Spre deosebire de 2011, când reclamele despre recensământ abundau iar subiectul recensământului era pe agenda politicului (primul ministru de atunci și dădea cu părerea măcar o dată pe săptămână) și reprezenta în sine o controversă – recensământul din 2021 prorogat în 2022 nu interesează pe nimeni.

De altfel ăsta e și motivul pentru care am tot amânat scrierea acestui hrisov. N-am izbutit să-mi pese. Nu stârnește nicio emoție. Nici cei mai îngrijorați oameni nu scriu prea mult despre asta. Și nu pentru că nu ar fi motive legitime de îngrijorare.

De fapt, în timp ce scriu aceste rânduri gândul îmi este la controversa Disney, la războiul din Ucraina, la detaliile din Gulag Tour și la ce vom discuta în podcast. Dar, cei (aproape) cinci oameni interesați de subiectul ăsta au tot insistat să scriu totuși ceva. Așa că iată scrisei.

Organizare

Spre deosebire de 1992, 2001 și 2011 (că pe astea mi le amintesc), anul acesta recensământul e organizat ca și cum ai încerca să te scarpini cu mâna dreaptă la urechea stângă ducând mâna după cap.

Numai această schimbare a dus la o mulțime de discuții (unele utile, altele mai puțin).

Nu a ajutat nici faptul că în majoritatea timpului nu a răspuns nimeni întrebărilor legitime. La fel cum nu a ajutat nici faptul că Statul în esență a mințit (știu, sunteți șocați).

Teoretic, până pe 15 mai este ”faza pe autorecenzare” – adică plebea este rugată să aibă internet, să știe să-l folosească, să intre pe site și să fie suficient de naivă încât să dea date foarte sensibile prin intermediul Internetului.

La ora scrierii acestui articol, exact 4.331.090 chestionare au fost încărcate pe platforma recensământului, conform acestui XLS. Asta nu înseamnă că 4,3 milioane de oameni s-au ”autorecenzat” – căci se completează chestionare separat pentru ”locuințe neocupate”. Și acest aspect a stârnit controverse în sine – deși nu cu mine căci la fel a fost și în 2011, și în 2001 și în 1992 căci de aceea se numește Recensământul Populației și al locuințelor.

Însă ce strică masiv feng-shui-ul este insistența pe aplicația lu’ pește prăjit mai mult decât orice altceva. Aplicația a fost ”elaborată de specialiști ai Băncii Mondiale și ai Institutului Național de Statistică (INS)” conform lui Vasile Ghețău pentru Contributors. Domnul Ghețău este o somitate în domeniul demografiei. El este în esență părintele demografiei ca știință în România – pe a cărui analiză m-am și bazat parțial în analiza de anul trecut intitulată Demografia României – o analiză mai puțin partizană. Însă, ca mulți oameni hiperspecializați, domnul Ghețău este și profund ignorant în afara domeniului său.

Spre exemplu, domnul Ghețău consideră ”comportament iresponsabil” refuzul de-a livra CNP-ul în marea aplicație a INS-ului. De asemenea, domnul Ghețău (ca vasta majoritate a celor blocați în mediul academic) suferă de bias instituțional. Domnul Ghețău ne asigură – citându-ne de pe site-ul recensământului – că CNP-urile ”sunt înlocuite, printr-un proces ireversibil, în urma recenzării de către coduri generate în scop statistic (identificatori statistici unici) pentru a elimina complet posibilitatea identificării persoanelor recenzate”. O singură problemă: Acest lucru nu este adevărat.

Lipsa de confidențialitate și riscurile legale

Programatorul constănțean Eduard Suica a demonstrat dincolo de orice îndoială că datele personale introduse cu bună credință de către cetățeni în platforma lu’ Pește Prăjit nu sunt deloc anonimizate iar INS în esență operează în mod ilegal cu aceste date.

Algoritmul prin care se poate extrage CNP-ul din așa-zisul ”indicator statistic unic” (a cărui menire era să anonimizeze datele) este public și-l poate testa oricine știe să compileze. L-am testat și eu și funcționează exact cum îl descrie constănțeanul.

Dat fiind acest fapt, întregul demers al recensământului este potențial ilegal prin prisma jurisprudenței privind protecția datelor cu caracter personal – întrucât INS operează cu date neanonimizate într-un mod clar în afara cadrului legal. Și nu e vorba doar de datele introduse de cetățeni în formularul de recenzare – ci și de date pe care pentru acest recensământ INS le solicită de la ANAF, ANCOM, structuri MAI, Primării ș.a.m.d. Lista cu date colectate (în formatul ăsta – nesigur!) este una chiar mare – și o puteți consulta în textul HG 144/2022 disponibil pe site-ul recensamantromania.ro.

Altfel spus: îngrijorările multora dintre cetățeni și ezitarea de-a oferi date sunt în sine perfect legitime.

Sigur, unii ar putea ezita pentru că sunt conspiraționiști sau mai-știu-eu-ce-iști, însă asta nu schimbă faptul că demersul recensământului este lovit de multiple vicii legale și este în mod cert nesigur în ceea ce privește siguranța datelor.

Ca și în cazul management-ului pandemic, Statul organizează acest efort sub foarte multe rezerve din punct de vedere legal: printr-un patchwork de OUG-uri și HG-uri, fără control măcar semi-decent din partea Parlamentului (adică reprezentanții noștri, ai populimii) și fără posibilitatea clară a cetățenilor de-a contesta demersul în instanță în conformitate cu art. 21 din Constituția României.

Spre exemplu, cadrul legal de organizare a recensământului e dat de un OUG avizat negativ de Consiliul Legislativ pentru că se suprapunea cu un alt OUG. Noaptea minții, în esență.

Desigur, mai sunt și alte aspecte precum amenințarea cu amenzi împotriva celor care refuză recenzarea. În practică, la precedentele eforturi de acest tip, amenzi s-au aplicat doar în cazuri extreme (precum luarea recenzorului la bătaie) – însă, după experiența milițieneasco-militară din pandemie, mai are cineva încredere că ”autoritățile Statului” vor fi la fel de rezonabile ca-n 2011 și 2001?!

O problemă de încredere

Statul spune (dar nu scrie!) că datele nu vor fi transmise unor alte instituții și vor fi prelucrate exclusiv de INS în mod anonimizat.

În practică, însă, datele sunt stocate pe serverele STS și sunt ”anonimizate” după cum am arătat mai sus: deloc.

Drept urmare, rămâne să vă hotărâți dacă e mai eficientă plata unei amenzi sau luptatul prin instanțe pentru restaurarea echilibrului legal.

Cei care se vor recenza (în oricare din cele trei feluri – de-acasă, de la centru ”asistat” sau așteptând recenzorul) sunt intens sfătuiți ca ulterior să formuleze o plângere la INS solicitând ștergerea datelor legate de indicatorul statistic unic (ISU) ca urmare a neanonimizării acestuia, precum și o sesizare la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva INS pentru practici care contravin regulamentului GDPR. Dacă o companie privată colecta datele în halul felul ăsta amenda era cel puțin cu 7 cifre!

În condițiile aspectelor identificate, eu o să aleg să nu mă recenzez. Dacă voi fi amendat, decid atunci. Poate contest amenda sau poate o plătesc. În ambele situații, este de preferat înscrierii într-o bază de date în mod inerent nesigură. Însă sunt dispus să mă răzgândesc dacă sunt adresate între timp îngrijorările legale și de securitate (ceea ce nu mă aștept să se întâmple, totuși).

La sfârșitul zilei, nu există un motiv rezonabil să am încredere în INS în mod special și în Statul român în general. Experiența de prin 2012 încoace îmi spune că e foarte sănătos ca statul să știe cât mai puțin, nicidecum cât mai mult.

Și nu, argumentele venite din Turnul de Fildeș al mediului academic care se raportează la o lume ideală nu mă conving. Argumente precum acesta, aduse de domul Ghețău (a cărui muncă strict pe subiectul pe care domnia sa e specializat chiar o respect în mod sincer):

La recensământ nu se înregistrează venituri ale populației, conturi bancare. Se înregistrează locuințele, la toate recensămintele din Europa, ele constituind o parte importantă a bogăției naționale a țării, care trebuie cunoscută. Ceea ce contează în mod prioritar este dotarea locuinței cu echipamente electrocasnice, sistem de încălzire, gaze, alimentare cu apă și canalizare și alte dotări pentru a cunoaște condițiile de locuit ale populației. Dacă cineva și-a făcut prin trudă și sacrificii una sau două locuințe pentru a le închiria, neavând ori chiar având o altă sursă de venit, de ce ar dori s-o „ascundă”?

Ei bine, da. Într-o lume ideală, așa e. Însă nu trăim într-o lume ideală – ci în această lume, din această țară cu acest Stat – unul securistic, iliberal și deseori acționând ilegitim și ilegal.

Într-o lume ideală, e frumos să cunoaștem la nivel macro condițiile de locuit ale populației – ca să știm ce ne mai trebuie. Sau cam unde să concentrăm resurse. Spre exemplu, dacă în calitate de antreprenor care vinde aparate de aer condiționat (exemplu la întâmplare) știu că în județul Sălaj sunt mult mai puține astfel de aparate decât media țării – poate mă duc și deschid o filială acolo. Sau poate trimit vânzători door-to-door.

Într-o lume ideală, dacă primul ministru află din recensământ că în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava (din nou, exemplu la întâmplare) gospodăriile din mediul rural sunt mai puțin conectate la canalizare decât media țării – atunci primul ministru poate aloca fonduri mai multe acolo pentru a remedia problema (presupunând că e o problemă și presupunând că e un lucru bun – ceea ce în sine este o discuție politică nu statistică).

Însă, în lumea asta, cea de azi, uite chiar nu vreau să știe INS-ul prin date neanonimizate ce locuințe și pe unde am eu. Nu vreau să poată să-mi lege INS-ul numărul de minute vorbite la telefon de CNP-ul meu (ceea ce, apropo, chiar este posibil acum în conformitate cu HG 144/2022 și cu ceea ce știm despre cât de ”anonimizate” sunt de fapt datele).

”Da’ ce mă, ai ceva de ascuns?” e un argument venit din ticăloșie (în majoritatea timpului) sau din ignoranță și obtuzitate (în cazul domnului Ghețău și nu numai). Noi, populimea, nu trăim ca să-i livrăm date domnului Ghețău și mediului academic – și nici nu trăim ca să știe STS exact pe unde ne aflăm.

