Blog

Pentru că sunt acuzat de extremism, văd că trebuie să traduc: E evident că Noua Normalitate™ are o componentă ideologică, justificarea medicala fiind doar un pretext. Pentru că Noua Normalitate™ a apărut la pachet, ca parte din familia de sintagme și proiecte numite “Marea Resetare” și “Green Deal”.

Noua Normalitate™ înseamnă distanțarea socială și carantina, care au rolul de atomizare a societății civile și de eliminare a opoziției politice, la pachet cu cenzura, plus falimentarea firmelor mici și mijlocii, adică ruinarea clasei de mijloc, ambele sub pretextul limitării răspândirii epidemiei.

“Marea Resetare” conține idei precum abolirea proprietății private, încălcarea libertății individuale și desființarea pieței libere, în paralel cu creșterea controlului și puterii Statului și a monopolului corporației globale. Guvernul fiind, până la urmă, corporația desăvârșită – cum bine a punctat antreprenorul afro-american Elon Musk.

“Green Deal” înseamnă creșterea fiscalității și dirijarea economiei, sub pretextul protejării mediului.

Pana aici avem etatism, globalism, dirijism, oligarhism, monopolism și cenzură. După orice dicționar politologic, asta e o formă de fascism global.

În concluzie: Proiectul Noua Normalitate™ – Marea Resetare – Green Deal nu este altceva decât instaurarea dictaturii fasciste globale.

Toate datele le aveți pe site-ul oficial al Forumului Economic Mondial, precum și în documente UE și ale guvernelor, plus declarații publice oficiale. Nu sunt din mintea mea.

E la moda să arătăm că ne pasă și am spus că voi arăta că nu-mi pasă de normalitatea voastră. Pentru că această Nouă Normalitate™ are o componentă ideologică la care nu subscriu.

Asta nu înseamnă că nu-mi pasă de suferința și moartea oamenilor, ci tocmai că îmi pasă! Pentru că ar fi bine să nu acceptăm dictatura în schimbul eradicării epidemiilor. Ne putem vindeca fără dictatură, pentru că dictatura nu vindecă nimic – ci dimpotrivă ea este principala pandemie actuală, una mai gravă decât orice gripă.

Cu ocazia pandemiei au scos capul toți adepții dictaturii pe plan mondial pentru a profita financiar și politic.

Atunci extremismul e de partea dictaturii. Iar opoziția mea la această dictatură nu e extrema cealaltă. Nu sunt antifascist pentru a fi pro marxist sau altceva. Nu sunt antiglobalist pentru a fi naționalist, rasist sau xenofob. Nu sunt antitotalitar pentru a pune în loc dictatura mea. Pentru că formația și opțiunea mea sunt clasic liberale și conservatoare, intr-un cuvant liberal-conservatoare – fiecare noțiune având importanța ei descrisă în literatura de specialitate, pentru cine e interesat. Iar asta nu e o doctrină politică extremistă, ci chiar fondatoarea statului liberal democratic și a civilizației moderne europene, care a fost un model pentru restul lumii.

Rezistența la dictatură nu e extremism – ci dictatura este extremistă.

Dictatura nu e doar una dintre părerile exprimate în Agora, printre multe altele, ci e părerea că toate celelalte păreri sunt proaste și trebuie eliminate. Atunci “extremismul” constă în a chema oamenii de ordine și a recurge și la alte metode extreme pentru ca dialogul și opțiunea liberă să poată continua în Agora.

În final, când spun că “Nu mă interesează cum ați tușit și câți morți aveți în familie, ci mă interesează statistica globală.” – prin asta exprim opțiunea mea pentru știință și vă pun în față sofismul, eroarea logică pe care mulți o folosesc în mod repetat: “Daca am fost bolnav și mi-a fost rău și cunosc încă 3 cazuri grave, plus decese, înseamnă că pandemia are dimensiuni apocaliptice”.

Nu așa se evaluează impactul unei epidemii – la modul personal și emoțional – ci pe date concrete, procentuale, raportate la populația țării și a lumii. De asta e irelevant cum te-ai simțit tu și câteva persoane din jurul tău pentru noi toți. Asta nu înseamna că nu regret că te-ai îmbolnăvit și că nu deplâng moartea unor oameni.

Mai trebuie să vă traduc și ironia: “Furnică nu crede în lacrimi. Om rău.”?

