Säkkijärven polkka – Podcast de Week-end – Episodul 197

Episodul complet se poate descărca din Donors’ Circle sau pagina dedicată

Se apropie așa-numita ”rotativă” astfel că partidele sunt mai în trepidație ca oricând întrucât, firesc, nu au încredere unele în altele. Mai mult, PSD ar vrea să atenueze inevitabila erodare ce-i așteaptă din momentul în care vor avea premierul.

Astfel, social-democrații se prezintă cu un mesaj de austeritate și inconspicuous shilling pentru ”patriotism economic” – doar că à là PSD, original așa.

Pe fundal, avansează mai multe dosare penale din așa-zisa pandemie, ce-a mai rămas din PMP încearcă să construiască ceva pentru a preveni desființarea iar fostul preș al USR a fost luat pe capotă cu troțkinetă cu tot.

Între timp, alianța României cu Polonia se consolidează indiferent de părerea civililor care tușesc fie în chirilică fie în umlaut iar partea esențială din proiectul 3SI – creșterea conectivității dintre țările Intermarium – își vede liniștită de drum, chiar dacă Divizia Presă de la noi nu o vede. Este totuși rușinos cât de puțin a fost vizibilă vizita lui Szijjártó Péter în România – mai ales că privea proiecte din infrastructură despre care altfel „presa” pretinde să fie foarte interesată.

În segmentul geopolitic discutăm despre aderarea Finlandei la NATO, vizita (sau, mai precis, eșecul diplomatic al lui) Macron și al Ursulei la Beijing, preocupările reale ale diplomației chineze (hint: nicidecum Европейски съюз), noua configurație politică din Finlanda și Muntenegru (presa din România nici n-a știut c-au fost alegeri în Muntenegru), protestele din Bosnia Herzegovina dar și cele mai recente power struggles de la Kremlin.

Pe final discutăm suplimentar complicata situație politică din Bulgaria, progresul anchetei privind atacurile violente de stradă comise de extremiști de stânga din Germania în capitala Ungariei, reconfigurările de pe scena politică franceză, cele mai recente vise feministe ale Uniunii Europene, potențialul de atentate teroriste islamiste din Suedia și intersecția cu libertatea de exprimare, precum și progresul enorm în relațiile bilaterale turco-armene.

La final discutăm puțin despre Știință™. Vedeți voi, oamenii de știință™ au descoperit că dacă a tușit mașina prea tare, serul anticovidian se transformă în apă chioară. Nu, serios! Niște oameni au încasat sute de mii de euro bani publici ca să facă un studiu pe tema asta. Atât s-a putut.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.agerpres.ro/politica/2023/03/26/ciolacu-viitorul-program-de-guvernare-este-important-as-vrea-o-tendinta-mai-mare-catre-patriotismul-economic–1082151

Știre 2 – https://economedia.ro/marcel-ciolacu-despre-inghetarea-angajarilor-la-stat-romania-nu-si-mai-permite-sa-cheltuiasca-bani-publici-aiurea.html

Situația bugetară nu arată bine. Coaliția se apucă de tăieri de cheltuieli – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-26185242-situatia-bugetara-nu-arata-bine-coalitia-apuca-taieri-cheltuieli-despre-suma-vorba.htm

Știre 3 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/momentul-in-care-dan-barna-este-lovit-de-masina-in-timp-ce-traverseaza-strada-pe-trotineta-video-2302327

Avem imaginile accidentului: momentul în care Dan Barna este lovit pe trecerea de pietoni – https://www.stiripesurse.ro/video-avem-imaginile-accidentului-momentul-in-care-dan-barna-este-lovit-pe-trecerea-de-pietoni_2860270.html

Parizienii au votat masiv pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/parizienii-au-votat-masiv-pentru-interzicerea-trotinetelor-electrice-de-inchiriat-2302659

Les Parisiens votent contre les trottinettes en libre-service – https://www.france24.com/fr/info-en-continu/20230402-%F0%9F%94%B4-les-parisiens-votent-contre-les-trottinettes-en-libre-service

Știre 4 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26189377-din-culisele-sedintei-tensionate-liberalilor-vila-lac-bolojan-blaga-boc-atac-dur-ciuca-bode-suntem-ospatarii-psd-guvernare-stalpii-sunt-mai-cunoscuti-decat-ministrii.htm

