Despre libertarieni ca mulțime

Pe măsură ce stau în spital, în această nesfârșită tură de după-amiază, obligat deci să scriu neintoxicat, observ cu o neplăcere crescândă un fenomen care mă alarmează, oricât de natural ar fi el pentru aderenții libertarianismului: fracționarea ideologică mult prea facilă.

Simt, deci, la fel ca acum mulți ani, când scriam împotriva unor apropiați ideologic, ingratitudinea poziției mele: pe de o parte, vreau ca libertarianismul (termen-umbrelă aici, incluzând și anarho-capitalismul, voluntarismul, ce mai vreți voi) să se răspândească în cultura noastră.

Pe de altă parte, el nu doar că nu o face acum, ci, chiar dacă ar reuși printr-un miracol propagandistic, ar fi mai bine pentru el să nu o facă. Vă explic imediat de ce.

Pandemia Covid-19 a adus cu ea o enormă falie ideologică în micile buzunare de libertarianism, separând grupările hard-line, care susțin poziții mai radicale apropo de menținerea libertăților individuale, de libertarienii (in lack of a better term) moderați, care susțineau măsurile mai stricte și narativele avansate de stat și media.

For the record, eu sunt principial în barca primei categorii: măsurile îmi par prea stricte, încălcări nenecesare ale drepturilor noastre fundamentale, și o bună poartă către dictatură, în care am și ajuns. Sistemul sanitar gestionează, în opinia mea, foarte prost situația, și asta a costat viețile a prea multor nevinovați. Am văzut agenți economici privați care au aplicat norme igienice de bun simț, și asta ar fi trebuit să se întâmple și în mod firesc: valorizarea autonomiei mediului privat, cu fiecare entitate stabilind propriile reguli. Dar divaghez.

Spuneam, în discuția mea cu Alin și Lucian, că cel mai simplu mijloc de a destructura o structură ideologică este să profiți de faliile ideologice care se formează firesc în orice astfel de comunitate, chiar și într-una la fel de informală ca libertarianismul românesc.

Ei bine, asta se întâmplă și aici: văd cum, în tentativa de a rămâne libertarieni hard-line, pro-1A până la capăt, permitem (da, persoana I plural, ați citit bine) unor meme care nu au nici o treabă cu libertarianismul să infecteze spațiile noastre de dialog. Văd în spații online teoretic libertariene susținători ai lui Putin, expresii cripto-fasciste, și înfiorător de multă pseudoștiință.

Atenție: nu e nimic rău în a susține libertatea de exprimare. Da, chiar și pentru naziști, chiar și pentru AV-eri, chiar dacă în momentul de față antivacciniștii sunt, de facto, mai periculoși decât național-socialiștii rătăciți. E ok, au dreptul să se exprime, și noi avem dreptul să îi respingem după ce se exprimă.

It’s a bad look. Ca mișcarea asta să fie luată în serios, trebuie să se vadă un răspuns la chestiile astea. La tipii care zic că Putin e mișto, la băieții care luptă cu fiara comunistă jidănească, și la ăia care profită de climatul de neîncredere față de căsnicia statului cu medicina (o neîncredere, de altfel, justificată).

Punctul de slăbiciune doctrinară al mișcărilor libertariene a fost mereu poziția de bună-credință, în care asumarea autorității este văzută cu neîncredere, ca și cum asistăm la înființarea unui cult religios. Această viziune este, de altfel, justificată.

E logic că grupări ideologice mici, cum ar fi a noastră, vor căuta în începuturile activității lor sa împartă platforme cu alte grupări ideologice similare sau cel puțin adiacente. De acord. Dar deschiderea porților pentru asemena content nu face decât să decredibilizeze mai departe rudimentara noastră mișcare.

Dar noi, libertarieni fiind, știm că există mijloace de a contracara atât shilling-ul ăsta crescendo, cât și fricile noastre de manifestări cult-like:

1. Practice what you fucking preach. Suntem toată ziua în gură cu responsabilitatea individuală, contrabalanță a libertății invocate ideologic. Mișto. Acu’, când vedeți pe vreunul că bate câmpii cu grație, amintiți-vă că aveți responsabilitatea de a înfrunta și dictatorii sau luddiții care vă plac, nu doar ăia care nu vă plac. Basically, ar trebui să deveniți mai radicali, dar mai radical libertarieni. More on that later.

2. Nene. Ok, internetul e public, dar există totuși homesteading. Aplicați ideea de homesteading și în online. (Homesteading is one of the foundations of Rothbardian anarcho-capitalism and radical neoliberalism in the form of right-libertarianism.) Primul pas a fost făcut, asta e okay. Dar următorul e ca cineva să își asume proprietatea, și implicit definiția regulilor “teritoriului” nou-stabilit. Preferabil într-un mod care să arate opoziția la meme non-libertariene sau non-raționale. Îi dăm afară, dar rămâne afișat pentru ce. You figure it out.

3. Ziceam că să deveniți mai radical libertarieni. Băi, cam așa. Mai ușor cu lăsat toate derapajele tiranice sau delirurile conspiraționiste să fie regurgitate. Ăia nu îți acordă o platformă mai amplă, ci o reduc. Și nu vor să sporească libertățile individuale, ci să le restrângă. Și vor stat mai mare. Și alte lemne, că la noi antivaccinismul merge mână-n-mână cu fascismul autohton. O să vă zic ce le-am zis și ălora din organizația fascistă: nu-i mai lăsați pe stângiști să fie mai raționali decât voi. Sau mai educați. Sau mai buni, în orice fel. Fiți mai buni. Și citiți dracului niște ideologie. Git gud.

Acestea fiind spuse, îmi cer scuze pentru folosirea persoanei I plural; fiecare dintre voi este o entitate politică independentă și autonomă, și această independență e respectată aici.

Inb4 “tovarăși, sporiți atenția!”

Horia Marchean
Horia Marchean face umbră pământului din '92, scrie din '06, practică medicina din '18 și tot atunci a scris și prima carte.
Când nu face asta, ascultă muzica unor oameni foarte supărați sau joacă jocuri cu multe reguli.
Vrea să încerce să slăbească cu comunism, dar îi e frică de conținutul crescut de plumb.