Since Putin rolled in the tanks, the world now moved to Eastern Europe. Not just in the sense that everyone has an opinion about Ukraine, but in the sense that suddenly most societies on Earth have to adopt at least one Eastern European feature or defect. And it’s happening at remarkably fast pace. So here’s the news for this episode and in parentheses we’ll put the year and the Eastern European country when this happened in the past.
Over 60% of Americans support limits on K3 lessons on sexual orientation and gender identity (Hungary, 1919) on the backdrop of an American legal system slowly taken over by militant communists (Romania, 1949) and all while Disney announces plans to oppose Texas’ move to criminalize those who mutilate children under the guise of “gender affirming care” (okay, this never happened in Eastern Europe – we were never THAT messed up).
Meanwhile, the US Senate is ready to confirm a SCOTUS judge that is a bit too liberal on sex offenses (she does have a point from time to time but she also goes way too far, too often – kinda like DDR’s approach in the 1980s).
Apparatchiks from “public health” whine that their “work” of curbing everyone’s freedoms isn’t appreciated. In fact, those pesky peasants (formerly known as free citizens) have the audacity to criticize the Stakhanovism of the enforcers of sanitary fascism and want legal measures against the plebs who talk against the apparatchiks (Romania 1952; Poland 1980). On the background, the apparatchiks raid schools to check muzzle compliance on two year olds (Romania 1978).
Energy independence has always been a topic in Eastern Europe – but now suddenly the rest of the world is discovering it too.
Meanwhile in Italy the unions support Russia by sabotaging Italy’s weapons transports to Ukraine; more and more people are proven to have died as a direct result of the myocarditis-inducing clotshot even as the government claims the clotshot is “safe” (all drugs given en-masse in Eastern Europe under communism were subjected to the same policy of censorship, lies, statistics and dismissal of victims).
The reverse is kinda true too. In Eastern Europe discussions are now about gun rights (which only Americans have properly solved), territorial accords (in Bosnia), and mass boycotts and protests against the companies who continue to support the Russian Regime (which is a first in Eastern Europe).
Egypt fixes the price of bread (Eastern Europe 1948-1989), South Korea elects a hawkish anti-feminist president (Poland 2015-present), property developers in China fail to meet their audit (Eastern Europe, 2009), Kazakhstan is bracing for democratic reforms and moving away from a president-centric autocracy (Eastern Europe 1988-1991), Saudi Arabia mulls accepting yuan for its oil and Germany seals a deal for LNG with Qatar.
In Oceania, the Australian government tries to increase its energy output but it’s prevented by eco-Marxist and other far-Left groups (Romania, 2022) and in New Zealand the government denies there is a mental health crisis despite skyrocketing numbers of adolescents on anti-psychotics as a result of the tyrannical Regime over a cough. Also in NZ, the police is being given hell for not being tyrannical enough against the populace that sought its freedom over the past month (kinda like in Romania in 2012 and 2018).
A long, robust episode, properly tagged so you can easily find the topic of interest. Just enough to last for while we’re in Hungary/UAE.
Decanul de vârstă al Parlamentului României, deputatul AUR Lucian Fedorov a făcut infarct și după o suferință de mai bine de o lună, a decedat. Fie-i țărâna ușoară dar, odată cu știrea asta, am avut ocazia să văd niște reacții și una anume mi-a atras atenția.
În secțiunea de comentarii de pe G4Media, pe lângă apelurile la compasiune și apelurile la ură pentru că domnul Fedorov e din partidul greșit (ambele apeluri de înțeles, fiind vorba totuși de o publicație de extremă-Stânga), găsim și o reacție mai degrabă principială (lucru rar pentru o troacă de porci cum e secțiunea de comentarii de la G4Media):
Atât reacția utilizatorului Dima cât și răspunsul ridică fiecare câte o problemă serioasă. ”Dima” sugerează că poate e totuși un pic abuz ca oameni în vârstă să adopte roluri relativ-solicitante iar utilizatorul Alecu relativizează problema răspunzând în stilul ”mainstream” că e totul normal și occidental și civilizat așa.
Problema e că ăsta e un non-răspuns. Doar pentru că Occidentul face așa, nu înseamnă neapărat că e bine. Occidentul a făcut și sterilizări în masă (și asta în 1980, nu în preistorie), magazine cu pornografie infantilă la geam și o mulțime de nebunii extremiste și asta doar în ultimii 50 de ani, fără să intrăm în ororile războaielor.
Spun asta nu pentru a compara suprareprezentarea bătrânilor în politică cu sterilizări în masă sau alte nebunii, ci pentru a evidenția cât de absurd este argumentul ”și-n Occident se face așa” – el fiind în esență un non sequitur.
Câteva cifre
Membrii actualului Congres al SUA (cel de-al 117-lea, ce urmează a fi reînnoit în noiembrie 2022) au vârsta mediană de 60 de ani. Vârsta mediană a populației SUA este de 38 de ani.
Față de cel de-al 116-lea Congres, alegerile din 2020 au adus și mai mulți bătrâni. Cât de bătrâni? Sunt trei congresmeni (doi senatori și un deputat) care au 88 de ani, doi senatori de 87 de ani, și încă nouă deputați care au între 80 și 85 de ani împliniți la ora scrierii acestui articol. Alți 21 de senatori și alți 65 de deputați au între 70 și 79 de ani împliniți. Diane Feinstein e născută în 1933. Când se năștea ea alcoolul era încă ilegal în SUA și când a mers la școală FDR era încă președinte, pentru numele lui Dumnezeu!
Chuck Grassley – oficial ales din 1959
Chuck Grassley are 88 de ani. Va împlini 89 de ani în septembrie și este senator în SUA. La vârsta de 89 de ani și două luni va candida pentru un nou mandat de șase ani. Dacă va fi reales, teoretic ar trebui să fie senator până la vârsta de 95 de ani!
E drept, Italia e una dintre cele mai ”bătrâne” țări din lume. Dar, chiar și-așa, vârsta mediană a Italiei e 47,3 ani. Altfel spus, președintele Republicii – care acolo e și președintele CSM și face și desface în Justiție cum are chef – e invariabil cam nereprezentativ. Spre deosebire de SUA, însă, parlamentul Italiei e mai degrabă ”tânăr” – aproape 60% dintre parlamentari au vârsta sub 45 de ani. Iar media de vârstă a Senatului (unde vârsta minimă pentru candidatură este de 40 de ani) se situează la 52, cel mai mic nivel din istoria Republicii.
Vârsta mediană în România este 43,2 ani. În Parlamentul României în legislatura curentă vârstele medii la senator sunt 48 și 50, pentru femei, respectiv bărbați, iar la deputați 44 și 46 pentru femei, respectiv bărbați. Altfel spus, Parlamentul României per ansamblu este ușor mai în vârstă decât populația. Dar nu cu mult, și nu atât de disproporționat ca-n SUA.
Franța e un pic mai ”tânără” decât România – vârsta medie 42,3 ani. Dar politica franceză e mult mai bătrână decât cea românească. Doar 37% dintre parlamentari au sub 45 de ani. Cei mai apropiați de mediana țării sunt deputații din partidul lui Macron și extrema-Stângă. Socialiștii, regionaliștii și ”dreapta căldicel” sunt cei mai departe la aspectul ăsta de norma țării. Decanul de vârstă este Bernard Brochand care în iunie va împlini 84 de ani. Când Brochand dobândea drept de vot, Charles de Gaulle candida pentru prima oară!
Vârsta mediană a deputaților din Adunarea Națională după grupul politic.
Și mai interesant este că acum 7 ani chiar Franța a luat în calcul introducerea unei vârste maxime pentru candidaturi atât la nivel central (președinție, Adunarea Națională) cât și la nivel local. Regula nu a mai fost adoptată dar dezbaterea în sine a produs un efect: alegerile din 2017 au ”livrat” o Adunare Națională mult mai tânără!
