Cel mai important lucru pe care-l putem face la alegerile din 6 decembrie este să votăm în așa fel încât suferința PNL să fie maximă.
În unele circumscripții sunt două sau chiar mai multe opțiuni de vot care maximizează suferința PNL. În altele, din păcate, există numai una. Și aia cu mult scrâșnit din dinți. Scopul primordial al acestui ghid electoral este rănirea cu orice preț a PNL-ului. Toate celelalte îngrijorări sunt secundare sau chiar irelevante de-a dreptul. Când țara este dusă de râpă de Holera Galbenă, curba trebuie aplatizată. Chit că mai iei ciumă pe ici pe colo. Pentru ciumă măcar sunt antibiotice bine puse la punct.
Realist vorbind, trebuie să urmărim fracturarea cât mai mare a viitorului Parlament. Cel mai probabil viitorul guvern va fi cu PNL dar e important dacă e PNL și-atât sau PNL cu alte trei partide(!!). O coaliție de guvernământ cât mai eterogenă este de preferat din cel puțin un motiv: un astfel de guvern nu are multă putere fiind măcinat de tensiunile din coaliție. Într-o astfel de situație, avem și noi, pulimea, pârghii de control pentru următorii 3 ani fără alegeri – timp în care vom putea amplifica sau micșora tensiunile între partidele de guvernământ în funcție de interes și conjunctură. Important este ca guvernul să fie – la fel ca și Parlamentul – cât mai divizat și cât mai greoi cu putință.
În situația puțin probabilă în care PSD (sau USR?!) ar scoate fie și cu un mandat în plus față de PNL, distracția ar fi maximă. 🤡
Veți vedea că vom recomanda UDMR în unele locuri în care UDMR n-are bazin electoral. Pe lângă explicația tehnică (vezi mai jos), UDMR îndeplinește și funcția de jolly-joker unde nu există opțiuni. De asemenea, sarea vărsată de tinerii frumoși și liberi mereu șocați de scorurile UDMR în arcul extracarpatic este un beneficiu în sine. Sunt minimum 50.000 de cetățeni români de etnie română care nu locuiesc în Transilvania care votează cu UDMR ca vot de protest. Dar nu le spuneți asta consultanților politici căci vor plânge 🙂
Pe lângă ”să nu fie PNL cu orice cost”, prezența pe ghidul electoral mai urmează alte patru criterii:
- Să nu fie o formațiune/candidat care atentează la siguranța națională (deci fără ProRomânia condusă de prietenul Partidului Comunist Chinez)
- Să nu fie o formațiune/candidat cu dileală (deci fără Partidul Ecologist sau dubioșenii similare)
- Să fie o formațiune/candidat care să aibă o șansă. Dacă nu se poate, măcar să fie o formațiune/candidat în care merită investit votul în perspectiva anului 2024 și de preferință redistribuirea să nu ajute PNL (altfel spus, în fiefurile PNL e de preferat un vot scrâșnit pentru UDMR/USR/PMP/PSD și nu naivitate care să ajute PNL într-un final)
- Candidații de pe lista recomandată să fie pe cât posibil parlamentari noi sau care s-au opus măsurilor autocrate, imorale, ilegale, iliberale și totalitare de comunism epidemiologic propuse de Partidul Național Liberal.
- Când în dubiu, se alege varianta mai „sigură”. Există câteva circumscripții unde există echivalență relativă între lista unui partid parlamentar non-PNL și lista unui partid în prezent non-parlamentar. Din rațiuni de siguranță, acolo unde redistribuirea ar putea avantaja PNL, se va prefera partidul parlamentar pentru a da eficiență votului.
Votul la parlamentare este unul pe liste și trebuie așadar să urmeze o logică pragmatică. Măcar cât de cât.
De reținut:
- Pragul electoral pentru partide este 5% național SAU 20% în patru circumscripții cu mențiunea că cei 20% trebuie obținuți în fiecare dintre cele 4 circumscripții. Spre exemplu, un partid poate intra în Parlament dacă „scoate” 3% național dar minimum 20,1% în județele Galați, Iași, Vaslui și Neamț.
- Pragul electoral pentru alianțe este 8% național pentru alianțele cu doi membri și apoi câte un punct procentual în plus pentru alianțele cu 3 sau mai mulți membri dar fără a depăși 10%
- Pentru candidații independenți pragul electoral este coeficientul electoral. Coeficientul electoral este rezultatul împărțirii numărului total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate disponibile. Spre exemplu, județul Bacău are 10 deputați și 4 senatori. La alegerile din 2016 s-au prezentat la urne 273136 de băcăoani. Drept urmare, dacă pe 6 decembrie prezența va fi identică, un independent în circumscripția Bacău va avea nevoie de 27314 voturi pentru a intra în Camera Deputaților și de 68284 voturi pentru a intra în Senat.
