Contează foarte puțin spre deloc dacă tu, acela de citești rândurile astea, ești de acord sau nu. Contează exact deloc dacă-s eu de acord sau nu.
Ce contează e faptul că opinia publică este deja „coaptă” (sau ripe cum ar zice americanul) pentru agitațiune în sensul reglementării mult mai stricte a mașinilor. O să se întâmple în România, cu siguranță, mult mai curând decât oricare dintre șoferi îndrăznește să-și imagineze acum, la sfârșit de ianuarie 2020. Și o să se întâmple pentru că trebuie. Întrebarea nu mai este dacă trebuie sau nu – majoritatea nemotoristă deja mârâie și are dreptate să mârâie. Întrebarea se pune cum se va face asta. Și, ca de obicei, în mare, există două răspunsuri: răspunsul socialist și răspunsul de piață (sau ”capitalist” dacă vreți neapărat).
Dacă nu vrei să vezi răspunsul socialist, ai face bine să citești rândurile astea. Dacă îți convine (fie că ești de acord cu el fie că nu-ți pasă dacă este implementat) răspunsul socialist, atunci nu mai pierde vremea – căci ai deja prima șansă. Deocamdată. Rămâne de văzut.
Cum stăm?
Chestia e în felul următor: Oricum ai da-o sunt fucking prea multe mașini în orașele mari ale patriei. Și da, mașina ta, cotețul tău, hârbul tău încurcă și e parte din problemă. Nu, nu doar BMW-ul cocalarului de peste drum încurcă – ci și Loganul tău. Știu, știu, tu nu faci probleme – alții sunt nesimțiți. No, ce să zic, ghinion – nu-mi pasă. Și, poate chiar mai important, nu-i mai pasă nimănui din majoritatea nemotoristă.
Majoritatea nemotoristă nu mai poate respira în unele orașe. În toate orașele mari nu se poate merge pe trotuar pe majoritatea străzilor pentru că toate sunt deja transformate în parcări perpetue. De mașini, de dube, de orice. Nu poți merge pe jos decât pe carosabil – unde alte mașini te vor călca pe cap și va fi tot vina ta, a omului din majoritatea nemotoristă, pentru că, nu-i așa, carosabilul aparține Măriei Sale Motoristul – o minoritate etern nemulțumită, etern agasantă și etern misecuvinistă.
Nu zice nimeni, câteodată motoriștii au și dreptate (faptul că nu-s suficiente parcări în multe zone din București e o realitate – și una pentru care motoriștii au dreptate să se plângă și să înjure). Însă de foarte multe ori nu e cazul.
Spre exemplu, în București, singura parcare multinodală este aproape mereu complet goală – și trotuarele din jurul ei pline ochi cu mașini. Motivul? Tariful este ”prea mare” – la fabuloasa sumă de un leu pe oră. Primăria a ascultat și a redus tariful la 50 de bani pe oră. Tot degeaba. Motoriștii vor moca, dacă se poate! Cumva motoriștii au de dat sute de lei lunar dar încă 80-ish de lei pe lună ca să le stea hârbul bine păzit și să mai și economisească la combustibil e prea scump.
Același lucru și aici în Centrul Universului Cluj Napoca. Spre deosebire de Capitală, aici chiar s-au construit parcări. Deloc puține. Însă stau goale. Și trotuarele dimprejur pline ochi de nu poți merge deloc. Nu de puține ori am dat nas în nas cu persoane în scaun cu rotile care, cu frica în sân, totuși se încumetă pe carosabil pentru că printre mașini parcate nu încap nici eu, pe propriile-mi picioare, darămite un cărucior cu rotile.
La asta se adaugă faptul că orice măsură de bun simț propusă de primării este, cu puține excepții, criticată aspru de minoritatea motoristă și, cel mai șocant, primarii ascultă în loc să facă ceea ce trebuie: respectiv să aibă grijă de nevoile majorității, nu de pretențiile mereu exagerate ale minorității motoriste. Cu excepția Clujului (și și-aici foarte rar) – noțiunea de bandă separată pentru transportul în comun e complet extraterestră. Să nu care cumva să fie marginal inconvenient pentru Măria Sa Motoristul dar spre avantajul net al majorității nemotoriste (care folosește transportul în comun)!
