The good die young
There might be no tomorrow
In God we trust
Through all this pain and sorrow
The good die young
The flame will burn forever
And no one knows your name
Bring the boys back home again
Era prin 2010. Și am scris eu ceva edgy despre popi/biserică pe undeva. Poate pe Facebook, poate prin altă parte. Nici nu mai contează – oricum nu mai există nici textul și nici replicile. Ce contează e că între replici se afla un wall of text. De fapt mai multe, dar acel wall of text îmi explica punct cu punct unde am nimerit-o drept la țintă, unde am exagerat, unde am greșit și unde am fost direct prost în public. Era un wall of text de la John.
A urmat o noapte întreagă (în stilul memei din stânga) de back and forth din care am învățat și eu câte ceva dar la finalul căruia John a scris fraza magică: ”Când ești prin Iași, neapărat să mă cauți.”
Și l-am căutat. Aproape doi ani mai târziu.
De-atunci am ajutat împreună sute de oameni (o spun cu modestie și regret că n-au putut fi mii), am schimbat opinii între oameni importanți dar nu neapărat vizibili în presă, am băut bere la pet pe trotuarul spitalului de infecțioase, am urlat unul la altul, am filmat un clip la el în curte și, desigur, am dormit la el în casă. De (cel puțin) două ori. O dată pentru că ne-am întins la discuții atât de mult încât era impractic să mai merg la cazare întrucât a doua zi aveam treabă tot în centru și tot cu John.
Era prin 2013 și John se juca de-a basistul într-o crîșmă de roackeri cu ceva trupeți pe care-i cunoscuse accidental cu câteva zile înainte. Sau era prin 2015 (?!) și am mers cu John în Basarabia în interes de afaceri. Parțial sunt de vină pentru opiniile tăioase postate de John despre R. Moldova până la sfârșitul vieții.
Era prin 2019 de Ziua Națională când trei oameni au scăpat întregi (sau nebătuți) pentru că John a decis să plece de lângă mine și să intervină într-un conflict cu Miliția. Cumva, a reușit să nu se enerveze (deși ar fi fost jusitificat s-o facă, întrucât toate părțile erau de vină) și să calmeze spiritele.
Și era pe la începutul lui 2022. Când John a făcut pentru noi, pentru rețeaua noastră (chiar dacă nu pentru mine personal) aproape minuni.
Și era prin 6-7 noiembrie 2022 când discutasem să-l și răsplătim. Urma să ne auzim după ce mă întorceam de la Varșovia să punem ceva la cale de Ziua Națională sau de Crăciun. Mai ales că Revelion și Crăciun nu petrecusem niciodată împreună și decretaserăm că ar cam fi cazul.
Și, după 20 de ore în două zile cu trenul de la Varșovia la Cluj, ajuns seara târziu (după 2 noaptea) mă pregăteam să-mi trec în calendar să-l sun neapărat pe John după ce dorm câteva ore. Și când căutam calendarul primesc pe Telegram (că Facebook nu mai am) vestea cumplită: A murit John.
Stai, ce?
Cum adică să moară John? Nu există așa ceva!!!!
Am pus mâna pe telefon și am sunat. Da, în crucea nopții. L-am trezit pe Fr. Stephen (pe care tot datorită lui John l-am cunoscut). Vă spun sincer c-am crezut, fie și pentru câteva minute, că-i o glumă sau o greșeală.
Pentru o scurtă vreme, unii dintre cei care l-au cunoscut doar prin intermediul Internetului, au crezut (sau mai degrabă s-au temut) că Ionuț s-ar fi sinucis – cunoscută fiind lupta sa cu depresia. Dar vă spun: John avea o voință de-a trăi de fier. Nu s-a pus problema în felul ăsta niciodată. Dacă-i până-ntr-acolo, există oameni în țara asta care încă sunt în viață pentru că John a insistat să-i convingă să aleagă altă cale.
C-așa a fost John toată viața. Nu tolera sub nicio formă nici injustețea, nici amărăciunea (oricât de potrivită ar fi fost) și nici într-un caz nu tolera să vadă pe cineva că face o alegere greșită fără ca măcar să încerce (uneori chiar din răsputeri) să convingă că există o alegere mai bună. Așa a fost John. Cel puțin ultimii 12 ani de când îl știu eu. Sau îl știam. Încă nu m-am obișnuit să vorbesc la timpuri trecute despre John. Până luni mă voi obișnui. Mai greu o să fie să mă obișnuiesc că nu mai răspunde el dacă apelez numărul de telefon… ăla cu 630 la final.
Și acum, la spre 11 noaptea, la o zi după înmormântare, întors după încă 18 ore de tren, încerc să scriu ceva. Și nu-mi prea iese. Pentru că până și un porc nesimțit ca mine tolerează cu dificultate pierderea unui om atât de valoros.
E posibil ca pentru îndurerata sa mamă slujba de înmormântare să fi fost un moment ciudat. Căci au apărut tot felul de oameni pe care nu-i cunoștea și care nu se cunoșteau între ei (decât cel mult din vedere), câțiva veniți de la mare distanță (și eu printre ei) doar pentru a-l conduce (mai mult metaforic) pe John mult prea devreme pe ultimul drum. Puține lucruri sunt mai cumplite ca părinte decât să trebuiască să-ți îngropi propriul copil. Pentru că viața nu e corectă.
A fost poate chiar ușor suprarealist pentru rudele apropiate (care probabil sigur nu știau prea multe despre activitățile lui John) să vadă și să audă oameni vorbind în limbi străine despre John și despre cumplita veste pe lângă micuța Biserică Sf. Haralambie.
John a fost un om al Bisericii – ai zice total opus mie. Dar a fost și un intelectual, un om al cărților, dar și un om cu street smarts. Un om pe care te puteai supăra (și nu că nu dădea și motive) dar pe care nu aveai cum să nu-l respecți dacă apucai să-l cunoști așa cum foarte mulți l-am cunoscut.
John a crezut în viața de apoi. Dacă a avut dreptate, sper că acum are parte de pacea și odihna pe care n-a prea găsit-o în viața asta. Dacă n-a avut dreptate, oricum nu mai contează.
Un lucru e sigur însă: John trăiește în amintirile noastre, în emoțiile noastre și în glumele noastre (făcute de el pe seama noastră, ale noastre pe seama lui și împreună pe seama altora și mai ales pe seama vieții în genere). Și John va trăi câtă vreme îl vom ține în amintirile noastre și, după caz, în rugăciunile noastre.
Măcar atât având în vedere că puțini am apucat să ne plătim datoriile față de el. Măcar atât îi datorăm: să nu plângem prea mult și să ni-l amintim pe John așa cum a trăit – intens, cu glumele la el și întotdeauna dispus să contribuie pozitiv.
Rețeaua noastră și, îndrăznesc să spun, măcar județul Iași sunt acum mai sărace după plecarea lui John dintre cei vii.
Pentru că viața nu e corectă. Dar de mers, ea merge mai departe.