- Redistribuirea voturilor nefolosite are două etape, descrise laborios în legea 208/2015, la articolul 94. Ce este important de reținut este că un vot pentru un partid „fără șanse” într-o regiune dar cu șanse la nivel național nu este un vot irosit. Acel vot ajută partidul să facă pragul (în cazul formațiunilor mai mici) și este inclus în ceea ce colocvial este numit „etapa a doua de redistribuire”. În lege se numește repartizarea și atribuirea mandatelor de deputat și de senator la nivel național și procedeul este descris la articolul 94, aliniatele 6, 7 și 8 din legea 208 din 20 iulie 2015 cu modificările și completările ulterioare.
- De asemenea, de reținut că un număr mare de voturi pentru un partid într-o circumscripție nu se traduce în mai multe mandate. Spre exemplu, dacă USR ia 80% din voturi în București, este irelevant dacă ajunge la acel scor cu o mie de voturi sau cu două milioane de voturi. Rezultatul va fi tot 10 mandate de senator și 23 de mandate de deputat. Acest aspect este important de reținut întrucât în circumscripțiile în care un partid non-PNL deja e cotat foarte bine, tactic este mai avantajoasă votarea unui alt partid non-PNL pentru a ajuta la fracturarea cât mai mult viitorului Parlament.
Cu acestea spuse, tabelul arată în halul felul următor:
Circumscripția | Camera Deputaților | Senat | Observații |
---|---|---|---|
Municipiul București | Alternativa Dreaptă / Valeriu Ciolan Nicolae (Independent) | Alternativa Dreaptă / PMP | 1 |
Alba | USR | PSD/UDMR | 2 |
Arad | PSD | PMP | 3 |
Argeș | PSD | PMP | 16 |
Bacău | USR/PSD | USR/PSD | 4 |
Bihor | UDMR | UDMR | 5 |
Bistrița-Năsăud | PMP | PMP | 6 |
Botoșani | PMP | PMP | 18 |
Brașov | PSD/UDMR | PSD/UDMR | 19 |
Brăila | PMP | PMP | 20 |
Buzău | PSD/PMP/UDMR | PMP | 21 |
Caraș-Severin | PMP | PMP | 24 |
Călărași | USR | PSD | 26 |
Cluj | PMP/UDMR | UDMR | 7 |
Constanța | Corina Martin (independent) | USR | 8 |
Covasna | USR | USR | 22 |
Dâmbovița | USR | USR | 28 |
Dolj | Alternativa Dreaptă | Alternativa Dreaptă | 9 |
Galați | USR/PSD | USR/PSD | 10 |
Giurgiu | PMP/USR/UDMR | PMP/USR/UDMR | 29 |
Gorj | PMP | PMP/USR/UDMR | 30 |
Harghita | USR | USR | 22 |
Hunedoara | USR | UDMR | 33 |
Ialomița | UDMR | UDMR | 35 |
Iași | UDMR | USR/UDMR | 11 |
Ilfov | PMP | UDMR | 39 |
Maramureș | PMP | USR | 32 |
Mehedinți | UDMR | UDMR | 36 |
Mureș | USR | USR | 22 |
Neamț | PMP | PMP | 23 |
Olt | USR | PSD | 37 |
Prahova | PMP | USR | 34 |
Satu Mare | UDMR | UDMR | 12 |
Sălaj | PMP | PMP | 17 |
Sibiu | UDMR | UDMR | 31 |
Suceava | PMP | USR | 25 |
Teleorman | USR | USR | 40 |
Timiș | PMP | PMP | 38 |
Tulcea | USR | USR | 15 |
Vaslui | PMP | UDMR | 13 |
Vâlcea | USR | UDMR | 27 |
Vrancea | USR/PMP/UDMR | USR/PMP/UDMR | 14 |
Diaspora | PMP | PMP | 41 |
Observații:
1. În București la Cameră există două opțiuni. Valeriu Nicolae (independent) are o șansă rezonabilă de-a accede în Parlament și ar merita răsplătit cu un vot pentru toată mizeria pe care a scos-o de sub preș din CV-urile parlamentarilor actuali. Principalul dezavantaj este că omu’ e cam (foarte) leftist. Bine intenționat, dar leftist.
Pentru Senat dar și pentru cei care nu-l înghit pe Valeriu Ciolan Nicolae există opțiunea Alternativa Dreaptă. Este puțin probabil ca AD să acceadă în Parlamentul României tura asta. Dar, în București, voturile celor sub prag vor avantaja în mod categoric PSD, USR și PMP – și foarte puțin PNL. De aceea, în circumscripția București, merită votat ideologic. Totuși, lista PMP la Senat e deschisă de Cristian Diaconescu deci există opțiune și pentru cei care se feresc de investit electoral în partide mici. Deși, pentru noi, prezența lui Cristian Diaconescu e motivul pentru care recomandăm Alternativa Dreaptă 🤷♂️
2. Primul pe lista Senatului la USR e tot un PNL-ist. Și oricum USR are șanse mari să piardă locul de Senator în favoarea PSD (care măcar nu are PNL-iști) se aplică regula anti-PNL. Un vot pentru UDMR sau PSD în Alba rănește PNL și pedepsește traseismul de la PNL pe care USR l-a practicat.
