Acum toți îs conspiraționiști – Podcast de Week-end – Episodul 189

Versiunea audio: Descarcă fișierul torrent

Vine un moment în care mormanul de mehlem de sub preș e atât de mare încât nu mai poate fi ignorat. Mormanul cu pricina se numește așa-zisa pandemie care, legal vorbind, nu a existat în România. Ba, mai mult, întreg eșafodajul așa-numitelor „măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei” (în realitate un abuz iliberal, imoral și ilegitim) s-a bazat pe „analiza” unor instituții care nu există nici în sensul legii și nici de facto.

Când aici pe Canapea s-a spus că există ordin spre a se minți cu bună știință, în special despre efectele serului cu miocardită, oamenii „de bine” au răspuns că e conspiraționism. Ei bine… nu era. „Conspiraționismul” privind ordinele pe unitate spre a se minți poporul în mod intenționat și cu bună știință este acum recunoscut pe față chiar de cei care au lucrat la diseminarea minciunilor. Unii regretă (câțiva „jurnaliști”), alții caută să se pună la adăpost de consecințe (Bogdan Oprea – fost purtător de cuvânt la Ministerul Sănătății) iar alții fără nicio rușine continuă cu minciuna sfruntată (col. Gheorghiță, Ciocăzanu, etc.). Chiar și-așa, acum toți îs conspiraționiști.

La fel și când s-a spus în 2020-21 pe la noi pe Canapea despre demografia Chinei, dimensiunea reală a economiei Rusiei, corupția de la Bruxelles (de la șpăgi din țările arabe până la conspirația Ursula-Pfizer) sau prorusismul sistemic din aparatul german – toate acestea au fost fie „conspiraționism” fie „răutate” fie „anti-occidentalism” la vremea lor. Toate sunt astăzi subiecte mainstream și despre toate discutăm în acest episod.

În alte știri, discutăm despre extinderea rețelei feroviare, extinderea influenței românești în sistemul energetic ucrainean, prezidențiabilul PSD, poveștile cu zâne ale Ministerului Finanțelor dar și câte ceva despre bucătăria internă a așa-zisei „a patra putere în stat” de la noi.

În segmentul geopolitic discutăm despre corupția din Ucraina, corupția din Germania, teatrul ieftin de la Moscova, demisia lui Arestovici, situația politică foarte complicată pe care Bulgaria a navigat-o de la începutul războiului dar și clovneria Maiei Sandu de la Forumul Economic Mondial.

Spre final discutăm despre cât de nesigură și violentă este Germania, protestele de amploare din Franța, situația politică din Cehia și, la final, câte ceva despre demografia Chinei.

Link-uri:

Știre 1 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26025531-mutarea-care-psd-vrea-faca-pentru-cotroceni-intelectual-candidat-prezidentiale-ciolacu-invoca-numele-lui-ion-cristoiu.htm

VIDEO Mircea Geoană, în campanie mediatică: Locomotiva tot timpul va merge mai repede decât ultimul vagon / Secretarul general adjunct al NATO a vorbit în premieră și despre boala sa: Sunt bine. Am avut o sperietură. Har Domnului că am o genă bună, m-a ajutat să trec peste hop – https://www.g4media.ro/video-mircea-geoana-in-campanie-mediatica-locomotiva-tot-timpul-va-merge-mai-repede-decat-ultimul-vagon-secretarul-general-adjunct-al-nato-a-vorbit-in-premiera-si-despre-boala-sa-sunt-bine-am-av.html

Știre 2 – http://stiri.tvr.ro/ministrul-finan–elor–incepand-cu-luna-martie-o-sa-avem-o-scadere-mai-vizibila-a-infla–iei–guvernul—i-a-propus-ca–pana-la-finalul-anului-2023–inflatia-sa-aiba-o-singura-cifra_922952.html#view

Klaus Johannis: Reducerea salariilor bugetarilor va duce la o diminuare substantiala a veniturilor la buget, din cauza scaderii impozitelor – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7271988-klaus-johannis-reducerea-salariilor-bugetarilor-duce-diminuare-substantiala-veniturilor-buget-din-cauza-scaderii-impozitelor.htm

Știre 3 – https://www.economica.net/transelectrica-pune-fibra-optica-pe-linia-de-interconexiune-cu-ucraina-o-firma-romaneasca-face-lucrarea_641104.html

