„Ce dom’le, azi se mai face muzică? Pe vremea mea era muzică dom’le, nu căcaturile de azi.” – Old man yelling at clouds
Fraza de mai sus o rosteau ăia prea bătrâni (sau tineri dar îmbătrâniți prea devreme) și în anii ’80, și în anii ’90 dar mai ales în anii 2000 când libertatea de expresie începuse să devină o obișnuință și pe la noi și în sfârșit nu mai sunau chiar toate melodiile românești exact la fel (așa cum fusese cazul în precedentele două spre trei decenii).
Nu încape îndoială că în perioada postcomunistă s-au produs foarte multe melodii care pe o scară a calității de la 1 la 10 ar putea lua -3 cu indulgență. Însă în primii 15 ani de după Revoluție – și mai ales după 2000 – s-au produs și piese care nu au părut neapărat la momentul acela ca fiind game-changers în sine și nici neapărat conținătoare de mesaj cu adevărat vizionar.
Privind însă acum, peste alți 15-20 de ani de la lansarea lor, merită să menționăm măcar că totuși au nimerit-o. Hai gata, suficient cu vorbăraia. Să vedem piesele.
1. Ca$$a Loco – Eterna și fascinanta Românie (2001)
Când menționezi această piesă, cei care-și aduc aminte de ea își amintesc fie cursul valutar ridicol de la începutul piesei, fie refrenul. Ăia mai atenți poate-și amintesc și de șocâtele cu seplapoloidală care capătă un bibistrocel crocobazdugat.
Puțini își mai amintesc însă versurile cu-adevărat vizionare:
Păsările zboară, merii au înflorit
Primăvara-ncepe, octombrie a venit!
Ies în curtea-mi largă și privesc în jur
Cerul e senin de-un albastru pur-
cel mai frumos moment, e să pornesc la muncă
La pauza de masă, să beau 50 de șuncă.
Aștept de-atâția ani să văd o groapă-n drum
Dar visul meu de-o viață s-a prefăcut în scrum!
Statuia lui Băsescu veghează-n continuare
Țăranii au acum miliarde de tractoare!
Cu excepția țăranilor care n-au nici acum (și nici nu vor avea prea curând) miliarde de tractoare, mai toate previziunile s-au întâmplat sau sunt pe cale de-a se întâmpla. Partea tristă e că băieții de la Ca$$a Loco glumeau.
Octombrie acum e mai cald decât era în 2001 (dar și martie mai friguros decât în 2001-02) și tentative de a doua primăvară în octombrie au fost de câteva ori în ultimii 18 ani. Deținerea și sacrificarea porcului la tine acasă a devenit un coșmar birocratic – astfel că nu e departe momentul când vei putea (contra cost, desigur) la propriu să bei 50 de șuncă de la un cârciumar autorizat drept singura metodă prin care să mai poți simți gustul unei slane ca pe vremuri. De asemenea, drumurile – inclusiv drumurile la țară, ba chiar și multe ulițe din sate arată astăzi impecabil. Tot înguste și, desigur, niciodată suficient de late pentru gustul țugurlanului motorist din anul curent pe care mă-sa l-a fătat în mașină – dar, în mod cert, fără gropi. Acum, chiar e greu să găsești gropi adevărate ca-n 2001. Sigur, nu e încă la nivelul perfect dar Ca$$a Loco discută despre o Românie în care un leu e €998 – deci… mai e de lucru.
Însă cel mai bine au nimerit-o cu statuia lui Băsescu care, și acum, veghează în continuare. Și probabil va veghea și în 2030.
Rețineți că piesa e scoasă în 2001 cu 3 ani înainte ca Băsescu să devină președinte. În 2001 Băsescu era o figură ștearsă în politica românească națională fiind reținut drept un ministru al transporturilor nu foarte reușit dar care înfipsese plăci albastre cu ”Aici sunt banii dumneavoastră”. Însă Ca$$a Loco și-a imaginat o Românie a viitorului în care statuia lui Băsescu veghează în continuare. Deocamdată au avut dreptate. Din păcate. Sau din fericire. Depinde de ce parte a Băsescului te afli 🤪
2. Paraziții – Jos cenzura! (2004)
Jos cenzura! este o piesă de referință pentru modul în care s-a dezvoltat ulterior cultura românească și raportarea acesteia la libertatea de exprimare.
Piesa venea la finalul a 7 ani în care nu doar trupa Paraziții – ci mai tot ce însemna artist incorect politic pentru vremea aceea încercase să discute civilizat cu comuniștii de la putere. Și nu reușiseră mai nimic. Era cumva firesc ca o piesă semnată Paraziții cu un clip în care apare și regretatul Andrei Gheorghe să fie totuși elementul de agitprop care să rămână peste timp, având în vedere că Paraziții și Gheorghe au fost cei care s-au luat în clanță cel mai abitir cu Statul Maximal într-o vreme când internetul era monopol de Stat (și deci deloc dezvoltat), cu acces limitat și la prețuri exorbitante. În acel context Paraziții cerea Jos Cenzura!
