Ce (nu) ne spun documentele de la CSAT

„Documentele CSAT desecretizate de președinție nu mai lasă nicio umbră de îndoială: „fenomenul Georgescu” a fost planificat și lansat în mod profesionist de unități operaționale de manipulare a opiniei publice comandate din Rusia.” își începe propovedania ministrul propagandei CTP.

„CSAT tocmai ne-a dat dovezi că alegerile au fost influențate de Rusia.” zice, ceva mai circumspect, deputatul USR Claudiu Năsui.

Este clar că această desecretizare are rolul de-a demoraliza oamenii reali din cultul CG. Dacă-mi permiteți să mă exprim ca la CSAT, din analiza preliminară a spațiului informațional reiese că strategia se bucură de un oarecare succes: Tiktokerii mai de etnie cu multe vizualizări au început să aibă îndoieli, ăia de pe lângă CG s-au apucat din senin să facă amenințări iar soldățeii ce deranjează secțiunea de comentarii au venit cu script nou.

Raport SRI, desecretizat la 4 decembrie 2024

Cultul sonatului s-a legat de partea asta cel mai mult, insistând că nu pot exista conturi de TikTok din 2016 întrucât TikTok există din 2017. Cultul sonatei contracarează cu pagina de Wikipedia care zice că TikTok există din septembrie 2016. Ambele culte mănâncă borș.

În septembrie 2016 exista musical.ly și Douyin. Cel din urmă există și acum (din el a evoluat TikTok), iar TikTok așa cum îl știm astăzi e de fapt rezultatul mai multor fuziuni care au implicat și conturi. Așa se face că poți găsi pe TikTok conturi chiar și din 2014, deși în 2014 nu exista nici denumirea de TikTok și nici măcar ByteDance Ltd, conglomeratul chinez ce deține astăzi serviciul.

Traducere: Ăsta e subiect de pierdut vremea. Lucru foarte avantajos pentru ambele tabere. Mergem mai departe.

Raport SRI, desecretizat la 4 decembrie 2024

Porțiunea asta e cea pe care se bazează Divizia Presă când spune că CSAT a dat dovezi că rusia e de vină. Numai că sunt două probleme:

  1. SRI citează TikTok și-i crede pe cuvânt. De ce credem pe cuvânt partidul comunist chinez?
  2. Din structura notei vedem că mențiunea cu Sputnik e separat față de discuția punctuală despre oamenii reali fani ai sonatului care se coordonau pe Telegram. În cel mai bun caz discutăm despre amatorism. Editorializări din ăstea citești pe bloguri marginale (ca ăsta, de exemplu), nu într-un raport de securitate prezentat CSAT-ului.

Dar e okay, SIE a venit direct cu compunere de nivel grădiniță. Dar până acolo, mai e asta:

Raport SRI, desecretizat la 4 decembrie 2024

Deci SRI se plânge în CSAT că funcția de report n-a funcționat pe social media și își fundamentează smiorcul pe opiniile unui ONG belgian? Pe bune?! Ăsta e nivel de analiză de-l vezi pe Reddit – mai precis pe cele mai eurofanatice și mai virgine subreddit-uri.

Trecând peste asta, presupunând că 100% din porțiunea asta e adevărată, de-aici aflăm doar că TikTok ar putea lua o amendă de la AEP (oh nu!) și că TikTok sunt niște ipocriți că nu-și respectă propriile reguli – moamă ce revelație! Trebea un document CSAT redactat de băieți plătiți regește ca să aflăm asta! Pă bune mă?!

Și-apoi vine în sfârșit prima chestie concretă:

Raport SRI, desecretizat la 4 decembrie 2024

Okay, deci domnul Peșchir a ”ars” niște bani făcuți din crypto finanțând niște terchea berchea doi lei perechea să zică de bine de sonat. Okay, și? În cel mai bun caz îi dai o amendă dacă demonstrezi că a dat bani după termenul legal. Și atât.