V-o traduc: eu nu cred în lacrimile de crocodil ale escrocului și dictatorului care profită de suferința și frica oamenilor, care te bagă în panică pentru a-ți umbla la buzunar și a te domina și manipula.

Nu cred în lacrimile sociopatului și adeptului dictaturii. Pe ăsta nu-l interesează nici soarta pădurii, nici sănătatea ta, nici că a murit bunica.

Sunt un om rău pentru această categorie și le voi băga bețe în roate și le voi da peste bot în continuare la fiecare tentativă de instaurare a dictaturii. Și nu de-al dracu’. Dimpotrivă!

Oh! Educația! *leșină dramatic*

De câte ori trebuie să avem discuția asta până când toată lumea va înțelege că educația NU este și NU trebuie să fie treaba statului?

Faptul că politicienii și unele partide se feresc de educație, acum, ar trebui să fie dovada faptului că nu le pasă de educație. Și de ce ar trebui să le pese? Ei, se presupune, sunt educați, au consumat deja produsul ăsta. Nu mai au nevoie de el și nu mai este preocuparea lor. Nu ei sunt clientul ci copiii, tinerii și părinții.

Unii mimează că le pasă de educație din poziția de politician fie pentru că nu-și cunosc lungul nasului și au senzația că toată lumea trebuie să joace după viziunea lor asupra lumii, fie pentru că știu că educația e un cașcaval de împărțit și o excelentă unealtă de manipulare (și după cum s-a demonstrat deja, de potențială îndobitocire).

Americanii au pus pâine pe masa familiilor lor, au proiectat mașini și avioane, au pus primul om pe lună, au înființat Mayo Clinic și au dat un Gershwin sau un Gutzon Borglum fără „binecuvântările” unui minister al educației condus de birocrați luminați care să le spună oamenilor ce trebuie să învețe și ce meserii trebuie să își aleagă.

Politicienii de stânga au diseminat ideea că, vezi Doamne, ce se fac copiii din familii sărace fără stat? Ei bine soluții se găsesc așa cum arată acest articol din The Economist.

Statul vrea oameni dependenți. Statul nu vrea ca oamenii să realizeze că se pot descurca. Statul nu vrea ca oamenii să își aducă aminte de spiritul comunitar și caritabil. De faptul că pot ei înșiși să pună mână de la mănă și să construiască o școală, fie ea și una mică sau de faptul că Biserica însăși e implicată în proiecte educaționale.

Iar politicienii de Stânga folosesc educația ca să șteargă acele capitole din istorie care vorbesc despre școlile iezuite, sau cele ale ursulinelor. Spre exemplu prima școală care oferea cursuri gratuite femeilor și negrilor a fost fondată de un ordin de maici (posibil chiar să fi fost ursuline) pe la sfârșitul secolului al XVII-lea undeva în coloniile americane.

Iar despre egalitatea de șanse, am văzut că te preocupă și nu numai pe tine. Discuția e mai largă și e important să o avem dar o să încep cu educația. Pe scurt, egalitatea rezultat este o abominație comunistă. Egalitatea de oportunitate este imposibil de obținut. Pe hârtie și în gura politicienilor ea se „obține” la fiecare ciclu electoral. În realitate ea este o utopie la fel ca Raiul pe Pământ. Niciun stat cu pretenții liberale nu poate să garanteze în practică egalitatea de șanse pentru că asta ar însemna încălcarea în practică a unor libertăți fundamentale.

Un stat poate garanta egalitatea de șanse să zicem la angajarea în sistemul de stat (sub imperativul competenței). Dar el nu poate dicta unui patron pe cine să angajeze. Pentru că patronul respectiv fie că are motive întemeiate sau nu să angajeze pe cineva, a creat firma aia prin munca și sacrificiile lui și are prin urmare dreptul absolut să decidă cu cine se asociază. La fel și o școală privată trebuie să aibă dreptul să aleagă cui oferă serviciile.

Dar mai important este faptul că nivelând oamenii și implicând societatea în scheme de caritate forțată, distrugi exact spiritul comunitar și caritabil din indivizi și comunități. De ce? Pentru că le iei responsabilitatea. Pentru că oamenii de la oraș și de la sat se vor obișnui să creadă că un vecin sărac în necaz, nu mai e problema lor, a comunității sau a Bisericii ci a Statului. „E OK, nu trebuie să mă ocup eu, se ocupă Statul.” Deconectezi astfel oamenii unul de la altul și de la nevoile lor.

