S-a votat – Podcast de Week-end – Episodul 245

Episodul complet pe portalul membrilor. Aici se depun cererile pentru a te alătura petrecerii. Cine a urmat deja procedura este rugat să-și verifice și folderul spam!

Ne trebuie conspirații noi. Înainte dura 3-4 ani între teoria conspirației și realitate. Săptămâna trecută am dat conspirația că Simion nu vrea să fie preș, și în sub o săptămână e discursul mainstream de la unul dintre cei mai eficienți organizatori politici din garda veche – Vasile Blaga.

Când ne-am apucat de filmat, posibilitatea anulării alegerilor era teoria conspirației. Până am terminat de filmat era discuția peste tot. În fine, între timp, constatăm cu mâhnire lipsa de amuzament din ambele bule – și mai ales din bula câștigătorilor. Să dăm credit că mai toți sunt obosiți și poate până la finalul săptămânii se mai animează. Poate.

În alte știri, discutăm dramele multiple din PSD și PNL, posibilii consilieri în noua administrație (presupunând că nu sunt anulate alegerile), dar și posibila geopolitică a noului președinte.

La finalul segmentului public două știri pozitive – România este acum cea mai neprogresistă țară din UE iar Green Peace ar putea fi desființat în instanță, un pas esențial pentru progresul energetic și economic al României.

În segmentul geopolitic discutăm normalizarea Siriei, veștile excelente oferite de CEO-ul Gazprom precum și în general diplomația americană în Orientul Mijlociu pe care acum și suferinzii de TDS încep s-o recunoască drept eficientă, chiar dacă mârâie în continuare că-i neconvențională. Dar poate chiar asta trebuia?

În fine, în știri externe discutăm economia Ungariei care a ajuns la raționalizări de curpapir (nu, nu e un banc), democrația ”pro europeană” din Bulgaria, cursa Moldovei de-a ajunge din urmă România la neprogresism, verdictul tribunalului UE în cazul Pfizergate care mai validează o ”teorie a conspirației” și ”dezinformare rusă” (apud Lumea Bună™) și, în fine, episoade noi din moartea lentă a agendei verzi în Europa.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.g4media.ro/vasile-blaga-sunt-absolut-convins-ca-george-simion-in-ultima-saptamana-a-facut-tot-posibilul-sa-nu-iasa-presedinte-despre-crin-antonescu-chiar-daca-este-suparat-nu-este.html

Știre 2 – https://www.libertatea.ro/stiri/prioritatile-presedintelui-dan-in-plan-extern-va-trebui-sa-convinga-sua-ca-eventualele-retrageri-de-trupe-sa-nu-afecteze-romania-interviu-5313474

Știre 3 – https://hotnews.ro/nicusor-dan-anunta-ca-va-chema-partidele-la-discutii-chiar-de-maine-pentru-noul-guvern-despre-varianta-bolojan-premier-nu-pot-sa-promit-acum-1979859

Știre 4 – [doar print]

Știre 5 – https://hotnews.ro/ilie-bolojan-spune-explicit-ce-rol-va-avea-in-pnl-dupa-ce-va-pleca-de-la-cotroceni-1973286

Știre 6 – https://zcj.ro/politica/vasile-dincu-la-vot-dupa-alegeri-vom-ateriza-intr-o-realitate-politica-si-economica-foarte-dure–280118.html

Știre 7 – https://www.g4media.ro/conducerea-psd-se-reuneste-marti-seara-la-bucuresti-incepe-lupta-pentru-sefia-partidului.html

Știre 8 – https://www.mediafax.ro/social/romania-a-depasit-polonia-devenind-cea-mai-rea-tara-din-ue-pentru-persoanele-lgbtq-23553497

Știre 9 – https://www.europafm.ro/romgaz-cere-dizolvarea-greenpeace/

Știre 10 – https://ziarulfaclia.ro/zeci-de-arhitecti-cer-primariei-sa-cumpere-palatul-telefoanelor-si-sa-l-transforme-in-spatiu-comunitar/

Știre 11 – https://www.defenseromania.ro/flota-rusa-pierde-un-cap-de-pod-in-mediterana-portul-sirian-tartus-inchiriat-catre-un-stat-din-golf-la-cateva-luni-dupa-ce-contractul-cu-rusia-fusese-reziliat_633775.html

Știre 12 – https://economedia.ro/ceo-ul-gazprom-trage-un-semnal-de-alarma-cu-privire-la-iminenta-criza-energetica-din-rusia-epoca-de-aur-a-extractiei-ieftine-a-luat-sfarsit.html

Știre 13 – https://financialintelligence.ro/administratia-trump-lucreaza-la-un-plan-de-mutare-a-unui-milion-de-palestinieni-in-libia-in-schimbul-relocarii-sua-ar-putea-elibera-libiei-miliarde-de-dolari-din-fondurile-inghetate/

Știre 14 – https://ziua.md/video-paradele-gay-interzise-in-chisinau-prin-vot-majoritar-in-cmc-consilierii-pas-au-parasit-sedinta-in-semn-de-protest/

Drapelul LGBT a fost arborat pe clădirea Delegației UE în Republica Moldova, pentru a marca Ziua internațională împotriva Homofobiei – https://www.mediafax.ro/externe/drapelul-lgbt-a-fost-arborat-pe-cladirea-delegatiei-ue-in-republica-moldova-pentru-a-marca-ziua-internationala-impotriva-homofobiei-23553347

Știre 15 – https://www.g4media.ro/bulgarii-vor-un-referendum-privind-adoptarea-euro-asa-cum-dorea-si-presedintele-tarii-arata-un-sondaj-cei-mai-multi-se-opun-euro.html

Știre 16 – https://www.antena3.ro/externe/criza-la-rafturi-in-ungaria-produsele-de-igiena-se-dau-cu-portia-ratii-si-in-farmacii-745968.html

Știre 17 – https://www.g4media.ro/verdictul-pfizergate-comisia-europeana-a-gresit-atunci-cand-a-blocat-accesul-la-mesajele-secrete-ale-lui-von-der-leyen.html

Știre 18 – https://www.g4media.ro/parlamentul-belgiei-a-votat-pentru-renuntarea-la-eliminarea-energiei-nucleare.html

Știre 19 – https://www.politico.eu/article/austria-walk-back-support-eu-2040-climate-target/

Canapeaua
Canapeaua este reprezentarea virtuală a Podcastului.