Acest articol a fost publicat cu titlul ”Reflecții post-electorale” pe 18 noiembrie 2014 pe un blog astăzi defunct.
Nu cred că mai e niciun secret pentru nimeni că m-am implicat activ în scrutinul pentru alegerea noului președinte al României – în special în turul al doilea.
Pentru unii constat însă că a fost o surpriză și nu-mi dau seama de ce.
Lucian și politica, cine ar fi crezut?
Zicea cineva printr-un colț de Internet. Bănuiesc (și sper) că se referea la politică partizană dâmbovițeană – nu la politică în general. Căci politică în general tot fac de ceva ani. În fine.
Au fost exact două motive pentru care m-am implicat:
- Lansarea candidaturii lui Victor Ponta în stil Kim Ir Sen
- Nivelul de fraudă muult prea mare în turul I
Nu are rost s-o dau pe ocolite. M-am speriat când am văzut lansarea candidaturii lui Victor Ponta. M-am speriat într-așa hal încât mi-am spus că de data asta chiar trebuie să fac mult mai mult decât să votez în stilul „orice mai puțin PSD iar dacă alternativa suge, anulăm votul” – și asta pentru că au ieșit la suprafață cele mai crâncene elemente din modul de gândire al PSD. În plus, se întâmplă ca eu să știu ceva mai multe despre domnul Ponta decât apare la televizor.
Spre exemplu știu despre domnul Ponta că are o tendință aproape nativă spre cult al personalității în jurul domniei sale. Știu asta de pe vremea când încă mai făcea dezbateri academice. Or… modul ăla de lansare a candidaturii m-a făcut să-mi dau seama că respectiva tendință nu doar că n-a fost cizelată în timp ci dimpotrivă, a fost amplificată foarte mult.
Legat de al doilea motiv, știam sate întregi în care nimeni, dar chiar nimeni din respectivele localități, nu intenționa să voteze cu Ponta și totuși, privind harta detaliată pe localități după primul tur, în acele localități candidatul PSD obținuse peste 40% din sufragii. Așa ceva e imposibil altcumva decât prin fraudă. Și să dea dracu’ dac-aveam de gând să nu mă mișc deloc când știam nu doar proporțiile pericolului, dar și nivelul fraudei la care se putea ajunge.
Surprinderi
Pe scurt, aparatul PSD-ist a fost de-a dreptul surprins (în teritoriu vorbesc) de nivelul la care oameni obișnuiți, cărora li se rupea de politică până acum o lună, au fost dispuși să se mobilizeze cu camere de luat vederi, cu gura mare și cu telefonul pregătit pentru apeluri la DNA și Poliție.
Nimeni, dar chiar nimeni, nici măcar puținii suporteri ai lui Iohannis, nu se aștepta la așa ceva.
Ca rezultat, nivelul total de fraudă a fost, cel mai probabil, cel mai mic din istoria post-decembristă a României. Și nu glumesc cu asta. Au fost lejer 1000 de secții de votare la nivel național (aproape toate în mediul rural în sate izolate) unde aparatul PSD era pregătit pentru „adunat voturi” – și unde pur și simplu nu s-a putut pentru că cetățeni încăpățânați au decis să meargă acolo și să supravegheze ei înșiși procesul și să reclame cea mai mică neregulă.
Iar efectul s-a văzut. Printre altele, pentru prima dată în istorie, PSD a pierdut alegerile în județul Iași. Ăsta e în sine un șoc chiar și pentru cei mai anti-PSD-iști dintre anti-PSD-iști.
Așa cum am mai spus, lista completă a celor care au ajutat ca procesul electoral să fie unul corect și cât mai lipsit de fraudări probabil nu va fi publicată niciodată. Știu oameni care de capul lor au traversat România și au mers în jud. Teleorman ca să facă poze și să transmită în timp real pe Internet cum merge procesul de vot. Știu oameni care au preferat să stea în ploaie duminică seara numai ca să urmărească literalmente peste tot președinți de secție știuți ca fiind corupți până la momentul în care voturile erau sigilate și procesele verbale transmise exact așa cum au fost – astfel evitând cea mai comună formă de fraudă – „editarea” ulterioară cu pixul a proceselor verbale.
Toți acești oameni, unii dintre ei (încă) membri PSD(!!), merită toate felicitările. Și dacă ieșea Ponta, aceste ultime 10 rânduri tot le-aș fi scris – pentru că mie unul mi se pare fabulos faptul că în sfârșit societatea civilă chiar a existat pe bune și chiar a fost dispusă să-și miște târtița. Mare lucru, vă spun!
Și acum?
Să ne-nțelegem, orice-ar spune unii sau alții, singurul motiv de bucurie este că n-a ieșit Ponta. Sunt prea puțini cei care se bucură că viitorul președinte va fi Klaus Iohannis. Sincer, mie nici nu-mi pasă. Dacă era un ficus în locul lui Ponta, tot la fel m-aș exprima. Scopul meu în acest scrutin a fost ca PSD-ul să ia bătaie.
Nu mă bucur prea tare că „Santa Klaus” o să fie prezident, însă mă bucur că un număr atât de mare de oameni n-au mai pus botul la eterna marotă că toți oamenii care nu ling în cur PSD-ul sunt niște băsiști împuțiți și că orice merge prost pentru PSD este, cumva, vina lui Băsescu.
