În cursul zilei de ieri Curtea Supremă a SUA (SCOTUS) a corectat o greșeală comisă de aceeași instituție în urmă cu 49 de ani. Asta ca să vedeți cât de mult durează să se ia o decizie altfel absolut evidentă. Scrie undeva în Constituția SUA despre avort? Nu? Păi atunci nu e drept constituțional ci o problemă a statelor. Simplu. Și simplu a fost – doar că a fost nevoie de activism fără încetare vreme de 49 de ani și de multă muncă la firul ierbii… tot 49 de ani. Și de 6 oameni suficient de curajoși încât să scrie pe-o foaie că iarba este verde.
Dar de ce contează asta pentru România? În două feluri. Unul direct și unul indirect. Dar ca să explic trebuie întâi să clarificăm niște lucruri insuficient clarificate de soborul mediatic autohton.
Dincolo de reacțiile isterice din așa-zisa presă din România – majoritatea luate cu copy/Ciucă și traduse (deseori prost) de pe site-urile multiplelor oficine ale extremei-Stângi din SUA – deciziile SCOTUS contează foarte mult și dincolo de granițele SUA. Iar aceasta în mod special contează pentru România datorită indiciului lăsat de Clarence Thomas în opinia concurentă pentru Majoritate. Zice domnia sa așa:
În cazurile viitoare, ar trebui să revizuim toate precedentele Curții bazate pe așa-numitul proces echitabil de substanță (substantive due process), inclusiv Grinswold, Lawrence și Obergefell. Deoarece orice decizie luată pe raționamentul procesului echitabil de substanță este în mod demonstrabil eronată și avem așadar datoria să corectăm eroarea stabilită prin aceste precedente. După ce întoarcem aceste decizii demonstrabil eronate, va rămâne întrebarea dacă nu cumva alte prevederi constituționale garantează paleta de drepturi pe care le-au generat cazurile judecate sub doctrina procesului echitabil de substanță.
De exemplu, ne-am putea întreba dacă vreunul din aceste drepturi anunțate de această Curte sub doctrina procesului echitabil nu e cumva mai degrabă un ”privilegiu sau imunitate a cetățenilor Statelor Unite” protejată astfel de cel de-al 14-lea amendament.
Pentru a răspunde la acea întrebare trebuie să decidem asupra unor întrebări premergătoare – inclusiv dacă prevederea privind privilegiile și imunitățile din cel de-al 14-lea amendament protejează și drepturi ne-enumerate în Constituție; și dacă da, cum pot fi acele drepturi identificate.
Cu astea spuse, chiar dacă prevederea din cel de-al 14-lea amendament protejează drepturi neenumerate, în cazul de față Curtea demonstrează fără echivoc că avortul nu este unul dintre ele sub nicio abordare interpretativă plauzibilă.
Mai mult decât atât, în afară de a fi demonstrabil incorectă interpretarea clausei procesului echitabil, această ficțiune legală a ”procesului echitabil de substanță” este în mod special periculoasă. Cel puțin trei pericole indică spre aruncarea la coș a întregii doctrine.
Primul dintre ele este acela că doctrina procesului echitabil de substabță înalță judecătorii în dauna și explicit în detrimentul Poporului de pe urma căruia judecătorii își trag autoritatea pentru început.
Acest lucru se întâmplă deoarece prevederea privind procesul echitabil vorbește numai de ”proces” în sine și atât – de aceea Curtea mereu a avut probleme în a defini ce drepturi de substanță protejează această clauză.
În practică, abordarea de până acum a Curții în identificarea acelor drepturi așa-zis fundamentale implică fără niciun dubiu crearea de măsuri noi (policymaking) mai degrabă decât analiză legală neutră.
Traducere: Abordarea prin care s-a ”găsit” ”dreptul” la avort sau ”căsătorie” homosexuală n-are nicio treabă cu analiza legală constituțională neutră (adică rolul SCOTUS) și are foarte mult de-a face cu legiferarea (adică ceea ce NU este rolul SCOTUS).