În plus, orice om chiar are ceva de ascuns. Cine nu-i de acord este rugat să-și instaleze programul gratuit Macrium Reflect Free și să-și cloneze hard-disk-urile. Fișierele rezultate vă rog să mi le trimiteți mie. Decid eu ce (și dacă) public. Dacă n-aveți nimic de ascuns, n-aveți a vă opune, nu?

Mediul academic și instituțiile statului sunt plătite de noi ca să ne servească pe noi. Or asta nu se întâmplă acum. Drept urmare, este nerezonabil să am încredere. Sigur, alții sunt liberi să aibă încredere – doar să nu vină să se plângă dup-aia.

Oricum, față de alte provocări extreme și curente la adresa societății românești în ansamblu și asupra individului, Recensământul Populației și Locuințelor 2021 nu intră nici măcar în top 100. Cu trei excepții, întrebările sunt la fel ca în 2011 și 2001. A dispărut o întrebare legată de dizabilitățile persoanelor din gospodărie și au apărut două întrebări legate de pandemie. Deci din punctul ăsta de vedere nu-i vreo mare sfârâială. De aceea foarte probabil acesta este și ultimul text pe care-l voi scrie pe subiect.

Însă problema legată de anonimizare și problemele legale identificate mai sus sunt suficiente ca eu să zic ”pas” la chestionarul INS-ului.

Așadar: Cum abordăm recensământul? Cu sictir. Căci tot cu sictir îl abordează și Statul. Atât.

Decanul de vârstă al Parlamentului României, deputatul AUR Lucian Fedorov a făcut infarct și după o suferință de mai bine de o lună, a decedat. Fie-i țărâna ușoară dar, odată cu știrea asta, am avut ocazia să văd niște reacții și una anume mi-a atras atenția.

În secțiunea de comentarii de pe G4Media, pe lângă apelurile la compasiune și apelurile la ură pentru că domnul Fedorov e din partidul greșit (ambele apeluri de înțeles, fiind vorba totuși de o publicație de extremă-Stânga), găsim și o reacție mai degrabă principială (lucru rar pentru o troacă de porci cum e secțiunea de comentarii de la G4Media):

Atât reacția utilizatorului Dima cât și răspunsul ridică fiecare câte o problemă serioasă. ”Dima” sugerează că poate e totuși un pic abuz ca oameni în vârstă să adopte roluri relativ-solicitante iar utilizatorul Alecu relativizează problema răspunzând în stilul ”mainstream” că e totul normal și occidental și civilizat așa.

Problema e că ăsta e un non-răspuns. Doar pentru că Occidentul face așa, nu înseamnă neapărat că e bine. Occidentul a făcut și sterilizări în masă (și asta în 1980, nu în preistorie), magazine cu pornografie infantilă la geam și o mulțime de nebunii extremiste și asta doar în ultimii 50 de ani, fără să intrăm în ororile războaielor.

Spun asta nu pentru a compara suprareprezentarea bătrânilor în politică cu sterilizări în masă sau alte nebunii, ci pentru a evidenția cât de absurd este argumentul ”și-n Occident se face așa” – el fiind în esență un non sequitur.

Câteva cifre

Membrii actualului Congres al SUA (cel de-al 117-lea, ce urmează a fi reînnoit în noiembrie 2022) au vârsta mediană de 60 de ani. Vârsta mediană a populației SUA este de 38 de ani.

Față de cel de-al 116-lea Congres, alegerile din 2020 au adus și mai mulți bătrâni. Cât de bătrâni? Sunt trei congresmeni (doi senatori și un deputat) care au 88 de ani, doi senatori de 87 de ani, și încă nouă deputați care au între 80 și 85 de ani împliniți la ora scrierii acestui articol. Alți 21 de senatori și alți 65 de deputați au între 70 și 79 de ani împliniți. Diane Feinstein e născută în 1933. Când se năștea ea alcoolul era încă ilegal în SUA și când a mers la școală FDR era încă președinte, pentru numele lui Dumnezeu!

Chuck Grassley are 88 de ani. Va împlini 89 de ani în septembrie și este senator în SUA. La vârsta de 89 de ani și două luni va candida pentru un nou mandat de șase ani. Dacă va fi reales, teoretic ar trebui să fie senator până la vârsta de 95 de ani!

În urmă cu puțin peste o săptămână Sergio Mattarela a fost reales pentru încă un mandat de 7 ani ca președinte al Italiei. Dacă va supraviețui, va avea 88 de ani când îți va încheia mandatul! Premierul Draghi are și el 74 de ani.

E drept, Italia e una dintre cele mai ”bătrâne” țări din lume. Dar, chiar și-așa, vârsta mediană a Italiei e 47,3 ani. Altfel spus, președintele Republicii – care acolo e și președintele CSM și face și desface în Justiție cum are chef – e invariabil cam nereprezentativ. Spre deosebire de SUA, însă, parlamentul Italiei e mai degrabă ”tânăr” – aproape 60% dintre parlamentari au vârsta sub 45 de ani. Iar media de vârstă a Senatului (unde vârsta minimă pentru candidatură este de 40 de ani) se situează la 52, cel mai mic nivel din istoria Republicii.

Vârsta mediană în România este 43,2 ani. În Parlamentul României în legislatura curentă vârstele medii la senator sunt 48 și 50, pentru femei, respectiv bărbați, iar la deputați 44 și 46 pentru femei, respectiv bărbați. Altfel spus, Parlamentul României per ansamblu este ușor mai în vârstă decât populația. Dar nu cu mult, și nu atât de disproporționat ca-n SUA.

Franța e un pic mai ”tânără” decât România – vârsta medie 42,3 ani. Dar politica franceză e mult mai bătrână decât cea românească. Doar 37% dintre parlamentari au sub 45 de ani. Cei mai apropiați de mediana țării sunt deputații din partidul lui Macron și extrema-Stângă. Socialiștii, regionaliștii și ”dreapta căldicel” sunt cei mai departe la aspectul ăsta de norma țării. Decanul de vârstă este Bernard Brochand care în iunie va împlini 84 de ani. Când Brochand dobândea drept de vot, Charles de Gaulle candida pentru prima oară!

Și mai interesant este că acum 7 ani chiar Franța a luat în calcul introducerea unei vârste maxime pentru candidaturi atât la nivel central (președinție, Adunarea Națională) cât și la nivel local. Regula nu a mai fost adoptată dar dezbaterea în sine a produs un efect: alegerile din 2017 au ”livrat” o Adunare Națională mult mai tânără!

Vârsta mediană a Marii Britanii este 40,5 ani. Vârsta mediană a Camerei Comunelor? 51 de ani. Decanul de vârstă este conservatorul Bill Cash care în luna mai va împlini 82 de ani. La ultimele alegeri generale, în 2019, laburistul Dennis Skinner a pierdut cursa pentru a fi reales, după ce a fost deputat în circumscripția Bolsover vreme de 39 de ani consecutivi. Cu o lună în urmă Dennis Skinner a împlinit 90 de ani. Îi dorim multă sănătate da’ parcă era prea de tot dacă era reales, nu găsiți?

Vârsta mediană în Japonia este de 48,4 ani. Vârsta mediană a Parlamentului? 55,53 ani. Însă în Japonia tinerii au efectiv zero reprezentare în Parlament. Un singur deputat (0,22%) cu vârsta sub 30 de ani (comparativ cu 15 în România) și doar 17% mai tineri de 45 de ani.

Republica Sud-Africană are vârsta mediană de 27,6 ani. Vârsta mediană a Parlamentului? 54 ani. Niciun parlamentar sud african nu e în intervalul de vârstă 70-80 de ani dar decanul de vârstă este Mangosuthu Gatsha Buthelezi care în august va împlini… 94 de ani.

Este asta o problemă? Unde e echilibrul?

Vedem așadar că în afară de SUA – unde, clar, Congresul este profund dezechilibrat față de demografia țării – totuși nici în Occident lucrurile nu stau chiar atât de dezechilibrat pe cât ar vrea unii sau alții să credem.

Chiar și-așa, observăm că indiferent cât de ”bătrână” sau ”tânără” este o societate, cum, necum, parlamentele tot au vârsta mediană între 50 și 58 de ani. Într-un fel, România e chiar o excepție cu un Parlament cu o medie de vârstă sub 50 de ani.

De asemenea, nu am reușit să găsesc nici măcar un exemplu de democrație (indiferent de cât de funcțională sau nu ar fi ea) în care parlamentul să fie mai tânăr decât mediana societății. Ceea ce ne spune că o parte din ”problemă” vine chiar din rândul votanților. Din ceva motiv, ca normă absolută, votanții tind să prefere candidați ușor mai în vârstă.

Și nu sunt sarcastic când zic ”din ceva motiv” – pentru că motivul clar nu e identic de la o societate la alta. Dacă în România se poate justifica pe motive demografice (pur și simplu nu sunt prea mulți tineri în România nici pentru candidaturi și nici ca votanți) plus faptul că tinerii la noi nu prea îți mișcă târtița la vot (presupunând că dacă ar face-o ar vota cu tineri – ceea ce nu-i garantat!) – în Africa de Sud clar nu merge explicația. Africa de Sud e o societate majoritar tânără votează constant parlamente mai degrabă în linie cu norma europeană decât cu trendurile demografice din societate.

În SUA sunt clar alte resorturi. Sistemul de selecție a candidaților (cu alegeri primare) și așa-numitul gerrymandering (în cazul Camerei) sunt particularități care favorizează realegerea aproape ad infinitum ale acelorași candidați. În plus, sezoanele electorale sunt mai dese în SUA (în unele state sunt alegeri importante pentru ceva cam o dată la 6 luni) ceea ce duce la o prezență la urne cu variațiuni uriașe – mai multă lume înghesuindu-se la urne în ani cu alegeri prezidențiale, asta deși anii cu Midterms sunt cel puțin la fel de importanți dacă nu chiar mai importanți întrucât Congresul poate bloca președintele cam pe orice, oricând.

Isteria Covid19 însă a revelat că sunt și pericole asociate unei structuri de conducere cu prea mulți bătrâni la care nu ne-am gândit prea mult în trecut. Și chiar s-a văzut în practică!

