Putem să ne uităm totuși la cifre?

Radio Europa Liberă scoate un material propagandistic despre imensa tragedie a sarcinilor la adolescente.

Urmează obișnuitul tipar: sunt invocate sarcini din intervalul 15–19 (10% din totalul nașterilor) pentru a construi un argument despre sarcini sub 15 ani. Undeva în articol se scapă informația că ar fi 10.000 de nașteri „la minore” (intervalul dintre [vârstă neprecizată] și 17 ani) pe an, în altă parte se precizează că ar fi 18.000 de copii născuți din aceste sarcini — imbecilii care lucrează pentru alte oficine de presă par să fi preluat ultima informația sub forma „sunt 18.000 de mame”, pentru că n-au înțeles, și nu a avut interes să le explice nimeni, că evenimentul nașterii poate include mai mult de un copil.

Intervalul este din prima suspect: 15–19 acoperă perioade cu totul peste vârsta consimțământului legal, și nu precizează câte sunt înspre 15, și câte înspre 19; s-ar vedea clar că majoritatea sunt înspre 19, deci includ femei căsătorite, la casa lor.

Acest interval este amestecat abuziv cu categoria „mame minore” — aș presupune că aceasta e deoarece publicul trebuie să rămână cu impresia că mamele au în general pe la 14 ani, sau chiar pe la 11. Și veți constata empiric că tocmai aceasta e impresia, la nivelul opiniilor exprimate.

Nicăieri în acele materiale nu ne e dat explicit numărul de mame, pe categorii de vârstă, și nu ne e indicat niciun număr pentur mamele sub 15 ani. Nu doar atât: nu ne este indicată nicăieri originea etnică a respectivelor mame — pentur a putea corela informația cu tiparurile nupțiale, sexuale, educaționale ale categoriilor implicate.

O comunitate de romi, unde căsătoria are loc la 15 ani, nu va considera o sarcină la 16 ani ca fiind nedorită; într-un asemenea mediu, o sarcină la 12 ani e și ea mai acceptabilă decât oriunde altundeva în România.

Influența factorului etnic este vizibilă și dacă ne uităm care sunt primele țări din clasamentul sarcinilor timpurii în Europa (din nou, categoria e 15–19!): primele patru locuri nu au nimic în comun unul cu altul, în afară de ponderea romilor în populație.

Apoi: 10% e cică mult (în Africa e pe la 20%), dar nu vă închipuiți că restul țărilor europene au 0,1% — Anglia, de exemplu, are 4%.

Întâmplător, am dat și peste acel rarissim material care se scapă privind numărul total de nașteri sub 15 ani: vorbim de 500–700 de fete pe an. Acest număr a fost divulgat de activiștii de la Scena9, dar ținut izolat de restul dezbaterii — numerele sunt cunoscute, sunt doar obscurate.

Cam 1.000 din 10.000 de fete în total nasc la vârste inacceptabil de mici; restul sunt doar tinere, dar pot fi mame cât se poate de responsabile.
Obscurarea lor arată că și activiștii care le susțin știu că numerele sunt totuși *foarte mici*.

Acesta este fenomenul pentru care trebuie să avem educație sexuală în școli. O educație care nu i-ar împiedica pe copii să facă sex la 12 ani, ba dimpotrivă; și care nu ar avea niciun efect asupra populației neșcolarizate — probabil imensa majoritate din cele 500–700 de fete.

Puteți lua numerele și le puteți invoca în dezbatere. Puteți avea orice atitudine lagată de subiect, dar vă rog: nu mai mințiți prin omisiune, lăsați oamenii să aibă numerele în față și să decidă dacă, în baza lor, se impune soluția pe care le-o sugerați.

Dan A. Dima
Eseist, traducător și desenator; cu o pregătire în științele sociale, subminată de o dragoste pentru adevăr. Sceptic de modă veche. Nu prea se mai fabrică din ăștia.
CategoriesUncategorized