Știre 4 – https://luju.ro/starea-de-alerta-prelungita-de-o-structura-fantoma-iata-sentinta-prin-care-judecatorul-cab-amer-jabre-i-a-admis-activistului-aurelian-popa-actiunea-de-anulare-a-hg-1242-2021-privind-prelungirea-starii-de-alerta-analiza-factorilor-de-risc-putea-fi-realizat

Întreaga sentință – https://www.luju.ro/static/files/2023/ianuarie/15/2_817822021-200000004153622.pdf

Știre 5 – https://ecopolitic.ro/valeriu-gheorghita-reactie-in-scandalul-vaccinurilor-in-toate-centrele-de-vaccinare-au-fost-disponibile-formularele-de-consimtamant-informat/

INTERVIU. „Femeia avusese paralizie temporară facială, iar colonelul Gheorghiță ne-a spus să dezmințim”. Fost purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății acuză „mușamalizări în raportările de efecte adverse ale vaccinării Covid” – https://www.libertatea.ro/stiri/vaccinare-bogdan-oprea-valeriu-gheorghita-reactie-paralizie-faciala-temporara-4406816

“ROVaccinare, misiune îndeplinită”- raportul vaccinărilor anti-COVID. ”Ar fi de râs, dacă nu ar fi extrem de tragic” (interviu) – https://www.rfi.ro/social-152102-rovaccinare-misiune-indeplinita-raportul-vaccinarilor-anti-covid-ar-fi-de-ras-daca-nu

ROVaccinare – misiune îndeplinită – https://vaccinare-covid.gov.ro/wp-content/uploads/2022/07/ROVACCINARE-Final-de-misiune_compressed.pdf

Știre 6 – https://www.podul.ro/articol/19797/partidul-alternativa-dreapt-solicit-o-anchet-care-s-cerceteze-muamalizarea-raportului-privind-reaciile-adverse-ale-vaccinrii-numrul-real-al-acestora-e-mult-mai-mare-toi-cei-responsabili-politicieni-factori-de-decizie-granguri-din-comitete-de-urgen-trebuie-s-infunde-pucria

Știre 7 – https://r3media.ro/acum-doi-ani-alexandra-pacuraru-anunta-ca-emisiunea-sa-este-libera-de-nevaccinati-astazi-moderatoarea-transmite-ca-autoritatile-ne-au-mintit/

Știre 8 – https://r3media.ro/directorul-stirilor-tvr-laurentiu-ciocazanu-a-scris-articole-platite-de-pnl-pe-site-ul-la-care-a-fost-actionar-prezentandu-le-drept-stiri-obiective-in-2018-ciocazanu-mintea-fara-jena-afirmand-ca/

Știre 9 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26015027-acensiunea-lui-lucian-bode-politica.htm

Știre 10 – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/confirmare-dan-sucu-proprietarul-mobexpert-intra-pe-piata-media-mandatul-lui-adrian-sarbu-prelungit-inca-4-ani-20984303

Știre 11 – https://renasterea.ro/timisoara-va-avea-legatura-feroviara-cu-aeroportul-traian-vuia/

Știre 12 – https://www.libertatea.ro/stiri/investigatie-cunoscut-activist-vegan-din-bucuresti-acuzat-ca-a-abuzat-sexual-fete-intre-10-si-19-ani-dezvaluirile-a-sase-victime-criteriile-lui-sa-fie-virgine-tinere-inocente-4415380

„Am realizat că am fost într-o sectă”. Copiii Soarelui rup tăcerea – https://www.scena9.ro/article/vipassana-romania-copiii-soarelui-secta

Pauza muzicală #1 – https://www.youtube.com/watch?v=DlOO-EkdTCM

Știre 13 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26031134-video-miscari-trupe-moscova-rusii-ridicat-macaraua-sisteme-antiaeriene-pantsir-acoperisul-unor-cladiri-din-moscova.htm

Știre 14 – https://www.g4media.ro/consilierul-prezidential-oleksii-arestovici-demisioneaza-dupa-ce-a-sugerat-ca-ucraina-a-doborat-racheta-ruseasca-care-a-ucis-41-de-oameni-in-dnipro.html

Consilierul lui Zelenski demisionează după afirmațiile privind a racheta care a lovit Dnipro – https://romania.europalibera.org/a/consilier-zelenski-demisie-racheta-rusa-dnipro-/32228298.html

Știre 15 – https://www.g4media.ro/presedintele-vucic-cere-rusiei-sa-inceteze-sa-mai-recruteze-sarbi-pentru-a-lupta-alaturi-de-mercenarii-wagner-in-ucraina.html