Au obținut, parțial, ce vroiau trei ani mai târziu o dată cu moartea lui Ralu Filip – un personaj extraordinar de sinistru căruia Paraziții i-au dedicat numeroase piese în care îi doreau moartea prematură și, în 2007, s-a și întâmplat, președintele CNA dând ortul popii la 47 de ani. Cam tot de-atunci CNA a devenit mult mai puțin importantă ca instituție ușor-ușor iar explozia internetului a marginalizat și mai mult puterea unei birocrații care, în mod normal, nici n-ar fi trebuit să existe.
Cu astea spuse, rămân versurile vizionare din strofa lui Ombladon care, spre rușinea noastră ca popor, se aplică și astăzi, 15 ani mai târziu de la scrierea lor:
Cei care gândesc altfel decat sistemul sunt puși la perete
Reduși la tăcere prin cenzură fără regrete
Multe sancțiuni, toate decizii luate, incorecte
Toți care au ceva de spus sunt puși la perete
În ’98 ați confiscat casete cu hip-hop de pe tarabe
Trupele încă există, aha, asta vă roade?
Emisiuni interzise din diverse interese
Ziariști cu mâinile legate sau rupte
De niște minți corupte
Oamenii de radio vizați au simtit efectul
În câțiva ani au ajuns să-și numere banii cu magnetu’
V-ați dat dreptul să amendați după bunul plac
Care sunt adevaratele criterii de care țineți cont, de fapt?
Comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară
Ne îndreptăm cu pași mari spre o parodie națională
Cu piciorul în gât pus nu ne lăsăm luați de val
O să susținem concertele pe scene amplasate ilegal
Deși fără dubiu lucrurile s-au mai îmbunătățit față de 2004, și astăzi ziariștii sunt agresați fizic din cauza lucrurilor pe care aceștia le descoperă și le publică. Și astăzi oamenii sunt amendați și puși la zidul infamiei pentru că îndrăznesc să aibă o părere incorectă politic – mai rar de CNA, mai des de CNCD, cealaltă instituție care și-a arogat dreptul de-a amenda după bunul plac.
Cu toate că poate n-au vrut, Paraziții au fost vizionari când au decretat că comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară și când au prezis că ne îndreptam spre o parodie națională. Scrutinul prezidențial recent încheiat e doar a cine-mai-știe a câta oară când traseul decretat în strofa lui Ombladon se confirmă.
Drept, astăzi nu se mai confiscă casetele de pe tarabe – pentru că nu mai există casete iar tarabele în mare parte au fost trecute în afara legii în numele civilizației și progresului. Însă se practică turnătoria din greu și cenzura pe internet organizată în grupuri de raportaci care mai sunt și mândri de munca lor după aia. Măcar ăia din ’98 de făceau confiscările erau plătiți, riscau ei înșiși închisoarea dacă refuzau (poliția încă era militarizată) și erau constrânși de circumstanțe economice mult mai nasoale. Față de ’98, cenzorii de astăzi reprezintă un regres – pentru că o fac voluntar și cu bucurie.
Pași mari spre o parodie națională! FIX!
3. Plus 2 – Dau la Pompă (2002)
Nu numai în chestii foarte serioase au fost unele piese românești de-a dreptul vizionare – ci și în lucruri mai puțin serioase. Sau mă rog, aparent mai puțin serioase.
Piesa Dau la Pompă a trupei Plus 2 (trupă care de altfel n-a existat mult pe piață) este în esență un imn pentru inceli 😂 fiind descrisă experiența unor angajați de la vulcanizare care-și întrețin păpușile sexuale de cauciuc.
În 2002 totul era o glumă. Nici ei nu se luau în serios, nici ascultătorii nu luau în serios și nici casa de discuri nu lua în serios. Și nici n-avea de ce – în 2002 noțiunea de-a avea probleme cu accesul la activitate sexuală era pur și simplu inexistentă. Iar ideea unei industrii specializate pe așa ceva era absurdă în sine. De-aici și gluma că dacă se strică, aia e,… mai dai la pompă.
15 ani mai târziu industria valora peste 30 de miliarde de dolari iar de dat la pompă nu se mai pune problema. Acum ingineri de top sunt căutați în industrie care pune la bătaie încă vreo 30 de miliarde de dolari în cursa contracronometru pentru cine face primul o păpușă sexuală cu ”inteligență artificială”. Și mai toți care lucrează la asta,… dau și ei la pompă. 😅
Piața livrează pentru toți. Există produse și pentru ălea care nu dau la pompă care, dacă-s și de stânga pe lângă că-s femei, nu se numesc incels ci self-partnered, hehe. Mă rog, tot la pompă dau și ele la sfârșitul zilei.