3. Arad este fief PNL. Drept urmare nu e loc de fantezii și trebuie votat prgamatic.
Lista PSD la Cameră este deschisă de Mihai Fifor care, by PSD standards, e în zona not great, not terrible. La Senat PSD începe cu Eusebiu Pistru, un parlamentar venit de la PNL. Sub nicio formă nu trebuie votat cu PNL-iști!
PMP la Senat începe cu Cristian Gavra. Not great not terrible. Dar în mod cert un vot pentru PMP la Senat în Arad contribuie la #aplatizămPNL
4. În județul Bacău PNL e în ușoară creștere. Creștere care trebuie neapărat aplatizată. Filiala USR Bacău face notă discordantă față de norma partidului – atât pentru că adună voturi dar o face într-un mod diferit. Inclusiv pe subiectul pandemiei recent învestita administrație USR vrea referendum și nu caută să-și ostilizeze populația așa cum fac USR-iștii din Brașov sau Timișoara.
Recomandarea noastră în circumscripția Bacău este USR. Însă, dacă această opțiune vă repugnă, există și opțiunea PSD. Important e să nu fie PNL și să fie un partid cu șanse.
5. Bihor este fief PNL profund – în mare parte grație competenței (cel puțin percepute/proiectate) a lui Ilie Bolojan. Drept urmare nu e loc de fantezii și trebuie votat prgamatic.
Recomandarea noastră este UDMR întrucât, de bine de rău, formațiunea ”cu verde” n-a făcut sluj în fața PSD-dar-cu-galben Holerei Galbene.
6. Bistrița-Năsăud este un județ USL-ist, în mare parte. Însă PMP Bistrița are o vedetă. Deputatul Ionuț Simionca (din nou pe primul loc pe lista PMP de la Cameră) are o activitate notabilă. Pe lângă inițierea legii autostrăzii nordului, Simionca a răspuns pe bune liberal și la abuzurile milițienilor comise sub scuza tusei chinezești. La Senat lista PMP începe cu Caius Cârcu, un jurist experimentat din mediul privat.
Este greu de crezut că PMP va prinde un fotoliu de senator în circumscripția Bistrița-Năsăud – însă, chiar și-așa, un vot pentru PMP în acest județ este eminamente unul pozitiv, nu doar anti-PNL/PSD. La Cameră, Ionuț Simionca are șanse mari să prindă un nou mandat astfel că un vot chiar ar ajuta.
7. În județul Cluj realist nu există alternativă în afară de UDMR tura asta. Alternativa Dreaptă propune candidați însă voturile pentru AD ar avantaja PNL-ul.
PSD Cluj e o cloacă greu de tolerat. PLUSR propune ciudățenii extremiste. Iar PMP vine cu Dorinel Munteanu (da, fotbalistul) la Senat și Avram Fițiu la Cameră. Să zicem că la Cameră mai merge PMP. Dar la Senat în opinia noastră singura listă care nu conține cancer purulent este cea a UDMR-ului (cu toate problemele care decurg din asta).
8. Dacă ar fi stat american, Constanța ar fi acum swing-state. Județul se află în tranziție de la fief PSD la… altceva. Ce-o fi acel altceva rămâne de văzut.
La Cameră recomandarea noastră este Corina Martin, fosta preşedintă a Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT). Domeniul turismului are mare nevoie de reprezentare în Parlament după violul economic pe care i l-a aplicat guvernarea anti-umană și iliberală a PNL. În cazul în care doamna nu strânge suficiente voturi, principalii avantajați sunt PSD și USR ceea ce oricum e bine.
La Senat, lista USR începe tot cu un om de afaceri din domeniul turistic și cu o agendă generică anticorupție. Good enough!
9. În județul Dolj intenționam să recomandăm la Cameră lista USR care începea cu un domn bazat și roșupastilat. Din păcate a fost retras de pe listă întocmai pentru că nu lingea ciubota corectitudinii politice.
PNL este deja aplatizat în Dolj astfel că un vot ideologic e chiar indicat. Alternativa Dreaptă!
10. Din păcate în județul Galați nu candidează niciun partid de dreapta. Și nici nu există pe lista vreunuia vreun politician care să se apropie măcar vag.
