Podcast de week-end – ep. 74 – Analizăm cinic propagandă

Versiunea audio: http://s.go.ro/lf2ck99p

De aproape 2 ani tot pomenim despre bazele propagandei (instrument amoral folosit de orice operator politic) dar tot nu s-a nimerit până acum un calup de știri care să permită analizarea în mod cinic a mai multor arome de propagandă în același timp, pentru a arăta eficient cum se construiesc narativele într-un ciclu electoral. De data asta, chiar s-au aliniat știrile foarte bine pentru acest deziderat.

Între timp, peste graniță, un mic accident cu scurgeri radioactive aduce din nou aminte multora că în jurul României există totuși și zone de război și state separatiste totalitare, punând un pic în perspectivă îngrijorările mărunte ale comentariatului românesc.

Există însă și vești bune (mă rog, vorba vine) – Parlamentul European adoptând un raport în care recomandă oprirea proiectului Nord Stream 2, principala miză geopolitcă a Rusiei, raportul stârnind smiorc atât la Moscova cât și în Al-Manya care, mai nou, cu toată nesimțirea, vrea și loc în Consiliul de Securitate al ONU.

În fine, în raiul socialist – Venezuela – ne apropiem cu pași repezi de momentul T0 privind canibalismul, zilele fără curent electric grăbind și mai mult catastrofa totală și rezultatul iminent al socialismului.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pnl-a-decis-lista-candidatilor-pentru-alegerile-europarlamentare-2019-1097875

Știre 2 – https://www.g4media.ro/raluca-pruna-ma-despart-categoric-de-plus-nu-il-inteleg-de-ce-intra-captiv-intr-un-subiect-ales-de-oana-si-care-nu-e-ceea-ce-trebuie-rezolvat-in-romania.html

Știre 3 – https://stiri.plus/plus-proprietate-privata/

Related – https://www.profit.ro/opinii/ingenuitatea-urbanistului-demiurg-18931335

Știre 4 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23030846-dragnea-discurs-puternic-accent-nationalist-spune-despre-insusi-lider-politic-nebun-iresponsabil-care-isi-risca-libertatea-spune-nu-nu-suntem-acord-dam-resursele-noastre-degeaba.htm

Știre 5 – https://www.g4media.ro/seful-cncd-reactie-dura-dupa-ce-senatorii-juristi-au-respins-initiativa-privind-parteneriatul-civil-intre-persoanele-de-acelasi-sex-o-incalcare-a-deciziei-ccr-o-sa-votati-dupa-ce-romania-v.html

Știre 6 – https://www.agerpres.ro/viata-parlamentara/2019/03/11/ecaterina-andronescu-nu-am-desfiintat-niciodata-scoala-profesionala–272449

Știre 7 – https://www.cars.ro/inedit/omul-de-afaceri-din-suceava-care-a-construit-primul-metru-de-autostrada-in-moldova-va-fi-amendat-de-autoritati-18528.html

Related – https://stirileprotv.ro/divers/psd-a-anuntat-ca-incepe-construirea-autostrazii-moldovei-folosind-o-imagine-din-rusia-foto.html

Știre 8 – https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23031179-carmen-uscatu-intrebat-eugen-teodorovici-aduce-bun-registrul-care-trebuie-inscrie-ong-urile-care-inca-nu-exista-teodorovici-fost-recomandare-curtii-conturi.htm

Știre 9 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante-23031674-eurostat-romania-avut-cea-mai-ridicata-inflatie-din-februarie.htm

Știre 10 – adev.ro/po7n7q

Știre 11 – www.romania-actualitati.ro/accident_in_transnistria_soldat_cu_posibile_scurgeri_radioactive-124880

Știre 12 – https://www.g4media.ro/parlamentul-european-s-a-pronuntat-intr-un-raport-pentru-oprirea-proiectului-nord-stream-2-reactia-rusiei-apelul-face-jocul-lobby-stilor-intereselor-sua.html

Știre 13 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2019/03/11/cancelarul-german-angela-merkel-favorabil-unui-loc-european-unic-in-consiliul-de-securitate-al-onu–272561

Știre 14 – inliniedreapta.net/stire/rusia-va-deveni-o-treime-musulmana-in-urmatoarele-doua-decenii/

Știre 15 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/venezuela-in-bezna-de-mai-bine-de-90-de-ore-oamenii-se-calca-in-picioare-pentru-apa-de-canal-1096715

Știre 16 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/cum-a-ajuns-o-tanara-suedeza-de-15-ani-sa-fie-nominalizata-la-premiul-nobel-1098298

Podcast de week-end – ep. 73 – Mesianismul se intensifică

Audio: http://s.go.ro/doqqheh5

Mesianismul în politică este standardul la români. Chiar dacă nu-i credem în mod neapărat, ca popor ne plac tătucii salvatori – așa l-am votat și pe Iliescu, și pe Constantinescu și pe Băzeus și, într-o oarecare măsură, și pe Plantă. Odată înțeles lucrul ăsta, e ceva mai ușor de înțeles de ce atât PSD cât și PLUSR marșează pe un mesaj mesianic concentrat în jurul unui lider salvator.

În alte știri, Mesia Cioloș amenință că dă în judecată Internetul, Sputnik e supărat rău pe parlamentarii români care vor blocarea Huawei, iar risipa de bani publici în primării își vede de treabă.

Între timp, și mediul privat își vede de treabă construind spitale mai bune și mai ieftine decât ar putea visa vreodată Statul.

În știri externe, Somalia și Kenya au ajuns mai sigure decât Londra iar Uniunea Europeană își manifestă reflexul antiamerican prin introducerea unor pseudo-vize pentru cetățenii americani.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.g4media.ro/ciolos-ameninta-o-sa-ii-chem-la-tribunal-pe-oamenii-care-fac-afirmatii-nefondate-la-adresa-partidului.html

Related 1: https://freedomalternative.com/romana/ciolos-si-poporul-plus-comunism-ne-o-adus/

Related 2: https://freedomalternative.com/romana/lo-fasz-csalos/

Related 3: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23011069-andrei-caramitru-apararea-colegei-plus-care-vrea-desfiintarea-proprietatii-oana-maria-bogdan-este-martirizata-echipe-intregi-primit-ordin-faca-dosare-distrugere.htm

Știre 2 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dacian-ciolos-vreau-sa-vad-de-la-dragnea-declaratii-pe-propria-raspundere-ale-conducerii-ca-nu-au-colaborat-cu-securitatea-1095670

Știre 3 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23007222-video-dragnea-obisnuit-decontez-tot-nu-usor-copiii-haituiti-fata-care-traiesc-care-iubesc.htm

Știre 4 – adev.ro/pnzlem

Știre 5 – https://www.ziuadevest.ro/uniforme-armani-de-2400-de-euro-pentru-politistii-locali/

Știre 6 – inliniedreapta.net/stire/sputnik-cere-arestarea-parlamentarilor-romani-care-vor-blocarea-huawei-din-dezvoltarea-retelei-g5-in-romania/

Știre 7 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23020669-darius-valcov-acuza-santaj-indirect-sau-direct-dupa-publicarea-oug-114-daca-exista-piedere-foarte-mare-cand-agentie-coboara-ratingul-bine-renunti-unele-mici-chestiuni.htm

Știre 8 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/suparat-ca-autoritatile-nu-dezvolta-infrastructura-un-afacerist-din-suceava-a-construit-primul-metru-de-autostrada-din-moldova-1092148

Related – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/stefan-mandachi-am-fost-socat-de-cat-de-multi-antreprenori-au-rezonat-cu-mine-am-cel-putin-4-000-de-mesaje-necitite-1095474

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23012600-mastercard-doneaza-milion-euro-pentru-constructia-primului-spital-oncologie-pediatrica-din-romania.htm

Știre 10 – https://observator.tv/eveniment/gigi-becali-15-milioane-euro-clinica-in-care-tratamentele-sunt-gratuite-286681.html

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-23018887-cetatenii-statelor-unite-vor-avea-nevoie-vize-pentru-spatiul-schengen-din-2021.htm

Știre 12 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-23020280-foto-video-rusia-mii-persoane-protesteaza-moscova-alte-doua-orase-fata-restrictiile-internet.htm

Știre 13 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/guvernul-italian-vrea-sa-foloseasca-rezervele-de-aur-pentru-a-tine-sub-control-deficitul-bugetar-1081075

Știre 14 – https://www.theguardian.com/uk-news/2019/mar/09/british-somalis-send-sons-abroad-to-protect-against-knife-crime

Ló fasz, Csalós!