Vârsta mediană a Marii Britanii este 40,5 ani. Vârsta mediană a Camerei Comunelor? 51 de ani. Decanul de vârstă este conservatorul Bill Cash care în luna mai va împlini 82 de ani. La ultimele alegeri generale, în 2019, laburistul Dennis Skinner a pierdut cursa pentru a fi reales, după ce a fost deputat în circumscripția Bolsover vreme de 39 de ani consecutivi. Cu o lună în urmă Dennis Skinner a împlinit 90 de ani. Îi dorim multă sănătate da’ parcă era prea de tot dacă era reales, nu găsiți?
Vârsta mediană în Japonia este de 48,4 ani. Vârsta mediană a Parlamentului? 55,53 ani. Însă în Japonia tinerii au efectiv zero reprezentare în Parlament. Un singur deputat (0,22%) cu vârsta sub 30 de ani (comparativ cu 15 în România) și doar 17% mai tineri de 45 de ani.
Republica Sud-Africană are vârsta mediană de 27,6 ani. Vârsta mediană a Parlamentului? 54 ani. Niciun parlamentar sud african nu e în intervalul de vârstă 70-80 de ani dar decanul de vârstă este Mangosuthu Gatsha Buthelezi care în august va împlini… 94 de ani.
Este asta o problemă? Unde e echilibrul?
Vedem așadar că în afară de SUA – unde, clar, Congresul este profund dezechilibrat față de demografia țării – totuși nici în Occident lucrurile nu stau chiar atât de dezechilibrat pe cât ar vrea unii sau alții să credem.
Chiar și-așa, observăm că indiferent cât de ”bătrână” sau ”tânără” este o societate, cum, necum, parlamentele tot au vârsta mediană între 50 și 58 de ani. Într-un fel, România e chiar o excepție cu un Parlament cu o medie de vârstă sub 50 de ani.
De asemenea, nu am reușit să găsesc nici măcar un exemplu de democrație (indiferent de cât de funcțională sau nu ar fi ea) în care parlamentul să fie mai tânăr decât mediana societății. Ceea ce ne spune că o parte din ”problemă” vine chiar din rândul votanților. Din ceva motiv, ca normă absolută, votanții tind să prefere candidați ușor mai în vârstă.
Și nu sunt sarcastic când zic ”din ceva motiv” – pentru că motivul clar nu e identic de la o societate la alta. Dacă în România se poate justifica pe motive demografice (pur și simplu nu sunt prea mulți tineri în România nici pentru candidaturi și nici ca votanți) plus faptul că tinerii la noi nu prea îți mișcă târtița la vot (presupunând că dacă ar face-o ar vota cu tineri – ceea ce nu-i garantat!) – în Africa de Sud clar nu merge explicația. Africa de Sud e o societate majoritar tânără votează constant parlamente mai degrabă în linie cu norma europeană decât cu trendurile demografice din societate.
În SUA sunt clar alte resorturi. Sistemul de selecție a candidaților (cu alegeri primare) și așa-numitul gerrymandering (în cazul Camerei) sunt particularități care favorizează realegerea aproape ad infinitum ale acelorași candidați. În plus, sezoanele electorale sunt mai dese în SUA (în unele state sunt alegeri importante pentru ceva cam o dată la 6 luni) ceea ce duce la o prezență la urne cu variațiuni uriașe – mai multă lume înghesuindu-se la urne în ani cu alegeri prezidențiale, asta deși anii cu Midterms sunt cel puțin la fel de importanți dacă nu chiar mai importanți întrucât Congresul poate bloca președintele cam pe orice, oricând.
Isteria Covid19 însă a revelat că sunt și pericole asociate unei structuri de conducere cu prea mulți bătrâni la care nu ne-am gândit prea mult în trecut. Și chiar s-a văzut în practică!
Parlamentul Suediei are vârsta mediană 43 de ani. Ceea ce l-a făcut mai probabil să refuze măsuri pandemice extremiste solicitate de premierul în vârstă de 64 de ani Stefan Löfven. La vot, membrii mai în vârstă au votat cu dileala. Din fericire, erau puțini 🙂
În Italia, țară oricum foarte bătrână, stabilimentul politic și mai bătrân decât mediana țării e dispus să calce pe cadavre la propriu și să te QRcodizeze cu forța numai să nu căhăie bunica. Isteria Covid a arătat cât de nasol e să te nimerești tânăr într-o societate de babalâci isterizați.
Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, stat care are zero restricții ”pandemice” încă din iunie 2020 are 43 de ani. Încă nu împlinise 42 în iunie 2020 când a decis că arafatianismul nu este o cale sănătoasă la cap pentru a gestiona răceala chinezească. Prin comparație, Gavin Newsom, militant arafatian și guvernator al Californiei are 54 de ani și e înconjurat de sfătuitori și mai în vârstă de-atât!
Sigur, și aici există excepții. Kim Reynolds, guvernatoarea din Iowa care a terminat pandemia prin decret în urmă cu 13 luni și despre care am scris la vremea respectivă, are 63 de ani. Jair Bolsonaro are 67 de ani și poziție similară cu a noastră pe subiect.
Altfel spus: și ideile contează și chiar foarte mult. Insist pe acest aspect pentru că nu vreau să se înțeleagă că aș vrea să se umple parlamentele cu tineret doar pentru că-s tineri. Pe de altă parte, nu putem evita faptul că un număr disproporționat de bătrâni în poziții de decizie politică vine și cu destul de multe consecințe negative.
Lăsând la o parte dileala pandemică, numărul mare de bătrâni vine și cu menținerea pe tapet a multor idei desuete sau direct greșite.
Spre exemplu, singurul motiv pentru care o instituție anticonstituțională precum ATF continuă să existe în SUA e pentru că hodorogii din Congres consideră ”anarhism” însăși ideea de-a desființa o instituție care face în mod obiectiv predominant Rău atât societății cât și eșafodajului constituțional al țării.
În Italia n-ai să vezi o reformă constituțională deceniul ăsta pentru că președintele Republicii (fără de care nu se poate face) e mai bătrân decât Constituția și nu poate concepe un alt eșafodaj decât socialismul împovărâtor cu spoială occidentală (căci ăsta e regimul adevărat din Italia).
România, pe de altă parte, își permite niște luxuri pe care de obicei națiunile mai tinere (demografic vorbind) și le pot permite. Și asta pentru că actuala republică e ea însăși tânără. Astfel că nu e deloc haram să pui în discuție nici reforme constituționale, nici desființări de instituții, nici privatizări. În Marea Britanie, unde NHS-ul e literalmente religie, orice discuție despre privatizare te duce repede în oprobiul tuturor partidelor. În România, pe de altă parte, privatizarea ca una din soluțiile la problemele din sănătate e o discuție mainstream.
Așadar, pe cifre, România stă destul de echilibrat pe subiectul ăsta față de o bună parte dintre partenerii NATO și UE – astfel că remarcile din secțiunea de comentarii a G4Media sunt cam neavenite.
Cât de mult contează?
În urmă cu 40-50 de ani se spunea în multe cercuri că-i nasol să fie prea mulți bătrâni la vârf căci aceștia vor declara război mai ușor că doar nu-l lupă ei înșiși. Însă avem război lângă noi – declarat, e drept, de un bătrân (Vladimir Putin are 70 de ani) dar în care liderul mai tânăr nu pare deloc dispus să facă orice pentru a tăia din suferințe (Volodîmîr Zelenski are 44 de ani).
Nu spun că Zelenski ar trebui să facă ce-i cer rușii – dar spun că vârsta liderilor nu pare să fie în sine un argument. Zelenski în mod cert încalcă ”regula” (că liderii tineri îs mai pacifiști és szar) – o ”regulă” de altfel izvorâtă mai degrabă din imaginația hipioților întrucât majoritatea războaielor au fost pornite de lideri tineri.
