Unul din lucrurile pe care le apreciez deseori în tăcere este fotbalul de Cupă. De oriunde din lume. Dar Cupă să fie. Că-i Cupa României, Cupa Angliei (FA Cup), Cupa Ungariei, Cupa Rusiei sau Cupa Regelui, nu e așa de important. Cupă să fie.
În tăcere pentru că turneurile de tip knockout naționale sunt ultima redută a fotbalului în care Măria Sa Fotbalul se arată în feluri în care nu se mai arată de mult la Cupa Mondială, UEFA Champions League sau chiar Copa Libertadores. Cupele naționale sunt încă locuri unde mai poți vedea Fotbalul cu F mare măcar din când în când. Și aseară s-a văzut! Așa cum îmi place mie, cel puțin.
Imaginați-vă că mâine Progresul Șomcuta Mare ar elimina Bayen München din optimile UEFA Champions League. Știu, știu, nu e posibil ca Progresul Șomcuta Mare să joace în UEFA Champions League întrucât Progresul Șomcuta Mare abia a promovat în Liga a III-a din Liga a IV-a, dar ceva foarte similar chiar s-a întâmplat aseară.
Nu există „imposibil”
Alcoy este un oraș din regiunea Valencia de dimensiunea Zalăului. La standardul Spaniei este o localitate minusculă.
Echipa locală, Club Deportivo Alcoyano a izbutit promovarea în liga a III-a spaniolă din liga a IV-a la mijlocul lui 2020 în stagiunea precedentă.
În Liga a III-a spaniolă sunt 102 echipe în 10 serii. Ceva mai multe decât în România unde sunt 80 de echipe în 5 serii în liga a III-a.
Aseară, Club Deportivo Alcoyano a întâlnit Real Madrid în Cupa Regelui. Da, acel Real Madrid de care sigur ați auzit chiar dacă nu ați văzut un meci de fotbal în întreaga voastră existență. N-ai cum să nu fi auzit de Real Madrid.
Antrenor la Real Madrid este Zinedine Zidane. Da, acel Zidane. Și de el e aproape imposibil să nu fi auzit. Mai ales dacă aveai mai mult de 5 ani în 1998 sau 2006.
Așadar, urmau să se înfrunte pe teren Club Deportivo Alcoyano cu Real Madrid.
Antrenor la gazde? Vicente Parras. Nici cei mai împătimiți tocilari ai fotbalului n-au auzit de el. Nici n-aveau cum căci Vicente Parras e născut antrenor. De la vârsta de 16 ani el e antrenor.
În lotul gazdelor îi remarcăm pe ivorianul Ali Diakité, marocanul Mourad El Ghezouani și hondurianul Jona. Și cam atât. Ne mai amintim (ăștia care mâncăm istoria fotbalului ca hobby) că formația gazdă a fost la un moment dat antrenată de legendarul Juande Ramos. Dar dacă îți amintești când Juande Ramos juca la Deportivo Alcoyano, probabil ești la fel de căzut în freză ca mine pe subiectul ăsta sau ești în grupa de risc de deces de Covid19.
Apropo de Covid19: Orașul Alcoy e cel mai afectat din Spania ca incidență per suta de mii de locuitori. Azilul de bătrâni din oraș a fost închis după ce 73 din cei 139 de clienți au decedat de pe urma virusului chinezesc. Evident, în Alcoy e închis tot în speranța să aplatizeze curba (și, evident, nu merge – dar nu despre inutilitatea și cretinismul politicilor pandemice vreau să vorbesc).
Teoretic nimeni n-a avut voie pe stadion (și evident n-au stat lucrurile chiar așa). Orașul e deprimat în toate sensurile cuvântului. Petroșani e un oraș vesel pe lângă Alcoy.
În urmă cu puțin timp toată echipa a fost în carantină după ce mai toți au tușit chinezește. La meciul cu Real Madrid n-a putut veni nici președintele clubului nici directorul executiv pentru că încă nu le-a trecut virusul chinezesc. Primarul ar fi putut veni în teorie dar nici el n-a mai venit.
Misiunea cu Real era deprimantă. Imposibilă. Cum să te pui tu – Deportivo Alcoyano – cu buget de trei semințe într-o atmosferă și un oraș absolut dezolant și deprimat cu ditamai Real Madrid cu buget de jumătate de miliard de euro? Întreaga țară São Tomé and Príncipe are un PIB anual mai mic decât bugetul pe sezonul ăsta al Real Madrid.
Imposibil!
Más moral que el Alcoyano!
Mai în glumă, mai în serios, oficialii clubului au insistat: Nu există medicament mai bun decât venirea Realului la noi în urbe.
Și așa începe meciul. Cum altfel decât cu Real Madrid călare pe careul micuței formaței în micuțul stadion din relativ-micuțul oraș în care 99% din populație e izolată în micuțe apartamente?
Și trec minutele. Deportivo Alcoyano nu sare de 10% posesie nicicum. Înainte de pauză, Real face 1-0. Gazdele nici măcar n-au tras spre poartă. De pus la încercare portarul madrilen nici nu se punea problema.
