Măriți presiunea! Funcționează!

Ieri a circulat o știre foarte faină: Tensiuni în vamă: „Medicii sunt scuipați și înjurați”, spune șeful DSP Arad.

Acuma, faptul că șpăgarii eroi sunt scuipați și înjurați este un lucru fundamental bun, dezirabil și de repetat cât mai mult în orice circumstanță, nu doar la vamă. Medicii, în cvasitotalitatea lor și, da, ca clasă socială sunt DE VINĂ pentru faptul că Regimul ”pandemic” încă nu a căzut. Ideal ar fi ca mulți dintre ei să facă pușcărie – precum criminalii odioși de la Sibiu sau Aleșd. Dar până să ajungem acolo, este foarte bine și important ca uneltele Regimului să nu doarmă liniștiți, să fie mereu sub presiune și să fie văzuți drept ceea ce ei chiar sunt: niște felceri colaboraționiști, dușmani ai libertății și prosperității poporului român.

De unde știm că presiunea funcționează? Păi ne-o spun chiar ei.

Reamintim că șeful DSP se mândrea în public la Digi24 anul trecut că a încălcat toate legile pentru a servi Cântarea Pandemiei. Iar în octombrie 2020 Parchetul a descins la sediul DSP iar același șef DSP Arad se plângea că jumătate din personal are dosar penal și el considera asta ceva nasol pentru că-i timorează pe șpăgarii eroi criminali din misiunea lor de-a aplatiza libertatea românilor sub pretextul tusei chinezești.

De asemenea vă reamintim că șpăgarii eroi criminali în halate albe au avut tupeul, nesimțirea și jegoșenia (caracteristică de altfel profesiei) de-a solicita nici mai mult nici mai puțin decât ca lor să nu li se aplice Codul Penal. Literalmente legalizarea crimei în spitale. De ce? Întocmai pentru că ”protocolul” este cel care ucide mulți oameni – iar șpăgarii știu asta dar nu spun nimic. Și e normal să nu spună – Regimul îi miluiește cu mii de lei pe lună ca să tacă și să execute, banii ăștia fiind în plus față de salariile și-așa uriașe și evident nemeritate (comparați rata de supraviețuire în ATI-urile din România cu orice țară vreți voi).

La această știre – cum că șpăgarii eroi sunt tratați așa cum merită de poporul român atunci când șpăgarii atentează la libertatea și prosperitatea lor, sinistrul sănătății, fiul de torționar securist, Alexandru Rafila, a reacționat în stilul său caracteristic:

Faptul că mulţi dintre colegii noştri în acest moment sunt supuşi unei foarte mari presiuni, mă refer la colegii de la Direcţiile de Sănătate Publică, care acţionează în punctele de trecere a frontierei, trebuie să înceteze. Ei nu fac altceva decât să încerce să protejeze siguranţa cetăţenilor acestei ţări, ei îşi fac datoria. Cred că toată lumea trebuie să înţeleagă că dacă îi blamăm şi îi demobilizăm, atunci când o să vină noul val pandemic, o să avem probleme foarte mari, tocmai pentru că nu respectăm nişte funcţionari publici specializaţi, care pot să ajute la trecerea peste acest val pandemic.

Din greșeală sau intenționat, Rafila a spus un adevăr fundamental: Dacă vom continua să îi blamăm și să îi demobilizăm, ei, Regimul, for avea probleme foarte mari. Și tocmai de aceea taman asta trebuie făcut chiar mai abitir de-acum înainte!

Presați-i, tracasați-i, demoralizați-i!

Nu există niciun motiv rațional pentru care un angajat al DSP ar trebui să meargă liniștit acasă la somn după muncă. Nu! Trebuie constrânși să aibă mereu îndoieli, mereu conștiința încărcată, mereu să se întrebe dacă merită să facă munca pe care o fac.

Nu uitați că Regimul nu ne iartă pe noi civilii! Orice truc, șiretlic, ilegalitate sau viclenie care ne poate determina pe unii dintre noi să ne îndoim dacă merită să continuăm să ne opunem este deja folosit fără nicio milă sau jenă de Regim. Cei care greșesc sunt civilii care încă se abțin de la a răspunde cu aceeași monedă.

Mai zilele trecute până și însuși Al Rahat se smiorcăia în public că propaganda lui pro-crotaliere s-a ales cu amenzi de zeci de mii de lei. De ce se smiorcăia? Pentru că amenzile au venit la reclamațiile noastre, ale civililor pe bune, care nu doar că nu sugem bani de la Sistem, dar nici nu vrem asta.