Întorcând educația (și nu numai) în sfera privată lași oamenii să se întoarcă către ei înșiși și comunitatea lor. Evident, mai ales într-o țară ca România, recăpătarea spiritului caritabil individual ar lua timp. Dar el există. Se vede în donațiile către oamenii săraci, școli, biserici etc. Și, prin urmare, acest spirit se poate întări și poate fără tăgadă să depășească orice capacitate managerială a Statului chiar dacă pornim de la premiza că toți politicienii sunt niște manageri de bună credință.

Mai mult, dacă ar mai scădea taxele (pe muncă spre exemplu), oamenii ar putea să păstreze mai mulți bani din munca lor iar o parte din acei bani ar fi redirecționați către acte caritabile și propria comunitate.

Pe final rămâne argumentul creștin al liberului arbitru. Oamenii sunt liberi de la Dumnezeu. Ei sunt inclusiv liberi să fie nedrepți, rasiști, misogini, etc. Și știm că lucrurile astea vor fi judecate. Dar a veni tu ca stat să impui oamenilor să fie într-un anume fel este din nou atât ineficient cât și o abominație. Ineficient pentru că bunătatea impusă cu forța e lipsită de valoare. Abominabil pentru că își permite să încalce liberul arbitru.

Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) este o instituție aparținând Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române – dar cu agendă separată.

Din martie încoace, LARICS nu doar că a susținut necritic toate măsurile guvernului dar a mers chiar un pas mai departe – numindu-i ”putiniști” pe toți cei care puneau întrebări sau aveau altă opinie. Din stiloul LARICS a venit una dintre cele mai ridicole luări de poziție din pandemie – aceea că publicistul timișorean și unul dintre cei mai importanți documentariști ai Revoluției din 1989, Marius Mioc, este ”putinist” pentru că a tradus în limba română un fragment dintr-un interviu al unui microbiolog german.

Altfel spus, LARICS nu este deloc o instituție prietenă cu libertatea de exprimare și, în subsidiar, cu libertatea religioasă (o manifestare a libertății de exprimare). Simpla citare a unui doctor precum Sucharit Bhakdi – fost redactor-șef al jurnalului științific german Medical Microbiology and Immunology vreme de 22 de ani – te face direct putinist în ochii prestigiosului „laborator” în a cărui componență intră oameni precum Lucian Mîndruță.

Din această poziție, LARICS a făcut un studiu/barometru destul de solid sociologic care vine cu o serie de cifre pe care cu siguranță „comunicatorii strategici” le iau în calcul. Și ar fi greșit ca ceilalți să nu le ia în calcul.

Biserica și Armata în continuare pe primul loc

În clasamentul încrederii Biserica se situează în continuare detașat pe primul loc. Peste 70% dintre români au încredere în Biserică (41,4% foarte multă și 29,8% multă). Aproape două treimi au încredere în Armată (17,8% foarte multă și 44% multă) iar aproape jumătate dintre români au încredere în Academia Română (9,4% foarte multă și 38,2% multă).

La polul opus se situează Guvernul, Parlamentul și partidele politice (în ordinea aceasta). Mai puțin de 10% dintre români au încredere în partidele politice. De asemenea, partidele politice sunt și cele mai detestate. Nu mai puțin de 57,5% dintre români declară deschis că nu au în esență deloc încredere în partidele politice. Procente similare se găsesc și în dreptul Guvernului (53,1%) și Parlamentului (54,7%).

Altfel spus, românii nu doar că nu au încredere în partide, guvern și parlament – dar le detestă în mod activ! Poate și de-aia cel mai popular slogan la orice protest este „toate partidele aceeași mizerie”. Asta ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți „oamenii de bine” de pe internet care ne explică nouă cum stă treaba.

Date surprinzătoare despre religie

36,8% dintre români consideră că poporul român este astăzi mai puțin religios decât era în timpul comunismului. În vreme ce 33% consideră că poporul este mai religios acum decât în timpul comunismului.

Aceste procente apropiate sugerează o divizare profundă. LARICS nu oferă procentele defalcate pe vârste însă asemenea cifre apropiate sugerează o tensiune. Și tensiunea e una mai complexă decât vor mulți să credem.