Desigur, un argument în favoarea prezenței bătrânilor în politică este cel al prezumtivei inteligențe și mai ales înțelepciuni – asta deși avem de-a face cu președintele Joe Biden care, oricum ai da-o, nu se potrivește cu așteptările.
Împotriva prezenței prea mari a tinerilor iarăși e foarte ușor de argumentat. De la AOC, la Iulian Bulai, la tinerii liberali suedezi care voiau legalizarea incestului și necrofiliei, la prostia consecventă în public a lui Silviu Vexler (33 de ani) sau extremisme cu iz psihiatric precum Pavel Popescu – toate aceste exemple (dar și muuulte altele) sunt numai bune de arătat de ce e chiar o idee proastă să aduci tineri otova în politică. Nu doar că le va lipsi înțelepciunea (ca medie statistică, desigur) dar vor fi și de un radicalism atât de feroce încât pot destabiliza și chiar dăuna societății înseși.
Pe de altă parte, dacă n-ai deloc tineri prin politica mare (cum e cazul Japoniei) ajungi la prostie în public de zile mari precum organizarea pe bani publici de speed-dating ca ”soluție” la rata totală a fertilității (care în Japonia e în budă). Dacă tinerii reprezentau mai mult de 0,22% din Parlament se găsea cineva să insiste că e o idee groaznic de proastă.
Exemplul Japoniei ne ajută însă să identificăm un alt argument și împotriva gerontocrației generalizate – o clasă politică prea bătrână tinde să devină în totalitate alienată. Or… asta e chiar periculos!
În Europa, pe lângă prea mulți lideri cam în vârstă, avem și prea mulți lideri fără copii. Klaus Iohannis de pildă are 63 de ani și n-are copii. Angela Merkel are 67 de ani și n-are copii (okay, nu mai e cancelar, dar consecințele mandatelor ei le vede Ucraina din prima linie și le vedem și noi și polonezii din linia a doua). Olaf Scholz are 63 de ani și de asemenea nu are copii. Mark Rutte e mai tânăr (55 de ani) dar tot fără copii. Înțelegeți unde bat?
Când vedem ”liderii europeni” dându-și cu părerea despre ce și cum ar trebui să facă tinerii, reacția firească din partea oricărui om rezonabil (nu neapărat tânăr) este de-a le râde în față. Nu ai cum să mă convingi că Scholz, Rutte sau Iohannis înțeleg ceva, orice, despre tineri. N-au cum.
În vremuri bune, asta nu e neapărat o problemă. Însă în vremuri tulburi, iacă-tă e o mare problemă!
Nu-l urma nimeni pe Zelenski, cu toată propaganda din lume. Sigur, propaganda lu’ Zelenski e de foarte bună calitate, dar efectul ar fi fost mult redus dacă era un boșorog ce-abia se târâie precum Sergio Mattarella. Sau o babă acră fără copii și nepoți precum Angela Merkel. Știu, știu, sună nasol în cuvintele astea – dar o știți și voi că e adevărat!
Și la noi vedem asta: deciziile strategice luate cvasi-exclusiv de oameni care nu prea au mare lucru în comun cu societatea.
Asta nu se va termina bine!
În loc de concluzii
Nu am pretenția că știu ce trebuie făcut pentru a ”rezolva problema” (presupunând că chiar există o rezolvare completă – lucru de care mă îndoiesc sincer).
Dar am pretenția că știu ce nu trebuie făcut:
în mod cert nu ne trebuie o ”vârstă maximă” pentru a candida
și invers – în mod cert nu trebuie să ne aruncăm în măsuri care să favorizeze tinerii
în mod cert ne-ar trebui un plan – sau nu neapărat un plan cât măcar o idee vagă – despre cum să creștem gradual participarea la vot. Nu cred că vă dați seama cât de ilegitimă este conducerea României din acest moment.
în mod cert ar trebui să penalizăm la vot candidații fără copii. Nu la grămadă, neapărat, dar ar trebui să fie un factor negativ când cântărim cui dăm votul. Liderii care n-au stake in the future sunt pur și simplu mai periculoși (ca medie statistică)
în mod cert ar trebui să începem să cerem de la candidați și o listă cu nominalizări
Ce nominalizări? Păi multe decizii în România se iau la nivel de structuri în care șefii sunt numiți politic.
De pildă în 2024 ar trebui să fie criteriu de departajare: Cine îl concediază pe Arafat merită votul. Cine nu, muie și sacâz!
De asemenea, e vina noastră, a votanților, că rareori întrebăm politicienii despre nominalizări și lăsăm umplerea deconcentratelor excluisv pe seama lor. Am putea avea (dacă vrem) un pic de control și asupra viitorilor prefecți, viitorilor șefi de diferite servicii (spre exemplu DGASPC-uri) iar pe candidații la președinție în mod cert ar trebui să-i batem la cap să prezinte o listă din care vor alege nominalizările la Curtea Constituțională a României!
În prezent astfel de detalii sunt cunoscute doar de cei interesați. Nu sunt secrete, doar că aproape nimeni nu discută despre ele. Mai mulți români știu numele judecătorilor SCOTUS decât numele judecătorilor din CCR!
Spre exemplu anul acesta va fi înlocuit președintele CCR (în vârstă de 78 de ani) dar nici mulți dintre cei care sunt interesați de politică nu știu asta. Și e important pentru că mulți dintre noi sperăm să mai fim în viață și prin 2040 măcar. Or… următoarele două Curți Constituționale vor avea de luat decizii grele.
Nu știu cum se rezolvă asta – dar știu că nu există o singură măsură care să fie glonțul de argint. Ci mai degrabă un ansamblu de măsuri (și când zic ”măsuri” mă refer inclusiv la ce facem noi, pulimea). Și mai știu că e un subiect la care trebuie să ne gândim mult mai serios.
Cenzură. Poate rimează cu ‘te-n gură. Sau poate doar cu dictatură. Sau, de ce nu? – cu ură. Despre cenzură s-a discutat în spațiul public românesc în ultimele 10 zile și din asta a ieșit, cum ar zice partenerul strategic, un shitshow. Căci însăși ideea să-l pui pe Arafat pe post de redactor-șef e ridicolă, culmea, chiar și pentru Arafat.
Pe lângă cenzură, discutăm în știri interne și despre recesiune – aia despre care BNR-ul vă spune nu doar că nu există, dar chiar că nici nu poate să se întâmple. Apoi puțintel despre banii rusești – ăia despre care BNR-ul spune că nu există în România. Atâta doar că plătim niște șomaje tehnice din bani publici ca rezultat al sancțiunilor asupra banilor rusești care nu există în economia românească.
Există însă și vești bune – exploatațiile de cărbune cresc ca Făt Frumos, construcțiile de hidrocentrale în sfârșit vor fi accelerate (și, sperăm noi, pe fundal ecologiștii puși pe coji de nucă), poporul se înghesuie la poligoane de tragere (o ocazie minunată să discutăm și despre liberalizarea regimului armelor și munițiilor), iar taxele ar mai putea scădea în perioada imediat următoare.
În segmentul ucrainesc discutăm despre spectaculoasa ospitalitate moldovenească – celălalt stat românesc găzduind astăzi cel mai mare număr de refugiați din Ucraina raportat la populație.
Tot în segmentul dedicat conflictului din Ucraina discutăm despre amenințările la adresa siguranței naționale, despre Recep Erdoğan, vizita Kamalei Harris în România, schimbările în opinia publică din România, SUA, Bulgaria și Germania – precum și alte aspecte din zona comunicării strategice (adică propagandă) din jurul conflictului.
