Spre deosebire de 2011, când reclamele despre recensământ abundau iar subiectul recensământului era pe agenda politicului (primul ministru de atunci și dădea cu părerea măcar o dată pe săptămână) și reprezenta în sine o controversă – recensământul din 2021 prorogat în 2022 nu interesează pe nimeni.
De altfel ăsta e și motivul pentru care am tot amânat scrierea acestui hrisov. N-am izbutit să-mi pese. Nu stârnește nicio emoție. Nici cei mai îngrijorați oameni nu scriu prea mult despre asta. Și nu pentru că nu ar fi motive legitime de îngrijorare.
De fapt, în timp ce scriu aceste rânduri gândul îmi este la controversa Disney, la războiul din Ucraina, la detaliile din Gulag Tour și la ce vom discuta în podcast. Dar, cei (aproape) cinci oameni interesați de subiectul ăsta au tot insistat să scriu totuși ceva. Așa că iată scrisei.
Organizare
Spre deosebire de 1992, 2001 și 2011 (că pe astea mi le amintesc), anul acesta recensământul e organizat ca și cum ai încerca să te scarpini cu mâna dreaptă la urechea stângă ducând mâna după cap.
Numai această schimbare a dus la o mulțime de discuții (unele utile, altele mai puțin).
Nu a ajutat nici faptul că în majoritatea timpului nu a răspuns nimeni întrebărilor legitime. La fel cum nu a ajutat nici faptul că Statul în esență a mințit (știu, sunteți șocați).
Teoretic, până pe 15 mai este ”faza pe autorecenzare” – adică plebea este rugată să aibă internet, să știe să-l folosească, să intre pe site și să fie suficient de naivă încât să dea date foarte sensibile prin intermediul Internetului.
La ora scrierii acestui articol, exact 4.331.090 chestionare au fost încărcate pe platforma recensământului, conform acestui XLS. Asta nu înseamnă că 4,3 milioane de oameni s-au ”autorecenzat” – căci se completează chestionare separat pentru ”locuințe neocupate”. Și acest aspect a stârnit controverse în sine – deși nu cu mine căci la fel a fost și în 2011, și în 2001 și în 1992 căci de aceea se numește Recensământul Populației și al locuințelor.
Însă ce strică masiv feng-shui-ul este insistența pe aplicația lu’ pește prăjit mai mult decât orice altceva. Aplicația a fost ”elaborată de specialiști ai Băncii Mondiale și ai Institutului Național de Statistică (INS)” conform lui Vasile Ghețău pentru Contributors. Domnul Ghețău este o somitate în domeniul demografiei. El este în esență părintele demografiei ca știință în România – pe a cărui analiză m-am și bazat parțial în analiza de anul trecut intitulată Demografia României – o analiză mai puțin partizană. Însă, ca mulți oameni hiperspecializați, domnul Ghețău este și profund ignorant în afara domeniului său.
Spre exemplu, domnul Ghețău consideră ”comportament iresponsabil” refuzul de-a livra CNP-ul în marea aplicație a INS-ului. De asemenea, domnul Ghețău (ca vasta majoritate a celor blocați în mediul academic) suferă de bias instituțional. Domnul Ghețău ne asigură – citându-ne de pe site-ul recensământului – că CNP-urile ”sunt înlocuite, printr-un proces ireversibil, în urma recenzării de către coduri generate în scop statistic (identificatori statistici unici) pentru a elimina complet posibilitatea identificării persoanelor recenzate”. O singură problemă: Acest lucru nu este adevărat.
Lipsa de confidențialitate și riscurile legale
Programatorul constănțean Eduard Suica a demonstrat dincolo de orice îndoială că datele personale introduse cu bună credință de către cetățeni în platforma lu’ Pește Prăjit nu sunt deloc anonimizate iar INS în esență operează în mod ilegal cu aceste date.
Algoritmul prin care se poate extrage CNP-ul din așa-zisul ”indicator statistic unic” (a cărui menire era să anonimizeze datele) este public și-l poate testa oricine știe să compileze. L-am testat și eu și funcționează exact cum îl descrie constănțeanul.