Chiar aveam de gând să las subiectul ăsta în pace și azi m-am ocupat de clipurile despre Zimbabwe și filmări în avans pentru altele ce vor urma.

Însă, între timp, Dacian Csalós a ieșit la rampă cu amenințări zicând nici mai mult nici mai puțin decât că dacă mai facem mișto de el și mai zicem de Partidul Securității că e comunist și anti-familie, o să ne dea în judecată că-l defăimăm. Eh… așa ceva nu iert. Cum nu i-am iertat nici lui Dragnea în 2015.

Chiar dacă în biserica lui Cioloș este poruncă pentru toți Martorii lui Cioloș să facă PSD-ist pe oricine îl ia la perpulis pe Mesia sau pe a sa forță motrice, libertatea de exprimare e pretty fucking important, mkay?

Și nu poți să vii să te caci pe tine cu stropi că ești luat la 11 metri când un membru fondator al partidului tău vrea să ne ”elibereze” de sub povara proprietății. La fel cum nu poți să te smiorcăi nici că unii interpretează leftismul social al (prea) multor membri și simpatizanți ai PLUSR drept inerent anti-familie.

Sigur, poți să nu fii de acord cu asemenea interpretări, dar să le etichetezi drept calomnii,… trebuie să fii căcăcioloș.

Membrii și simpatizanții PLUSR – în frunte cu anarho-primitivista care în interviuri străine zice că nu prea face sex – trebuie să priceapă două lucruri:

  1. Asta e țara lui MUIE PSD. Drept urmare, nu poți să o arzi curvă virgină când ești tratat cu exact aceeași monedă atunci când suni și te comporți ca PSD. Iliescu a luat torente de muie acum 18 ani când a dat-o p-aia cu ”proprietatea e un moft”. Iar Gabriela Firea a luat și ea torente de muie când a amenințat că-i dă în judecată pe ăia de continuă să pună întrebări despre companiile municipale constituite totuși ilegal (chiar colegii de alianță, USR, au demonstrat asta inclusiv în instanță – pentru ca mai apoi să voteze pentru ele,.. mă rog.)
  2. ”Noi vrem pământ” e laitmotivul formării poporului român așa cum îl știm noi astăzi.

Oricât de tare i-ar strica fengshui-ul Forței Motrice și oricât de tare i-ar deranja mindfulness-ul doamnei Cioloș – românii au simțul proprietății adânc înrădăcinat. E parte din standardul societal al poporului ăsta.

Inclusiv diasporenii complet dezrădăcinați, ai căror copii poate nici măcar nu (mai) vorbesc românește, tot rămân cu impulsul intern de-a face pe Dracu’ în patru să-și ia o casă sau un loc care să fie exclusiv al lor și în care să nu-i dicteze nimeni – cu-atât mai puțin Statul ăla pe care fostul premier îl iubește atât de mult.

Dacă PLUSR s-ar ocupa mai mult cu gânditul și mai puțin cu smiorcăitul, ar înțelege repede și de ce. Atâtea milioane de români au murit în ultmul secol pentru dreptul de proprietate încât peste 90% dintre oamenii în viață astăzi au avut suficient timp să li se imprime la nivel epigenetic faptul că proprietatea e o chestie foarte importantă.

Și niciun smiorc, niciun block pe Faceberg și nicio cantitate de înjurături, sictir și tupeu nesimțit din partea Martorilor lui Cioloș nu vor schimba asta prea curând. A veni în fața românilor să le spui să se „vindece” de „obsesia cu proprietatea privată” e cel puțin la fel de nașpa cu a te duce în fața americanilor să le ceri să se vindece de obsesia cu libera exprimare. Sigur, au și americanii PLUS-ul lor, mai puternic decât PLUS-ul de-aici, dar chiar și-așa tot nu aduni voturi legându-te de aspecte fundamentale ale civilizației lor. Proprietatea este pentru români ceea ce Primul Amendament este pentru americani. E chiar atât de simplu.

Apărarea Martorilor lui Cioloș, atunci când nu promovează veganismul obligatoriu prin lege (vezi pozele mai jos), e că Mesia de fapt nu s-a referit la critici ci la calomnie și că de fapt nici nu s-a referit oricum la jurnaliști și păreriști (cum îs eu) ci, vezi doamne, la lideri politici.

În primul rând, să nu ne amăgim. Toată lumea știe, inclusiv Cioloș, că diferența dintre „jurnaliști” și „lideri politici” e una foarte subțire. E absurd să insiști că nu-i așa în condițiile în care directorul de la Newsweek spune clar că „ne-am pus speranța cu toții [în PLUSR]”, Rareș Bogdan se cocoață în vârful listei PNL (sau mă rog, e invitat – chipurile încă se gândește) iar PP-DD, deși nu mai există, a demonstrat deja că din televiziune în politică distanța e chiar mică.

În al doilea rând, scuza că „nu-s rasist pentru că am prieteni negri” nu merge. La fel cum nu merge nici să te ascunzi în spatele noțiunii vagi de „antreprenoriat” ca să zici că nu ești comunist, tu lucrând la Stat toată viața ta. Apărarea lui Mesia sună așa:

După ce am consfinţit alianţa cu USR, au început tot felul de zvonuri şi interpretări cum sunt acestea că vrem o revenire a comunismului sau că vrem abolirea familiei. Cum să vrea lucrul acesta un partid care este un partid al antreprenorilor?

Păi și? Și Engels a fost un bun antreprenor. În DEMOS e plin de oameni care lucrează la corporații în timp ce le înjură pe Internet.

În plus, ar ajuta foarte mult la scăderea numărului de oameni care te fac comunist și antifamilie dacă… nu știu… mai puțini membri (mai ales de la vârf) n-ar mai suna precum Ana Pauker și cu Dej. Asta ar fi opțiunea rațională. Opțiunea PLUS e să ieși cu amenințări și să-i faci pe toți PSD-iști, „cumpărați” sau, cum am văzut acu’ vreo oră, ”invidioși” căci, se știe, e înghesuială mare la invidie pe un partid care, singur, n-ar scoate nici cât DEMOS.

Problema e mai adâncă – anywheres vs. somewheres

Din păcate pentru PLUS (dar și pentru o parte din USR), problema e un pic mai adâncă decât pare. Aici e doar vârful puroiului.

Dacă ar fi fost doar anarho-primitivismul Oanei-Maria Bogdan poate că ar mai fi mers vrăjeala că e lumea rea cu ea și că de fapt nu e o imensă problemă… dar nu e doar Oana-Maria Bogdan.

La nivelul simpatizanților PLUS e doldora de extremism de genul ăsta. Și atâta vreme cât e perfect în regulă să judecăm PSD-ul după nivelul unora dintre simpatizanții săi, atunci e perfect în regulă să începem să judecăm și PLUS după nivelul unora dintre simpatizanții săi.

Când ai 1-2 care spun prostioare, aia e. Se mai întâmplă. La urma urmei nu poți tria fiecare membru, chiar și într-un partid mic. Și cu atât mai puțin nu-ți poți alege simpatizanții. Absolut fiecare organizație de pe planetă are și indivizi siniștri printre susținători. E legea numerelor mari.

Însă când anarho-primitivismul primește susținere largă atât la vârful cât și la baza organizației tale,… atunci poate, dar doar poate, s-ar putea să fii de extremă-Stânga. Iar dacă nu ești, atunci poate nu semnalizezi suficient de bine.

Nu-ți invadează leftiștii thread-urile cu laude de tâmpiți. Au văzut ei ceva.

Anarho-primitivismul este mai la Stânga – și deci mai regresist – chiar și decât DEMOS care, de bine de rău, încă nu-și dorește abolirea agriculturii, ci ”doar” niște colhozuri. Sau nu neapărat colhozuri dar ceva care să placă la toată lumea.

Așa că se cade să ne uităm pentru 5 secunde la ce au în comun anarho-primitiviștii din PLUS:

  • sunt toți urbani sau urbanizați
  • au venituri mari
  • nu sunt educați în sensul scolastic dar au credentials strălucitoare
  • au profesii liberale (activiști, arhitecți, avocați, etc.)

Ăsta nu e un accident. E firesc, atunci când ai o profesie liberală și credentials decente, să-ți fie aproape la fel de ușor să lucrezi la Bruxelles, New York, Singapore, București sau Cairo. Ești în esență un anywhere – adică un om care poate munci oriunde câtă vreme e urban și cât de cât civilizat și conectat la internet.