Vocea majorității este suprimată
În foarte rarele momente când totuși se mai aduce în discuție reglementarea mașinilor înspre avantajul majorității nemotoriste, singura voce care se aude este tot aia a minorității motoriste și singurele ”soluții” propuse sunt tot alea care prezervă sau extind privilegiile interminabile ale minorității motoriste în dauna majorității: mai multe șosele, mai multe șantiere, mai multe parcări (pe bani publici, desigur), mai multe… de toate. Pentru că, nu-i așa?, a avea mașină e un drept inalienabil. A merge pe jos e pentru săraki sau sub-oameni în genere.
Prezumția, deocamdată – din nou, se va schimba curând – și discuția este acum în ce fel se va schimba – dar prezumția deocamdată este că nu se poate face nimic care să creeze inconveniențe pentru Măria Sa Motoristul și orice măsură menită să îmbunătățească statutul majorității nemotoriste trebuie mai întâi aprobată de minoritatea motoristă. Dar de ce? În ce Constituție, în ce tratat al drepturilor omului – și în genere unde scrie că mașina este un drept inalienabil? Și, mai ales, unde scrie că mersul cu mașina în public trebuie să fie complet la latitudinea motoristului fără niciun fel de mediere cu restul oamenilor?
Sigur, visătorii libertarieni ar spune că răspunsul stă în privatizarea drumurilor. Și, desigur, ar avea dreptate. O rețea privată de drumuri ar fi scutită de smiorcuri de tipul ăsta pentru că acolo negocierea este pe banii celor care o folosesc. Adică ar negocia motoriștii între ei. Nimic în neregulă cu asta!
Problema e că nu suntem într-o lume ideală – ci în asta. Iar în lumea asta șoselele sunt construite și întreținute pe banii întregii populații – adică inclusiv pe banii majorității nemotoriste. Or, dacă în cazul transportului de marfă se poate argumenta (corect, în opinia mea) – că e în avantajul întregii populații, nu la fel stau lucrurile și în cazul mașinilor personale. Faptul că tu ai mașină incomodează pe restul oamenilor!
N-aveți decât să nu fiți de acord. Dar opinia publică e deja pregătită pentru acest argument. Pentru că motoriștii au pierdut vremea și în loc să negocieze cu majoritatea nemotoristă au preferat să-și negocieze privilegii pe spinarea acestora. Vă spun îndată ce privilegii. Răbdare.
Odată ce argumentul va exploda, publicul va vota cu cine urlă mai tare. Și, deocamdată, socialiștii urlă cel mai tare. Iar dacă vreți ca mașina voastră să nu fie interzisă de tot, e în interesul vostru să susțineți formularea unui argument de piață – unul care nu termină motoriștii de tot, dar care mulțumește mai mulți oameni, nu doar cealaltă minoritate agasantă și nesimțită (adică socialiștii).
Răspunsul de piață
Numărul de mașini trebuie să scadă. Și va scădea! Întrebarea este cum faci asta fără să ajungi la absurdități ceaușiste (cum face Franța cu al său sistem cu numere pare și impare), la absurdități nemțești (vezi interdicțiile totale aplicate în unele orașe din Nemția) sau la absurdități scandinave (vezi Suedia unde taxele pe mașini sunt naționale și împovărâtoare și de banii ăia nu se vede nimic – Stockholm fiind singura capitală europeană care n-are șosea de centură deși o ”construiește” încă din anii ’60). Păi să le luăm pe rând.
1. Măsuri locale. În primul rând, guvernul central trebuie ținut cât mai departe cu putință de toată discuția asta. Nu, nu ne trebuie o nouă lege prin Parlament care să seteze standardele pentru toată țara! Nevoile din București nu sunt tot alea cu cele din Cluj. Și cele din Cluj nu-s tot alea cu cele din Suceava. Și cele din Suceava nu-s tot alea cu cele din Sighetu Marmației. Și cele din Sighet nu-s tot alea cu cele din comuna Cuca, județul Galați.
Orice măsură va trebui decisă la nivel local. Să descoperim legea la nivel cât mai apropiat de comunitate – și nu prin niște burtoși lacomi de la Casa Poporului care, în multe cazuri, nici nu ne-ar putea nimeri comunitatea pe hartă, darămite să ne-o reglementeze într-un mod non-absurd!