Cu astea spuse, dintre partidele de pe buletinul de vot și cu șanse (toate de Stânga), USR și PSD sunt fără dubiu cele mai puțin cancer. Atât s-a putut 🤷♂️
11. Județul Iași este județ USL-ist. Nu există absolut nicio diferență notabilă între PNL și PSD. Drept urmare ambele sunt de evitat. Alternativa Dreaptă are candidați în județ dar un vot pentru AD cel mai probabil va avantaja PNL-PSD – de aceea noi recomandăm un vot pragmatic.
USR la Iași are o ofertă tolerabilă la Senat. Însă una complet intolerabilă la Cameră – candidata de la Cameră literalmente fiind pro-hoți de biciclete. Așadar, un vot încrucișat UDMR-USR ar fi, tactic vorbind, cel mai bun pentru obiectivul de aplatizare a PNL fără a trimite literalmente hoți sau nebuni în Parlament.
12. Fără niciun fel de glumă, cei mai competenți politicieni din județul Satu Mare sunt politicienii UDMR. Pe lângă faptul că aceștia nu au un istoric de lins ciubota PNL. Frecvent UDMR scoate în SM peste numărul de etnici maghiari – exact din acest motiv.
13. În județul Vaslui PSD domină autoritar. Însă, listele PSD sunt deschise de personaje de-a dreptul toxice pentru viața politică.
La Cameră noi recomandăm PMP, a cărei listă este deschisă de fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, Oleg Bodrug. Pe lângă experiența parlamentară, Bodrug este un om al cărților – deține cea mai veche editură din R. Moldova și este de neclintit în promovarea cititului ca principala cale de ieșire din întuneric, întrucât ideile au consecințe. De altfel și campania lui electorală este tot axată pe cărți.
La Senat PMP deschide lista cu un ecologist cu idei foarte dubioase, drept urmare noi recomandăm votul de protest – UDMR. Ca și în 2016.
14. În județul Vrancea PNL și PSD sunt esențialmente aceeași mizerie – astfel că trebuie votat neapărat ceva cu șanse pentru a lovi în ambele partide. Deci, PMP, USR sau UDMR. Pick your poison.
15. În județul Tulcea PSD domină – dar corupția este transpartinică. Vârful listei atât la PSD cât și la PNL și PMP e format din oameni cu trecut profund corupt. Practic sunt același partid.
De aceea noi recomandăm USR la Tulcea – mai ales că în județ nu există ”PLUS” astfel că totul e grassroots fără coordonarea roții motrice și alte dileli la modă. La Cameră USR îl propune pe Eugen Terente – după CV în esență un om din popor. E important că e om de afaceri din domeniul turismului – un domeniu foarte slab reprezentat în dileala pandemică în care doar prietenii PNL-ului sunt protejați și restul călcați pe cap de Holera Galbenă.
La Senat USR Tulcea propune un ilustru necunoscut – ceea ce oricum e mai bine decât toate celelalte partide care în județ propun cunoscuți… și nu cunoscuți pentru lucruri bune. Județul Tulcea are doar 2 senatori, astfel că un partid ar trebui să ia 50% ca să fie sigur. Fragmentarea votului măcar le dă frisoane!
16. În județul Argeș PSD domină, chiar dacă ușor. Deputații de Argeș au votat amendamentul prin care forțează mâna guvernului să țină piețele deschise. Fie și pentru atâta lucru merită PSD un vot la Cameră în Argeș (toate celelalte opțiuni sunt mai nasoale) spre a încuraja anti-PNL-ismul.
La Cameră noi recomandăm PMP strict pentru motive de amuzament. Județul Argeș are 4 fotolii de senatori astfel că PMP ar avea nevoie de 25% pentru a fi în totalitate sigur de un loc. Lista PMP de la Senat e deschisă de Florian Bichir – un politician controversat (Tribunul-style) dar totuși nu complet diliu. Este nevoie de măcar un astfel de om în Parlament.
17. În județul Sălaj lucrurile sunt simple. La Senat lista PMP este deschisă de Vasile Cristian Lungu, senatorul care a creat râuri de lacrimi și curdurere perpetuă în rândul leftiștilor de la noi, inclusiv și mai ales președintelui PNL Klaus Iohannis, prin proiectul său (trecut și de CCR) prin care copiii noștri sunt feriți de extremismul odios al ideologiei de gen.
La Cameră PMP vine cu un antreprenor zălăoan recent întors din SUA. Not bad.
18. În județul Botoșani lucrurile sunt simple: Nu există un singur partid în afară de PSD și PNL – și acela este Pro România (ca să nu zicem Pro-China). USR abia a trecut de 3% în județ la locale iar PMP n-a atins nici 3%.
Drept urmare, fie se votează PMP/USR pentru a ajuta scorul acestor partide național – fie direct PSD pentru a ajuta PSD-iștii locali. La ce scor are PSD în județ, noi recomandăm prima variantă. În linie cu scopul de-a fragmenta cât mai mult.
