Mai stați în grevă – Podcast de Week-end – Episodul 199

Episodul complet în Donors’ Circle și pe pagina dedicată

În urmă cu șase săptămâni am prezis că rotativa guvernamentală va fi după 1 iulie. Apoi podcastul a intrat în pauză. Astăzi, termenul oficial e 1 iulie. Și nu e chiar convingător.

Cât am lipsit, distinșii dascăli au intrat în grevă și sperăm noi să rămână în grevă cât mai mult cu putință. Profesorii din Ungaria încep să vină să predea în România pentru că-s salariile mai bune – ceea ce e încă un indiciu că greva profesorilor de la noi e un moft.

Între timp, avem și primul retailer alimentar românesc care atinge 100 de magazine. Nu e mult, dar e muncă cinstită. Iar capitalul autohton ar trebui susținut mai mult.

În segmentul geopolitic discutăm, firește, despre barajul de la Nova Kahovka (regiunea Herson), cel mai nou skirmish dintre Kosovo și Serbia dar și despre geopolitica în rapidă schimbare a Asiei Centrale. Toate predicțiile făcute în cursul anului trecut încep să se întâmple cu o viteză spectaculoasă.

Dar cel mai mult timp îl petrecem în segmentul geopolitic discutând despre summitul comunității politice europene ce a avut loc în Republica Moldova – o întâlnire informală dar care a adus și ceva claritate pe unele subiecte. Președintele Zelenski a menționat explicit România ca parte din soluționarea problemei transnistrene – un aspect deloc comentat în presa de la noi.

În fine, spre final discutăm despre spionii care vor să lucreze de acasă (nu, nu e glumă!), comitetul pentru investigarea influențelor rusești în Polonia, cel mai nou guvern din Bulgaria, alegerile ce se apropie în Grecia dar și aiuritoarea decizie CJUE în privința Poloniei.

Și, la final, menționăm o nouă predicție îndeplinită: tot mai multe universități se trezesc acționate în instanță pentru încălcarea contractelor de studiu în timpul dilelii pandemice. Oricum se vor termina procesele, tot bine va ieși pentru libertățile civile.

Și, cu asta, începem să ne pregătim mental pentru episodul 200 care va fi la liber săptămâna viitoare.

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26320340-psd-pnl-fac-ping-pong-rocada-guvernamentala-iohannis-cerut-liderilor-coalitiei-decizie-asumata.htm

Știre 2 – https://www.g4media.ro/general-sri-derapaj-la-adresa-unui-expert-in-e-guvernare-ale-cui-interese-le-reprezentati-ca-ale-romaniei-sigur-nu-cand-o-sa-vorbiti-frumos-despre-tara-in-care-traiti-liber-si-in-care-put.html

Știre 3 – https://www.paginademedia.ro/cna/realitatea-plus-suspenda-sanctiune-cna-oprirea-emisiei-21129604

Știre 4 – https://economedia.ro/breaking-surse-otp-bank-romania-a-fost-scoasa-la-vanzare.html

Венгерский OTP Bank внесли в список спонсоров войны – https://zn.ua/ECONOMICS/venherskij-otp-bank-vnesli-v-spisok-sponsorov-vojny.html

Știre 5 – https://economedia.ro/profesorii-ungari-din-judetul-bekes-merg-in-romania-sa-predea-deoarece-chiar-si-acolo-salariile-sunt-mai-bune.html

Știre 6 – https://www.economica.net/primul-retailer-alimentar-autohton-care-ajunge-la-o-retea-de-100-de-supermarketuri-annabella-a-inaugurat-si-propriul-retail-park_673162.html

Pauza #1 – https://www.youtube.com/watch?v=M2rTafbQepg

Știre 7 – https://www.g4media.ro/presedintele-turc-a-discutat-telefonic-cu-zelenski-si-putin-pentru-a-propune-o-comisie-internationala-care-sa-investigheze-prabusirea-barajului.html

Seismic signals recorded from an explosion at the Kakhovka Dam in Ukraine – https://www.jordskjelv.no/meldinger/seismic-signals-recorded-from-an-explosion-at-the-kakhovka-dam-in-ukraine