Parlamentul Suediei are vârsta mediană 43 de ani. Ceea ce l-a făcut mai probabil să refuze măsuri pandemice extremiste solicitate de premierul în vârstă de 64 de ani Stefan Löfven. La vot, membrii mai în vârstă au votat cu dileala. Din fericire, erau puțini 🙂

În Italia, țară oricum foarte bătrână, stabilimentul politic și mai bătrân decât mediana țării e dispus să calce pe cadavre la propriu și să te QRcodizeze cu forța numai să nu căhăie bunica. Isteria Covid a arătat cât de nasol e să te nimerești tânăr într-o societate de babalâci isterizați.

Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, stat care are zero restricții ”pandemice” încă din iunie 2020 are 43 de ani.  Încă nu împlinise 42 în iunie 2020 când a decis că arafatianismul nu este o cale sănătoasă la cap pentru a gestiona răceala chinezească. Prin comparație, Gavin Newsom, militant arafatian și guvernator al Californiei are 54 de ani și e înconjurat de sfătuitori și mai în vârstă de-atât!

Sigur, și aici există excepții. Kim Reynolds, guvernatoarea din Iowa care a terminat pandemia prin decret în urmă cu 13 luni și despre care am scris la vremea respectivă, are 63 de ani. Jair Bolsonaro are 67 de ani și poziție similară cu a noastră pe subiect.

Altfel spus: și ideile contează și chiar foarte mult. Insist pe acest aspect pentru că nu vreau să se înțeleagă că aș vrea să se umple parlamentele cu tineret doar pentru că-s tineri. Pe de altă parte, nu putem evita faptul că un număr disproporționat de bătrâni în poziții de decizie politică vine și cu destul de multe consecințe negative.

Lăsând la o parte dileala pandemică, numărul mare de bătrâni vine și cu menținerea pe tapet a multor idei desuete sau direct greșite.

Spre exemplu, singurul motiv pentru care o instituție anticonstituțională precum ATF continuă să existe în SUA e pentru că hodorogii din Congres consideră ”anarhism” însăși ideea de-a desființa o instituție care face în mod obiectiv predominant Rău atât societății cât și eșafodajului constituțional al țării.

În Italia n-ai să vezi o reformă constituțională deceniul ăsta pentru că președintele Republicii (fără de care nu se poate face) e mai bătrân decât Constituția și nu poate concepe un alt eșafodaj decât socialismul împovărâtor cu spoială occidentală (căci ăsta e regimul adevărat din Italia).

România, pe de altă parte, își permite niște luxuri pe care de obicei națiunile mai tinere (demografic vorbind) și le pot permite. Și asta pentru că actuala republică e ea însăși tânără. Astfel că nu e deloc haram să pui în discuție nici reforme constituționale, nici desființări de instituții, nici privatizări. În Marea Britanie, unde NHS-ul e literalmente religie, orice discuție despre privatizare te duce repede în oprobiul tuturor partidelor. În România, pe de altă parte, privatizarea ca una din soluțiile la problemele din sănătate e o discuție mainstream.

Așadar, pe cifre, România stă destul de echilibrat pe subiectul ăsta față de o bună parte dintre partenerii NATO și UE – astfel că remarcile din secțiunea de comentarii a G4Media sunt cam neavenite.

Cât de mult contează?

În urmă cu 40-50 de ani se spunea în multe cercuri că-i nasol să fie prea mulți bătrâni la vârf căci aceștia vor declara război mai ușor că doar nu-l lupă ei înșiși. Însă avem război lângă noi – declarat, e drept, de un bătrân (Vladimir Putin are 70 de ani) dar în care liderul mai tânăr nu pare deloc dispus să facă orice pentru a tăia din suferințe (Volodîmîr Zelenski are 44 de ani).

Nu spun că Zelenski ar trebui să facă ce-i cer rușii – dar spun că vârsta liderilor nu pare să fie în sine un argument. Zelenski în mod cert încalcă ”regula” (că liderii tineri îs mai pacifiști és szar) – o ”regulă” de altfel izvorâtă mai degrabă din imaginația hipioților întrucât majoritatea războaielor au fost pornite de lideri tineri.

Desigur, un argument în favoarea prezenței bătrânilor în politică este cel al prezumtivei inteligențe și mai ales înțelepciuni – asta deși avem de-a face cu președintele Joe Biden care, oricum ai da-o, nu se potrivește cu așteptările.

Împotriva prezenței prea mari a tinerilor iarăși e foarte ușor de argumentat. De la AOC, la Iulian Bulai, la tinerii liberali suedezi care voiau legalizarea incestului și necrofiliei, la prostia consecventă în public a lui Silviu Vexler (33 de ani) sau extremisme cu iz psihiatric precum Pavel Popescu – toate aceste exemple (dar și muuulte altele) sunt numai bune de arătat de ce e chiar o idee proastă să aduci tineri otova în politică. Nu doar că le va lipsi înțelepciunea (ca medie statistică, desigur) dar vor fi și de un radicalism atât de feroce încât pot destabiliza și chiar dăuna societății înseși.

Pe de altă parte, dacă n-ai deloc tineri prin politica mare (cum e cazul Japoniei) ajungi la prostie în public de zile mari precum organizarea pe bani publici de speed-dating ca ”soluție” la rata totală a fertilității (care în Japonia e în budă). Dacă tinerii reprezentau mai mult de 0,22% din Parlament se găsea cineva să insiste că e o idee groaznic de proastă.

Exemplul Japoniei ne ajută însă să identificăm un alt argument și împotriva gerontocrației generalizate – o clasă politică prea bătrână tinde să devină în totalitate alienată. Or… asta e chiar periculos!

În Europa, pe lângă prea mulți lideri cam în vârstă, avem și prea mulți lideri fără copii. Klaus Iohannis de pildă are 63 de ani și n-are copii. Angela Merkel are 67 de ani și n-are copii (okay, nu mai e cancelar, dar consecințele mandatelor ei le vede Ucraina din prima linie și le vedem și noi și polonezii din linia a doua). Olaf Scholz are 63 de ani și de asemenea nu are copii. Mark Rutte e mai tânăr (55 de ani) dar tot fără copii. Înțelegeți unde bat?

Când vedem ”liderii europeni” dându-și cu părerea despre ce și cum ar trebui să facă tinerii, reacția firească din partea oricărui om rezonabil (nu neapărat tânăr) este de-a le râde în față. Nu ai cum să mă convingi că Scholz, Rutte sau Iohannis înțeleg ceva, orice, despre tineri. N-au cum.

În vremuri bune, asta nu e neapărat o problemă. Însă în vremuri tulburi, iacă-tă e o mare problemă!

Nu-l urma nimeni pe Zelenski, cu toată propaganda din lume. Sigur, propaganda lu’ Zelenski e de foarte bună calitate, dar efectul ar fi fost mult redus dacă era un boșorog ce-abia se târâie precum Sergio Mattarella. Sau o babă acră fără copii și nepoți precum Angela Merkel. Știu, știu, sună nasol în cuvintele astea – dar o știți și voi că e adevărat!

Și la noi vedem asta: deciziile strategice luate cvasi-exclusiv de oameni care nu prea au mare lucru în comun cu societatea.

Asta nu se va termina bine!

În loc de concluzii

Nu am pretenția că știu ce trebuie făcut pentru a ”rezolva problema” (presupunând că chiar există o rezolvare completă – lucru de care mă îndoiesc sincer).

Dar am pretenția că știu ce nu trebuie făcut:

• în mod cert nu ne trebuie o ”vârstă maximă” pentru a candida
• și invers – în mod cert nu trebuie să ne aruncăm în măsuri care să favorizeze tinerii
• în mod cert ne-ar trebui un plan – sau nu neapărat un plan cât măcar o idee vagă – despre cum să creștem gradual participarea la vot. Nu cred că vă dați seama cât de ilegitimă este conducerea României din acest moment.
• în mod cert ar trebui să penalizăm la vot candidații fără copii. Nu la grămadă, neapărat, dar ar trebui să fie un factor negativ când cântărim cui dăm votul. Liderii care n-au stake in the future sunt pur și simplu mai periculoși (ca medie statistică)
• în mod cert ar trebui să începem să cerem de la candidați și o listă cu nominalizări

Ce nominalizări? Păi multe decizii în România se iau la nivel de structuri în care șefii sunt numiți politic.

De pildă în 2024 ar trebui să fie criteriu de departajare: Cine îl concediază pe Arafat merită votul. Cine nu, muie și sacâz!

De asemenea, e vina noastră, a votanților, că rareori întrebăm politicienii despre nominalizări și lăsăm umplerea deconcentratelor excluisv pe seama lor. Am putea avea (dacă vrem) un pic de control și asupra viitorilor prefecți, viitorilor șefi de diferite servicii (spre exemplu DGASPC-uri) iar pe candidații la președinție în mod cert ar trebui să-i batem la cap să prezinte o listă din care vor alege nominalizările la Curtea Constituțională a României!

În prezent astfel de detalii sunt cunoscute doar de cei interesați. Nu sunt secrete, doar că aproape nimeni nu discută despre ele. Mai mulți români știu numele judecătorilor SCOTUS decât numele judecătorilor din CCR!

Spre exemplu anul acesta va fi înlocuit președintele CCR (în vârstă de 78 de ani) dar nici mulți dintre cei care sunt interesați de politică nu știu asta. Și e important pentru că mulți dintre noi sperăm să mai fim în viață și prin 2040 măcar. Or… următoarele două Curți Constituționale vor avea de luat decizii grele.

Nu știu cum se rezolvă asta – dar știu că nu există o singură măsură care să fie glonțul de argint. Ci mai degrabă un ansamblu de măsuri (și când zic ”măsuri” mă refer inclusiv la ce facem noi, pulimea). Și mai știu că e un subiect la care trebuie să ne gândim mult mai serios.

Atât.

O prietenă de-a mea scrie acum ceva timp niște observații despre opinteala UE de a ne băga pe gât gândaci ca mâncare care să înlocuiască carnea. Fata este un fin observator, cu abilități de analiză și sinteză sărite din comun, care s-a documentat temeinic pentru ipotezele pe care le-a înaintat, inclusiv din documente oficiale ale UE referitoare la înființarea de ferme de lăcuste călătoare. Care lăcuste reprezintă un risc de a distruge agricultura și care ne pot arunca lejer în foamete.

Una din observațiile interesante făcute de ea este legată de familiarizarea sistemului cu mâncatul de râme, viermi și insecte începută cu vreo 10-15 ani în urmă prin nevinovatele punguțe cu viermi din jeleuri pe care le mănâncă copiii. Credeți că acestor copii după ce au mâncat viermi toată copilăria o să li se pară ciudat să mănânce făina de viermi în continuare? Nu. Dar nu despre aceste observații interesante făcute de Diana e vorba ci despre altceva. Tipa scrie toate astea în niște postări și vine Flaimucea și întreabă intr-un comentariu: LINK?

