Rareori propunem aici programe noi guvernamentale însă, în contextul diminuării cu 50% a fondurilor alocate programului Prima Casă Noua Casă și în contextul pregătirilor pentru partea a doua a seriei dedicate Asiei Centrale, e un moment bun de făcut o astfel de propunere.
În Asia Centrală oamenii din urban (deci ăia spălăței, ”educați” dragă Doamne) au un obicei cumplit de prost: Acela de-a-și revărsa brainrot-ul din telefon înspre toți cei din jurul lor în public. Ba, mai rău, nici vorbitul la telefon nu prea e praticat altcumva decât pe speaker. De preferință cât mai tare să fie siguri că-nțeleg și cei ca mine aflați în capătul opus la metroului/autobuzului, indiferent dacă vorbesc kazahă/uzbecă sau nu.
Problema e că acest obicei e din ce în ce mai comun și la noi. Și, culmea, tot pe același segment demografic: urbaniți mai înstăriți dar fără cei 7 ani de-acasă. Pe vremuri aceștia se numeau țărani de oraș.
În 6 ore de mers ieri în trenul IR1665 la vagonul de clasa I am ascultat așa:
- Conversație de 45 de minute în româno-franceză (furculision neironic) de la un băiat care în alte vremuri ar fi supus unei bătăi științifice pe fus poate-i mai crește testosteronul
- Brainrot de TikTok absolut la întâmplare (cel mai probabil untilizatoarea abia descoperise spyware-ul chinezesc)
- Conversații siropoase (4 la număr, cea mai scurtă de 30 de minute, toate pe speaker!) în care soluția logică era câte un set de palme după cap și interlocutorului în același vagon cu mine precum și celui/celei de la celălalt capăt al ”firului”
- Zgomot de jocuri pe telefon – în special table și ceva păcănele-style
- Și, desigur, muzică proastă
Liniștea nu a venit după o serie de remarci politicoase dar ferme despre cât de minunată este această invenție a umanității numită căști. Nici după ce i-am explicat ăluia cu tablele că poate juca table pe telefon și fără să auzim toți zgomot de zar. Și nici după ce i-am explicat ăluia cu păcănelele că se apropie periculos de mult de o excursie cu tot cu telefon în exteriorul trenului, din mers, cu subsemnatul pe post de agent de turism.
Liniștea a venit abia după ce mi-am amintit că pot și eu să pun muzică. Și am pus niște muzică de-a mea. Am început ușurel, apoi am escaladat gradual și abia când am ajuns pe-aici a început să se lase liniștea. Păcat. Mai aveam sute de piese minunate pe care doream și eu să le împart cu restul vagonului.
În restul drumului, petrecut în sfârșit în liniște, m-am tot gândit: Cât ar costa oare și cât de complicat logistic ar fi de implementat Programul Prima Cască?
O pereche de căști cu fir cât de cât decente costă în jur de 40 de lei. Plus grift costuri guvernamentale asociate, să zicem că ar ieși la 80 de lei bucata.
Dar doar 70% din cetățeni circulă regulat cu transportul în comun și dintre aceștia vasta majoritate nu sunt vaci cu cabină. Asta înseamnă că piața dedicată sau populația eligibilă este de circa un milion de oameni. Așadar circa 80 de milioane de lei. Și ca program anual (căștile se mai strică, nu?) tot nu e mult la ritmul de risipă cheltuieli practicat de Guvernul României.
Beneficii:
- Creșterea calității vieții pentru vasta majoritate a cetățenilor care nu sunt vite cornute
- Economii la bugetul CNAS prin vizite la psiholog și/sau psihiatru care nu vor mai avea loc ca rezultat al evitării unei surse de conflict și de stres
- Scăderea ratei infracționalității prin scăderea probabilității ca sus-amintitele vite cornute să fie invitate în mod persuasiv să facă o excursie în afara trenului/autobuzului din mers de către cetățenii exasperați
- Creșterea gradului de cultură și stare de bine în rândul Majorității prin scăderea expunerii la brainrot și gunoi
- Un bănuț cinstit și util societății pentru
griftăricontractorii guvernamentali care vor câștiga licitația SEAP pentru livrarea și distribuirea căștilor.
Implementare
Majoritatea trenurilor Inter Regio, toate autogările mai mari și majoritatea gărilor au deja pază constantă sau patrulă de poliție. Or, vasta majoritate a problemei pe care acest program își propune să o corecteze se întâmplă fix în aceste locuri.
Drept urmare, costul logistic nu trebuie să fie mare. Cadru legal pentru amenzi că ești prost în public există deja. Nu trebuie decât un amendament: pe lângă amendă sau avertisment, primești și o pereche de căști. La a doua abatere amenda minimă este de 5000 ISR – ceea ce înseamnă la momentul scrierii 2627500 lei (da, două milioane șase sute douăzeci și șapte de mii cinci sute).
De asemenea, în gările și autogările cu cea mai mare prezență de vite cornute pe m2 Poliția(TF sau de proximitate) ar putea prietenește (sau nu tocmai prietenește) să distribuie această minunată invenție a rasei umane cu scopul nobil de-a reduce tensiunile în societate. Ar fi și prima dată în istoria postdecembristă când Miliția ar face ceva în mod obiectiv bun pentru Țară.
Nici nu necesită alocări suplimentare de personal sau alte resurse suplimentare. Cei mai mulți cetățeni eligibili pentru acest program se găsesc în maximum 20 de locuri din țară (în principiu gările și autogările din marile orașe plus pe Litoral) sau pe traseul unor patrule deja existente (trenurile IR).
Cu puțină măiestrie, acest program s-ar putea autofinanța doar din amenzi vreo câțiva ani. Și, dacă implementarea este cât de cât decentă, după câțiva ani ar putea să nu mai fie necesară căci cetățenii eligibili vor fi învățat ce bune sunt căștile sau, alternativ, vor fi sărăcit atât de mult de la amenzi că-și vor amaneta smartfonul. În ambele cazuri, beneficiile numite mai sus vor fi fost obținute.
Desigur, mai elegant și mai bun pentru progresul moral al societății ar fi reglementarea utilizării smartfonului în public. Dar până acolo, Programul Prima Cască e totuși o propunere modestă.
De undeva trebuie început iar civilizația se poate menține uneori și cu vorba bună, dar se construiește totuși cu parul. Sau cu casca, în cazul ăsta.