Nici măcar să-l întrebi de unde are banii nu prea poți (așa cum sugerează SRI în același raport) pentru că onor Parlamentul ”pro-european” doar ce-a scutit de impozit toate câștigurile din crypto.

Lucrurile astea au fost și pe masa CCR și, în mod corect, juzii au decis cu 9-0 să lase turul 2 să curgă normal pentru că pur și simplu insinuările astea nu ”țin” în nicio instanță. Cel puțin nu în Europa.

De fapt, devoalarea activităților lu’ Beșchir ăsta îi dă un alibi excelent sonatului. Georgescu poate să zică fix așa: ”Păi io v-am zis că poporul face campanie pentru mine, nu eu. Eu am cheltuit zero lei, așa cum am declarat la AEP.”

Sigur, putem să râdem de el (pe bună dreptate) că n-a făcut și el cum face toată lumea – adică să-și plimbe banii de campanie printr-o firmă de casă и всё проидёт. Dar, dincolo de asta, legal asta nu e o dovadă de nicio infracțiune. E doar o dovadă că sonatul (sau ăia din spatele lui) îs la fel de amatori și au chiulit la cursurile despre cum să nu strălucești din quasar.

”Actor statal” dar se bat cap în cap

Raport SRI nr. 2, desecretizat la 4 decembrie 2024

De porțiunea asta se leagă CTP și compania de sunet spunând că nu mai există nicio îndoială. Atâta doar că există.

Un grup de scurgeri (cuvântul „exfiltrare” nu există în limba română, apropo) care publică din multe țări dar nu și din rusia poate fi:

  1. Un grup care nu are acces în rusia
  2. Un grup condus de un rusofil de oriunde din lume
  3. Un grup coordonat din rusia
  4. Un grup coordonat de rusia

Divizia Presă a luat în considerare doar ultima variantă. De înțeles. Pentru scop de propagandă, merge. Însă, dacă vreți să-l arestați pe sonat, nu merge. Fac pariu că sonatul nici nu știe ce-i aia un credențial.

Dar problema și mai mare e că mesajul din raportul SRI este contrazis de raportul STS din aceeași ședință CSAT și declasificat deodată cu ăsta. Ia aici:

Raport STS, desecretizat la 4 decembrie 2024

Traducere: Nu s-a-ntâmplat nimic. Totul a mers brici.

De altfel, raportul STS e cel mai profesionist document din cele 5 desecretizate ieri.

Și-acum întrebare? Cine mâncă borș? Și variantele sunt următoarele:

  1. SRI mâncă borș (la urma urmei CSAT-ului i-a fost servit mai mult innuendo decât lucruri concrete)
  2. STS mâncă borș (încearcă să-și acopere propria incompetență cu un raport scris foarte frumos)
  3. Ambele mâncă borș
  4. Ambele spun adevărul. Adică a existat o scurgere dar a fost irelevantă pentru procesul electoral – sistemul de trasabilitate al STS făcând imposibilă frauda fără a fi detectată, chiar și dacă un login ar fi fost compromis.

Nu știm care din cele 4 e mai aproape de realitate. Dar un lucru e sigur: modul cum a relatat presa despre această fațetă este exaltat, ca să rămân politicos.

Raportul MAI desecretizat tot ieri remarcă o similitudine a campaniei sonatului cu o campanie din Ucraina de-acum 3 ani. Okay, ăsta e un indiciu solid, dar nu neapărat o dovadă. Însă tot raportul MAI mai zice ceva ce coincide de altfel cu ce era deja disponibil în spațiul public:

Raport DGPI către CSAT, desecretizat la 4 decembrie 2024

Adicătelea mai multă lume s-a dus să vadă cine-i sonatul după primul tur iar înainte de 24 noiembrie nu se vede o amplificare artificială. Păi asta știam deja. Și o știa și presa, care acum se face că nu știa și-i dă înainte cu mitologie.

De unde știam? Păi de la Expert Forum (finanțat de KAS/BND) – via G4Media (aceiași finanțatori).