Acum ceva zile scriu eu o știre despre hotărârea Curtii de Apel București de a băga testarea pentru toată lumea pentru a avea acces oriunde. Și vine Flaimucea și la mine și pune un comentariu: sursa? Flaimucea, sursa sunt eu. Cincluzia lui Flaimucea: ah, e imaginația ta.

La începutul pandaliei prin 2020 am aflat cu mult înainte de a izbucni scandalul public că medicii și asistentele nu au primit niciun fel de materiale de protecție in spitale decât niște cârpe de perdele. Nu existau stocuri de măști, combinezoane, viziere, nimic. Am scris despre asta și chiar am povestit cu unii jurnaliști care mi-au spus cu subiect și predicat că nu au voie să scrie ca să nu se agite lumea.

Acum ceva vreme iar am scris despre neuroloaga căreia i s-a făcut creierul pilaf după doza trei. M-am trezit cu un desant de securiști in cârcă dar cel mai tare a fost tot un Flaimucea tras pe dreapta care a zis că mint pentru că el nu a citit nicăieri în presă vreo știre despre aia.

Flaimucea este norma. Flaimucea este consumatorul de presă căruia îi e lene sa citească mai mult de un titlu, care nu mai face niciun efort de gândire, de studiu, de cercetare, de investigație pe cont propriu sau de a citi pur și simplu. Flaimucea mănâncă ce îi dă propaganda să mănânce plus vreo câțiva slujbasi plătiți ziși și influensări.

Rețelele sociale și televiziunile securistice care dansează exclusiv cum li se cântă aici sau aiurea sunt unicele surse pe care le creditează. Pentru că e greu și e nașpet să pui neuronul la treabă. Așadar când Flaimucea dă nas în nas cu o scriere care îi depășește nivelul intelectual îi pare de-a dreptul neverosimil că există oameni cu păreri formate pe baza de studiu, de observații sau de informare din surse directe. Și vine și întreabă: LINK?

Ciuma gândirii zilelor noastre este reprezentată de externalizarea gândirii. Fenomenul ăsta e cu atât mai periculos cu cât atinge mai degrabă pe posesorii de diplome de studii. Unele care au costat și foarte multi bani, EMBA-uri gen. Care nu le folosesc la nimic pentru că i-au dezvățat de reflexele de cercetare și le-au inoculat ideea că dacă fac parte din comunitatea posesorilor de diplome și au mecla la alumni angajatorii se vor înghesui. Așa că efortul intelectual de gândire critică în afara sistemelor nu se mai justifică nici financiar măcar.

Nicholas Nassim Taleb, economist, filosof și miștocar contemporan le-a pus ăstora cea mai buna eticheta: “intellectual yet idiot”.

Când vă mai cere vreunul link pentru vreo idee pe care o aveți sau o știre pe care o dați din observatii proprii să știți că face parte din această comunitate din ce în ce mai largă de ‘telectuali care și-au externalizat gândirea și li se aplică ce zice Taleb.

Personal sunt o urmăritoare constantă a vestitorilor lebedelor negre. A celor care gândesc altfel. Urmăresc propaganda tocmai pentru a îmi forma o impresie despre direcția inversă și pe propagandisti pentru amuzament. Și pe Flaimuci cum se agită. Pentru că unul din semnele că ipotezele se confirmă e tocmai agitația Flaimucilor.

Sper că ați ținut liste în 2020 și 2021 cu toate lichelele, împuțiții, jegurile și câcații uscați sau mai puțin uscați care au lins ciubota Regimului. Dacă nu, nu e încă timpul pierdut – dar nici nu mai e foarte mult timp.

Așa cum vă spuneam în septembrie anul trecut, când Presa Miluită vă dădea daună totală cu doomerisme de trei scuipați, nebunia se termină. Sigur și precis. Până și cea mai iliberală țară de pe planetă, închisoarea în aer liber Australia, s-a deschis cedând din nou Chinei locul pe care i l-a furat prin mai 2020 și nu i l-a mai dat înapoi vreme de 17 luni de zile.

Sigur, mai e ceva inerție, dar nu prea multă. În chiar ultima zi a anului trecut, Curtea de Apel Bacău a dat o muie Guvernului din parcarea stadionului iar la nivel mai mare, anchetele pornite împotriva lingeghetelor încep să se lase cu condamnări definitive. Tot la nivel mai mare, se recunoaște pe față ceea ce noi aici v-am spus de la bun început: Nu există ”soluții” din zona politicului și al ”măsurilor” și tot natura e soluția.

Altfel spus: Ați respectat „măsuri” absolut degeaba. Da, toate. Nu, nu există excepții.

Nu trebuie iertați

Iertarea, în acest punct (sau în următoarele câteva luni) reprezintă în mod intrinsec o eroare de proporții biblice.

Niciunul dintre cei implicați în Cântarea Pandemiei nu trebuie iertat. Toți, fără excepție, trebuie pedepsiți în mod exemplar și necruțător. De-aia e bine să aveți liste. Ca să nu cumva să uitați vreunul.

Atât cât permite legea (sau situația de facto), nu trebuie să ezitați nicio clipă în a vă crea oportunitatea să-i pedepsiți. În orice fel posibil – tracasare, sabotarea intenționată a carierei, bârfă, distrugerea cercului de prieteni, scoaterea rufelor murdare în public spre a le diminua și mai mult credibilitatea, acțiuni în instanță, huiduieli pe stradă, sabotaj politic (dacă sunteți în această poziție), sabotaj profesional, tracasări de orice fel și încă multe altele – toate neostenit și cu voioșie. „O tactică bună e o tactică pe care oamenii tăi o practică cu plăcere” – ne învață Saul Alinsky.

Găsiți ceva legal ce vă și amuză să-i faceți unui Cântăreț al Pandemei – și faceți-o nemilos de câte ori puteți.

Oamenii ăștia au încercat să vă omoare. E simplu: Ori noi, ori ei.

De aceea, în 2022, trebuie crescut gradul de agresivitate, dar și de ostentație. Cu cât sunteți mai ostentativi, cu atât îi doare mai tare. Și cu cât îi doare mai tare, cu atât e mai bine pentru Țară.

Vi se pare că-i prea dur mesajul de anul nou?

Uite care-i chestia, dușmanii României nu au cedat. Dimpotrivă, se regrupează. Împuțitul ăla de la sectorul 6 cere pe față violență împotriva noastră. Medicii miluiți cer să fim bătuți cu furtunul în piața publică. Fostul consilier al lui Dan Barna cere să ni se dea în cap cu parul. Pe față!

De aceea, în 2022, nu vom mai tolera la fel de ușor apelurile la civism. Civic ești cu oameni de onoare – nu cu jeguri. Jegul se mătură fără menajamente.

Nu există niciun motiv rațional pentru care aceste jeguri să aibă un an 2022 bun. Dimpotrivă! Viața lor trebuie să înceapă să devină grea din cât mai multe puncte de vedere: financiar (în primul rând), moral, psihic, politic (acolo unde e cazul) și social.

Ei au încercat să ne distrugă viețile socio-economice. Mare idioți am fi dacă nu ne vom răzbuna cum se cuvine pentru mârșăviile la care ne-au supus părinții și copiii. Gunoaie ca Orban din pixul cărora oameni amărâți au fost amendați cu €1000 pentru că au cumpărat stixuri de la magazinul greșit trebuie ținuți minte și penalizați cât mai dur cu putință. Cu voia lui Allah poate apucăm să-i cântăm ”La mulți ani” cu cătușele. Poate chiar anul ăsta 🤗

Avem multă treabă în 2022. Și cum în ’21 am oprit (la plural, împreună, vă știți care) mai multe decât ne dădeau șanse chiar și (prea) mulți dintre ăia ce se dau ”de-ai noștri” – anul de începe poate fi pe bune al nostru în mai multe feluri decât ar putea părea acum în acest 1 ianuarie deosebit de cald (dar nu la fel de cald ca anii ’80 ai secolului trecut).

Așadar, la mulți ani aproape tuturor! Cu excepția celor implicați în Cântarea Pandemiei. Cărora le urez un călduros ”muie și sacâz” – în special iubitului nostru președinte, comandantului acțiunii și celor 67 de senatori care în 27 octombrie 2021 s-au pus singuri pe lista dușmanilor absoluți și de neiertat ai libertății și prosperității poporului român. Cu aceștia din urmă abia aștept să mă văd.

Văd p-aci un popor de lume entuziasmata de un nou filmuleț al propagandei pus pe Netflix. Don’t Look up pe numele sau. Cu Leonardo di Caprio, sa traga ochiul.

Entuziasmul naivilor se trage de acolo de unde filmulețul arata faze despre ce trăim noi acum, implementarea neocomunismului și ce sa vezi ca pe toți i-a lovit rumoarea ca vai, oare cum se poate sa “scape” un asemenea film care arata chestii despre ce ni se întâmpla in pline manevre de instaurare a cenzurii?

Raționamentul asta li se trage de la gândirea binară, alb și negru, și de la reflexele dezvoltate sau cunoscute despre dictatura aialaltă pe care am trăit-o. Ei ignora ca băieții ăștia au investit sume colosale in cercetare psihologică și sociologica și in mariajul acestor cercetări cu tot ce înseamnă tehnologie. Că metodele de lucrare la psihicul omului s-au rafinat și ca in prealabil am fost fezandati toți înainte de a ni se pune dictatura pe masă și degetele în menghina globalistă cu foarte mulți ani înainte.

Însăși apariția acestui film așa-zis subversiv certifică faptul că dictatura globalistă își ia avânt și au foarte mare încredere că o să le și iasă. Ei pun aceste subiecte și filme in piață tocmai pentru a mima libertatea.  Dacă vreți, e ceva ce seamănă cu fototapetul: îl ai în sufragerie și îți dă senzația că ești la munte sau in pădure dar nu ești. Așa și cu ăștia: creatori de iluzii.