Între timp, evro-soyuzul nu mai vrea să sancționeze Ungaria și Polonia, curtea constituțională din Polonia continuă să-și afirme suveranitatea spre disperarea bruxellienilor, Elveția pierde la CEDO (așa cum era de așteptat) ca rezultat al măsurilor inutile, imorale, iliberale și ilegale adoptate sub scuza răcelii chinezești iar Franța ia în considerare modificarea Constituției pentru a acorda autonomie insulei Corsica.
Pe fundal, Kazahstanul și Uzbekistanul se pregătesc de reforme, consulatul american din Erbil a fost bombardat de garda revoluționară (forța ideologică militarizată e Republicii Islamice Iran) iar Mexicul este deocamdată cel mai periculos loc de pe planetă pentru jurnaliști.
Acestea, dar și alte subiecte vă vor ocupa aproape 5 ore pentru a 169-a oară 🙂
During times of crisis (any crisis – be it war, pandemics, accidents, PR mess, politico-sexual scandals, you name it) the first thing you need to do is to get ahead of the story. Get your version of the story as fast as possible before the enemy gets to deploy a spin on it.
Since Putin rolled in the tanks in Ukraine, the West has done a decent enough job at staying ahead of the story. As cynical as this may sound to some ears, the informational (read: propaganda) aspect of the war is routinely more important or at least equally important to the operational aspect. In other words: the actual victory on the field may not matter at all if you lose the propaganda dispute. The Vietnam War is a prime example on how you can snatch defeat from the jaws of victory because the propaganda was neglected.
Up until about 7 days ago the main lines of attack by the Russian propaganda fell flat outright. Those lines being:
muh Azov battalion
muh oppression of Russians by the Ukrainians
muh Nazis
muh denazification of the Jewish-led Ukrainian government 🤡
Nobody seriously believed any of these. And the first two elements have been pushed by various agents of Russian disinformation for 8 years now. And they convinced roughly nobody. Which goes to show that even Russian propagandists aren’t what they used to be. Basic rules of propaganda say that you have to withdraw a talking point after a while, especially if it’s clearly unsuccessful.
Muh biolabs
But then the russkies came up with a (not exactly) new talking point: The existence of US-assisted biolabs in Ukraine.
Even this talking point isn’t particularly new. Here’s for instance Russian state agency TASS discussing this talking point in April 2020. Here is the Chinese official propaganda tabloid amplifying this in April 2021. Here is Russian state media Rossya24 discussing this in 2018 – except at that time they were also alleging a similar thing about Georgia as well because, hey, the Russian invasion in Georgia had to be justified somehow. In fact, the “biolabs in Georgia” claim was used again in May 2020 in conjunction with the Wuhan Flu panic (and they added Kazakhstan into the mix too for extra credibility).
The point being this: “Muh biolabs” is not a new line of attack by Russian disinformation. It’s been around for at least 4 years and it’s not related to either the war in Ukraine or the CCP virus pandemic.
Why did it work this time ’round?
Having established that none of this is exactly new, it is still clear that this time around the line of attack worked much better than in the previous attempts. The reasons are simple: the West not only has stupider people in its leadership, but also significantly more corrupt people.
In 2018 and 2020, this line of attack was not ignored and countered immediately with on-site interviews, transparent footage and re-publishing of the relevant treaties.
This time ’round, however, the Western establishment chose the worst possible approach – namely to deny the very existence of these labs and call everyone who disagrees a Putinist. Congratulations Western establishment! The real Putinists and their friends are grateful!
Those who wish to promote this talking point (either on behalf of Russia or simply because they despise the current Western establishment) now have all the weapons they need to spin as many conspiracy theories as they please using “the customer’s material” – namely official Western sources.
Leaving aside the fog around Victoria “fuck the EU” Nulland’s speech, the existence of these labs has been public information since at least 2005 when a relevant treaty was signed. Prior to the signing of the treaty, two US Senators – Republican Richard Lugar and Democrat Barack Hussein Obama (remember him?) alongside a team of CDC and other pharma people inspected the sites. And Russia knew about it. In fact, the Russian government (Putin’s government!) officially apologized in 2005 for pulling some shenanigans arouns Lugar and Obama’s plane. None of this is (or ever was) secret. The fricking Chicago Tribune wrote about it for crying out loud!
With these undeniable facts on the table, anyone can concoct any conspiracy theory he or she wants. Sure, most would be implausible for those who haven’t heard about Ukraine this morning. But most people – including most of those who now do performative #StandWithUkraine support on social media – have quite literally heard about Ukraine this morning. That crop of people is easily subvertible and dissuadable by a well-written story starting from the facts laid out even by the establishment’s tools such as Politifact.
And let us not forget the backdrop of all of this: Both Western societies and Russian society are just coming out of a pandemic that was rife with disinformation including, and especially, from the public health establishments and governments. That means both the Russian public and the Western public is primed to believing any story pertaining to the dangers of lab-leaked pathogens – in part because the public has already seen this movie before.
Friendly reminder: The establishment was very quick to deny that the CCP Virus got leaked from the Wuhan Institute of Virology, even though that distinct possibility wasn’t refuted even partially to this day.
So, from a propaganda perspective, thanks to Western incompetence and, yes, corruption, this old line of attack by Russia’s disinformation machine has gotten new and improved teeth.
What does this mean and what can be done?
So for the next several weeks, expect a lot more stories carefully planted in as many newspapers as possible and carefully written in such a way as to keep you in both fear and doubt.
The purpose of this line of attack isn’t to reveal Western corruption (few people even care about that to begin with – Russians included). Nor is it to distract your attention from the mass murder that Russia is committing in Ukraine – even though it may seem like that.
The purpose of this line of attack is to stoke new fears into a [Western and Russian] public already stressed by pandemic fatigue and to make the Western public doubt the USA. The occupant is relying on the fact that the public is already aware of the mountains of lies perpetrated by the so-called “public health” establishment during the pandemic. Of course, nobody will tell you that the Russian “public health” establishment was just as HONK if not even more so as the Canadian, German or Italian one.
What you can do – in addition to always telling the truth – is to recognize that you don’t have to suck Putin’s dick in order to own the libs.
The DTRA (Defense Threat Reduction Agency) is real and it assists laboratories in Ukraine. This is neither a nothingburger nor a catastrophe. Since this is a war, completely trusting an interested source right now is detrimental. Which is why I only presented documents that predate this war. And that’s also what you should do as well if you want to do something.
There will be new “revelations” – must of them bullshit, some of them true. Sifting through them will be a challenge. Just make sure you don’t keep a mind so open that your brains fall over.
With that said, though, we should recognize that this is the first serious blunder of the West on the propaganda front. And it’s a costly blunder. Oh well… 🤷🏻♂️
As per tradition, we took your questions for several days and then selected as many of them as possible to answer to.
Unfortunately, we launched the Q&A challenge just after Putin’s invasion so a lot/most of the questions ended up being about the war in Ukraine in some way, shape or form – from economics, to sanctions and all the way till Russian disinformation and ideological talking points. Well, we tried to answer most of them.
As soon as we were done taping this, we ran towards the Ukrainian border to help someone. And then the operating system drive (an SSD) broke down. So this is why it took so long until this got published.
S-a întâmplat într-unul din cele mai groaznice și nenorocite clipe din viața mea, când înțelesesem că omul pe care îl iubeam mă trădase pentru ambiții minore și făcuse absolut tot ce putuse să mă țină departen de copii, închis într-o secție de psihiatrie mai groaznică decât un penitenciar de maximă siguranță, în Botoșaniul natal.
Pentru că nu prea aveai ce face pe secție, după vreo două zile i-am cerut doctoriței să mă lase să aduc o Biblie. Și am început să le citesc bolnavilor, din plictiseală, ba din Proverbe, ba de prin Evanghelii. Ca să omor din timp. Într-o seara le citeam din Iov, și pentru că citeam destul de repede am ajuns la Cap 22. A treia cuvântare a lui Elifaz a fost pentru mine o stâncă de granit de care m-am izbit
A fost momentul în care am realizat cât rău făcusem vreme de două decenii din mândrie și cât de mare e pedeapsa divină în realitate, pentru că zilele petrecute pe secția aia au fost doar încălzirea. Am terminat de citit capitolul cu lacrimi curgând șuvoi pe obraz, imposibil de controlat și cu o durere apăsătoare care creștea cu fiecare verset pe care îl citeam.