Anywheres tind să susțină politici deseori extremiste precum granițe complet deschise, libertinism, veganism, ș.a.m.d. Nu toți anywheres sunt așa, evident. Și eu sunt un anywhere. Dar e ușor să fii vegan(ă) libertin(ă) când vorbești 3 sau mai multe limbi de circulație internațională, ai o profesie liberală slab spre deloc dependentă geografic și ai un venit cu mult peste media globală. Pentru tine, a te muta 2000km pentru un job mai bun e o chestie „de bun simț”.

Problema e că majoritatea oamenilor nu sunt și nici nu vor fi vreodată anywheres. Majoritatea oamenilor nu se pot muta 2000km pentru un job mai bun. Și nu, nu e din cauza proprietății – că dacă era așa, n-ar fi plin Clujul de oameni care aici plătesc chirie dar au o proprietate în altă parte în România. Majoritatea oamenilor nu se pot muta 2000km mai la drâmba pentru un job mai bun dintr-o serie întreagă de motive, plecând de la familie (care, spre disperarea leftiștilor, continuă să fie mai importantă pentru majoritatea oamenilor din orice țară) și continuând cu însăși caracterul oamenilor. Aceștia se numesc somewheres. Adică oameni care sunt de undeva și locuiesc undeva iar acel ”undeva” e cât se poate de specific fie că se numește Bournemouth, Székesfehérvár, Annency, Salzburg, Meissen, Gori, Uzhgorod sau Sighetu Marmației.

Aceștia din urmă, somewheres, reprezintă majoritatea electoratului. Ideal, un partid politic trebuie să includă o doză sănătoasă de din ăștia. Nu zic, o fi având și PLUS câțiva. Bine-ar fi pentru ei să aibă. Dar nu e suficient să-i aibă. Dacă vrei să ai succes politic, niște input de la somewheres e mandatoriu.

Niciun partid politic nu a avut succes în alegeri mizând exclusiv pe un mesaj elitist, plin de bășini și de figuri de doi bani bune doar pentru anywheres. Invers însă da! Un partid fără niciun mesaj sau chiar pe față ostil pentru anywheres are frecvent succes în alegeri.

PLUSR ar fi foarte câștigat dacă s-ar gândi măcar 10 secunde la subiectul ăsta. Și în genere dacă ar gândi mai mult, minimum 3 secunde, înainte de a deschide gura sau de a tasta.

Saaaau… ar putea să continue să ne facă pe toți PSD-iști. Iar când iau pauză de la a striga ”PSD-iști” în gura mare, să se avânture în teorii conspiraționiste à la Alex Jones sugerând că ar fi ceva suspect în faptul că 100% dintre românii cu vederi de dreapta cam crâcnesc la abolirea proprietății sau la anarho-orice. Ba mai mult, chiar și o porțiune dintre oamenii mai moderați de Stânga cam crâcnesc când aud de dat în judecată pentru păreri. Nu de alta dar aceștia din urmă se tot chinuie să convingă pe cât mai mulți că ei nu-s commies, ci doar leftiști. Or… PLUS le cam strică fengshui-ul.

În orice caz, în țara lui MUIE PSD să te plângi că ți-o iei peste ochi când spui prostii, inclusiv de la cei cărora le-ai vrea votul, e absurd.

Iliescu a fost târât prin câcat de nu s-a văzut. Băsescu ȘI MAI ȘI. Fiecare politician este atacat – uneori pe drept, uneori pe nedrept. Dar ăsta este jocul. Dacă PLUSR are pretenția să fie tratat altfel și, mai rău, e dispus să încerce limitarea libertăților cetățenești pentru a-și impune dorința… atunci poate că e mai sănătos ca PLUSR să înceteze să mai existe. Politica românească are deja destui căcăcioși, nu mai trebuie încă unul.

Oricum, un lucru e sigur: comunismele Oanei-Maria Bogdan nu sunt nici vreo scăpare, nici vreun accident și nici vreo chestie trecătoare. Nu, nici vorbă. Oana-Maria Bogdan ESTE o bună întruchipare a PLUS. Și în 2020 vor plânge cu lacrimi de minotaur dacă românii vor decide că această organizație este… cam în plus.

”Muie PSD” nu ține loc nici de ideologie și nici de program politic. Dușmanul dușmanului meu nu e obligatoriu prietenul meu. Poate să fie ăla de mă-njunghie pe la spate un pic mai târziu.

Post Scriptum: Când am auzit terminologia „forța motrice” sau „roata motrice” folosită în contextul controversei ăsteia, un de-clic s-a produs în creierul meu. Mai auzisem undeva exprimarea asta – tot așa folosită în discurs din ăsta mistic. Având în vedere că soția lui Julien este mare expert în mindfulness (cea mai recentă degenerare la modă printre corporatiști și hipstări), m-am gândit că de-acolo vine. Însă nu, că eu îl auzisem (termenul ăsta) în urmă cu multă vreme, acum vreo 20 de ani așa.

Și am tot stat și m-am gândit în ultimele 48 de ore – mă de unde am auzit eu termenul ăsta. Și mi-am adus aminte! L-am auzit de la Gregorian Bivolaru, fondatorul Mișcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Pentru cei mai tineri, MISA a fost un cult cu băut urină și sex cu minore.

Și ca să nu ziceți că glumesc, uite un articol de Bivolaru despre „energia iubirii” ca „forță motrice a macrocosmosului”(link arhivat în caz de dispare). Și uite și o carte de Bivolaru despre continența sexuală unde, tot așa, puteți citi despre „forța motrice” a iubirii sau a sculării… sau mă rog… ceva yoghinisme foarte la modă în anii ’90.

Cioloș și poporul PLUS, comunism ne-o adus

Nu trece săptămână fără să primim minimum un puseu extremist din zona PLUSR, ascuțind astfel competiția dintre DEMOS și PLUSR pentru titlul de ”partidul establishment-ului de la Stânga PSD-ului”.

Dacă mai țineți minte, acum nu multă vreme, însuși don’ Cioloș ne făcea pe toți securiști confundând probabil cercul său de prieteni cu poporul român.

Tipul ăsta de confuzie e foarte obișnuit la Stânga. Acum două zile și Dragnea a insistat că PSD e poporul român la scară mai mică.

Dar dacă de Dragnea toată lumea știe că e de porc, despre PLUSR încă ni se mai vând mitologii din astea simpatice cum că, vezi doamne, ei n-ar fi chiar așa. Ba chiar în unele cercuri încă se mai vinde de bună gogoașa că PLUSR ar fi de Dreapta 😂

În fine, dacă pe comuniști n-are rost să încerci să-i convingi – și la comuniști îi includ și pe ăia autodeclarați ”liberali” dar care insistă că Venezuela nu e socialism; dacă pe ăia n-are rost să încerci să-i convingi, e totuși important pentru oamenii normali să fie informați că la PLUSR mentalitatea marxistă clasică e cât se poate de vie.

Oana-Maria Bogdan, fostă secretar de stat în Ministerul Culturii pe vremea lui Dacian Cioloș, și al cărei CV include doar lucrat la Stat și o firmă proprie care totally n-are contracte pe bani publici… dânsa vrea acum să ne elibereze pe toți de proprietate. Să ne înțelegem, duduia e membră în conducerea centrală a PLUS, descrisă drept cofondatoare în cercurile lor – deci nu vreun agitator mărunt.

Hai să ne-nțelegem: nici măcar Ana Pauker nu vorbea chiar așa. Până și Anucika avea o oarecare reținere în a propune direct abolirea proprietății – dar Oana-Maria Bogdan n-are problema asta.

Desigur, dacă-i sugerăm Oanei o excursie la Sighetu Marmației – de preferință cu forța – suntem niște năuci răutăcioși. Iar dacă amintim că ideea asta – de a aboli proprietatea – are deja vreo 120-ish de milioane de victime și alte minimum 200 de milioane de suflete năruite dar care au avut norocul să nu moară pentru că sistemul s-a prăbușit între timp… dacă-i amintim asta Oanei, desigur, suntem niște talibani. Sau „diabolizăm pe cei din afara tribului” ca să cităm un socialist liberal în viață.

S-a speculat că print screen-ul ar putea fi fake news – așa că am făcut și eu unul – cu tot thread-ul, în context.