Unele comunități s-ar putea să aibă nevoie de măsuri chiar radicale (amenzi uriașe, ridicări de mașini mai dese, etc. etc.), altele de măsuri mai degrabă moderate (câteva sensuri unice, poate un sens giratoriu, o taxă în plus pentru anumite zone, chestii din astea simple) iar altele poate ar beneficia chiar de o liberalizare a măsurilor deja existente. De-aia e important ca decizia să rămână local, cât mai aproape de cetățean!
2. Abolirea subvențiilor. Aici sunt privilegiile de care vă vorbeam mai sus. În prezent impozitul pe mașini este ridicol de mic. Și modul de calculare este unul absurd – unul prin care este încurajată cumpărarea de mașini ieftine. Ideal ar fi ca impozitul să fie fix – și cât mai mare. Indiferent dacă ai Dacia Logan sau BMW X5.
Dar nu doar impozitele trebuie să se schimbe. Ci și prețurile parcărilor. Un metru pătrat de teren în București costă minimum €1000. Și totuși, un loc de parcare al Primăriei care ocupă 15 metri pătrați minimum se închiriază cu sume ridicole. 80 de lei pe an? Serios?! Ăla nu e preț de piață sub nicio formă!
Un pas înainte va fi întocmai stabilirea acestor prețuri în funcție de piață. În zonele unde metrul pătrat costă €3000 locul de parcare ar trebui să se închirieze cu minimum 1200 de lei pe an. De preferință mai mult.
De asemenea, unele locuri de parcare ar putea fi scoase la licitație. În alte părți un loc de parcare pe viață se duce spre un milion de dolari. În prezent, majoritatea nemotoristă în esență subvenționează motoriștii cu locuri de parcare mult prea ieftine. Da’ de ce mă rog?!
În Ljubljana, de pildă, unde veniturile sunt comparabile oricând cu Bucureștiul, nu există parcare mai ieftină de €8. Pe oră! Și sunt pline în majoritatea timpului! Și asta în condițiile în care Ljubljana are o densitate mică a populației (chiar dacă aproape toată Slovenia lucrează acolo) – deci ar avea loc de parcări mai ieftine. De ce n-ar putea fi și în Cluj măcar 20 de lei ora de parcare? Răspunsul de piață înseamnă în mod special transferarea întregului cost pe umerii posesorului de mașină și nu ca acum când costul este împărțit între posesorul de mașină și restul societății.
3. Liberalizare și mai multă. În prezent, dacă vreau să construiesc o parcare, s-ar putea să ajungă costurile birocratice mai mari decât cele ale construcției în sine. Sau comparabile în orice caz. Aici este loc de îmbunătățire – mai ales pentru orașele cu probleme serioase în trafic.
Ar trebui să poată oricine să-și deschidă parcare cu plată. În orașele mai vechi din SUA (adică cele construite înainte de adoptarea în masă a automobilelor) subsolul multor clădiri a fost convertit în parcare publică cu plată. Sigur, nu e tocmai ieftin – dar ai parcare aproape din metru în metru și nicio scuză să nu parchezi regulamentar.
Tot în zona liberalizării se încadrează și liberalizarea transportului în comun. În unele orașe mai mici ale țării transportul în comun e asigurat de două sau mai multe firme private. La Galați de pildă până acum vreo 2 ani transportul în comun era asigurat de zeci de firme private – până când primarul a decis să le interzică pe toate. Rezultatul? Transport în comun mai prost ca niciodată!
Primăriile rareori reușesc să facă un sistem de transport în comun care să mulțumească. Liberalizarea – chiar și una parțială – ar accelera lucrurile în feluri în care primarii și consiliile locale nici nu se pot gândi în prezent.
Același lucru și cu taxiurile. Legea națională care reglementează taxiurile ar trebui abolită cu totul. Lucrurile astea ar trebui decise la nivel de oraș/comunitate. Unele comunități s-ar putea să fie mulțumite cu modelul actual (unul restrictiv, birocratic și clientelar) – dar altele s-ar putea să fie mai încântate de ideea de-a avea atât taxiuri ieftine care nu arată grozav cât și firme de taxi unde prețul pornește de la 8 lei/km și urcă și mai sus în funcție de intervalul orar. Mai ales dacă deținerea unei mașini începe să coste mai mult și mai renunță câte unii la ele!
4. Legi mai puține, mai scurte, dar ferme. Orașele patriei nu duc lipsă de legi sau de HCL-uri. Ci duc lipsă de aplicare a lor. Iar unele legi sau HCL-uri sunt incredibil de lungi și de complicate – cu jdemii de excepții și alte complicații.