Dintre cei care s-au declarat nereligioși sau atei doar 15% s-au declarat „împotriva religiei”. Peste trei sferturi dintre non-religioși (77% mai exact) se declară indiferenți față de religie. Cifrele confirmă trenduri observate încă de acum 10 ani peste tot în lume: Antiteiștii exaltați cu fedore sunt o minoritate marginală chiar și în rândul ateilor – nu mai vorbim de societatea generală.

36,1% dintre români declară că merg cel puțin o dată pe săptămână sau mai des la Biserică. Sondajul, amintim, e făcut în luna noiembrie a anului 2020.

Prin comparație, un studiu făcut de Fundaţia Friedrich Ebert România în martie 2018 arăta că doar 21% dintre români merg săptămânal la biserică. În iunie 2010 un sondaj Gallup releva că doar 26% dintre români mergeau săptămânal la biserică. Alt sondaj din 2013 punea cifra la ”1 din 5”.

Altfel spus – românii au devenit mai bisericoși în pandemie. Creșterea e una evidentă.

Sau, alternativ, LARICS a greșit undeva prin sondaj. E puțin probabil, însă.

Cei care n-au stat în casă au putut observa cu ochiul liber bisericile mai aglomerate ca oricând după abuzul de neiertat comis asupra poporului român de Paște în anul 2020.

Peste două treimi (68,2%) se roagă zilnic sau aproape zilnic. Și aici e o cifră în creștere de la 50%-ish în urmă cu doar doi-trei ani.

Oamenii vor implicare mai mare

Puțin peste 60% dintre români spun că Biserica ar trebui să critice mai des politicienii și influiensării care se trezesc luând măsuri sau se trezesc vorbind împotriva religiei. De asemenea, peste trei sferturi dintre români (75,5%) spun că Biserica ar trebui să fie mai prezentă în mass-media și în cultură.

Vă întrebați de ce sunt atât de multe site-uri dubioase (și, da, unele dintre ele extremiste de-a dreptul) cu substrat religios? Fix de-aici vine! Trei sferturi dintre români ar vrea mai multă Biserică în presă – însă presa nu are nimic bun de spus despre Biserică aproape niciodată (excepție face ziarul Adevărul care măcar publică toată pleiada de viziuni).

Piață există – și în prezent e ocupată numai de dilii. Pentru că unde ar trebui să rezide non-dilii rezidă de fapt militanți anti-religie (valabil inclusiv la LARICS – instituția care dă aceste cifre).

46,5% dintre români sunt de acord cu ce am scris mai sus – în speță că presa prezintă mai degrabă negativ toate bisericile Dintre cei care spun că presa prezintă negativ lucrurile, aproape jumătate (47,3%) consideră că situația este una intenționată și că presă exagerează situații banale din viața de zi cu zi a cultelor. Alți 16% cred că portretizarea negativă se datorează faptului că formatorii de opinie sunt nereligioși sau chiar anti-religie. Altfel spus, o treime din populația generală crede că presa mainstream este vădit partizană împotriva religiei. Noi am zice că restul de două treimi nu au observat încă sau poate sunt prea orbi.

Scuipatul religiei în public

Ca formator de opinie, jurnalist, publicist, etc. făcutul de mișto de religie nu e foarte aspru sancționat. Ceea ce e bine. De altfel și în sondajul LARICS vedem că 80% dintre români nu sunt deranjați nici să aibă rude prin alianță (e.g. prin căsătoria fiilor/fiicelor) de altă religie sau atei. Între 93 și 96% dintre români nu sunt deranjați să locuiască în aceeași clădire, același cartier sau același oraș cu persoane de altă religie sau atee.

36% dintre români consideră „firesc într-o democrație” să existe și oameni care se exprimă public împotriva bisericii. Alți 8% consideră că trebuie încurajate astfel de poziții și alți 26% spun că astfel de poziții sunt deseori din cauza necunoașterii vieții religioase. Altfel spus, majoritatea românilor nu se supără și nu suspectează nimic de rău atunci când e vorba de influiensări, jurnaliști, publiciști, etc.

Lucrurile însă se schimbă total când vine vorba de vot.

62,2% dintre români nu ar vota un politician care se declară public ateu.

În bulele de „oameni de bine” de pe Internet ești luat la înjurat dacă menționezi că USR de pildă a pierdut multe voturi din cauza fedorismelor de doi lei ale aleșilor locali ai USR.