Mă ce să vezi a dracu treabă – unii, printre care și subsemnatul, chiar pot exista în calitate de non-băsiști și pot funcționa mental independent de Băs. Știu că-i greu de crezut, dar încercați să vă imaginați măcar această minune, stimați „anti-băsiști”.
Oricât de ciudat ar părea, chiar există oameni pe planetă care doar detestă PSD-ul și tot ce reprezintă acesta, fără însă a avea o dragoste pentru Băzeus sau în genere o apreciere pentru vreun curent politic autohton nelegat de PSD.
Să ne-nțelegem: Nu a câștigat Dreapta – ci a pierdut PSD-ul.
Să ne-nțelegem: Klaus Iohannis NU este de dreapta. Repet: Klaus Iohannis nu este de dreapta! Ba dimpotrivă – a demonstrat de câteva ori că e mai aproape de leftiști (sau de statiști în general) în ceea ce privește înțelegerea domniei sale asupra economiei.
Faptul că Santa Klaus e mai de treabă, nu suge cur intens și nu e putinist nu e suficient pentru a-l face de dreapta și nici pe departe suficient ca să-mi placă mie. Dar, având în vedere alternativa și, având în vedere cât de puțini oameni din clasa politică românească apreciază idei de bun simț precum libertatea de exprimare, absența pe cât posibil a minciunii sau faptul că votul nu e doar o „lozincă” – deja parcă Klaus nu mai sună atât de rău.
În momentul în care PSD își permite să mintă într-așa un hal, parcă neajunsul lui Klaus că nu vorbește prea mult devine brusc o calitate.
Știți voi… pe modelul că mai bine taci și să creadă unii că ești prost decât să deschizi gura și să înlături orice îndoială.
Toate neajunsurile lui Klaus i-au fost trecute cu vederea tocmai pentru că alternativa a supt cur într-așa un hal încât a scos din sărite mult-mult-mult prea multă lume. Și Băsescu a scos multă lume din sărite – dar PSD-ul l-a bătut fără drept de apel în campania asta la acest capitol.
Și împotriva lui Băsescu s-a ieșit în stradă, dar împotriva lui Ponta s-a ieșit în stradă când nici măcar nu se știa dacă va fi președinte sau nu! Genul ăsta de „performanță” chiar că-i greu de atins!
În fine, cert este că ar fi o greșeală să ne așteptăm să curgă lapte și miere, că va dispărea corupția sau că în 5 ani o să gustăm din „lucrul bine făcut”. Sigur, ar fi frumos să fie așa, dar punem pariu pe cât vreți voi că n-o să fie așa. Pe de altă parte, putem să ne așteptăm să nu trecem „full Venezuela” sau „full Ungaria” că-i mai aproape. E realist chiar să ne așteptăm și la o creștere modică a investițiilor străine, acum că investitorii neputiniști pot conta pe-un factor de stabilitate neputinist.
Mai apoi, fiți siguri că neamțul o va sfecli – și asta cât de curând. Singurul lucru de care putem fi siguri e că o va sfecli mai puțin (poate chiar și mai rar?) decât ar fi sfeclit-o Ponta.
Discutam chiar în seara alegerilor cu un cetățean al Sibiului care-l cunoaște pe Santa Klaus ceva mai bine și-mi spunea că, de bine de rău, Klaus are tendința de-a-și forma bine echipa în jurul lui atunci când este lăsat. Noh… sper să fie așa, mai ales că acum, în această campanie, știm că nu și-a făcut el echipa ci i-a fost făcută de partid. Un partid care-i orice numai liberal nu,…. dar mă rog, asta-i deja altă poveste pentru altă dată.
Ah… și încă ceva: Comparațiile cu Obama sunt cretine – indiferent cine le face.
Am auzit leftiști zicând că „România a progresat” pentru c-a ales un minoritar ca prezident precum și dreptaci zicând că există riscul ca Santa Klaus să fie următorul Obama – căci și pentru el s-a ieșit în stradă și a fost văzut ca o rază de speranță pentru ca ulterior să ajungă maximul de supt cur posibil pe care-l putea atinge o administrație americană.
Hai, pe bune?! Să fim un pic serioși. Klaus e prea ardelean ca să fie ideolog (cum e Obama) iar atribuțiile lui oricum vor fi mult mai limitate decât ale lui Obama. Cât despre „progresat” – asta chiar e o glumă proastă. Faptul că n-am votat un admirator al Partidului Comunist Chinez înseamnă doar că în sfârșit putem să semănăm a țară – dar până la „progresat” mai e mult. Iar dacă „progresat” e înțeles cu sensul marxist cultural, eu unul sunt dispus să fac tot ce-mi stă în putință să nu „progresăm” niciodată în sensul ăla.
Mie-mi place România cum e acum – fără politică identitară și cu leftiști care se plâng că „noile linii de tensiune” nu prind la publicul românesc. Foarte bine! Nici să nu prindă vreodată! Și câtă vreme lucrurile stau așa, chiar îmi place România.
Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.
P.S.: N-ar fi drăguț să codificăm și noi cumva tradiția președinților cu „-escu”? De pildă, ar fi chiar simpatic un sistem ca cel Papal în care președintele să-și schimbe numele în ceva cu „-escu” atunci când ajunge la Cotroceni. Claudiu Iohănescu sună chiar așa de rău? 🙂
