…ce urmează? Cum să-mi feresc banii mei de criza lor – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-26141744-silicon-valley-bank-credit-suisse-urmeaza-cum-feresc-banii-mei-criza-lor.htm

FDIC Failed Banks List – https://www.fdic.gov/resources/resolutions/bank-failures/failed-bank-list/

Redacția
Redacția Freedom Alternative