La un an și ceva de guvernare PNL

Așadar… Partidul Naţional Liberal …

 

🔸Au promis că vor mai subția numărul de angajați ai statului
‼️Nu doar că au mai angajat încă niște mii de piloși și sugative botoxate, dar nici măcar nu au reușit să afle câți angajați are statul. Deși Violeta Alexandru a promis că o face în 9 luni…

 

🔸Au promis că stăm închiși în case 2 săptămâni, să stăpânească pandemia. La 100 de cazuri pe zi.
‼️Acum au câteva mii, ei mai vor restricții iar economia… Ei bine, cred că e cazul să îi administrăm ultima împărtășanie. Economiei, zic.

 

🔸Au promis că vor rezolva măcar parțial problemele din justiție.
‼️Și noi, că proștii, am crezut că era vorba de problemele sistemului, nu de problemele lor cu justiția.

 

🔸Au promis că vor mai tăia din corupție.
‼️Când colo unora din ei li se vede parandărătul cu ochiul liber de la o poștă, așa exemple de transparență sunt. Iar alții vor legi să îi scutească de răspunderea penală pentru șpăgile primite ca să cumpere de la cine trebuie.

 

🔸Au promis că scapă de dictatura PSD.
‼️Și au instituit-o pe a lor, cu specimene care au interes direct în slăbirea unor stâlpi importanți ai societății române.
Cum ar fi sirianul ăla care a închis bisericile.

Cum ar fi geaca aia de piele care a reușit să distrugă tot ce a construit Poliția Română la capitolul imagine in ultimii 15 ani.
Sau cum ar fi panicarzii in halate albe, care au nenorocit și bruma de încredere în sistemul medical românesc.

 

🔸Au promis că ne scapă de toți penalii PSD din parlament.
‼️Măcar de asta s-au ținut de cuvânt. Acum toți penalii PSD poartă culoarea galbenă. Dar sunt tot în parlament, deci…
La punctul ăsta PNL și USR tre’ luate de ceafă și izbite repetat cap în cap.

 

🔸Au promis că mai taie din finanțările către baronetul local și regional.
‼️Așa că… Au mărit bugetul PNDL, instrument de mituire a primarilor și președinților de Consilii Județene patentat de Dragnea, cu 20%. Vor fi având liberalii mai mulți baroni și nu știm noi?!

 

🔸Au promis ajutor către sectorul IMM.
‼️IMM Invest, creația slugii preaplecate Cristian Păun, funcționează mai rău decât programele PHARE și cele ale lui Dragnea la un loc.

 

🔸Au promis grijă față de viitorul României.
‼️Și au creat o generație de analfabeți funcționali, prin “școală” online. Asta după ce s-au bătut cu PSD ca la lovitură de stat sa nu mărească cei din urmă o amărâtă de alocație.
Normal. Mai putini bani pentru eroii șpăgari gen Dr Musta și afacerile lor, fie ele cu teste fie cu echipamente.

 

🤬🤬🤬 de penelepre, că am ajuns să compar PSD cu voi și să iasă mafioții ăia bine din comparația asta…🤬🤬🤬
Alin Ciubotariu on EmailAlin Ciubotariu on FacebookAlin Ciubotariu on InstagramAlin Ciubotariu on LinkedinAlin Ciubotariu on TwitterAlin Ciubotariu on WordpressAlin Ciubotariu on Youtube
Alin Ciubotariu
Reacționar de copil, neșimțit de carieră, analist de ocazie și eretic de conjunctură (după canoanele științismului).