Podcast de week-end – ep. 128 – Florin Cazzo aplatizează economia

Versiunea audio: http://s.go.ro/683sz9fk

Dacă în aprilie era speculație de pe canapea, în iulie-august speculație a oamenilor răi și/sau ”pesediști” – în noiembrie este clar pentru oricine nu este membru PNL: Florin Cîțu aplatizează economia. Iar guvernarea PNL este fără dubiu CAUZA problemelor economice. Sau, desigur, putem pretinde că există „revenire în V” iar Comisia Europeană dimpreună cu literalmente orice economist care nu e Glăvan/Păun sunt niște conspiraționiști pesediști rău intenționați. Ar fi în stare peneliștii să pretindă și asta.

Tot Florin Cîțu e și primul ministru din cabinetul Orbán care face o declarație explicit împotriva democrației – spunând nici mai mult nici mai puțin decât că non-PNL-iștii trebuiesc anchetați de Parchet pentru declarații politice (protejate explicit de Art. 72 din Constituție) pentru că au „subminat autoritatea Statului”. Mare păcat că domnul Cîțu n-a ținut acest discurs de la balconul sediului MAI (pe vremuri CC) ca să fie tacâmul complet.

Petrecem destul de mult timp pe subiectul Piatra Neamț și implicațiile politice ale acestuia. Fără dubiu PLUSR va beneficia nițel de acest subiect dar nu e clar cât. Cert e că niște predicții trebuiesc revizuite. Ne uităm și pe programul de guvernare al PNL și-l comparăm cu performanțele economice deja dovedite ale acestui partid. Niciun economist sănătos la cap nu aprobă inepțiile trecute de Partidul Niciodată Liberal în programul lor de guvernare.

În alte știri, nenorocirile panicdemice impuse de administrația anti-copii și anticreștină a PNL sunt din ce în ce mai des contestată cu succes în instanță. Măsurile de închidere a școlilor sunt clar ilegale iar în curând și măsurile anticreștine vor avea aceeași soartă în instanță. De asemenea, amenințările securistice ale PNL cu dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” se confirmă încă o dată că sunt complet nefondate. Ba chiar la Cluj un dosar instrumentat pe art. 352 CP are ca inculpat un om care nici măcar n-avea tusea chinezească 🤡. Pe 1 Decembrie ar fi firesc, dacă n-am fi un popor de oi, să avem și o dezbatere științifică viguroasă cu PNL-ul în stradă.

Peste Prut, candidatul „lumii bune” a câștigat. Cu ajutorul rusofonului Renato Usatîi care în mod surprinzător și nu prea s-a gândit să nu țină explicit cu limba sa maternă. Interesant că tocmai Rareș Bogdan e singurul din politica românească dispus măcar să admită acest detaliu. Restul îs ocupați cu felicitări lingușitoare și alte nebunii.

Bulgaria a blocat momentan deschiderea discuțiilor pentru aderarea Macedoniei de Nord (FYROM) la Uniunea Europeană, iar Ungaria și Polonia au blocat bugetul Uniunii Europene (ăla cu care se lăuda Klaus Iohannis în vară) – spre disperarea și curdurerea liderilor globaliști (precum Macron) sau a lacheilor lor (precum Orbán Ludovic).

În alte știri, a ieșit în sfârșit studiul danez pe măști. Rezultatul e atât de incorect politic încât știrea este îngropată aproape integral în „presa” de limbă română deși până și New York Times a scris despre asta. Tot în Danemarca au avut loc dezbateri științifice 9 zile la rând împotriva noii legi covid care făcea China să pară democrație prin comparație. Într-un final legea a fost înfrântă. Tot săptămâna aceasta un ministru danez a demisionat ca urmare a fiasco-ului cu nurcile sacrificate pe motiv de tuse chinezească.

Dezbateri științifice viguroase au avut loc și în Nemția, însă nu cu același succes. Bundestag-ul a adoptat noaptea ca hoții așa-numita Infektionsschutzgesetz – o combinație dintre legea 55 și legea 136 de la noi, dar mai rău, și cu doldora articole direct neconstituționale. Dezbateri științifice viguroase au avut loc și la Kiev, poliția cu greu prevenind un linșaj al parlamentarilor (cum s-a mai întâmplat în anii trecuți). Dezbaterea însă a avut succes – parlamentarii, de frică, n-au votat legea pe care ei înșiși au scris-o și susținut-o de la tribună.

Dezbateri științifice non-viguroase au avut de asemenea loc în Franța și Slovacia.

Între timp, în Commonwealth, în Măreața Britanie Parlamentul a aflat că CNSU-ul lor a folosit date de pe Wikipedia ca să sperie proștii de tusea chinezească iar în Australia carantina generalizată dintr-un stat a fost ridicată după două zile întrucât DSP-ul local a încurcat borcanele. Suntem conduși de idioți, dar proști sunt totuși cei care-i cred.

