Cică Guvernulupu PNL, care n-avea nicio treabă, ca orice animal de pradă, pentru că lucra la stat degeaba, avea obiceiul să aștepte în pădure și să oprească Cetățeanul de fiecare dată când țopăia pe acolo în treburile lui pentru traiul de zi cu zi. Și-l întreba:

– Ai mască, mă?
– N-am!
– De ce n-ai mască, mă?

Și după ce-l bătea bine pe Cetățean, ca să vadă și ovinele cornate ale pădurii, precum Mîndruțomioara sau Capramitru, că-și face treaba, Guvernulupu îi lua și 40 la sută din ce avea la el. Așa azi, așa mâine, Guvernulupu îi ținea mereu calea Cetățeanului și-l bătea. Până când Cetățeanul n-a mai putut suporta și s-a dus să se plângă la Cecereursu:

– Uite, onorabile, zice el cu lacrimi în ochi, eu îmi văd de treaba mea încercand să strâng ceva ca să trăiesc și Guvernulupu în fiecare zi, după ce că ia și pielea de pe mine, mă întreabă dacă am mască și mă bate.
– Lasă, mă, că vorbesc eu cu el, zise Cecereursul, făcându-i-se milă de Cetățean. Du-te și nu mai păcătui!

Cecereursul merse, apoi, îl lua deoparte pe Guvernulup și îi spuse:
– Auzi, ce-ai mă cu Cetățeanul de-l tot bați că n-are mască?
– Ei, uite așa, că nu-mi place mutra lui. Nu vezi că respiră și ne pune tuturor viața în pericol cu respirația lui? Și-apoi trebuie să știe cine e stăpânul prin pădurile astea.
– Bine, mă, dar din ce adună el trăim noi. Măcar nu-l mai bate că n-are mască, găsește și tu altceva.
– Ok, boss, se face, spuse Guvernulupu scrâșnind din dinți că Cecereursu zădărnicește eforturile luptei pentru sănătate depuse de el.

Își luă chitara și-o sticlă de vin și se puse la umbra unui copac să cânte, plin de nervi, așteptând să se răzbune pe Cetățean. Nu după mult timp apăru și acesta, adunând și culegând.

– Ia stai, ma, und’ te duci, zise el mustăcind și zâmbind cu subînțeles ca un Ludovic.
– Iaca, să strâng și eu de-ale gurii, că pe mine nu mă plătește nimeni dacă stau degeaba.
Guvernulupului nu-i prea plăcu răspunsul ăsta: “după ce că respiră, mai e și obraznic”, își spuse el.
– Auzi, dar țigări ai?
– Cum să nu, că eu muncesc din greu, am tot felul de probleme pe cap, mai trag și eu ca să ma liniștesc.
“Al dracului Cetățean, se gândi Guvernulupu, eu îi vreau binele, îl vreau sănătos ca să poată plăti bir, și el se omoară fumând. Numai ca să submineze economia…” Dar nu zise nimic cu voce tare:
– Ia vino, bă, aici! Dă o țigară.
– De care vrei, cu filtru, fără filtru, cu portțigaret, fără? întreabă Cetățeanul.
Se gândeste Guvernulupu…
– Dă una cu filtru.
– Poftim. Acum pot să plec?
– Nu încă, mai stai. Dă un foc.
– De care? Am chibrituri, amnar, brichetă, bețe de frecat…
– Dă de la brichetă.

Stă Guvernulupu, fumează țigarea, o termină, se uită la Cetățean.
– Iar nu ți-ai luat, mă, masca?

Presat de nevoi și de capitalismul german, sunt nevoit să mă mut brusc, iar din 16 anunțuri de chirie răspund niște oameni amabili, relativ bine organizați, ce stau într-o casă cu etaj dintr-un cartier mai rural al orașului. Vizita și mutatul au loc, chiria e plătită, contractul semnat, camera preluată.

Personajele principale:

– Luisa

Bavareză din Munchen, studiază geografie, cu accent pe geografie umană. A prins o bursa feministă de mers în Grecia, dar Coronachan a vrut altceva.

Fata agreabilă, fața umană a Kibbutzului. Prietenul ei, normal, e IT-ist.

– Laura

S-a lăsat de facultate, o susțin părinții, actual șomeră, se ocupă cu grădinărit experimental “Permakulturen/Permaculturi”.

Are un borcan cu microorganisme pe care îl folosește la descompus gunoiul bio (destul de deșteaptă faza), un prieten refugiat sirian meșter, instalator și vorbitor de germană. Ea a fost în Macedonia în 2015 cu Andrea, urmatoarea fată, la proteste și ajutat migranți să sară gardurile. Tot ea a fost cu aceeași Andrea și în Franța la boicotarea construcției unui aeroport lângă Bordeaux (“occupy”)

– Andrea Moser

Din zona Pădurea Neagră, un metru și-un șnițăl, secretoasă, piază rea prin simpla prezența (aer ominos), freză și îmbrăcăminte neatrăgătoare, de semiboschetară cu steaua Antifa cusută pe mânecă și pe spate.

Nu zâmbea niciodată, ci doar rânjea sau uneori râdea, dar zâmbet nu.

Studentă la Universitatea la Distanță din Hagen (care va fi dezacreditată anul viitor universitar).
Protestatară și scandalagioaică profesionistă, cu tobă, stickere, vopsea, grafitti, cretă și bicicletă.
Este și îndemânatică și repară multe chestii prin casă, inclusiv electronice. Nu gătește rău.
E însă vegană. La fel ca precedenta.

Și-a făcut pașaport anul ăsta pentru a putea protesta în Grecia (pe barcă ai nevoie de pașaport, aparent). Lucrează la o cooperativă de desfacere alimentară – “Appel un’ Ei – die FoodCoop in Heidelberg.

Evident, Andrea este atee, urăște religia, națiunea, granițele și munca. Citește cărți împotriva “fetișizării muncii” o problemă care există, firește, din cauza Patriarhatului și a capitalismului samavolnic.

Nu a apucat să plece în Grecia, dar a facut bannere din cearceafuri cu “refugees welcome” și le-a agățat pe podurile de cale ferată și de peste autostradă.

A mers cu Laura în Franța la protestat. A mai mers și la Pforzheim și la Dresda “impotriva nazistilor”.
A protestat chiar și la Budapesta împotriva Jobbik și era supărată că nu o lăsa poliția pe ea și pe antifele ei sa îi atace pe ceilalți și că, atenție, se respecta echidistanța între manifestații.

A vizitat România. Nu suporta mirosul de carne.

– Julian

Membru în Tineretul Verde, 24 de ani, sportiv, cu prietenă care nu sta în Kibbutz.

Și el și ea îs cât de cât de treabă. E student la economie și antreprenor și antrenor de fotbal la o echipă. Uneori e iritat de exagerarile Andreei, dar nu zice de față cu ea.

Omnivor. Nu e șomer. Nu protestează. Nu pictează bannere. Nu citeste prostii de genul, dar împărtășește destul din ideologia cultică a tovarășei de drum.

– Clara

Tot din Baden-Wurttemberg. Studenta la “muzicoterapie”. Prietena de-a Andreei. Poartă doar lână, dacă are de-ales.

Face și ea agricultură sustenabilă cu Laura uneori. Lucrează și ea la cooperativa alimentară.

Vegană sau vegetariană. Singură cu mașină.

Pictează și ea bannere, asfaltul și peretii altora cu ”refugees welcome”. Stă foarte mult la Soare (o fi făcând fotosinteza?)

Viața în kibbutz

Acum că cunoaștem personajele, cum arată traiul în asemenea loc.

În fiecare dimineață revista presei – eventual dezbatere sau măcar un pic de casual talk.

În fiecare seară oaspeți sau filme/reportaje de la foarte de Stânga încolo. Cărți așijderea.

În baie e un poster cu “Încălzirea globală și Războiul. Cauzele migrației” în germană, mărime A2, produs de sinistra europarlamentară Ska Keller de la cea mai de Stânga facțiune a Partidului Verde.

Totodată, în aceeasi baie, un poster A3 cu harta lumii, cu josul în sus, ca să nu fie privită Europa ca top of the world. Încă trei postere pe casa scării cu “Ende Gelende” mișcarea antiindustrială din Germania. Ah, și încă un poster anti-război.

În bucătărie o juma’ de tablă ca de școală pe care iși pun activitățile din săptămâna care vine.

Firește, revista ”Ajutorul Roșu” este nelipsită în kibbutz-ul postmodernisto-suprarealist.

Șoc peste șoc am avut zilnic stând în cocină. Nici să vreau n-aș putea inventa așa ceva. Vorba ceea: ca pățitul nu-i niciunul.

A dat Domnul și-am avut noroc și m-am putut muta. Într-un cămin cu un chinez. Poate iau Coronachan. Dar și aia e de preferat alternativei.

Atât.

BUCUREȘTI. 16 mai 2020, Piața Victoriei. Hoit News vă spune că ”câteva zeci de persoane” s-au adunat sâmbătă pentru a doua zi de protest. Noi am numărat 248 (excluzând presă, jandarmi și gură cască de pe margine). E drept, tot un fel de ”câteva zeci” – 24 sau 25 ”de zeci” e tot un fel de câteva. Tot Hoit News vă spune că pe 15 mai au fost 200-300. Au fost 457 dar sărim peste. Reamintim că Hot News este printre publicațiile eligibile spre a fi miluite de cabinetul Orban cu niște milioane bune de lei.