Atragem atenția că lista la Cameră a PSD e deschisă de Marius Budăi. Brrrr!
19. Județul Brașov e fief PNL-USR. Iar filiala USR Brașov este în prezent cea mai extremistă din țară (după aplatizarea nebuniilor din USR Cluj) – primaul Allen Coliban (ăla care a mințit despre studiile sale) fiind un ecologist militant și trepădușii de lângă el sunt deseori chiar mai radicali decât acesta.
Drept urmare, în județul Brașov noi recomandăm fie UDMR fie PSD.
PSD dar cu unguri UDMR vine la cameră cu Kovács Attila, urmat fiind de Izabella Agnes Ambrus, actuala deputată a UDMR Brașov, în timp ce pe locul trei se află Imelda Toaso, vicepreședinta Consiliului Județean. Kovacs a mai fost deputat în perioada 2004 – 2008, iar între 2008 și 2012 a fost vicepreședinte al CJ Brașov. La Senat, lista este deschisă de Géczi Gellért, fost viceprimar al municipiului Săcele.
PSD vine la Cameră cu fostul prefect și senator PD-L Marian-Iulian Rasaliu și la Senat cu Marius Dunca – un politician tânăr și destul de șters.
20. Județul Brăila e fief PSD. PNL și PSD au împreună cam 75% din voturi. PSD vine cu oamenii baronului Dragomir iar PNL vine cu un PRM-ist deșănțat la Senat și cu un bătăuș sinistru la Cameră. Sincer, și dacă sunteți votant PNL, dacă locuiți în Brăila, pentru numele lui Dumnezeu votați altceva în județul Brăila pe 6 decembrie. Orice e mai bun! Promitem solemn!
21. Județul Buzău e oarecum fief PSD. Pe lângă PNL, în județul Buzău trebuie evitat cu orice preț și USR – pe a căror liste se află extremistul Emanuel Ungureanu la Cameră. Pentru Camera Deputaților, orice în afară de PNL-USR este un vot bine pus. PMP are un candidat șters, PSD un om de-al unui baron (clasic) iar UDMR e mereu acolo pentru un vot de protest.
La Senat PMP îl propune pe Bădulescu Dorin-Valeriu pentru un nou mandat în Senatul României. E genul de Senator despre care nu reușim să găsim nimic de rău sau de bine. O „mână moartă” e de preferat!
22. În Covasna, Harghita și Mureș nu există partide, la modul real. În Covasna și Harghita monopolul UDMR este absolut iar în Mureș PNL și PSD sunt același partid cu UDMR. De aceea în aceste trei județe noi recomandăm vot pe linie USR pentru a zdruncina, pe cât posibil, stabilimentul local complet osificat.
23. Județul Neamț, ca și Iașul, e un județ în care nu prea există partide. La Neamț alianța la Consiliul Județean e USR cu PNL și cu Pro-România. Drept urmare, merită un vot PMP-ul fie și din prisma faptului că nu a fost în aceeași gașcă în ultimii ani și deci măcar teoretic nu pleacă din aceeași mocirlă (swamp).
24. Județul Caraș-Severin e unul în care se poate vota exclusiv pozitiv. La Cameră PMP propune un politician care anul acesta a renunțat la pensia specială la care avea dreptul la final de mandat de vicepreședinte al Consiliului Județean și la Senat îl propune pe actualul primar al orașului Bocșa, unul dintre cei mai tineri primari din țară (între timp la al doilea mandat) și un bun administrator și priceput la atras finanțări. Un vot pentru PMP în Caraș nu doar contribuie la #aplatizămPNL dar chiar îmbunătățește Parlamentul cu minimum un om decent.
25. Suceava este un județ până nu demult dominat autoritar de PNL. Însă alegerile din 27 septembrie au arătat fracturi mărișoare demonstrând că este loc de canibalizat din PNL. La Cameră noi recomandăm un vot pentru lista PMP, deschisă de fostul viceprimar al Sucevei – Marian Andronache – un politician care a stat cu piciorul pe gâtul PNL și PSD și care azi e mai supărat pe PNL ca oricând. La Senat propunem lista USR. Suceava are 4 senatori și, cu puțin noroc, USR poate totuși lua un loc. Lista USR este deschisă de un fost militar de carieră din Fălticeni – George Mîndruță – un om mai degrabă dintr-o bucată și cu puternic simț pragmatic, dar și cu un dinte anti-PNL.
26. Vot mixt recomandăm la Călărași. La Cameră recomandăm lista USR deschisă de Costin Mirescu, inginer de profesie și mare fan al muncii specializate – a meseriilor, o poziție foarte necesară în Parlament în condițiile în care Centrul (PSD și PNL) a tot mătrășit învățământul vocațional promovând inflația de diplome universitare bune cel mult drept hârtie igienică. La Senat, lucrurile se complică. PSD îl propune pe Nicușor Cionoiu, un politician care a fost și în vizorul USR lunile trecute – un om venit oarecum din mediul privat și respectat în comunitate. PMP propune la Senat un politician șters și fără legătură cu județul iar USR are de asemenea un candidat șters. Deci, da… vot mixt – USR-PSD pentru maximum de șanse și totuși într-un final un vot pozitiv.