Dat fiind acest fapt, întregul demers al recensământului este potențial ilegal prin prisma jurisprudenței privind protecția datelor cu caracter personal – întrucât INS operează cu date neanonimizate într-un mod clar în afara cadrului legal. Și nu e vorba doar de datele introduse de cetățeni în formularul de recenzare – ci și de date pe care pentru acest recensământ INS le solicită de la ANAF, ANCOM, structuri MAI, Primării ș.a.m.d. Lista cu date colectate (în formatul ăsta – nesigur!) este una chiar mare – și o puteți consulta în textul HG 144/2022 disponibil pe site-ul recensamantromania.ro.
Altfel spus: îngrijorările multora dintre cetățeni și ezitarea de-a oferi date sunt în sine perfect legitime.
Sigur, unii ar putea ezita pentru că sunt conspiraționiști sau mai-știu-eu-ce-iști, însă asta nu schimbă faptul că demersul recensământului este lovit de multiple vicii legale și este în mod cert nesigur în ceea ce privește siguranța datelor.
Ca și în cazul management-ului pandemic, Statul organizează acest efort sub foarte multe rezerve din punct de vedere legal: printr-un patchwork de OUG-uri și HG-uri, fără control măcar semi-decent din partea Parlamentului (adică reprezentanții noștri, ai populimii) și fără posibilitatea clară a cetățenilor de-a contesta demersul în instanță în conformitate cu art. 21 din Constituția României.
Spre exemplu, cadrul legal de organizare a recensământului e dat de un OUG avizat negativ de Consiliul Legislativ pentru că se suprapunea cu un alt OUG. Noaptea minții, în esență.
Desigur, mai sunt și alte aspecte precum amenințarea cu amenzi împotriva celor care refuză recenzarea. În practică, la precedentele eforturi de acest tip, amenzi s-au aplicat doar în cazuri extreme (precum luarea recenzorului la bătaie) – însă, după experiența milițieneasco-militară din pandemie, mai are cineva încredere că ”autoritățile Statului” vor fi la fel de rezonabile ca-n 2011 și 2001?!
O problemă de încredere
Statul spune (dar nu scrie!) că datele nu vor fi transmise unor alte instituții și vor fi prelucrate exclusiv de INS în mod anonimizat.
În practică, însă, datele sunt stocate pe serverele STS și sunt ”anonimizate” după cum am arătat mai sus: deloc.
Drept urmare, rămâne să vă hotărâți dacă e mai eficientă plata unei amenzi sau luptatul prin instanțe pentru restaurarea echilibrului legal.
Cei care se vor recenza (în oricare din cele trei feluri – de-acasă, de la centru ”asistat” sau așteptând recenzorul) sunt intens sfătuiți ca ulterior să formuleze o plângere la INS solicitând ștergerea datelor legate de indicatorul statistic unic (ISU) ca urmare a neanonimizării acestuia, precum și o sesizare la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva INS pentru practici care contravin regulamentului GDPR. Dacă o companie privată colecta datele în halul felul ăsta amenda era cel puțin cu 7 cifre!
În condițiile aspectelor identificate, eu o să aleg să nu mă recenzez. Dacă voi fi amendat, decid atunci. Poate contest amenda sau poate o plătesc. În ambele situații, este de preferat înscrierii într-o bază de date în mod inerent nesigură. Însă sunt dispus să mă răzgândesc dacă sunt adresate între timp îngrijorările legale și de securitate (ceea ce nu mă aștept să se întâmple, totuși).
La sfârșitul zilei, nu există un motiv rezonabil să am încredere în INS în mod special și în Statul român în general. Experiența de prin 2012 încoace îmi spune că e foarte sănătos ca statul să știe cât mai puțin, nicidecum cât mai mult.