Nimic din ce am încercat după nu a putut să îmi calmeze plânsul sau durerea. Până când raționalul din mine a spus… „Măi, dar poate… n-ai mai încercat de mult…” Și m-am așezat în genunchi și am început să recit o rugăciune de iertare, Psalmul 50, când am realizat, 20 de cuvinte mai târziu, că e pace… că nu mai doare așa tare… că există iertare…
Seara aceea m-a chinuit oribil pentru că îmi îngrămădise toate relele făcute de mine din mândrie, mă zdrobise sub greutatea lor, gata să mă sufoce. Dar ori de câte ori recitam Psalmul 50 sau Crezul înăutrul meu furtuna se potolea și se instala pacea, oricât de grea ar fi pedeapsa pe care o primesc pentru 2 decenii de apostazie.
Mândria pe care îmi construisem viața s-a întors împotriva mea și mi-a năruit în cap tot ce am construit. În noaptea aceea am adormit plângând. Dar nu mai durea așa tare…
I was inspired to write this article after a discussion on Telegram regarding some techno-optimist Romanian Youtuber who was apparently anti-China; in fact people from the conversation maintained the idea that this guy was more anti-China than my Sofa associate, Lucian, the one publicly acclaimed by a Romanian boomer “God from the Sofa”. Jokes aside, this is true in the same way that, in the first Star Wars episode, when Obi-Wan and Anakin were in the ocean and attacked by colossal fish – there’s bigger fish out there.
Well, that is me; the one who, if I had a fleet on my hands, I would have blockaded all Chinese access to the Pacific with zero remorse.
Why such a radical statement?
The answer is both simple and complicated; the short answer would be that humanity as a whole has regressed irreversibly due to the addiction based on the world’s cheapo workshop, China; a sample of the consequences of globalisation, as well as the disproportionate addiction to a single industrial power that we observe now and for many years to come is when the entire planet was shoved into the chicken coop in 2020 and a few countries even in 2021; suddenly the logistical model of Just In Time deliveries went у пизду and a lot of supply chains have suddenly grinded to a halt due to component shortages, for example car chips. This is still the peak of the iceberg when it comes to problems and decisions taken at a political level, but the people themselves are not devoid of any fault, because it’s not like the status quo got shoved down their throats; the vast majority has chosen to comply to the system and not bother thinking about the potential future consequences of such choices.
Still, let’s get going with the story.
In the race to build stuff as cheap as possible, we became the slaves of globalisation
Go into any shop and become conscious of the place the products you buy are made in; you’re going to find out very fast that a lot of them are made in China, and plenty who are not directly made in China, use materials sourced from China.
China has became an expert in undermining critical economic sectors, because in the eyes of the CCP they would rather lose money through such stratagems if it came with a win on the geopolitics and economic front to dominate one of these. We’ve seen this recently in Serbia when it was about opening a lithium mine. Aleksandr Vučić being a bridgehead for China in Europe, managed to easily mobilise the plebs in order to not risk his relation to China by not allowing lithium battery factories to appear, whether directly or indirectly controlled by China.
Yes, almost all lithium batteries used in the electronic devices that we all have, from laptops, smartphones, electric cars, cuckmobiles (also known as e-scooters), external batteries…the list goes on. It’s not like you need something special or high-tech to fabricate batteries someplace else; Tesla has proven this pretty clearly, but Tesla is an exception because it is a niche company where the added value of products is very big, and Musk can afford such acts of independence; well, others are not so lucky: if you want batteries, you better make friends with Xi, because only Xi’s country has basically non-existent pollution regulations and artificially cheap and numerous labour force to undermine other Gigafactories like Tesla.
Any sort of smartphone manufacturer that you may be, when you invest tens, if not hundreds of millions in R&D, miniaturise compnents and still make them relatively accessible, it’s all for naught if you don’t have an electricity source to power the entire shebang; you would lose constantly against others who won’t have any problem buying batteries from China just because you want to go against the trend, and the public will punish you by not buying the product, because the public doesn’t care about such things.
OMG, what do you mean that the public doesn’t care?
When my Sofa associate says that people are not stupid, people are fucking stupid, it sounds like cynicism and absurdity, but it really is like that and if I were to gather sufficient evidence, we wouldn’t even end up enumerating, let alone explaining all of them by the end of 2030. Contextually to this article, people don’t care about where the things they own come from, and from that moment on we can’t also talk about the Science Fiction which are the consequences related to this ignorance.
It’s clear that from this point of view we don’t have an audience if we are to organise a campaign of informing people; people will continue to buy things taking into consideration in a great part the price of the product, the price which is kept artificially low; at the same time technologies got cheaper and trickled down naturally to be more affordable for the larger public, good or bad, but especially the ones we need to be observant are the unknown ones.
Undermining national economies
(This part is explained using Romanian examples, as it wasn’t intended initially to be in English, so apologies in advance if you don’t get the context)
Here is where I’m going to lose the appeal from some of you when I will say that from an economic point of view, Ceaușescu’s push towards industrialization was a good idea, but an exaggerated one at that. Where exaggerations occurred was that the inherent inertia from a centrally-planned economy who also wished for autarchy, these were the leading reasons where situations that were impossible to manage appeared, which inevitably led to the economic collapse and Ceaușescu’s self-helicoptering; however, in itself the decision was still good, but after the collapse of Communism that rug was pulled from under everyone’s feet part due to the political decisions, but also part due to the population which didn’t understand what is going on.
This aspect still applies for the current political class (because our politicians still come from the same population), already the global situation is complicated where, in the European Union you are undermined from 4 sides: German mercantilism, straight-up undermining from China, then the strangulation of ever-expanding hyper-regulation from Brussels and from Bucharest (same principle applies for other European nations, btw; look at how idiotic local and national laws are for economic activities); for the first two it’s difficult to do something without a parallel structure that could compete economically (something that the Intermarium Initiative could solve in the future), but for the last two, especially the national regulations, that is why we live in collective misery and we live with the mantra “the one that bows his head, the sword shall not cut him”.
In Bucharest it’s fascinating to walk in all sorts of random shops where, instead of finding garlic from the Giurgiu region, 20-50km South of the capital, you find garlic brought all the way from China. At the same time we haven’t got a national retailer built up from domestic capital anywhere in the top 20 national retailers (on the 21st being Annabella with shops around Dâmbovița and surrounding counties, and further down the Unicam Cooperative which started from Satu Mare and has a few shops around Transilvania and Vaslui).
You can never convince me that a super-state entity like the self-serving Brussels bureaucrats, that function like in the former USSR (that is why we part-joke and part-seriously use the term EUSSR or Европейский Союз) knows better what is the perfect curvature of bananas, how drinking water actually does not hydrate you, or why you should have a tampon tax of 5% just because the Commission decreed so. Let’s not even talk about the monstrous Common Agricultural Policy, this neo-Valev Plan of the European Union. (English source materials about this policy are scarce – like all relevant elements of Soviet policy that might make people reexamine the Европейски съюз)
No, no, hell no, and if you insist, you deserve to be hit with the shovel straight in the head, under the expectation that maybe your synapses will rearrange themselves, in order to not pretend that this EU circlejerk can have an opinion related to domains far away from their realm of understanding even remotely.
No one should mess around with food or other strategic sectors if we are to look at the historical standard of the people, but the economy overall, in sectors critical to the well-functioning of the country, a people undermined from the outside and from the inside will remain on par with the proles described by Orwell in his famous book. Sure, if something will change regarding perception, it’ll happen at a grassroots level, but we got to get rid first of all of this omnipresent mentality of “the State should do this and that”.
