Știrile care au scăpat – Podcast de Week-end – Episodul 280

Episodul complet pe portalul membrilor. Aici se depun cererile pentru a te alătura petrecerii. Cine a urmat deja procedura este rugat să-și verifice și folderul spam!

Efectul inevitabil al digitalizării s-a produs: nu poți moșteni legal casa bunicii pentru că onor bugetarii au pierdut datele. Computer says no, vorba unui sketch de-acum peste 20 de ani. Bancurile dintre 1995 și 2005 încep să devină profeții.

Între timp, primarul Ciucu confirmă că PNL este rupt (cel puțin) în două operațional cu cel mai votat oficial în funcție fiind de fapt mai puțin informat decât un politician străin care are interdicție în România. Pe fundal, încă un finanțator PNL se transferă la USR, amenințarea cu categoria ”junk” se mai amână deși era ”inevitabilă” când shilii încă încercau să vândă gogorița cu stabilitatea, iar conturile lui Raed Arafat au fost puse în carantină. Dimpreună cu mai multe bunuri mobile și imobile ale acestuia.

La finalul primului segment bârfim Cupa Mondială din perspectivă politică. Tot omul se pricepe la fotbal și la politică, la o adică. Dar mai mult la fotbal care a bătut cifre de audiență la 3 noaptea pe care televiziunile politice, pardon, ”de știri” nu le strâng în 3-4 zile adunat.

În spatele paywall-ului discutăm imensul scandal Fedorov din Ucraina, concluziile mai puțin discutate ale summit-ului de la Ankara, mersul sancțiunilor în rusia și mersul noii administrații din Ungaria.

Timp extensiv dedicăm pentru două subiecte: Cum ne distruge CEDO geopolitica și cum o știre pozitivă pentru diplomația românească dar și pentru viitorul apropiat al Occidentului a fost îngropată într-o știre prezentată negativ și încadrată la ”fapt divers”.

Un episod cu știrile care au scăpat, căci toată lumea fu ocupată cu nimicuri, cu vacanțele (cei ce-și permit) dar și cu Campionatul Mondial.

Link-uri:
Știre 1 – https://www.antena3.ro/actualitate/nu-mai-poti-vinde-cumpara-sau-mosteni-o-casa-in-romania-ce-se-intampla-cu-sistemul-de-cadastru-atacat-de-hackeri-796057.html

Știre 2 – https://www.g4media.ro/ciucu-afirma-ca-primarul-chisinaului-ion-ceban-a-aflat-inaintea-sa-si-inaintea-lui-ilie-bolojan-ca-adrian-vestea-va-fi-nominaliat-de-nicusor-dan-pentru-functia-de-premier.html

Știre 3 – https://www.g4media.ro/fostul-candidat-presedinte-al-pnl-focsani-s-a-inscris-in-usr-e-un-semnal-clar-ca-proiectul-nostru-devine-tot-mai-solid-si-capabil-sa-atraga-oameni-cu-experienta.html

Știre 4 – https://www.gandul.ro/social/parchetul-militar-a-pus-sechestru-pe-conturile-si-bunurile-sefului-dsu-raed-arafat-in-dosarul-privind-achizitionarea-unui-elicopter-smurd-la-cat-se-ridica-prejudiciul-cu-tot-cu-penalitati-20947988

Știre 5 – https://www.economica.net/romania-fara-guvern-plin-se-imprumuta-tot-mai-ieftin-in-ciuda-amenintarilor-cu-caderea-in-junk-titlurile-pe-10-ani-la-minime_957892.html

Știre 6 – https://www.economica.net/precedent-in-justitie-anpc-trebuie-sa-plateasca-daune-unei-firme-romanesti-pe-care-a-denigrat-o-intr-un-comunicat-de-presa_957630.html

Știre 7 – https://psnews.ro/bogdan-stoica-scoala-selly-de-cheltuire-a-banilor-publici/

Știre 8 – https://golazo.ro/cm-2026-mondial-audienta-romania-tv-antena-1-179572

Știre 9 – Summit-ul NATO

Trump says Ukraine will be allowed to manufacture Patriot missile interceptors – https://thehill.com/homenews/administration/5958742-us-ukraine-co-produce-patriots/

Turkey will continue providing Ukraine with military aid from its own stocks and through PURL – Erdogan – https://www.ukrinform.net/rubric-polytics/4142204-turkey-will-continue-providing-ukraine-with-military-aid-from-its-own-stocks-and-through-purl-erdogan.html

JD Vance praises Ukraine, says Russia’s achievement ‘getting close to zero’ – https://newsukraine.rbc.ua/news/jd-vance-praises-ukraine-says-russia-s-achievement-1783279440.html

Donald Trump a anulat o decizie a șefului Pentagonului de a retrage trupe americane din Europa. Măsura care viza și România – https://stirileprotv.ro/stiri/international/donald-trump-a-anulat-o-decizie-a-sefului-pentagonului-de-a-retrage-trupe-americane-din-romania.html

Știre 10 – https://www.euronews.com/my-europe/2026/07/16/dismissed-defence-minister-fedorov-accuses-ukraines-army-chief-of-fuelling-divisions-incom

Știre 11 – https://timpul.md/articol/primar-rus-muncitorii-nord-coreeni-refuza-locurile-de-munca-din-rusia-din-cauza-salariilor-prea-mici.html

Știre 12 – https://www.kyivpost.com/post/79871

Știre 13 – https://hotnews.ro/cutremur-pe-scena-politica-din-ungaria-legea-pentru-demiterea-presedintelui-a-trecut-de-parlament-magyar-vrea-acum-o-noua-constitutie-2299647

Știre 14 – https://www.mediafax.ro/externe/azerbaidjanul-ia-in-calcul-retragerea-din-consiliul-europei-ilham-aliyev-analizam-parasirea-completa-a-organizatiei-23771181

Știre 15 – https://www.g4media.ro/comisarul-european-pentru-drepturile-omului-din-consiliul-europei-ingrijorat-pentru-modul-in-care-autoritatile-oradene-boicoteaza-marsul-oradea-pride-traseul-trebuie-sa-fie-asigurat-si-part.html

Știre 16 – https://www.g4media.ro/ministra-oana-toiu-a-participat-la-conferinta-controversata-din-sua-despre-terorismul-de-stanga-tinuta-de-marco-rubio-si-stephen-miller-alte-state-au-trimis-reprezentanti-cu-rang.html