Marcel Ciolacu: PNL nu stă prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie/ Am spus – putem avea o coaliţie, sau o alianţă. Am înţeles din răspunsul celor de la PNL că nu se doreşte acest lucru – https://www.g4media.ro/marcel-ciolacu-pnl-nu-sta-prea-confortabil-in-acest-moment-in-sondajele-de-opinie-am-spus-putem-avea-o-coalitie-sau-o-alianta-am-inteles-din-raspunsul-celor-de-la-pnl-ca-nu-se-doreste-acest-lucr.html

SURSE Ciucă, întâlnire cu liderii PNL la Vila Lac / Se discută aplicarea rotativei, conform înțelegerii din coaliție, însă Ciucă a transmis că PNL nu trebuie să rămână la guvernare cu orice preț – https://www.g4media.ro/surse-ciuca-intalnire-cu-liderii-pnl-la-vila-lac-se-discuta-aplicarea-rotativei-conform-protocolului-de-coalitie-insa-ciuca-a-transmis-ca-pnl-nu-va-ramane-la-guvernare-cu-orice-pret.html

Știre 5 – https://www.agerpres.ro/politica/2023/03/25/eugen-tomac-pnt-maniu-mihalache-si-partidul-ialomitenilor-se-alatura-pmp-avem-nevoie-de-o-alternativa-de-dreapta–1081870

Știre 6 – https://www.g4media.ro/tribunalul-iasi-a-dispus-inceperea-judecatii-in-cazul-primarul-mihai-chirica-acuzat-de-dna-ca-a-permis-unei-firme-sa-construiasca-un-bloc-mai-mare-decat-permite-legislatia.html

Știre 7 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26189568-rares-bogdan-audiat-dna-dosarul-primului-mare-tun-dat-pandemie.htm

Știre 8 – https://www.stiripesurse.ro/incepe-procesul-lui-virgil-musta-acuzat-de-dna-de-instigare-la-abuz-in-serviciu-cunoscutul-medic-va-fi-judecat-de-tribunalul-timis_2863950.html

Știre 9 – https://spotmedia.ro/stiri/politica/care-e-riscul-aliantei-propuse-de-polonia-romaniei

Angel Tîlvăr: Polonia este şi rămâne un aliat important şi un partener strategic pentru ţara noastră – https://www.agerpres.ro/politica/2023/03/28/angel-tilvar-polonia-este-si-ramane-un-aliat-important-si-un-partener-strategic-pentru-tara-noastra–1083297
Morawiecki: Liderii din Polonia şi România au spus ‘Nu construiţi Nord Stream 2’; am avut dreptate – https://www.agerpres.ro/politica/2023/03/28/morawiecki-liderii-din-polonia-si-romania-au-spus-nu-construiti-nord-stream-2-am-avut-dreptate–1083224

Premierul Poloniei, primit la Palatul Victoria. Morawiecki: „Ani de zile ţările noastre au fost jucate de cei din Est și din Vest” – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/premierul-poloniei-primit-la-palatul-victoria-morawiecki-ani-de-zile-tarile-noastre-au-fost-jucate-de-cei-din-est-si-din-vest-2297373

Premierul Poloniei, la București: Nu putem să ne uităm la UE ca la cei care au mereu cele mai bune soluții. Ce spune despre intrarea României în Schengen – https://spotmedia.ro/stiri/politica/premierul-poloniei-nu-putem-sa-ne-uitam-la-ue-ca-la-cei-care-au-mereu-cele-mai-bune-solutii-ce-spune-despre-intrarea-romaniei-in-schengen

Știre 10 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/grindeanu-si-szijjarto-anunta-o-noua-legatura-intre-ungaria-si-romania-pe-drum-express-2304873

Hungary and Romania open new expressway link – https://hungarytoday.hu/hungary-and-romania-open-new-expressway-link/

Știre 11 – https://www.gsp.ro/opinii/editorial-catalin-striblea-succes-avem-ramane-sa-stabilim-principiile-692852.html

Știre 12 – https://www.b1tv.ro/eveniment/sute-de-amenzi-anulate-din-cauza-faptului-ca-erau-scrise-cu-greseli-gramaticale-de-politia-locala-primaria-din-barlad-vrea-sa-cumpere-un-soft-de-60-000-de-lei-sa-le-corecteze-1287427.html