Spre deosebire de prima zi, mesajele au fost mai clare și cantitatea de delir mai mică. Au dispărut brusc capsalioții precum și alți dubioși iar apariția lui Viorel Cataramă n-a fost primită deloc bine.

Ba, mai mult, destul de mulți din piață s-au prins de jocul de framing pe care-l face presa cumpărată de Guvern (adică aproape toată) și s-au descurcat mult mai bine la tentativele acestora de-a manipula lucrurile. Mult mai bine comparativ cu ziua precedentă, cel puțin. Așa se face că deși Digi24 și-a menținut o echipă vreo 4 ore la fața locului, nu a difuzat mai nimic.

Era cumva și normal. Nu aveai de ce să te agăți prea mult. Mai ales în condițiile în care ieri noapte pe grupurile interne ale PNL era panică mare și până și membrii de partid remarcau că totuși la „protestul nebunilor” e mai multă disciplină decât în Aeroportul din Cluj când se pleacă la sparanghel (despre asta povestim altă dată). Dar nu-i bai, Digi24 și-a scos pârleala mai seara. N-a putut să mânce borș pe cât ar fi dorit despre cei care vorbesc despre libertăți fundamentale, așa că s-a pus pe mâncat borș despre cei care și le exercită. Mai ceva ca pe vremea Securității, Digi24 a vânat tinerii în parc pentru infracțiunea de a consuma cafea pe scaun.

Revenind în piață, la un moment dat ajunseserăm noi să căutăm agitatorii ruși. Dacă c-o zi în urmă îi puteam zări ușor, acum era chiar complicat.

Și copiii căutau propagandiștii ruși. La un moment dat se acuzau unii pe alții de filorusism. Sau poate doar se distanțau?

Lăsând gluma la o parte, povestea cu provocările rusești în după amiaza de 16 mai e pur și simplu o prosteală de doi lei vechi pe care unii au răspândit-o din neatenție onestă, iar alții pentru că le e mai confortabil să molfăie tâmpenii promovate de cei plătiți să o facă.

Ce nu vrea aproape nimeni să remarce e că protestul a fost foarte pestriț (vezi Galeria Foto de la final) – de la antivacciniști, la ciudați care se cred preoți, până la pensionari, profesori universitari de științe exacte și… chiar membri PNL. În fine, atâta cât a fost protest pe lângă eveniment de socializare (nu că toate protestele n-ar fi și evenimente de socializare).

Desigur, de la protest nu putea lipsi nici MAI-ul „în civil”. Numai că acesta strălucea în întuneric atât de tare încât era chiar comic. De apreciat că odată ce i-a luat vântul ecusonul de MAI, a renunțat și la mască și la orice pretenție. Culmea, abia atunci începuse și el să se blend in. Și apoi a plecat. Păcat. Părea de treabă.

Apropo de personalul MAI – în a doua zi de proteste nu s-au mai deranjat cu distanțarea. Nici pe ei înșiși și nici pe protestatari (și nici presa). Asta în timp de Marcel Vela turuia la tembelizor despre lucruri pe care clar subalternii lui le înțeleg deja mult mai bine.

În fine… cea mai mare parte dintre ei, dar cu siguranță nu ăia care ne-au controlat pe aproape toți ziariștii de două ori în cei 10-12 metri de trotuar rămași până la Piața Victoriei cum vii dinspre sud.

Încă ceva: Lipsa unui ”maestru de ceremonii” sau ”lider în Piață” (cum îi place soborului mediatic să zică) este simultan și un lucru bun și un lucru rău.

Partea bună e că ai toată diversitatea posibilă de idei. De la steaguri UE cu emblema campaniei DeClic până la ”Dacii Liberi” și Cataramă și aproape orice îți poți imagina între astea. Ceea ce face foarte dificil framing-ul atunci când ai parte de o presă aproape complet aservită. Dovadă că la tembelizor se discutau crâșmele din Herăstrău și grătarele de la Sinaia.

Partea proastă e că atunci când nu există așa ceva, n-ai nici coerență. Asta se întâmplă și la case mai mari și chiar la proteste mai mari.

Dar există și o veste per ansamblu bună: Sictirul românului de rând e și el o formă de protest. Una chiar mai mare întocmai pentru că demonstrează și pe scară largă cât de ridicol este actualul cabinet.

Însă motivul pentru care presa cumpărată de Guvern a înfierat așa de tare două zile mini-protestele din Piața Victoriei e pentru că dacă ele există suficient de mult, atunci brusc prea mulți oameni vor pune prea multe întrebări. În plus, protestele îi afectează personal pe mulți dintre băieții și fetele (desigur, toți civili) din presa guvernamentală. E greu să nu te simți mic(ă) atunci când vezi că oricât ai zbiera, oricât ai amenda, tot se mai găsesc niște unii pe care nu-i poți face nici ruși și nici PSD-iști care totuși insistă că poate, dar doar poate, adevărul nu este livrat corect și complet publicului.

Ce fel de întrebări ar putea pune prea mulți? Păi de pildă: ”Bă, ia stai așa, deci 2000 la Aeroport la Cluj nu a generat asemenea isterie. Ba chiar la Kaufland guvernul liberalo-militar a dat dispensă specială că e liber la îmbulzeală în timpul stării de urgență. Dar 250-ish de oameni răsfirați la propriu sunt un pericol existențial?”

Tot cam din același motiv nu o să-i auziți pe „presari” discutând prea mult despre faptul că la Suceava n-a fost chiar Wuhan – ci doar clasica incompetență a DSP-ului (endemică de 30 de ani, nu de ieri) peste care s-au cocoțat niște băieți deștepți pentru a face niște bani frumoși din niște contracte. Eh, dar dacă ar spune asta, presa „deontologică” ar trebui să admită că a turnat panică în populație mai mult decât trebuia.

Ah, nu mai zicem că n-o să auziți discutat în presa guvernamentală mai nimic despre faptul că „modelul” și „proiecțiile” despre virusul chinezesc în baza cărora s-au grăbit aproape toți să comită sinucidere economică era bazat pe un cod pe care și un elev de clasa a X-a de la o clasă de mate-info cât de cât decentă îl putea scrie mai bine.

For better or worse, ne putem baza pe faptul că avem o ciorbă – un pic de dictatură și un pic mai multă bulibășeală. O combinație care, în cel mai bun caz, fâsâie. Dar din combinații din astea pot ieși și foarte multe lucruri nasoale.

Aia e. Atât s-a putut.

GALERIE FOTO:

Probabil ați auzit deja că vineri, 15 mai, în Piața Victoriei din București au ieșit antivacciniștii la terorism (parafrazându-l pe CTP). Sau că au ieșit rușii la protestat (parafrazându-i pe toți istericii plătiți sau nu de Guvern). Sau că au ieșit scursurile subumane (parafrazând NPC-urile corporatizde care ar sta în casă până la 1 iulie 2022 dacă așa le cere Wuhannis).

Sau, desigur, că au ieșit PSD-iștii (pentru că, se știe, cine nu se supune de bună voie ordinelor lui Raed Arafat, mă-sa-i PSD). Sau, desigur, că au ieșit cei care nu cred că virusul chinezesc există – conform chiar lui Raed Arafat.

Și, desigur, conform G4Media – fanii lui George Simion fără măști care sunt de fapt ruși și urăsc maghiarii. Și, tot conform G4Media, au venit și ”dacopați” (un termen foarte deontologic și demn de o presă care chipurile e pentru intelectuali rasați care, se știe, mișcă rar în front în fața regimului liberalo-militar).

Adevărul e că au venit câte cineva de la toți

În realitate ”protestul” n-a fost unul singur. Ci mai multe, separat. Pe bisericuțe. Fiecare cu „ai lui”. Ba încă și presa a stat „pe bisericuțe”. Cei de la G4Media nu stăteau de vorbă cu cei de la Epoch Times. Cei de la Realitatea și RTV nu stăteau de vorbă cu cei de la Digi24. Și tot așa.

La fel a fost și printre protestatari. Ăia ai lui Capsali au dănțuit în jurul pieței vreo 3 ore dar mai nimeni nu vorbea cu ei. Ăia ai lui Simion mai încercau să mai vorbească și cu alții – dar timid și puțin. Ăia cu dacii erau mai prin mijloc.

Printre ăștia erau reprezentate și poziții mai comice. Doamna cu sparanghelul nouă ne-a luminat ziua. Fără glumă! Poate vine și mâine!

Cu astea spuse, este foarte adevărat că au existat și câteva ciudățenii. Spre exemplu, la un moment dat au apărut două doamne cu steagul României și cu steagul Statelor Unite ale Americii. O mamaie care ne amenința că ”ne dă pe live” le-a gonit de-acolo căci numai steagul României e permis. Cu ce autoritate? Dracu’ știe…

Doamnele au plecat repede, nedorind să facă scandal. Nouă ne pare rău că n-am avut MAGA hats la noi. God bless the United States of America!