Toate acestea trebuiesc scurtate, împuținate aduse aproape de cetățean (doar HCL-uri – nu legi naționale!) – iar apoi și puse ferm în aplicare! Dacă legea/HCL-ul prevede ridicări de mașini, păi să se ridice! Toate, dacă e nevoie! Nu ca acum când se ridică sub 1% și apoi și alea sunt contestate și răs-contestate de 27892798 de ori prin ineficientul sistem judiciar. Mașinile au ajuns să aibă mai multe drepturi decât oamenii. Un proces de contestare a unei amenzi durează mai puțin decât unul pentru ridicări de mașini. Absurd!
5. Costuri transparente. În prezent orașele nu pot implementa opțiuni mai creative care să transparentizeze costurile și care să și ducă la o discuție mult mai onestă între administrația locală și motoriști.
Spre exemplu, o parte din taxele pe benzină ar trebui să poată fi decise local. Vreți centură nouă sau mai mare? Excelent – atunci trebuie să fiți de acord cu o taxă de 20 de bani pe litrul de benzină cumpărat în orașul nostru și din taxa aia finanțăm noua construcție! Că doar banii nu cresc în copaci!
În prezent primarii fie stau la mâna guvernelor centrale (care se schimbă des) fie bagă localitatea în datorii pentru astfel de lucrări. Asta și pentru că paradigma încă este că dorințele șoferilor sunt mai importante decât orice altceva. Iar asta va trebui să se schimbe!
6. Orașul e pentru rezidenții săi, nu pentru toată țara. România e printre puținele țări din lume în care orașele nu aplică politici diferențiate pentru non-rezidenți. A înjurat-o toată țara pe madam’ Firea pentru taxa Oxigen – dar au înjurat-o predominant pentru motivele greșite. Sigur că Firea e coruptă și că n-are nimeni niciun motiv să creadă că va administra corect fondurile. Dar, fundamental, ideea taxei Oxigen nu e greșită! Deloc!
În mai toate orașele alea ”din afară” care vă plac vouă la nebunie există taxe suplimentare pentru non-rezidenții care vor neapărat să se plimbe cu mașina prin oraș pentru că transportul public le pute. Aceasta trebuie să fie o opțiune și pentru orașele din România. Nici măcar nu trebuie schimbat ceva la modul fundamental în legi. Deja există în orașele patriei străzi cu acces interzis cu excepția riveranilor. Sau cu excepția ambulanței. Sau mai-știu-eu-ce. De ce n-ar putea exista și străzi/zone cu acces doar cu plată cu excepția riveranilor sau plătitorilor de taxe și impozite din orașul respectiv?!
Sau puteți lăsa socialiștii să conducă narativa
Desigur, scris-am toate astea sub prezumția că nu vreți socialism. Puteți alege să nu vă pese, caz în care socialiștii vor conduce narativa și vor câștiga lejer.
Unii dintre voi pur și simplu nu vă dați seama cât de mare e problema deja și câtă frustrare este deja acumulată – frustrare care abia așteaptă să fie folosită de cineva care urlă suficient de tare. Socialiștii deja își dreg vocea și se pregătesc. Și mi se pare normal. E un subiect pe care socialiștii îl pot câștiga foarte ușor având în vedere că deocamdată singura opoziție este ”dRePtuL mEu lA mAșInĂ” și alte replici boomer-tier și profund low-energy. Slam dunk! Gol cu poarta goală în esență pentru socialiști.
Partea cea mai proastă e că socialiștii nu se vor opri doar la a vă taxa mașinile până la Pluto și ‘napoi sau la a interzice din ce în ce mai multe chestii. Socialiștii vor strecura (firește) și mult marxism – nu doar eco, ci și de celelalte tipuri – cu ocazia oferită. De-aia ar fi tare frumos ca ocazia să nu le fie servită pe tavă socialiștilor și să se prefere, în schimb, compromisuri mai rezonabile, bazate pe piață și pe onestitate de ambele părți – adică, da, și motoriștii vor trebui, probabil pentru prima dată după 1990, să mai lase și de la ei.
Actuala situație în care motoriștii primesc peste 80% din ce cer și tot îs nemulțumiți în vreme ce nemotoriștii primesc 0% din ce cer nu mai poate continua la nesfârșit.
Să nu ziceți că nu v-am zis.
Și-acum să curgă înjurăturile!
