Tabăra de la Năvodari – Amintiri din comunism

În tabăra de copii de la Năvodari era să mor de foame, diaree și altele la 10 ani. Interesant că pedagogii și bucătăresele cu vârste între 25 și 50 de ani s-au coalizat împotriva copiilor, iar copiii făceau greva foamei în semn de protest.

O săptămână am mâncat numai smochine verzi. Peste un gard înalt era campingul dinspre Mamaia și ne mai dădeau turiștii biscuiți când ne-au văzut așa. Mâncarea era fasole, cartofi, orez, din astea, cu un pic de morcov și ceva resturi de zgârci. Fără prăjituri și alte mofturi. Dimineața era ceai și o felie de pâine cu unt. Aduceau oale imense în mijlocul cantinei și ne puneau în blide. Când se dădea semnalul că „gata masa”, că nu mâncai cât voiai tu, adunau ce a rămas în blide în aceeași oală și ne dădeau a doua zi. Dacă aveam ciorbă de fasole, a doua zi fasolea devenea felul 2.

Copiii mai mari au organizat protestul. Într-o zi au mers din prima cu blidele și le-au turnat înapoi în oala mare, apoi toți copiii i-au urmat în tăcere, în timp ce personalul urla la noi. De a doua zi cantina s-a deschis, dar n-a mai mers nici un copil să mănânce. Cei care mai aveau bani săreau gardul la camping și luau de la un chioșc câte ceva, apoi împărțeau. Atunci am primit un crenvurști chinezesc, rece bineînțeles, fără pâine, cu un gust ca în rai.

Pedeapsa ne convenea, era mai bună decât programul normal, pentru că erai mai liber. Consta în a te plimba cu un băț lung cu un cui în vârf și un sac și a aduna hârtiile de pe jos. Măcar eram singuri uneori. În cameră paza era continuă, pedagogul dormea cu noi.

Altă pedeapsă a fost să nu mă ridic din pat vreo 3 zile, trebuia să cer voie la baie. Și mai fain era că patul pedagogului era chiar lângă al meu, dar mascat de o gheretă de placaj. În fiecare zi aducea acolo o fată de liceu și făceau sex. Eu auzeam tot și îmi imaginam, până într-o zi când s-a pus o muscă pe placaj și am avut ideea grozavă să poc! Cred că ar fi putut fi un caz de penis captivus sau alte traume. A ieșit ca turbatu’ în fundu’ gol și m-a trimis la strâns gunoaie. Plăcerea mea. Acolo erau golanii, antisocialii, disidenții.

Programul celorlalți era așa: totul la comandă cu un fluier de arbitru; la un fluier mergeai înainte, la două fluiere, la dreapta și tot așa. Întâi, trebuia să înveți limbajul fluierului, că nu puteau să ne spună frumos. De la cameră, la plajă mergeai în pas de defilare.

La plajă fiecare avea prosopul perpendicular pe țărm și paralel, la distanța socială regulamentară de celelalte. La un anumit tip de fluierat stăteai pe spate și nu te mișcai până nu auzeai alt fluierat care însemna întoarcerea pe burtă.

În apă intrai la altă comandă, dar numai până la brâu, numai vreo 10 metri și obligatoriu ținându-te de mână cu ceilalți. Nu aveai voie să înoți. Și făceau asta vreo 500 de copii deodată, după fluier.

Nu zic că nu mai aveai timp să vorbești cu ceilalți pentru că programul era continuu și erau cu ochii pe tine. Așa că nu aveam nici cum să ne jucăm ceva. Numai seara mai jucau unii cărți sau fazan înainte de ora de culcare. Somn parcă era de la 9, la 5 dimineața.

Nu era televizor în cameră și nicăieri. Doar la niște megafoane mari montate pe stâlpi cânta în general muzică românească, dar mai puneau și Abba, Boney M, plus anunțuri despre programul zilnic pe ore.

Nu mai intru în detalii că de la smochine am făcut pe mine, dar la toaletă mergeam toți în grup și trebuia să stai la rând, așa că toți au suportat mirosul până mi-a venit rândul. În cabină am șters io ceva cu hârtie igienică, apoi am ieșit cu chiloții în mână la duș, cu pedagogul în ceafă. Totuși, copiii n-au râs, nu au adăugat la umilire, probabil și ei aveau aceleași probleme. Trebuia să ții în tine pentru că era oră fixă de mers la WC.