În fine, dincolo de acest kerfuffle, au mai fost două mici îmbrânceli cu Jandarmeria dar care n-au supărat pe nimeni.

În esență însă totul s-a desfășurat mai mult decât pașnic.

Dacă citești ce-a scris presa recent miluită de guvern cu 200 de milioane de lei ai crede că a fost un imens big igloo în Piața Victoriei în care ne-am bătut toți cu toți și în care s-au tras bombe. Unii mai exaltați de pe Faceberg au găsit de cuviință să meargă până-ntr-acolo încât să afirme că au venit teroriștii. Delir total.

Desigur, asta nu schimbă faptul că și în piață au existat elemente de delir. Dar măcar n-a fost delir total.

G4Media de pildă ne mai spune că s-a cerut „explicit organizarea în România a unor proteste similare cu cele din alte state UE, în care protestatari radicali au cerut violent eliminarea restricțiilor”. Bun, bun – dar ce nu vă spune G4Media e că acele acțiuni de protest AU ȘI FUNCȚIONAT. În Turinigia, de pildă, aproape toate restricțiile au fost eliminate peste noapte datorită protestelor, politicienii fiind constrânși de plătitorii de taxe să realizeze că restricțiile sunt în sine mai rele decât virusul.

Desigur, G4Media nu vă spune asta (la fel cum nu vă spune nici Digi24) dintr-un singur motiv: sunt și ei perfect conștienți că astfel de proteste chiar funcționează dacă sunt susținute pe mai multe zile consecutive.

Disonanța cognitivă a Jandarmeriei

Atât cu presa cât și cu manifestanții, jandarmii s-au comportat absolut impecabil. Spre șocul aproape al tuturor.

Cu astea spuse, Jandarmeria ca instituție a intrat într-un joc al disonanței cognitive foarte interesant. Pe de o parte, Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spunea la Digi24 următoarele:

„Le-am recomandat să păstreze o distanță sigură între ei, chiar dacă ei nu consideră că acest lucru e important. Noi știm că este important, că sănătatea lor este importantă, și importantă este și sănătatea jandarmilor, de aceea încercăm să avem un dialog cu ei de la o distanță sigură”

Pe de altă parte, Jandarmii înșiși nu respectau așa-zisa „distanță sigură” nici între ei și nici cu manifestanții. Dar, desigur, ei au voie.

De fapt, în realitate, mai toată lumea – da, inclusiv mare parte din personalul MAI – știe foarte bine că situația asta e ridicolă în sine. Ba chiar un ofițer de poliție ne-a spus franc că speră să fim cât mai mulți care vom acționa Statul în judecată și „să se termine o dată cu nebunia asta că avem treburi mai importante de făcut la Poliție”.

Altfel, după cum spuneam – n-a fost un protest ci mai multe proteste în același loc. Capsalioții cu dănțuiala în jurul pieței, fanii lui George Simion undeva pe mijloc-jos (cum te uiți dinspre Guvern), PSD-iștii undeva în stânga-sus (potrivit, de altfel), dacii liberi în dreapta (sus)… și fiecare „și-a făcut numărul”.

N-a bubuit nimic. Provocări, dacă au fost, nu le-a văzut nimeni (observați că nicio publicație nu dă nume și prenume sau filmări clare). Că poate unii ar fi vrut? Desigur! La orice manifestare – oricât de mică sau mare ar fi ea (și indiferent dacă umblă vreo boleșniță sau nu) – vor exista indivizi, grupuri sau organizații care să dorească să agite și să provoace. E un fact of life.

Desigur, și mâine, soborul mediatic va încerca din nou să vă convingă că cei ce sunt în stradă sunt niște lighioane periculoase cărora nu le pasă de sănătatea lor și/sau a altora. Desigur, infromați-vă numai din surse oficiale – alea în care județul Suceava numără teste, nu cazuri de virus chinezesc și pe care apoi Grupul de Înmormântare Strategică vi le vinde vouă să vă panicați.

Apropo de Grupul de Înmormântare Strategică – ceva progres mă băieți și fete (desigur, civile) în a afla care este componența acestui Minister al Adevărului? Nu? Tot nu sunteți curioși? Hai mă… nici măcar un pic?

Atât s-a putut.

Mai vedem mâine.

   

Pe măsură ce stau în spital, în această nesfârșită tură de după-amiază, obligat deci să scriu neintoxicat, observ cu o neplăcere crescândă un fenomen care mă alarmează, oricât de natural ar fi el pentru aderenții libertarianismului: fracționarea ideologică mult prea facilă.

Simt, deci, la fel ca acum mulți ani, când scriam împotriva unor apropiați ideologic, ingratitudinea poziției mele: pe de o parte, vreau ca libertarianismul (termen-umbrelă aici, incluzând și anarho-capitalismul, voluntarismul, ce mai vreți voi) să se răspândească în cultura noastră.

Pe de altă parte, el nu doar că nu o face acum, ci, chiar dacă ar reuși printr-un miracol propagandistic, ar fi mai bine pentru el să nu o facă. Vă explic imediat de ce.

Pandemia Covid-19 a adus cu ea o enormă falie ideologică în micile buzunare de libertarianism, separând grupările hard-line, care susțin poziții mai radicale apropo de menținerea libertăților individuale, de libertarienii (in lack of a better term) moderați, care susțineau măsurile mai stricte și narativele avansate de stat și media.

For the record, eu sunt principial în barca primei categorii: măsurile îmi par prea stricte, încălcări nenecesare ale drepturilor noastre fundamentale, și o bună poartă către dictatură, în care am și ajuns. Sistemul sanitar gestionează, în opinia mea, foarte prost situația, și asta a costat viețile a prea multor nevinovați. Am văzut agenți economici privați care au aplicat norme igienice de bun simț, și asta ar fi trebuit să se întâmple și în mod firesc: valorizarea autonomiei mediului privat, cu fiecare entitate stabilind propriile reguli. Dar divaghez.

Spuneam, în discuția mea cu Alin și Lucian, că cel mai simplu mijloc de a destructura o structură ideologică este să profiți de faliile ideologice care se formează firesc în orice astfel de comunitate, chiar și într-una la fel de informală ca libertarianismul românesc.

Ei bine, asta se întâmplă și aici: văd cum, în tentativa de a rămâne libertarieni hard-line, pro-1A până la capăt, permitem (da, persoana I plural, ați citit bine) unor meme care nu au nici o treabă cu libertarianismul să infecteze spațiile noastre de dialog. Văd în spații online teoretic libertariene susținători ai lui Putin, expresii cripto-fasciste, și înfiorător de multă pseudoștiință.

Atenție: nu e nimic rău în a susține libertatea de exprimare. Da, chiar și pentru naziști, chiar și pentru AV-eri, chiar dacă în momentul de față antivacciniștii sunt, de facto, mai periculoși decât național-socialiștii rătăciți. E ok, au dreptul să se exprime, și noi avem dreptul să îi respingem după ce se exprimă.

It’s a bad look. Ca mișcarea asta să fie luată în serios, trebuie să se vadă un răspuns la chestiile astea. La tipii care zic că Putin e mișto, la băieții care luptă cu fiara comunistă jidănească, și la ăia care profită de climatul de neîncredere față de căsnicia statului cu medicina (o neîncredere, de altfel, justificată).

Punctul de slăbiciune doctrinară al mișcărilor libertariene a fost mereu poziția de bună-credință, în care asumarea autorității este văzută cu neîncredere, ca și cum asistăm la înființarea unui cult religios. Această viziune este, de altfel, justificată.

E logic că grupări ideologice mici, cum ar fi a noastră, vor căuta în începuturile activității lor sa împartă platforme cu alte grupări ideologice similare sau cel puțin adiacente. De acord. Dar deschiderea porților pentru asemena content nu face decât să decredibilizeze mai departe rudimentara noastră mișcare.

Dar noi, libertarieni fiind, știm că există mijloace de a contracara atât shilling-ul ăsta crescendo, cât și fricile noastre de manifestări cult-like:

1. Practice what you fucking preach. Suntem toată ziua în gură cu responsabilitatea individuală, contrabalanță a libertății invocate ideologic. Mișto. Acu’, când vedeți pe vreunul că bate câmpii cu grație, amintiți-vă că aveți responsabilitatea de a înfrunta și dictatorii sau luddiții care vă plac, nu doar ăia care nu vă plac. Basically, ar trebui să deveniți mai radicali, dar mai radical libertarieni. More on that later.

2. Nene. Ok, internetul e public, dar există totuși homesteading. Aplicați ideea de homesteading și în online. (Homesteading is one of the foundations of Rothbardian anarcho-capitalism and radical neoliberalism in the form of right-libertarianism.) Primul pas a fost făcut, asta e okay. Dar următorul e ca cineva să își asume proprietatea, și implicit definiția regulilor “teritoriului” nou-stabilit. Preferabil într-un mod care să arate opoziția la meme non-libertariene sau non-raționale. Îi dăm afară, dar rămâne afișat pentru ce. You figure it out.

