E 19 septembrie. Mai avem stradă?!

Astăzi sunt așteptate două proteste în București. Unul la Piața Victoriei (Marele Protest pentru Libertate – ora 17:00) și unul la Piața Universității (Vrem școli, nu lagăre! – ora 16:00). Nu suntem deloc mari fani ai niciunuia dintre organizatori dar cu asta suntem obișnuiți încă din 2017. Nici pe organizatorii protestelor anti-Dragnea nu-i aveam la inimă. Dar când – sau mai bine zis mai ales când – subiectul e unul just, n-o să stau pe gânduri prea mult de frica unor ciudați de pe Internet preocupați mai mult cu comentariul de pe margine.

Nu sunt primele proteste de săptămâna asta. Pe 15 septembrie s-a protestat împotriva cretinismului suprem din școli atât în București (200 de oameni) cât și în Buzău (tot 200 de oameni). Dacă în Buzău, în mijlocul săptămânii, au putut ieși 200 de oameni să protesteze – o să-mi permit să fiu rezervat optimist pentru această după amiază. Protestele s-au întețit odată cu venirea lui septembrie, întărind regula sezonului de proteste. Firește, sperăm la cât mai mult, chiar dacă nu avem nicio implicare în organizare.

Ușor-ușor, din ce în ce mai mulți, trebuie să se învețe că opiniile debitate de soborul mediatic nu sunt sincere. Mereu au fost nesincere – dar acum cu atât mai mult stau așa lucrurile în condițiile în care TOATĂ presa mare și o mare parte din presa ”mică” este literalmente cumpărată de regimul PNL. Știu, știu, banii de la Regim sunt ca să ne ”informeze” privind pandemia de tuse chinezească – întrucât, desigur, noi suntem un popor de cretini siniștri și nu știm și noi să mai citim un studiu, să mai vedem ce mai fac alții și în genere să ne formăm o idee și fără propaganda deșănțată pe banii noștri desfășurată de Regimul de la București.

Nu de alta dar așa, fără propaganda guvernamentală, riscăm să aflăm că suntem printre cei mai demenți din UE în ceea ce privește tortura psihologică intenționată a copiilor în școli sub scuza pandemiei.

Graficul corect. Originalul era probabil black propaganda ca să mai aibă shillii guvernamentali ce molfăi

Odată ce te înveți cu ideea că presa mare minte tot timpul, cu intenție și fără absolut nicio jenă – devine mai simplu. Devine mult mai simplu să ieși la proteste pentru că ți se pare o cauză justă (sau pentru că pur și simplu ai chef să te plimbi – căci, să recunoaștem, protestele la noi sunt oricum predominant evenimente de socializare de ani buni). Și ieși la proteste indiferent că în aceeași mulțime se află 1-2-10 oameni dezagreabili. Deja suntem antrenați și cu asta și cu standardele duble.

Prezența Stegarului Dac, spre exemplu, era ”o pată de culoare” la protestele cu iz ecologist de acum 4 ani sau la cele anti-Dragnea de acum 3 și doi ani de zile. Dar prezența fix a aceluiași om este dovada infiltrării rusești la protestele împotriva regimului anticonstituțional instaurat de iliberalul Orbán Ludovic și organizația criminală Partidul Național Liberal. Dacă nu v-ați obișnuit cu astfel de mizerii, standarde duble și intoxicări, nu-i nimic. O să vă obișnuiți până la urmă. Într-un final ajungeți toți și oamenii Bisericii, și ai Rusiei și ai lui Soros György simultan. Eventual și naziști în același timp. Bun venit în ”presa” și comentariatul modern!

Da, veți fi în Piață și veți ”respira același aer” și cu oameni de-a dreptul siniștri. Mare brânză. La metrou nu vă uitați să nu cumva să fiți în același vagon cu cineva care merge la ședințele partidului pe care-l detestați?

Da, veți fi luați la mișto de niște Marghioale pe Internet care tremură de frica unei răceli în spatele calculatorului. Ei, și? Sunt doar cuvinte pe ecran. Există lucruri mai importante în viață decât să fii popular(ă) pe Internet în rândul unor oameni de-a căror părere oricum este profund nesănătos să-ți pese.