De altfel chiar și G4Media a raportat despre incident iar din articolul lor aflăm că doamna Bogdan (sper să nu se supere că-i prezum genul) nu doar că dorește să abolească proprietatea, dar dorește și abolirea agriculturii – arătându-ne că dânsa nu e doar comunistă, dar și anarho-primitivistă.

Mă rog, tot anarho-primitivismul e cu limită. Căci în CV-ul doamnei de pe site-ul Ministerului Culturii găsim doar job-uri la Stat și ONG-isme de 2 lei vechi. Anarchism for thee, cushy State jobs for me, cum ar veni.

Proletari din toate colțurile, uniți-vă! Sau ceva de genul ăsta. Fi-mi-ar silă!

Podcast de week-end – ep. 72 – Economicul mereu câștigă

Versiunea audio: http://s.go.ro/vrf8wtty

Poți amâna, poți ocoli temporar, dar nu poți evita regulile economiei la nesfârșit. Asta află și actuala guvernare care pe bună dreptate a ignorat irelevanta Comisie Europeană dar, tot pe bună dreptate, nu-și poate permite, oricât ar vrea, să ignroe S&P pe psubiectul OUG 114, întocmai pentru că nu te pui cu economia. Același lucru îl află și consumatorii începând de acum două zile întrucât aceștia vor fi cei care vor suporta noile contribuții introduse prin OUG 114.

În alte știri, CNCD și-a comandat ”studiu” ca să-și poată justifica existența în continuare, mai ales că cererea pentru ”bigotism” deja cam începe să depășească (cu mult) oferta, însă îi ajută guvernul PSD care vrea să impună cote obligatorii de refugiați pentru primării.

Între timp, tăierile de cheltuieli anunțate la Digi în urmă cu câteva luni încep să se întâmple dar asta nu împiedică pe nimeni din clasa clevetitoare din a interpreta asta în cea mai conspiraționistă și extremă cheie cu putință.

Pe continent, clasele politice își ascut cuțitele pregătindu-se de campania pentru europarlamentare, episodul ăsta discutăm Italia și Suedia, ideea fiind să discutăm cât mai multe scene până la alegerile europarlamentare pentru a avea o idee despre configurația viitorului legislativ european.

Cel mai mult timp îl petrecem episodul ăsta pe un caz absolut extrem din Canada unde statul social impune un nivel de demență inimaginabil acum 10 ani. Mai nou, în țara frunzei de arțar doctorii au „dreptul” de-a injecta copii de 14 ani cu hormoni cros-sex indiferent de opinia părinților la simpla cerere a minorului. Evident, nimeni nu pare îngrijorat de consecințele neintenționate ce pot rezulta dintr-o astfel de politică.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.profit.ro/stiri/politic/document-guvernul-vrea-sa-impuna-cote-obligatorii-de-refugiati-pentru-primarii-refugiatii-vor-primi-locuinte-sociale-sau-vor-primi-inapoi-pana-la-50-din-costul-chiriei-18906927

Știre 2 – https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/guvernul-ordonanta-interzice-ubersi-taxify-Soferii-vor-amendati-data-prinsi-1_5c79680b445219c57ec39ceb/index.html

Știre 3 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22997955-barometrul-discriminarii-7-din-10-romani-nu-incredere-homosexuali-romi-spun-despre-strainii-care-critica-tara-despre-soros.htm

Știre 4 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/ultima-ora-oficial-consumatorii-casnici-vor-suporta-integral-achitarea-contributiei-de-2-pe-cifra-de-afaceri-a-companiilor-distribuitoare-de-energie-18912462

Știre 5 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23005096-mentine-ratingul-bbb-dar-cererea-autoritatilor-reveni-perspectiva-peste-doua-saptamani.htm

Știre 6 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23001576-trei-motive-esentiale-pentru-care-proiectul-lui-dragnea-niculicea-privind-repatrierea-rezervei-aur-poate-costa-enorm.htm

Știre 7 – https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23004230-sefii-site-ului-digi-24-dan-turturica-laurentiu-mihu-dati-afara-astazi-sunt-preaviz.htm

Știre 8 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23003859-anaf-inceta-publicarea-restantelor-fiscale-ale-persoanelor-fizice.htm

Știre 9 – https://www.presasm.ro/foto-povestea-de-succes-a-unei-familii-din-satu-mare-cum-a-construit-un-brand-de-la-zero-prin-munca-si-inspiratie/

Știre 10 – https://www.mediafax.ro/social/carmen-dan-dupa-brexit-vom-da-permise-de-sedere-britanicilor-daca-si-marea-britanie-va-da-romanilor-17895011

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-23005013-canada-lansat-procedura-extradare-directoarei-financiare-huawei-catre-sua.htm

Știre 12 – https://www.mediafax.ro/externe/ofensiva-huawei-pentru-a-si-spala-imaginea-nu-credeti-in-tot-ceea-ce-auziti-mesajul-care-a-aparut-publicat-in-toata-presa-americana-17895516

Știre 13 – thefederalist.com/2019/02/26/doctors-insist-canadian-14-year-old-needs-no-parent-consent-trans-hormone-injections/

Știre 14 – https://www.birminghammail.co.uk/news/midlands-news/furious-muslim-parents-withdraw-600-15909858

Știre 15 – https://www.telegraph.co.uk/news/2019/02/25/italys-five-star-movement-bombs-sardinia-poll-result-could-presage/

Știre 16 – https://www.europaportalen.se/2019/02/sverigedemokraterna-okar-mest-infor-eu-valet

Thread de Twitter menționat – https://twitter.com/nya_moderaterna/status/1101509763295338497 (arhivă aici)

Podcast de week-end – ep. 71 – Noi am zâs, n-am dat cu bățu’

Versiunea audio: http://s.go.ro/vjjlwzcd

Am putea să ne asumăm titlul de „clarvăzători” având în vedere că mai tot ce-am prezis despre Venezuela s-a întâmplat deja. Ba, mai mult, ieri, la scurt timp după ce am terminat de filmat episodul ăsta, s-au întâmplat și o parte din lucrurile pe care le-am prezis în episodul ăsta. Acel moment când știrile se întâmplă atât de repede că nu mai ai timp nici să prezici…

În fine, între timp, aflăm de la onor-Stânga psihiatrică și tolerantă că Trump este iarăși „rasist” pentru că-și dorește abolirea criminalizării homosexualității iar cea mai bună jucătoare de tenis a tuturor timpurilor care se-ntâmplă să fie lesbiană aflăm că e bigoată extremistă pentru că nu e mare fană a narativei transgenderiste.

Astăzi, 24 februarie, este mare iarmaroc și în Moldova consumându-se primele alegeri legislative după sistemul electoral cel nou, dar și primele alegeri în care campania electorală în mod anonim este cenzurată în mod activ de către Faceberg.

În timp ce toate astea se întâmplă, Angela Merkel ne spune că Rusia trebuie să ne fie „partener” căci Problema Germană nu are cum să stea o săptămână fără să se manifeste.

În România, ai noștri guvernanți tânjesc după mercuriale așa că au fondat Casa de Comerț și vor să readucă și magazinele de Stat. Între timp, voci puternice din industria Telekom încep să mârâie din cauza OUG 114 care afectează negativ cel mai performant domeniu economic al țării.

Între timp, Soțietatea Țivilă e preocupată cu șicanele mărunte asupra Laurei Codruța Kövesi iar „specialiștii în IT” din Minsiterul Justiției zice-se că-s ocupați să taie accesul la Faceberg prin tribunale.

Am comentat și subiectul Laura Bretan pentru că, ne place sau nu, Cântarea Europei e totuși un eveniment organizat și susținut pe bani publici și, drept urmare, este un subiect legitim în spațiul public.