3. Ziceam că să deveniți mai radical libertarieni. Băi, cam așa. Mai ușor cu lăsat toate derapajele tiranice sau delirurile conspiraționiste să fie regurgitate. Ăia nu îți acordă o platformă mai amplă, ci o reduc. Și nu vor să sporească libertățile individuale, ci să le restrângă. Și vor stat mai mare. Și alte lemne, că la noi antivaccinismul merge mână-n-mână cu fascismul autohton. O să vă zic ce le-am zis și ălora din organizația fascistă: nu-i mai lăsați pe stângiști să fie mai raționali decât voi. Sau mai educați. Sau mai buni, în orice fel. Fiți mai buni. Și citiți dracului niște ideologie. Git gud.

Acestea fiind spuse, îmi cer scuze pentru folosirea persoanei I plural; fiecare dintre voi este o entitate politică independentă și autonomă, și această independență e respectată aici.

Inb4 “tovarăși, sporiți atenția!”

Acest program, construit pe modelul „Alcoolicilor Anonimi”, a fost lansat pentru a-i ajuta pe concetățenii noștri care suferă de viciul linsului bocancului Statului. Respectivul viciu face ravagii în societatea noastră, mai mari decît cele produse de heroină, de aceea societatea trebuie să ia măsuri.

Linsul bocancului Statului este o activitate care produce satisfacție celor implicați, sub formă subvenții de la Stat sau posturi în administrația publică. „Dulce ca mierea este bocancul Patriei” este o expresie des folosită de către vicioși. Studiile medicale au dovedit că în urma linsului bocancului Statului organismul secretă endorfină și alți hormoni care crează o senzație de fericire, iar cu timpul se ajunge la o dependență de această senzație. Dependentul, atunci cînd nu are la dispoziție un bocanc de lins, poate intra în sevraj, care se manifestă prin autodeclararea sa ca purtător de cuvînt al intereselor naționale și pretenția ca cei din jur să-i susțină ideile și să-i lingă bocancii.

Important este ca bolnavul să înțeleagă faptul că suferă de un viciu (nu toți înțeleg asta) și să manifeste dorința de a se îndrepta. Trebuie să i se ofere susținere psihologică – și exact pentru asta a fost creat programul „Lingătorii de bocanci anonimi”. Bolnavii trebuie tratați cu empatie și compasiune, pentru a-I ajuta să se vindece.

În plină panică (deseori disproporționată față de seriozitatea amenințării) este bine să ne uităm și la lucrurile bune aduse de aceasta. Mai ales că unele dintre beneficii nu sunt deloc de neglijat.

Mai întâi de toate trebuie însă insistat ca subiectul să fie numit în termeni precum ”Wuhan chan”, ”virusul chinezesc”, ”gripa Wuhan” sau alți termeni similari. Nu de alta dar uriașul aparat de propagandă al Republicii Populare Chineze deja muncește intens în a convinge pe oricine poate că acest nou virus din familia coronavirusurilor este ba de origine americană(!), ba de origine italiană, orice numai de origine chineză nu.

Așadar…

1. Până și globaliștii află că există țări

Centrala de propagandă deja ne ”avertizează” de vreo lună că ”extrema dreaptă” și/sau ”dreapta populistă” vezi-doamne ”se folosește” de subiectul curent pentru a reaminti tuturor că țările sunt bune, granițele sunt bune și că lipsa lor e cam cancer. Sau mă rog, gripă chinezească, în cazul ăsta.

Problema e că nu mai e doar ”dreapta populistă” (ce-o mai fi și aia) – ci cam oricine non-tâmpit. Acum câteva zile, în Renania de Nord Westphalia (cel mai mare și cel mai de Stânga land din Germania) a votat covârșitor împotriva primirii de noi imigranți precum și în favoarea unei poziții mai ferme în privința granițelor federale ale țării. Toate partidele, inclusiv PSD-ul german, au fost de acord – cu excepția verzilor. Verzii fiind partidul ăla care în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut avea rețele de grădinițe ”anti-autoritariene” din care se culegeau clienți pentru pedofili.

Mai nou verzii germani spun non-ironic că toată lumea e nazistă.

Mai în glumă, mai în serios, însă, existența panicii datorate virusului chinezesc a dus nivelul de contestare a granițelor la un minimum istoric. Și asta chiar e bine!

2. Vine Diaspora acasă. Sort of. Maybe

Zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro s-au cheltuit în ultimii 5 ani pe tot felul de proiecte, campanii și măsuri menite să convingă Diaspora să vină acasă. Nu mai vorbim de cariere politice distruse sau elevate în funcție de gradul de păsare față de subiect. Rezultatele au fost mult sub așteptări.

Este la fel de adevărat că nici noul tip de coronavirus n-a ridicat foarte mult cifrele, dar a făcut-o totuși mai mult decât toate campaniile.

3. Dezvăluie rubedeniile din aparatul de Stat

Cazul fostului milițian și actualmente pilos de talie mare din București a readus pe tapet cât de legate ca câcatul porcului sunt între ele unele instituții (mai ales cele locale) prin legături de familie (sau famiglie?). Din 130-și-câte-or-fi de cazuri confirmate la ora scrierii acestui hrisov, 48 sunt legate de un singur om și amanta lui despre care nu trebuia să știe nimeni.

Desigur, știam cu toții că instituțiile de Stat sunt pline de rubedenii însă cu ocazia asta aflăm și cam cât de mari sunt aceste camarile. Deloc o informație de neglijat!

4. Prețul petrolului a scăzut

Este drept că prețul petrolului oricum era în trend descendent încă dinaintea panicii ca rezultat al disputei dintre OPEC și Rusia dar panica a pus și ea paie pe foc (mă rog, vorba vine).

Prețul petrolului s-a dus în cap cu 25% minimum ca rezultat al panicii și o să mai rămână mai jos decât ar trebui încă vreo 10-12 zile cel puțin. Asta e o veste foarte bună pentru cei mai săraci din societate care ar avea nevoie acum mai mult de folosit mașina pentru a evita aglomerațiile fizice.

În plus, în general e bine cam pentru toată lumea când scade prețul petrolului. Cei mai deștepți și cu cash la îndemână fac stocuri chiar acum.

5. Se numără micii dictatori

Dacă toamna se numără bobocii, în timpul panicii se numără micii dictatori.

Numărătoarea e drept că-i îngreunată și de faptul că românii oricum sunt în genere destul de fani ai dictaturii – doar că nu se pot înțelege ce fel de dictatură vor – lucru care permite existența unei stări de fapt mai libere întocmai de frica instaurării dictaturii preferate a ăluilalt.

În timpul panicii, însă, unirea în cuget și-n simțiri e mai clară și atunci și recensământul micilor dictatori e mai ușor de făcut.

Desigur, pentru cei mai liberali asta e în sine o veste proastă. Însă pentru cei care gândesc la scară civilizațională, e o informație utilă să știi ce tipuri de mici dictatori (și în ce proporții) ai în țară. Așa dup-aia vei ști și cum să „vinzi” unele măsuri.

6. Scade gradul de încredere în UE

Desigur, pentru eurofanaticii puri și duri (maximum 3% din populația oricărei țări din UE) asta e o veste atroce. Zilele astea i-am putut cu toții observa pe interneț și prin soborul mediatic încercând să ne spună despre banii de buzunar alocați de Comisia Europeană chipurile pentru gestionarea crizei.

Problema e că restul lumii a auzit-o și pe Ursula von der Leyen care spunea că închiderea granițelor nu e bună și că distribuția de fonduri va fi după regulile birocratice obișnuite. Adicătelea de pildă Polonia (cu mai puține cazuri confirmate decât România) va primi mai mulți bani decât Italia (cea mai afectată țară de pe continent). Și ce nu mai spune Ursula, dar îl știe oricine a fost aproape de vreun proiect european – mecanismul „clasic” oricum înseamnă sinecuri, întârzieri uriașe la plată și, desigur, mai multă corupție.

Eurofanaticii puri și duri vor munci și zilele următoare peste program încercând să convingă pe cât mai mulți că lucrurile nu stau chiar așa (unii dintre ei merg până-ntr-acolo încât să pretindă că declarațiile Ursulei von der Leyen sunt ”fake news”) – însă cei mai moderați deja au înțeles și internalizat mesajul că, în realitate, fiecare e cu-a mă-sii și pentru el. Uniunea Europeană nu are de-a face. UE e acolo să-ți spună cum ai voie să-ți reformezi sistemul judiciar – nu și pentru chestii utile.

7. Scade amenințarea teroristă

Poate nu total, dar măcar parțial. Însuși Statul Islamic (ăla de vă zicea nen’to Obama că nu e islamic) și-avertizat membrii să evite Europa.

8. Crește gradual nivelul de educație economică

Analfabetismul economic este endemic în toată Europa și nu de puține ori poate fi observat chiar și în rândul celor care ar trebui să știe mai bine. Pe lângă asta, lipsa acută de bun simț în orice discuție despre economie este și ea la cote alarmante în mai toate partidele politice din Europa.

Panica generată de virusul Wuhan pune însă surprinzător de mulți indivizi în fața câtorva fapte care acum nici trei luni erau apanajul ”extremei drepte”, a ”fascismului social” (cum ar zice DEMOS sau Adrian Dohotaru) sau a ”naționalismului de grotă” (cum se zice pe la Renew Europe/Cioloș).

