În ultimele două zile pe sub fluxul mare de știri a trecut și o știre mai de nișă de care s-a făcut un pic mișto și apoi a fost lăsată să curgă. Știrea e că un grup de „artiști” a cerut să fie inclus în schema de ajutor de Stat. Doar artiști muzicali. Și, desigur, regimul îi ascultă cu atenție și îngrijorare și le promite că le dă.
Lista cerșetorilor scoate însă la iveală un detaliu pe care poate îl suspectam dar nu mă așteptam să fie confirmat: Manelarii se alătură rockerilor și rapperilor în rândul oamenilor cu demnitate.
Cultura de Partid și de Stat
Toate regimurile au „artiștii” lo
r.
Regimul trecut avea o pleiadă de trupe și artiști pentru aproape toate gusturile. De la „romanțe” la „muzică ușoară” și, desigur, muzică populară și de petrecere.
Cei care nu erau „ai regimului” prindeau foarte rar sau deloc oportunitatea lansării unui disc la Electrecord și-și vedeau deseori concertele șicanate. Nu mai vorbim de membrii trupelor deseori hărțuiți din tot felul de motive.
Și totuși, poporul, populimea, vroia rock. Phoenix continua să existe în ciuda hărțuielilor. Așa că regimul a venit cu o struțo-cămilă pentru captarea maselor fascinate de rock: Cenaclul Flacăra. Cu ”folk-rock”. Și condus de Goebbels-ul regimului – Adrian Păunescu.
N-a ținut mult că până la urmă și ăla a alunecat tot în direcții măcar parțial disidente – cu toată opoziția lui Păunescu. De ce? Pentru că politica e în aval față de cultură. Nu poți opri ideile a căror timp a venit deja. Dar le poți însă întârzia! Regimul precedent le-a întârziat cu vreo 10 ani. Poate chiar un pic mai mult.
Dar, într-un final, fix ăia – roacării golani iresponsabili – au fost în stradă pentru a da jos regimul. Că din naivitate, că din curaj nebunesc, că din prostie, că mai-știu-eu-ce, n-are importanță. Când a venit vremea, fix de ăia de care se temea regimul n-a scăpat!
Artiștii Sistemului
Și Sistemul post-decembrist are artiștii săi. O mare parte dintre ei se regăsesc pe lista citată la începutul acestei scrieri. Artiștii Sistemului își câștigă predominant sau chiar integral existența lucrând pentru Sistem. Mai o cântare la un primar, mai o chermeză a unui politician și aia e.
Sistemul post-decembrist a moștenit rockerii ca dușman. Dar lor li s-au adăugat rapperii. Mai în glumă, mai în serios, pas cu pas, rap-ul a devenit și el parte din disidență. Și cu timpul și-a și impus punctul de vedere de câteva ori, după cum am mai povestit.
Demnitatea maneliștilor
Nu e niciun secret că am „alergie” la genul de muzică numit colocvial manele. Alergia e deprinsă la finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000 când, în multe zone ale țării, acestea erau inevitabile. Și dacă s-ar fi întâmplat să-mi placă, tot aș fi deprins alergie la ele din cauză că erau peste tot.
Pe măsură ce a trecut timpul, însă, acest gen și-a găsit nișa sa și a prosperat. Însă a făcut-o în mod independent. Și deseori în ciuda Sistemului. Și când au încercat să se „dea” cu Sistemul, cu establishment-ul, cu „lumea bună” – s-au trezit înjurați de toți dumnezeii.
Vedeți voi, „lumea bună” nu-i înghite din cu totul alte motive decât cele pentru care nu le înghit eu muzica. Cei ca mine pur și simplu nu apreciază genul ăsta de muzică și-și văd de viață. Însă „lumea bună” îi detestă pe maneliști personal. Ca oameni îi detestă!
Motivele le știți cu toții: Ba că nu plătesc taxe (ca și cum ăsta ar fi un lucru rău), ba că promovează prostia (a se citi idei neconforme cu standardul Omului Nou), ba că maneliștii sunt ei înșiși proști (o minciună, dar sărim peste) sau, poate cel mai halucinant, că maneliștii sunt lipsiți de talent și/sau cultură muzicală.
Maneliștii de top cântă muzică ce nu-mi place mie (și multor altora) dar e o imbecilitate să-i acuzi de lipsă de talent.
Odată cu „măsurile” iliberale, inutile, ilegitime și autocrate prilejuite de pandemie, s-au mai separat un pic apele. Și, poate fără voia lor, maneliștii se alătură și ei complet disidenței prin refuzul de-a fi uneltele Sistemului.
Spre deosebire de Dan Bitman – care critică (parțial corect) imbecilitățile pandemice ale regimului Orbán-Iohannis și apoi merge să cerșească bani de la Stat – maneliștii își asumă pe față disidența și țin concerte. Același manelist a repetat figura acum 3 săptămâni.
Spre deosbire de Trooper (cunoscuți în scenă drept opoziția controlată), rockerii în genere se adaptează și continuă să fie liberi și disidenți. Și în alte țări, tot rockerii sunt baza când vine vorba de-a pune în practică opoziția. Ba chiar și la adaptare tot rockerii sunt primii voluntari pentru a studia cum se împacă lupul și capra.
Rapării la fel. La noi țin concerte mai mici. Au experiență din anii ’90 despre cum să le țină fără să afle Miliția. Nu e o noutate pentru ei că le sunt vânate concertele de către Miliție. În SUA, rapper-ii mai mici sau mai mari brusc descoperă statele republicane. Până la finalul anului 2020 sunt programate nu mai puțin de 5 concerte mari de rap – toate în state republicane.
Cu refuzul de-a se ploconi în fața Statului, Partidului și Regimului, maneliștii intră așadar și ei pe lista foarte scurtă și foarte selectă a celor care chiar practică ceea ce predică. Surprinzător, s-ar putea spune.
Dacă rap-ul și rock-ul mereu au fost disidente și cu un dinte explicit împotriva Statului (deseori pe bună dreptate), manelele mai degrabă au proferat un mesaj indiferent față de Stat. Dar, iată, când a venit momentul s-o demonstreze, ei au făcut-o. Inclusiv ăia care mai ciupeau câte-o „cântare” și la oamenii Sistemului.
La fel de drept e că și atunci când îi deranjează Sistemul, oamenii Sistemului vor să-și facă poze cu ei, arătând astfel și cât de mare este credința oamenilor Sistemului în „măsurile” pe care ei sunt puși să le implementeze.
România a mai văzut filmul ăsta. Pe vremea când ofițerii de la Securitate cumpărau ei înșiși casete video cu filme americane dublate de Irina Margareta Nistor.
Cultura e deja acolo. Nu poți opri o idee a cărei vreme a venit. Poate și de asta se teme PNL-ul în perspectiva alegerilor.
Dar măcar acum știm un lucru în plus – știm exact, cu nume și prenume, cine este în solda Sistemului.
Și am aflat și un lucru nou – că maneliștii sunt mai demni decât le-a dat societatea credit. Și nu e deloc puțin lucru!
Atât.