Altfel spus, întreaga poveste cu ”candidatul TikTok” e profund umflată. Pentru sonatul ăsta au tras tare niște unii pe TikTok, dar nicidecum atât de tare precum s-a tras pentru Simion, Ciolcu și Lasconi.

Tot de-aici aflăm că totuși sonatul ăla a convins oameni reali cumva căci dacă era să fie TikTok glonțul de argint acum ”jucau” finala Simion cu Ciolacu, nu ăștia doi care au fost mult sub Simion și Ciolacu la vizibilitate pe TikTok.

Amatorism

Cu excepția raportului STS, celelalte patru documente desecretizate ieri conțin diferite grade de amatorism. Dar fițuica de la SIE e cea mai șocantă dintre toate. E în esență o compunere. Nu spune absolut nimic nou și, sincer, putea fi generată cu ChatGPT. Nu mai pun poze. Îl descrăcați voi și-l citiți de-aici.

Scopul campaniei pro-Lasconi e să facă cetățenii să se teamă și să voteze de frică. Aflăm duminică dacă a funcționat.

Dar, până duminică, această desecretizare va mai convinge pe vreo câțiva să se teamă de altceva: recte de faptul că aparatul de siguranță națională – plătit regește, de altfel – e populat cu (mult prea mulți) băieți și fete a căror analiză de intelligence n-ar strânge 20 de followeri pe X ca OSINT.

De asta, de-a lungul anilor, am râs de majoritatea conspirațiilor cu serviciile. Pentru că amatorismul domină. Dar să le vezi desecretizate cu ștampila lor pe un subiect sensibil pe care se întâmplă să-l mai și știm… e genul de confirmare care poate-i câștigă alegerile sonatei dar și cimentează neîncrederea în acest Regim.

SRI – 5,49 miliarde lei
STS – 1,9 miliarde lei
SIE – 700 milioane lei
DGPI – 330 milioane lei

De aproape două miliarde de dolari plătitorii de taxe primesc o compunere și o campanie isterică bazată pe frică drept apărare în fața unei amenințări cibernetice.

Dacă atât s-a putut, atunci deja nu suntem apărați informațional. Și abia aia e o problemă mare. Și, mai rău, pariul ”sigur” vândut electoratului este pe more of the same. Asta mai puțin pentru minoritatea gălăgioasă care crede sincer că președintele Lasconi poate face reforme în zona asta – o credință la fel de debilă ca cea a bulei sonatului care crede că președintele poate ieftini curentul.

În loc de concluzie

Așadar, desecretizările de aseară nu spun mare lucru. Dau ceva de molfăit la presă și maaaaayybeeee îi cresc șansele sonatei de-a-l bate pe sonat. Dacă doar ăsta era scopul, okay, bine. Numai să nu plângeți dup-aia când următorii președinți vor face fix la fel.

Însă dacă scopul era mai mare, veștile nu sunt bune.

Cei speriați de sonat așteptau ceva mai solid cu care să-și convingă prietenii/rudele. Sau măcar ceva cu care să poată argumenta că trebuie arestat sonatul. Sau… ceva util în vreun fel?! Atât s-a putut.

Pe fundal, ”lumea bună” se comportă ca baronii PSD. Mai nou șefii de la grifturile de asociații de ”antreprenori” vor să le impună pe față angajaților cu cine să voteze. Când făcea PSD-ul din astea, luau (pe bună dreptate) plăcuțe suedeze.

Dacă iese sonatul președinte, va fi în principal din vina sonaților și psihoticilor din cealaltă bulă. Și abia în subsidiar din vina rușilor, sud-africanilor și boților anonimi.

Boții anonimi (rusești, interni, de care-or fi) și prostia unui segment al populației i-au dat sonatului un bobârnac de la 6% la 22%-ish. Dar de la 22%-ish la cât o scoate duminică, predominant ”lumea bună” îl va fi crescut pe diliu. Pentru că nu vrea nicicum lumea bună nici acum, după repetate șuturi în dinți, să învețe despre reactanță.

Aia e. Or trece și zilele astea.

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.