Avem și un concurs episodul ăsta, primii 5 donatori din România care ne scriu primesc o bancnotă de 2 Zimbabwean Bonds.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22973592-gabriela-firea-pierde-definitiv-instanta-batalia-pentru-companiile-municipale-usr-trebuie-desfiintate-cel-mai-scurt-timp.htm

Știre 2 – https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22991158-primarul-gabriela-firea-vrea-infiinteze-noua-companie-municipala-care-prelua-activitatea-radet-pnl-usr-anunta-vor-vota-proiectul.htm

Știre 3 – https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22991092-mesaj-dur-sefului-telekom-romania-despre-efectele-oug-114-suntem-fortati-stopam-orice-potentiale-achizitii-putea-nu-participam-licitatia-5g.htm

Știre 4 – https://www.startupcafe.ro/finantari/startup-nation-2018-2019-angajari-someri.htm

Știre 5 – adev.ro/pn7qhq

Știre 6 – https://www.profit.ro/stiri/social/multe-companii-mari-zonele-industriale-arad-curtici-ar-inchide-portile-muta-liniile-productie-ungaria-ori-macedonia-peste-5-000-angajati-concediati-proprietarul-rosko-textil-pleaca-18850458

React – adev.ro/pn0ql6

Știre 7 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22989319-viziunea-usr-fiscalitate-reducerea-taxelor-munca-scutiri-impozit-venit-pentru-salariul-minim-reforma-radicala-anaf-taierea-pensiilor-speciale.htm

Știre 8 – adev.ro/pn4fy4

React – https://www.b1.ro/stiri/politica/pmp-cere-retragerea-romaniei-de-la-eurovision-daca-se-dovedeste-discriminarea-pe-motive-religioase-si-de-orientare-sexuala-a-laurei-bretan-263286.html

Știre 9 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/proteste-magistrati-accesul-la-facebook-blocat-de-specialistii-it-din-ministerul-justitiei-1086928

Știre 10 – https://www.mediafax.ro/politic/ultima-ora-laura-codruta-kovesi-s-a-prezentat-la-sectia-pentru-anchetarea-magistratilor-pentru-a-fi-audiata-17876530

Știre 11 – adev.ro/pn9vf3

Știre 12 – https://www.bbc.com/news/world-europe-47237920

Știre 13 – https://www.npr.org/2019/02/20/696245435/covington-catholic-teen-nick-sandmann-sues-washington-post-for-250-million

Știre 14 – https://www.hotnews.ro/stiri-magazin-22989891-actorul-jussie-smollett-fost-arestat-dupa-inscenat-atac-strada-pentru-era-nemultumit-salariu.htm

Știre 15 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22990200-venezuela-maduro-anunta-inchiderea-punctelor-frontiera-brazilia-columbia.htm

Știre 16 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22991951-pesoana-murit-mai-multi-venezueleni-fost-raniti-soldatii-guvernului-lui-maduro-granita-brazilia.htm

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22979090-angela-merkel-face-apel-cooperare-globala-numeste-rusia-partener.htm

Schroeder – https://www.zf.ro/business-international/germania-sparge-frontul-daca-vrem-sa-supravietuim-intre-sua-si-china-trebuie-sa-fim-aliati-cu-rusia-avem-nevoie-de-piata-acestei-tari-si-mai-presus-de-toate-de-resursele-ei-17865001

Știre 18 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22991787-politia-din-germania-pierdut-toate-dovezile-impotriva-doi-pedofili-acuzati-violat-peste-30-copii.htm

Știre 19 – https://www.g4media.ro/mormantul-lui-karl-marx-vandalizat-cu-inscriptiile-doctrina-urii-si-arhitectul-genocidului.html

Știre 20 – https://www.businessinsider.com/trump-declares-national-emergency-build-border-wall-2019-2

Știre 21 – https://www.nbcnews.com/politics/national-security/trump-administration-launches-global-effort-end-criminalization-homosexuality-n973081

Out Magazine – https://www.out.com/news-opinion/2019/2/19/trumps-plan-decriminalize-homosexuality-old-racist-tactic

Știre 22 – https://www.theguardian.com/sport/2019/feb/20/lgbt-group-drops-martina-navratilova-over-transgender-comments

Creșterea productivității muncii – https://www.weforum.org/agenda/2019/02/oecd-most-productive-economies-2019

DEMOS, democrația, socialismul și diletantismul economic – https://freedomalternative.com/romana/demos-democratia-socialismul-si-diletantismul-economic/

See ya in Al-Manya

It’s been way too many years since I’ve been to Germany to the point that it is now quite literally another country than the Germany I last time visited.

So, in the interest of updating my own knowledge (which in turn will bring better analysis for y’all to consume), I’ll be spending about two weeks in Germany in May of the current year.

Since most of this trip will not be funded through donations, the details about the itinerary and the expenses will only be released on a need-to-know basis to selected persons.

If you’re in Germany and would like to meet, get on the Contact page and we’ll see what we can fix. As a geographical area – I will be in the North (and North-West and North-East, including the capital city Berlin). Make sure to include your location in the message so we can see if traveling is feasible.

In the “worst” case scenario, I get to meet a few of the Germany-based fans, get some (in)glorious footage from some of the neighborhoods we are told don’t actually exist and, very important, will get to see the Tax Museum (clarification about that in a video I’m still editing, patience please).

Anything above that will be a bonus. The “best” case scenario will be if I get to hold a seminar/lecture on practical politics and get to videotape it as well. I don’t know (for now) if that will be possible but I also don’t insist on it. Informal meetings are a lot more important as far as I am concerned.

As I said, I don’t expect to use the Network’s funds for pretty much nothing related to this trip – as it is primarily personal and for expanding my own knowledge first and foremost – but, as usual, I don’t mind some extra shekalim given that the audience will very likely benefit from this as well.

Alright, that’s it for now.

Demos, democrația, socialismul și diletantismul economic

Am primit acum câteva zile de la un fan de-al nostru un link care conținea un articol publicat pe platforma colectiviștilor de la Demos. Așa ca ne-am gândit sa va spunem cam ce e în neregula cu afirmațiile incompetenților din partidul care se vrea la guvernare cu sub 1% din intenția de vot…

Lucrezi 8-10 ore pe zi, iar la sfârșitul lunii salariul îți ajunge doar pentru plata chiriei sau a ratei la bancă? Teoretic, salariul minim ar trebui să fie suficient pentru a  asigura o viață decentă. Este inacceptabil ca un om care își petrece toată ziua la muncă să ajungă acasă neștiind dacă are ce să pună pe masă în zilele următoare. Într-o țară dezvoltată, grija zilei de mâine nu mai trebuie să fie o problemă pentru populație.

Teoretic…salariul minim e venitul minim de existenta. Asta nu înseamna ca iți va ajunge pentru ce vrei tu, mai ales dacă ai o problema cu stabilirea bugetului. Și nu, nu e un salariu care sa îți ajungă de chirie. NICĂIERI în lumea asta nu se întâmplă asa ceva. Vrei salariu minim și chirie? Ia vezi, ca poate o împarți cu altcineva! Nu, nici nu ar trebui sa îți ajungă salariul minim sa plătești rate la apartament, mai ales când ai în curs cacaturi gen Prima Muie Casa, care distorsionează preturile imobiliarelor in ultimul hal.

În anul 2018, în România, o persoană adultă are nevoie de 2.552 lei pe lună pentru un trai decent. Ce înseamnă atunci un salariu minim net de 1.162 lei? Mai puțin de jumătate din cât ar fi necesar.

Cine stabilește ca e 2552? Și de ce? De ce sa nu fie 2560. Sau 2558… ? Syndex? Aia care n-au fost în stare nici sa mențină un domeniu, ala către care dați voi linkuri, activ? Da, site-ul vostru sursa e inexistent. Ma îndoiesc ca aia știu ce e mai bine pentru angajații altor firme, din România, când nici de a lor nu știu avea grija.

Demos susține ridicarea nivelului salariului minim și corelarea acestuia cu coșul de consum pentru un trai decent. Creșterea salariului minim, cuplată cu trecerea la un sistem de impozitare progresivă și cu o rată mai mare de taxare a averilor și a capitalului, poate asigura transformarea pieței muncii din România într-una justă, cu adevărat europeană.

La fel cum a făcut socialismul și prin alte tari? Ca sa nu mai vorbim ca acel cos de consum, pe care îl tot agățați voi pe la toate ședințele inepte, nu are nici o legătură cu viata reala a salariatului de rand din România, fiind calculat, exact, de aceeași firma, Syndex.
Impozitarea progresiva a existat pana în 2004 în România. De ce nu a avut rezultate mai bune in colectare (hint: cota unica a mărit crunt rata de încasări) decât cota unica a lui
Razgandeanu Tăriceanu? Pentru ca economia nu funcționează asa cum visați voi acasă, în timpul ședinței de onanie în cerc, de-aia!