Plângere penală împotriva șefului Serviciului de Informații din Serbia pentru recrutarea de sârbi care să lupte alături de mercenarii Wagner – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030914-plangere-penala-impotriva-sefului-serviciului-informatii-din-serbia-pentru-recrutarea-sarbi-care-lupte-alaturi-mercenarii-wagner.htm

Știre 16 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26018277-comertul-ruso-chinez-atins-anul-trecut-nivel-record-dar-schimburile-comerciale-franat-puternic-decembrie.htm

China: Sfârșitul politicii Covid zero determină prăbușirea exporturilor în decembrie / Deficitul comercial cu Rusia a crescut de peste trei ori – https://www.g4media.ro/china-sfarsitul-politicii-covid-zero-determina-prabusirea-exporturilor-in-decembrie-deficitul-comercial-cu-rusia-a-crescut-de-peste-trei-ori.html

Știre 17 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030408-rusii-care-fugit-din-tara-plecat-bani-tot-detinerile-lor-bancile-straine-dublat-anul-trecut-pana-nivel-record.htm

Știre 18 – https://podul.ro/articol/19805/exclusiv-interviu-podulro-eful-centrului-anticorupie-din-kiev-occidentul-trebuie-s-se-asigure-c-banii-pentru-reconstrucia-ucrainei-nu-vor-ajunge-niciodat-la-autoritile-ucrainene-fiindc-vor-fi-deturnai-pericolul-unei-oligarhizri-totale-a-statului-anna-neplii

Știre 19 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/14/nato-turcia-nu-este-in-situatia-sa-ratifice-aderarea-suediei-consilier-al-presedintelui-turc–1043449

Sweden, Finland must send up to 130 “terrorists” to Turkey for NATO bid, Erdogan says – https://www.reuters.com/world/sweden-finland-must-send-up-130-terrorists-turkey-nato-bid-2023-01-16/

Turcia l-a convocat pe ambasadorul suedez la Ankara, după apariția montajului video în care președintele turc apare spânzurat și care ar fi fost realizat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan în Suedia – https://www.g4media.ro/turcia-l-a-convocat-pe-ambasadorul-suedez-la-ankara-dupa-aparitia-unui-montaj-video-in-care-presedintele-turc-apare-spanzuart-ar-fi-fost-realizat-de-partidul-muncitorilor-din-kurdistan-in-suedia.html

Știre 20 – https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26028748-cum-salvat-bulgaria-cea-mai-saraca-tara-din-ucraina-infrangere-anul-trecut.htm

Știre 21 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/15/majoritatea-germanilor-considera-ca-serviciile-de-informatii-nu-sunt-pregatite-corespunzator-pentru-a-face-fata-spionilor-straini–1043486

Știre 22 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030564-maia-sandu-cere-sisteme-antiaeriene-pentru-moldova-intelegem-ucraina-este-prioritate-dar-speram-primim-noi.htm

Davos, mană cerească pentru prostituatele de lux. Și Greta Thunberg a venit la forumul mondial, unde prețul la kebab a explodat – https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/forum-davos-prostituate-lux-greta-thunberg-kebab-663422.html

Pauza muzicală #2 – https://www.youtube.com/watch?v=MZf7iC-JsH0

Știre 23 – https://www.g4media.ro/sefa-guvernului-de-la-chisinau-natalia-gavrilita-incearca-sa-puna-capat-zvonurilor-despre-posibila-cadere-a-executivului-este-o-tactica-folosita-de-oponentii-nostri-de-hotii-care-vor-sa-fu.html

„Începând cu trimestrul IV al anului curent rata anuală a inflației va urma o tendință descendentă, până la sfârșitul orizontului de prognoză” [raportul BNM din 4 noiembrie 2022] – https://www.bnm.md/ro/content/raportul-asupra-inflatiei-nr-4-noiembrie-2022

Știre 24 – https://rmx.news/article/hungarys-pm-orban-mocks-eu-corruption-scandal-if-they-continue-like-this-in-brussels-soon-enough-meps-will-be-behind-bars-to-form-their-own-football-team/

Parlamentul European a ales un nou vicepreședinte în locul Evei Kaili, respectiv pe socialistul luxemburghez Marc Angel – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26028668-parlamentul-european-ales-nou-vicepresedinte-locul-evei-kaili-respectiv-socialistul-luxemburghez-marc-angel.htm