Acțiunile în instanță și protestele sunt foarte bune. Foarte bune sunt și petițiile fizice depuse la birourile parlamentarilor din teritoriu. Foarte bune sunt și audiențele la aceștia! Dar toate astea pot fi dublate și de acțiuni individuale sau de grup mic ce pot fi repetate zilnic. Cum ar fi:

  • Creați miniscandaluri publice la intrările în mall-uri, târguri de Crăciun (pentru cei care locuiesc în orașe retardate mintal precum Cluj Napoca sau București) sau alte locuri unde încă se mai solicită (în mod ilegal, vă reamintesc) odiosul certificat. Ideal în grupuri de câte 6-7. Mai ales când e coadă! Puneți presiune pe cei de la ușă. Verbal și vehement.
  • Refuzați categoric să purtați câcatu’ ăla de mască și vedeți ce se-ntâmplă. În majoritatea cazurilor veți inspira prin exemplu și pe alții să facă la fel! Cu excepția apariției Poliției, certați-vă cu absolut oricine vă fute la cap să v-o puneți! Legal vorbind, dacă nu constată Poliția, nu s-a întâmplat nimic – deci legal nu riscați absolut nimic. Însă civic riscați să vă faceți auziți, să mai puneți pe gânduri încă un om sau doi și, foarte important, să mai demoralizați câte un futengrijist – care data viitoare nu va mai fi la fel de curios să aibă ”simț civic” dacă știe că se poate lăsa cu un lighean de scuipați și mulți dumnezei, cristoși, cădelnițe, vagoane de muie și alte formulări creative din dulcea noastră limbă română.
  • Repetați (dacă puteți) proteste de tipul celui de la Constanța. Necesită minimum 50-70 de oameni și implică niște riscuri legale (amenzi) – dar sunt de impact. Pun presiune pe Regim și îi demoralizează pe cei din stradă. Filmați tot și distribuiți! Ideal în grupul de 50-70 să aveți și copii (până în 15 ani, de preferință fete). E important atât pentru impactul mediatic cât și pentru educația lor. Copiii trebuie să învețe de mici că dictatura, Regimul, este prin definiție dușmanul lor. Și motivul pentru care viața lor s-a înrăutățit și copilăria le este furată.
  • Râdeți-le în față covidopaților. Nu ezitați sub nicio formă! Faceți mișto de ei în cel mai brutal mod în public. ”Da mă, o să căhăie bunica. Hai sictir – marș la doza 7, oaie!” – scurt și fără comentarii suplimentare!
  • Încurajați-vă copiii să facă la fel. Nu există absolut niciun motiv rezonabil pentru care copilul vostru ar trebui să poarte mască la școală. De înțepat cu atât mai puțin. Încurajați-vă copiii să conteste vehement orice legat de pandemie și să refuze categoric să se supună oricărei restricții. Ce-o să le facă? O să-i exmatriculeze? 😂 Nu pot face asta și o știm cu toții.
  • Continuați să-i tracasați pe Internet. Nu există absolut niciun motiv pentru care pagini precum RoVaccinare, Octavian Jurma, Cherecheș, Ministerul Sănătății – și restul goarnelor Sistemului – să nu fie pline de ”laugh reacts” la absolut fiecare postare, indiferent despre ce e vorba. Și, desigur, cât mai des comentat în stilul gradient – adică și comentarii direct cu înjurături, și comentarii moderate dar și comentarii în stil academic toate însă indicând același lucru: Că cele transmise sunt direct minciuni propagate cu rea credință.
  • Luați în considerare și acțiuni de lipit afișe/stickere – cu mesaje, cu promovat proteste, cu ce-o fi. Design-uri sunt destule gata făcute. Aici sunt ceva complicații legale (tot în zona amenzilor) însă dacă locuiți într-un oraș veți observa că e plin de stickere/afișe cu/despre tot felul de cauze și evenimente. Orientați-vă după alea pentru început și adăugați-le și pe ale voastre. E o treabă obositoare, dar are impact!
  • Aflați-le adresele de-acasă ale DSP-iștilor și propagandiștilor. Câtă vreme nu vă atingeți de ei nu-i nicio infracțiune sau contravenție dacă în fiecare zi altcineva îi oprește pe stradă în drum spre casă și-i întreabă dacă nu le e rușine de ce fac și eventual le dă o înjurătură zdravănă. 100 de zile de așa ceva și pun rămășag că veți vedea rezultate! În majoritatea timpului după cel mult 10 zile – că cei mai mulți dintre ei îs virgini închiși într-o bulă. Nici nu-și imaginează că pot exista consecințe pentru prostiile pe care le zic și fac în public.

De asemenea, nu permiteți nimănui în jurul vostru să discute în termenii Sistemului. Dacă auziți așa ceva, interveniți brutal și corectați cursul discuției. Orice discuție despre subiectul ăsta trebuie să plece de la următoarele prezumții:

  1. Absolut tot ce zice Sistemul (DSP, Arafat, Rafila, orice minister, orice politician al Puterii plus cei de la USR) despre pandemie este o minciună și un fals grosolan din start până la proba contrarie. Probatio diabolica.
  2. Absolut nicio măsură nu e despre virus. A prezuma altceva înseamnă tembelism, analfabetism funcțional și idioțenie. Nu permiteți idioțenia să existe în jurul vostru 😀
  3. Absolut nicio măsură nu e legitimă. Nu, niciuna. Nu, nu există excepții. Nu, nici măcar testarea. Nu, nici măcar masca. Nu, nici măcar [introdu aici aspectul Dictaturii care pe unii zic că nu-i deranjează]. Toate trebuie prezumate a priori drept ilegitime, imorale și inutile – pentru că chiar sunt. Și discutate în termeni de cât de ilegale sunt (pentru că toate sunt și ilegale).