Obergefell v. Hodges și Coman et. al. v. Inspectoratul General pentru Imigrări and Ministerul Afacerilor Interne
Obergefell v. Hodges este un caz din 2015 la SCOTUS în care, similar cu Roe v. Wade, s-a ”găsit” ”dreptul” la ”căsătorie homosexuală” în Constituția SUA, asta deși în Constituția SUA cuvântul ”căsătorie” și cuvântul ”homosexual” (sau orice echivalent) nu apar niciodată printre cele 7591 de cuvinte ale documentului.
În 2010, Adrian Coman (cetățenie română și americană) și Clai Hamilton (cetățenie americană) s-au „căsătorit” la Bruxelles unde lucra românul. Când au dorit însă să se mute în România, au constatat că domnul Hamilton are nevoie de un motiv serios pentru a locui aici – și, nu, faptul că e ”soțul” lui Coman nu se pune pentru că în România soțul are soție și nu soț. Ghinion.
Așa că în 2013 băieții ăștia doi dau în judecată IGI și MAI la CEJ insistând că termenul de ”soți” din TFUE se referă și la ei, nu doar la oamenii normali. Cazul a fost pus imediat pe hold. De ce?
Păi, vedeți voi, în 2013 până și Sfântul Obama suna precum Coaliția pentru Familie pe acest subiect iar spectrul supărării unui stat din Est (România, adică) în prag de alegeri pe un subiect pe care și partenerul strategic (SUA, adică) îl vede fix la fel a dat fiori pe șira spinării la CEJ așa că ”familia” Coman-Hamilton a fost lăsată să facă anticameră, CEJ adoptând poziția ”să mai vedem ce se-ntâmplă și pe-urmă vorbim”.
În 2015 vine însă Obergefell, Sfântul Obama ”evoluează” și brusc e fan ”căsătorii” homosexuale (după ce 20 de ani ca activist și 7 ca președinte n-a fost) și în 2016 cazul Hamilton e luat în serios. În 2018 se dă sentința: România era obligată să-i dea permis de ședere ca ”membru al familiei” extracomunitarului Hamilton pentru că dacă Belgia e căzută-n freză, automat tot restul Europei trebuie să recunoască a priori și necritic actele emise acolo.
Iată așadar o situație foarte concretă în care policy din România este influențată de o decizie eronată a SCOTUS – decizie luată în urma presiunilor violente ale grupărilor de extremă-Stânga și de niște judecători activiști în frunte cu Ruth Bader Ginsburg.
România însă a refuzat să se îndoaie la aberațiile CEJ așa că în 2021 Nicu Ștefănuță (USR) alături de alți militanți de extremă Stânga din Parlamentul European au propus sancționarea României pentru tupeul de-a nu acorda permise de ședere celor care nu prezintă acte valide în conformitate cu legile României. Tot în 2021, susținuți financiar de Comisia Europeană (via ILGA – ACCEPT) – deci tot pe bani publici, băieții ăștia doi – Coman și Hamilton – au dat România în judecată și la CEDO.
Într-un interviu acordat Radio Europa Liberă (adică tot pe bani publici) Coman spunea că abia așteaptă impunere din afară și că ăsta e un lucru bun. Termenul de globohomo în mod cert se aplică ”familiei” Hamilton-Coman.
Și totul a început de la cazul Obergefell. Fără acel caz la SCOTUS, băieții ăștia doi (și întreg lobby-ul de miliarde din spatele lor) făceau în continuare anticameră în Luxemburg.
Dacă Obergefell va cădea curând, avem apoi o șansă mai mare să păstrăm în România status quo-ul actual. Și, cine știe, poate din 2024 nu mai votăm USR și ne alegem și noi cu niște politicieni care să le spună bruxellienilor, aidoma celor polonezi, să mai meargă cu cercul în ceea ce privește solicitările astea obraznice. Căci asta și este – o obrăznicie să încerci să forțezi peste capul electoratului schimbarea unei legi precum cea a imigrației pentru a acomoda sensibilități și practici care oricum nu sunt parte din cadrul legal românesc.
Nu e nicio diferență între cazul ”familiei” Coman-Hamilton și cazul saudiților care merg în Bosnia și solicită ca Statul bosniac să le recunoască ”căsătoria” cu 10 femei. Ambele reprezintă obrăznicie față de țara gazdă și ar trebui întâmpinate cu ordin de deportare, nicidecum cu acomodare.