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=3JvUMxEyyIM

Știre 13 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/emmanuel-macron-si-ursula-von-der-leyen-i-au-cerut-lui-xi-jinping-sa-il-sune-pe-zelenski-2307665

Liderul republican McCarthy s-a întâlnit cu președintele taiwanez, în ciuda amenințărilor Chinei – https://www.g4media.ro/liderul-republican-mccarthy-s-a-intalnit-cu-presedintele-taiwanez-in-ciuda-amenintarilor-chinei.html

Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen fac pregătiri pentru o vizită tensionată în China – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26182627-emmanuel-macron-ursula-von-der-leyen-fac-pregatiri-pentru-vizita-tensionata-china.htm

Editorial dur în presa conservatoare din Marea Britanie: „Macron s-a umilit singur – și a umilit UE” prin vizita în China – https://www.g4media.ro/editorial-dur-in-presa-conservatoare-din-marea-britanie-macron-s-a-umilit-singur-si-a-umilit-ue-prin-vizita-in-china.html

Macron: China are un „rol major” de jucat în Ucraina – https://www.digi24.ro/stiri/externe/macron-china-are-un-rol-major-de-jucat-in-ucraina-2306143

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/sanna-marin-pierde-alegerile-din-finlanda-noul-premier-ar-putea-fi-nevoit-sa-faca-alianta-cu-nationalistii-anti-imigratie-2302727

Amid Moscow threats, Finland to purchase Israeli David’s Sling anti-missile system – https://www.ynetnews.com/article/rkiosfnz2

Știre 16 – https://www.ukrinform.net/rubric-economy/3689498-state-property-fund-plans-to-resume-largescale-privatization.html

Știre 17 – https://www.agerpres.ro/politica/2023/04/05/guvern-1-6-milioane-de-dolari-alocati-prin-nato-pentru-intarirea-capacitatii-de-aparare-a-moldovei-si-ucrainei–1088237

Știre 18 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26191572-noi-explozii-melitopol-partizanii-toaca-nervii-rusilor-care-transfera-echipamente-personal.htm

Ukrainian shelling disrupts power supplies in Melitopol, outages reported – https://tass.com/politics/1595787

Știre 19 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26159756-video-prigojin-vorbeste-plan-ucrainei-reveni-granitele-din-1991-pregatesc-3-lovituri-strategice.htm

Știre 20 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26173536-rusia-pregateste-noua-campanie-recrutare-pentru-face-rost-400-000-soldati-modelul-voluntariat-nu-are-sanse-fie-respectat-autoritatile-regionale.htm

Știre 21 – https://meduza.io/news/2023/04/04/natsionalnaya-respublikanskaya-armiya-vzyala-na-sebya-otvetstvennost-za-vzryv-v-peterburge

Știre 22 – https://www.g4media.ro/ambasadorul-ucrainei-la-chisinau-despre-problema-transnistreana-putem-oferi-orice-ajutor-daca-suntem-rugati-de-guvernul-moldovei.html

Știre 23 – https://romania.europalibera.org/a/un-tanar-economist-a-castigat-alegerile-prezidentiale-din-muntenegru/32347560.html

Milatovic câștigă președinția Muntenegrului învingându-l pe veteranul Djukanovic (exit poll) – https://www.g4media.ro/milatovic-castiga-presedintia-muntenegrului-invingandu-l-pe-veteranul-djukanovic-exit-poll.html

Știre 24 – https://www.agerpres.ro/mondorama/2023/03/31/bih-mii-de-persoane-au-demonstrat-la-sarajevo-impotriva-inaltului-reprezentant-christian-schmidt–1085715

Lectură recomandată:

Stânga europeană, scindată de războiul din Ucraina. Anti-americanismul împiedică sprijinul pentru Ucraina – https://www.g4media.ro/stanga-europeana-scindata-de-razboiul-din-ucraina-anti-americanismul-impiedica-sprijinul-pentru-ucraina.html