Sigur, mai e mult până departe. Spre exemplu am putut observa așa-ziși libertarieni care ne explicau foarte doct că e perfect normal să vină Statul Maximal să reglementeze prețurile în timp de criză.

ÎNSĂ, cu toate astea, mai mulți oameni și-au pus întrebările corecte în ultimele 4-5 zile decât în ultimii 4-5 ani. Întrebări precum: ”Auzi dar de când e o idee bună să-ți fabrici produse esențiale la peste 8000 de kilometri de țara ta?”

Sau chiar întrebări mai îndrăznețe precum: ”Auzi, dar oare nu ne ajutăm țara mai mult cumpărând un produs românesc decât prin proteste inutile?”

Chiar și în timpul acestei panici, înțelepciunea economică avansează greu. Dar avansează totuși o țâră mai repede decât acum 3 luni. Din punctul ăsta de vedere, chiar ar fi bine să țină panica vreo două luni. Două luni ar putea realinia segmente importante din electorat. Și n-ar fi deloc rău!

9. Homeschooling-ul (educația acasă) devine nu doar social acceptat, ci chiar obligatoriu

Nu doar că educația acasă a devenit brusc norma absolută, dar până și însăși Televiziunea Națională contribuie readucând în grilă emisiunea ”Teleșcoala” de care nu-și mai amintesc decât decrețeii. Dacă-și mai aduc și ăia aminte!

Dacă s-ar prelungi un pic panica și școlile ar rămâne închise și după 22 martie am putea ajunge la situația în care un an școlar se încheie cu succes după ce aproape 100% dintre elevi au făcut un semestru întreg acasă. Și brusc ar realiza mult mai mulți că educația acasă totuși nu e chiar un bau-bau. Ba chiar pentru mulți este benefică și de dorit!

10. Va scădea și mai mult gradul de încredere în zona euro

Însăși zona euro, dimpreună cu moneda sa, nu ar fi trebuit să existe de la bun început. Însă, dacă tot există, zona cu pricina n-a reușit să se facă prea populară, Banca Centrală Europeană chinuindu-se de 10-12 ani de-acum să tot aplice măcar teorie monetară de bază pe moneda euro cu aproape zero succes.

Eh,… odată cu virusul Wuhan vin și niște panici pe piețe ceea ce determină deja acțiuni pripite și iresponsabile ale guvernelor (și va determina și mai multe în viitorul apropiat) – precum cash nelimitat pentru firme în Germania, sau tiparniță aproape nelimitată din partea BCE.

Sigur, e posibil să nu se ajungă chiar la o situație de tip Venezuela dar nici nu e nevoie. Doar măsurile deja anunțate sau preconizate în rândul celor care urmăresc subiectul sunt suficiente pentru a dărâma și bruma de încredere de care se (mai) bucura zona euro.

Mai pune peste asta și faptul că Italia oricum nu se recuperase după criza economică din 2008 și acum e puternic afectată economic de toată povestea cu virusul chinezesc… faceți voi calculele.

La anul pe vremea asta să nu vă mire dacă veți vedea mult mai des prețuri afișate și în dolari americani pe lângă euro – o practică foarte comună în țările/zonele în care moneda locală e asimilabilă hârtiei igienice.

Și totuși…

Râdem, glumim, dar aiastă perioadă o să dea naștere și la multe clovnerii. Unele dintre ele sunt deja vizibile. De pildă, în Nemția Statul e mult mai îngrijorat de discuțiile de pe WhatsApp și de la cârciumă ale membrilor AfD. Ministerul lor de interne va trimite informatori ca să toarne la dosar dacă cineva din AfD e prea supărat pe o anumită religie a păcii sau pe brațul armat al extremei Stângi denumit pompos ”AntiFa”.

Și peste Ocean s-au găsit niște săltăreți să explice că acum e momentul pentru bani gratis pentru toată populimea – iar cantitatea de prostii sinistre motivate ideologic va crește vertiginos în următoarele 20 de zile. Probabil nu va supraviețui prea mult, dar două săptămâni minimum se va honk-ui puternic.

Aia e. Noi să fim sănătoși.

Altfel, nu vă panicați ca boii. Ideal ar fi să și stingeți televizorul (dacă cumva încă mai aveți în Anul Domnului 2020 așa ceva). Și scoateți Antena 3 și Digi 24 din grilă că vă servesc prostii cu basculanta.

Uite aici mesaj de interes public: Pentru sănătatea dumneavoastră mintală, stingeți televizorul și nu-l mai aprindeți minimum 40 de zile. „Carantină” vine de la cuvântul italian „quaranta” care înseamnă 40 și reprezenta numărul de zile pe care o navă îl petrecea în port înainte să i se permită echipajului să coboare în timpul epidemiei de ciumă de la mijlocul secolului al XIV-lea.

O carantină pe bune de la tembelizor e chiar foarte utilă!

Hai noroc, ne vedem la podcast!

Contează foarte puțin spre deloc dacă tu, acela de citești rândurile astea, ești de acord sau nu. Contează exact deloc dacă-s eu de acord sau nu.

Ce contează e faptul că opinia publică este deja „coaptă” (sau ripe cum ar zice americanul) pentru agitațiune în sensul reglementării mult mai stricte a mașinilor. O să se întâmple în România, cu siguranță, mult mai curând decât oricare dintre șoferi îndrăznește să-și imagineze acum, la sfârșit de ianuarie 2020. Și o să se întâmple pentru că trebuie. Întrebarea nu mai este dacă trebuie sau nu – majoritatea nemotoristă deja mârâie și are dreptate să mârâie. Întrebarea se pune cum se va face asta. Și, ca de obicei, în mare, există două răspunsuri: răspunsul socialist și răspunsul de piață (sau ”capitalist” dacă vreți neapărat).

Dacă nu vrei să vezi răspunsul socialist, ai face bine să citești rândurile astea. Dacă îți convine (fie că ești de acord cu el fie că nu-ți pasă dacă este implementat) răspunsul socialist, atunci nu mai pierde vremea – căci ai deja prima șansă. Deocamdată. Rămâne de văzut.

Cum stăm?

Chestia e în felul următor: Oricum ai da-o sunt fucking prea multe mașini în orașele mari ale patriei. Și da, mașina ta, cotețul tău, hârbul tău încurcă și e parte din problemă. Nu, nu doar BMW-ul cocalarului de peste drum încurcă – ci și Loganul tău. Știu, știu, tu nu faci probleme – alții sunt nesimțiți. No, ce să zic, ghinion – nu-mi pasă. Și, poate chiar mai important, nu-i mai pasă nimănui din majoritatea nemotoristă.

Majoritatea nemotoristă nu mai poate respira în unele orașe. În toate orașele mari nu se poate merge pe trotuar pe majoritatea străzilor pentru că toate sunt deja transformate în parcări perpetue. De mașini, de dube, de orice. Nu poți merge pe jos decât pe carosabil – unde alte mașini te vor călca pe cap și va fi tot vina ta, a omului din majoritatea nemotoristă, pentru că, nu-i așa, carosabilul aparține Măriei Sale Motoristul – o minoritate etern nemulțumită, etern agasantă și etern misecuvinistă.

Nu zice nimeni, câteodată motoriștii au și dreptate (faptul că nu-s suficiente parcări în multe zone din București e o realitate – și una pentru care motoriștii au dreptate să se plângă și să înjure). Însă de foarte multe ori nu e cazul.

Spre exemplu, în București, singura parcare multinodală este aproape mereu complet goală – și trotuarele din jurul ei pline ochi cu mașini. Motivul? Tariful este ”prea mare” – la fabuloasa sumă de un leu pe oră. Primăria a ascultat și a redus tariful la 50 de bani pe oră. Tot degeaba. Motoriștii vor moca, dacă se poate! Cumva motoriștii au de dat sute de lei lunar dar încă 80-ish de lei pe lună ca să le stea hârbul bine păzit și să mai și economisească la combustibil e prea scump.

Același lucru și aici în Centrul Universului Cluj Napoca. Spre deosebire de Capitală, aici chiar s-au construit parcări. Deloc puține. Însă stau goale. Și trotuarele dimprejur pline ochi de nu poți merge deloc. Nu de puține ori am dat nas în nas cu persoane în scaun cu rotile care, cu frica în sân, totuși se încumetă pe carosabil pentru că printre mașini parcate nu încap nici eu, pe propriile-mi picioare, darămite un cărucior cu rotile.

La asta se adaugă faptul că orice măsură de bun simț propusă de primării este, cu puține excepții, criticată aspru de minoritatea motoristă și, cel mai șocant, primarii ascultă în loc să facă ceea ce trebuie: respectiv să aibă grijă de nevoile majorității, nu de pretențiile mereu exagerate ale minorității motoriste. Cu excepția Clujului (și și-aici foarte rar) – noțiunea de bandă separată pentru transportul în comun e complet extraterestră. Să nu care cumva să fie marginal inconvenient pentru Măria Sa Motoristul dar spre avantajul net al majorității nemotoriste (care folosește transportul în comun)!