În Rusia dispare un tabu: chiar şi Putin vorbeşte de „război” – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26320918-rusia-dispare-tabu-chiar-putin-vorbeste-razboi.htm

Armata cu ZERO lei alocați pentru achiziționarea tehnicii militare în ultimul deceniu – https://www.youtube.com/watch?v=leOu34M6Wls

Știre 8 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-vrea-sa-atraga-soldati-din-fostele-republici-sovietice-dar-ele-se-opun-10-ani-de-detentie-pentru-un-kirghiz-ajuns-in-ucraina-2352977

Știre 9 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mini-nato-ul-lui-putin-se-destrama-2358639

Știre 10 – https://www.g4media.ro/video-presedintele-kazahstanului-discurs-critic-la-adresa-rusiei-de-fata-cu-putin-referitor-la-strategia-uniunii-economice-eurasiatice-kassym-jomart-tokayev-principiile-tratatului-din-2015-au-fo.html

Does the Eurasian Economic Union Have a Place in Central Asia’s Future? – https://thediplomat.com/2022/12/does-the-eurasian-economic-union-have-a-place-in-central-asias-future/

With Kazakhstan’s Rejection of Russia’s Efforts to Politicize EAEU, Multi-Vector Foreign Policy is Alive and Well – https://www.caspianpolicy.org/research/security-and-politics-program-spp/with-kazakhstans-rejection-of-russias-efforts-to-politicize-eaeu-multi-vector-foreign-policy-is-alive-and-well

Kazakhstan in the EAEU: Economic Cooperation and Financial and Economic Effects – https://www.cipe.org/resources/kazakhstan-in-the-eaeu-economic-cooperation-and-financial-and-economic-effects/

The Rise of Anti-Eurasian Sentiment in Kazakhstan – https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-031-16659-4_4

Kazakhstan Increasingly Concerned over Eurasian Economic Union – https://www.cacianalyst.org/publications/analytical-articles/item/12867-kazakhstan-increasingly-concerned-over-eurasian-economic-union.html

Știre 11 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26282489-lukasenko-decizie-suprinzatoare-bloggerul-opozitie-roman-protasevici-fost-gratiat.htm

Știre 12 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26313699-intaririle-nato-sosesc-kosovo-dupa-ciocnirile-saptamana-trecuta.htm

Stoltenberg med Putin-stikk før Nato-møte: − Har ikke vetorett – https://www.vg.no/nyheter/utenriks/i/15wJBG/huitfeldt-sverige-maa-innlemmes-i-nato-raskt

Pauza #2 – https://www.youtube.com/watch?v=HbkBmlyzWEM

Știre 13 – https://www.g4media.ro/bulgaria-are-in-sfarsit-un-guvern-dupa-aproape-doi-ani-de-criza-politica-premierul-nikolai-denkov-profesor-si-academician-face-parte-din-elita-cercetarii-mondiale-in-domeniul-fizico-chimiei.html

Știre 14 – https://ziare.com/polonia-legile-justitiei/polonia-cjue-varsovia-legile-justitiei-1808736

Știre 15 – https://romania.europalibera.org/a/comitetul-de-investigatie-a-influentei-rusesti-din-polonia/32437143.html

Știre 16 – https://www.hotnews.ro/stiri-magazin-26283092-germania-plange-nu-gaseste-spioni-vor-lucreze-acasa-stau-tot-telefon.htm

Știre 17 – https://www.g4media.ro/mitsotakis-majoritate-absoluta-pentru-noua-democratie-pe-25-iunie-sau-un-al-treilea-scrutin-in-grecia-in-trei-luni.html

Știre 18 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26311035-zeci-sefi-mari-servicii-spionaj-din-toata-lumea-intalnit-intr-conclav-secret-singapore-surse-reuters-rusia-nu-fost-prezenta.htm

Știre 19 – https://www.edupedu.ro/university-college-london-reclamata-in-instanta-de-mii-de-studenti-din-cauza-grevelor-si-a-studiilor-din-timpul-pandemiei-de-covid-19-platitori-de-taxe-studentii-acuza-ca-universitatea-si-a-incalc/

Redacția
Redacția Freedom Alternative