În Slovacia plata cash e drept constituțional

Săptămâna trecută, peste două treimi din parlamentarii slovaci, mai precis 111 din 150, au aprobat un amendament constituțional care consfințește dreptul tuturor de achiziționa bunuri și servicii pe teritoriul Slovaciei folosind plata peșin.

Amendamentul a fost inițiat de partidul Noi suntem familia (Sme Rodina) și în expunerea de motive se explică necesitatea de a proteja plățile peșin în fața unui viitor în care euro digital ar deveni de facto obligatoriu.

În timpul dezbaterilor, Miloš Svrček a fost cât se poate de tranșant: ”Este foarte important să avem trecută în Constituție o astfel de prevedere care să stea pavăză în viitor în fața unor ordine venite din străinătate care ar putea cere ca numai euro digital să fie acceptat.”

Propunerea Comisiei Europene privind euro digital ar trebui să apară ca prim draft pe 28 iunie. Atât Comisia cât și BCE (care va controla euro digital) insistă că euro digital este un instrument complementar și nu unul menit să înlocuiască bancnotele și monedele.

Parlamentarul liberal Marián Viskupič nu e deloc convins. ”S-ar putea ca inițial să fie prezentat publicului drept o alternativă însă gradual va fi clar pentru toată lumea că nu poate fi decât un instrument de excluziune,” a spus el avertizând că euro digital este despre ”monitorizarea întregii vieți a fiecărei persoane” de către BCE și este ”visul oricărui lider pus pe inginerii sociale.”

Parlamentarii Partidului Popular ”Slovacia Noastră”, calomniat cu regularitate drept ”extrema dreaptă” a votat în linie cu majoritatea argumentând că însăși existența euro digital este un pas spre ”pierderea totală a intimității.”

Parlamentul a mai aprobat și un amendament propus de Viskupič care permite magazinelor să refuze plăți peșin pentru ”motive potrivite și/sau general aplicabile.” Oficial, acest amendament este pentru a proteja automatele care acceptă doar plata cu card sau gestionarii de magazine aflați la risc de-a fi jefuiți. Tot pe lista motivele ”potrivite” se găsește însă și posibilitatea ”germenilor” pe bancnote și monede.

În practică, asta înseamnă că dreptul la plăți peșin e de fapt mai slab decât înainte. În trecutul recent, legea limita posibilitatea refuzului de plăți peșin doar pentru motive ”legale” – precum lipsa restului.

De menționat că în Slovacia nu există limită de plăți cash între persoane fizice.

Cum e în alte țări?

În România acceptarea plăților peșin este obligatorie pentru toți comercianții. Recent, un parlamentar PNL a încercat să restricționeze dreptul oamenilor obișnuiți de-a-și încasa salariul peșin însă reacția societății a dus la modificarea legii încă din faza de comisii.

În Austria, un referendum cetățenesc din 2022 privind dreptul constituțional la plăți peșin este blocat și frustrat în mod intenționat de ÖVP (partidul cancelarului).

În Elveția o inițiativă cetățenească privind dreptul constituțional la plăți peșin a adunat suficiente semnături iar guvernul a finalizat procedurile pentru un amendament constituțional care să protejeze dreptul absolut de a folosi cash.

În Cehia, o propunere similară a fost respinsă de Senat în februarie anul acesta, pe motiv că legea organică este suficient de clară. Cu toate acestea, în practică legea nu este respectată, Republica Cehă fiind țara din Inițiativa celor Trei Mări de departe cea mai anti-cash – inclusiv prin comparație cu Republica Federală Germană sau Austria.

O propunere similară a fost respinsă în martie 2023 și în Luxemburg, pe motive procedurale și de suprareglementare.

Redacția
Redacția Freedom Alternative