Decedăm în conștiință – Podcast de Week-end – Episodul 238

Episodul complet pe portalul membrilor. Aici se depun cererile pentru a te alătura petrecerii. Cine a urmat deja procedura este rugat să-și verifice și folderul spam!

S-a terminat concursul de depus candidaturi și am încercat (probabil fără succes) să trecem prin toți candidații măcar nițel. Și probabil cel mai mult timp îl petrecem cu Victor Viorel căci cu el avem și povești din pre-istorie cu toate șepcile pe care le-a purtat de-a lungul timpului.

În alte știri, nu avem cum să nu apreciem faptul că PSD e constrâns să facă fix ceea ce nu-i place și nu vrea – în speță să lovească în vacile sfinte ale socialismului, ”educația” și ”sănătatea”. Pe fundal râdem bine de studenții de la SNSPA, supărați foc pe singura decizie rațională luată de SNSPA de când se numește astfel.

În segmentul geopolitic constatăm o stare de fapt pe care presa o relevă doar pe bucățele evitând să o spună în clar: Per ansamblu, pe la noi prin cartier, lucrurile merg într-o direcție bună. Dar cu siguranță nu vei auzi asta prea des pentru că scopul e să fii ținut(ă) în panică și cât mai stresat(ă) și demoralizat(ă). Căci oamenii cărora le este frică pot fi convinși de mai multe lucruri.

Și, în fine, în știri externe enervăm cu drag și ”dreapta” și ”stânga” cu două știri care n-ar fi trebuit să existe dacă asculți doar cele mai aprigi foci.

În ciuda titlului, per ansamblu acesta este un episod cu știri pozitive 🙂

Link-uri:
Știre 1 – https://www.b1tv.ro/politica/nicusor-dan-despre-legaturile-cu-anton-pisaroglu-m-am-intalnit-de-doua-trei-ori-cu-el-in-campania-din-2020-pentru-primaria-capitalei-1566466.html

Elena Lasconi: Există un alt candidat, care înţeleg că ar fi şi lucrat cu domnul Georgescu, care se pare că foloseşte aceeaşi metodă/ Vreau să rog foarte mult instituţiile statului să fie cu ochii… să nu avem un alt candidat care vine pe sub radar – https://www.g4media.ro/elena-lasconi-exista-un-alt-candidat-care-inteleg-ca-ar-fi-si-lucrat-cu-domnul-georgescu-care-se-pare-ca-foloseste-aceeasi-metoda-vreau-sa-rog-foarte-mult-institutiile-statului-sa-fie-cu-ochii.html

Știre 2 – https://www.g4media.ro/george-simion-si-a-depus-candidatura-la-biroul-electoral-central.html

Crin Antonescu, despre Simion, „un candidat normal, legitim”: „Nu avem acelaşi electorat, dar, de împărţit voturi, cred că vom împărţi toţi” – https://www.g4media.ro/crin-antonescu-despre-simion-un-candidat-normal-legitim-nu-avem-acelasi-electorat-dar-de-impartit-voturi-cred-ca-vom-imparti-toti.html

Știre 3 – https://hotnews.ro/george-becali-anunta-ca-si-a-dat-demisia-din-aur-suparat-ca-partidul-a-strans-semnaturi-pentru-anamaria-gavrila-am-ajuns-sa-fim-acum-slugile-lui-georgescu-1925293

Știre 4 – https://www.dcnews.ro/candidatura-lui-victor-ponta-la-alegerile-prezidentiale-2025-validata-de-bec_988603.html

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu şi-a depus candidatura la BEC – https://www.g4media.ro/fostul-ministru-al-educatiei-daniel-funeriu-si-a-depus-candidatura-la-bec.html

Lavinia Şandru (PUSL) şi-a depus candidatura la BEC: Voi fi preşedintele care se va lupta cu abuzurile – https://www.g4media.ro/lavinia-sandru-pusl-si-a-depus-candidatura-la-bec-voi-fi-presedintele-care-se-va-lupta-cu-abuzurile.html

Știre 5 – https://www.g4media.ro/un-restaurant-de-la-camera-deputatilor-inchis-de-anpc-in-urma-unui-control-facut-de-cristian-popescu-piedone.html

Știre 6 – https://hotnews.ro/studenti-de-la-snspa-protesteaza-impotriva-deciziei-de-nominalizare-a-lui-donald-trump-la-nobelul-pentru-pace-pricopie-demisia-snspa-nu-e-doar-a-ta-1925148

Mircea Cărtărescu critică SNSPA după nominalizarea lui Donald Trump la Nobelul pentru Pace: „Dincolo de ridicolul și inutilitatea sa, e un act rușinos” – https://hotnews.ro/mircea-cartarescu-critica-snspa-dupa-nominalizarea-lui-donald-trump-la-nobelul-pentru-pace-dincolo-de-ridicolul-si-inutilitatea-sa-e-un-act-rusinos-1925399