Germania a avut toată pandemia proteste cu zeci și sute de mii de oameni. Suedia avea la vârful epidemiei proteste cu mii de oameni. De SUA, aliatul nostru strategic, nici nu mai discutăm.

De ce mă rog frumos trebuie noi, țară UE și NATO, să ne rugăm frumos de un regim oricum nevotat de nimeni? Drepturile nu se cer frumos – ci se afirmă! Regimul chipurile a făcut o concesie permițând proteste de maximum 100 de oameni. Și dacă vor fi 10 mii ce veți face mă? Mai exact. Așa, în meandrele concretului? Veți lua la bătaie jurnaliștii din nou? Așa, ca-n Belarus? Sau ca la colegul de partid european al lui Orbán Ludovic din Bulgaria?

Justificarea premierului pentru ”relaxarea” privind protestele este una halucinantă: “Nu vreau să mai comenteze cineva că vrem să cenzurăm dreptul de manifestare al oamenilor”. Adicătelea, pulimea să nu mai comenteze că el are de guvernat, clar? Ce atâtea proteste?! Na mă și vouă săracilor, dar numai 100! Că altfel trimite Arahat Miliția după voi așa cum de altfel deja a amenințat. De-aia noi am prefera să fie 10 mii la protest. Minimum. Dictatorii de tinichea de tipul ăsta așa se aplatizează.

Indiferent însă de câți oameni vor fi la cele două proteste – că vor fi 100, o mie sau o sută de mii – important este ca ele (protestele) să-și mențină o oarecare frecvență: nici să obosească baza dar nici să permită uitarea subiectului.

Idioțenia ce are loc acum în majoritatea școlilor românești este mai atroce decât școlile de corecție de tristă amintire. Iar dacă pentru copiii noștri nu protestăm, atunci nu merită să avem nici țară, nici drepturi, nici nimic. Merităm să se cace PNL-ul în capul nostru cum are chef. E atât de simplu.

La fel de importantă rămâne și lupta legală. Părinții trebuie să învețe (din mers, unii dintre ei) că au și drepturi, nu doar obligații. Printre ele se află dreptul la protest față de orice măsură a școlii. Dreptul de a refuza măsuri abuzive asupra copiilor lor. Și, da, foarte important – dreptul de a acționa școala cu totul în instanță. Și de a depune plângeri penale. Și, da, de a trolla și lua la mișto întreaga șandrama pandemică școlară. Și, da, dreptul de-a-și educa copiii în același spirit! Astea sunt drepturi firești într-un stat de drept – chit că-l încurcă și-i dau coșmaruri lui Raed Arafat care, dacă ar putea, ar băga părinții disidenți direct în Gulag pentru că îndrăznesc să pună la îndoială opinia despre epidemiologie a anestezistului de mâna a 14-a.

Ce va fi, nu știm. Ce știm însă e că vom fi acolo la fel ca la majoritatea protestelor din ultimii 3 ani. Să filmăm, să documentăm în mod pe bune imparțial – luând în balon și criticând și pe cei care ne împărtășesc parțial sau total opinia. Pe vremuri asta se chema ”presă”. Azi e doar o ciudățenie. Aia e, mai bine ciudați decât intelectuali angajați la Stat să lingem ciubota dictaturii.

Ah, și încă ceva: Dacă veniți la proteste, vă rugăm nu vorbiți în limba engleză. Savanții de renume mondial au descoperit că vorbitul în engleză răspândește chinavirus mai mult decât alte limbi. 🤡

Al dracu’ virus dom’le cum e el periculos numai când e vorba de lucruri care țin de democrație și libertate (proteste, vorbitul în engleză, banii cash sau libertatea de asociere) dar nu e deloc periculos când e vorba de lucruri care țin de regimuri totalitare (solitary confinement e okay, plățile supravegheate de toată planeta sunt okay, deplasările doar cu țâdulă sunt okay, suprimarea individualității prin botnițe e okay) – alea nu transmit chinavirus.

Muie PNL! Și muie oricui care mai răspândește panică și încearcă să vă convingă de idioțenii similare.

Gata. Hai afară!

Lucian Vâlsan on Youtube
Lucian Vâlsan
Not particularly nice. Mostly libertarian-conservative. Founder of the Freedom Alternative Network.
CategoriesUncategorized