Ce rost mai are să vorbim despre “salariu minimdacă acesta nu asigură un minim de viață decentă? De fapt, un salariu minim care nu acoperă nevoile de trai este o încălcare a drepturilor omului. Consiliul Europei a acuzat încă de acum 3 ani România de încălcarea Cărții Europene a Drepturilor Sociale prin menținerea  salariului minim la un nivel scăzut, încălcând astfel dreptul la o remunerație echitabilă. Conform Art. 3 al C131/1970, adoptată de Organizația Internațională a Muncii şi ratificată de România, salariul minim trebuie stabilit luând în considerare atât condițiile economice ale statului în cauză, cât și nevoile salariaților și ale familiilor acestora, incluzând costul vieții și asigurările sociale.

1. Comisia Europeana să ne mai sugă! Ăștia sunt aia care au adus Europa în pragul dezastrului pentru ca madam Merkeloaia avea chef de stromeleac de arap. Tot ăștia fiind aia care zilele trecute ne explicau, prin vocea altei putori nemțești, ca tre sa fim cei mai buni pretenari ai Rusiei!

2. Fix asa se stabilește salariul minim de către patronate. Doar ca oamenii care plătesc nu țin cont de pretențiile voastre umede si calculează un necesar de 2 salarii minime pe familie. Pentru ca nu poți emite pretenții când productivitatea ta e la limita de jos. Vrei mai mult? Scoală? Recalificare? Va pute, nu?

MITUL NR. 1:

Salariul minim „crescut din pix” ignoră realitățile economice și nu reflectă creșterea productivității muncii.

Diverse voci repetă la nesfârșit povești despre lenea angajatului român și slaba lui productivitate. De asemenea, la fiecare creștere a salariului minim se arată cu degetul către productivitatea muncii din România, care este mai mică decât în  alte state ale UE.

Ce le scapă din vedere celor care acuză măririle salariale e faptul că  productivitatea nu ține doar de angajat. Oricât de intens ar lucra angajații, fără un management adecvat și fără  investiții în tehnologii avansate, productivitatea nu poate crește peste un anumit nivel. Productivitatea scăzută este, în egală măsură, responsabilitatea patronilor. Iar dacă angajații nu merită salarii mai bune, atunci de ce patronii ar trebui să se aștepte la profituri mari, în condițiile în care rulează afaceri neproductive?

Voi sunteți cretini? Cum e productivitatea vina patronului, mon cher? Pai ce, patronul coase? Patronul tencuiește? De ce acolo unde salariul e plătit în funcție de acordul individual (plata la manopera) acesta nu e mai mare (hint: e muuult mai mic) decât acolo unde a plătit la acord global (la ora)? Pentru ca salariatul fute menta, de cele mai multe ori, de aia!

Iar dacă angajații, inclusiv aia plătit la manopera, nu produc, sa aibă patronul profit, de ce se așteaptă la salarii mai mari? Pentru ca ei “are valoare”, nu? Ei bine viata reala nu tine cont de gargara ci de realitatea tangibila!

In realitate, toate datele ne arată că angajații români sunt ultra-productivi, chiar dacă acest lucru nu se reflectă în productivitatea totală a muncii – din cauza factorilor menționați mai sus, dar și din cauza modului în care se calculează productivitatea.

>În realitate, toate datele ne arată că angajații români sunt ultra-productivi

> chiar dacă acest lucru nu se reflectă în productivitatea totală a muncii

Does not compute… Nu, pe bune, mâncați cacat și va contraziceți în aceeași fraza! Dar vreți sa fiți luați în serios?

Pentru a ne da seama cât de mult și cât de bine lucrează angajatul român, trebuie să ne uităm la randamentul muncii, adică la raportul dintre productivitate și costuri. Raportată la costul forței de muncă, productivitatea muncii în România este a doua cea mai mare din Uniunea Europeană. Prin urmare, argumentul cu slaba productivitate a angajaților din România nu ține – randamentul angajaților români este foarte mare!

Adică produc cat un angajat mediocru din alta parte și au salarii mai mici? Pai, scumpilor, salariul mai e stabilit si de tara în care îl încasezi. Doar nu ai vrea ca un pulete călcător la confecții din România sa încaseze cat unul din Germania. Ca nu e același nivel de trai, același nivel de taxare, același… alegeți voi ce! Și iar statistici făcute de o firma care, cel puțin online, nu mai exista în România, Syndex,

În realitate, prin creșterea salariului minim la un nivel care să permită angajaților un trai decent, capitalul nu își va mai putea baza avantajul competitiv pe forța de muncă ieftină românească și va fi nevoit să investească în tehnologizare. Dacă vor fi scoase de pe piață anumite firme, va fi vorba exact de cele care vor continua să-și bazeze afacerea pe reprimarea angajaților printr-o salarizare derizorie față de munca pe care o depun.

De fapt, in economia reala, vor supraviețui doar cei care își permit sa acopere pierderile pe piața interna cu surse de venit externe. Firmele mici, autohtone, nu! Vor falimenta sau, dacă chiar faceți voi salariul minim cat are chef pizda voastră, vor concedia din angajați pana își vor permite sa rămână pe piață. Dacă își vor permite.
Cat despre capitalul care nu își va păstra avantaj bazat pe forța de munca … Moldova și Ucraina sunt aproape. Se va întâmpla ce s-a întâmplat cu atâtea și atâtea firme de confecții din nordul Moldovei, care s-au relocalizat când statul a început sa le bage salariul minim peste productivitatea angajaților pe gat! 2010 nu e chiar așa departe. Cautați statisticile.

Departe de a duce la o scădere, creșterea salariului minim va duce în termen mediu la o creștere a productivității economice.

Statistic, nu? Ca pe aia reala o simțim chiar azi, după ce draguțul de stat a crescut salariul minim din pix, fără legătură cu realitatea. Am ajuns sa plătim dublu, la propriu, fata de ce plăteam acu 2 ani.

MITUL NR. 2

Creșterea salariului minim va duce la creșterea prețurilor (crize inflaționiste).

Mărirea salariului minim duce la creșterea prețurilor mărfurilor de pe piață și, prin urmare, la inflație, ne mai spun criticii salariului minim.

Am spus mai sus. Acu nu fac decât sa adaug o lista cu comparații ale preturilor de acum 2 ani și cele de azi. Vorbește de la sine, nu tre sa mai explic….

În realitate, în timp ce în ultimii șapte ani salariul minim și-a dublat valoarea, fenomenul inflaționist nu a apărut. Anul curent este singura excepție, dar nu avem nicio dovadă că recenta creștere a inflației e rezultatul exclusiv al creșterilor salariale. Studiile ne arată că o creștere cu 10% a salariului net va avea în medie o influență de 0,5% asupra ratei inflației.

Tocmai, și-a dublat valoarea fără ca productivitatea sa se fi dublat. Nici măcar nu a crescut exagerat de mult, nu dublat. Dar angajatorul, mort-copt, tre sa scoată dublu din buzunar!

Anul curent e o excepție, într-adevăr. Faptul ca în 2018 au fost anunțate 2 măriri ale salariului minim, în special la bugetari (specia aia în care găsim productivitate la 20% din membrii ei) face din 2018 o excepție, sau ceva… Cat despre faptul ca “nu avem dovezi”… Nu aveți pentru ca realitatea se pare ca are un bias conservator economic și va da peste cap poveștile utopice, de aia nu aveți! Ca sunt, în realitate, cu nemiluita! Numai de cate ori a strigat Isărescu, de la BNR, ca o sa fie urat și or sa crească preturile!

Creșterea prețului carburanților, a energiei electrice și deprecierea leului au determinat într-o măsura mult mai mare fenomenul inflaționist decât majorările salariale.

Și alea nu au crescut pentru ca furnizorii au mii de angajați cărora trebuie, urmare a legilor cretine, sa le plătească taxe mai mari pentru aceeași munca, nu? Absolut nici o legătura una cu alta! Deprecierea leului nu s-a petrecut din cauza masurilor economice demente ale guvernării Dragnea, nu?
Practic voi ne spuneți ca putem arunca pe piață o masa valutara egala cu cea existenta la un moment dat în mana angajaților statului și… nimic rău nu se va întâmpla?! Sunteți cu toate acasă, mai copii?

Nivelul crescut al inflației din ultimul an se înscrie în tendința recentă din toată Europa; în plus, rata inflației din România se situează sub cea a Marii Britanii și la un nivel similar cu a Cehiei.

Mâncare de cacat gratuit? In ianuarie 2019 rata inflației în UK era de 0,1% iar în Republica Ceha de 0,4%, în condițiile în care în România era de … 3,5%. Noroc ca mâncatul de rahat e gratuit!