Acum niște ani Procter & Gamble a fost băgat in corzi prin State în ceea ce privește metodele intruzive de studiere a comportamentului consumatorului cărora ei le ziceau generic marketing. Madama care era project manager a prezentat concluziile studiului: consumatorilor nu le place să fie urmăriți pe la cumpărături și pe unde se mai duc ei, verificați pe ce își cheltuiesc banii și ce le atrage atenția. Dar tot madama a rânjit: consumatorii au declarat că nu le place așa ceva însă nu au ce face. Extrapolati acest raționament la ceea ce vedeți. Dictatura se simte atât de stăpână pe noi încât ne dă și filme despre ceea ce face pentru că știe că nu avem ce face. Și cu asta are și doi iepuri în joben: ne creează și iluzia că suntem liberi.

Dacă voi vă imaginați că scapă ceva pe Netflixul vieții fără să fie crâncen verificat atunci sunteți mai inteligenți ca parameciul în mod cert. Până și filmulețul despre babele alea trei disperate după ștromeleagul pe care nu l-au găsit nici în tinerețe și acum speră la un miracol venit pe talonul de pensie e înecat în clișee propagandistice și motivaționale ieftine numai bune pentru carieristele care populează clădirile lux de birouri și nu au câștigat nimic la loteria împerecherii.

Dacă vă imaginați că “scapă” ceva în mass-media altfel decât niște derapaje super-controlate și doar pe anumite canale vă dau eu două idei de subiecte despre care nu ați citit și văzut nimic până acum și nici nu o sa citiți sau vedeți:

A la mână: despre efectele secundare ale băgării obligatorii de ser în venă. În mod particular în România despre cazul neuroloagei cu creierii pilaf de la un AVC masiv a doua zi după ce a sărit ca găina la muci la doza trei in mod inconștient. Sau despre cazul lui Beniamin Graur. Băiat tânăr, 25 de ani. Nu ați văzut sau citit nimic despre asta.

B la mână: despre explozia mortalității excesive și cum acest indicator băgat sub preș nu reușește să îl explice nimeni. Mai sunt și alte subiecte și mai interesante dar hai să vedem cum stăm cu astea simple.

Cât despre capodoperele netflicșilor: mai instructiv e un episod din Vacanța Mare în care Lila îl suduie pe Achim și in care Garcea ne expune filosofia lui despre lume și viață.

Așa… întâi să vă bag și pe voi în vibe-ul meu. Daț play la asta:

Aț dat? Bun, și-amu cât ascultați în grecește despre ștrengarul din parc, să vă zic ce se mai întâmplă.

În primul rând, nu, nu ne-a cenzurat nimeni site-ul. Sheesh bă frate până și însuși Faceberg Meta mai dispare cu totul de pe Internet din când în când darămite un biet sait ca aiesta.

Ce-a fost baiul? Păi… tehnologia. Întâi a expirat certificatul SSL. Vedeți voi, spre deosebire de viața reală – unde încă se mai discută – pe Internet e cvasi-obligatoriu să ai țăfărticat la sait. Și tot spre deosebire de viața reală, rolul țăfărticatului pe Internet e unul ceva mai logic. Însă… există și corner cases. Saitul ăsta e unul din ele. Hotnews.ro este/a fost un altul. Și mai sunt.

În genere, pentru site-urile care nu colectează date (cum este acesta) și care au doar text și poze, țăfărticatul (și protecția oferită de acesta) este inutil atât pentru tine, cititorule, cât și pentru noi ăștia de scripețim, punem poze și dăm Publish. Sigur, în teorie, cineva ar putea intercepta traficul de la serverul nostru și până la voi și să-l înlocuiască, dându-vă impresia de exemplu că am publica pe site un poem intitulat ”Muie Cititorului” de Nicolae Ciucă. Dar asta e deja din seria true-sci-fi. În sensul că se poate dar e mai mare daraua decât ocaua.

Eh, dar cum majoritatea saiturilor sunt despre colectat cât mai multe date (ca să vă vândă ceva, ca să vă facă un profil, sau, da, ca să vă urmărească cu scopul de-a vă face rău!) – niște mulți băieți și câteva fete s-au apucat să bată la cap pe toată lumea acum vreo 10 ani ca să devină țăfărticatul obligatoriu pentru toată lumea.

Sigur, de jure nu e obligatoriu nici acum (și nici nu poate fi nici măcar în teorie) însă de facto grosul utilizatorilor de Interneți citesc aceste mâzgălituri (și ascultă pe fundal muzică grecească) folosind una din astea trei: Firefox, Google Chrome sau Safari. Sau un derivat din astea trei (e.g. Pale Moon, Chromium, etc.). Eh, și-aici a venit beleaua: Prin 2017 ăștia trei au zis: ”Bine mă, d’accord cu voi băieții și cele câteva fete care vreți țăfărticat. Punem avertisment serios de securitate și facem crunt de dificilă pentru utilizatorul obișnuit vizitarea de saituri care n-au țăfărticat. Bun așa?”

Zis și făcut. Și de-atunci, dacă n-ai țăfărticat la sait… e nasol. Imediat dup-aia au început campaniile globale coordonate să-i tragă de urechi pe toți care n-au. Și, multă vreme, încă vreun an-doi, nici măcar ăia mari – gen BBC, Wikia sau Ministerul Afacerilor Externe nu s-au sinchisit. Apropo, MAE românesc nici acum n-are.

Eh, dar țăfărticatul nu e chiar ușor de obținut. Nu-s două click-uri. Sau, mă rog, pot fi și două click-uri dacă ești dispus să plătești pentru țăfărticat mai mult decât pentru site în sine. Unele ajung și la $1000/an. Alea se pun cu două click-uri!

Dacă totuși nu vrei să dai un hectar de bani dar totuși să-ți fie vizibil site-ul și pentru cei care se sperie de mesajul înfiorător de mai sus (pe care l-ați primit în ultimele zile), există opțiuni gratuite. Ba chiar open source și cu fainoșag cum îi place unei minorități gălăgioase și atotcuprinse de ea de pe Internet (îi știți – îs ăia cărora le pute Telegram că n-are nu-ș ce criptare de care realist îi pasă statistic fix nimănui și te îndeamnă să folosești ceva dubioșenie de care n-a auzit nimeni cu 10 utilizatori și care-i contraintuitiv și esențialmente imposibil de folosit fără 10 ani experiență în calculatoreală – ăia!).

Eh…. și ca orice chestie open source – e scris prost, funcționează și mai prost, update-urile sunt pe nepusă masă și strică tot, și sunt neanunțate (mă rog, tehnic vorbind sunt anunțate dar în niște locuri atât de obscure încât nimeni normal la cap nu intră acolo ca să vadă ce se mai întâmplă). După ce te chinui 6-8 ore când îți faci site-ul să faci să meargă și țăfărticatul, te trezești la câteva luni că întreg-ul set-up e ”deprecated” c-așa e de părere un puțoi tocilar care n-a mai ieșit din casă din 2012 (în cel mai bun caz) și i-a venit lui o idee să facă totul ”mai bun”. Și-l face așa de bun că-i mai prost decât precedentul – cu 80 de foldere de configurări în 5 locuri diferite de nu se mai înțelege nimic.

Asta s-a întâmplat în aprilie 2020. Pentru cei înclinați de detaliile tehnice – căutați și voi ACME v1. Articolul ăsta e pentru oameni normali așa că nu intru în cârnațurile alea de demențe de față cu oamenii normali. Nu se cade! Dacă m-apuc să povestesc despre certbot și parametri gen –rsa-key-size 2048 –preferred-challenges dns-01 –server mă trezesc cu toate înjurăturile deci mai bine nu.

Eh, și din aprilie 2020 nu mai am țăfărticat în mod automat. Tră’ să am grijă să-l tăt prelungesc. Și… cum fusei la beci în ultimele săptămâni, fix grija asta o avui!

Și pentru că o belea nu vine niciodată singură, fix amu n-o mers nici plata recurentă pentru găzduire. Astfel că vreme de vreo 15 ore (cât eu mă dădeam cu trenul) nici dacă erați dispuși să acceptați enormul risc de-a citi aiest’ sait fără țăfărticat nu s-a putut nici asta.

Vedeți voi, în era tehnologiei totul trebuie să fie complicat. În 2010 sau 2002 nu exista să nu meargă plățile recurente. Acum? E o chestie comună să te mai trezești cu ele blocate că n-ai dat click… pardon… „tap” pe nu-ș ce buton în nu-ș ce aplicație ca să autorizezi. De parcă documentul semnat cu mânuța mea pe care scrie ”ăstuia îi dai X dolari de la mine din cont în fiecare lună pe data Y de-acum și până îți zic eu să nu-i mai dai” nu e suficient. Și… iată că nu mai e suficient. Căci legea (contractului în cazul ăsta) valorează generalmente fix pix prin comparație cu Măria Sa Tehnologia care-i mai proastă pe zi ce trece (consecință directă a faptului că din ce în ce mai mulți imbecili și vaci cu cabină ajung să lucreze în domeniu).

Unde vreau să ajung? De ce vă povestii toate astea?

Păi… în primul rând ca să anunț că nu ne cenzurară nimeni. Doar tehnologia fu proastă în public. Din nou. Și-o să mai fie, fiți fără grijă. Lucrurile nu se vor îmbunătăți în acest departament – dimpotrivă, vor continua să se înrăutățească în ritm accelerat!

În al doilea rând vă povestii toate astea ca să arăt un crâmpei din câți nervi implică fie și numai pentru a menține un ceaslov cu ispisocuri modest precum acesta dar care să aibă și ceva garanții de libertate. Adică să nu se trezească fără domeniu pentru că așa li s-a năzărit unor activiști cu păr albastru pe cap și negru plin de jeg la subțioară. Sau să se trezească fără găzduire pentru că angajații companiei de hosting sunt ofensați de conținut. Nu-i treabă ușoară să-i ocolești pe toți nebunii. Nu-i scump ca bani, dar e îngrozitor de scump ca timp, nervi și uzură asupra sănătății mintale – unități de valoare pe care, cel puțin subsemnatul, pune preț ceva mai mare decât pe bani. Că bani se mai fac, dar timp nu.

Și, nu în ultimul rând, vă povestii toate astea ca să reamintesc tuturor să trateze tehnologia cu suspiciune din oficiu. Doar pentru că-i mai ”comod” nu înseamnă obligatoriu că-i mai bun. Sau, pentru cealaltă tabără, doar pentru că-i ”FOSS” sau ”federat” sau ce alte cuvinte mai folosesc tocilarii pentru a descrie produse marginale de extrem de proastă calitate și parcă făcute în ciuda pulii să nu le poată folosi niciun om normal – nu înseamnă că-s și bune.