Vocea majorității este suprimată

În foarte rarele momente când totuși se mai aduce în discuție reglementarea mașinilor înspre avantajul majorității nemotoriste, singura voce care se aude este tot aia a minorității motoriste și singurele ”soluții” propuse sunt tot alea care prezervă sau extind privilegiile interminabile ale minorității motoriste în dauna majorității: mai multe șosele, mai multe șantiere, mai multe parcări (pe bani publici, desigur), mai multe… de toate. Pentru că, nu-i așa?, a avea mașină e un drept inalienabil. A merge pe jos e pentru săraki sau sub-oameni în genere.

Prezumția, deocamdată – din nou, se va schimba curând – și discuția este acum în ce fel se va schimba – dar prezumția deocamdată este că nu se poate face nimic care să creeze inconveniențe pentru Măria Sa Motoristul și orice măsură menită să îmbunătățească statutul majorității nemotoriste trebuie mai întâi aprobată de minoritatea motoristă. Dar de ce? În ce Constituție, în ce tratat al drepturilor omului – și în genere unde scrie că mașina este un drept inalienabil? Și, mai ales, unde scrie că mersul cu mașina în public trebuie să fie complet la latitudinea motoristului fără niciun fel de mediere cu restul oamenilor?

Sigur, visătorii libertarieni ar spune că răspunsul stă în privatizarea drumurilor. Și, desigur, ar avea dreptate. O rețea privată de drumuri ar fi scutită de smiorcuri de tipul ăsta pentru că acolo negocierea este pe banii celor care o folosesc. Adică ar negocia motoriștii între ei. Nimic în neregulă cu asta!

Problema e că nu suntem într-o lume ideală – ci în asta. Iar în lumea asta șoselele sunt construite și întreținute pe banii întregii populații – adică inclusiv pe banii majorității nemotoriste. Or, dacă în cazul transportului de marfă se poate argumenta (corect, în opinia mea) – că e în avantajul întregii populații, nu la fel stau lucrurile și în cazul mașinilor personale. Faptul că tu ai mașină incomodează pe restul oamenilor!

N-aveți decât să nu fiți de acord. Dar opinia publică e deja pregătită pentru acest argument. Pentru că motoriștii au pierdut vremea și în loc să negocieze cu majoritatea nemotoristă au preferat să-și negocieze privilegii pe spinarea acestora. Vă spun îndată ce privilegii. Răbdare.

Odată ce argumentul va exploda, publicul va vota cu cine urlă mai tare. Și, deocamdată, socialiștii urlă cel mai tare. Iar dacă vreți ca mașina voastră să nu fie interzisă de tot, e în interesul vostru să susțineți formularea unui argument de piață – unul care nu termină motoriștii de tot, dar care mulțumește mai mulți oameni, nu doar cealaltă minoritate agasantă și nesimțită (adică socialiștii).

Răspunsul de piață

Numărul de mașini trebuie să scadă. Și va scădea! Întrebarea este cum faci asta fără să ajungi la absurdități ceaușiste (cum face Franța cu al său sistem cu numere pare și impare), la absurdități nemțești (vezi interdicțiile totale aplicate în unele orașe din Nemția) sau la absurdități scandinave (vezi Suedia unde taxele pe mașini sunt naționale și împovărâtoare și de banii ăia nu se vede nimic – Stockholm fiind singura capitală europeană care n-are șosea de centură deși o ”construiește” încă din anii ’60). Păi să le luăm pe rând.

1. Măsuri locale. În primul rând, guvernul central trebuie ținut cât mai departe cu putință de toată discuția asta. Nu, nu ne trebuie o nouă lege prin Parlament care să seteze standardele pentru toată țara! Nevoile din București nu sunt tot alea cu cele din Cluj. Și cele din Cluj nu-s tot alea cu cele din Suceava. Și cele din Suceava nu-s tot alea cu cele din Sighetu Marmației. Și cele din Sighet nu-s tot alea cu cele din comuna Cuca, județul Galați.

Orice măsură va trebui decisă la nivel local. Să descoperim legea la nivel cât mai apropiat de comunitate – și nu prin niște burtoși lacomi de la Casa Poporului care, în multe cazuri, nici nu ne-ar putea nimeri comunitatea pe hartă, darămite să ne-o reglementeze într-un mod non-absurd!

Unele comunități s-ar putea să aibă nevoie de măsuri chiar radicale (amenzi uriașe, ridicări de mașini mai dese, etc. etc.), altele de măsuri mai degrabă moderate (câteva sensuri unice, poate un sens giratoriu, o taxă în plus pentru anumite zone, chestii din astea simple) iar altele poate ar beneficia chiar de o liberalizare a măsurilor deja existente. De-aia  e important ca decizia să rămână local, cât mai aproape de cetățean!

2. Abolirea subvențiilor. Aici sunt privilegiile de care vă vorbeam mai sus. În prezent impozitul pe mașini este ridicol de mic. Și modul de calculare este unul absurd – unul prin care este încurajată cumpărarea de mașini ieftine. Ideal ar fi ca impozitul să fie fix – și cât mai mare. Indiferent dacă ai Dacia Logan sau BMW X5.

Dar nu doar impozitele trebuie să se schimbe. Ci și prețurile parcărilor. Un metru pătrat de teren în București costă minimum €1000. Și totuși, un loc de parcare al Primăriei care ocupă 15 metri pătrați minimum se închiriază cu sume ridicole. 80 de lei pe an? Serios?! Ăla nu e preț de piață sub nicio formă!

Un pas înainte va fi întocmai stabilirea acestor prețuri în funcție de piață. În zonele unde metrul pătrat costă €3000 locul de parcare ar trebui să se închirieze cu minimum 1200 de lei pe an. De preferință mai mult.

De asemenea, unele locuri de parcare ar putea fi scoase la licitație. În alte părți un loc de parcare pe viață se duce spre un milion de dolari. În prezent, majoritatea nemotoristă în esență subvenționează motoriștii cu locuri de parcare mult prea ieftine. Da’ de ce mă rog?!

În Ljubljana, de pildă, unde veniturile sunt comparabile oricând cu Bucureștiul, nu există parcare mai ieftină de €8. Pe oră! Și sunt pline în majoritatea timpului! Și asta în condițiile în care Ljubljana are o densitate mică a populației (chiar dacă aproape toată Slovenia lucrează acolo) – deci ar avea loc de parcări mai ieftine. De ce n-ar putea fi și în Cluj măcar 20 de lei ora de parcare? Răspunsul de piață înseamnă în mod special transferarea întregului cost pe umerii posesorului de mașină și nu ca acum când costul este împărțit între posesorul de mașină și restul societății.

3. Liberalizare și mai multă. În prezent, dacă vreau să construiesc o parcare, s-ar putea să ajungă costurile birocratice mai mari decât cele ale construcției în sine. Sau comparabile în orice caz. Aici este loc de îmbunătățire – mai ales pentru orașele cu probleme serioase în trafic.

Ar trebui să poată oricine să-și deschidă parcare cu plată. În orașele mai vechi din SUA (adică cele construite înainte de adoptarea în masă a automobilelor) subsolul multor clădiri a fost convertit în parcare publică cu plată. Sigur, nu e tocmai ieftin – dar ai parcare aproape din metru în metru și nicio scuză să nu parchezi regulamentar.

Tot în zona liberalizării se încadrează și liberalizarea transportului în comun. În unele orașe mai mici ale țării transportul în comun e asigurat de două sau mai multe firme private. La Galați de pildă până acum vreo 2 ani transportul în comun era asigurat de zeci de firme private – până când primarul a decis să le interzică pe toate. Rezultatul? Transport în comun mai prost ca niciodată!

Primăriile rareori reușesc să facă un sistem de transport în comun care să mulțumească. Liberalizarea – chiar și una parțială – ar accelera lucrurile în feluri în care primarii și consiliile locale nici nu se pot gândi în prezent.

Același lucru și cu taxiurile. Legea națională care reglementează taxiurile ar trebui abolită cu totul. Lucrurile astea ar trebui decise la nivel de oraș/comunitate. Unele comunități s-ar putea să fie mulțumite cu modelul actual (unul restrictiv, birocratic și clientelar) – dar altele s-ar putea să fie mai încântate de ideea de-a avea atât taxiuri ieftine care nu arată grozav cât și firme de taxi unde prețul pornește de la 8 lei/km și urcă și mai sus în funcție de intervalul orar. Mai ales dacă deținerea unei mașini începe să coste mai mult și mai renunță câte unii la ele!

4. Legi mai puține, mai scurte, dar ferme. Orașele patriei nu duc lipsă de legi sau de HCL-uri. Ci duc lipsă de aplicare a lor. Iar unele legi sau HCL-uri sunt incredibil de lungi și de complicate – cu jdemii de excepții și alte complicații.

Toate acestea trebuiesc scurtate, împuținate aduse aproape de cetățean (doar HCL-uri – nu legi naționale!) – iar apoi și puse ferm în aplicare! Dacă legea/HCL-ul prevede ridicări de mașini, păi să se ridice! Toate, dacă e nevoie! Nu ca acum când se ridică sub 1% și apoi și alea sunt contestate și răs-contestate de 27892798 de ori prin ineficientul sistem judiciar. Mașinile au ajuns să aibă mai multe drepturi decât oamenii. Un proces de contestare a unei amenzi durează mai puțin decât unul pentru ridicări de mașini. Absurd!

