Chiar aveam de gând să las subiectul ăsta în pace și azi m-am ocupat de clipurile despre Zimbabwe și filmări în avans pentru altele ce vor urma.
Însă, între timp, Dacian Csalós a ieșit la rampă cu amenințări zicând nici mai mult nici mai puțin decât că dacă mai facem mișto de el și mai zicem de Partidul Securității că e comunist și anti-familie, o să ne dea în judecată că-l defăimăm. Eh… așa ceva nu iert. Cum nu i-am iertat nici lui Dragnea în 2015.
Chiar dacă în biserica lui Cioloș este poruncă pentru toți Martorii lui Cioloș să facă PSD-ist pe oricine îl ia la perpulis pe Mesia sau pe a sa forță motrice, libertatea de exprimare e pretty fucking important, mkay?
Și nu poți să vii să te caci pe tine cu stropi că ești luat la 11 metri când un membru fondator al partidului tău vrea să ne ”elibereze” de sub povara proprietății. La fel cum nu poți să te smiorcăi nici că unii interpretează leftismul social al (prea) multor membri și simpatizanți ai PLUSR drept inerent anti-familie.
Sigur, poți să nu fii de acord cu asemenea interpretări, dar să le etichetezi drept calomnii,… trebuie să fii căcăcioloș.
Membrii și simpatizanții PLUSR – în frunte cu anarho-primitivista care în interviuri străine zice că nu prea face sex – trebuie să priceapă două lucruri:
- Asta e țara lui MUIE PSD. Drept urmare, nu poți să o arzi curvă virgină când ești tratat cu exact aceeași monedă atunci când suni și te comporți ca PSD. Iliescu a luat torente de muie acum 18 ani când a dat-o p-aia cu ”proprietatea e un moft”. Iar Gabriela Firea a luat și ea torente de muie când a amenințat că-i dă în judecată pe ăia de continuă să pună întrebări despre companiile municipale constituite totuși ilegal (chiar colegii de alianță, USR, au demonstrat asta inclusiv în instanță – pentru ca mai apoi să voteze pentru ele,.. mă rog.)
- ”Noi vrem pământ” e laitmotivul formării poporului român așa cum îl știm noi astăzi.
Oricât de tare i-ar strica fengshui-ul Forței Motrice și oricât de tare i-ar deranja mindfulness-ul doamnei Cioloș – românii au simțul proprietății adânc înrădăcinat. E parte din standardul societal al poporului ăsta.
Inclusiv diasporenii complet dezrădăcinați, ai căror copii poate nici măcar nu (mai) vorbesc românește, tot rămân cu impulsul intern de-a face pe Dracu’ în patru să-și ia o casă sau un loc care să fie exclusiv al lor și în care să nu-i dicteze nimeni – cu-atât mai puțin Statul ăla pe care fostul premier îl iubește atât de mult.
Dacă PLUSR s-ar ocupa mai mult cu gânditul și mai puțin cu smiorcăitul, ar înțelege repede și de ce. Atâtea milioane de români au murit în ultmul secol pentru dreptul de proprietate încât peste 90% dintre oamenii în viață astăzi au avut suficient timp să li se imprime la nivel epigenetic faptul că proprietatea e o chestie foarte importantă.
Și niciun smiorc, niciun block pe Faceberg și nicio cantitate de înjurături, sictir și tupeu nesimțit din partea Martorilor lui Cioloș nu vor schimba asta prea curând. A veni în fața românilor să le spui să se „vindece” de „obsesia cu proprietatea privată” e cel puțin la fel de nașpa cu a te duce în fața americanilor să le ceri să se vindece de obsesia cu libera exprimare. Sigur, au și americanii PLUS-ul lor, mai puternic decât PLUS-ul de-aici, dar chiar și-așa tot nu aduni voturi legându-te de aspecte fundamentale ale civilizației lor. Proprietatea este pentru români ceea ce Primul Amendament este pentru americani. E chiar atât de simplu.
Apărarea Martorilor lui Cioloș, atunci când nu promovează veganismul obligatoriu prin lege (vezi pozele mai jos), e că Mesia de fapt nu s-a referit la critici ci la calomnie și că de fapt nici nu s-a referit oricum la jurnaliști și păreriști (cum îs eu) ci, vezi doamne, la lideri politici.
În primul rând, să nu ne amăgim. Toată lumea știe, inclusiv Cioloș, că diferența dintre „jurnaliști” și „lideri politici” e una foarte subțire. E absurd să insiști că nu-i așa în condițiile în care directorul de la Newsweek spune clar că „ne-am pus speranța cu toții [în PLUSR]”, Rareș Bogdan se cocoață în vârful listei PNL (sau mă rog, e invitat – chipurile încă se gândește) iar PP-DD, deși nu mai există, a demonstrat deja că din televiziune în politică distanța e chiar mică.