Gata. Atât. Ne vedem la podcast, la Beciul Propagandei, pe la interviuri și, desigur, în stradă.

Spuneam imediat după alegeri că unele din temele atât de dragi influiensărilor cu sau fără epoleți (dar desigur toți civili), cu sau fără stipendiere de la Sistem și cu sau fără carnet de membru de partid vor trebui abandonate. Am dat atunci exemplul obiceiului de-a face ”putinist” pe oricine nu-i de acord cu prostelile Sistemului. Dar nu e singura temă.

Vrăjeala cu anticorupția, vrăjeala cu Justiția™ sau meta-vrăjeala cu PSD man bad urmau și ele la rând. Și, iată-ne 11 luni mai târziu, că ce v-a zis fratili vostru se și întâmplă. Mult a mai durat! Deh… să spui adevărul e o treabă dificilă, mai ales în democrația cu epoleți.

Citește și: 10 grafice pentru a înțelege politica românească

Scriu rândurile astea cu câteva ore înainte să pornesc spre Bulgaria – o țară care la rândul ei s-ar putea alege cu un USL al lor dacă poporul nu se prezintă la vot.

Dar despre Bulgaria o să fie timp să vă povestesc. Să revenim la USLamismul nostru. Așadar: ieri, Sistemul (PSD, PNL, RMDSZ) s-a hotărât (au votat fiecare în birourile politice, mă-nțelegi?) să demareze/continue negocierile pentru un guvern roș-galben-verde.

Băiatul ăla care scotea armata pe străzi să împuște virusul și care vă amenda părinții cu €4000 pentru cumpărat pâine la ora greșită vezi-Doamne s-a opus. Că cică asta ar fi o trădare a celor (nu foarte mulți, dar groaznic de naivi) care au votat cu PNL.

Dar este oare trădare?

Prea mulți (cu Orbán Lájós) în fruntea se comportă ca și cum Partidul Niciodată Liberal nu ar avea o întreagă istorie (de peste 100 de ani – că tot le place să se revendice de la PNL-ul istoric) de trădări și nemernicii.

Nici nu se răciseră bine buletinele de vot și deja se discuta deschis de un guvern cu PSD dacă USRi nu cooperează. Deci nu-i ca și cum e vreo noutate.

Cei mai amuzanți însă sunt aceia care de prin octombrie 2019 și până acum 10 minute îi înjurau de toți dumnezeii și-i făceau cum le venea la gură pe cei care observau evidența: în speță că PNL și PSD sunt, fundamentalmente, același partid. Astăzi o confirmă președintele PNL: Am găsit la PSD multe lucruri care pot să ne unească.

Bine, după ce pe 25 septembrie președintele PNL (atunci oficial ”candidat” – dar cu Wuhannis și armata în sală) promitea altceva. De-aia vă tot zice fratele vostru: Declarație politică, otherwise known as fake news.

Mita electorală, corupția, lichelismul, aranjamentele pe sub masă, alianțele dubașe precum și înclinația spre autoritarism – sunt parte integrantă a PNL dintotdeauna – nicidecum apărute în ultima lună din cauza lui Florin Cîțu sau a lui Iohannis sau a mai-știu-eu-cui.

Dar dacă tot e rost de învinuit persoane, Orbán Lájós s-ar putea uita în oglindă și începe de-acolo. Că nu Cîțu a adus în partid 1/4 din PSD, nu Cîțu a scos armata pe străzi, nu Cîțu a închis piețele, nu Cîțu l-a tolerat sau chiar promovat pe Raed Arafat, nu Cîțu a îndemnat cetățenii să nu respecte dispozițiile Curții Constituționale, nu Cîțu a arestat în spitale oameni perfect sănătoși cu lunile și nu Cîțu a pornit și perpetuat modul ilegal, ilegitim și dictatorial de legiferare prin HG-uri. Nu! De vină pentru toate acestea este Ludovic Orban.

Sigur, asta nu-l face pe Superman vreo lumină. Nici măcar prin comparație. Dar, de dragul adevărului – chiar trebuie spus răspicat că drumul spre USL a fost (re)deschis, explorat și bătătorit pe ici pe colo chiar de Ludovic Orban – și asta cu mult înainte să se decidă Cîțu să urmeze acest drum.

Așadar, lamentările lui Orban (și a focilor dimprejurul domniei sale) sunt amuzante. Lăcrimuțele lor sunt delicioase. Dar, la sfârșitul zilei, inutile.

Se mai poate repara ceva?

Ca să „repari” ceva trebuie ca acel ceva să fie stricat și să fie toată lumea de acord că este stricat. Nu e însă cazul aici.

Nu ai ce să „repari” căci nimic nu este stricat. Sistemul merge exact cum e menit să meargă. Primele două partide ca popularitate – PSD și PNL (în ordinea asta!) – formează un guvern.

Ați avut ocazia să „reparați” în decembrie 2020. Mulți dintre cei care citiți acum n-ați vrut să achiesați la #aplatizămPNL până la capăt. Ba chiar prea mulți dintre voi ați venit direct cu NPC-ismul ”ce bă? vrei să vină PSD-ul?” – și uite că PSD-ul a venit oricum. Și era firesc să vină. Pentru că o Românie fără PSD nu se poate mai devreme de 2040 (și ăsta e un termen ultra-optimist!). Și nu se poate pentru că nu avem Popor, nu avem partide (în afară de PSD) și nu avem nici măcar 50,000 de oameni care să facă parte pe bune din societatea civilă. Cine să se opună PSD? Istericii corporatiști scoși la comandă? Haida dè, terminați-o cu prostiile!

Bun, și-acum ce?

Pe etapă, rămâne cum am stabilit: Continuați vizitele fizice la deputații din județul vostru. Nu, nu trimiteți e-mail-uri sau mesaje pe WhatsApp. Ci mergeți fizic la birourile lor în audiențe!

Înțelegeți o dată că internetul nu poate face chiar orice. Unele lucruri se pot rezolva pe Internet de acasă. Dar majoritatea lucrurilor NU!

Insist: dacă internetul conta așa de mult USR avea 40% în sondaje – nu 9,8%. De asemenea, dacă internetul era așa de important AUR făcea în 2020 măcar 15% (având în medie 800,000 de vizualizări la… orice).

Politica se face ieșind din casă. La birouri parlamentare, cu petiții scrise cu număr de înregistrare, în sala de judecată, la Avocatul Poporului și, da, în stradă la proteste!

Și à la longue?

Construiți micro-rețele. Intrați buluc în partide. Încercați să urcați în ierarhiile partidelor.

Vă place cum își impun neoprotestanții punctul de vedere indiferent cine-i la guvernare? Eh, să știți că aia se întâmplă pentru că domniile lor s-au apucat de treabă prin 1994. Și au muncit de le-au sărit capacele până prin 2009 când au început să culeagă primele rezultate. Și apoi au continuat să muncească. Astăzi au oameni în toate partidele parlamentare (da, toate!) și foarte puține se pot întâmpla fără acordul lor și fără negociere cu ei. Oficial neoprotestanții nu reprezintă mai mult de 5% din populație (sigur, cifrele exacte sunt imposibil de aflat pentru că noi n-am mai făcut un recensământ serios de 20 de ani – și da, cel din 2011 n-a fost omologat nici astăzi).

Criza din prezent (care e de fapt mult mai mică decât pare din ochiul furtunii) e o ocazie bună pentru fiecare să-și pună întrebarea foarte serios: Cât de tare ții la principiile pe care le clamezi? Nu trebuie să răspunzi nimănui cu voce tare la întrebarea asta – dar este esențial să-ți răspunzi ție!

Și dacă răspunsul este unul entuziast, opțiunile rămân aceleași ca-ntotdeauna (punctual sau cumulat):

• Intră într-un partid și urcă în ierarhie
• Intră într-un ONG sau fondează unul și folosește-l pentru a presa instituțiile (tot ce nu e scris într-o petiție cu număr de înregistrare nu există)
• Intră într-un grup de advocacy sau fondează unul și apoi aliază-te punctual cu alții în funcție de proiectul politic (în politică nu trebuie să-ți placă toți cei cu care ești nevoit(ă) să lucrezi)
• Prezintă-te la proteste cât mai des. Libertatea protestului dispare dacă nu e folosită cu regularitate
• Învață legile de bază și procedurile Sistemului (pe vremuri asta era o îndatorire cetățenească, dar sărim peste)
• Susține (inclusiv financiar) pe cei cu care ești de acord
• Vorbește! Nu costă nimic să deschizi o conversație despre un subiect în familie sau chiar cu necunoscuți.
• Ține ochii pe premiu. Premiul este acumularea graduală de putere și influență. Corolar: Pierde mai puțin timp cu conspirații absurde, povești din SUA/Australia și ceva mai mult timp la tine în comunitate. Că veni vorba…
• Până să te prinzi dacă alegerile în SUA au fost furate sau nu, ia vezi dacă nu cumva poți preveni un furt la tine în comunitate. Autoritatea Electorală Permanentă recrutează des experți electorali. Din rândul acestora sunt numiți președinții de secție de votare. Trebuie să ai 10 clase, să nu ai dosar penal, cetățenie română, să cunoști limba română și să nu faci parte dintr-un partid politic.
• Dacă faci parte dintr-un partid politic, zbate-te la tine în filială să reprezinți partidul într-o secție de votare!

Oricare din activitățile de mai sus ajută mai mult la avansarea Cauzei decât orice postare pe Facebook. Degeaba ai 100.000 de like-uri dacă nu te urmează nimeni.

Știu, e greu. De-aia nimeni nu le poate face pe toate. Dar tu, cel care citești asta, poți adopta minimum oricare două sau chiar trei din cele 10 opțiuni de mai sus.

2024 pare departe. Însă acuș suntem în luna mai. Adică vor mai fi sub 2 ani până la europarlamentare. Sau, altfel spus, în sub un an intrăm în pre-campanie pentru europarlamentare.

Ochii pe premiu! Căci Sistemul mereu are ochii pe premiu. De-aia face USL 😀

Azi începe UNTOLD-u’ cu mască pe rât. Deci o zi foarte bună să scriu articolul ăsta.