Estadio El Collao are 4850 de locuri. La meci asistau poate 100 de oameni. Pe lângă stadion poate mai erau alți 100-150. Arena nu vuia așa cum ar fi meritat un astfel de eveniment. Se mai auzeau strigăte de încurajare din blocurile vecine. Dar atât.
Începe repriza a doua cam la fel ca prima. Real Madrid însă încearcă să facă spectacol. Foarfece, pase cu călcăiul, SF-uri, dribling-uri ca-n jocurile pe calculator… dar uite că portarul Jose Juan de 42 de ani se dovedește la fel de inspirat ca marii portari ai erei romantice a fotbalului. Mai în glumă, mai în serios, portarul gazdelor a amintit un pic de Edwin van der Saar în 2011 care, tot la aproape 42 de ani încă apăra poarta lui Manchester United într-o eră care pare acum o eternitate.
Nu se punea problema ca Real să nu marcheze al doilea gol sau, în cel mai rău caz, să iasă un 1-0 spectaculos pentru „galactici” dar… Măria Sa Fotbalul n-a vrut.
”Más moral que el Alcoyano” este sloganul de pe Estadio El Collao și înseamnă ”Mai mult moral decât Alcoyano”. Prin minutul 70 încep să se audă pe transmisiune (niciun ziar nu vrea să spună de unde) strigăte furibunde ale acestui slogan și Deportivo începe să zvâcnească. Ce era de pierdut la urma urmei?
Cu 20% posesie și raportul șuturilor pe la 26-5 în favoarea Realului, ce-aveai de pierdut?
Și vine un corner. Unul din cele doar 4 cornere obținute de gazde în 120 de minute și ceva de trudă împotriva gigantului madrilen. Și cum, necum, din mai multe devieri cu capul… mingea intră în poarta madrilenă. 1-1!
Deja încep glumele. Că fotbaliștii gazdelor ar trebui să-și facă declarații pe propria răspundere ca să poată ieși din stadion căci finalul meciului i-ar prinde după intrarea în vigoare a restricțiilor de circulație.
Zinedine Zidane mută furios. Lasă gluma la o parte și introduce jucători pe care orice club de pe planetă și i-ar dori măcar o repriză: Toni Kroos, Eden Hazard, Karim Benzema și Marco Asensio. Fiecare dintre acești jucători (pe care Zidane își permite să-i țină rezerve!) valorează mai mult decât tot clubul Alcoyano cu tot cu stadion!
Și vin prelungirile. Real urcă cu totul peste gazde. În minutul 110 Ramón López Olivan, el însuși trimis pentru a evita o eliminare a colegului său Álvaro Odriozola, încasează al doilea cartonaș galben. Deportivo Alcoyano rămâne în 10 oameni.
În 10 oameni, cu 10 minute rămase, împotriva unor superlegende ale fotbalului mondial.
Dar aseară, Măria Sa Fotbalul, a vrut altceva. A vrut moral și frumusețe – nu mașinărie de fotbal. Așa că toate milioanele Realului și toate supervedetele prea mari pentru mocirla de pe Estadio El Collao n-au putut face nimic în fața lui Javier Antón Gaspar. Nici de el n-ați auzit. N-aveați cum. Nimeni n-a auzit de el. Nici măcar în orașul Alcoy nu prea e cunoscut. A început meciul ca rezervă.
Însă Javier Antón Gaspar a înșirat 3 apărători madrileni arătând că nu doar Lionel Messi știe să facă din astea, apoi a continuat cu ivorianul Diakité care a centrat ca în curtea școlii pentru un gol ce i-a pus pe față lui Zinedine Zidane cel mai amar zâmbet pe care i l-am văzut de când mă uit la fotbal. Și mă uit de mult.
La capătul centrării s-a aflat Juan Antonio Casanova Vidal. Nici de el n-a auzit nimeni. Dar tocmai a marcat golul victoriei care lasă Real Madrid Acasă. În optimile de finală merge Deportivo Alcoyano.
Cu două săptămâni în urmă, Unión Esportiva Cornellà (tot din liga a III-a) trimetea acasă în 32-imi pe Athletico Madrid care nu mai pierduse decât cu Real Madrid și cu Bayern München. Unión Esportiva Cornellà n-a putut repeta performanța în 16-imi împotriva Barcelonei cedând aseară 0-2 (dar după prelungiri!).
Dar a făcut-o Deportivo Alcoyano scriind o nouă pagină de istorie romantică a fotbalului într-o perioadă în care fotbalul însuși este zdrobit din toate direcțiile – pe de o parte hipercomercializarea care suge și ultima fărâmă de suflet din acest sport și, pe de altă parte, măsurile pandemice care aplatizează orice poate fi apreciat în legătură cu fenomenul fotbalistic.
În acest context, unul tragic pentru fotbal în genere și pentru orașul Alcoy în special, apare această bijuterie de meci.
Nu, n-a fost David versus Goliat. Ci David versus Goliat și cei 7 frați mai mari ai lui plus tot clanul lui extins și două tancuri. Și David a învins!
Más moral que el Alcoyano, într-adevăr.
Când Măria Sa Fotbalul vrea altceva, poa’ să te cheme Real Madrid și să ai buget cât au alte țări PIB că nu ține.
