Cazul avocatului Robert Roșu e o mizerie

Cazul ăsta e o mizerie de nedescris. O mizerie pe care ÎCCJ nu o poate acoperi nici cu mama motivării.

Casa asta de avocatură e cea mai bună din România și nu se încurcă să angajeze niște rupți în cur care să se bage în toate combinațiile de doi scuipați cu terenuri și alte asemenea. De fapt în echipă îl au pe fostul campion mondial și european la dezbateri Dan Cristea.

Pe de altă parte, ceea ce bine, e ca începe să se spargă bula cu anticorupția și, mai ales, încep avocații să se trezească din letargie și să nu mai fie complici la prostiile și ticăloșiile magistraților.

Și cazul ăsta mi-a adus aminte de altă gherlă a justiției “independente” din România. Mă refer la cazul fostului și actualului primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, care a fost săltat doar ca să arate DNA-ul că ia și oamenii lui Băse. Că era în PD-L atunci când l-au luat.

Și a făcut și pușcărie și, într-un final, a fost eliberat după ce a câștigat la CEDO. Care CEDO în decizie a arătat că magistrații „independenți” s-au pișat pe drepturile lui procesuale. Și uite că oamenii nu s-au lăsat prostiți și anul ăsta l-au ales din nou pe Gutău. Și asta în condițiile în care slugoi PR-iști ai “justiției” precum Mircea Marean și Ionel Stoica au continuat să urle că-i “corupt”.

Cam așa o să pățească acu și cu avocații justiția noastră pentru că tocmai au început un război pe viață și pe moarte. Și, spre ghinionul lor, o să-l piardă pentru că cei mai buni juriști sunt avocații. Și nu doar cu ei. Deja încep să se trezească și din politicieni. Și nu din PeSeDe ci din partidele alea care au promovat insistent ideea de “anticorupție”.

Chiar înainte de pandemie am avut ocazia să stau de vorbă cu un deputat din Comisia de Sănătate care o înjura cu patos pe Kövesi și DNA-ul ei pentru că el, deputatul, se lupta cu mafia transplanturilor din Cluj și mersese și la DNA și la DIICOT cu zeci de kilograme de dovezi la propriu și… nici până în ziua de azi nu au început vreo investigație.

Și mai amuzant e că dovezile erau de la cea mai buna sursă, secretara lui de cabinet dovedindu-se a fi agent operativ al SRI sub acoperire.

Poate măcar în 2021 să învățăm și noi că anticorupția nu se face prin intermediul unei justiții pline de magistrați corupti, imbecili și incompetenți ci prin educație.

Justiția judecă și condamnă comportamente antisociale periculoase – dar nu face, și nici nu poate face societatea în ansamblu, mai mult sau mai puțin morală.

Foto: Facebook/Țuca Zbârcea & Asociații

Contributor Canapelist
Sub acest nume apar toate contribuțiile de la oameni care au solicitat ca identitatea lor să fie protejată.