În concluzie, ideea că inflația ar fi rezultat în urma creșterii salariului minim este una ideologică, şi nu economică. Creșterea salariilor influențează mai ales dimensiunea profiturilor, şi nu a inflației. Atâta timp cât angajații români sunt cei mai rentabili din Uniunea Europeană, creșterile salariale nu  vor conduce la o inflație galopantă, ci pur și simplu la o viață mai bună, la o productivitate mai mare și la mai multă dreptate socială.

In concluzie tot căcatul de pana acum e doar mâncare gratuita de rahat ideologic, pentru ca realitatea va da peste nas pana va umple sângele. Noroc cu disonanta aia cognitiva, ca altfel crăpați din cauza confuziei!
Creșterile salariale gratuite, ca asa vrea guvernul sase dea mare, au dus deja la o inflație de ne sângerează buzunarele. Normal ca nu se vede la departamentele de sociologie din facultăți, ca doar statul compensează constant ce pierd niște “taie-frunza-la-caini” prin inflație,nu?

M ITUL NR. 3

Creșterea salariului minim duce la pierderi de locuri de muncă

La fiecare creștere a salariului minim apare și amenințarea cu creșterea șomajului și dispariția locurilor de muncă. Prin aceasta, anumite grupuri de interese politice și patronale își ascund de fapt propria lipsă de productivitate, apărând cu orice preț un model de creștere economică bazat exclusiv pe  forță de muncă ieftină.

Am explicat mai sus… Salariu minim mai mare => taxe mai mari pentru angajator => diminuarea/anularea profitului. Pentru ca astea sa fie cumva echilibrate oamenii ajung sa-și piardă locul de munca. Nu e ca și cum exista un Stat care deține economia și își permite plata angajaților fără ca aceștia sa ii aducă profit, nătărăilor. Înțelegem ca visați la colectivizare și naționalizare, dar alea au apus de mult în estul Europei.

Realitatea îi contrazice flagrant pe acești propovăduitori ai apocalipsei locurilor de muncă. Deși salariul minim s-a dublat în ultimii ani, nu s-a înregistrat o scădere a numărului angajaților; din contră, numărul total de angajați a crescut. Azi avem circa un milion de locuri de muncă în plus față de 2012, când a fost relansată creșterea salariului minim. Șomajul a scăzut – atât la nivelul populației totale, cât și în rândul tinerilor, despre care se spune că ar fi categoria cea mai afectată de creșterile salariului minim.

Dar sa nu ținem cont nici de mărirea aparatului de stat, nici de faptul ca șomajul oficial (adică oamenii care încasează ajutor de șomaj, nu aia care stau degeaba) se calculează după cum ii convine statului, nu după realitate, ca nu are nimeni cum face calcule despre aia care muncesc la negru sau stau acasă, ca sa arate cam cat e rata șomajului în realitate!

Și nici sa nu ținem cont de fenomenul migrationist, care a scos, treptat, o bucata buna din mana de lucru romanească, pentru un nivel de trai relativ mai decent. Relativ. 9 luni state prin Italia mi-au arătat o realitate la fel de gri ca cea de acasă.

Faptul ca exista excedent de locuri de munca in anumite locuri se întâmplă în pofida dementelor statului si pentru ca unii dintre angajații din zona privata au înțeles ca a lucra fără ca statul sa știe (hint: la negru) e mai bine pentru toată lumea, din punct de vedere financiar!

Cataclismul economic anunțat de patronate și de aliații lor politici nu s-a produs. Dimpotrivă: în ciuda creșterilor salariale, cifra de afaceri și profitabilitatea companiilor au crescut după 2012, chiar și în sectoarele în care predomină forța de muncă plătită cu salariu minim. Spre exemplu, doar în intervalul 2012-2014, în sectorul comerț profitabilitatea a crescut cu 80%, iar în industria prelucrătoare cu 300%!

Aha… și după aia? Așa, în ultimii 4 ani, cum sta treaba. Dar nu în ultimii 4, măcar în ultimii doi să ne povestiți. Pentru ca pana în 2014 salariul minim real depășea cu mult salariul minim stabilit de hotărârea de guvern. Majoritatea oamenilor, mai puțin aia din orașelor foarte sărace, nu lucrau pe salariu minimum, ci pe mai mult. Și erau fericiți. Pana a venit guvernul sa le facă bine cu japca, ca doar alta treaba nu avea.

Departe de a duce la faliment economic și la dispariția locurilor de muncă, creșterile salariale conduc, de fapt, la o eficiență crescută a muncii și, prin urmare, la afaceri mai profitabile. Doar viziunea îngustă, blocată în calcule strict contabile, și nu economice, îi determină pe unii patroni sau pe aliații lor politici să tot anunțe apocalipsa economică.

Hai sa vedem ce s-a întâmplat după facerea de bine a guvernului nostru drag: întregi orașe care se pregăteau de … faliment. Nu, pe foarte bune, orașe. Adică primarii care după aplicarea legii măririi salariilor puteau lejer sa declare insolventa și sa intre în faliment. Ce s-a mai întâmplat? Firme cu 10-15 ani vechime s-au închis. Rata șomajului a crescut numai în 2017, pe final de an, de a ajuns la 10% în județele sărace ale țării. Progres, ma taica! Csf, când realitatea numai nu vrea să se pupe cu ideologia dementa a socialismelor radicale… Ncplmsf!

Pentru a ieși din subdezvoltare, trebuie părăsită această viziune contabilicească și trebuie înţeles că remunerarea decentă se traduce în beneficii mai mari pentru toată  lumea: angajați, patronate, întreaga societate.

Adică să ne băgăm dracului picioarele în ele cifre, ca ce înseamnă ele pe lângă sentimentele noastre, nu? Ba, voi sunteți chiar pe bune? Cum sa sfătuiți un administrator de firma sa renunțe la viziunea contabila a afacerii lui de dragul de… a face bine?

Sa spunem ca o face. După faliment, întreb, cui mai face bine? Nici măcar angajaților pe care i-a avut, ca ălora le-a făcut un rău renunțând la administrarea decenta a firmei! Doar pentru ca vreți voi? 🖕

MITUL NR. 4

Avem prea mulți angajați pe salariul minim față de alte țări; deci  salariul minim a crescut prea mult.

Oponenții salariului minim arată cu degetul la creșterile alarmante ale contractelor de muncă pe salarii minime. Într-adevăr, din 2011 până în prezent numărul contractelor de muncă pe salariu minim a crescut de la 7,7% la 34,5%. Dacă adăugăm și contractele cu normă parțială, procentul ajunge la 48%, în principal din cauza situației din mediul privat, unde aproape 54% dintre contractele individuale de muncă ajung cel mult la 1.900 lei brut.

Concluzia pripită pe care o trag de aici criticii creșterii salariului minim este că acesta  e prea mare și că angajatorii nu își permit să plătească mai mult. Singurul motiv pentru care ajung la această concluzie este graba lor de a veni în apărarea unor patronate care au ales un model economic bazat pe reprimarea economică a celor pe care îi angajează. Este o concluzie falsă, fără legătură cu faptele.

Așa-i? Când realitatea economica te forțează, pentru ca taxele sunt enorme pentru angajator, sa îți ții juma din angajați pe leafa minima, în contract, voi veniți și ne povestiți ca salariul și taxele pe el nu au nimic de-a face cu asta? Ba…

În realitate, motivul principal pentru care a crescut atât de mult numărul celor care muncesc pe salarii minime îl constituie modificările aduse legislației muncii și  dialogului social în 2011. Desființarea negocierilor colective la nivel național și slăbirea negocierilor la nivelul ramurilor economice a dus la această situație lamentabilă, în care jumătate din forța de muncă lucrează pentru un salariu de nimic.

Negocierile colective sunt pentru mafia sindicala și pentru putorile ordinare, care știu ca altfel nu ar avea alta șansa sa ia mai mulți bani. Nu, salariul îl negociezi tu cu angajatorul tău. Atât. Nu alt organism care sa trăiască pe spinarea ta afirmând ca îți face bine. De obicei (99%) își face bine sieși, nu angajaților. Așa ca e FOARTE bine ca statul a mai eliminat o reglementare cretina. Sindicalizarea duce absolut totdeauna la înlăturarea celor care au cu adevărat productivitate în favoarea celor mai slabi, care nu trebuie lăsați în urma. Iar primul efect al sindicalizării este majorarea prețului muncii și diminuarea calității ei. Nu degeaba au americanii sintagma “Union Speed!” Muie!

