Podcast de week-end – ep. 126 – Dezbaterile științifice continuă

Versiunea audio: http://s.go.ro/jfu7lzeq

S-a găsit punguța cu resturile de liberalism la PNL – dar doar în două județe unde președinții de CJ-uri s-au apucat de concedieri. La nivel național, organizația criminală PNL continuă să cheltuiască mai abitir decât PSD – mai precis de trei ori mai mult decât mult-hulitul cabinet Dăncilă în aceeași perioadă.

Și, desigur, asumarea e pentru proști. Vedeți voi, sinistrul de finanțe ne spune că de vină este BNR. Pentru că, se știe, Isărescu aleargă operatorii economici cu Miliția și tot BNR-ul a decis toate demențele guvernului.

Între timp, la USeReu se trăiește complet în Narnia – căci altfel nu se poate explica de unde credința că ONG-ul cu parlamentari poate impune premierul sau că ar fi cotat la 20% la nici două săptămâni după ce scosese 6,85%.

În alte știri, INS a devenit de asemenea „putinist, negaționist și PSD-ist” demonstrând dincolo de orice îndoială că „măsurile” acestui regim iliberal sunt în sine responsabile pentru mai multe decese decât virusul chinezesc – fapt ce a determinat o parte din șpăgarii eroi să ceară nici mai mult nici mai puțin decât scutirea de la răspunderea penală și civilă pentru genocidul comis de ei în unitățile de tortură denumite eufemistic „spitale”.

Între timp, și la nivel instituțional încep să se prindă (în sfârșit!) și alții că acest guvern este adevăratul virus – astfel că Asociația Școlilor Particulare dă guvernul în judecată iar Patriarhia iese pe față împotriva minorității zgomotoase de panicarzi ipohondri cărora el cântă în strună guvernul.

Franța se află sub asediul unei anumite religii a păcii (cum s-a mai aflat în ultimii ani) – numai că de data asta puterea politică acționează foarte diferit. Ceea ce era acum 5 ani „extrema dreaptă” în relația cu o anumită religie a păcii este acum „centrism de bun simț” practicat de administrația Macron. E posibil să fie prea târziu – dar schimbarea de abordare în sine este de remarcat.

Între timp, în Italia și Spania continuă dezbaterile științifice între Popor și autorități. Poporul, sătul de imbecilitățile pandemice, a început să vină cu citațiile științifice riguroase. Mai mulți slujitori ai regimului se află în spital ca urmare a citațiilor emise de Popor iar mai mulți guvernatori de regiuni se află în pragul demiterii. Astfel de dezbateri vor continua mult și bine până când argumentul va fi înțeles.

De asemenea, vor urma și alte argumente. Deocamdată, multe oi proaste încă au „încredere în știiță” (a se citi establishment-ul de shilli cumpărați de Partidul Comunist Chinez) – care refuză să publice rezultatul studiului danez pe botnițe, studiu care ar demonstra ceea ce orice om non-cretin știe deja: măștile NU funcționează și sunt o idioțenie crâncenă.

Parlamentul European și-a amintit că există așa că investighează impactul demenței pandemice asupra drepturilor și libertăților. Și când te gândești că încă există milioane de români suficient de vite încât să creadă că m.U.E. (marea Uniune Europeană, firește) le apără drepturile…

În fine, poate mult mai important, peste Ocean președintele Trump pare să se îndrepte spre o victorie iar scandalul e-mail-urilor lui Hunter Biden lovește în sfârșit în plin și soborul mediatic – în ciuda efortului susținut al Complexului Democrat Mediatic de-a suprima și cenzura cel mai mare scandal de corupție din ultimul deceniu.