Și nu, argumentele venite din Turnul de Fildeș al mediului academic care se raportează la o lume ideală nu mă conving. Argumente precum acesta, aduse de domul Ghețău (a cărui muncă strict pe subiectul pe care domnia sa e specializat chiar o respect în mod sincer):
La recensământ nu se înregistrează venituri ale populației, conturi bancare. Se înregistrează locuințele, la toate recensămintele din Europa, ele constituind o parte importantă a bogăției naționale a țării, care trebuie cunoscută. Ceea ce contează în mod prioritar este dotarea locuinței cu echipamente electrocasnice, sistem de încălzire, gaze, alimentare cu apă și canalizare și alte dotări pentru a cunoaște condițiile de locuit ale populației. Dacă cineva și-a făcut prin trudă și sacrificii una sau două locuințe pentru a le închiria, neavând ori chiar având o altă sursă de venit, de ce ar dori s-o „ascundă”?
Ei bine, da. Într-o lume ideală, așa e. Însă nu trăim într-o lume ideală – ci în această lume, din această țară cu acest Stat – unul securistic, iliberal și deseori acționând ilegitim și ilegal.
Într-o lume ideală, e frumos să cunoaștem la nivel macro condițiile de locuit ale populației – ca să știm ce ne mai trebuie. Sau cam unde să concentrăm resurse. Spre exemplu, dacă în calitate de antreprenor care vinde aparate de aer condiționat (exemplu la întâmplare) știu că în județul Sălaj sunt mult mai puține astfel de aparate decât media țării – poate mă duc și deschid o filială acolo. Sau poate trimit vânzători door-to-door.
Într-o lume ideală, dacă primul ministru află din recensământ că în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava (din nou, exemplu la întâmplare) gospodăriile din mediul rural sunt mai puțin conectate la canalizare decât media țării – atunci primul ministru poate aloca fonduri mai multe acolo pentru a remedia problema (presupunând că e o problemă și presupunând că e un lucru bun – ceea ce în sine este o discuție politică nu statistică).
Însă, în lumea asta, cea de azi, uite chiar nu vreau să știe INS-ul prin date neanonimizate ce locuințe și pe unde am eu. Nu vreau să poată să-mi lege INS-ul numărul de minute vorbite la telefon de CNP-ul meu (ceea ce, apropo, chiar este posibil acum în conformitate cu HG 144/2022 și cu ceea ce știm despre cât de ”anonimizate” sunt de fapt datele).
”Da’ ce mă, ai ceva de ascuns?” e un argument venit din ticăloșie (în majoritatea timpului) sau din ignoranță și obtuzitate (în cazul domnului Ghețău și nu numai). Noi, populimea, nu trăim ca să-i livrăm date domnului Ghețău și mediului academic – și nici nu trăim ca să știe STS exact pe unde ne aflăm.
În plus, orice om chiar are ceva de ascuns. Cine nu-i de acord este rugat să-și instaleze programul gratuit Macrium Reflect Free și să-și cloneze hard-disk-urile. Fișierele rezultate vă rog să mi le trimiteți mie. Decid eu ce (și dacă) public. Dacă n-aveți nimic de ascuns, n-aveți a vă opune, nu?
Mediul academic și instituțiile statului sunt plătite de noi ca să ne servească pe noi. Or asta nu se întâmplă acum. Drept urmare, este nerezonabil să am încredere. Sigur, alții sunt liberi să aibă încredere – doar să nu vină să se plângă dup-aia.
Oricum, față de alte provocări extreme și curente la adresa societății românești în ansamblu și asupra individului, Recensământul Populației și Locuințelor 2021 nu intră nici măcar în top 100. Cu trei excepții, întrebările sunt la fel ca în 2011 și 2001. A dispărut o întrebare legată de dizabilitățile persoanelor din gospodărie și au apărut două întrebări legate de pandemie. Deci din punctul ăsta de vedere nu-i vreo mare sfârâială. De aceea foarte probabil acesta este și ultimul text pe care-l voi scrie pe subiect.
Însă problema legată de anonimizare și problemele legale identificate mai sus sunt suficiente ca eu să zic ”pas” la chestionarul INS-ului.
Așadar: Cum abordăm recensământul? Cu sictir. Căci tot cu sictir îl abordează și Statul. Atât.