27. Vot mixt USR-UDMR recomandăm la Vâlcea. La Cameră lista USR este deschisă de Ion Lazăr, un absolvent de UTCN cu multă experiență în zona automotive, necesară pentru negocierile ce vor urma în privința revitalizării industriei din județ. Nici locul 2 de pe lista USR nu e slab – deși doamna Andrea Udrea preia din povestea națională a partidului cu ”școala de la 8 la 5” – are ideile corecte în privința educației în contextul tusei chinezești. La Senat noi nu găsim un candidat, sincer. Recomandăm UDMR ca vot de protest. PSD propune o beizadea, PMP propune un „antreprenor” de care n-a auzit nimeni dar care se dă „apropiat al lui Trump” pe Internet și e plătit de PNL/Orbán să-i fie consilier… din Florida. USR propune pe George Botoran de la PLUS despre care comunitatea îl percepe drept „băiatul lu’ tata”… iar PER nu recomandăm din principiu (din exact același motiv pentru care nu recomandăm nici ProRomânia). Deci… UDMR ca vot de protest. Anularea votului este de evitat.
28. Județul Dâmbovița este fief detașat al PSD. Din 7 deputați PSD are toate șansele să ia minimum 4 iar din 3 senatori cel mai probabil 2 vor fi de la PSD. Strict tactic merită votat USR în Dâmbovița numai pentru a contribui la micșorarea și mai mult a PNL-ului și-așa mic în județ. În prezent PNL are un deputat și un senator. Ar fi un mare progres ca după 6 decembrie PNL să aibă zero senatori și maximum un deputat. Nu există candidați acceptabili și cu șanse, din păcate. Dar tactic un vot pentru USR contribuie la #aplatizămPNL
29. Județul Giurgiu este fief detașat al PSD. Cel mai probabil 3 din 4 deputați vor fi de la PSD și al 4-lea de la ProRomânia, iar ambii senatori vor fi de la PSD (asta dacă nu are un pic de noroc PNL la redistribuire și prinde totuși un fotoliu de deputat). Restul partidelor în esență nu există pentru parlamentare. Așadar, un vot pentru PMP sau USR ajută alte circumscripții pentru partidele respective. Iar UDMR servește bine ca vot de protest. Realist, nu există opțiuni bune și cu șanse dacă nu ești PSD-ist sau PNL-ist în județul Giurgiu.
30. Județul Gorj este fief detașat al PSD. Cu toate acestea, localele au arătat mici fracturi. Noi recomandăm la Cameră un vot pentru PMP întrucât lista este deschisă de un fost PD-L-ist hârșâit în a fi hărțuit constant de PSD-iștii locali. E de asemenea și singurul cu o vagă șansă de-a accede în Parlament – chiar dacă una totuși foarte mică. La Senat e greu de crezut că PSD și ProRomânia nu-și vor împărți cele două locuri. De aceea noi recomandăm fie un vot pentru PMP sau USR (pentru a ajuta partidele național) fie un vot de protest pentru UDMR.
31. Tradițional Sibiul e „numărat” ca fief PNL – deși în prezent PNL are 3 din cei 6 deputați și doar unul din cei trei senatori. Altfel spus, județul e fief PNL…-ish. Oarecum. Pe de altă parte, nici nu prea ai ce vota. La Cameră USR defilează cu Dan Barna (brrrr!), PMP cu o fostă PSD-istă prefect, PSD cu un fost ministru-nimeni iar PNL cu securista anticonstituțională școlită la Moscova – Raluca Turcan (dublu brrrrr!). Deci… UDMR. De Bandi Levente-József n-a auzit nimeni dar asta e în sine mai bine decât vârful listelor celorlalte partide. La Senat recomandăm vot pozitiv pentru UDMR – lista fiind deschisă de Orosz Csaba, fostul city manager al orașului Mediaș și consilier local totuși mai degrabă apreciat decât detestat. În orice caz peste PSD-PNL. Realist însă cele două componente ale USL își vor adjudeca fotoliile de Senator căci e greu de crezut că USR poate să strângă în zona lui 35% la nivel de județ pentru a fi sigur de un fotoliu în Senatul României.