Acum 9 luni fratili vostru vă povestea, în Ziua Întâi a Marii Campanii de Vacțânare, despre cele 10 lucruri de așteptat de la aceasta. Fratili vostru a nimerit impecabil 9 dintre ele. Pe cea de-a 10-a am greșit-o pentru că am supraestimat interesul lui Putin de-a-și vinde vakțâna rusă cum se zice peste Prut. Și, de asemenea, am uitat că vin alegerile în Germania și deci prorusismul tradițional al Berlinului e băgat umpique sub preș. Așa că înțelegerea de-a produce Sputnik V în Nemția (dată ca sigură în decembrie 2020) a rămas… în aer.

Eh, nu-i nimic. 9 din 10 tot e foarte bine.

Ca la fiecare 9 luni (martie 2020, decembrie 2020 și, iată, acum) fratili vostru revine cu actualizări. De data asta însă cel mai probabil va fi și ultima actualizare.

Înainte să dau predicții să remarcăm știrea pe care n-o zice nimeni: Pandemia s-a terminat. Ca orice pandemie de virus respirator, ea ține între 12 (cel mai bun caz) și 24 de luni (în cel mai rău caz). Eh… asta cu pufos chinezesc e… cam spre 24 de luni. Sau 22. Sau 19. Mă rog, depinde de unde numeri. Cert e că-i cam gata.

De unde mai știm? Păi putem să ne uităm la ce face Singapore (statul cu al treilea cel mai sever set de măsuri după Australia și China). Singapore este un stat fascist în cel mai pur sens al cuvântului. Guvernul controlează tot, alegerile libere nu există dar economia are un mix cu dominanță privată cu excepția apartamentelor – deținute integral de Stat. Eh, într-o asemenea țară, Statul poate face absolut orice are chef și nimeni nu va crâcni. E țara în care faci bulău că n-ai purtat botnița. Eh, în acea țară, însuși vocile Sistemului spun clar: Bă, aia e. Cam gata cu joaca de-a pandemia e timpul să dăm drumul la bani să circule că totuși suntem paradis fiscal. Și ușor-ușor s-au apucat să întrerupă raportarea. Și să aplatizeze și testarea. Și să nu mai spună nici ce „cazuri” îs importate sau transmise local.

Dacă acum 9 luni tot ce era mai la Stânga Texasului și Floridei lăuda și bălea după „modelul australian” – acum însăși oficina extremei-Stângi Luminate din Occident spune clar: Australia nu mai este o democrație și a pretinde altceva e o nebunie. Adică fix ce ziceam noi și acum un an. Tic-tac.

De programul absolut imbecil din Israel nu face (încă) nimeni mișto (deși ar trebui) dar va veni și rândul lor.

Și apoi e Danemarca, țară care a zis stop joc. Așa, hodoronc tronc. Deși legal putea ține cu nebunia până în octombrie, au zis: ”Ia gata, bă! Ajunge. A fost și înțăpare, cine-a vrut bine, cine nu, la fel de bine. Hai că avem treabă!” Cel puțin două săptămâni Danemarca va avea mai puțin „restricții” decât Suedia (cu mențiunea că danezii chiar au luat în serios recomandările – spre deosebire de suedezi care, după cum am arătat anul trecut în plin „val 1” – nu prea s-au omorât).

Dacă în Danemarca și Singapore politicienii și „experții” au lăudat vacțânurile pentru succes – în alte locuri lucrurile stau fix la fel cu aproape nimeni înțepat. În Nepal de pildă 70% din populație are ceva imunitate deși s-au înțepat mai puțini decât în Bulgaria și cu apă chioară chinezească pe deasupra.

Și apoi sunt statele americane precum Iowa. Publicația plutocratului globalist Jeff Bezos, The Washington Post, ne avertiza în februarie că vor trona munții de cadavre și că doamna Kim Reynolds (guvernatorul Republican din stat) este o criminală nenorocită. Am povestit la vremea respectivă.

Nu doar că nu au stat lucrurile așa, dar au continuat să se îmbunătățească în mod constant în cele 7 luni trecute de la momentul de JURMAlism din publicația plutocrată. Vă recomand să citiți și comentariile. Atâta ”two minutes of hate” de bună calitate n-ați mai văzut de mult, garantat!

Deși în mod constant a greșit, evident Washington Post continuă propaganda deșănțată pentru că orice prost care stă acasă pișat pe el de frica chinavirusului înseamnă potențiali bani în plus în contul lui Jeff Bezos. E atât de simplu.

Și, apoi, desigur, este Marea Britanie. Țară care n-a înțepat nici chiar-chiar dar nici foarte-foarte și care, de asemenea, a spus stop joc acum vreo două luni și, în mod șocant, nu s-a mai răzgândit. Ba chiar din Marea Britanie vin de la cel mai înalt nivel și contre dure pentru toți exaltații care vor să se înțepe de 4327848 de ori. Desigur, în stil englezesc, tot au păstrat niște anacronisme cu liste de chilhlimbar (amber – că yellow era prea țărănesc) dar nu se sfiesc să spună că faza pandemică e cam gata. Și, rețineți – în Măreața Britanie zice-se că murit-au cei mai mulți pe cap de locuitor de la pufos chinezesc! Niște șoșocari, dom’le.

Mai în glumă, mai în serios, țările de genul ăsta cam dau tonul. Dar, așa cum ne-am obișnuit, durează o vreme până află și ai noștri.

Și, asta-i de bine, nu?

Da și nu. Ca orice virus, după ce se termină faza pandemică, ajungi în ceea ce se numește faza endemică. Unele țări (e.g. Nepal, Danemarca, El Salvador, Suedia, Albania, Marea Britanie) deja admit pe față că virusul chinezesc e cam endemic de-acum și că, asta e, o să trăim cu pufosul cum am trăit și ultima sută de ani cu gripa.

Însă acest virus a fost vândut plebii mult mai bine decât a fost vândut AH1N1 în 2009-10 (chiar dacă schema financiară a funcționat exact la fel ca atunci) astfel că politic joaca de-a pandemia se mută și ea în faza endemică. Și aici depinde de fiecare țară în parte. În funcție de când sunt alegeri, cât de corecte sunt alegerile, cât de bătută în cap e populația (dacă e bazată ca în Franța sau Bulgaria sau dacă e supusă și docilă ca-n Noua Zeelandă sau Germania), cât de dispusă e să pună mâna pe par (foarte dispusă ca-n Serbia, Muntenegru sau Ucraina – sau deloc dispusă ca-n România) și o mulțime de alți factori care pot și vor determina următoarele 9 luni.

Spre exemplu, criza guvernamentală din România pică excelent acum. Ceea ce este, desigur, foarte bine.

Însă nu toate țările sunt Danemarca, Albania, Ucraina sau Ungaria – țări unde, de jure sau de facto lucrurile au reintrat în normal. În Ucraina pentru că nu vor politicienii să fie aruncați la gunoi (la propriu și cât se poate de fizic), în Danemarca pentru că Mette Frederiksen vrea să fie realeasă, în Albania pentru că de la Hoxha încoace nu mai ascultă nimeni de Stat orice ar face sau în Ungaria unde Orban-al-lor a fost onest cu ei din prima spunându-le că vrea niște bani și putere și ei, poporul, să se descurce. Apropo de Ungaria: nu citiți ce scrie pe net. Mergeți la Budapesta. E fain! Și nu-s măști pe rât ca-n România!

Ce urmează?

Toată introducerea lungă e tocmai ca să nu aveți așteptări prea mari. Așadar, predicțiile sunt exclusiv pentru România și sunt de acum pentru până în iunie 2022.

1. O să ne mai jucăm de-a instanța

Mult mai puțin abitir și cu mai puțin pathos decât până acum, dar va mai fi necesar niște lawfare. Probabil mai ajungem la CCR încă o dată (greu de crezut că mai mult de o dată). Mai e loc de ciunțit la infama Lege 55/2020.

În plus, e o pâine judiciară de mâncat pe puținele locuri care cer test sau vacțân (vasta majoritate nu cer chiar dacă zic altceva). De ce? Pentru că procesarea de informații medicale nu se face oricum ai tu chef. În afară de stadioane, nimeni nu respectă la literă procedura. Ceea ce poate însemna procese. Asta pentru cei interesați de lege și drepturi pe bune, desigur. Restu’ pot să continue liniștite să-și predea voluntar, pe gratis, detalii medicale despre ei înșiși tuturor dubioșilor. Nu-i oprește nimeni.

2. De facto n-o să mai pese mai nimănui

Sigur, cei care umblați mult știți deja că în afara orașelor mari pandemia e terminată de mult în România. Dar ce spun eu e că indiferent de ce va (mai) spune Guvernul, n-o să le mai pese prea multora nici măcar în orașele mari.

Inclusiv panicați dublumăscoși de acum un an astăzi au adoptat comportamentul pe care noi l-am susținut din secunda 1. De ce? Pentru că de la un punct încolo, chiar dacă nu admiți în public, observi totuși tu însuți că nu poți să joci teatrul ăsta prost la nesfârșit fără să o dai în penibil.

3. Înțeparea cu „doza 3” – altădată

Realist vorbind se va înțepa aproximativ nimeni cu așa-zisa „doza 3”. Nu-i nevoie să mă credeț – vedem peste 9 luni. Dacă se înțeapă mai mult de două milioane de cetățeni români cu „doza 3” vom trece predicția asta la capitolul eșuate.

În cel mai rău caz, se va înmulți numărul de ceferticate (sic!) pe nașpa. Îs ele destule și acum (nu, nu doar 400 cum zice Statul) dar se vor înmulți dacă cumva astfel de condiționări vor continua în afara României.

4. Așteptați-vă din nou la proteste. Mai mari de data asta

Față de anul trecut, mult mai mulți oameni au păreri mai apropiate de ale noastre despre toată tărășenia asta.

Peste asta se adaugă costurile mult mai mari (la energie, în principal – o mare realizare a guvernului Cîțu). Foame plus restricții imbecile?😋 Yummy! Me gusta!

Dacă crezi că-ți stă cineva în casă după ora 20:00 când n-are bani de curent și gaz… am un pod de vânzare.

Potențialul de radicalizare e mult mai mare decât în octombrie 2020. Unde mai pui că și o parte din ăștia înțăpați nu-s deloc dispuși să se mai supună restricțiilor pe principiul: ”Bine bă, m-am și înțepat. Na! Acu’ lasă-mă-n %$#* pace!”

O să fie amuzant. Coroborat și cu shitshow-ul din politică… o să fie frumos. N-are cum să nu fie frumos!

