Cea mai frumoasă finală a Cupei României din postcomunism s-a consumat aseară. La Sibiu.
Cei mai mulți dintre noi (cu tot cu subsemnatul) nu eram nici scrisoare de dragoste la precedenta finală frumoasă. În 1973 divizionara C Constructorul Galați înfrunta divizionara B Chimia Râmnicu Vâlcea. Interesant că tot o echipă din Galați e implicată și în precenda poveste faină. Și tot cumva legat de Râmnicu Sibiu (prietenii știu de ce). Atunci Constructorul Galați ajungea finală după ce elimina Steaua (care în ’71 ștersese pe jos cu Barcelona chiar pe Camp Nou) și Dinamo. Iar Chimia eliminase Argeșul lui Dobrin, CFR Cluj (într-un meci la Hunedoara) și Steagul Roșu Orașul Stalin Brașov care la vremea aceea era prezentă în cupele europene.
Aseară, Măria Sa Fotbalul a vrut Corvinul. De fapt, noi toți am vrut Corvinul. Inclusiv majoritatea gălățenilor după minutul 57 încolo. Pentru că trebuie spus: Victoria Corvinului a fost nu doar asupra formației Oțelul Galați (în sine o poveste frumoasă a ultimilor ani), ci și asupra meschinăriei numită pompos arbitraj federal, asupra mafiei pariurilor și asupra comercializării și importului neîncetat de străini pe care i-am tolera mai ușor dacă într-adevăr ar fi mai buni decât ai noștri. Da, în termenii ăștia trebuie vorbit; de ai noștri în comparație cu ai lor. Mai ales în Cupa României.
Câștigătorii sunt după cum urmează:
Viorel Ștefan Lică, Marius Chindriș, Alexandru Neacșa, Ionuț Dorin Pop, Antonio Bradu, Marius Lupu, Daniel Pîrvulescu, Marius Coman, Ștefan Daniel Lefter, Denis Hrezdac, Andrei Herghelegiu, Mhai Belisar, Flavius Iacob.
Antrenor: Florin Maxim.
Toți sunt d’acilea dă pă la noi. Cei mai mulți dintre ei complet necunoscuți. Ei vor reprezenta România în UEFA Europa League. Și da, vor lua licența, nu vă mai stresați. Corvinul e un club serios. E ”anonim” doar pentru cine s-a apucat de uitat la fotbal săptămâna trecută.
Spre deosebire de Liga I, în cupele europene lucrurile au rămas serioase. Și aici vine altă clovnerie: Corvinul Hunedoara va juca în Europa League dar nu are voie să joace în Liga lui Mitică Burleanu. FC Voluntari (who?) a putut. Dar clubul care ni i-a dat pe Mircea Lucescu, pe Mircea Rednic și pe Ioan Andone nu poate.
Și de asta am vrut toți să câștige Corvinul. Să se audă până-n fundul ultimului stadion din Fundu Moldovei că Liga Betano e un nutreț.
Corvinul Hunedoara este una din poveștile frumoase ale Cupei și de departe cea mai frumoasă din postcomunism. Și mai frumos a fost că finala a jucat-o împotriva celeilalte povești frumoase din ultimii ani.
Oțelul Galați, învinsa, este la rândul său un club târât prin mehlem de micimea și jegoșenia politicienilor locali dimpreună cu federalii și mafia pariurilor. Ca și Corvinul, și Oțelul a pierdut tot la un moment dat. Și dispăruse de tot. Și niște nebuni frumoși au zis: Bă nu există așa ceva! Ca noi sau vă ia mama dracu! Și a fost ca ei. Din nimic a renăscut Oțelul în 2016 (care legal acum se numește Asociația Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați) și, deși a pierdut aseară, încă este pe drumul de-a reveni în cupele europene – acolo unde merită, de altfel.
Da-s-ar cu VAR peste arbitru
Însă aseară, moral cel puțin, ca să nu zic și ca joc, atitudine și, firește, goluri, Corvinul a meritat mai mult. Și Măria Sa Fotbalul i-a dat mai mult.
Pentru că da, trebuie spus: Marcel Bîrsan a futut meciul. La propriu. Iar Vladimir Urzică, Imre Laszlo Bucși, Florin Andrei și mai ales sătmărenii Rareș George Vidican și Szabolcs Kovacs își merită locul pe lista rușinii.
De-aia până și gălățenii au vrut să câștige Corvinul după minutul 57. Oțelul a deschis scorul dintr-o lovitură liberă care n-a fost. Iar apoi a preluat conducerea din nou dintr-un penalty care chiar n-a fost. De ce mai dau cluburile bani pentru VAR?
