Nu pot satisface Partidul-Știință

Frate, nu cred că pot satisface dorința științei. Chiar nu pot fi bolnav la comandă. Așa-s io, mai neștiințific.

Dar n-am de ce să-mi cer scuze pentru dezamăgirea asta.

Nu pot să bag în mine leacuri preventiv pentru boli SF de peste ani, eu care nu mai iau antibiotice din secolul trecut și nu știu dacă mai trăiește doamna medic de familie (tot respectul, sărumâna!).

Am tot fost răcit, de nu mai aveam voce-n crâșmă și liniștea devenise suspectă. Amicii știe de ce.

Dar nu m-am speriat pentru că nu-s ipohondru și, cu toate că nu mi-a plăcut deloc școala, am mai citit după liceu câte ceva din lecturile obligatorii, când nu mai erau obligatorii, că așa-s eu, cu psihologie pe dos.

Așa că io am înțeles de la știință de pe vremea mea că mai exista de niște milioane de ani și imunizare naturală și acum vad ca a scos-o partidu’ de pe sticlă, în timp ce se mai predă la școală. Atunci ce să înțeleg din asta?

Nu știu, poate nici aritmetica nu mai e aceeasi și logica a progresat.
Acuma nici sănătos nu sunt, Doamne ferește, dar nu există boli colectiviste, ci bolnavi individualiști.

Ce să fac, fiind un bolnav liberal, nu se prind de mine epidemii socialiste. Nu că n-aș vrea să fiu solidar și eu, în rand cu lumea, dar am imunitate sau antivirus la așa ceva, n-o fac de-al dracu. Eu zic că n-am sindromul caprei vecinului.

Și am scăpat de boala socialismului, sorry, nu-s egal cu voi, nici măcar la boli și pastile, în primul rând pentru că-s ultimul și cel mai prost, masculul omega. Și n-am chef acum, la a 8-a tinerețe de boli la modă. Purtați voi ce viruși vreți vara asta.

Responsabilitatea pentru comunitate, nu pentru colectiv, cred că mi-am manifestat-o până acum în felul meu, cât am putut, și asta nu stă într-o mască sau un vaccin.

Și n-am fost niciodată prea medicinal, cu toate că am iubit-o pe Mona de mic, dragoste la prima erecție.

Părerea mea e că alta e pandemia și acolo văd că nimeni nu se înghesuie la vaccin nici în ruptul capului. Promit că, dacă iau boala, n-o dau mai departe, că nu-s gay din California. Așa-s eu, mai medieval, fără să fiu bubonic. Am boala mea și fac ce vreau cu ea.

Totuși, am învățat ceva de la socialism: cum nu trebe făcut.

Adică să mă abțin cât pot, să nu cumva să salvez lumea, nici măcar din greșeală, că mai mult stric. Așa e religia mea. Și nu sunt supărat pe chestia asta, doar mă întreb de ce faceți atâta tărăboi, cel puțin de un an încoace. Parcă v-ați convertit toți la Apocalipsa după Ioan. Aia nu-i film de la Hollywood, ci o petrecem de când lumea, chiar și în concediu, chiar și sănătoși.

Reveniți-vă!

Asta e, Partid iubit, nu ți-ai găsit bolnavul, nu sunt pacientul englez, ipohondrul model, de mic n-am stat la injecție; o asistentă chiar și-a luat un pumn, în timp ce alte 3 mă țineau la un vaccin de grădiniță.

Baftă! Numai bine! Sănătate!

Răzvan Furnică
Un om de pe Facebook pe care-l furnică să tot pună întrebări oricât de mulți s-ar supăra.