Știrea că USR-iștii din mai multe orașe s-au coordonat pentru o mișcare de genul ăsta n-a apărut deloc în publicațiile „mari” – confirmând astfel partizanatul mass-mediei. O știre ca aceea era una importantă într-o țară ca România. Și era important ca ea să fie adresată cât de cât echidistant. Nu a fost!

Dar, pe site-urile din afara bulei mainstream – știrea a fost discutată intens. Vă recomand să accesați acest link de Google să vedeți cine și cum a discutat subiectul. Toate site-urile alea numite de „lumea bună” drept ”obscure” au audiențe cumulate mult peste presa „bună”. Cel puțin 4 milioane de oameni au aflat de pe acele site-uri în timp ce presa mare – cu audiențe în constantă scădere – ținea publicul adormit cu povești despre Covid.

Cifrele însă nu mint. Românii nu sunt deloc impresionați de fedorisme când vine vorba de politicieni. Și a pretinde altceva e pur și simplu fals.

Scepticismul față de Stat

44,1% dintre români cred că Statul încearcă să subordoneze sau să limiteze cultele. Un procent în creștere accelerată. O asemenea opinie era rară anul trecut sau acum 10 ani.

Comunicarea atroce a guvernului pe timpul pandemiei precum și abuzurile evidente dar constant negate de „oamenii de bine” comise de Poliție și Jandarmerie împotriva credincioșilor au schimbat opinia populației.

Noi am avertizat în repetate rânduri că nu e deloc bine să superi Țara. Dar,… noi nu suntem LARICS și nu primim bani publici nici direct și nici indirect via PNL (cum e cazul altor publicații „dă dreapta” care te fac putinist dacă pui la îndoială înțelepciunea arafatiană).

Un fel de concluzie

Dacă guvernul nu schimbă repede abordarea panicdemică, anul 2021 o să fie exact opusul lui 2020. Dacă în 2020 între 50 și 70% dintre români n-au făcut deloc scandal și în genere s-au cam conformat (firește, în grade diferite) – 2021 are mari șanse să fie invers. MAI ALES dacă milițieneala grețoasă văzută în aprilie și noiembrie nu este aplatizată urgent.

Există mari șanse să vedem o furtună perfectă.

Un alt studiu, comunicat recent de către Institutului de Psihiatrie Socola din Iași arăta că nu mai puțin de 42% dintre românii cu vârste între 18 și 50 de ani au suferit tulburări psiho-emoționale, au dobândit psihopatologii noi sau și le-au agravat pe cele existente. Și motivul e dat exact de „măsuri”.

Sigur, ne putem certa pe metodologie. Poate că studiul COH-FIT care arată accentuarea psihopatologiilor în aproape jumătate din populația României nu e chiar perfect metodologic. Poate or fi doar 35% și nu 42%. Poate că barometrul LARICS are probleme de sampling. Poate că… toți îs nebuni și numa’ influiensării și „oamenii de bine” îs dăștepți.

Dar poate totuși nu. Poate că totuși cifrele au dreptate. Și poate că e bine să fie luate ca atare. Căci dacă cifrele sunt corecte (și nu sunt motive rezonabile să suspectăm că sunt foarte grav pe lângă) – continuarea situației milițienești actuale va bubui în moduri imprevizibile și nasoale.

E o naivitate să crezi că într-o țară profund religioasă și scoasă la propriu din minți prin abuzuri anticonstituționale și fără dubiu ilegale – tu guvern, tu Miliție, tu influiensăr mai mult sau  mai puțin PNL-ist, tu Presă Miluită, poți continua mult și bine să urinezi pe popor fără nicio consecință.

Râdem, glumim, da’ dacă cifrele astea sunt pe bune – nu vreți niciunul o dezbatere științifică românească!

Să nu ziceți că nu vi s-a spus.

Cazul ăsta e o mizerie de nedescris. O mizerie pe care ÎCCJ nu o poate acoperi nici cu mama motivării.

Casa asta de avocatură e cea mai bună din România și nu se încurcă să angajeze niște rupți în cur care să se bage în toate combinațiile de doi scuipați cu terenuri și alte asemenea. De fapt în echipă îl au pe fostul campion mondial și european la dezbateri Dan Cristea.

Pe de altă parte, ceea ce bine, e ca începe să se spargă bula cu anticorupția și, mai ales, încep avocații să se trezească din letargie și să nu mai fie complici la prostiile și ticăloșiile magistraților.