Știre 25 – https://www.g4media.ro/bulgaria-va-renegocia-planul-de-redresare-si-rezilienta-renunta-la-angajamentul-de-a-reduce-emsiile-de-carbon-cu-40-pana-in-2025-pentru-a-mentine-functionarea-centralelor-pe-carbune-pana-in-2038.html

Дни след визитата на Гешев в Турция: Прокуратурата и МВР удариха каналите за мигранти в операция „Хавала“ – https://trud.bg/%D0%B4%D0%BD%D0%B8-%D1%81%D0%BB%D0%B5%D0%B4-%D0%B2%D0%B8%D0%B7%D0%B8%D1%82%D0%B0%D1%82%D0%B0-%D0%BD%D0%B0-%D0%B3%D0%B5%D1%88%D0%B5%D0%B2-%D0%B2-%D1%82%D1%83%D1%80%D1%86%D0%B8%D1%8F-%D0%BF%D1%80%D0%BE%D0%BA%D1%83%D1%80%D0%B0%D1%82%D1%83%D1%80%D0%B0%D1%82%D0%B0-%D0%B8-%D0%BC%D0%B2%D1%80-%D1%83%D0%B4%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%85%D0%B0-%D0%BA%D0%B0%D0%BD%D0%B0%D0%BB%D0%B8%D1%82%D0%B5-%D0%B7%D0%B0-%D0%BC%D0%B8%D0%B3%D1%80%D0%B0%D0%BD%D1%82%D0%B8-%D0%B2-%D0%BE%D0%BF%D0%B5/

Operațiune majoră a Bulgariei pentru a stopa traficul de migranți – https://www.g4media.ro/operatiune-majora-a-bulgariei-pentru-a-stop-traficul-de-migranti.html

Bulgaria vrea să relanseze proiectul conductei Trans-Balkan pentru a obţine petrol non-rusesc pentru singura sa rafinărie de pe malul Mării Negre – https://economedia.ro/bulgaria-vrea-sa-relanseze-proiectul-conductei-trans-balkan-pentru-a-obtine-petrol-non-rusesc-pentru-singura-sa-rafinarie-de-pe-malul-marii-negre.html

Bulgaria și Turcia vor crește numărul de trenuri între cele două țări pentru a ușura traficul rutier – https://bnr.bg/ro/post/101763059/bulgaria-si-turcia-vor-creste-numarul-de-trenuri-intre-cele-doua-tari-pentru-a-usura-traficul-rutier

Știre 26 – https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/01/14/video-cehia-andrej-babis-si-petr-pavel-se-vor-infrunta-in-al-doilea-tur-al-alegerilor-prezidentiale–1043462

The Czech Left Faces a Long Road to Recovery – https://jacobin.com/2023/01/czech-presidential-election-left-wing-parties-recovery

Știre 27 – https://ziare.com/franta/proteste-franta-proiect-reforma-pensii-1784175

VIDEO „Ziua judecății” pentru Emmanuel Macron: Greve și proteste în toată Franța față de majorarea vârstei de pensionare / Peste 1 milion de manifestanți / Ciocniri și violențe la Paris – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26030126-ziua-judecatii-pentru-emmanuel-macron-franta-intra-greva-pentru-protesta-fata-majorarea-varstei-pensionare.htm

Știre 28 – https://www.libertatea.ro/stiri/locuitori-paris-chemati-vot-interzicere-trotinete-electrice-4412919

Știre 29 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-26019745-zilnic-bancomat-aruncat-aer-germania-tot-mai-multi-spargatori-vin-din-alte-tari.htm

Știre 30 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-elev-de-liceu-si-a-omorat-profesoara-in-clasa-apoi-a-sunat-la-politie-in-germania-2211765

Știre 31 – https://www.g4media.ro/germania-va-renunta-la-obligativitatea-purtarii-mastii-in-trenurile-pe-distante-lungi-din-2-februarie.html

Știre 32 – https://www.g4media.ro/o-ancheta-privind-contractul-pentru-vaccinurile-pfizer-o-vizeaza-pe-ursula-von-der-leyen-presedinta-comisiei-europene-ar-urma-sa-fie-interogata-in-cadrul-comisiei-din-parlamentul-european-responsabi.html

Știre 33 – https://www.b1tv.ro/externe/populatia-chinei-scade-pentru-prima-oara-in-peste-60-de-ani-unele-administratii-locale-au-promis-bani-pentru-familiile-care-nasc-mai-multi-copii-1253760.html

Redacția
Redacția Freedom Alternative
CategoriesUncategorized