Covert colonialism via Belt & Road
Always pay attention to people who speak positively about China, because friendships with China already end up being disastrous for the country that is bewitched by the miracle of “reciprocal economic development and friendship between the people”. We got a considerable list of victims that fell for plenty of reasons, most of the times due to a mix of naivete and corruption, in the trap of modern colonialism:
This list is by no means complete, but you get the idea how venomous Chinese investments are. Things will continue as they are because there are plenty of countries and political structures ripe for exploitation by Chinese imperialism, but at least let’s learn something from the examples provided by these nations to not fall in the same trap, but in particular to boycott a Communist state which transforms entire countries into colonies of debt slaves for their interests. Each country has its own Sinophiles, but there are also threats from the EU itself which is full of Sinophiles, led by the German political class which also threatens security when we talk about relationships with Russia.
Okay, what is there to be done?
Boycott anything of Chinese manufacturing; plenty of times products made locally or in another place close by are just marginally more expensive, but on the longer term more reliable when you factor in the cost, but also its lifespan. This applies to electronics, but also household appliances, clothes, products and the sites that made a business out of selling copies, like Alibaba/Aliexpress.
Undermine Sionphile sympathies; like in the case of avalanches, it’s sufficient just for a few CCP agents or shills for free to enter in political structures, and from that moment on it’ll be much more difficult to uproot the cancer, at a considerable cost as well.
Pay attention and undermine propaganda coming from international Chinese institutions; The Confucious Institute in particular is the main culprit, being a significant institute that initiates naive people in sympathising and shilling for the CCP, by using the rich Chinese culture in baiting people towards them. TikTok is also a significant problem, being used constantly by a humongous population of naive people, especially young people over the age of 13, without them being aware that they play China’s game, when we look at how prevalent pro-China propaganda is on the platform.
Articolul acesta mi-a venit ca idee de la o discuție de pe Telegram despre un youtuber no-name care e și tehno-optimist dar și anti-China; vorba era că acesta era mai anti-China decât colegul meu canapelist, Lucian, cel proclamat prin aclamație publică “Dumnezeul ăla de pe canapea”. Mai în glumă, mai în serios, asta e adevărat în același mod ca și acea scenă din primul episod al Războiului Stelelor, când Obi-Wan și Anakin erau în ocean și atacați de pești colosali – there’s bigger fish out there.
E, ăla-s eu, cel care de ar avea o flotă pe măsură aș bloca tot accesul la Pacific al Chinei fără pic de remușcare.
De ce o afirmație așa de radicală?
Răspunsul e simultan și simplu, și complicat; mai pe scurt omenirea a regresat ireversibil din cauza dependenței de fabrica globală de ieftineli, China; o mostră a consecințelor ale globalizării, și mai ales dependența disproporționată de o singură putere industrială o vedem acum și o să o mai vedem câțiva ani de acum încolo unde toată planeta a fost băgată la coteț în anul 2020 și destule țări chiar și în 2021; brusc modelul logistic Just In Time s-a dus у пизду și multe lanțuri logistice s-au oprit subit din cauza penuriei de componente, de exemplu cipurile pentru mașini. Asta e totuși vârful iceberg-ului ale problemelor și deciziilor luate la nivel politic, dar nici populația nu scapă de vină, pentru că nu e ca și cum li s-a băgat actualul status quo pe gât; vasta majoritate a ales să se conformeze sistemului și să nu se gândească la potențialele consecințe pe viitor ale acestor alegeri.
Totuși, hai să-i dăm drumul poveștii.
În cursa de a fabrica lucrurile cât mai ieftin, am ajuns sclavii globalizării
Mergeți în orice magazin și deveniți conștienți de sursa produselor care le cumpărați; rapid veți observa că foarte multe sunt produse în China, și destule dacă nu-s produse cu totul în China, în multe cazuri folosesc materie primă produsă în China.
China a devenit expertă la a submina diferite domenii critice, pentru că în ochii Partidului Comunist Chinez le convine mai mult să piardă bani din manevre de genul și să câștige pe plan geopolitic și economic prin dominația unui anumit domeniu. Acest lucru recent l-am văzut în Serbia când a fost vorba despre deschis o mină de litiu. Aleksandr Vučić fiind un cap de pod pentru China în Europa, a putut mobiliza foarte ușor gloata pentru a nu risca relațiile cu China ca să nu apară fabrici de baterii de litiu care să nu fie controlate pe față sau pe la spate de China.
Da, aproape toate bateriile de litiu folosite în electronicele pe care le avem toți, de la laptop-uri, smartphone-uri, mașini electrice, cucmobile (cunoscute ca și e-trotinete), baterii externe…lista continuă. Nu e ca și cum este ceva special sau high-tech să fabrici baterii pe litiu în altă parte; Tesla dovedește asta destul de clar, dar Tesla este o excepție pentru că este totuși o industrie de nișă unde valoarea adăugată a produselor vândute este foarte mare, și Musk își permite glume de genul; e, restul nu-s așa norocoși: dacă vrei baterii, trebuie să te faci prieten cu Xi, pentru că numai țara lui Xi are reglementări pe poluare practic non-existente și o mână de muncă artificial ținută suficient de ieftină și numeroasă pentru a submina apariția altor Gigafabrici ca și a lui Tesla.
Orice fabricant de smartphone-uri ai fi, când bagi câteva zeci sau chiar sute de milioane în a înfunda cât mai multă tehnologie în ele, să miniaturizezi componentele și totuși să fie și relativ accesibile produsele tale pentru publicul larg, totul e degeaba dacă nu ai o sursă care să alimenteze toată șandramaua; ai pierde instant în fața altora care n-au probleme să cumpere baterii din China numai ca să fi tu contra curentului, și publicul te va pedepsi prin a nu-ți cumpăra produsele pentru că publicului nu-i pasă de asemenea lucruri.
OMG, cum adică publicului nu-i pasă?
Când colegul meu de pe canapea zice că oamenii nu-s proști ci oamenii sunt foarte proști, sună a cinism și a absurditate, dar chiar așa e, și dacă aș sta să adun dovezi, n-am termina nici în 2030 de enumerat și explicat motivele. În contextul acestui articol, oamenilor nu le pasă de proveniența lucrurilor pe care le posedă, și de-acolo nici nu putem discuta de SF-urile care sunt consecințele acestei nepăsări pentru toți. Oamenii continuă să cumpere iPhone-uri deși angajații lor se aruncă de la etaj și compania a instalat plase anti-suicid. Oamenii continuă să cumpere articole fashion deși se folosesc minorități sterilizate cu forța, transformate în sclavi pentru produs bumbacul pentru ele. Nu se poate argumenta că săracii consumatori “nu știau” ce fac atunci când votează cu portofelul lor cumpărând asemenea produse, sunt în același timp cantități vaste de produse care sunt în aceeași situație într-o formă sau alta pe care le cumpărăm fără să considerăm consecințele; așa, am înlăturat potențialii cruciați ai moralității din discuție.
E clar că din punctul ăsta de vedere n-avem cu cine când e vorba de acțiuni pe modelul societății civile; oamenii o să continue să cumpere chestii luând în considerare semnificativă prețul produsului, prețul care este nu numai ținut artificial în jos, dar cum tehnologiile s-au ieftinit și au devenit mai accesibile, au început să fie permisibile și pentru publicul larg, cu bune și cu rele, și mai ales cele care sunt încă necunoscute.