32. Dacă ar fi un stat american, județul Maramureș ar fi un swing state. Cinci partide (PSD, PNL, PMP, UDMR, USR) reprezintă astăzi județul în Parlament și e foarte probabil că lucrurile nu se vor schimba foarte mult (decât eventual un loc de la PSD să treacă la PNL/USR/PMP). La Cameră noi recomandăm un vot pentru PMP întrucât cel care deschide lista are opiniile corecte în ceea ce privește abuzurile PNL sub scuza pandemiei. Nu e un politician perfect (clasa politică din Maramureș este notorie pentru corupția sa în moduri în care alte județe pot doar visa) – însă e consecvent pe subiectele de interes pentru noi. La Senat PMP propune un politician prea slinos pentru gustul nostru așa că noi recomandăm un vot pentru USR a cărei listă e deschisă de președintele USR Maramureș – Dan Ivan. Și el ridică semne de întrebare dar e totuși cel mai rezonabil dintre candidații cu șanse, în opinia noastră.
33. Județul Hunedoara este fief detașat al PSD. 4 din cei 6 deputați actuali sunt de la PSD, al cincilea e PSD-ist dar cu Tăriceanu și al 6-lea e PSD-ist dar cu sigla PNL. Doi din cei 3 senatori ai județului sunt de la PSD în prezent. La Cameră noi recomandăm un vot pentru USR căci e partidul care are totuși o șansă să trimită un om – iar vârful listei este o doamnă care stă bine cu subiectul birocrației și procedurilor aberante. La Senat recomandăm vot de protest. Kutasi Csaba nu va ajunge în Senat deși poate n-ar fi rău. Ceilalți candidați cu șanse sunt imposibil de votat pentru un om sănătos la cap.
34. Dacă ar fi un stat american, județul Prahova ar fi un swing state. 4 partide reprezintă județul în Senat și 5 partide reprezintă județul în Camera Deputaților. La locale PNL și USR au fost în alianță și au obținut 45% în ușoară creștere (dictată de USR) față de 2016 când cele două partide au scos în jur de 40%. PNL este de departe cea mai proastă opțiune în jud. Prahova – lista la Cameră fiind deschisă de Cătălin Predoiu (un ministru al Justiției PSD-ist) iar la senat lista e deschisă de Roberta Anastase care pe vremuri număra voturile în Parlament precum Pristanda. Pe lista PNL din Prahova se mai află cel puțin doi pușcăriabili, la fel ca și la PSD. PMP deschide lista de la Cameră cu Nicoleta-Cătălina Bozianu care, anul acesta, s-a remarcat prin poziții în general juste în privința gestionării tusei chinezești . Anul trecut doamna Bozianu s-a remarcat prin poziții critice asupra management-ului TAROM dar și pe subiecte sensibile precum cazul Camelia Smicală sau adopția de la Baia de Aramă. Realist, zicem not great not terrible. Drept urmare noi recomandăm un vot pentru PMP la Cameră. La Senat, dintre partidele care au șanse, USR e cel mai puțin nasol. Nu găsim soluții de vot pozitiv la Senat la Prahova. Drept urmare recomandăm votul de compromis USR sau un vot pentru PMP pentru a ajuta partidul la nivel național (PMP nu poate spera la mai mult de 12% în județ – or pentru un fotoliu de senator sunt necesare 20% din sufragii).
35. Tradițional județul Ialomița este considerat fief PSD. Însă, anul acesta, odată cu apariția ProRomânia (care rupe din voturile PSD), cel mai probabil cele 4 locuri în Cameră vor fi împărțite între PSD(două) și Pro România și PNL câte unul. Dacă nu „înghițiți” unul din aceste trei partide, votul dumneavoastră doar ajută partidul preferat la nivel național. Noi recomandăm vot de protest pentru UDMR la ambele camere. Oferta e absolut jenantă în județ.
36. Județul Mehedinți este județ USL. PNL și PSD au avut împreună 80% dintre voturi la localele din septembrie. PMP și ProRomânia au mai scos peste 5% și… cam atât. USR nu e nici la 3%. Este foarte adevărat că în Mehedinți candidează din partea PNL ministrul economiei Virgil Popescu (unul din cei 2 membri ai actualului cabinet care chiar nu merită înjurături și o vizită la Târgoviște). La Cameră USR îl propune pe Laurențiu Ștefănescu – directorul lui Vîntu în escrocheria FNI. Din păcate, un om non-tâmpit în Mehedinți chiar pe bune nu are ce vota. Noi recomandăm vot de protest pentru UDMR.