În alte știri, Franța se pregătește de impunerea modelului românesc în relația cu o anumită religie a păcii iar Big Tech vrea să combată ”fake-news-urile” care subminează încrederea populației în vaccinuri (oare or fi cenzurând OMS-ul într-un final?)

La final discutăm pe scurt situația din Nagorno-Kharabakh și ceva mai pe larg situația din Peru care tocmai și-a învestit al treilea președinte într-o săptămână.

Un episod lung, stufos, cât să acopere două săptămâni de absență.

Link-uri:

Tătaru vrea ca 80% dintre managerii de spital să fie concediați, dar numește șef la Spitalul din Câmpeni un director de restaurant cu „Școala vieții” – https://alephnews.ro/guvern/tataru-manageri-spital-concediati-sef-spital-campeni-director-restaurant-scoala-vietii/

Marea ipocrizie a vinei colective (Cioloș) – https://www.digi24.ro/opinii/marea-ipocrizie-a-vinei-colective-1402749

Iohannis, întrebat dacă Guvernul Orban trebuie să plece acasă după tragedia din Neamț: Nu, Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24425296-iohannis-intrebat-daca-guvernul-orban-trebuie-plece-acasa-dupa-tragedia-din-neamt-nu-guvernul-orban-nu-trebuie-plece-acasa.htm

Protest la Piatra Neamț: Câteva zeci de persoane cer pedepsirea celor vinovați de tragedia de la ATI – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24420513-protest-piatra-neamt-cateva-zeci-persoane-cer-pedepsirea-celor-vinovati-tragedia-ati.htm

Știre 1 – https://www.mediafax.ro/politic/camera-deputatilor-a-adoptat-tacit-legea-care-da-putere-serviciilor-de-informatii-sa-interfereze-din-nou-in-anchetele-penale-19748154

Rectificarea bugetară nr. 3. Cine primește mai mulți bani și ce bugete se diminuează – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24427671-rectificarea-bugetara-3-cine-primeste-mai-multi-bani-bugete-diminueaza.htm

Deficitul bugetar urcă la 9,1% din PIB la rectificare (video) – https://financialintelligence.ro/deficitul-bugetar-urca-la-91-din-pib-la-rectificare/

Știre 2 – https://www.g4media.ro/video-ministrul-citu-cere-parchetului-general-sa-ii-ancheteze-pe-liderii-psd-pentru-declaratii-au-instigat-la-nesupunere-si-la-subminarea-autoritatii-statului-si-au-adus-costuri-imense-pentr.html

Știre 3 – https://www.digi24.ro/stiri/economie/finante-economie/comisia-europeana-avertizeaza-romania-deteriorare-masiva-a-finantelor-publice-in-2020-1403866

Guvernul Orban a eșuat: economia nu și-a revenit în „V”, ba am ajuns și codașii Europei – https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/guvernul-orban-a-esuat-economia-nu-si-a-revenit-in-v-ba-am-ajuns-si-codasii-europei

Trei avertismente de la Comisia Europeană – https://www.rfi.ro/economie-127616-trei-avertismente-comisia-europeana

Datele pe care ar urma să se facă bugetul pe 2021: creștere economică de 4,5%, inflație de 2,5%, curs de schimb de 4,9 lei/euro – https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24426708-datele-care-urma-faca-bugetul-2021-crestere-economica-4-5-inflatie-2-5-curs-schimb-4-9-lei-euro.htm

Știre 4 – https://www.startupcafe.ro/afaceri/magazine-scadere-vanzari-black-friday.htm

Știre 5 – https://ziare.com/economie/stiri-economice/programul-de-guvernare-pnl-2021-2024-1644983

DOCUMENT Programul de guvernare PNL – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24428916-document-programul-guvernare-pnl-salariu-mediu-net-1-000-euro-aproape-1-000-autostrada-pensii-marite-alocatii-dublate-pana-2024.htm

Știre 6 – https://www.g4media.ro/legea-votata-de-coalitia-ad-hoc-psd-pnl-care-dadea-medicilor-veterinari-monopol-pe-farmaciile-si-cabinetele-veterinare-respinsa-de-ccr.html

Știre 7 – https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24425072-usr-plus-facut-plangere-penala-acuza-inselatorie-electorala-proportii-plina-desfasurare.htm

Știre 8 – https://adevarul.ro/locale/suceava/familiabarbatului-mort-fost-gazat-femeie-jandarmcere-despagubiri-sute-mii-euro-1_5fb38bd25163ec4271f39d4e/index.html

Știre 9 – https://www.edupedu.ro/breaking-tribunalul-iasi-a-decis-ca-inchiderea-scolilor-de-catre-comitetul-din-iasi-nu-a-fost-facuta-legal/