Și cazul ăsta mi-a adus aminte de altă gherlă a justiției “independente” din România. Mă refer la cazul fostului și actualului primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, care a fost săltat doar ca să arate DNA-ul că ia și oamenii lui Băse. Că era în PD-L atunci când l-au luat.

Și a făcut și pușcărie și, într-un final, a fost eliberat după ce a câștigat la CEDO. Care CEDO în decizie a arătat că magistrații „independenți” s-au pișat pe drepturile lui procesuale. Și uite că oamenii nu s-au lăsat prostiți și anul ăsta l-au ales din nou pe Gutău. Și asta în condițiile în care slugoi PR-iști ai “justiției” precum Mircea Marean și Ionel Stoica au continuat să urle că-i “corupt”.

Cam așa o să pățească acu și cu avocații justiția noastră pentru că tocmai au început un război pe viață și pe moarte. Și, spre ghinionul lor, o să-l piardă pentru că cei mai buni juriști sunt avocații. Și nu doar cu ei. Deja încep să se trezească și din politicieni. Și nu din PeSeDe ci din partidele alea care au promovat insistent ideea de “anticorupție”.

Chiar înainte de pandemie am avut ocazia să stau de vorbă cu un deputat din Comisia de Sănătate care o înjura cu patos pe Kövesi și DNA-ul ei pentru că el, deputatul, se lupta cu mafia transplanturilor din Cluj și mersese și la DNA și la DIICOT cu zeci de kilograme de dovezi la propriu și… nici până în ziua de azi nu au început vreo investigație.

Și mai amuzant e că dovezile erau de la cea mai buna sursă, secretara lui de cabinet dovedindu-se a fi agent operativ al SRI sub acoperire.

Poate măcar în 2021 să învățăm și noi că anticorupția nu se face prin intermediul unei justiții pline de magistrați corupti, imbecili și incompetenți ci prin educație.

Justiția judecă și condamnă comportamente antisociale periculoase – dar nu face, și nici nu poate face societatea în ansamblu, mai mult sau mai puțin morală.

Foto: Facebook/Țuca Zbârcea & Asociații

Presa plătită cu sute de milioane de lei bani publici de Partidul Național Liberal v-a spus luni că „starea de alertă” a fost prelungită până pe 14 ianuarie.

Tehnic vorbind nu v-au mințit. HG 1065/11.12.2020 (Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă) a fost, într-adevăr, publicată în Monitorul Oficial. Numai că,… simpla publicare în Monitorul Oficial a unui document luat cu copy/paste din precedenta Hotărâre de Guvern din noiembrie nu e suficientă.

Nu suntem avocați, dar suntem cetățeni. Și, ca cetățeni, avem obligația de a cunoaște legea și de a respecta Constituția, legile țării și ordinea ierarhică a actelor normative. Această ordine înseamnă că nu avem obligația de a respecta un act normativ inferior DACĂ acesta excede cadrul legal oferit de actul normativ superior. Astfel de excese s-au tot întâmplat din luna mai încoace.

Însă acum lucrurile sunt cât se poate de clare. ”Starea de alertă” este lovită de neconstituționalitate – atât intrinsecă cât și extrinsecă.

Argumentul legal

HG 1065/11.12.2020 spune în preambul următoarele:

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3, 4, 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Și mergem la Constituția României care, la articolul 108 ne spune următoarele:

Art. 108 – Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

Articolul 108 din Constituția României se aplică guvernelor ”pline” – adică guvernelor votate de Parlament și care au depus jurământul. Așa cum era cabinetul Orbán Ludovic până la data de 7 decembrie 2020.

Însă, în HG 1065/11.12.2020 la final, în dreptul semnăturilor vedem:

PRIM-MINISTRU INTERIMAR
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
Ministrul sănătății,
Nelu Tătaru

Traducere: Cabinetul Ciucă nu este un guvern învestit ci unul interimar. Drept urmare, acestui cabinet nu i se aplică Art. 108 din Constituție așa cum pretinde premierul interimar – ci Articolul 110 din Constituția României.