37. Județul Olt este fief PSD. Împreună cu PNL – (fosta?) Uniunea Social-Liberală a avut aproape 90%(!!) din voturi în județ la localele din septembrie. Restul partidelor nu există. Vârful listei PSD la Senat are 63 de ani și are tusea chinezească. Deci e posibil să nu mai ajungă în Parlament 🤡. Domnul Stănescu s-a remarcat prin criticarea Vioricăi Dăncilă și a lui Eugen Teodorovici. Realist, însă, în Olt un vot pentru PSD e singura opțiune pentru a conta la Senat. La Cameră PSD are o listă mult prea atroce și oricât am coborî standardele tot nu se poate să recomandăm acea listă. Drept urmare la Cameră recomandăm un vot pentru USR. Măcar nu e PNL 🤷♂️
38. Județul Timiș era tradițional fief PNL. Ascensiunea USR însă a făcut județul mai degrabă swing în ultima vreme, făcând loc și celorlalte partide. În Timiș noi recomandăm vot pozitiv pentru PMP, filiala locală fiind condusă de oameni care dau trigger leftiștilor (da, la Mihai Neamțu ne referim) dar și de oameni care au idei apropiate sau identice cu ale noastre în ceea ce privește birocrația și economia în genere. Pentru un fotoliu în Camera Deputaților, un partid are nevoie de 10% în județul Timiș.
39. Județul Ilfov este fief PNL. Holera galbenă a scos 46% dintre voturi la alegerile locale. O creștere mare față de 2016 când județul a fost împărțit aproape egal între PNL, USR și PSD. La Cameră USR deschide lista cu o duduie venită pe filiera USR Cluj. Deci sigur nu! PSD deschide lista cu un fost membru al PRU (partidul rusofil cu viață scurtă) – deci nu. PMP deschide lista cu un domn cam prea exaltat pe subiectul „pensii speciale” dar cu un leaning bun per ansamblu. Drept urmare noi recomandăm un vot pentru PMP la Cameră. La Senat PMP deschide lista cu un fost băiat deștept din energie transferat de la ProRomânia – deci… nu. PSD la Senat îl propune pe un nene care voia să bage „regretul efectiv” în Codul Penal. Nu, nu e glumă. Drept urmare, la Senat noi recomandăm vot de protest în județul Ilfov: UDMR.
40. Județul Teleorman este județ USL. Nu există nicio diferență între PNL și PSD în acest județ iar cele două partide au avut împreună peste 80% din voturi în alegerile locale din septembrie. Singurul partid cu vagi șanse să spargă monopolul în județ este USR. Pe acest criteriu noi recomandăm vot USR. Măcar să înceapă să tremure.
41. „Județul” Diaspora era tradițional fief PNL/PD-L. Lucrurile s-au schimbat în 2016 când PD-L n-a mai existat și a apărut USR (care de altfel a și câștigat această circumscripție în 2016). La Cameră noi recomandăm vot pozitiv pentru PMP întrucât deputatul PMP Constantin Codreanu (și în prezent deputat pentru Diaspora) a avut în genere pozițiile corecte în privința politicilor panicdemice – chiar deseori făcând notă discordantă față de partid. La Senat noi recomandăm PMP strict în logica #aplatizămPNL la nivel național – întrucât e greu de crezut că PMP va obține un fotoliu de senator în această circumscripție. USR la Senat propune un conspiraționist sinistru apropiat al lui Mihai Tudose și al STS-ului. Brrr!
Alte mențiuni
Toată lumea face calcule. Sondaje mai mult sau mai puțin de încredere circulă prin interiorul partidelor sau ca zvonac și răspândac pe ultima sută de metri.
Unele pretind că PMP nu intră în Parlament. Altele pretind că USR ar putea ajunge la 25%. E drept, ambele scenarii sunt posibile – în fond, orice e posibil. La o prezență mică la vot ar putea intra chiar și un partid ca AUR în următorul legislativ – deși în opinia noastră un asemenea rezultat e foarte puțin probabil.
Noi am întocmit ghidul electoral în așa fel încât cei care decid să-l urmeze să-și maximizeze impactul votului.
Da, în unele circumscripții chiar e greu să alegi. Și admitem că am scrâșnit din dinți citind istoricul candidaților din unele circumscripții și încercând să găsim care e cea mai bună recomandare în așa fel încât să nu ne încerce o senzație de vărsătură. Da, e greu. Dar și mai greu are să ne fie nouă tuturor dacă Partidul Niciodată Liberal scoate un scor nepermis de mare.
Aplatizarea PNL nu poate veni chiar cu orice cost (de aceea nu recomandăm dileli precum ProRomânia sau PER). Dar există costuri care merită pentru beneficiul de-a tăia elanul acestei organizații criminale care a comis mai multe încălcări ale Constituției și Statului de Drept în 8 luni decât peeesedeee în 5-6 ani. La sfârșitul zilei, nu peeesedeee ne-a alergat părinții cu Miliția pentru că au ieșit la cumpărături la ora „greșită”.
PNL trebuie pedepsit exemplar pentru abuzurile de toate felurile comise la adăpostul dilelii pandemice. Pe 6 decembrie avem ocazia s-o și facem.
Noi am studiat și am elaborat o metodă. Poate nu e cea mai bună (nici nu există cea mai bună) și în mod cert nu mulțumește pe toată lumea (nici n-are cum). Dar este cea mai pragmatică, având în vedere uneltele disponibile.