Atât. Ne vedem în noaptea alegerilor 🙂

Link-uri:

Canalul Jaaz Talks – https://www.youtube.com/c/JaazTalks

Fluxul de știri: t.me/freedomaltnews (se deschide cu aplicația Telegram)

Știre 1 – https://newsweek.ro/politica/noul-presedinte-al-cj-caras-severin-robert-dunca-pnl-vrea-sa-dea-afara-500-de-angajati

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/oprisan-pus-vicesef-peste-nimic-sa-vedem-daca-e-in-stare-de-ceva-si-dupa-aceea-mai-discutam-1393681

Știre 3 – https://www.g4media.ro/sondaj-imas-crestere-semnificativa-pentru-usr-plus-scadere-pentru-pnl-social-democratii-urca-si-ei-in-preferintele-electorale.html

USR-PLUS nu mai are răbdare și vrea la guvernare. 40 de angajamente și măsuri concrete prin care partidele lui Barna și Cioloș promit „o revoluție”. – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24383531-usr-plus-nu-mai-are-rabdare-vrea-guvernare-40-angajamente-masuri-concrete-prin-care-partildele-lui-barna-ciolos-promit-revolutie-document.htm

Știre 4 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24383463-citu-nu-cred-ore-scoala-antreprenoritat-state-16-ani-copii-trezesc-vand-ziar-asta-cred-mai-mult-permite-tinerilor-sau-copiilor-avea-astfel-job-uri.htm

Știre 5 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24386124-citu-spune-politica-fiscala-facut-treaba-arata-degetul-spre-bnr-politica-fiscala-facut-majoritatea-muncii-banca-centrala-nu-atins-tinta-pentru-cumpararea-titluri-stat-iar-dobanda-politica-monetara-est.htm

Cîțu: Obiectivul nostru este de a nu închide economia pentru că ar fi reţeta clară spre faliment – https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-24385516-citu-obiectivul-nostru-este-nu-inchide-economia-pentru-reteta-clara-spre-faliment.htm

Iohannis în 2010 despre salariile bugetarilor – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7271988-klaus-johannis-reducerea-salariilor-bugetarilor-duce-diminuare-substantiala-veniturilor-buget-din-cauza-scaderii-impozitelor.htm

Știre 6 – https://www.biziday.ro/deficitul-bugetar-aproape-ca-s-a-triplat-151-in-primele-noua-luni-ale-anului-pe-fondul-scaderii-consumului-14-tva-si-a-profiturilor-firmelor-14-imp-pe-profit-sumele-incasate-de-la-ue-au/

Știre 7 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24383743-patriarhia-reactie-virulenta-deversarea-unor-atacuri-suburbane-adresa-bisericii-zvarcolirea-unor-insi-desfigurati-grimase-ura-incontrolabile.htm

Patriarhul Daniel: În toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, de Sfântul Dimitrie cel nou. Peste câteva luni regimul comunist a căzut – https://www.g4media.ro/patriarhul-daniel-in-toamna-anului-1989-autoritatile-comuniste-au-interzis-inchinarea-la-sfintele-moaste-de-sfantul-dimitrie-cel-nou-peste-cateva-luni-regimul-comunist-a-cazut.html

Disprețul presei inculte și agresive pentru România profundă care urcă dealul Patriarhiei spre racla Sfîntului Dimitrie Basarabov. ”O condiție intelectuală precară și o incultură aproape de deșert!” – https://www.podul.ro/articol/12253/dispreul-presei-inculte-i-agresive-pentru-romania-profund-care-urc-dealul-patriarhiei-spre-racla-sfantului-dimitrie-basarabov-o-condiie-intelectual-precar-i-o-incultur-aproape-de-deert

Știre 8 – https://www.profit.ro/stiri/politic/grafice-cifrele-primelor-6-luni-de-pandemie-masurile-anti-covid-au-facut-mai-multe-victime-decat-virusul-19565546

Știre 9 – https://www.pandurul.ro/articol/centre-de-sanatate-inchise-in-pandemie-primar-m-am_128880.html

Știre 10 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/federatia-solidaritatea-sanitara-cere-suspendarea-malpraxisului-si-imunitate-pentru-personalul-medical-pe-perioada-pandemiei-1393077

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24384638-asociatia-scolilor-particulare-ataca-instanta-deciziile-inchidere-scolilor-zonele-unde-rata-infectare-depasit-3-mie.htm

Știre 12 – https://www.edupedu.ro/breaking-ministerul-educatiei-introduce-doua-declaratii-pe-propria-raspundere-pentru-scoala-online-una-pentru-profesori-si-alta-pentru-parinti-si-elevi-in-care-toti-se-obliga-sa-nu/