Știre 10 – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24431397-ips-teodosie-tinut-cuvant-dat-judecata-autoritatile-pentru-interzis-pelerinajul-sfantul-andrei-drept-religios-incalcat.htm

Știre 11 – https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/singurul-clujean-trimis-judecata-zadarnicirea-combaterii-pandemiei-nu-covid-19-1_5fb77eb25163ec4271110689/index.html

Știre 12 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/rares-bogdan-alegerile-din-moldova-nu-ar-fi-fost-castigate-de-maia-sandu-fara-ajutorul-lui-renato-usatii-1402610

Iohannis va face o vizită în Republica Moldova, la invitația președintelui ales Maia Sandu – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24422072-iohannis-face-vizita-republica-moldova-invitatia-presedintelui-ales-maia-sandu.htm

Cine este Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova: Economistă cu studii la Harvard, fost consilier la Banca Mondială – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24422047-cine-este-maia-sandu.htm

Perspectiva rusă – https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/10014657

Știre 13 – https://www.news.ro/externe/bulgaria-vrea-sa-blocheze-negocierile-de-aderare-la-ue-a-macedoniei-de-nord-1922401216002020110819595433

Bulgaria’s Minister of Foreign Affairs: Moscow Will Benefit if We Shut Our Eyes to Skopje – https://www.novinite.com/articles/206535/Bulgaria

Știre 14 – https://www.g4media.ro/breaking-ungaria-si-polonia-au-blocat-prin-veto-bugetul-multianual-al-ue-ca-urmare-a-conditionarii-fondurilor-europene-de-respectarea-statului-de-drept.html

Ludovic Orban: Blocarea bugetului de către Ungaria și Polonia “afectează negativ întreaga Uniune Europeană” – https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24428994-ludovic-orban-blocarea-bugetului-catre-ungaria-polonia-afecteaza-negativ-intreaga-uniune-europeana.htm

Premierul polonez apără decizia de a bloca bugetul UE în fața “oligarhiei europene” – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24427904-premierul-polonez-apara-decizia-bloca-bugetul-fata-oligarhiei-europene.htm

Planul de relansare post-Covid, avertismentul Franței: UE va avansa “fără țările care blochează” dacă nu se ajunge la un compromis, după veto-ul Ungariei și Poloniei – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24427772-planul-relansare-post-covid-avertismentul-frantei-avansa-fara-tarile-care-blocheaza-daca-nu-ajunge-compromis-dupa-veto-ungariei-poloniei.htm

Poland has little to lose by vetoing EU budget and recovery fund – https://rmx.news/article/commentary/poland-has-little-to-lose-by-vetoing-eu-budget-and-recovery-fund-despite-opposition-party-hysteria

Justice Minister: Hungary Fighting for Europe, Not Against – Hungary Today – https://hungarytoday.hu/justice-minister-hungary-fighting-europe-against-budget-rule-of-law/

Şeful popularilor europeni, Donald Tusk, cere excluderea Fidesz din PPE după veto-ul Ungariei şi Poloniei asupra bugetului UE – https://adevarul.ro/international/europa/Seful-popularilor-europeni-donald-tusk-cere-excluderea-fidesz-ppe-veto-ul-ungariei-poloniei-bugetului-ue-1_5fb2cf395163ec4271eed638/index.html

Ungaria și Polonia se izolează în Uniune. A le da afară este o opțiune de coșmar – https://www.rfi.ro/presa-internationala-127566-ungaria-si-polonia-se-izoleaza-uniune-le-da-afara-este-o-optiune-de

Știre 15 – https://www.smartradio.ro/masca-nu-joaca-un-rol-important-in-oprirea-contaminarii-arata-un-studiu-danez-expertii-acuza-limitarile-cercetarii/

Studiul danez – https://www.acpjournals.org/doi/10.7326/M20-6817

Anunțul oficial – https://www.rigshospitalet.dk/presse-og-nyt/nyheder/nyheder/Sider/2020/november/dansk-studie-er-nu-offentliggjort.aspx

Former CDC Director Arrested And Charged With Sexual Misconduct – https://www.npr.org/2018/08/24/640992992/former-cdc-director-arrested-and-charged-with-sexual-misconduct

Perspectiva suedeză – https://www.svt.se/nyheter/inrikes/ingen-storre-skillnad-i-skydd-mot-corona-med-munskydd-visar-dansk-studie

New York Times – https://www.nytimes.com/2020/11/18/health/coronavirus-masks-denmark.html

Știre 16 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/demisie-in-guvernul-danez-dupa-ordinul-ilegal-de-sacrificare-a-milioane-de-nurci-infectate-cu-coronavirus-1403837

Proteste uriașe în Danemarca. Legea vaccinării cu forța, abandonată – https://evz.ro/proteste-uriase-in-danemarca-legea-vaccinarii-cu-forta-abandonata.html