5. Costuri transparente. În prezent orașele nu pot implementa opțiuni mai creative care să transparentizeze costurile și care să și ducă la o discuție mult mai onestă între administrația locală și motoriști.

Spre exemplu, o parte din taxele pe benzină ar trebui să poată fi decise local. Vreți centură nouă sau mai mare? Excelent – atunci trebuie să fiți de acord cu o taxă de 20 de bani pe litrul de benzină cumpărat în orașul nostru și din taxa aia finanțăm noua construcție! Că doar banii nu cresc în copaci!

În prezent primarii fie stau la mâna guvernelor centrale (care se schimbă des) fie bagă localitatea în datorii pentru astfel de lucrări. Asta și pentru că paradigma încă este că dorințele șoferilor sunt mai importante decât orice altceva. Iar asta va trebui să se schimbe!

6. Orașul e pentru rezidenții săi, nu pentru toată țara. România e printre puținele țări din lume în care orașele nu aplică politici diferențiate pentru non-rezidenți. A înjurat-o toată țara pe madam’ Firea pentru taxa Oxigen – dar au înjurat-o predominant pentru motivele greșite. Sigur că Firea e coruptă și că n-are nimeni niciun motiv să creadă că va administra corect fondurile. Dar, fundamental, ideea taxei Oxigen nu e greșită! Deloc!

În mai toate orașele alea ”din afară” care vă plac vouă la nebunie există taxe suplimentare pentru non-rezidenții care vor neapărat să se plimbe cu mașina prin oraș pentru că transportul public le pute. Aceasta trebuie să fie o opțiune și pentru orașele din România. Nici măcar nu trebuie schimbat ceva la modul fundamental în legi. Deja există în orașele patriei străzi cu acces interzis cu excepția riveranilor. Sau cu excepția ambulanței. Sau mai-știu-eu-ce. De ce n-ar putea exista și străzi/zone cu acces doar cu plată cu excepția riveranilor sau plătitorilor de taxe și impozite din orașul respectiv?!

Sau puteți lăsa socialiștii să conducă narativa

Desigur, scris-am toate astea sub prezumția că nu vreți socialism. Puteți alege să nu vă pese, caz în care socialiștii vor conduce narativa și vor câștiga lejer.

Unii dintre voi pur și simplu nu vă dați seama cât de mare e problema deja și câtă frustrare este deja acumulată – frustrare care abia așteaptă să fie folosită de cineva care urlă suficient de tare. Socialiștii deja își dreg vocea și se pregătesc. Și mi se pare normal. E un subiect pe care socialiștii îl pot câștiga foarte ușor având în vedere că deocamdată singura opoziție este ”dRePtuL mEu lA mAșInĂ” și alte replici boomer-tier și profund low-energy. Slam dunk! Gol cu poarta goală în esență pentru socialiști.

Partea cea mai proastă e că socialiștii nu se vor opri doar la a vă taxa mașinile până la Pluto și ‘napoi sau la a interzice din ce în ce mai multe chestii. Socialiștii vor strecura (firește) și mult marxism – nu doar eco, ci și de celelalte tipuri – cu ocazia oferită. De-aia ar fi tare frumos ca ocazia să nu le fie servită pe tavă socialiștilor și să se prefere, în schimb, compromisuri mai rezonabile, bazate pe piață și pe onestitate de ambele părți – adică, da, și motoriștii vor trebui, probabil pentru prima dată după 1990, să mai lase și de la ei.

Actuala situație în care motoriștii primesc peste 80% din ce cer și tot îs nemulțumiți în vreme ce nemotoriștii primesc 0% din ce cer nu mai poate continua la nesfârșit.

Să nu ziceți că nu v-am zis.

Și-acum să curgă înjurăturile!

„Ce dom’le, azi se mai face muzică? Pe vremea mea era muzică dom’le, nu căcaturile de azi.” – Old man yelling at clouds

Fraza de mai sus o rosteau ăia prea bătrâni (sau tineri dar îmbătrâniți prea devreme) și în anii ’80, și în anii ’90 dar mai ales în anii 2000 când libertatea de expresie începuse să devină o obișnuință și pe la noi și în sfârșit nu mai sunau chiar toate melodiile românești exact la fel (așa cum fusese cazul în precedentele două spre trei decenii).

Nu încape îndoială că în perioada postcomunistă s-au produs foarte multe melodii care pe o scară a calității de la 1 la 10 ar putea lua -3 cu indulgență. Însă în primii 15 ani de după Revoluție – și mai ales după 2000 – s-au produs și piese care nu au părut neapărat la momentul acela ca fiind game-changers în sine și nici neapărat conținătoare de mesaj cu adevărat vizionar.

Privind însă acum, peste alți 15-20 de ani de la lansarea lor, merită să menționăm măcar că totuși au nimerit-o. Hai gata, suficient cu vorbăraia. Să vedem piesele.

1. Ca$$a Loco – Eterna și fascinanta Românie (2001)

Când menționezi această piesă, cei care-și aduc aminte de ea își amintesc fie cursul valutar ridicol de la începutul piesei, fie refrenul. Ăia mai atenți poate-și amintesc și de șocâtele cu seplapoloidală care capătă un bibistrocel crocobazdugat.

Puțini își mai amintesc însă versurile cu-adevărat vizionare:

Păsările zboară, merii au înflorit
Primăvara-ncepe, octombrie a venit!
Ies în curtea-mi largă și privesc în jur
Cerul e senin de-un albastru pur-
cel mai frumos moment, e să pornesc la muncă
La pauza de masă, să beau 50 de șuncă.
Aștept de-atâția ani să văd o groapă-n drum
Dar visul meu de-o viață s-a prefăcut în scrum!
Statuia lui Băsescu veghează-n continuare
Țăranii au acum miliarde de tractoare!

Cu excepția țăranilor care n-au nici acum (și nici nu vor avea prea curând) miliarde de tractoare, mai toate previziunile s-au întâmplat sau sunt pe cale de-a se întâmpla. Partea tristă e că băieții de la Ca$$a Loco glumeau.

Octombrie acum e mai cald decât era în 2001 (dar și martie mai friguros decât în 2001-02) și tentative de a doua primăvară în octombrie au fost de câteva ori în ultimii 18 ani. Deținerea și sacrificarea porcului la tine acasă a devenit un coșmar birocratic – astfel că nu e departe momentul când vei putea (contra cost, desigur) la propriu să bei 50 de șuncă de la un cârciumar autorizat drept singura metodă prin care să mai poți simți gustul unei slane ca pe vremuri. De asemenea, drumurile – inclusiv drumurile la țară, ba chiar și multe ulițe din sate arată astăzi impecabil. Tot înguste și, desigur, niciodată suficient de late pentru gustul țugurlanului motorist din anul curent pe care mă-sa l-a fătat în mașină – dar, în mod cert, fără gropi. Acum, chiar e greu să găsești gropi adevărate ca-n 2001. Sigur, nu e încă la nivelul perfect dar Ca$$a Loco discută despre o Românie în care un leu e €998 – deci… mai e de lucru.

Însă cel mai bine au nimerit-o cu statuia lui Băsescu care, și acum, veghează în continuare. Și probabil va veghea și în 2030.

Rețineți că piesa e scoasă în 2001 cu 3 ani înainte ca Băsescu să devină președinte. În 2001 Băsescu era o figură ștearsă în politica românească națională fiind reținut drept un ministru al transporturilor nu foarte reușit dar care înfipsese plăci albastre cu ”Aici sunt banii dumneavoastră”. Însă Ca$$a Loco și-a imaginat o Românie a viitorului în care statuia lui Băsescu veghează în continuare. Deocamdată au avut dreptate. Din păcate. Sau din fericire. Depinde de ce parte a Băsescului te afli 🤪

2. Paraziții – Jos cenzura! (2004)

Jos cenzura! este o piesă de referință pentru modul în care s-a dezvoltat ulterior cultura românească și raportarea acesteia la libertatea de exprimare.

Piesa venea la finalul a 7 ani în care nu doar trupa Paraziții – ci mai tot ce însemna artist incorect politic pentru vremea aceea încercase să discute civilizat cu comuniștii de la putere. Și nu reușiseră mai nimic. Era cumva firesc ca o piesă semnată Paraziții cu un clip în care apare și regretatul Andrei Gheorghe să fie totuși elementul de agitprop care să rămână peste timp, având în vedere că Paraziții și Gheorghe au fost cei care s-au luat în clanță cel mai abitir cu Statul Maximal într-o vreme când internetul era monopol de Stat (și deci deloc dezvoltat), cu acces limitat și la prețuri exorbitante. În acel context Paraziții cerea Jos Cenzura!

Au obținut, parțial, ce vroiau trei ani mai târziu o dată cu moartea lui Ralu Filip – un personaj extraordinar de sinistru căruia Paraziții i-au dedicat numeroase piese în care îi doreau moartea prematură și, în 2007, s-a și întâmplat, președintele CNA dând ortul popii la 47 de ani. Cam tot de-atunci CNA a devenit mult mai puțin importantă ca instituție ușor-ușor iar explozia internetului a marginalizat și mai mult puterea unei birocrații care, în mod normal, nici n-ar fi trebuit să existe.

