Nu e niciun secret că singura dată când am ținut cu Rusia în întreaga viață a fost în 2018 când Rusia a înfruntat Spania. M-am bucurat sincer, ca un copil, atunci când Artem Dzyuba a deschis scorul și când Iago Aspas a ratat trimițând Rusia în sferturile de finală. Nu mă bucuram pentru Rusia (evident) – ci mă bucuram enorm că Spania pleacă acasă. Spania, această forță a corupției, a bășinilor niciodată lovite corespunzător în dinți și a lipsei totale de sportivitate și recunoștință.
În seara de Sf. Nicolae a anului 2022, undeva în deșert, în Qatar, o echipă muncitorească, inimoasă și care și în 2018 aproape învinsese Spania (2-2 a fost atunci), întâlnea Spania din nou în optimile de finală.
Spania a jucat la fel – cu jucători care dacă erau români erau de mult sancționați de FIFA/UEFA/morții-lor pentru implicări în scandaluri de corupție. Sau dacă erau croați erau suspendați de mult pentru „rasism” sau mai știu eu ce găselniță de trei scuipați pe care aceste foruri conduse de minoritatea globală agasantă le găsesc mereu pentru a pune frână dezvoltării celorlalți.
Vedeți voi, când Josip Šimunić strigă ”pentru patrie” către suporterii croați după o mare victorie – asta se numește „nazism” și se pedepsește cu scoaterea completă din circuit. Când Sergio Busquets se alătură extremei-Stângi separatiste catalane pentru sesiuni de ore în șir de xenofobie genocidară – se numește… în niciun fel. Pedepsele sunt pentru est-europeni și arabi – nu pentru sfinții Occidentali.
Când suporterii austrieci îi fac pe croați țigani, nu e niciun bai. Când suporterii croați își înjură propriii oficiali (nici măcar pe austrieci) la un meci cu Austria,… se numește rasism. Asta s-a întâmplat acum fix o lună.
Măria Sa fotbalul însă are prostul obicei că mai și răspunde la dintr-astea. Corupția endemică și lipsa totală de fair-play financiar din fotbalul spaniol n-a fost niciodată pedepsită. Și încă nu este. Regulile sunt pentru Europa de Est și Germania (și doar Germania de Est!).
Oțelul Galați a trebuit desființat pentru lipsă de fair play financiar cu fondurile din UEFA Champions League. Red Bull Leipzig a trebuit forțată să vândă jucători și să-și schimbe numele. Dinamo Zagreb a trebuit să trăiască din firimituri un an de zile pentru că a rănit sentimentele Real Madrid iar echipa națională a României a trebuit să joace în pustietate cu Suedia și Norvegia pentru că, vedeți voi, scandinavii sunt niște firavi care se topesc dacă aud un copil de 13 ani strigând ”Hai România!”.
Între timp, Real Madrid și Barcelona în mod special (dar și Valencia CF, FC Sevilla și Athletico de Madrid) pot în continuare pretinde lucruri la vârful fotbalului comițând nerozii la fel de sau mai mari (financiar mult mai mari!) decât esticii.
De aceea e frumos când outsiderii fac terci o echipă spaniolă și mai ales echipa națională a Spaniei.
Așa a fost și în seara de 6 decembrie. Inimoșii marocani (unii dintre ei jucând chiar în Spania) au decis că nu vor să plece acasă. E frumos în Qatar: e în aceeași civilizație cu ei, au un grup de suporteri numeros și, la urma urmei, de ce mă rog n-ar putea bate și Spania.
S-a văzut și pe stadion. Nici măcar suporterii ce purtau însemnele Spaniei nu îndrăzneau să strige prea mult. Orice posesie a Spaniei era însoțită de un cor autoritar de fluierături. Așa cum de altfel merită. Nimeni nu mai ține entuziasmant cu echipele vest-Europene în general și mai ales nu cu Spania.
Da, meciul a fost urât. Căci o echipă urâtă, coruptă, plină de bășini și de toate relele de care-s acuzați mereu alții (mereu est-europeni sau arabi) – o echipă precum cea a Spaniei nu se bate frumos. Ci se bate urât. Golănește, cum se spune.
Spania e „fostă campioană mondială” doar pentru că Olanda în 2010 n-a știut acest lucru și a încercat să joace frumos.
Marocanii însă au știut lecția. Au urmărit și meciurile altora și au văzut că succesul vine dacă-ți vezi interesul și refuzi să dai doi bani pe părerile experților occidentali care, oricum ai da-o, nu vor fi niciodată corecți față de tine dacă ești Maroc (sau România, sau Croația, sau Japonia). Drept urmare este o greșeală să fii corect față de ei sau să le tratezi părerile altcumva decât cu sictir și dispreț.
Și așa a jucat Maroc. Cu dispreț față de opiniile occidentale (mai ales englezești și spaniole) despre cum ar trebui să joace. Au jucat, sincer, cam cum a jucat România în 2006 la Cádiz: Apărare pe două linii, hărțuire non-stop, alergat de două ori mai mult decât ei și puțin spectacol. Fotbalul se joacă pe goluri la urma urmei, nu pe spectacol, număr de cornere, ocazii sau mai-știu-eu-ce.
Spania a avut 77% posesie. Însă Maroc a tras pe poartă mai mult (2-1). Spania a pasat corect de peste 3 ori mai mult (304-1019) și a încercat poarta de peste două ori mai des (6-13 raportul șuturilor la poartă).
Însă Maroc a avut precizie. Dar, da, și noroc. În minutul 123 Saraba putea închide partida însă bara n-a fost de acord. Același Saraba, dar cealaltă bară, avea să arate că, parafrazându-l pe Țopescu, Dumnezeu (sau Allah) nu știa spaniolă în seara de 6 decembrie, Anul Domnului 2022.
Apropo de penalty-uri: În această Cupă Mondială am văzut deja două sesiuni de lovituri de departajare. Cam mulți jucători cărora parcă le este frică să dea în minge. Dacă aseară se mai putea scuza căci japonezii (deși au o echipă formidabilă) nu sunt încă hârșâiți cu acest nivel, în cazul spaniolilor este cu adevărat o surpriză să-i vedem pierzând cu 0-3 la penalty-uri.
Chiar și-așa, totul e bine când se termină cu bine. Eliminarea Germaniei, Danemarcei, Belgiei și acum Spaniei – ultimele două grație Marocului (!) face Mondialul din 2022 ceva mai plăcut. Mai ales că Italia nu e prezentă (altă echipă căreia însăși participarea în preliminarii n-ar trebui să-i fie permisă pe motive de corupție). Poate ne scapă cineva și de celelalte trei echipe corupte și pline de bășini: Portugalia, Franța și Brazilia.
În urmă cu 15 ani spaniolii dansau prin discoteci pe o piesă a cărei titlu suna așa: Me cago en esos putos rumanos. O puteți asculta aici dacă sunteți curioși. Un alt act de xenofobie în masă pe care etern-corecții ”europeni” (mereu occidentali!) nu l-au văzut.
Poate ar trebui să spunem mai des (eventual alături de marocani): Me cago en esos putos españoles!