Cu cât va slăbi mai mult forța colectivă a angajaților, cu atât mai mult va crește numărul celor care lucrează pe salariul minim.  

În aceste condiții, mișcarea care ar da o lovitură letală angajaților ar fi oprirea creșterii salariului minim sau, aşa cum propunea recent PNL, scăderea lui. Numărul celor care muncesc pe salarii minime nu ar scădea, dar  s-ar înrăutăți dramatic calitatea vieții lor.

Oprirea creșterii salariului minim ar avea fix efectele pe care le-a avut în 2009: în câțiva ani toată lumea care MUNCEȘTE (nu, putorile bugetare și „academicienii” nu sunt dintre aia) va lucra pe mai mult decât salariul minim. Și tuturor ne va fi bine. Ar scădea calitatea vieții cui? A celor care stau pe o sinecura ieftină la stat? Stai să-mi pese de impingatorii de hârtii. În privat, la munca, cu ei!

Demos susține ferm necesitatea creșterii salariului minim și reinstaurarea drepturilor colective ale angajaților.

Pe voi tre sa va învețe ca angajații au drepturile pe care și le negociază. Nu exista drepturi colective. Ce-i dementa asta?! Deși, după ce v-am văzut vorbind deschis despre colectivizare și alte demente demult apuse…

Hai, sictir. La munca cârpelor! Nu stați cu laba întinsă la stat, ca o să crăpați săraci!

Three Seas Initiative Summit – 2019 – new info

Hello everyone!

Just as I was wrapping up with the Periodic Insanity episodes and the luggage for the upcoming Zimbabwe trip, I got news.

So, I have it on good authority that this year’s Intermarium/Three Seas Initiative Summit will take place in early June, in Slovenia. The exact date(s) haven’t been announced yet, but knowing the month is already better than what I had last year when nothing was known until less than two weeks before the Summit itself.

Watch coverage from the 2018 3SI Summit in Romanian and in English.

So the intention is to have Freedom Alternative accredited presence at the Summit this year as well, at the very least with two people (like last year), if not three, should shekalim allow it.

We will travel by train from Cluj Napoca to Ljubljana and spend four days in the Slovenian capital plus another two on the road (with a stop in Budapest).

Unlike last year, this year we will be able to provide live coverage on this site while we’re there and, unlike last year, we should also be able to provide videos with a lower delay (if other investments in equipment go through in time before June).

I know it’s early but, unlike last year, we can’t just work on the knowledge that oh well… it’s just around the corner here so “we’ll figure something out” in terms of how to fund this.

So, as a result, we’re turning to those of you who like and appreciate the coverage we offer on geopolitics to help us fund this endeavor. Unlike the Cathedral media, we don’t have a billionaire funding us (or the taxpayers, in the case of State media, which always gets the best filming spots, grrrrr).

The cost for two people is as follows:

  • Transportation(by train): €180
  • Housing in Budapest (two nights): €40
  • Housing in Ljubljana (three nights): €150
  • Transport inside the cities(taxi budget): €70 (might get lowered if the Slovenian peeps help out, but we shouldn’t rely on that)
  • Food: €100
  • Coffee: €50 (no, I am not joking)
  • Miscellaneous (memory cards, disposable batteries, etc.): €50
  • Health Insurance: €10

So… when all is said and done, we need at least €650-ish by June 1, at the latest, specifically set aside for this event. Keep in mind that this doesn’t include cigarettes, the mental cost, as well as unpredictable expenses (e.g. we get an exclusive interview or meeting at a fancy place; or one of us gets sick and needs to purchase medicine – even if it is covered by the insurance, you still have to cough up the shekels before you recoup them from the insurer).

Although I am pretty sure we’ll be able to raise the funds very easy, I will still say it here so it’s known beforehand: If the money is not there by the set date, the trip gets cancelled and the funds redirected to other projects or to investment in new/better equipment. As promised on January 1, this year it will no longer be acceptable to just roll on and work under the “we’ll figure something out” mentality. As a trade-off, we’re getting more transparent with the expenses. Soon enough (read: once I get back from Zimbabwe) there will be a section on the website with most of the expenses and with details for top donors.

That’s it for now. Visit our gib shekalim page and talk to y’all when I get back from Africa.

Cheers!

Podcast de week-end – ep. 70 – USR e în plus

Versiunea audio: http://s.go.ro/08jwl0gf

Predicția noastră că USR va merge la braț cu Partidul Libertății, Unității și Securității s-a adeverit deja parțial, spre amuzamentul nostru, mai ales că soborul mediatic a numit asta o „mișcare-surpriză”.

Între timp, măsurile economice ale PSD încep să aibă efecte negative inclusiv asupra abilității guvernului de-a se finanța, lucru care aduce nemulțumiri chiar în interiorul partidului; talpei PSD fiindu-i promise anumite lucruri pe care Dragnea nu prea le poate livra.

Între timp, nu uitați să vă plătiți taxele căci cineva trebuie să plătească și pentru subvențiile guvernamentale acordate telenovelelor și altor „producții” de la tembelizor la care se uită în genere fix nimeni.

Fără legătură cu știrile de mai sus, 85 de elicoptere americane au ajuns într-o bază aeriană belgiană de unde vor pleca spre România, Polonia, Letonia și Al-Manya.

În știri externe, tensiunile din Venezuela au ajuns în faza de „armata e cu noi”, Slovenia și Ungaria își integrează rețelele de transport al gazelor naturale, Italia intră în recesiune tehnică iar Macedonia intră în linie dreaptă în drumul său spre aderarea la NATO.

În final, discutăm un dosar cu mari bătăi de cap pentru cancelariile europene: situația cetățenilor europeni care au plecat voluntar spre a se alătura în diferite capacități organizației teroriste Stat Islamic. Noi propunem o soluție nu tocmai populară dar care a trecut testul timpului (fiind soluția standard în astfel de cazuri în toate civilizațiile din ultimii peste 5000 de ani) și care are rolul de a închide definitiv dosarul.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/banci/exclusiv-sindicatele-banci-pregatesc-concedierea-25-angajatii-sistemului-dupa-taxa-active-pot-afectati-peste-10-000-angajati-cerem-salarii-compensatorii-suplimentare-criterii-selectie-18833899

Știre 2 – adev.ro/pm1l5l

Știre 3 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22949438-finantele-apeleaza-populatie-finanta-bugetul-dupa-bancile-renuntat-imprumute-statul-noi-emisiuni-tezaur-incepand-luni.htm

Știre 4 – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22941374-finantele-renunta-imprumuturile-banci-decis-consume-buffer-sustine-circa-sase-luni.htm

Știre 5 – https://www.pressalert.ro/2019/01/dupa-ce-timisoreanul-werner-wolff-dus-tarom-pe-profit-pentru-prima-oara-10-ani-guvernul-trimite-corpul-de-control/

Știre 6 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22950378-comitetul-executiv-psd-parlament-prima-aparitie-publica-2019-lui-liviu-dragnea-care-sunt-prioritatiile-liderului-psd-agenda-discutii-social-democrati.htm

Știre 7 – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dacian-ciolos-va-deschide-lista-usr-plus-pentru-europarlamentare-nemultumiri-in-usr-1075494

Știre 8 – adev.ro/plzuxc

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22949932-85-elicoptere-americane-ajuns-intr-baza-belgiana-inainte-pleca-spre-germania-letonia-polonia-romania.htm

Știre 10 – https://www.zf.ro/eveniment/prima-tara-din-zona-euro-care-aluneca-in-prapastie-italia-intra-in-recesiune-un-milion-de-romani-care-lucreaza-acolo-incep-sa-se-uite-cu-teama-la-viitorul-lor-economic-17858264

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22949725-video-criza-din-venezuela-inceput-manifestatiile-pro-guvernamentale-ale-opozitiei-caracas.htm

Știre 12 – https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22950198-retelele-transport-gaze-ungara-slovena-vor-interconectate-pentru-ungaria-importe-gnl-din-italia.htm

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22949345-protocolul-aderare-macedoniei-nato-semnat-miercuri.htm

Știre 14 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-22949610-leonora-fugita-15-ani-siria-pentru-alatura-statului-islamic-vrea-revina-germania-vreau-regasesc-fosta-viata-acum-stiu-fost-greseala.htm