5. Ura și disprețul față de doctori va mai crește un pic

Vedeți voi, prin țările alea cu apă caldă și la care românii se raportează – deja încep represaliile pe doftori. Trebuie să fii un pic cu căpuțu’ să crezi că nu vine asta și aici într-o formă sau alta.

Regimul se va spăla pe mâini și va da vina pe doftori pentru multe – unele pe bune, altele nu. De ce? Pentru că pot, de-aia.

Desigur, ăsta e un lucru foarte bun. Doctorii din România, ca tagmă, sunt o categorie demnă de dispreț fiind, ca normă statistică, niște felceri șpăgari. Le-a plăcut mult Cântarea Pandemiei dar nu le-a spus nimeni că atunci când muzica se termină și orchestra pleacă acasă, ei rămân cu nota de plată (uneori la propriu).

6. Cântarea Pandemiei mai ține un pic dar cu volum redus

De-a lungul acestei nebunii, decalajul dintre România și Occident a fluctuat mult. De la câteva zile (în cazul instituirii carantinei generale) la câteva luni.

Astfel că e foarte greu de prezis cât de lungă va fi inerția în cazul acestui aspect. Dar e de așteptat să mai țină măcar până prin decembrie.

Volumul muzicii este clar mai mic acum decât acum două, trei sau șase luni. Undeva între volumul din Israel (la maximum) și volumul din Danemarca (zero) – poate mai aproape de volumul din Ucraina. Cu diferența că în Ucraina ministrul sănătății face flash-mob-uri hip în vreme ce în România nici nu știm cine-i ministrul sănătății. Avantaj noi!

7. Pe fundal mai sunt niște bani de făcut

Mai un program de „smart cities”, mai o consultanță pe „digitalizare”, mai niște camioane cu măști (irelevant dacă le va purta vreodată cineva; sau dacă îs conforme), mai niște băieți noi (și vechi) în noi circuite de distribuție de echipament medical – ideea e că sub umbrela pandemiei s-au deschis niște robinete cu bani.

Predicția mea e că nu se vor închide acele robinete cu bani în anul 2021 și că se va mai trage de pandemie măcar până în iunie 2022 ca să mânce gura tuturor implicați câte o felie din tort.

Desigur, de plătit vor plăti tot fraierii contribuabilii. În Marea Britanie măcar i-a anunțat pe contribuabili pe față. În România anunțul a fost făcut nu de un oficial ales – ci de un birocrat. Șeful de la Concurență a transmis plebii sec: veți plăti mai mult la curent că așa vrea Bruxelles-ul.

Motivul pentru care aici (ca și în Grecia, Albania sau Bulgaria) se procedează așa e pentru că tradițional o mulțime de taxe și spolieri ale populației sunt ascunse în facturile de energie – logica fiind că dacă de ANAF te poți feri, mai greu să te ferești de factura la curent.

O mare parte din bani merg tot către băieții deștepți ai pandemiei, fiți fără grijă.

8. Vine partea dură a crizei

Precedenta pandemie a lovit când în România încă nu lovise deloc criza. Reamintim celor mai tineri că pandemia de AH1N1 debuta prin septembrie 2009 – or partea dură a crizei lovea în a doua parte a lui 2010 când pandemia se fâsâia.

Eh, cam așa e și acum. Partea dură a crizei abia de-acum începe. Și o să fie relativ nasol.

Când vor începe concedierile (și vor începe!) și se va înmulți numărul celor care nu-și pot plăti curentul sau gazul (și vine iarna!) – să vezi atunci distracție.

E greu însă de prezis dacă partea cea mai nasoală a crizei lovește înainte de iunie 2022 (adică în intervalul de predicție a acestui ispisoc) sau abia toamna viitoare.

Important va fi să avem grijă să nu uite nimeni cine este de vină.

9. Care vrea concerte, o să le și primească

De altfel, ele se pot ține și acum. Dar pe scena rock organizatorii sunt niște virgini siniștri. Dovadă că tot ce ține de hausăreală, rap și tehno se cam ține la timp în cam toate țările Europei (inclusiv România).

Pe rock, pe de altă parte, cam bate vântul.

Dar le veți primi pe toate din februarie 2022 încolo. Vedem peste 9 luni dacă mă înșel. Dacă mă voi fi înșelat, schimb și sursa informației (deci bine-ar fi, pentru sursă, să nu mă înșel 😀).

10. Călătoriile în străinătate pe bază de legitimații vor continua

În multe țări ale lumii dacă te apuci să le iei în serios reglementările corona pentru intrat/ieșit din țară, te iei cu mâinile de cap. Asigurări, țâduli, ștampile peste timbru, țăfărticate… te doare capu’ nu alta.

În cele mai multe dintre ele, însă, legitimația albastră europeană de imunizat face minuni. Brusc nu mai trebe nici teste, nici carantină, nici asigurare nici,… nimic. Vă asigură fratili vostru că legitimația albastră europeană bate orice certificat european lejer!

Este foarte adevărat însă că în unele țări este necesară legitimația americană de imunizat. Marginal mai greu de achiziționat dar, pentru țările care o solicită, la fel de eficientă ca cea europeană.

Ei bine, acest regim va mai ține în multe țări cel puțin până în iunie 2022. Gradual, unele dintre ele vor elimina această cerință, iar altele o vor instituționaliza și o vor numi ”taxă de viză”. Cele care au deja așa ceva dinainte de pandemie probabil vor scumpi taxa de viză. Mă aștept să dau 45 sau 50 de dinari ca să intru în Iordania data viitoare.

Desigur, cei care nu dețin astfel de legitimații sunt liberi să poarte două măști, să stea în carantină, să se înțepe a 4-a oară sau să facă ce cred ei de cuviință. Aia chiar nu e treaba mea. Eu doar încerc să mă adresez celor care știu sau vor să știe cum funcționează de fapt lucrurile.

Cam atât.

Vedem peste 9 luni ce-a ieșit.

La moment la Moldova, 10 iulie curent, 32 grade plus în Re(s)publică, doar rușii și/sau putiniștii poartă mască. Și exclusiv rușii au o problemă cu cei ce nu o poartă.

Obiceiul de a purta mască este (și a fost în mod absolut de la apariția lui) o vrăjeală de doi bani în cel mai bun caz sau o tâmpenie sinistră și anti-științifică în restul timpului.

Drept urmare, moldovenii, oameni normali cum îi știm, nu s-au apucat nici de ordonanțe militare, nici de declarații pentru ieșit din casă la ora 20:01 și în genere de cam nimic dintre tâmpeniile iliberale, inutile, imorale și ilegale de care s-a ocupat Republica Iohanistă Arahatistan (zice-se vecinul mai înțelept de la Apus).

În aproape două săptămâni de când sunt(em) în Moldova, și în ajun de alegeri, trebuie spus clar: Doar rușilor le pasă de acest subiect. Moldovenii nu sunt ”anti-covid” și nici ”șoșociști” și sigur-sigur nici putiniști. Căci putiniștii sunt cei care au o atitudine absolut identică cu cea adoptată de votanții USR și PNL în România.

Nu, moldovenii sunt oameni normali. Vrei să porți mască? Să fii sănătos! Nu vrei? Tăt aia. Nu o să-i pese nimănui normal la cap (deci rușii nu se pun) dacă tu alegi să-ți obturezi posibilitatea de-a respira normal când afară sunt de la 35°C în sus.

În aproape două săptămâni am fost atenționat de trei ori pentru lipsa niqabului panicdemic. De fiecare dată la fel: Ваша маска, пожалуйста. O dată într-o librărie în Comrat (Găgăuzia) și de două ori în Chișinău. Atât.

Insistența pe rahatul ăla de cârpă este putinism, prorusism și dileală. A pretinde altceva înseamnă fie ignoranță, fie mințit cu bună știință în public. Și, în cazul agitatorilor Regimului iliberal de la București, cea din urmă se aplică.

Moldovenii încă sunt normali la cap. Și bine-ar fi ca mâine să voteze cerebral. Adică nicidecum cu rușii sau cu comuniștii cu manta (adică via Berlin).

Atât.

P.S.: Analiza nu se aplică și Republicii Moldovenești Nistrene. Ăia, chiar dac-ar fi și ei normali pe pandemie (dacă ar fi, că nu știu!) – tot îs cu capu’ din moment ce RMN încă există.

Atât s-a putut.

Românii nu sunt uniți nici măcar în vaccin. Nici nu trebuie.

Națiuni etnocentrice ca evreii, ungurii și sârbii văd că se vaccinează toți ca unul sau nu se vaccineaza, toți ca niciunul, precum rușii, japonezii și coreenii. Nu prea au simțul umorului.

In cazul vaccinului se știe părerea mea. În alte cazuri, aceasta solidaritate de monolit poate fi benefică sau malefică, pusă în slujba a ceva constructiv sau a unei tâmpenii. Pe cât se poate, idealul ar fi unitate în diversitate.

Dar cred că asta arată că românii sunt un popor tipic european, cu care nu faci chiar ce vrei, liber, viu, cu gura mare, cu pluralism de prostii și opinii.

Și am primit semnale din toată Europa, Canada și Statele Unite că în România de azi e libertate de conștiință și exprimare, spre deosebire de țările occidentale, unde s-a limitat grav, că putem spune câte ceva, înspre orice, de la crâșmă și piață, până la tribună și amvon; că mai există dreptul de a înjura cu voce tare, din mahala până în parlament și universitate.

Excelent. Agora, Academia și Cina cea de Taină sunt pilonii civilizației europene. Alaturi de Crâșmă. Instituțiile unde oricine poate deschide gura și spune prostii, de la Petru la Galilei, Iorga și Munchausen.

Ar bine să păstrăm asta cu orice preț. Și să fim uniți întru scopuri nobile, vaccinați, nevaccinați – parcă aia ar fi problema – dându-ne și viața pentru libertatea celuilalt de a nu fi de acord cu noi.

În România e libertate de conștiință și vaccinare.

Conștiență și inconștientă. Nu tăceți din gură!

Cred că pe occidentali i-a omorât și autocenzura. Dati-o dracu’ de auto-moto-cenzură! Spuneți tare orice prostie vă trece prin cap, faceți mai multe conturi pe facebook și n-o lăsați moartă!

Puneți întrebări și faceți mișto până vă cade capul. Dictatura nu suportă întrebările și umorul. Fiți proști.

Cât adevăr ne-a dezvăluit și amintit pandemia asta… Ce învățătură de minte, trup și suflet.

Sa-I mulțumim.

Libertate, că-i mai bună decât toate.