Subminarea economiilor naționale
Aici o să vă pierd pe mulți când o să zic că din punct de vedere economic, industrializarea sub Ceaușescu a fost o idee bună dar care a fost exagerată. Unde s-a exagerat a fost că inerția unui stat controlat de la centru, dorind și autarhie dar din toate aspectele imposibil de manageriat eficient a dus la colapsul economic și la elicopterarea lui Ceaușescu, dar în sine ideea a fost bună și după comunism acest covor a fost tras de sub picioarele noastre nu doar din cauza deciziilor statului, dar și din cauza populației care n-a înțeles și încă nu înțelege ce i se întâmplă.
Asta se aplică și pentru actuala clasă politică (că dară tot din aceeași populație se trage), deja global situația este complicată când, în Uniunea Europeană ești subminat din 4 părți: mercantilismul nemțesc, subminarea pe față a Chinei, și strangularea prin hiper-reglementare de la Bruxelles și de la București; pentru primele două e greu de făcut ceva fără să ai o structură paralelă care să fie competitivă economic (asta s-ar putea în viitor să o rezolve proiectul Interimarium), dar pentru ultimele două, mai ales ultima, d-aia trăim în mizeria colectivă în care ne aflăm și revenim la vorba “capul plecat, sabia nu-l taie”.
La București este fascinant cum în magazine în loc să găsești usturoi din zona Giurgiu, la 20-50km distanță la sud de capitală, găsești usturoi adus tocmai din China. În același timp nu avem nici un retailer de mâncare autohton în top 20 pe România (pe locul 21 fiind Annabella cu magazine răsfirate prin Dâmbovița și județele din împrejurimi, și undeva mult mai jos cooperativa Unicarm pornită din Satul Mare care mai are magazine în Cluj, Brașov și la Negrești, Vaslui). Nu poți să mă convingi că o entitate supra-statală de birocați autoserviți de la Bruxelles, care funcționează ca și fostul URSS (d-aia și folosim pe jumătate la mișto, pe jumătate pe bune termenii de EURSS sau Европейский Союз) știe cel mai bine cum bananele trebuie să aibă curbura perfectă, cum băutul de apă aparent nu te hidratează sau cum trebuie să ai o taxă de 5% pe tampoane numai pentru că Comisia decretează așa. Nici nu o să discutăm despre monstruozitatea numită CAP (nu, nu CAP-ul de pe vremea lui Împușcatu’, dar nici departe nu e), Common Agricultural Policy, acest Plan Valev modern al Uniunii Europene.
Nu, nu pentru că nu și dacă insiști, meriți o lopată-n cap, în speranța că ți se vor rearanja sinapele dacă consideri că o circulabă de genul ăsta poate avea vreo opinie față de domenii cât se poate de paralele față de ei. Același lucru se poate spune și despre România, unde pe lângă măsurile băgate pe gât de către Uniune, avem și noi propia clică de birocrați autoserviți pe modelul sovietic care au impresia că de la ei de la București știe Nea Lajos din Harghita câți porci să aibă în ogradă sau cum să aibă grijă de ei, sau cum în criza actuală de energie, spre surprinderea nimănui Statul iese cel mai câștigat din asta.
Nu-i de joacă deloc cu mâncarea și alte domenii strategice dacă e să ne uităm la standardul istoric al poporului, dar economia per total, mai ales pe domenii critice pentru o țară, populația subminată și din exterior, și din interior, va rămâne la fel ca și prolii din cartea lui Orwell. Sigur, dacă se va schimba ceva în materie de percepție se va întâmpla la nivel de grassroots, dar trebuie musai să lăsăm mentalitatea asta omniprezentă de “statul să facă, statul să dreagă”.
Coloniaismul prin învăluire via Belt & Road
Întotdeauna să fiți atenți când auziți oameni vorbind pozitiv despre China, pentru că prieteniile cu China deja ajung să se termine aproape tot timpul prost pentru țara care este vrăjită de mirajul “dezvoltării economice reciproce și a prieteniei între popoare”. Avem o listă considerabilă de victime care au picat din tot felul de motive, dar de-obicei un amestec de naivitate și corupție, în plasa colonialismului pe rit modern:
Lista nu este completă, dar prindeți ideea cât de veninoase sunt investițiile chineze. Lucrurile vor și continua așa pentru că există și țări/structuri politice statale care sunt perfecte pentru a fi exploatate de către imperialismul chinezesc, dar măcar să învățăm ceva din exemplul acestor națiuni să nu încercăm să nu pășim pe același drum, și mai ales pur și simplu să boicotăm un stat comunist care transformă țări întregi în colonii de sclavi financiari pentru interesele lor. În România avem succes prin a aplatiza sinofili cum sunt Viski sau Iulian Bulai, dar amenințarea vine din partea Uniunii Europene, care este plină de sinofili, în frunte cu clasa politică germană care ne sapă și când e vorba de cum ne raportăm în relația cu Rusia.
Bun, și ce este de făcut?
Boicotați tot ce este fabricație chinezească; de destule ori produsele care ba sunt producție autohtonă sau produse în altă parte mai aproape sunt numai marginal mai scumpe, dar pe termen lung mult sunt și mai fiabile când iei în considerare prețul marginal mai mare, dar și durata de viață semnificativă mai mare. Asta se aplică și când e vorba de cumpărat electronice, dar și electrocasnice, haine, produse de pe site-uri care vând copii, dar și Alibaba/Aliexpress.
Subminați simpatiile sinofile; ca în cazul avalanșelor, este suficient ca numai câțiva agenți plătiți de CCP sau de-a dreptul shilli pe gratis să intre pe poziții de influență politică, și acel cancer va fi extirpat foarte greu și la costuri considerabile.
Fiți atenți la propaganda venită de pe filiera instituțiilor internaționale chinezești și subminați-o; Institutul Confucius este principalul făptaș în această categorie, fiind principalul motor de inițiere al oamenilor naivi în a simpatiza CCP-ul, folosind bogata cultură chineză în a-i momi pe oameni de partea lor. TikTok este încă altă problemă semnificativă, fiind folosit constant de o droaie de oameni naivi, mai ales tineretul de peste 13 ani, fără să fie conștienți că ei joacă jocul Chinei și cât de prevalenți sunt propagandiștii pro-chinezi pe platformă.
Ca de-obicei, luăm noi pauză o săptămână și cineva dă foc la ceva.
După ce 7 ani de zile am luat puli în gât pentru videoclipuri pro-Ucraina, acum brusc e foarte la modă să fii pro-Ucraina. Ceea ce nu-i neapărat rău, dar se lasă și cu multă prostie în public pe parcurs. Primul segment al acestui episod este, desigur, dedicat situației din Ucraina – atât cu informații din teren cât și cu perspective din România și Republica Moldova. Fiind un subiect tragic în desfășurare, firește că încalcă ”standardele comunității” pe Youtube așa că publicăm direct pe platformă alternativă.
Cu ocazia situației din Ucraina regimul de la noi a găsit de cuviință să plătească niște polițe. Așa a ajuns Aktual24 (oficina USR) blocat pe motiv de propagandă rusă. E drept, fostul președinte al USR se cam încadra.
Într-o notă mai serioasă, rușii își pregătiseră și editorialul victorios – gata programat pentru publicare. Și s-a și publicat (pentru o scurtă vreme) pe website-ul agenției Ria Novosti. Atâta doar că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă.
Între timp, în alte subiecte la noi, ne pregătim economia pentru șocul ce urmează să-l resimțim (deși nu se discută asta la Doza24 încă), un post de televiziune a fost amendat pentru că a pus la îndoială că Mihai Șora ar mai trăi (deși există motive legitime să ne îndoim că fostul asistent al Anei Pauker chiar mai este în viață), iar Ploieștul riscă să rămână fără apă caldă.
Pe fundal, doctorul cVasi Rădulescu a furat și cărți, nu doar articole – și acum cere donații după ce l-a executat instanța silit. Reamintim, Vasi Rădulescu e acel sinistru care dorea ca cei care nu-s de acord cu el să fie bătuți în curu’ gol în piața publică.
