Reclamă-l pe Lucian Bode la CNCD [Model de petiție]

Către,

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

DOMNULE PREŞEDINTE,

Prin prezenta, subsemnatul(a) …………………………………………………………………………………, domiciliat(ă) în…………………………………………………………………………………………………………, formulez:

PETIȚIE

În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, formulez prezenţa PETIŢIE prin care solicit constatarea şi sancţionarea contravenției prevăzută de articolele 14 și 15 din OG 137/2000 săvârşită la data de 16 aprilie 2021, aproximativ ora 14:15 de către domnul LUCIAN BODE având calitatea de Ministru al Afacerilor Interne. Nu îi cunosc adresa de acasă a domnului Bode dar poate fi citat la locul de muncă, în speță sediul MAI din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1, București.

Consider că prin fapta ce face obiectul acestei petiţii am fost discriminat.

Vă solicit ca, pe lângă aplicarea amenzii contravenţionale, să dispuneţi obligarea părţii care a săvârşit fapta să publice, în mass-media și pe website-ul instituției pe care o conduce un rezumat al hotărârii prin care se constatată săvârşirea contravenţiei, precum şi orice măsură necesară pentru înlăturarea consecinţelor acestei fapte.

De asemenea, solicit să mi se comunice modul de soluţionare a acestei petiţii.

MOTIVELE PETIŢIEI SUNT URMĂTOARELE:

În fapt, în timpul unei conferințe susținute la Primăria Cluj Napoca la care au participat mai mulți membri ai Guvernului precum și alți lideri ai PNL, domnul Bode a spus următoarele: ”În noaptea de 1 spre 2 mai, circulația persoanelor este permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a-i ruga pe cei care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă.”

Un astfel de limbaj din partea unui demnitar al Statului reprezintă în sine discriminare. Pe lângă legalitatea îndoielnică a HG 432/2021 Anexa 2 în care se conferă „drepturi” în funcție de confesiunea religioasă – declarația domnului ministru reprezintă o discriminare față de cetățenii români care nu vor dori să participe la slujba de Înviere cu ocazia Paștelui Ortodox dar care vor dori să-și exercite dreptul constituțional la liberă circulație.

În drept, faptele descrise se încadrează în prevederile art. 14 și 15 din OG 137/2000.

Minstrul proferează interzicerea unui grup de persoane (eu ca ateu, de exemplu) în spații publice (străzi, de pildă) pe criterii religioase – ceea ce reprezintă o încălcare a articolului 14 din OG 137/2000.

Declarațiile ministrului reprezintă comportament ce crează o atmosferă de intimidare împotriva non-ortodocșilor în sensul articolului 15 din OG 137/2000.

Declarația ministrului a fost preluată de publicația HotNews (atașez copie printată din 16 aprilie 2021 ora 15:35) și se găsește în format video pe pagina de Facebook a Partidului Național Liberal (aici, minutul 13).

În cazul în care PNL va șterge filmarea, sunt dispus să expediez un CD atât cu toată ședința cât și cu momentul în care s-au făcut declarațiile discriminatorii.

Conform datelor oficiale, cel puțin 14% din populația României nu aderă la cultul ortodox. Asta înseamnă că cel puțin 14% din populația României, printre care și subsemnatul, este ținta comportamentului la intimidare a Ministrului de Interne prin care se încearcă condiționarea exercitării drepturilor conferite de Constituția României la articolele 25 și 29.

Dată,

Semnătură,

DOMNULUI PREŞEDINTE AL CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Indicații

Firește, acesta este un model. Modificați/adaptați în funcție de circumstanțe. Se poate renunța la invocarea Constituției, de exemplu.

Este de preferat să expediați petiția prin Poștă. Acest link reprezintă știrea „printată” de la Hotnews. Printați și acel PDF și puneți-l în plic.

Dacă aveți timp/chef/resurse, inscripționați pe un CD întreaga conferință a PNL (download AICI) precum și segmentul cu Lucian Bode (download AICI) și introduceți-l și pe acela în plic.

Adresa de corespondență a CNCD este:

Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3
Sector 1 Bucureşti 010155

CNCD poate fi sesizat și online la https://www.cncd.ro/depune-o-petitie/ însă este foarte important ca măcar 10-15 plângeri să ajungă la CNCD în format fizic.

Dacă însă veți sesiza online, asigurați-vă că atașați atât PDF-ul cât și cele două fișiere. Dacă nu puteți atașa fișiere mari, folosiți cu încredere link-urile noastre. Ele vor rămâne active cel puțin 18 luni sau până la finalizarea demersului – whichever comes first, cum ar veni.

Dacă nu locuiți la adresa de domiciliu din cartea de identitate, puteți trece adresa de corespondență. CNCD insistă asupra unei adrese fizice de corespondență, nu și asupra domiciliului propriu-zis.

Conform art. 20, aliniat 7 din OG 137/2000 (legea de funcționare a CNCD) instituția își alocă până la 90 de zile până ia o hotărâre și alte 30 de zile până când o comunică părților. Deci e de așteptat. De aceea e important să fie trimise cât mai multe!

Spor!

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.