Partea întunecată a implicării voluntarilor străini în Ucraina: Donații risipite, certuri, „un milion de minciuni” și luptători care nu ar avea loc într-o armată occidentală – investigație NYT – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26170809-partea-intunecata-implicarii-voluntarilor-straini-ucraina-donatii-risipite-certuri-milion-minciuni-luptatori-care-nu-avea-loc-intr-armata-occidentala-investigatie-nyt.htm

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=NWnuSZ5pwNA

Știre 25 – https://bnr.bg/ro/post/101805192/strigatul-majoritatii-tacute-din-bulgaria

Bulgarii din străinătate: Aveți un singur covor comun, nu aveți nimic de împărțit! Bulgaria este mama tuturor! – https://bnr.bg/ro/post/101804003/bulgarii-din-strainatate-aveti-un-singur-covor-comun-nu-aveti-nimic-de-impartit-bulgaria-este-mama-tuturor

Partidul “Continuăm Schimbarea” nu va susține un cabinet cu participarea GERB, anunță liderii partidului – https://bnr.bg/ro/post/101804935/noi-continuam-schimbarea-nu-va-sustine-un-cabinet-cu-participarea-gerb-anunta-liderii-partidului

Jumătate dintre bulgari nu vor să-și protejeze aliații din NATO / Rusia este privită nefavorabil – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26170256-jumatate-dintre-bulgari-nu-vor-protejeze-aliatii-din-nato-rusia-este-privita-nefavorabil.htm

Анкета за НАТО: Половината българи не искат да защитят съюзник – https://www.dnevnik.bg/sviat/2023/03/28/4463191_anketa_za_nato_polovinata_bulgari_ne_iskat_da/?ref=home_mainStory

124 de intelectuali bulgari au făcut apel la un guvern pro-european – https://bnr.bg/ro/post/101806434/124-de-intelectuali-bulgari-au-facut-apel-la-un-guvern-pro-european

Boiko Borisov cere sprijin pentru crearea unui nou guvern. „Sentimentele noastre personale nu contează” – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/boiko-borisov-cere-sprijin-pentru-crearea-unui-nou-guvern-sentimentele-noastre-personale-nu-conteaza-2306081

Alegeri în Bulgaria: Rezultatul neaşteptat al unui partid pro-rus ar putea determina partidele pro-europene să depăşească rivalităţile şi să formeze o coaliţie – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26183938-alegeri-bulgaria-rezultatul-neasteptat-unui-partid-pro-rus-putea-determina-partidele-pro-europene-depaseasca-rivalitatile-formeze-coalitie.htm

Val de alerte false cu bombă în școlile din Bulgaria. Guvernul acuză un atac al Rusiei înainte de alegeri – https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/val-de-alerte-false-cu-bomba-in-scolile-din-bulgaria-guvernul-acuza-un-atac-al-rusiei-inainte-de-alegeri

Știre 26 – https://hungarytoday.hu/identity-of-antifa-extremist-behind-budapest-attacks-revealed/

Știre 27 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/a-inceput-procesul-fostului-presedinte-al-kosovo-la-haga-hashim-thaci-este-acuzat-de-crime-de-razboi-si-crime-impotriva-umanitatii-2303527

Știre 28 – https://www.g4media.ro/franta-marine-le-pen-si-reunirea-nationala-sunt-marii-castigatori-ai-crizei-politice-declansate-de-reforma-pensiilor-angajata-de-presedintele-emmanuel-macron-si-guvernul-sau.html

Știre 29 – https://www.mediafax.ro/externe/directiva-ue-firmele-vor-publica-salariile-pentru-a-reduce-decalajul-de-gen-21747413

Știre 30 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cinci-arestari-in-suedia-pentru-pregatirea-unui-atentat-islamist-justitia-a-anulat-interdictia-politiei-de-ardere-a-coranului-2304515

Sweden arrests terrorism suspects after Quran burning outcry – https://www.dw.com/en/sweden-arrests-terrorism-suspects-after-quran-burning-outcry/a-65224353

Nekade koranbränningar var fel – nu överklagar Polismyndigheten – https://www.svt.se/nyheter/domstol-koranbranning-ska-tillatas

Știre 31 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26161895-armenia-turcia-isi-redeschid-partial-frontiera.htm

Știre 32 – https://www.g4media.ro/studiu-poluarea-atmosferica-scade-eficacitatea-vaccinurilor-anti-covid.html

Redacția
Redacția Freedom Alternative