Președintele Consiliului Județean Harghita luptă din răsputeri să-i scape pe șpăgarii eroi criminali de la Spitalul Județean care, printre altele, au distrus ochii a 14 persoane; în vreme ce întreaga zonă secuiască (precum și defileul Jiului) sunt private de șansa de-a avea curent electric mai ieftin grație ONG-urilor eco-teroriste care sabotează drumul României spre independență energetică.
Anunțul lui Wuhannis privind sfârșitul stării de alertă a venit în timp ce filmam însă, am anticipat corect rezultatul în timpul episodului.
Între timp, la Bruxelles, bășinile vacilor rămân în continuare o grijă importantă, liderul ”opoziției” din Ungaria îi numește pe refugiații din Transcarpatia ”pro-ruși” iar inflația în Turcia a atins noi maxime ce încep să aducă aminte de vremurile de acum 20 de ani.
Acestea, dar și alte subiecte sunt discutate pe larg în primul episod din luna martie pe măsură ce ne pregătim de noi deplasări.
Să vorbim un pic despre libertatea de exprimare și cenzură.
Cenzurarea canalelor Sputink și RT (printre altele) pare o mișcare de bun simț într-o situație de război cu statul rus condus de Vladimir Putin. Media a reprezentat dintodeauna o armă eficientă, armă pe care Rusia sovietică și post-sovietică a folosit-o, să recunoaștem, mult mai abil decât vestul. Însă cu trecerea anilor o parte covârșitoare a presei vestice a devenit la fel de abilă și înclinată să manipuleze. Lucrurile sunt așadar un pic mai complexe decât “RT man bad”
În primul rând, nimic din toate astea nu este nou. Conceptul de „fake news” numite pe vremuri minciuni, era la fel de valabil în anii ’30 când Walter Duranty și alți jurnaliști vestici plătiți de Moscova susțineau că în Uniunea Sovietică totul merge bine și Holodomorul nu există. Același concept a fost aplicat fără jenă în interes propriu de FDR sau LBJ la vremea lor așa cum este astăzi aplicată de presa democrată din Statele Unite, presa „liberală” din Canada, etc.
Pentru început aș vrea să spun că nu văd o problemă de principiu în cenzurarea canalelor rusești. Statul român are datoria de a respecta dreptul la liberă exprimare al cetățenilor și entităților românești nu pe cel al unor entități aparținând unor puteri străine. Iar o acțiune de cenzură în timp de război (chiar dacă nu suntem implicați direct) se încadrează cred eu printre puținele atribuții UNEORI legitime ale statului: apărarea externă.
Avem de altfel și un precedent în Alien and Sedition Acts din timpul administrației Adams, al căror scop principal era prevenirea răspândirii ideilor revoluției franceze pe teritoriul Statelor Unite. Însă 2022 nu este 1798 iar nici lumea de astăzi nu mai este cea de atunci, inclusiv Statele Unite.
Personal, nu am urmărit nici RT și cu atât mai puțin Sputnik în afară de situațiile ocazionale când mai vedeam un televizor deschis pe RT sau îmi pica o știre de la Sputink în feed. Cu toate acestea Sputnik mi-a părut întotdeuna că este pe față o oficină de propagandă cu titluri deseori cringe inducing. RT părea mai echilibrat și acolo vedeai într-adevăr, mai ales în ultimii doi ani lucruri pe care presa mainstream din vest nu le arăta. Evident asta nu înseamnă că RT a devenit sursa adevărului și că difuzarea materialelor respective nu era pur și simplu convenabilă intereselor Rusiei sub regimul Putin.
Nu sunt de acord nici cu ideea că prin cenzurarea celor două canale, oamenii au rămas fără alternativă la presa mainstream din vest. Alternative există grămada, eu nu mi-am luat niciodată informațiile alternative nici dep RT nici de pe Sputnik.
Însă cenzura care este deseori folosită în combinație cu unealta complementară, presa aservită este o măsură extremă, de folosit foarte rar, de preferat deloc.
Printre altele, cenzurarea canalelor rusești distrage de la o slăbiciune mai gravă a Vestului care poate fi la rându-i exploatată de către actanții ostili cum ar fi regimul Putin.
Problema Vestului (inclusiv România) este că oamenii nu mai au, pe bună dreptate, încredere în propriile guverne. Și de ce ar mai avea? Au trecut deja doi ani în care toată presa mainstream este fie pe față aservită prin stimulente financiare de stat, fie prea interesată sau timorată ca să raporteze corect ceea ce se întâmplă. Practic, oamenii s-au trezit dezinformați atât de Rusia cât și, mai grav, de propriile guverne.
Astfel problema Vestului astăzi este în primul rând una internă în general, și nu numai atunci când vorbim despre presă. Politici energetice, economice și de apărare falimentare, presa aservită, toate astea nu au făcut decât să dezbine și să destabilizeze Vestul. Și după cum știm, o cetate când crapă, crapă mai întâi din interior.
Atunci când li se întâmplă lucruri care le afectează viața și pe care nu le înțeleg, oamenii își pun întrebări și caută răspunsuri. Iar dacă cele din propria țară nu le par satisfăcătoare, încep să-și caute informața provenită din alte părți. Asta este vulnerabilitatea pe care astăzi o exploatează canalele de dezinformare: decredibilizarea vestului. Acum 30 de ani, canale ca Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle sau poate chiar CNN aveau reputația unor surse 100% credibile. Astăzi nu mai este cazul.
Iar reacția guvernelor care a fost? Cenzura și manipularea prin organisme de presă aservite aka „surse oficiale”. Și spre deosebire de ideea comună în rândul politicienilor, influencerilor și în general a unei false elite, oamenii nu sunt proști sau mai bine zis, nu sunt lipsiți de bun simț, și sesizează că trăiesc într-un climat informațional precar în care nu știu pe cine să mai creadă.
Răspunsul guvernelor Vestice atât în problema circulației informației în timpul pandemiei și restricțiilor cât și în problema războiului dintre Rusia și Ucraina, este cel cu care ne-am obișnuit. Smucit și lipsit de finețe. Pe scurt, dacă tot ce ai este un ciocan (puterea) toate lucrurile încep să arate ca un cui (pandemia, Rusia, etc).
Tendința asta devine evidentă și periculoasă pentru că, dacă acum câteva zile vorbeam despre cenzurarea unor canale rusești, astăzi auzim instigări aberante la cenzură și arestări orientate împotriva oricui este „omul Moscovei” sau „omul lui Putin” dar nu vedem nicăieri menționată ideea că oamenii au dreptul la un proces, apărare, etc.
S-a trecut deja la vânătoarea de oameni ai Rusiei așa cum în timpul pandemiei se instiga la vânătoarea de anti-vacciniști și organizații anti-vacciniste și ele presupus servind interese rusești, Ori când nici guvernele nici presa nu reușesc să aducă dovezi care să susțină credibil o relație între anti-vacciniști și Rusia, ajungem în situația fabulei cu Ionică și lupul.
Așa că înainte să ne luptăm cu problemele și inamicii exteriori, ar fi bine să ne rezolvăm vulnerabilitățile interioare. Și ca de obicei, cea mai bună rezolvare pe care ar putea să o găsească guvernele ar fi să ne lase naibii în pace. Nu avem nevoie să fim ținuți de mână, să ni se dozeze informația să ni se spună să stăm în casă, să ne vaccinăm, sau să detestăm regimul Putin.
Marea majoritate a românilor poate discerne și lua decizii, și chiar în cazul celor care nu pot, intervenția guvernului în fluxul informațional nu face decât să încurce lucrurile. Sigur, folosiți unde puteți și în limita legii, serviciile, poliția și justiția, dacă printeți un agent putinist, îl împachetați și-l trimiteți acasă sau faceți ce vreți cu el. Dar nu încercați să ne mai dictați ce și pe cine să ascultăm sau de unde ne luăm informația.