Funcționează!

Și acum și niște vești bune.

Deja unii dintre ei îs foarte câcați la cur sau demoralizați. Cel mai recent exemplu e vaccinopatul Craiu, care după ani de propagandă totalitară vaccinopată a părăsit spațiul public dezgustat de faptul că publicul român este suficient de inteligent încât nu doar să miroasă propaganda, dar să și reacționeze verba fix așa cum merită tov. Craiu. Felicitări tuturor celor care de-a lungul ultimelor 14 luni ați lucrat la asta! Vă știți voi care.

Ei bine, la fel trebuie să li se facă următorilor: Jurma, Cherecheș, Gheorghiță, Gabriel Diaconu, pagina RoVaccinare, Adrian Wiener, Vasi Rădulescu (căruia chiar trebuie să-i faceți plângere penală pentru aceste declarații) dar și alții. Nu există absolut niciun motiv pentru care oricare dintre ăștia ar trebui să citească altceva dimineața la cafea decât mii sau zeci de mii de înjurături, punere la îndoială a calității lor umane, punere la îndoială a muncii lor, punere la îndoială a bunei lor credințe și procese de intenție cât mai agresive cu putință la fiecare virgulă pe care aceștia o slobozesc în public. Be relentless!

De asemenea, o bună parte din șParlamentarii PSD și PNL sunt literalmente câcați la cur. Fug pe cât pot să nu mai dea ochii cu cetățenii și au îndoieli serioase că merită pentru ei personal să se supună ordinului de Partid și de Stat în privința odiosului certificat. Vă reamintesc că acum 3 luni se discuta despre trecerea pe repede-înainte a certificatului fără nicio dezbatere – acreditându-se în public ideea că e o chestie tehnică, oricum inevitabilă și față de care n-are niciun rost să faci opoziție. Și… apoi a venit votul din Senat, protestul mai mărișor din 2 octombrie, căderea guvernului Cazzo… știți povestea.

De-aia insist: Nu lăsați pe nimeni să vă spună că n-are rost. Ăsta e și scopul Regimului – să vă convingă să nu mai vorbiți despre asta sau măcar să vă sictirească să mai vorbiți. La schimb, voi trebuie să vorbiți doar despre asta.

De asemenea, cam jumătate din forțele de poliție sunt pregătite să demisioneze dacă-s obligați să bage în ei serul experimental care dă miocardite. Peste 3/4 sunt din oficiu împotriva ideii de-a da amenzi pe certificate. Și aproape 100% împotriva amenzilor pe măști (care nu se mai dau de ceva vreme). Informația vine de la Valer Kovacs, avertizor de integritate în Poliția Română, lider de sindicat și om care e deja hârșâit într-ale fluieratului în biserică cu succes. El a bătut Poliția Română în instanță după ce șefii îl dăduseră afară. De ce-l dăduseră afară? Pentru că a spus în public că Regimul le-a poruncit să dea cât mai multe amenzi pentru infracțiunile foarte grave precum plimbatul cu bicicleta fără odioasa declarație pe propria răspundere. Ce vreau să zic e că pe Valer Kovacs e sănătos să-l crezi că nu mănâncă borș. Nu e în interesul lui.

Și aici vine o altă veste relevantă: Câtă vreme nu scuipi polițistul, sau îl înjuri sau… mă rog… câtă vreme nu ești prost în public – e extrem de puțin probabil să fii sancționat pentru încălcarea „măsurilor” pulii mele pe pandemia lu’ Pește. Eu tot încerc și de prin septembrie n-am mai reușit. Am o colecție impresionantă de avertismente, e drept.

Este și-o vorbă – Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și-n traistă. Când însuși aparatul represiv ține cu noi (indiferent de motive), e numai vina noastră că nu profităm de asta. Trebuie folosite evenimentele acestea pentru scopul nostru.

Ah, și nu puneți botul la aberațiile lui Lucian Bode. Vă rog eu mult.

Gata. Atât. Nu uitați mâine la 9:00 fix cel târziu (de preferință de la 8:30), dacă sunteți în București, să vă prezentați la intrarea C a Palatului Parlamentului (”Casa Poporului”).

Dacă nu sunteți în Capitală și aveți timp și bani, călătoriți la București de astăzi și fiți acolo. Or să mai fie ocazii cu siguranță – dar ar fi tare bine dacă ați putea merge și mâine.

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.