Episodul complet în pagina dedicată, în biletul 246 sau în Donors’ Circle
În sfârșit a prins viteză campania electorală deși, legal, încă nu suntem în campanie electorală – dar e de apreciat că acum toate partidele pur și simplu ignoră normele AEP. Și bine fac. Și mai bine ar face dacă s-ar apuca de lucrat și la schimbarea legii.
Pe lângă piedoneposting, s-au mai clarificat niște lucruri în ultima săptămână. Reacția noastră instinctuală mai mult de săptămâna trecută cu privire la lista PSD pentru europarlamentare s-a confirmat și în practică, comasații renunțând la ilustra necunoscută cu pronume ciudate din capu’ la listă. Pe fundal, continuă mercato-ul.
Între timp, USR iar n-a citit Constituția înainte să scrie sesizări la CCR și acum iar plâng pe la colțuri că are CCR-ul ceva cu ei. Pe fundal, ANAF deja aplică legea așa cum a fost ea gândită încă de acum 7-8 ani – înțelegând într-un final că a cheltui un pol ca să ”recuperezi” un leu e ineficient.
Tot în segmentul intern abordăm mai multe subiecte economice decât de obicei – însă cu o lecție importantă la final: Cine nu e dispus să-și apere pe bune interesul economic, merită tot ce i se întâmplă.
În segmentul geopolitic discutăm despre negocierile din ce în ce mai complicate cu privire la următorul secretar general al NATO, despre cea mai mare bază NATO din Europa, diplomația Partenerului Strategic dar și puțin despre atentatul terorist din Federația Dusă.
Tot în segmentul geopolitic abordăm și două ciudățenii diplomatice – una a Partenerului Strategic și una a lui Xi Jinping.
În știri externe discutăm predominant despre socialism dar și despre similitudinile strategiilor electorale pentru alegerile locale din Budapesta cu cele de la București.
Link-uri:
Ramona Chiriac s-a retras de pe lista PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare 2024. Ciolacu: Tudose, o variantă de înlocuitor
Informaţiile publicate de euronews.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. – https://www.euronews.ro/articole/ramona-chiriac-s-a-retras-de-pe-lista-psd-pnl-pentru-alegerile-europarlamentare
Liderii PNL au decis locurile eligibile la europarlamentare / Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Daniel Buda, printre primii candidați / Lista completă – https://www.g4media.ro/surse-liderii-pnl-au-decis-locurile-eligibile-la-europarlamentare.html
Rareș Bogdan, despre dr. Cătălin Cîrstoiu: „Nu-l cunosc pe acest doctor de genunchi. Să-i dea Dumnezeu sănătate” – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/rares-bogdan-despre-dr-catalin-cirstoiu-nu-l-cunosc-pe-acest-doctor-de-genunchi-sa-i-dea-dumnezeu-sanatate-2726789
Piedone, derapaj în direct: Le recomand liderilor PSD și PNL dulcolax, văd că sunt foarte constipați și nu pot scoate un candidat real – https://www.g4media.ro/piedone-derapaj-in-direct-le-recomand-liderilor-psd-si-pnl-dulcolax-vad-ca-sunt-foarte-constipati-si-nu-pot-scoate-un-candidat-real.html
Nicușor Dan crede că se va retrage Cristian Popescu Piedone din cursa pentru București – https://www.dcnews.ro/piedone-retras-din-cursa-pentru-primaria-generala-nicusor-dan-nu-exclud-o-retragere_953393.html
Știre 4 – https://adevarul.ro/politica/pro-romania-botosani-trece-la-psd-tanasa-2348218.html
Perioada fără amenzi la e-Factură, extinsă. Vor fi trimise notificări – https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/exclusiv-decizie-perioada-fara-amenzi-la-e-factura-extinsa-vor-fi-trimise-notificari-21529408
Ministrul Mediului nu este mulțumit de cum merge Sistemul de Garanţie-Returnare: ”Mă aşteptam să nu mă sune comercianţi să îmi spună că stau de o săptămână cu sacii şi nu a venit nimeni să îi ia” – https://www.g4media.ro/ministrul-mediului-nu-este-multumit-de-cum-merge-sistemul-de-garantie-returnare-ma-asteptam-sa-nu-ma-sune-comercianti-sa-imi-spuna-ca-stau-de-o-saptamana-cu-sacii-si-nu-a-venit-nimeni-sa-ii.html
Ministerul Mediului bate în retragere. Sistemul de garanție-returnare este un eșec – https://evz.ro/ministerul-mediului-bate-in-retragere-sistemul-de-garantie-returnare-este-un-esec.html
We are acting in line with NATO best practices – Deputy PM on US calls not to strike Russian refineries – https://www.pravda.com.ua/eng/news/2024/03/22/7447666/
Știre 15 – https://www.bbc.com/russian/articles/cg69ev1vqg6o
Știre 19 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/neutralitatea-elvetiei-ar-putea-fi-supusa-la-referendum-2729959
Fidesz Nominates Alexandra Szentkirályi for the Post of Mayor of Budapest – https://hungarytoday.hu/fidesz-nominates-alexandra-szentkiralyi-for-the-post-of-mayor-of-budapest/
Știre 23 – https://ziua.md/arborarea-steagului-lgbt-urmeaza-sa-fie-interzisa-la-ambasadele-americane/