Formația Crimena – https://crimena.bandcamp.com/

Știre 13 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/val-de-atacuri-impotriva-frantei-inca-un-terorist-a-fost-impuscat-in-avignon-consulatul-din-arabia-saudita-lovit-si-el-1392796

Franța: Musulmanii se tem de „stigmatizare” după atacul de la Nisa: teroriștii nu sunt musulmani, sunt nebuni – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24387303-musulmani-tristi-care-tem-stigmatizare-dupa-atacul-nisa-teroristii-nu-sunt-musulmani-sunt-nebuni.htm

VIDEO. Sute de turci au ieșit în stradă lângă Lyon strigând „Allah Akbar”, în căutarea armenilor, după o zi plină de violențe – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/video-sute-de-turci-au-iesit-in-strada-langa-lyon-strigand-allah-akbar-in-cautarea-armenilor-dupa-o-zi-plina-de-violente-1393168

Știre 14 – https://www.defenseromania.ro/franta-este-pentru-instituirea-de-sanctiuni-europene-impotriva-turciei_606058.html

L’Union Européenne condamne les provocations “inacceptables” d’Ankara, mais diffère toute sanction à décembre – https://www.francetvinfo.fr/monde/europe/allemagne/l-union-europeenne-condamne-les-provocations-inacceptables-d-ankara-mais-differe-toute-sanction-a-decembre_4161687.html

Cutremur Turcia – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24386647-cutremur-grecia-6-6-grade-largul-insulei-samos-din-marea-egee.htm

Premierul Italiei şi cancelarul Germaniei îi iau apărare lui Macron în „războiul“ cu sultanul Erdogan. Lira turcească, depreciere record, din cauza tensiunilor geopolitice – https://adevarul.ro/international/europa/premierul-italiei-cancelarul-germaniei-iau-aparare-macron-razboiul-sultanul-erdogan-lira-turceasca-depreciere-record-cauza-tensinilor-geopolitice-1_5f96ea885163ec42713d63eb/index.html

Știre 15 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24386984-ultimatum-brutal-lukasenko-nu-vom-lua-prizonieri.htm

Știre 16 – https://kurier.at/chronik/wien/polizei-fordert-die-untersagung-von-corona-demos/401080902

Știre 17 – https://www.smartradio.ro/italia-revoltele-se-extind-in-toata-tara-recordul-de-cazuri-noi-nu-i-opreste-pe-manifestanti/

Șpăgarii eroi la datorie la panicardism – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24385555-coronavirus-medic-din-milano-aici-nu-mai-este-loc-spitale-suntem-colaps-daca-purtati-masca-avea-mii-decese-minus.htm

Pentru că refuza să poarte masca, senatorul Vittorio Sgarbi a fost dat afară din aula Camerei – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24385626-coronavirs-italia-pentru-refuza-poarte-masca-senatorul-vittorio-sgarbi-fost-dat-afara-din-aula-camerei.htm

Știre 18 – https://stirileprotv.ro/stiri/international/pe-cere-evaluarea-impactului-masurilor-anti-covid-asupra-drepturilor-si-libertatilor-cetatenilor-ue.html

Știre 19 – http://contramundum.ro/2020/10/27/studiului-danez-asupra-eficientei-mastilor-i-se-refuza-publicarea/

Știrea originală – https://www.bt.dk/videnskab/resultaterne-af-dansk-mundbinds-studie-kommer-frem-saa-snart-et-tidsskrift-er

Știre 20 – https://www.g4media.ro/celebrul-ziarist-american-glenn-greenwald-a-demisionat-de-la-publicatia-pe-care-o-fondase-pe-motiv-ca-i-a-fost-cenzurat-un-articol-anti-biden-greenwald-a-castigat-premiul-pulitzer-pentru-articole-baz.html

Articolul exploziv, critic la adresa lui Biden și a presei din SUA, care a provocat demisia autorului și acuzații dure de cenzură – https://www.libertatea.ro/stiri/articol-biden-presa-sua-cenzura-3209957

Redacția
Redacția Freedom Alternative