Ocupat fiind cu cei peste 1TB de date pe care le-am adus din Almanya, să zicem că nu prea e timp până duminică să zic(em) prea multe lucruri serioase despre scrutinul din 26 mai.
În plus, următorul podcast cel mai probabil se va filma luni. Așa că între timp o să zic(em) ceva numai parțial serios.
Partea serioasă
Nu există nicio opțiune rezonabilă pentru cei care votează din România și se întâmplă să fie măcar cât de cât conservatori.
Partidul Niciodată Liberal e o glumă, alianța PLUSSR e o glumă periculoasă (dar tot o glumă), PSD-ALDE e din grupul ăla cu progresisme pe pâine iar PMP este cucked eurofederalist – sau not woke on the German question. Cum vreți.
Cu astea spuse, măcar vârful de la PMP este ceva mai treaz pe problema unei anumite religii a păcii, ceea ce, oricum e un pas în față prin comparație cu celelalte partide ce ne vor sta în față pe buletinul de vot duminică.
Așa cum de altfel am anticipat, mai nimeni nu ia în serios oricum scrutinul ăsta. Și pe bună dreptate de multe ori. M-aș fi așteptat la nemți să fie luat marginal mai în serios având în vedere că m.U.E. (marea Uniune Europeană, firește) este o continuare a Germaniei prin alte mijloace. Dar nu fu cu noroc. Nici la ei nu e luat foarte în serios scrutinul de duminică. Și nici nemții n-au ce alege. Am văzut AfD-ul din interior. Și am râs bine.
Partea mai puțin serioasă
Între noi fie vorba, cine câștigă alegerile astea contează foarte puțin spre deloc pentru plebul obișnuit căruia i se cere votul dar nu i se dă nici măcar muie în schimb.
Pentru partide (și candidați independenți) ar trebui însă să conteze un pic întrucât coaliția care va da următorul președinte al Sovietului Suprem Comisiei Europene va avea de decontat următoarea recesiune. Și de data asta recesiunea începe cu Alemania – nu va mai merge figura să dai vina pe puturoșenia grecilor, spaniolilor sau italienilor (puturoșenie care este, să ne înțelegem, cât se poate de reală).
Dacă în România partidele promit rețele pedo-velo la sate (în campania pentru europarlamentare, să ne înțelegem), nici pe alte meleaguri nu-s mai breji promițându-se tot felul de matrapazlâcuri – de la locuri de joacă pentru copii până la revoluții marxist-leniniste – adică orice numai lucruri care chiar țin de competența m.U.E. nu.
Partidele nu-s interesate nici de viitoarea recesiune, nici de serioasa problemă civilizațională (parțial datorată întocmai Uniunii Europene) și nici de faptul că țări odinioară din sectorul ”pielea pulii în parohie” precum Georgia, Columbia sau chiar Etiopia au ajuns în mod obiectiv mai atractive decât majoritatea țărilor europene inclusiv pentru oamenii obișnuiți, nu doar pentru investitori și poligloți.
De-aia nu merită luat foarte în serios scrutinul ăsta. Cât am fost în Almanya am avut oportunitatea să evit în totalitate campania din România și tare bine mi-a prins. Așa am putut compara și ajunge la concluzia că mai nimeni nu ia în serios nimic. De-aia și merg lucrurile așa cum merg. Vă sperie Trump? Staț să vedeț când vă vinde clasa politică nemțească la ruși – exact cum au mai făcut de câteva ori de-a lungul istoriei.
Una peste alta, rata șomajului va rămâne în continuare uriașă în majoritatea Europei, structura civilizațională va continua să se clatine și să se macine încet iar o anumită religie a păcii va continua să avanseze.
Bine, bine – și totuși cu cine votăm?
Nu știu. Eu cred că o să votez cu Băzeus din simplul motiv că e Dracul pe care-l cunosc. Nu l-am susținut nici în 2004 și nici în 2009 – dar am votat totuși împotriva demiterii lui în 2012.
Noh… așé de rău am ajuns. Să iau în serios varianta să-l votez pe Băzeus că măcar știu sigur ce primesc la schimb. Dar na, poate până duminică mă mai răzgândesc și-mi anulez votul.
Cam atât. Am lucruri mai importante de făcut – precum editarea conținutului din Almanya și pregătirea pentru summit-ul Intermarium. Ăla chiar contează, spre deosebire de alegerile europarlamentare.
Tschüss!