Dar am simțit solidaritatea.

Nu m-am lăsat de câcaturi până nu m-au scos în fața careului taberei ca să mă dea drept exemplu negativ. Nu făceam ceva anume, ci mai ales nu făceam sau făceam pe dos. Un prof dintr-ăsta a arătat cu degetul spre mine și a zis sutelor de copii : „Uitați-vă la el cum arată și cum se comportă ! Vedeți să nu ajungeți ca el !” Numai că eu cred că eram cel mai mic la 10 ani. Am și auzit din mulțime cum a zis un copil : „Păi, cum să ajungem ca el, că e mai mic decât noi?”

Și mai fain era că o secțiune a taberei era ocupată de copii cehi, unguri, polonezi, germani din RDG. Cu ăștia nu aveam voie să vorbim și să ne jucăm, la plajă stăteau separat și nu aveau instrucția cu fluierul. Cantina lor avea un geam mare și ne mai făceam de lucru pe acolo să vedem cum mănâncă prăjituri, meniu divers, să ne uităm la fete și la ce haine aveau; pentru noi erau îmbrăcați ca-n Germania, ca-n filmele americane. Și ăia au văzut ce praf suntem și parcă au dat odată o ciocolată din Germania.

După 2 săptămâni am găsit o fisă pe jos, bani nu mai aveam, oricum ai mei se gândiseră că am cazare, masă și distracție asigurate, și am sunat acasă să vină să mă ia că nu mai rezist. Mai țin minte doar că m-am dus amețit de soare, boală și foame la poartă și stăteam pe jos pe o bordură.

Au venit ai mei cu o mașină, dar nu mă puteam mișca sau să zic ceva, îi vedeam prin ceață cum vorbesc cu portarul. A apărut pedagogul, băiat fain care în mod sigur mă căuta prin toată tabăra, și i-a zis tatălui meu că nu mă poate lua acasă pentru că el răspunde de mine de acum. Și tata l-a întrebat : „Ce zici mă !?” Și cred că i-a despărțit portarul. Tata nu m-a recunoscut. Mama a zis : „Dar ăsta nu e Răzvan ?” Slăbisem 10 kile în 2 săptămâni și eram negru de la bronzat.

Tata avea 40 de ani și pedagogul 25. Nici acum nu prea pricep de ce bucătărese grase de peste 30 de ani și pedagogi ca ăsta, băiat de 25 de ani cu facultatea de sport la București, aveau ceva cu un copil de 10 ani. Vă jur că nu am stricat nimic, nu eram obraznic, n-am dat foc, eram chiar timid, am respectat cât am putut regulile. Doar că așa era programul și cred că ei au simțit încăpățânarea aia, refuzul, aveam un delay în a respecta ordinul.

Astăzi, pentru mine, un băiat de 25 de ani e un copil efectiv. Ce poate determina un copil de 25 de ani să tortureze fizic și psihic un copil de 10 ani mă întreb și acum. Ce avea în cap, de fapt ce urmărea, era programul partidului sau proiectul lui, ce voia să scoată din noi? Era plin de zel și foarte convins că procedează corect. Parcă mă înfiase, de-aia s-a și opus părinților. După el trebuia să rămân acolo 4ever.

Și nu eram singurul, asta era metoda aplicată tuturor. În loc să jucăm baschet și fotbal, să înotăm. Ai mei credeau că mă trimit la distracție, la relaxare cu copii de vârsta mea și eu nimerisem într-un lagăr de reeducare și exterminare. Și asta o făceau profesori și adulți români copiilor români, nu khmerii roșii sau gardienii din Gulagul sovietic.

Dacă l-aș întâlni pe pedagogul sportiv acum l-aș întreba ceva.
De fapt, am mers acolo la cerere. Văzusem la televizor tabăra de la Năvodari și am vrut și eu. Cred că e singura dată când am vrut să fiu și eu social cu ceilalți copii, integrat în sistem. Măcar am încercat. Ai mei mă avertizaseră, dar m-au lăsat, probabil ca să învăț ceva, să nu uit.

N-am uitat… 😅😂

Răzvan Furnică
Un om de pe Facebook pe care-l furnică să tot pună întrebări oricât de mulți s-ar supăra.