Art. 110 spune așa:

Art. 110 – Încetarea mandatului

(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

În art. 110 este menționat și articolul 106 care spune:

Art. 106 – Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Premierul legitim Orbán Ludovic a demisionat. Drept urmare se află în situația descrisă în Art. 106 din Constituție și, drept urmare, cabinetului interimar i se aplică situația descrisă la Art. 110 aliniatele (1) și (2) citate mai sus plus prevederile Art. 103 (cel care descrie învestitura unui nou guvern ”plin”).

Cabinetul Ciucă putea emite HG în temeiul Art. 110 alin. 4 și se angrena astfel într-o dispută Constituțională la finalul căreia am fi aflat dacă prelungirea „stării de alertă” se încadrează la „administrarea treburilor publice” în sens Constituțional. De asemenea, dacă ar fi făcut asta, Guvernul s-ar fi angrenat și într-o dispută de contencios administrativ în urma căreia am fi aflat dacă prelungirea „stării de alertă” se încadrează la „treburi curente” așa cum este înțeles în Codul Administrativ.

Cabinetul Ciucă însă nu a făcut niciunul din aceste lucruri ci și-a arogat în mod evident neconstituțional prerogativele unui guvern ”plin” emițând HG în temeiul Art. 108 care nu i se aplică.

Drept urmare, prelungirea „stării de alertă” este lovită de neconstituționalitate intrinsecă încălcând ordinea Constituțională precum și Art. 108 din Constituția României.

De asemenea, prelungirea „stării de alertă” este potențial lovită și de neconstituționalitate extrinsecă întrucât ocolește jurisprudența administrativă. Orice persoană poate cere instanței de contencios anularea acestei hotărâri (se poate și în procese colective pentru cei care sunt fani).

De asemenea, dacă un guvern „plin” nu poate emite acte normative care restrâng drepturi civile (prerogativ rezervat exclusiv Parlamentului) cu atât mai puțin nu o poate face un guvern demisionar. Or, repetarea la infinit a acestor hotărâri a depășit de ceva vreme caracterul temporar al „măsurilor” restrictive – asepct care este posibil să constituie în sine neconstituționalitate extrinsecă.

Argumentul neconstituționalității extrinseci este unul care va trebui testat în instanță. Însă cel al neconstituționalității intrinseci este limpede ca lumina zilei pentru absolut orice om care cunoaște limba română și poate citi 10-12 rânduri de text legislativ.

Prin urmare, prevederile Legii 55/2020 au încetat. Ca să înceteze de drept, însă, mai e nevoie de câțiva pași.

Hai în instanță!

Cu acestea cunoscute, nouă, ca cetățeni, ne rămâne de făcut treaba pe care trebuie s-o facem ca cetățeni și nu sclavi ai Regimului.

În primul rând, expediați un memoriu la Avocatul Poporului. Oricine poate sesiza Avocatul Poporului! Nu trebuie să fiți avocați – ci doar rezidenți în România. Nici măcar cetățeni (în sensul legii) nu e nevoie să fiți!

Nu așteptați un „model” de memoriu de la cineva. Scrieți cu cuvintele voastre folosind datele arătate mai sus. Sunt texte publice și raționamentul e unul cât se poate de clar.

Mai apoi, dacă sunteți „prinși” încălcând „măsurile” vădit ilegale – nu vă certați cu Poliția! Vorbiți calm, ferm, explicați-le raționamentul și dacă nu vor înțelege nu insistați. Nu semnați procesul verbal dar neapărat solicitați agentului menționarea la obiecțiuni că HG 1065/11.12.2020 este intrinsec neconstituțională.

Apoi, când vă va sosi procesul verbal acasă – mergeți la Judecătoria pe raza căreia a fost comisă „contravenția” și depuneți o plângere contravențională cu raționamentul de mai sus. În practică deseori Poliția/Jandarmeria trimite acasă ”AVERTISMENT” pentru a evita procesele. Dacă se întâmplă asta… aia e. Nu merită să mergeți în instanță pentru un avertisment.

Hai afară!

Nu neapărat protest dar ceva să placă la toată lumea: Nesupunere civică.

Mergeți la colindat, țineți afacerea deschisă până la ce oră vrei, ieși la plimbări nocturne… fă ce vrei. „Măsurile” au, în sensul legii, caracter de recomandare și nicidecum de obligație începând cu 14 decembrie 2020. Sau… stai în casă 🤷‍♂️. Dar reține că e o alegere.

Nu trebuie scandal. Doar petiții și nesupunere civică.

Pandemia se poate gestiona și fără Miliție și dileală arafatiană!