Știre 17 – https://www.rfi.ro/politica-127614-berlin-lege-combatere-infectii-adoptata-proteste-violente

Lupte de stradă la Berlin: Guvernul Merkel, acuzat de nazism COVID – https://evz.ro/lupte-de-strada-la-berlin-guvernul-merkel-acuzat-de-nazism-covid.html

Mii de persoane au protestat la Berlin împotriva guvernului Angelei Merkel / Poliția a recurs la tunuri de apă pentru dispersare adunării – https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24426728-protest-impotriva-restrictiilor-anti-covid-19-berlin.htm

Restricțiile dure impuse de guvernul Merkel scot mii de oameni în stradă. Protestele violente s-au lăsat cu arestări – https://alephnews.ro/guvern/restrictiile-dure-impuse-de-guvernul-merkel-scot-mii-de-oameni-in-strada-protestele-violente-s-au-lasat-cu-arestari/

Mii de persoane protestează la Frankfurt. Poliţia a folosit tunuri cu apă – https://alephnews.ro/guvern/mii-de-persoane-protesteaza-la-frankfurt-politia-a-folosit-tunuri-cu-apa/

Ministru: Germanii trebui să fie pregătiţi pentru 4-5 luni de restricţii dure pentru oprirea răspândirii COVID-19 – https://www.mediafax.ro/coronavirus/ministru-germanii-trebui-sa-fie-pregatiti-pentru-4-5-luni-de-restrictii-dure-pentru-oprirea-raspandirii-covid-19-19746167

Cum ni se fură libertatea (via Deutsche Welle) – https://adevarul.ro/news/societate/cum-ni-fura-libertatea-1_5fb554035163ec4271ffb66c/index.html

Mii de oameni au protestat la Bratislava împotriva restricțiilor COVID-19. “Stop terorismului Covid! Vrem libertate!” – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/video-mii-de-oameni-au-protestat-la-bratislava-impotriva-restrictiilor-covid-19-stop-terorismului-covid-vrem-libertate-19607111

Carantina în Franța: Poliția a recurs la grenade speciale pentru a pune capăt unei petreceri ilegale „gigantice” cu sute de oameni – https://www.digi24.ro/stiri/externe/carantina-in-franta-politia-a-recurs-la-grenade-speciale-pentru-a-pune-capat-unei-petreceri-ilegale-gigantice-cu-sute-de-oameni-1402443

French Catholics protest for end to lockdown on Mass – https://abcnews.go.com/Health/wireStory/french-catholics-protest-end-lockdown-mass-74219892

Francezii își redeschid afacerile pe 1 decembrie, indiferent de hotărârea oficială. „Nu suntem oi” – https://www.smartradio.ro/francezii-isi-redeschid-afacerile-pe-1-decembrie-indiferent-de-hotararea-oficiala-nu-suntem-oi/

Știre 18 – https://alephnews.ro/guvern/sute-de-antreprenori-din-kiev-se-bat-cu-politistii-pentru-ca-sunt-obligati-sa-utilizeze-casele-de-marcat/

Știre 19 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/studiu-munca-de-acasa-poate-duce-la-cresterea-prejudecatilor-rasiale-si-etnice-1402629

Știre 20 – https://alephnews.ro/sanatate/o-noua-carantina-in-australia-dupa-ce-autoritatile-au-descoperit-36-de-noi-cazuri-trebuie-sa-stopam-raspandirea-de-la-inceput/

South Australia to end Covid lockdown early as premier ‘fuming’ over pizza lie – https://www.theguardian.com/australia-news/2020/nov/20/south-australia-to-end-covid-lockdown-early-as-premier-fuming-over-pizza-lie

‘SAGE was put on a pedestal… but their models clearly didn’t reflect reality’: Tory MP slams scientific advisers as damning documentary reveals they relied on WIKIPEDIA data and wrongly predicted virus would peak in June – https://www.dailymail.co.uk/news/article-8961245/SAGE-used-dodgy-data-WIKIPEDIA-model-Covid-crisis-spring-BBC-documentary-reveals.html

Știre 21 – https://www.biziday.ro/youtube-facebook-si-twitter-anunta-ca-vor-intra-in-lupta-pentru-combaterea-raspandirii-teoriilor-conspirationiste-care-submineaza-increderea-populatiei-in-vaccinarea-anti-covid/

Știre 22 – https://www.rfi.ro/politica-127413-nagorno-karabah-armenii-isi-ard-casele-inainte-de-cedarea-regiunii-favoarea

Știre 23 – https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/macron-le-lanseaza-un-ultimatum-liderilor-musulmani-pentru-valorile-republicane-1404518

Știre 24 – https://www.hotnews.ro/stiri-international-24422110-peru-presedintele-interminar-demisionat-dupa-5-zile.htm

Redacția
Redacția Freedom Alternative