Mandatele de perchiziție digitală și intimitatea
În România nu prea auzi de așa ceva (deși există!) însă în SUA e deja o practică curentă.
Până ieri, a discuta deschis despre moduri prin care individul se poate feri de acest pericol foarte real (pus în practică de Stat dar făcut posibil cu ajutorul Big Tech) era considerat apanajul extremei drepte sau al ciudaților cu coif de staniol.
Ieri, însă, MSNBC, o oficină a Stângii, titra mare, cu litere de-o șchioapă: Cum ar putea companiile de tehnologie dar și utilizatorii să-și protejeze intimitatea. Brusc, discuția despre intimitate pe bune (substantive privacy, dacă-mi permiteți) e mainstream. Iată ce scriu angajații MSNBC:
Decizia SCOTUS pune platformele online într-o poziție dificilă. Deși companiile mari din tech au mai luat poziție pe subiecte politice în linie cu valorile lor – inclusiv anumite tipuri de reglementări în domeniul intimității dar și reforme ale sistemului de imigrație pentru a-și proteja forța de muncă – intrarea lor într-un subiect atât de controversat precum avortul le-ar putea aduce probleme mari din partea ambelor tabere ale dezbaterii.
Apărătorii celor care au căutat să facă avort sau ale celor cercetate penal după ce au pierdut o sarcină spun că deja s-au lovit de îngrijorări cu privire la intimitate în statele care au legi mai restrictive cu privire la avort.[…]
”Problema e că dacă o construiești, ei vor veni,” spune Corynne McSherry, director juridic al ONG-ului Electronic Frontier Foundation. ”Dacă creezi baze de date uriașe cu informații, simultan creezi și un borcan cu miere pentru oamenii legii care sunt atrași la tine – tu fiind o parte terță; oamenii legii vor încerca să obțină informațiile pe care ei le consideră utile pentru cercetări penale.”
De aceea un grup de politicieni Democrați conduși de senatorul Ron Wyden din Oregon și deputata Anna Eshoo din California au scris o scrisoare luna trecută adresată Google privind îngrijorările aduse de faptul că ”practicile curente de colectare și reținere extensivă a datelor privind locația telefonului mobil va duce la transformarea firmei într-o unealtă a extremiștilor de dreapta care vor căuta să penalizeze pe cei care caută îngrijire sanitară reproductivă (termen eufemistic al Stângii pentru avort, n.t.). Și spunem asta pentru că Google stochează informații privind istoricul deplasărilor a sute de milioane de utilizatori de smartphone-uri, date pe care cu regularitate le partajează cu agențiile guvernamentale.”
Hopa! Păi ce-ai făcut Bobiță?
Acum nici 3 luni era o teorie a conspirației de pe Canapea că:
- deținerea de smartphone e în sine un lucru rău pentru intimitatea individului
- Big Tech e în sine un catalizator al totalitarismului, nicidecum o unealtă a libertății
- Big Tech e în același pat cu Statul Maximal
- indivizii cu încredere prea mare în tehnologie sunt supravegheați în feluri multiple care fac STASI sau fosta Securitate să pară niște democrați pufoși prin comparație
A trebuit să vină răsturnarea Roe v. Wade ca să începem să auzim ȘI de la stângiști ceea ce noi spunem de ani de zile. Să sperăm că-i ține!
Important e să-i țină până când trece prin Congres o lege privind limitarea Big Tech. Vremea dezbaterii dacă Big Tech ar trebui să fie reglementat cu forța a trecut de mult. E timpul dezbaterii privind forma reglementării. Aproape orice formă ar lua reglementarea – inevitabil va influența în bine și România. Și iată cum, indirect, căderea Roe v. Wade contează și pentru România.
Măcar atât – căci judecătorii CCR n-au nici timp, nici prerogative și nici înțelepciunea și intelectul necesar pentru a dezbate lucruri atât de complicate la noi. Măcar prin ricoșeu să luăm și noi ceva bun de la partenerul strategic.
No, servus! Spor la sorbit lacrimi leftiste.