Plus 2 are meritul de-a fi compus imnul!
4. Zdob&Zdub – Țiganii și OZN (2001)
Piesa asta în mod cert n-ar mai fi posibilă astăzi. Sau mă rog, ar fi posibilă dar ar fi supusă persecuției Statului Maximal la fel cum este supusă piesa Antimiliție în prezent.
Dacă piesa asta ar fi apărut astăzi, feminizdele și alte ligihioane i-ar reclama pe băieții de la Zdob&Zdub la CNCD așa cum l-au reclamat pe manelarul ăla roșupastilat pe subiectul femei 😂
Și totuși, Țiganii și OZN a fost o piesă vizionară în felul ei. În 2001 trupa din fosta RSS Moldovenești cânta despre țiganul care a văzut tot universul și totuși tot la el în șatră se simțea mai bine și tot acolo vroia. Orice asemănare cu prezentul este, desigur, o pură întâmplare, domnule Csaba Ferenc Asztalos, okay? 😇
5. B.U.G. Mafia – Românește (2003)
Piesa, per ansamblu, este în nota generală a hip-hop-ului românesc din acea vreme însă se distinge prin faptul că, pe lângă pesimismul generalizat, vine și cu o doză de cinism care astăzi este mai ostracizat față de acum 15-16 ani.
În 2003 noțiunea de eroare judiciară era și mai puțin cunoscută decât este astăzi (nu că nu se întâmplau – se întâmplau chiar mai multe decât astăzi – dar se vorbea mai rar despre ele). Tot în 2003 o excursie la închisoare venea cu o stigmă mai mare decât astăzi. Astfel că în contextul de atunci, a sugera în public că un pușcăriaș ales la întâmplare este moralmente superior unui politician era în sine controversat. Mă rog, și acum e controversat chiar dacă este cel puțin la fel de corect ca atunci.
Porțiunea vizionară a versurilor, în opinia mea, este asta:
Nu cumva tu mi-ai furat o vilă, o mașină
O urmă de speranță să mai ies la lumină
Nu mai spune tu ce e bine și ce nu
Nu vorbi tu de dreptate că nu știi ce înseamnă, frate!
Nu e nici o vrăjeală, nu e nici o caterincă
Fur de la tine, înțelegi de ce, fiindcă
Un copil fură dintr-un magazin, ia 4 ani
Un minstru corupt, ce face el… doarme pe bani?!
Îl fut în gat, îi iau tot și trăiesc ca el
Și să trăiască el ca mine fără bani în cartier
La același nivel cu toată lumea din stradă
Să se gândească la ce căcat să pună pe masă
Că dacă eu sunt criminal, tu ce ești, unul legal?
A, da, tu ești doar un criminal legal.
Românește iți spun, dacă este să compar
Ar trebui eliberați toți cei din penitenciar.
Piesa este scoasă cu un an și ceva înainte de apariția PNA (Parchetul Național Anticorupție) și într-o perioadă în care politicienii erau fără dubiu intangibili, legea neaplicându-se lor în principiu niciodată.
Pe 7 decembrie piesa Românește împlinește 16 ani de la lansare și, în acești 16 ani, fiecare dintre narativele din piesă au ajuns măcar o dată câștigătoare politic sau măcar dominante în societate.
Piesa încurajează la justiție populară (inclusiv prin violență dacă e necesar) – foarte similar cu ce vroia deunăzi un deputat USR. Tot piesa deplânge faptul că un ”simplu” furt calificat e pedepsit prea aspru – foarte similar cu narativa PSD până nu demult. Tot piesa deplânge luxul în care trăiesc politicienii – foarte similar cu narativa soborului mediatic din prezent care nu mai încape ba de fesul scump al lui Cioloș, ba de ceasul scump al Veoricăi,…
O să spuneți că narativele din piesă se contrazic reciproc. Și așa este. Dar tocmai ăsta e și farmecul piesei – că pune o oglindă în fața populimii care are viziuni contradictorii și idiosincratice. Nu împușcați mesagerul 😀
Un fel de încheiere
Sigur că astea nu sunt singurele piese românești care au nimerit-o dar sunt cele mai populare pe care mi le amintesc și, foarte important, sunt populare și astăzi adunând în continuare milioane de accesări pe internet. Piesa Românește de pildă se apropie de 20 de milioane de ascultări pe Youtube deși e publicată în 2010. Adică aproape două milioane de ascultări pe an. Nu-i chiar rău având în vedere că o piesă devine repede ”veche” și vorbim totuși de o piesă de nișă.
Evident, glumesc măcar pe jumătate când spun că aceste 5 piese au fost ”vizionare” însă merită revenit asupra narativelor din piesele cu mesaj o dată la câțiva ani pentru că, așa cum bine știm… politica este în aval față de cultură (Politics is downstream from culture).
Gata, suficient.
La mulți ani România! Să fim sănătoși și, foarte important, Liberi!
