Versiunea audio: http://s.go.ro/d7ycy15k
Unul din avantajele de-a nu fi talk show zilnic e acela că deseori ai ocazia să comentezi după ce isteria unui anumit eveniment s-a mai calmat. Deseori, dar nu tot timpul. Isteria dată de recentul scrutin europarlamentar n-a apucat să treacă până la momentul filmării.
Ai spune că-n ultimele trei săptămâni (de la precedentul episod) nu s-a întâmplat mai nimic în România în afară de europarlamentare. N-a mai apărut nicio idee proastă, nu au mai fost investiții (sau închideri de investiții), nu s-a mai (re)deschis niciun subiect de dezbatere,… nimic. Sau mă rog, asta e impresia pe care soborul mediatic a muncit din greu să-l creeze.
Episodul e filmat înainte de decizia ÎCCJ în privința lui Dragnea și comentariul pe rezultate este pe cele parțiale disponibile la ora filmării episodului.
Am căutat totuși să echilibrăm și cu subiecte care nu-s direct legate de alegeri.
Între timp, ONU, a șaptea zi după scripturi, a reușit să-și găsească forța să recunoască faptul că refugiații din Venezuela… chiar sunt refugiați. Măcar acum avem măsura privind cât de abruptă trebuie să fie o catastrofă umanitară produsă de un regim de Stânga pentru a fi recunoscută ca atare.
Iar la Hollywood se introduce „coordonatorul de intimitate”, nu din motive național-socialiste ca-n vremea Lebensbornului ci din motive feminist-socialiste. Diferența dintre motivații e cel mult marginală.
Trigger warning: Sunetul în prima parte e terrible pentru că un microfon a fost închis. Oh well…