În al doilea rând, scuza că „nu-s rasist pentru că am prieteni negri” nu merge. La fel cum nu merge nici să te ascunzi în spatele noțiunii vagi de „antreprenoriat” ca să zici că nu ești comunist, tu lucrând la Stat toată viața ta. Apărarea lui Mesia sună așa:
După ce am consfinţit alianţa cu USR, au început tot felul de zvonuri şi interpretări cum sunt acestea că vrem o revenire a comunismului sau că vrem abolirea familiei. Cum să vrea lucrul acesta un partid care este un partid al antreprenorilor?
Păi și? Și Engels a fost un bun antreprenor. În DEMOS e plin de oameni care lucrează la corporații în timp ce le înjură pe Internet.
În plus, ar ajuta foarte mult la scăderea numărului de oameni care te fac comunist și antifamilie dacă… nu știu… mai puțini membri (mai ales de la vârf) n-ar mai suna precum Ana Pauker și cu Dej. Asta ar fi opțiunea rațională. Opțiunea PLUS e să ieși cu amenințări și să-i faci pe toți PSD-iști, „cumpărați” sau, cum am văzut acu’ vreo oră, ”invidioși” căci, se știe, e înghesuială mare la invidie pe un partid care, singur, n-ar scoate nici cât DEMOS.
Problema e mai adâncă – anywheres vs. somewheres
Din păcate pentru PLUS (dar și pentru o parte din USR), problema e un pic mai adâncă decât pare. Aici e doar vârful puroiului.
Dacă ar fi fost doar anarho-primitivismul Oanei-Maria Bogdan poate că ar mai fi mers vrăjeala că e lumea rea cu ea și că de fapt nu e o imensă problemă… dar nu e doar Oana-Maria Bogdan.
La nivelul simpatizanților PLUS e doldora de extremism de genul ăsta. Și atâta vreme cât e perfect în regulă să judecăm PSD-ul după nivelul unora dintre simpatizanții săi, atunci e perfect în regulă să începem să judecăm și PLUS după nivelul unora dintre simpatizanții săi.
Când ai 1-2 care spun prostioare, aia e. Se mai întâmplă. La urma urmei nu poți tria fiecare membru, chiar și într-un partid mic. Și cu atât mai puțin nu-ți poți alege simpatizanții. Absolut fiecare organizație de pe planetă are și indivizi siniștri printre susținători. E legea numerelor mari.
Însă când anarho-primitivismul primește susținere largă atât la vârful cât și la baza organizației tale,… atunci poate, dar doar poate, s-ar putea să fii de extremă-Stânga. Iar dacă nu ești, atunci poate nu semnalizezi suficient de bine.
Nu-ți invadează leftiștii thread-urile cu laude de tâmpiți. Au văzut ei ceva.
Anarho-primitivismul este mai la Stânga – și deci mai regresist – chiar și decât DEMOS care, de bine de rău, încă nu-și dorește abolirea agriculturii, ci ”doar” niște colhozuri. Sau nu neapărat colhozuri dar ceva care să placă la toată lumea.
Așa că se cade să ne uităm pentru 5 secunde la ce au în comun anarho-primitiviștii din PLUS:
- sunt toți urbani sau urbanizați
- au venituri mari
- nu sunt educați în sensul scolastic dar au credentials strălucitoare
- au profesii liberale (activiști, arhitecți, avocați, etc.)
Ăsta nu e un accident. E firesc, atunci când ai o profesie liberală și credentials decente, să-ți fie aproape la fel de ușor să lucrezi la Bruxelles, New York, Singapore, București sau Cairo. Ești în esență un anywhere – adică un om care poate munci oriunde câtă vreme e urban și cât de cât civilizat și conectat la internet.
Anywheres tind să susțină politici deseori extremiste precum granițe complet deschise, libertinism, veganism, ș.a.m.d. Nu toți anywheres sunt așa, evident. Și eu sunt un anywhere. Dar e ușor să fii vegan(ă) libertin(ă) când vorbești 3 sau mai multe limbi de circulație internațională, ai o profesie liberală slab spre deloc dependentă geografic și ai un venit cu mult peste media globală. Pentru tine, a te muta 2000km pentru un job mai bun e o chestie „de bun simț”.