Știre 7 – https://www.g4media.ro/medicul-ileana-stamate-un-medic-din-ambulatoriu-de-specialitate-a-pierdut-70-000-de-euro-din-2023-din-cauza-stagnarii-serviciilor-medicale-veniturile-medicilor-au-scazut-cu-pana-la-60-di.html

Știre 8 – https://www.news.ro/social/sanatate/update-situatie-dificila-sistemul-medical-cauza-ordonantei-interzice-prelungirea-contractului-unui-angajat-pensionar-rafila-discutie-nivelul-guvenului-reactia-sanitas-1922402711002025031221962100

Știre 9 – https://www.edupedu.ro/guvernul-face-tot-posibilul-sa-blocheze-activitatea-in-sistemul-de-invatamant-acuza-sindicatele-fse-care-sustin-ca-executivul-a-modificat-pe-sub-masa-un-act-normativ-prin-care-conc/

Știre 10 – https://www.g4media.ro/zelenski-avem-o-sansa-buna-de-a-pune-capat-rapid-acestui-razboi-suntem-aproape-de-primul-pas-in-incheierea-oricarui-razboi-tacerea.html

Știre 11 – https://hotnews.ro/g7-ameninta-rusia-cu-sanctiuni-suplimentare-daca-nu-accepta-armistitiul-cu-ucraina-1925429

Vladimir Putin își exprimă „unele rezerve” privind armistițiul propus de SUA: „Sunt probleme pe care trebuie să le discutăm” / „Trebuie eliminate cauzele profunde ale crizei” / El a insistat că trupele ruse „sunt acum în ofensivă în toate zonele de pe front” / Ce spune despre o convorbire cu Trump – https://hotnews.ro/ultima-ora-vladimir-putin-face-primele-declaratii-despre-propunerea-sua-pentru-un-armistitiu-in-ucraina-el-insista-pe-ideea-ca-trupele-ruse-sunt-acum-in-ofensiva-in-toate-zonele-de-pe-front-1924627

Știre 12 – https://hotnews.ro/andrzej-duda-a-cerut-sua-sa-aduca-arme-nucleare-in-polonia-rusii-n-au-cerut-voie-nimanui-cand-le-au-mutat-in-belarus-1923958

Știre 13 – https://hotnews.ro/un-razboi-de-aproape-40-de-ani-aproape-de-final-tratatul-de-pace-a-fost-deja-redactat-1924587

Știre 14 – https://www.mediafax.ro/externe/restructurari-la-oms-ca-urmare-a-anuntului-sua-privind-retragerea-din-organizatie-23527304

Știre 15 – https://www.g4media.ro/ministerul-energiei-depunem-eforturi-la-bruxelles-pentru-a-convinge-sa-amane-inchiderea-centralelor-pe-carbune-care-ne-au-salvat-in-momente-de-criza.html

Știre 16 – https://www.g4media.ro/elon-musk-distribuie-mesajul-stalin-mao-si-hitler-nu-au-omorat-milioane-de-oameni-ci-lucratorii-lor-din-sectorul-public.html

Știre 17 – https://hotnews.ro/curtea-constitutionala-din-bulgaria-scoate-din-parlamentul-de-la-sofia-16-deputati-dupa-5-luni-de-mandat-decizia-luata-dupa-renumararea-partiala-a-voturilor-de-la-alegerile-din-2024-1924723

Știre 18 – https://www.news.ro/politic-intern/numele-trei-europarlamentari-romani-ar-aparea-scandalul-coruptie-vizeaza-practicile-lobbyistilor-bruxelles-grupul-chinez-telecomunicatii-huawei-reactii-celor-vizati-1922400913002025032121965426

Anchetă de corupție la Parlamentul European: zeci de percheziții în Belgia și Portugalia. Este vizată compania chineză Huawei – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ancheta-de-coruptie-la-parlamentul-european-zeci-de-perchezitii-in-belgia-si-portugalia-este-vizata-compania-chineza-huawei-3156227

Știre 19 – https://hotnews.ro/marele-experiment-cripto-a-esuat-cum-s-a-incheiat-utopia-statului-el-salvador-1923952

Știre 20 – https://www.profit.ro/perspective/departamentul-educatiei-din-sua-anunta-ca-va-disponibiliza-aproape-jumatate-din-personalul-sau-21963292

Știre 21 – https://www.mediafax.ro/social/tiktokerita-despre-iisus-sa-si-tunda-parul-sa-arate-ca-un-barbat-organizatiile-pentru-drepturile-omului-critica-decizia-autoritatilor-in-cazul-ei-23527280

Canapeaua
Canapeaua este reprezentarea virtuală a Podcastului.