De-aia fotbalul de Cupă e mișto. Pentru că an de an, uneori foarte spectaculos, ca aseară, uneori mai puțin spectaculos – dar an de an oferă momente din astea: În care băieți mai degrabă necunoscuți îi trag cu picioarele pe pământ pe cei cărora nu le mai ajungi nici cu prăjina la nas. Nu zic, Oțelul nu e chiar cel mai bun exemplu.
Însă în drumul spre această finală Corvinul a șters pe jos cu CFR Cluj. Un 4-0 neverosimil pe care cu toții putem fi de acrod că aroganții din Gruia îl meritau cu prisosință. Apoi în semifinale au șters pe jos cu o echipă care chiar n-ar trebui să existe dar care există prin bunăvoința Regimului. Unde mai pui că cu o echipă 100% românească au bătut și cele două reprezentante ale Ungariei în campionatul românesc – SEPSI OSK și FK Csíkszereda.
Apropo, FK Csíkszereda va juca baraj de promovare cu Dinamo București. Dacă se impune (și probabil se va impune, hai să fim serioși) vom avea încă un caz de ”fără bani publici în Liga I – mai puțin dacă-s ungurești”.
De-asta e frumos în Cupă. Căci în Cupă nu trebuie să ai licență și poți să fii tu oricine că dacă Măria Sa Fotbalul vrea altceva, atunci așa are să fie. S-a văzut și la case mai mari chiar sezonul ăsta.
Ditai Ajax Amsterdam s-a trezit călcată în picioare de USV Hercules. N-ați auzit de ei? E okay, n-a auzit nimeni de ei – nici măcar olandezii. Divizia D din Olanda nu e chiar cel mai popular campionat. Însă în sezonul ăsta Măria Sa Fotbalul a zis că Ajax merită un șut în dinți. La fel cum divizionara C Fußball-Club Saarbrücken a ajuns până în semifinalele Cupei Germaniei eliminând pe rând Bayern Munchen, Eintracht Frankfurt și Borussia Mönchengladbach.
Capetele de generație
Pe lângă lauda muncii foarte serioase care poate ar trebui lăudată de altcineva mai talentat decât subsemnatul, trebuie remarcați doi oameni: Portarul Ștefan Lefter (19 ani) și atacantul Andrei Herghelegiu (32 de ani).
Nu-i nimic mai frumos pentru un portar la început de carieră să triumfe într-o Cupă decisă la penalty-uri. Să-i dea Măria Sa Fotbalul putere de muncă și la Cupa Mondială din 2030 să apere un penalty care să ducă România în semifinale. Nici nu glumesc. De ce-aș glumi? Cupa Mondială e tot o Cupă. Dacă a putut Maroc, putem și noi. Și cel mai important pas e ăsta: Să joace ai noștri la noi acasă.
La celălalt capăt, trebuie remarcat ce final frumos de carieră i-a dat Măria Sa Fotbalul lui Andrei Herghelegiu. 16 ani – jumătate din anii săi pe planetă – i-a petrecut trăgând din greu în ligile inferioare sau în subsolul Ligii I. Mereu aproape de glorie… dar totuși nu.
Sigur, nu-i puțin lucru să promovezi din divizia C până pe locul 8 cu Hermanstadt între 2017 și 2019 timp în care să prinzi și o finală de Cupă din postură de divizionară secundă.
Dar nimic nu se compară cu a fi outsider-ul total și să înscrii penalty-ul decisiv, și de-o manieră spectaculoasă, cu care să ajungi în cupele europene deși toată lumea ți-a stat fățiș împotrivă. Andrei merita asta ca triumf al muncii sale mereu trecută cu vederea de iecsperți pentru că-i din Iași, pentru că n-are impresarul care trăbă și, da, pentru că nu dă bani cui trebuie.
De-aia e frumoasă Cupa!
În loc de concluzie
Corvinul poate să ia bătaie 0-5 din primul tur în Europa. Contează mai puțin. Orice punct vor scoate acolo va fi în sine un bonus. Ce contează e că de azi înainte orice puști din Hunedoara va purta cu mândrie tricoul Corvinului. Și peste 30 de ani niște copii care astăzi nu sunt nici scrisoare de dragoste vor auzi de la tații lor despre cum ai noștri au învins.
Asta nu le-o poate lua nimeni. Nici Burleanu, nici diliii ăia din Guvern, nici Arafat (care în anii trecuți a căutat cu Miliția să le răpească altor copii români bucuria Cupei) și nici expirații siniștri care-și spun astăzi presa sportivă.
Pentru puștiul de 12 ani care a venit la meci cu bunica, întrucât tata n-a avut timp iar, ziua de ieri rămâne pentru tot restul vieții sale în minte. Așa cum pentru noi, suporterii mai bătrâni, au rămas alte mari momente. Și pentru asta trăim. Că de-aia-i fotbalul iubit de peste 3,5 miliarde de oameni. Nu pentru pictoriale și jocuri video. Ci pentru momentele când ai noștri fac ceva frumos.