Cu astea spuse, rămân versurile vizionare din strofa lui Ombladon care, spre rușinea noastră ca popor, se aplică și astăzi, 15 ani mai târziu de la scrierea lor:

Cei care gândesc altfel decat sistemul sunt puși la perete
Reduși la tăcere prin cenzură fără regrete
Multe sancțiuni, toate decizii luate, incorecte
Toți care au ceva de spus sunt puși la perete
În ’98 ați confiscat casete cu hip-hop de pe tarabe
Trupele încă există, aha, asta vă roade?
Emisiuni interzise din diverse interese
Ziariști cu mâinile legate sau rupte
De niște minți corupte
Oamenii de radio vizați au simtit efectul
În câțiva ani au ajuns să-și numere banii cu magnetu’
V-ați dat dreptul să amendați după bunul plac
Care sunt adevaratele criterii de care țineți cont, de fapt?
Comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară
Ne îndreptăm cu pași mari spre o parodie națională
Cu piciorul în gât pus nu ne lăsăm luați de val
O să susținem concertele pe scene amplasate ilegal

Deși fără dubiu lucrurile s-au mai îmbunătățit față de 2004, și astăzi ziariștii sunt agresați fizic din cauza lucrurilor pe care aceștia le descoperă și le publică. Și astăzi oamenii sunt amendați și puși la zidul infamiei pentru că îndrăznesc să aibă o părere incorectă politic – mai rar de CNA, mai des de CNCD, cealaltă instituție care și-a arogat dreptul de-a amenda după bunul plac.

Cu toate că poate n-au vrut, Paraziții au fost vizionari când au decretat că comunismul a murit dar spiritul a rămas în țară și când au prezis că ne îndreptam spre o parodie națională. Scrutinul prezidențial recent încheiat e doar a cine-mai-știe a câta oară când traseul decretat în strofa lui Ombladon se confirmă.

Drept, astăzi nu se mai confiscă casetele de pe tarabe – pentru că nu mai există casete iar tarabele în mare parte au fost trecute în afara legii în numele civilizației și progresului. Însă se practică turnătoria din greu și cenzura pe internet organizată în grupuri de raportaci care mai sunt și mândri de munca lor după aia. Măcar ăia din ’98 de făceau confiscările erau plătiți, riscau ei înșiși închisoarea dacă refuzau (poliția încă era militarizată) și erau constrânși de circumstanțe economice mult mai nasoale. Față de ’98, cenzorii de astăzi reprezintă un regres – pentru că o fac voluntar și cu bucurie.

Pași mari spre o parodie națională! FIX!

3. Plus 2 – Dau la Pompă (2002)

Nu numai în chestii foarte serioase au fost unele piese românești de-a dreptul vizionare – ci și în lucruri mai puțin serioase. Sau mă rog, aparent mai puțin serioase.

Piesa Dau la Pompă a trupei Plus 2 (trupă care de altfel n-a existat mult pe piață) este în esență un imn pentru inceli 😂 fiind descrisă experiența unor angajați de la vulcanizare care-și întrețin păpușile sexuale de cauciuc.

În 2002 totul era o glumă. Nici ei nu se luau în serios, nici ascultătorii nu luau în serios și nici casa de discuri nu lua în serios. Și nici n-avea de ce – în 2002 noțiunea de-a avea probleme cu accesul la activitate sexuală era pur și simplu inexistentă. Iar ideea unei industrii specializate pe așa ceva era absurdă în sine. De-aici și gluma că dacă se strică, aia e,… mai dai la pompă.

15 ani mai târziu industria valora peste 30 de miliarde de dolari iar de dat la pompă nu se mai pune problema. Acum ingineri de top sunt căutați în industrie care pune la bătaie încă vreo 30 de miliarde de dolari în cursa contracronometru pentru cine face primul o păpușă sexuală cu ”inteligență artificială”. Și mai toți care lucrează la asta,… dau și ei la pompă. 😅

Piața livrează pentru toți. Există produse și pentru ălea care nu dau la pompă care, dacă-s și de stânga pe lângă că-s femei, nu se numesc incels ci self-partnered, hehe. Mă rog, tot la pompă dau și ele la sfârșitul zilei.

Plus 2 are meritul de-a fi compus imnul!

4. Zdob&Zdub – Țiganii și OZN (2001)

Piesa asta în mod cert n-ar mai fi posibilă astăzi. Sau mă rog, ar fi posibilă dar ar fi supusă persecuției Statului Maximal la fel cum este supusă piesa Antimiliție în prezent.

Dacă piesa asta ar fi apărut astăzi, feminizdele și alte ligihioane i-ar reclama pe băieții de la Zdob&Zdub la CNCD așa cum l-au reclamat pe manelarul ăla roșupastilat pe subiectul femei 😂

Și totuși, Țiganii și OZN a fost o piesă vizionară în felul ei. În 2001 trupa din fosta RSS Moldovenești cânta despre țiganul care a văzut tot universul și totuși tot la el în șatră se simțea mai bine și tot acolo vroia. Orice asemănare cu prezentul este, desigur, o pură întâmplare, domnule Csaba Ferenc Asztalos, okay? 😇

5. B.U.G. Mafia – Românește (2003)

Piesa, per ansamblu, este în nota generală a hip-hop-ului românesc din acea vreme însă se distinge prin faptul că, pe lângă pesimismul generalizat, vine și cu o doză de cinism care astăzi este mai ostracizat față de acum 15-16 ani.

În 2003 noțiunea de eroare judiciară era și mai puțin cunoscută decât este astăzi (nu că nu se întâmplau – se întâmplau chiar mai multe decât astăzi – dar se vorbea mai rar despre ele). Tot în 2003 o excursie la închisoare venea cu o stigmă mai mare decât astăzi. Astfel că în contextul de atunci, a sugera în public că un pușcăriaș ales la întâmplare este moralmente superior unui politician era în sine controversat. Mă rog, și acum e controversat chiar dacă este cel puțin la fel de corect ca atunci.

Porțiunea vizionară a versurilor, în opinia mea, este asta:

Nu cumva tu mi-ai furat o vilă, o mașină
O urmă de speranță să mai ies la lumină
Nu mai spune tu ce e bine și ce nu
Nu vorbi tu de dreptate că nu știi ce înseamnă, frate!
Nu e nici o vrăjeală, nu e nici o caterincă
Fur de la tine, înțelegi de ce, fiindcă
Un copil fură dintr-un magazin, ia 4 ani
Un minstru corupt, ce face el… doarme pe bani?!
Îl fut în gat, îi iau tot și trăiesc ca el
Și să trăiască el ca mine fără bani în cartier
La același nivel cu toată lumea din stradă
Să se gândească la ce căcat să pună pe masă
Că dacă eu sunt criminal, tu ce ești, unul legal?
A, da, tu ești doar un criminal legal.
Românește iți spun, dacă este să compar
Ar trebui eliberați toți cei din penitenciar.

Piesa este scoasă cu un an și ceva înainte de apariția PNA (Parchetul Național Anticorupție) și într-o perioadă în care politicienii erau fără dubiu intangibili, legea neaplicându-se lor în principiu niciodată.

Pe 7 decembrie piesa Românește împlinește 16 ani de la lansare și, în acești 16 ani, fiecare dintre narativele din piesă au ajuns măcar o dată câștigătoare politic sau măcar dominante în societate.

Piesa încurajează la justiție populară (inclusiv prin violență dacă e necesar) – foarte similar cu ce vroia deunăzi un deputat USR. Tot piesa deplânge faptul că un ”simplu” furt calificat e pedepsit prea aspru – foarte similar cu narativa PSD până nu demult. Tot piesa deplânge luxul în care trăiesc politicienii – foarte similar cu narativa soborului mediatic din prezent care nu mai încape ba de fesul scump al lui Cioloș, ba de ceasul scump al Veoricăi,…

O să spuneți că narativele din piesă se contrazic reciproc. Și așa este. Dar tocmai ăsta e și farmecul piesei – că pune o oglindă în fața populimii care are viziuni contradictorii și idiosincratice. Nu împușcați mesagerul 😀

Un fel de încheiere

Sigur că astea nu sunt singurele piese românești care au nimerit-o dar sunt cele mai populare pe care mi le amintesc și, foarte important, sunt populare și astăzi adunând în continuare milioane de accesări pe internet. Piesa Românește de pildă se apropie de 20 de milioane de ascultări pe Youtube deși e publicată în 2010. Adică aproape două milioane de ascultări pe an. Nu-i chiar rău având în vedere că o piesă devine repede ”veche” și vorbim totuși de o piesă de nișă.

Evident, glumesc măcar pe jumătate când spun că aceste 5 piese au fost ”vizionare” însă merită revenit asupra narativelor din piesele cu mesaj o dată la câțiva ani pentru că, așa cum bine știm… politica este în aval față de cultură (Politics is downstream from culture).

Gata, suficient.

La mulți ani România! Să fim sănătoși și, foarte important, Liberi!