Problema e că majoritatea oamenilor nu sunt și nici nu vor fi vreodată anywheres. Majoritatea oamenilor nu se pot muta 2000km pentru un job mai bun. Și nu, nu e din cauza proprietății – că dacă era așa, n-ar fi plin Clujul de oameni care aici plătesc chirie dar au o proprietate în altă parte în România. Majoritatea oamenilor nu se pot muta 2000km mai la drâmba pentru un job mai bun dintr-o serie întreagă de motive, plecând de la familie (care, spre disperarea leftiștilor, continuă să fie mai importantă pentru majoritatea oamenilor din orice țară) și continuând cu însăși caracterul oamenilor. Aceștia se numesc somewheres. Adică oameni care sunt de undeva și locuiesc undeva iar acel ”undeva” e cât se poate de specific fie că se numește Bournemouth, Székesfehérvár, Annency, Salzburg, Meissen, Gori, Uzhgorod sau Sighetu Marmației.
Aceștia din urmă, somewheres, reprezintă majoritatea electoratului. Ideal, un partid politic trebuie să includă o doză sănătoasă de din ăștia. Nu zic, o fi având și PLUS câțiva. Bine-ar fi pentru ei să aibă. Dar nu e suficient să-i aibă. Dacă vrei să ai succes politic, niște input de la somewheres e mandatoriu.
Niciun partid politic nu a avut succes în alegeri mizând exclusiv pe un mesaj elitist, plin de bășini și de figuri de doi bani bune doar pentru anywheres. Invers însă da! Un partid fără niciun mesaj sau chiar pe față ostil pentru anywheres are frecvent succes în alegeri.
PLUSR ar fi foarte câștigat dacă s-ar gândi măcar 10 secunde la subiectul ăsta. Și în genere dacă ar gândi mai mult, minimum 3 secunde, înainte de a deschide gura sau de a tasta.
Saaaau… ar putea să continue să ne facă pe toți PSD-iști. Iar când iau pauză de la a striga ”PSD-iști” în gura mare, să se avânture în teorii conspiraționiste à la Alex Jones sugerând că ar fi ceva suspect în faptul că 100% dintre românii cu vederi de dreapta cam crâcnesc la abolirea proprietății sau la anarho-orice. Ba mai mult, chiar și o porțiune dintre oamenii mai moderați de Stânga cam crâcnesc când aud de dat în judecată pentru păreri. Nu de alta dar aceștia din urmă se tot chinuie să convingă pe cât mai mulți că ei nu-s commies, ci doar leftiști. Or… PLUS le cam strică fengshui-ul.
În orice caz, în țara lui MUIE PSD să te plângi că ți-o iei peste ochi când spui prostii, inclusiv de la cei cărora le-ai vrea votul, e absurd.
Iliescu a fost târât prin câcat de nu s-a văzut. Băsescu ȘI MAI ȘI. Fiecare politician este atacat – uneori pe drept, uneori pe nedrept. Dar ăsta este jocul. Dacă PLUSR are pretenția să fie tratat altfel și, mai rău, e dispus să încerce limitarea libertăților cetățenești pentru a-și impune dorința… atunci poate că e mai sănătos ca PLUSR să înceteze să mai existe. Politica românească are deja destui căcăcioși, nu mai trebuie încă unul.
Oricum, un lucru e sigur: comunismele Oanei-Maria Bogdan nu sunt nici vreo scăpare, nici vreun accident și nici vreo chestie trecătoare. Nu, nici vorbă. Oana-Maria Bogdan ESTE o bună întruchipare a PLUS. Și în 2020 vor plânge cu lacrimi de minotaur dacă românii vor decide că această organizație este… cam în plus.
”Muie PSD” nu ține loc nici de ideologie și nici de program politic. Dușmanul dușmanului meu nu e obligatoriu prietenul meu. Poate să fie ăla de mă-njunghie pe la spate un pic mai târziu.
Post Scriptum: Când am auzit terminologia „forța motrice” sau „roata motrice” folosită în contextul controversei ăsteia, un de-clic s-a produs în creierul meu. Mai auzisem undeva exprimarea asta – tot așa folosită în discurs din ăsta mistic. Având în vedere că soția lui Julien este mare expert în mindfulness (cea mai recentă degenerare la modă printre corporatiști și hipstări), m-am gândit că de-acolo vine. Însă nu, că eu îl auzisem (termenul ăsta) în urmă cu multă vreme, acum vreo 20 de ani așa.
Și am tot stat și m-am gândit în ultimele 48 de ore – mă de unde am auzit eu termenul ăsta. Și mi-am adus aminte! L-am auzit de la Gregorian Bivolaru, fondatorul Mișcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA). Pentru cei mai tineri, MISA a fost un cult cu băut urină și sex cu minore.
Și ca să nu ziceți că glumesc, uite un articol de Bivolaru despre „energia iubirii” ca „forță motrice a macrocosmosului”(link arhivat în caz de dispare). Și uite și o carte de Bivolaru despre continența sexuală unde, tot așa, puteți citi despre „forța motrice” a iubirii sau a sculării… sau mă rog… ceva yoghinisme foarte la modă în anii ’90.
